BusinessMagazin

Blog

  • Inventatorii PC-ului

    Cercetatorii de la Palo Alto Research Center (PARC) spun ca au gandit primul computer personal din istorie. 

    DEMOCRATIZAREA COMPUTERULUI: In 1973, cercetatorii din Palo Alto anuntau ca au pus la punct un sistem care permite oricarei persoane sa opereze un computer, care pana atunci erau prezente doar in universitati, centre de cercetare, institutii etc. 

    PREMIERE: Alto Personal Computer a fost primul calculator dotat cu editor de texte, interfata grafica pentru a fi operat cat mai usor, mouse pentru comenzile manuale, meniuri si iconite pentru foldere, sistem de stocare a datelor pe un server. 

    EFECTUL PARC: „Viziunea celor din Palo Alto a schimbat nu doar industria mondiala a computerelor, ci si modul de viata al oamenilor de astazi“, a apreciat un analist.

  • Socializare in retea

    Internetul devine mai mult decat un instrument de comunicare. Mai mult chiar decat o resursa de informare sau o platforma de procesare. Devine un mediu de socializare.

    O gluma veche spune ca un englez si o englezoaica au stat singuri ani de zile pe insula pustie unde naufragiasera, fara sa-si vorbeasca niciodata. Pentru ca nu era nimeni care sa faca prezentarile. Insa exista o doza de adevar in anecdota. Nu vi se intampla niciodata sa fiti invitati la o reuniune unde faceti cunostinta cu vreo douazeci de persoane, dar va petreceti seara discutand doar cu cele cateva vechi cunostinte care se intampla sa fie de fata? 

    Nu vi se pare uneori ca discutiile cu colegii de serviciu sau vechii prieteni se infunda mereu in aceleasi subiecte? S-ar putea ca subiectul sa para frivol la prima vedere, dar existenta unei crize a relatiei sociale a individului se manifesta de multi ani in Occident. Pentru multi, serviciul reprezinta de fapt singura sfera a socializarii. Nevoia de a cunoaste oameni cu un background diferit sau provenind din medii diferite a existat mereu, iar Internetul a deschis posibilitati nesperate.

    E greu de stabilit cand au aparut primele asa-zise „retele sociale“ din Internet. Intr-un fel, grupurile de stiri (newsgroups) din Usenet au deschis calea. Insa modelul care stabilit un fel de standard este Friendster, un serviciu bazat pe principiul „cercurilor de prieteni“ lansat in 2003 si urmat apoi de numeroase altele.

    Ideea care sta la baza popularitatii serviciului Friendster este simpla: prietenii prietenilor mei sunt potentialii mei prieteni. Posibilitatea de a adauga oricand un alt utilizator in cercul propriilor prieteni deschide calea spre cercul acestuia de prieteni si genereaza un fel de „efect viral“ – deoarece expansiunea relatiilor este similara cu o epidemie. Farmecul este ca un „prieten“ pentru care nutresti o anumita simpatie sau afinitate garanteaza intr-un fel calitatea prietenilor sai, astfel incat dezvoltarea relatiilor noi este ghidata in mod firesc si evita hazardul. Se spune ca in astfel de retele functioneaza „sisteme de reputatii“. 

    Sistemul de reputatii este extrem de important si in LinkedIn, o retea asemanatoare, care este insa specializata pe relatii de business. Functioneaza deopotriva si ca un sistem de „head hunting“, apropiind pe aceeasi cale – prin cunostinte intermediare – ofertanti si cautatori de joburi. Este evident ca „apropierea“ (numarul mic de intermediari) sporeste increderea intre potentiali parteneri, prin acelasi fenomen de reflectare a reputatiei. Un alt exemplu de retea cu pronuntat caracter social este LiveJournal, care imbina sistemul cercurilor de prieteni cu comunitati de interese si jurnale web (blog-uri), ceea ce asigura o fascinanta dinamica si posibilitati extrem de diverse de relationare. Este interesant ca, spre deosebire de lumea reala, „prieteniile“ din LJ nu sunt simetrice – pot sa trec un utilizator in lista mea de prieteni fara ca aceasta sa implice reciprocitate – ceea ce genereaza o retea mult mai densa de conexiuni.

    Ideea de a pune in relatie oameni cu interese similare si-a gasit insa si alte modalitati de aplicare. De exemplu del.icio.us (chiar aceasta este si adresa web a serviciului) este un sistem de „semne de carte“ (bookmarks) memorate in Internet. In prima instanta, un astfel de serviciu este util pentru persoane care lucreaza pe mai multe calculatoare (de pilda la birou si acasa). Insa curand se dezvaluie caracterul „social“ al serviciului: pentru fiecare adresa memorata, serviciul furnizeaza automat o lista a tuturor utilizatorilor care au memorat aceeasi adresa. Pe aceasta cale pot sa vad listele de semne de carte ale altor utilizatori, pot sa ma „abonez“ la listele care-mi par relevante si chiar sa iau legatura cu utilizatorii respectivi. Subiectele de interes comun se releva foarte repede. 

    Exista insa si cai mai directe. Situl „43 Things“ isi invita vizitatorii sa-si formuleze obiectivele cele mai importante sau arzatoare (cel mult 43) dupa care nu face altceva decat sa-i puna in legatura cu altii utilizatori care au aceleasi obiective si ii invita ca, eventual, sa relateze progresele realizate sau esecurile suferite in incercarea de a atinge unul sau altul dintre obiective. Se poate naviga prin intreaga retea, se pot da sau primi sfaturi si asa mai departe.

    Nu este surprinzator ca aceste retele sociale din Internet atrag un numar urias de membri si au inceput sa genereze venituri substantiale. Pe de alta parte, se dovedesc a fi o adevarata mana cereasca pentru sociologi, care au pentru prima oara sansa sa studieze „pe viu“ interactiunile in grupuri mari de oameni. 

  • De ce avem nevoie de ERP?

    Se vorbeste tot mai mult in ultima vreme si pe piata romaneasca despre ERP (Enterprise Resource Planning). Pe scurt, acest acronim defineste aplicatii software utilizate  pentru a usura managementul resurselor companiei.

    Un ERP este asadar o solutie integrata de afaceri, un program informatic cu mai multe componente care au fost gandite sa functioneze ca un tot unitar. O solutie ERP te ajuta sa conduci intreprinderea atat din punct de vedere financiar-contabil, cat si managerial (sa-ti cunosti intreg business-ul) sau logistic (sa tii evidenta stocurilor, distributiei). Iar acestea sunt doar cateva din categoriile de informatii la care ai acces multumita unei ERP. Din punct de vedere al modului de organizare, ERP este structurat pe principalele functii ale intreprinderii: contabilitate-financiar, vanzari si creante, cumparari si datorii, stocuri, management depozit, service, resurse, resurse umane, fabricatie, marketing si vanzari alaturi de alte functii utile. Fiecare arie functionala este la randul ei structurata in mai multe subfunctiuni specifice. Lista de functionalitati enumerata mai sus se regaseste in forma unor module integrate din care companiile pot alege numai ceea ce au nevoie. O astfel de abordare flexibila asigura o adaptare cat mai buna a aplicatiei la cerintele specifice fiecarei companii.

    Un ERP permite accesul instantaneu la orice informatie gestionata in cadrul sistemului. Una din cele mai importante functionalitati ale unui ERP o constituie posibilitatea de a avea in orice moment rapoarte corecte relativ la fiecare arie a business-ului. Si un alt avantaj: ERP permite utilizarea unei singure aplicatii pentru managementul intregii afaceri, eliminandu-se astfel inconsistenta ce poate aparea in urma folosirii mai multor sisteme diferite pentru fiecare zona a afacerii. Cu o singura solutie integrata informatiile vor fi intotdeauna corecte, reducandu-se timpul pierdut cu reorganizarea cifrelor, care inainte erau extrase din sisteme diferite. Se elimina astfel si administrarea mai multor baze de date. Utilizatorii au acces la informatiile inmagazinate intr-o baza de date unica, gestionata de un server. Accesul utilizatorilor la baza de date este controlat de server, atat din punctul de vedere al autentificarii, cat si al numarului de utilizatori prevazut in licenta de utilizare.

    Un alt avantaj al utilizarii  ERP este accesul online, managerul avand acces la informatiile de business de oriunde s-ar afla. Scade de asemenea timpul necesar introducerii si procesarii documentelor.  

  • Spune-mi cum iti mai merge afacerea

    N-ar fi frumos ca atunci cand vreti sa aflati mai multe informatii despre o anumita companie, presedintele sau directorul executiv sa-si rapeasca zece minute din timpul sau pretios ca sa stea de vorba intre patru ochi cu dumneavoastra?

    Cei de la Cantos.com s-au gandit ca un asemenea scenariu nu e chiar utopie, asa ca au pus la punct un site unde directorii de companii pot inregistra diverse mesaje, care sunt apoi difuzate sub forma de filmulete pe Internet oricui doreste sa le asculte. Mesajele pot fi legate de stiri de ultima ora – achizitii, valoarea stocului de actiuni etc. – sau pur si simplu pot contine mici prezentari ale companiei.

    Astfel, oricine poate afla chiar din gura celor avizati – presedinti de companii sau directori financiari – situatia economica, evolutiile pietelor, factorii pozitivi sau negativi, mici informatii tip „inside“ care fac lumea afacerilor atat de savuroasa. Accesul este gratuit, e nevoie doar de o scurta inregistrare in baza de date a site-ului. Cantos dispune de un serviciu de cautare pentru identificarea informatiilor despre compania dorita, precum si categorii separate pentru marile companii, mici intreprinderi sau institutii financiare, banci de investitii si altele.  De asemenea, are o sectiune dedicata exclusiv companiilor europene. Printre clientii site-ului se numara in prezent companii precum British Telecom (BT), Rolls Royce, Shell, casa de discuri EMI sau Warner Brothers. 

    Cantos ofera nu numai informatii ce pot fi gasite si pe agentiile de stiri, ci a devenit un loc unde managerii isi pot transmite direct mesajul clientilor sau rivalilor din domeniu. Fiecare interventie dureaza aproximativ 10 minute, se concentreaza asupra evenimentelor la zi din piata sau din viata companiei si nu contine nici un comentariu din partea Cantos. Avantajul? Mesajul ajunge direct la cei interesati, in orice colt al lumii.

  • Zawinul Nemuritorul

    Pe scena Joe Zawinul se comporta cu un antrenor-jucator. De altfel, intotdeauna a considerat genul „jazz fusion“ un sport de echipa. Dar de fiecare data cand echipa sa „joaca“, pe scena pare ca are loc finala Campionatului Mondial, a Wimbledonului sau cursa decisiva pentru castigarea titlului in Formula 1.

    La inceput a aparut zvonul. Cel mai „titrat“ muzician de jazz fusion ar urma sa tina un concert la Bucuresti. Maestrul clapelor, detinator a nu mai putin de 28 de titluri de „best keyboard in jazz“ acordate de prestigioasa publicatie de jazz Down Beat Magazine, s-ar putea opri si in tara noastra in turneul de promovare a albumului „Faces & Places“, album nominalizat la premiile Grammy in 2003. La scurt timp, zvonul a disparut – din fericire, pentru ca a urmat afisul. Posterele cu batranul cu caciulita in varful capului si privire sobra au indepartat orice urma de indoiala. Zawinul, un maestru al ritmului, era asteptat la Bucuresti. Pentru concert? Nu, e prea putin spus. Zawinul venea pentru evenimentul muzical al anului in Romania. 

    Eveniment care avea sa se petreaca dupa 60 de ani de la primul contact al Zawinului cu muzica. A inceput la 6 ani cu un acordeon, in casa familiei din Austria natala, dupa care a plecat la Conservatorul din Viena unde a studiat pianul clasic si compozitia. A parasit Europa in 1958, cand a castigat o bursa de studii muzicale la Berklee. La care a renuntat in scurt timp insa, deoarece descoperise jazzul, „muzica sufletului sau“ dupa cum a descris-o in multe interviuri, si i se oferise oportunitatea de a se alatura orchestrei trompetistului Maynard Ferguson. Colaborare ce nu a durat insa decat sase luni, in acelasi an austriacul devenind pianistul interpretei de jazz Dinah Washington. Doi ani mai tarziu, in 1961, Zawinul s-a alaturat cvintetului condus de legendarul saxofonist Julian „Cannoball“ Adderley, alaturi de care a ramas noua ani. A urmat o perioada de glorie, in care Zawinul a colaborat cu o alta legenda a jazzului, Miles Davis, pe „In a Silent Way“ si mai ales pe discul considerat un reper esential al jazzului modern, „Bitches Brew“. In 1970, impreuna cu saxofonistul Wayne Shorter si basistul ceh Miroslav Vitous, austriacul pune bazele celui mai important grup de jazz fusion din istorie – Weather Report, trupa in care ceva mai tarziu avea sa apara si fenomenalul basist Jaco Pastorius. 

    Cincisprezece ani mai tarziu, dupa 17 albume si trei premii Grammy, Zawinul si Shorter se despart, austriacul infiintand Weather Update, care se transforma cateva luni mai tarziu in Zawinul Syndicate, grupul multinational cu ajutorul caruia exploreaza stiluri diferite, de la rock progresiv pana la etno si folk, toate mulate pe conceptia inconfundabila a sintetizatoarelor sale, care s-au facut auzite si la Bucuresti.

    Vineri, 8 aprilie, cu o jumatate de ora inainte de inceputul spectacolului in fata Salii Palatului. Cateva sute de oameni, in asteptare, intr-o liniste neobisnuita. Spectacolul a inceput brusc, fara prea multe prezentari. Doar faptul ca in sala s-a facut intuneric a precedat furtuna pe note, anuntand ca Joe Zawinul & Syndicate e pe punctul de a se porni. Pe de alta parte, prezentarile ar fi fost si inutile, in conditiile in care, dupa cum singur a recunoscut, Zawinul a venit „sa cante prietenilor“. Iar prietenii sai – multi la numar, locurile din Sala Palatului fiind ocupate pana la refuz – au venit sa asculte. 

    Fiecare nota, fiecare acord i-a tintuit pe spectatori in scaune. Nici macar inflexiunile puternice ale vocii lui Sabine Kabongo, solista originara din Congo pe care Zawinul a prezentat-o ca fiind una dintre cele mai valoroase ale lumii, nu i-a miscat de la locurile lor. Insa incantarea publicului a fost vizibila si s-a manifestat in cateva randuri, cum s-a intamplat in cazul dialogului in forta dintre basistul Linley Marthe din Insula Mauritius si tobosarul Nathaniel Townsley din Statele Unite. Publicul parea ca urmareste „calatoria muzicala“ in care Zawinul a povestit despre locurile pe care le-a vizitat in intreaga sa cariera, din Tunisia pana in Noua Caledonie, din India pana in Rusia, calatorie pe care s-a construit albumul prezentat in concert si care a fost imbogatita de bagajul de elemente traditionale aduse de cei doi brazilieni, Alegre Coreea, chitara si Jorge Bezerra, percutie, din America de Sud.

    Zawinul n-a avut timp de multumiri. In cei peste 30 de ani de activitate, a fost coplesit de aplauze. Si, pe de alta parte, cum poti sa-ti arati recunostinta fata de un om care, la 73 de ani – varsta la care multi muzicieni coboara de pe scena – te face partas la o astfel de experienta? 

    Zawinul si-a dedicat una dintre piese celui despre care a spus ca „a creat pace si dragoste in lume“, Papa Ioan Paul al II-lea, cantand, pe scena Salii Palatului, piesa lui Duke Ellington „Come Sunday“.

    Doctor Honoris Causa al Berklee School of Music si ambasador austriac al Bunei Sperante in 17 state africane, Zawinul a demonstrat ca ramane un muzician de elita. Publicul roman l-a ascultat si, la sfarsitul celor doua ore de concert a aplaudat minute in sir, in speranta ca Zawinul & Co vor reveni pe scena. Speranta care s-a implinit. Zawinul a reaparut in fata publicului pentru a-i multumi, dar si pentru o ultima urare: „Va doresc tot binele in Uniunea Europeana. Sunteti bine veniti“.  

  • Zawinul, o legenda

    Septuagenarul austriac, unul dintre cei mai influenti muzicieni ai secolului trecut, isi continua neobosit explorarea de noi spatii muzicale.

    Pioner: Joe Zawinul a fost un pioner al jazzului electronic inca din anii ‘60. Insa astazi artistul crede ca in muzica este implicata prea multa tehnologie. 

    Timbru: Posta austriaca a emis in anul 2004 un timbru omagial pentru Joe Zawinul, o onoare de care se bucura de obicei doar politicienii si personalitatile istorice.

    Club: Zawinul detine in Viena propriul club de jazz, numit Birdland, considerat a avea unul dintre cele mai bune sisteme audio din lume. Desi clubul nu este foarte mare, l-a costat pe artist peste un milion de dolari.

  • Cruciada femeilor

    Popularitatea incredibila a volumului de debut al scriitoarei Carmen Rico-Godoy vine, desigur, din tema ei feminista dar mai cu seama din scriitura lipsita de inhibitii literare, simpla, plina de umor, directa.

    „Noi, femeile, plangem de tristete, de singuratate, de frica, dar si de furie, de neputinta si de indignare. Si o facem, de asemenea, intr-un procent de unu la suta, si pentru ca ne e mila de noi; ne privim dinafara si ne e mila.“ Aceste sentinte sunt exprimate, in plin bocet cauzat de banuiala ca sotul ei o insala, de catre eroina si autoarea cartii „Cum sa nu dai chix ca femeie“, jurnalista Carmen Rico. Ai spune, citind aceste ganduri, ca indurerata doamna care le emana este o resemnata, o fatalista care isi contempla tragediile personale cu seninatatea neputintei. Ei bine, nu este deloc asa.

    Textul anterior nu este decat o lamentatie vicleana, un preambul inselator la izbucnirea de revolta care urmeaza: „Psihiatrii spun ca asta e groaznic, ca autocompasiunea este nefasta. Pai, vedeti dumneavoastra, domnule psihiatru, mie mi-e mila de mine insami fiindca asa am chef, iar dumneavoastra, cu stiinta si pretiozitatea dumneavoastra, ma calcati pe nervi“. Plansul, prin urmare, nu este o forma de slabiciune, ci o metoda simpla, traditionala si functionala de terapie pentru o femeie apriga, care gaseste mereu (si cu suficiente temeiuri) prilej sa carteasca si sa zdruncine din tatani o lume falocrata, sufocata de valorile adesea false (si netrebnice, cum ar spune Carmen) ale masculinitatii.

    Autoarea acestui volum de mare succes (20 de editii si un tiraj de un milion de exemplare numai in Spania, intr-un singur an) este una dintre cele mai apreciate scriitoare si jurnaliste spaniole din ultimele decenii. Nascuta la Paris, in 1939, isi face studiile la Madrid, apoi la Washington si termina cu un glorios masterat in capitala Frantei, dupa care debuteaza in ziaristica la Buenos Aires, devenind, dupa cativa ani, redactor la revista madrilena „Cambio 16“ careia ii ramane fidela pana la moartea sa, survenita in septembrie 2001. Volumul sau de debut este chiar romanul pe care vi-l prezentam si care a fost publicat in 1990. 

    Popularitatea incredibila a cartii vine, desigur, din tema ei feminista dar mai cu seama din scriitura lipsita de inhibitii literare, simpla (poate prea simpla, uneori), plina de umor, directa, cu o naratiune de o limpezime clasica. Sarcastica – intr-o gama care vireaza spumos de la remarca de finete la injuria de mahala – la adresa barbatilor, cartea se salveaza printr-o miraculoasa autoironie si printr-o expectativa inteleapta si prelungita, care nu lasa loc, decat intamplator, judecatilor definitive. Care judecati, atunci cand izbutesc sa iasa la suprafata, sunt, trebuie s-o recunoastem, savuroase in impetuoasa lor rostire: „Trebuie sa fii incantatoare, cocheta, frivola, simpatica si, daca iti raspunde la avansuri, tandra si seducatoare! In nici un caz nu trebuie sa te lasi intimidata de mitocaniile lui, nici sa-i azvarli carafa de vin la primul cascat si nici sa te lasi prinsa la cea mai mica provocare“.

    Structurata in patru parti (corespunzand celor patru anotimpuri), cartea dezvolta scene cotidiene din concediu, din arena conjugala, de la serviciu, din magazine sau de pe strada, adica tot atatea confruntari secventiale din eternul razboi intre femei si barbati. Chiar daca nu desemneaza un castigator, Carmen Rico isi invata suratele sa fie luptatoare, sa nu ingaduie compromisuri si sa reuseasca, zambind, sa fie si mame si sotii dar si, in acelasi timp, bune profesioniste. Iar daca sfaturile ei se vor dovedi nu tocmai infailibile, macar ramanem (cititori si cititoare laolalta) cu beneficiul rasului in hohote.   

    Carmen Rico-Godoy, Cum sa nu dai chix ca femeie, Editura Pandora M, Targoviste, 2005

  • Semnale nonverbale

    • SEMNALE NONVERBALE

    Cand intalnesti o persoana care iti spune „Ce bine imi pare ca te vad!“, dar care, in acelasi timp, face o mutra acra, ceva este in neregula. Semnalele verbale sunt incongruente cu cele transmise prin mimica. Nepotrivirea (care, la randul ei, poate aparea chiar si in cadrul semnalelor nonverbale – ochii spun una iar gesturile alta) nu trebuie insa sa ne indemne sa ne pripim cu concluziile. Nu e obligatoriu ca persoana respectiva sa ne dispretuiasca; e foarte posibil ca in momentul fericit al revederii, ea sa fi calcat in ceva urat mirositor.  Acest exemplu simplu e un bun pre-ambul pentru problematica de mare complexitate a cartii, care incearca sa descifreze nu doar semnele de intrebare legate de congruenta/ noncongruenta dintre diversele tipuri de semnale emise in spatiul public, ci o arie mult mai larga de idei generate de retorica trupului si a chipului, de vestimentatie, de posturile-gest, de perceptia fetei umane.  

    Septimiu Chelcea (coordonator), Comunicarea nonverbalA In spaTiul public, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004 

    • ULTIMUL MARE COMIC AMERICAN

    Eseul Danei Duma, incununat cu Premiul Uniunii Cineastilor din Romania, este rezultatul unei profesionale investigatii a biografiei si operei lui Woody Allen, dar si rodul unei priviri incarcate de stima si simpatie.  De altfel, autoarea recunoaste in randurile preliminare ale „Cuvantului inainte“: „M-am decis sa-i consacru o carte nu numai pentru ca multi il considera ultimul mare comic american, dar si pentru eroica lui putere de a rezista in cadrul cinematografului dominant“. Autor atipic, bufon literat postmodern, cineast care a restaurat prestigiul „cinematografului de autor“, Woody ramane, in ochii criticii, geniul inegalabil care a izbutit nu doar sa ne faca sa radem ci si sa savuram, cu delicii intelectuale, trama peliculelor sale si sa participam la reflectiile sale acide asupra marilor teme dintotdeauna ale artei: dragostea, moartea, Dumnezeu, vinovatia, iertarea. 

    Dana Duma, Woody Allen, Bufon Si filosof, Editura FundaTiei Culturale Ideea Europeana, Bucuresti, 2004

  • Un pic mai mult decat Lolita

    Filmul lui Agnes Jaoui a luat premiul la Cannes cu o poveste nu neaparat originala, dar bine spusa.

    Femeile sunt judecate dupa masuri, proportii si aparente. Comme une image… E o realitate dura, cea a patului lui Procust, cu care ne confruntam zilnic. Dar cand propriul tata aplica aceleasi criterii asupra fiicei sale, e chiar dramatic. Si totusi, filmul e o comedie in care zambetele se schiteaza uneori pe jumatate, poate cu gandul la propriile experiente. Scenariul nu straluceste neaparat prin originalitatea ideii, ci prin modul de a spune povestea, pentru care a luat si premiul la Cannes. 

    Ca orice tanara de  20 de ani, Lolita simte ca trebuie sa duca o lupta pe mai multe fronturi: sa  placa baietilor, sa cante bine in cor, sa se inteleaga cu mama vitrega… Dar pentru ea totul e mai greu, pentru ca nu are nimic din multitudinea de Lolite care o inconjoara. Are cateva kilograme in plus, un chip comun si nici macar tatal sau nu o place. Acel tata scriitor celebru si egocentric care i-a dat numele de Lolita, sperand  ca fiica lui va fi o frumusete. O alta ironie a sortii. De altfel, personajul tatalui reuseste sa fie deosebit de antipatic, mai ales pentru femeile spectatoare care asista la criza sa de varsta mijlocie, la manifestarile  orgoliului sau nemasurat si la privirile adresate tinerelor. Adaugand ca are o nevasta cu vreo 20 de ani mai tanara si o fiica pe care nu o baga in seama, pregatiti-va sa intalniti un monstru de egoism si vanitate. 

    In aceste conditii, Lolita lupta (din nou) sa nu fie o victima. Frustrarile nu o fac nesuferita, doar furioasa. Isi pastreaza sensibilitatea si simtul umorului, iar atunci cand cineva are nevoie de ajutor, nu ezita sa i-l ofere, chiar daca se simte dupa aceea folosita. Toata energia ei va fi indreptata catre cor, pentru ca muzica baroca e pasiunea ei, alta trasatura care o deosebeste de pariziencele mondene si moderne din jurul sau. De fapt, in film sunt doua grupuri: cel al lui Cassard, scriitorul celebru, si cel al lui Millet, scriitorul fara succes. Cea care va uni cele doua grupuri e sotia lui Millet, Sylvia, profesoara de canto a Lolitei si cea care va avea curajul sa spuna lucrurilor pe nume.

    Dincolo de tema aparentelor si a dragostei implinite sau nu, filmul e si o dovada ca celebritatea nu-i un cadou prea bun pentru cei din jurul vedetei. Regia lui Agnes Jaoui e subtila, fara dramatisme gratuite, cu umor la momentul potrivit. Sunt totusi cateva scene (destul de multe) in care muzica baroca si corul dau fiori, parand sa vina din alta lume. Filmul are happy-end, dar nu de tip american. 

    Daca la inceput vedem  pe ecran doi barbati de succes si cel putin doua femei nefericite, o fiica si o sotie, la final, perspectiva se schimba.  Un film moralist, dar cu mult umor si sensibilitate. Probabil ca isi va face celebri autorii, asa cum cartea personajului din film, „Comme une image“, l-a facut celebru pe autorul sau.

    Regia: Agnes Jaoui. Cu: Jean Pierre Bacri, Marilou Berry. Durata: 110 minute.

  • O gluma sub acoperire

    In „Miss Agent Secret 2: Inarmata si seducatoare“ Sandra Bullock are o multime de replici haioase. Din nefericire nu le arata nici macar publicului.

    Acum 5 ani, agentul FBI Gracie Hart (Sandra Bullock) avea umor. Suficient de mult ca productia „Miss Agent Secret“ sa fie considerata comedia de succes a anului, iar Bullock sa fie nominalizata la Globul de Aur si sa primeasca un premiu Blockbuster Entertainment. Si poate prea mult umor ca filmul sa merite o continuare. Filmul avea chiar si o idee noua,  surprinzator destul de  tarziu exploatata de o productie americana. Probabil de la prima editie a unui concurs de miss mai toate fetele concurente isi doresc sa salveze lumea, atitudine care, normal, la un moment  dat trebuia sa devina antipatica teroristilor. Situatiile comice se construiau una dupa alta pe fundalul trimiterii unui agent FBI sa lucreze sub acoperire in anchetarea unui atentat impotriva concursului de frumusete Miss USA.

    In ancheta sa, agentul nu doar invata cum sa mearga pe tocuri inalte pentru prima data in viata, dar reusea sa o scoata la capat intr-un stil eroic si haios in acelasi timp. Dezamorseaza bomba, intra in spectacol si devine peste noapte un star media si cea mai cunoscuta figura din FBI. In 2005, in „Miss Agent Secret: Inarmata si seducatoare“ Gracie vrea sa traiasca din nou acele vremuri. Dar nu isi mai poate duce jocul de agent secret. Toata lumea o cunoaste, iar cand un jaf la o banca aproape ca se sfarseste cu un dezastru din cauza unui fan extaziat care le spune suspectilor de prezenta ei, Gracie are de infruntat faptul ca devenise o corvoada pentru echipa si nu isi mai poate face meseria pe care o iubeste. O  portita de salvare pentru glumite exista cand Miss USA Cheryl Frazier (Heather Burns), cea mai buna prietena a ei – si o escorta de la spectacol, Stan Fields (William Shatner), sunt rapiti, iar Gracie porneste in salvarea lor. Insa situatiile comice insista sa nu-si faca simtite prezenta sau sa nu fie deloc comice. Probabil ca aparitia acestora ar intarzia desfasurarea anchetei. Sau poate ca nu. Poate ca ancheta in sine ar trebui sa provoace rasul. Si poate ca pana la urma reusesti sa schitezi un zambet, dar cu siguranta o s-o faci in aceeasi nota: in secret.

    Miss Congeniality 2: Armed and Fabulous Regia: John Pasquin. Cu: Sandra Bullock, Regina King, Enrique Murciano. Durata: 114 min. In Romania din 15.04.2005