Blog

  • Semne de declin pentru piaţa imobiliară din Europa. O ţară europeană a anunţat primele scăderi după 9 luni de creşteri. Cum s-a ajuns aici şi ce urmează?

    LONDRA — Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au scăzut pentru prima dată în ultimele nouă luni în decembrie, pe fondul Bugetului guvernului şi al ratelor mai mari ale creditelor ipotecare, care au redus recenta activitate a cumpărătorilor de locuinţe, scrie CNBC.

    Preţurile medii ale proprietăţilor au scăzut cu 0,2% între noiembrie şi decembrie — prima scădere lunară din martie — conform datelor publicate marţi de creditorul Halifax. Aceasta a fost sub creşterea de 0,4% prognozată de economiştii chestionaţi de Reuters.

    Astfel, valoarea medie a unei proprietăţi în ţară a scăzut uşor la 297.166 de lire sterline (372.560 USD).

    Preţurile locuinţelor au crescut cu 3,3% pe parcursul anului în decembrie, însă ritmul anual de creştere a preţurilor a scăzut faţă de 4,7% în noiembrie şi a fost sub prognoza de 4,2% a economiştilor.

    Acţiunile constructorilor de locuinţe din Marea Britanie, precum Taylor Wimpey, Persimmon, Bellway şi Barratt Redrow, au scăzut marţi dimineaţă, după publicarea datelor.

    Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au crescut într-un ritm constant în 2024, marcând o creştere timp de cinci luni consecutive după o perioadă scurtă de stagnare, pe fondul optimismului generat de alegerile din Regatul Unit şi începutul ciclului de reducere a dobânzilor de către Banca Angliei.

    Cu toate acestea, o răcire a aşteptărilor privind ratele dobânzilor — inclusiv din cauza Bugetului guvernului, care a crescut costurile de împrumut ale Marii Britanii — a pus presiune asupra tranzacţiilor spre sfârşitul anului.


    Piaţa imobiliară din Marea Britanie încetineşte, spune un analist

    Amanda Bryden, şefa departamentului de credite ipotecare la Halifax, a declarat că ratele mai mari ale ipotecilor vor continua probabil să afecteze piaţa în 2025, chiar dacă creşterea preţurilor va rămâne „modestă”.

    „Accesibilitatea creditelor ipotecare va rămâne o provocare pentru mulţi, mai ales că rata de referinţă a Băncii Angliei probabil va scădea mai lent decât se preconiza anterior”, a spus Bryden.


     

  • Mark Zuckerberg anunţă o „revoluţie” pe platformele Meta – Facebook, Instagram, WhatsApp: Promite eliminarea cenzurii şi anunţă ridicarea restricţiilor pentru subiectele legate de imigraţie şi gen. „Am ajuns la un punct în care se fac prea multe greşeli şi este prea multă cenzură”

    Meta a anunţat marţi că nu va mai folosi programul independent de fact-checking din dorinţa de a „restabili libertatea de expresie” şi va muta platforma către un model similar X, unde comunitatea poate adăuga note cu privire la verdicitatea conţinutului, scrie CNBC.

    Schimbarea va fi implementată prima dată în SUA în următoarele luni. Anunţul arată determinarea lui Mark Zuckerberg de a îşi repara relaţia cu Donald Trump în timp ce acesta se pregăteşte să redevină preşedintele SUA.

    „Am ajuns la un punct în care se fac prea multe greşeli şi este prea multă cenzură”, a spus Mark Zuckerberg într-un mesaj video.

    Acesta a mai adăugat că programul actual „mai mult a distrus decât a creat, în special în SUA”.

    Totodată, compania va elimina restrcţiile legate de subiecte precum imigraţia sau gen şi se va concentra pe conţinutul ilegal. Echipele de moderare a conţinutului vor fi mutate din Califonia, stat istoric democrat, către Texas, stat cu inclinaţii puternice republicane.

  • JPMorgan Chase, cea mai mare bancă din SUA, se pregăteşte să le ceară angajaţilor revenirea completă la birou, punând capăt opţiunii de a lucra hibrid. Nume mari de pe Wall Street au luat această decizie încă de anul trecut

    JPMorgan Chase & Co se pregăteşte să le solicite tuturor angajaţilor revinirea la birou cinci zile pe săptămână, punând capăt opţiunii de muncă hibridă şi revenind la politica care era în vigoare înainte de pandemie, scrie FT.

    Cea mai mare bancă din SUA, care are peste 300.000 de angajaţi la nivel global, urmează să anunţe schimbarea în săptămânile următoare, înlocuind politica existentă de trei zile pe săptămână la birou pentru mulţi dintre angajaţii săi.

    Decizia ar extinde regulile deja existente, anunţate în aprilie 2023, care cer directorilor executivi să fie prezenţi la birou cinci zile pe săptămână. Aproximativ 60% dintre angajaţii băncii, inclusiv mulţi traderi şi lucrători din sucursalele bancare, deja operează sub această cerinţă.

    Firmele de pe Wall Street au adoptat politici diferite privind munca de acasă, deoarece liderii industriei au opinii diferite despre munca remote sau hibridă.

    Goldman Sachs a cerut personalului să fie prezent la birou cinci zile pe săptămână încă din 2023, în timp ce Citigroup a menţinut o politică de muncă hibridă cu 3 zile de prezenţă fizică la birou.

  • Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image

    Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, este un grup internaţional de retail format în iulie 2016 prin fuziunea companiilor Ahold şi Delhaize Group, ambele cu o istorie îndelungată în sectorul comerţului cu amănuntul.

    Potrivit Huygens Resources, Albert Heijn, fondatorul Ahold, s-a născut la 15 octombrie 1865 în Oostzaan, Ţările de Jos, ca fiu al lui Jan Heijn, un comerciant local. În 1887, la vârsta de 21 de ani, a preluat magazinul alimentar al tatălui său, transformându-l într-o afacere de succes. Împreună cu soţia sa, Neeltje de Ridder, a extins afacerea, deschizând noi locaţii în diverse oraşe şi inaugurând un depozit central în Zaandam în 1899. În 1910, a început producţia proprie de cafea, produse de cofetărie şi patiserie, consolidând astfel brandul Albert Heijn. În 1920, a înfiinţat “Maatschappij tot Exploitatie der Fabrieken en Handelszaken”, reunind toate întreprinderile sub o singură entitate. A decedat la 13 noiembrie 1945 în Amsterdam, lăsând în urmă o moştenire semnificativă în retailul olandez.

    Fraţii Delhaize, fiii negustorului belgian de vinuri Jacques Delhaize, au revoluţionat comerţul în 1850 prin introducerea conceptului de sucursalism: un depozit central care aproviziona mai multe puncte de vânzare. Louis Delhaize, unul dintre fraţi, şi-a dezvoltat propria societate, punând bazele grupului Louis Delhaize de astăzi. Alţi doi fraţi au fondat grupul Fraţii Delhaize, cunoscut sub numele de Leul Delhaize, care a devenit un concurent important în Belgia.

    În 2016, Ahold şi Delhaize Group au fuzionat, formând Ahold Delhaize, un lider global în retail cu o prezenţă semnificativă în Europa şi Statele Unite. În România, grupul operează prin lanţul de magazine Mega Image şi, recent, a achiziţionat reţeaua Profi, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţa locală.

     

  • Microsoft investeşte 3 miliarde de dolari în India: Cum va accelera noul proiect revoluţia inteligenţei artificiale şi ce planuri are gigantul tech pentru viitorul regiunii

    Microsoft Corp. planifică să investească 3 miliarde de dolari pentru a-şi extinde capacităţile de cloud computing şi inteligenţă artificială în India, vizând această ţară, cea mai populată din lume, pentru a stimula creşterea veniturilor, scrie Bloomberg.

    Directorul executiv Satya Nadella a anunţat investiţia pentru o perioadă de doi ani, marţi, în cadrul unui eveniment desfăşurat în Bangalore, sudul Indiei, în faţa unei audienţe formate din fondatori de startup-uri şi directori ai unor mari companii de tehnologie, precum Wipro Ltd. şi Cognizant Technology Solutions Corp.

    Cu o populaţie de 1,4 miliarde de locuitori, India se află în centrul competiţiei pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale. În ultimele luni, directori executivi de la companii de top, precum Jensen Huang de la Nvidia Corp. şi Lisa Su de la Advanced Micro Devices Inc., au vizitat India. Ţara, cu milioane de programatori şi găzduind furnizori de servicii tehnologice precum Tata Consultancy Services Ltd. şi Infosys Ltd., are una dintre cele mai mari pepiniere de talente în domeniul AI din lume.

    Luni, Nadella a postat o fotografie de la întâlnirea cu prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, pe reţeaua socială X. „Excited to build on our commitment to making India AI-first”, a spus el. Prim-ministrul a răspuns afirmând că este „bucuros să afle despre planurile ambiţioase de expansiune şi investiţii ale Microsoft în India”.

    Sub conducerea lui Nadella, Microsoft, cu sediul în Redmond, Washington, a făcut progrese semnificative în comercializarea inteligenţei artificiale. Săptămâna trecută, compania a anunţat că va investi 80 de miliarde de dolari în construirea de centre de date, care vor asigura infrastructura necesară pentru ca întreprinderile să implementeze soluţii şi instrumente bazate pe noile tehnologii AI.

    Microsoft a realizat deja investiţii considerabile în India – ţara natală a lui Nadella – angajând peste 23.000 de persoane în oraşe precum Bangalore şi Hyderabad, centrele tehnologice ale ţării. Marţi, directorul general a declarat că Microsoft se angajează să ofere instruire în domeniul AI pentru 10 milioane de persoane din India până în 2030.

     
  • Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional din Franţa şi o figură controversată în politica franceză, a murit la vârsta de 96 de ani

    Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional din Franţa şi o figură controversată în politica franceză, a murit la vârsta de 96 de ani, au anunţat marţi mass-media franceze.

    Le Pen a ajuns în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale franceze din 2002, un moment care a şocat Franţa şi i-a determinat pe alegători să voteze masiv pentru adversarul său, Jacques Chirac, pentru a bloca accesul extremei drepte la putere.

    Fiica sa, Marine Le Pen, l-a succedat ca lider al partidului în 2011 şi a ajuns de două ori în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Ea a încercat să îmbunătăţească imaginea partidului, redenumindu-l Rassemblement National şi excludându-şi tatăl din formaţiune.

     


     

  • DRI, subsidiara grupului energetic ucrainean DTEK, îl numeşte pe Ivan Geliukh în funcţia de Chief Executive Officer

    DRI, subsidiara grupului energetic ucrainean DTEK, în spatele căruia se afla miliardarul Rinat Ahmetov, l-a numit pe Ivan Geliukh în funcţia de Chief Executive Officer, începând cu 1 ianuarie 2025.

    El îl înlocuieşte pe John Stuart, care a coordonat aproape trei ani businessul DRI, perioadă în care a reuşit să transforme compania într-unul dintre principalii jucători de energie regenerabilă pe pieţele sale principale din Croaţia, Italia, Polonia şi România.

    Pe parcursul mandatului lui Stuart, portofoliul DRI de energie regenerabilă şi stocare de baterii a ajuns la 1,4GW, iar echipa s-a extins la aproape 100 de experţi internaţionali în şase birouri.

    „Ţările din UE au ţinte ambiţioase pentru energia regenerabilă şi nu am niciun dubiu că, pe măsură ce DRI se va extinde, va fi o parte importantă din această poveste”, a spus John Stuart.

    Ivan Geliukh s-a alăturat DRI din cadrul D.Trading, divizia de tranzacţionare pan-europeană a DTEK, unde a fost CEO din 2022. Sub conducerea sa, D.Trading a ajuns să opereze în 23 de ţări şi să activeze pe 22 de burse de tranzacţionare a energiei.

    Înainte de a se alătura D.Trading, Geliukh a condus DTEK Grids, unde a fost şi co-preşedinte al grupului de coordonare ECDSO-E al operatorilor de sisteme de distribuţie.

    „Aştept cu nerăbdare să dezvolt în continuare businessul, în timp ce lucrăm pentru a livra o capacitate semnificativă de energie regenerabilă şi stocare de baterii pe pieţele noastre principale până în 2030, dar şi să începem explorarea unor noi pieţe din Europa”, spune Geliukh.

    El s-a alăturat Grupului DTEK în 2005.

    DRI este un dezvoltator şi operator de proiecte de energie regenerabilă cu sediul principal în Amsterdam şi birouri locale în Zagreb, Milano, Roma, Varşovia şi Bucureşti. Compania este o subsidiară a Grupului DTEK, liderul şi cel mai mare investitor privat în sectorul energetic din Ucraina, în spatele căruia se afla miliardarul Rinat Ahmetov.

     


     

     

  • O veste proastă: Inflaţia revine în zona euro, dar analiştii cred că acest lucru nu va împiedica Banca Centrală Europeană să reducă din nou dobânda

    Inflaţia din zona euro a accelerat luna trecută, susţinând abordarea treptată a Băncii Centrale Europene (BCE) de reducere a ratelor dobânzilor, fără a le opri complet, scrie Bloomberg. 

    Preţurile de consum au crescut cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în decembrie, comparativ cu 2,2% în noiembrie, potrivit estimării mediane dintr-un sondaj Bloomberg. Creşterea a fost determinată în mare parte de costurile energiei, care au crescut pentru prima dată din iulie, a raportat Eurostat.

    Inflaţia de bază, care exclude componentele volatile, a fost de 2,7%. În sectorul serviciilor, creşterea preţurilor a ajuns la 4%.

    Această creştere nu surprinde BCE, care a avertizat în repetate rânduri că revenirea la ţinta de 2% va fi una dificilă. BCE estimează că va atinge acest prag în mod sustenabil până la sfârşitul anului. O proiecţie Bloomberg Economics sugerează că inflaţia va rămâne la 2,4% în ianuarie.

    Obligaţiunile nu au înregistrat modificări semnificative după publicarea datelor. Randamentul obligaţiunilor germane pe doi ani, unul dintre cele mai sensibile la politica monetară, a scăzut cu un punct de bază, ajungând la 2,18%, sub maximul atins ieri în ultimele două luni. De asemenea, aşteptările privind reducerile de rate ale BCE au rămas stabile, cu estimări de aproximativ 100 de puncte de bază până la sfârşitul anului.

    „O mare parte din creştere provine din efectele de bază ale preţului combustibililor – nu există dovezi că presiunea costurilor interne creşte semnificativ. Imaginea de ansamblu rămâne una de dezinflaţie generalizată, ceea ce va permite Consiliului de Guvernare să continue reducerile anul acesta – ne aşteptăm la o relaxare de 100 de puncte de bază.”, a spus Jamie Rush, economist-şef european. 

    Rapoartele naţionale din ultimele zile au arătat deja creşteri mai mari ale preţurilor decât cele estimate în Germania şi Spania, în timp ce acestea au crescut mai puţin decât se anticipa în Franţa şi au încetinit neaşteptat în Italia. Un raport separat al BCE a arătat că aşteptările consumatorilor privind inflaţia au crescut în noiembrie.

    Oficialii sunt în continuare pe drumul de a reduce costurile de împrumut după a patra reducere din decembrie. La 3%, rata depozitelor este încă considerată de majoritatea ca fiind restrictivă pentru activitatea economică, într-un moment în care blocul monetar nu reuşeşte să iniţieze o recuperare puternică.

    Majoritatea susţin reduceri „graduale” în cadrul şedinţelor viitoare, adică în paşi de un sfert de punct procentual. Totuşi, câţiva membri ai Consiliului de Guvernare, inclusiv guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau, insistă că opţiunea unei reduceri mai mari trebuie să rămână pe masă.

    Deşi inflaţia a scăzut deja sub 2% anul trecut, retragerea a fost determinată de efecte statistice legate de fluctuaţiile puternice ale costurilor energiei din ultimii ani. Pe măsură ce aceste efecte dispar, cifra principală creşte temporar.

    Există totuşi preocupări legate de inflaţia din sectorul serviciilor. Aceasta s-a menţinut în jurul valorii de 4% de mai bine de un an, în mare parte din cauza creşterii salariilor, care joacă un rol mai mare în acest sector decât în altele.

    BCE nu prevede că această situaţie va persista. Salariile lucrătorilor au crescut într-un ritm mai lent în al treilea trimestru, iar indicatorii timpurii sugerează o slăbire a pieţei muncii.

    Creşterea preţurilor energiei ar putea să nu fie ultima. Gazul rusesc nu mai este transportat prin Ucraina, iar Europa consumă rezervele de gaz mai rapid decât în oricare alt moment din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea rece intensifică nevoile de încălzire.

    Preşedinta Christine Lagarde a declarat săptămâna trecută că, după progresul realizat în 2024, „sperăm că 2025 va fi anul în care ne atingem ţinta, aşa cum este prevăzut şi planificat în strategia noastră.”

     


     

  • Se creează cea mai mare arhivă foto din lume: Getty Images vrea să cumpere Shutterstock pentru 3,7 mld. dolari

    Getty Images Holdings explorează o posibilă fuziune cu rivalul Shutterstock Inc., potrivit unor persoane familiarizate cu situaţia. Acţiunile Getty Images au crescut cu până la 32%, cea mai mare creştere din 2023, scrie Bloomberg.

    Getty analizează modul în care ar putea structura o tranzacţie care să aducă împreună doi dintre cei mai mari furnizori de conţinut vizual licenţiat din SUA, au spus sursele, care au solicitat anonimatul deoarece informaţia nu este publică. Deliberările sunt în desfăşurare, iar Getty ar putea decide să nu urmărească o tranzacţie, au adăugat aceştia.

    Un reprezentant al Getty Images a refuzat să comenteze, în timp ce un purtător de cuvânt al Shutterstock nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

    Getty Images a închis vineri tranzacţionarea cu o creştere de 13%, la 2,39 dolari în New York, oferind companiei o valoare de piaţă de 983 de milioane de dolari. Shutterstock a crescut cu 7,9%, la 31,47 dolari, având o valoare de piaţă de aproximativ 1,1 miliarde de dolari. Înainte de câştigurile de vineri, acţiunile Getty scăzuseră cu 56% în ultimul an, iar cele ale Shutterstock cu 37%, potrivit datelor compilate de Bloomberg.

    O fuziune ar putea atrage o supraveghere semnificativă din partea autorităţilor antitrust, reflectând totodată optimismul companiilor pentru un mediu de reglementare mai permisiv în ceea ce priveşte fuziunile, sub noua administraţie Trump.

    Cu toate acestea, fuziunea a doi jucători majori din orice industrie este probabil să fie analizată atent, indiferent de cine se află la Casa Albă. Gail Slater şi Andrew Ferguson, nominalizaţi de preşedintele ales Donald Trump pentru a conduce divizia antitrust a Departamentului de Justiţie şi, respectiv, Comisia Federală pentru Comerţ, nu sunt aşteptaţi să adopte o abordare indulgentă în aplicarea legilor.

    Deliberările privind fuziunea de la Getty Images vin într-un moment în care cererea pentru imagini, videoclipuri şi alte tipuri de media creşte, pe măsură ce consumatorii petrec tot mai mult timp online. Inteligenţa artificială schimbă fundamental industria de creare a conţinutului, în timp ce camerele telefoanelor mobile au redus valoarea fotografiilor de stoc.

    Fondată în 1995, compania Getty Images, cu sediul în Seattle, deţine o bibliotecă imensă de fotografii, ilustraţii, videoclipuri şi muzică, utilizate de industriile de ştiri, divertisment, publicitate şi creare de conţinut, printre altele. Printre aceste imagini se numără urmărirea poliţiei în cazul lui O.J. Simpson şi fotografia din sala de situaţii a fostului preşedinte Barack Obama, în timpul operaţiunii de eliminare a lui Osama bin Laden, alături de multe alte fotografii istorice, conform unei prezentări pentru investitori.

     


     

  • Un nou pericol atrage atenţia întregii lumi: Metapneumovirusul Uman loveşte China şi alarmează ţările din Asia. Experţii din domeniul sănătăţii sunt îngrijoraţi de posibilitatea declanşării unei noi epidemii pe continent

    Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit autorităţilor sanitare chineze. Totuşi, răspândirea unui agent patogen mai puţin cunoscut, numit metapneumovirus uman (hMPV), a generat îngrijorare atât în China, cât şi în alte ţări, informează The Economic Times.

    Cazurile de hMPV sunt în creştere constantă, iar virusul a fost identificat ca principala cauză a bolilor respiratorii şi a spitalizărilor din această iarnă, conform Centrului chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor. Deşi nu este un virus nou, hMPV provoacă îngrijorare şi în alte ţări din regiune, India, Malaezia şi Hong Kong raportând cazuri recente.

    Indonezia şi Vietnamul au declarat că monitorizează îndeaproape evoluţia situaţiei în China şi au cerut populaţiei să nu intre în panică.

    Noua atenţie acordată hMPV, care face parte dintre germenii ce cauzează răceala comună, se explică probabil prin îmbunătăţirea capacităţilor de detectare a viruşilor în China şi în alte ţări, după pandemia de Covid. În acea perioadă, guvernele au investit milioane de dolari în infrastructura de testare, iar companiile au dezvoltat kituri mai eficiente pentru depistarea virusurilor. De asemenea, la cinci ani după ce SARS-CoV-2 a impus restricţii la nivel global, focarele de boală din China atrag o atenţie exagerată şi sunt adesea subiectul unor informaţii înşelătoare pe reţelele sociale.