Blog

Cititi cu atentie fragmentul de mai sus; cine este autorul si cu
ce ocazie spune ce spune? Ar putea fi, veti spune, vreun profesor
batran in dialog cu Tim Berners-Lee, inventatorul World Wide Web,
sau poate reprosul unui bibliotecar catre Jimmy Wales, creatorul
enciclopediei online Wikipedia. Sau poate fi un jurnalist dedicat
printului, uite asa, ca mine, in discutie cu Arianna Huffington de
la Huffington Post, site-ul de stiri si opinii care demoleaza
ansamblul presei tiparite.

Gresiti, desigur. Autorul este Platon, in dialogul Phaidros;
filozoful grec, ajuns la maturitate, considera scrisul, alfabetul,
comunicarea prin cuvant scris drept revolutii distructive si pleda
pentru singurul mod de transmitere a cunostintelor, singurul mod de
invatatura pe care il cunostea, pe cale orala (in mod ironic,
cuvantul lui Platon a ajuns la mine/noi scris).

Fragmentul citat a fost deseori invocat chiar de catre Marshall
McLuhan, creatorul Galaxiei Gutenberg, profetul ziarelor si al
televiziunii, ganditorul sprintar care ar putea parea astazi
depasit, aruncat in uitare de catre revolutia tehnica indusa de
aparitia internetului. L-am regasit pe McLuhan dupa 20 de ani (cum
altfel?) si, recitindu-l, am zambit: oamenii sunt aceiasi, spaimele
sunt aceleasi, nimic nu s-a schimbat, nimic nu se schimba, doar
oamenii cred asta.

Nu mai este mult pana la aparitia raspunsului la intrebarea din
acest an a publicatiei The Edge: “Cum influenteaza internetul modul
in care tu gandesti?”. The Edge este o revista online care isi
asuma analiza celei de-a treia culturi; conceptul vine in
continuarea ideilor americanului CP Snow, care vorbea la inceputul
anilor ’60 de “cele doua culturi”, cea a stiintei si cea a artei si
literaturii. A treia cultura este rezultatul unificarii celor doua,
iar mediul electronic s-ar putea dovedi, cred cei de la Edge,
propice pentru cumulul de idei si culturi. In fiecare an pun cate o
intrebare, iar noianul de raspunsuri primite de la oameni de
stiinta, artisti si ganditori incheaga un posibil raspuns. La
intrebarea acestui an s-au adunat deja 132.000 de documente de la
peste 170 de specialisti. Rasfoiti-le, veti gasi o sumedenie de
idei sclipitoare dar , va avertizez, si multe platitudini.

Unde vreau sa ajung? Rezum, pornind de la recenta poveste
cinematografica a creatorului Facebook: multi insi din lumea asta
cred, impun, certifica internetul drept mediul viitorului pentru
comunicare, informare, socializare. Internetul asemeni unui soi de
minister orwellian al adevarului isi scrie si rescrie o istorie
contemporana, de multe ori “in timp ce” sau “in avans”. Altii,
folosind argumente asemanatoare batranului filozof grec, clameaza
diluarea intelighentiei si instaurarea terorii gloatei
clampanitoare din tastaturi.

Daca e sa stam si sa judecam, intrebarea fundamentala in acest
caz este “cum influenteaza internetul modul in care gandeste
Platon?”. Dom’ne, cine va intui asta va fi al doilea Gutenberg si
va isca adevaratul model de business, schimband societatea umana
din temelii; sa zicem ca Mark Zuckerberg a intuit ceva, dar l-a
luat succesul pe dinainte, in aceeasi masura in care l-a atins pe
Shawn Fanning, cel de la Napster.

Daca tot am pomenit de Napster si de Marshall McLuhan, trebuie
sa aduc un argument in favoarea perenitatii ideilor umane:
teoreticianul media a spus ca “mediul este mesajul”, undeva in anii
’60, cucerit de mesajul golit de continut al luminii si
electricitatii. Un mesaj filozofic intr-un concept accesibil, iar
Napster, aparut la ani buni dupa ce filozoful nu a mai fost, il
exemplifica cat se poate de corect. Concret, Napster a furnizat
doritorilor posibilitatea de a avea muzica, gratuit. Dar dorinta de
a descarca cat mai multe cantece i-a facut pe utilizatori sa
plateasca oricat de mult pentru o conexiune cat mai buna la
internet si pentru latime de banda. Muzica, continutul adica, nu
mai conta, iar mediul, conexiunea si latimea de banda adica, facea
toti banii.

Cat de corect a fost asta din punctul de vedere al afacerilor,
muzicienilor, consumatorilor sau al lui Fanning insusi tine deja de
un acelasi mod de gandire al lui Platon – supararea celor de la
Metallica pe afacerea lui Fanning ar fi disparut daca furnizorii de
banda si de echipament hardware ar fi facut echipa comuna cu
publisherul muzicienilor si cu cei de la Napster.

Antreprenorii internetului vor descoperi curand, cred,
necesitatea unui model de business asemanator, bazat pe
specializare si integrare puternica; problema este ca un astfel de
model devine la un moment dat fie enervant – iar Facebook chiar
este enervant in prezent -, fie va degenera dupa modelul economiei
socialiste, in care unii se faceau ca fac, iar altii se faceau ca
gandesc.