Blog

  • Santier fiscal in lucru

    Teza sugerata saptamana trecuta de Sebastian Vladescu, ministrul finantelor, ca e nevoie ca strategia fiscala sa fie schimbata des, tocmai ca sa-i deruteze pe evazionisti, ar fi trebuit sa fie o explicatie convingatoare pentru faptul ca s-a facut octombrie si nu numai ca nu exista strategie fiscala multianuala, dar nici Codul fiscal, adica setul de impozite si taxe valabil pentru la anul, nu e gata.

     

    Mai putin ii convinge explicatia lui Vladescu pe oamenii de afaceri care nu sunt evazionisti, avand in vedere ca de-a lungul anului, politica fiscala a fost un santier perpetuu, nepermitand nici un plan de afaceri rezistent mai mult de o luna-doua. In acelasi timp insa, pe santier a intrat oricine a vrut: grupurile de interese (nici o conotatie negativa) care au stiut sa-si faca lobby mai bun la Finante au castigat. Cum s-a intamplat in primavara cu accizele la camerele foto digitale, asa s-a intamplat acum cu facilitatile fiscale acordate programatorilor: desi ministrul Vladescu a propus ca scutirile de impozit pe venit pentru informaticieni (concepute, de altfel, din capul locului ca temporare) sa dispara, a recunoscut ulterior ca “au fost solicitari atat de puternice, incat probabil ca vom renunta la eliminarea scutirilor”.

     

    Au aparut si primele voci din clasa politica dispuse sa ia apararea firmelor care ar trebui sa plateasca de la anul mult contestata taxa de 0,5% pe imobilizari corporale (cladiri, terenuri, masini, echipamente). Dupa ce initial a anuntat-o ca pe o taxa uniforma pentru tot mediul de afaceri, Vladescu a explicat ca de fapt n-o vor plati decat firmele care se feresc cu anii sa declare profit, dar au active valoroase, neatinse de mana fiscului (cu toate ca firmele platesc taxe locale pentru cladiri si terenuri).

     

    Dar, in afara de argumentul ca astfel va fi descurajata intentia firmelor de a investi in cumpararea de active strict necesare, va fi greu de demonstrat reaua-credinta a unei companii atunci cand nu raporteaza profit. Ministrul economiei, Codrut Seres, a declarat deja ca, in cazul unei societati de stat cu pierderi mari, ca Termoelectrica, taxa de 0,5% ar fi chiar “o taxa pe saracie”. Vrand sa linisteasca spiritele, dar de fapt mai mult adancind confuzia, ministrul de stat Gheorghe Pogea a sugerat ca e posibil ca taxa sa fie aplicata de la caz la caz, in sensul ca “atunci cand exista un argument solid, sa nu se ia in considerare”. Dar cine decide cat de solid e argumentul?

  • Bulgaria, o piatra de moara

    Inceputul de toamna a adus si o veste buna la capitolul integrarii europene. Raportul de tara pe care Comisia Europeana il va face public in cursul acestei luni va fi nu doar mai bun decat cele anterioare, dar Romania va primi din partea UE o nota mai mare decat Bulgaria. Zvonurile initiale pe aceasta tema au fost intarite pe parcursul saptamanii trecute de presedintele Traian Basescu si de premierul Calin Popescu-Tariceanu. Cei doi au aruncat deja pe piata informatii despre mai multe puncte atinse in raport, inainte ca el sa fie facut public.

     

    Presedintele a precizat ca singurele chestiuni care mai pot sa activeze clauza de salvgardare sunt lupta impotriva marii coruptii si securizarea frontierelor, dar s-a declarat increzator in capacitatea autoritatilor de a pune la punct si aceste probleme. Primul-ministru a declarat si el ca Romania si-a rezolvat problemele legate de concurenta, justitie si afaceri interne, coruptia rezistand doar din cauza incompetentei unora dintre magistrati.

     

    In acelasi timp, vantul favorabil care bate dinspre UE i-a dat posibilitatea lui Tariceanu sa adopte o atitudine paternalista fata de vecinii de la sud de Dunare. Invers decat in anii trecuti, cand oficialii bulgari se declarau ingrijorati ca trebuie sa astepte ca Romania sa ajunga din urma progresele tarii lor, Tariceanu s-a aratat acum ingrijorat ca esecul bulgarilor in lupta cu marea coruptie ar putea trage in jos Romania. Nu fara a adauga insa, cu generozitate, ca trebuie sa sustinem eforturile Bulgariei, pentru ca cele doua tari sa se integreze impreuna in 2007.

  • Intre doua motiuni

    In lipsa probabil de idei pentru inca o motiune impotriva puterii, un grup format din zece senatori si deputati ai PRM a propus un proiect de lege care sa reglementeze controlul medical general asupra starii de sanatate a persoanelor publice din Romania. Peremistii vor ca presedintele Romaniei, parlamentarii, membrii guvernului, magistratii, primarii si alte categorii de persoane cu functii publice sa fie obligati sa se supuna anual unui control medical general.

     

    Partea interesanta a propunerii este ca demnitarii vor fi nevoiti sa treaca si de o examinare psihiatrica. Daca refuza sa fie consultata, persoana respectiva ar risca o amenda cuprinsa intre 5.000 si 10.000 de lei noi. Mai important decat atat, peremistii au propus ca un eventual refuz al unui demnitar sa poata constitui un motiv pentru suspendarea din functie.

     

    Initiativa parlamentarilor PRM a constituit o surpriza, in special datorita faptul ca in ultima campanie electorala, in momentul cand s-a pus problema examinarii psihiatrice a candidatilor la Presedintie, membrii acestui partid s-au opus vehement initiativei, prin vocea lui C.V. Tudor.

  • Mai vorbim la anul

    Presedintele Traian Basescu a reusit, saptamana trecuta, sa mai agite inca o data spiritele pe scena politica romaneasca. Dupa o runda de consultari “in familie” la Cotroceni, de la care au lipsit principalele partide de opozitie, PSD si PRM, Basescu a iesit la rampa si a declarat ca vrea sa organizeze in 2006 un referendum pe tema parlamentului unicameral si a votului uninominal, la pachet cu alegerea europarlamentarilor la care Romania are dreptul ca viitor stat al UE.

     

    In ceea ce ii priveste pe liderii partidelor parlamentare, daca sunt toti de acord ca legislativul trebuie reformat, viziunile lor despre cum trebuie realizata aceasta reforma difera. In timp ce UDMR si minoritatile resping ideea parlamentului unicameral, in jurul ei s-au raliat politicieni cu orientari ideologice altfel complet diferite – Traian Basescu, Mircea Geoana, dar si Dan Voiculescu, care i-a oferit acum presedintelui o sustinere surprinzatoare, avand in vedere ca pana acum seful statului si-a manifestat de cate ori a avut ocazia antipatia pentru “solutia imorala” reprezentata de coabitarea cu Partidul Conservator.

     

    In PSD lucrurile sunt insa mai complicate, in conditiile in care in partid exista doua curente, unul care doreste reforma parlamentului (in frunte cu Mircea Geoana), altul care vrea pastrarea statu-quo-ului (Nicolae Vacaroiu sau Antonie Iorgovan si-au declarat deja opozitia fata de un legislativ unicameral, in timp ce Ion Iliescu s-a aratat sceptic fata de relevanta votului uninominal). Pe de alta parte, nici in privinta prezentei la consultarile de la Cotroceni, PSD n-a avut o pozitie unitara: fruntasii de la Cluj ai partidului ar fi dorit sa participe, in timp ce liderii de la Bucuresti au boicotat consultarile, pe motiv ca Traian Basescu i-ar fi acuzat gratuit ca saboteaza la Bruxelles aderarea Romaniei la UE.

     

    Framantarile politicienilor romani pe tema aparent inactuala a reformei parlamentului nu au trecut neamendate de oficialii europeni. Emma Nicholson, vicepresedinte al Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European, fost raportor pentru Romania al Comisiei Europene (si, in treacat fie spus, o buna prietena a fostului premier Adrian Nastase), a sugerat guvernantilor sa se concentreze deocamdata pe eforturile pentru integrarea in UE si sa amane reforma parlamentului dupa 2007.

  • Farmecul discret al zvonurilor

    Masina de zvonuri a mediului politic a produs saptamana trecuta inca o speculatie, dupa care PSD accepta sa nu se mai lupte pentru fotoliile lui Nastase si Vacaroiu de la conducerea celor doua Camere, cu conditia sa se amane sine die schimbarea presedintilor PSD de consilii judetene. Dupa cum se stie, planul initial al coalitiei era sa-i debarce mai intai pe presedintii celor doua Camere, apoi pe presedintii pesedisti de consilii judetene.

     

    Speculatia de acum s-a intemeiat pe o afirmatie a ministrului administratiei si internelor, Vasile Blaga: ca sa poata trece prin Parlament pachetul de legi privind administratia publica, acesta s-a declarat dispus sa renunte la aplicarea imediata a articolului care spune ca presedintii de consilii judetene pot fi revocati cu majoritate simpla de voturi (jumatate plus unu din voturile consilierilor). Potrivit lui Blaga, articolul ar urma sa fie aplicat abia din 2008, ceea ce ar insemna ca pozitiile “baronilor locali” ai PSD n-ar mai fi amenintate (in prezent, sefii consiliilor judetene nu pot fi schimbati decat cu doua treimi din voturile consilierilor).

     

    Desi concesia avansata de ministrul Blaga a fost laudata pentru pragmatism de comentatorii favorabili opozitiei, pragmatismul ministerial si-ar putea avea insa originea in dorinta de a-i feri de primejdia revocarii tocmai pe presedintii de consilii locale ai puterii, amenintati si ei de principiul majoritatii simple. In asemenea conditii, daca ideea trocului politic intre coalitie si PSD nu-si pierde sensul, cu siguranta isi pierde insa orice farmec.

  • Numai de n-ar ieftini toti odata

    Luptele duse de autoritati cu firmele petroliere pentru ieftinirea carburantilor continua. Saptamana trecuta, petrolistii iesiti de la discutiile cu presedintele Basescu au anuntat ca e posibila reducere a preturilor, cu cateva conditii insa. Seful Rompetrol, Dinu Patriciu, a avut trei propuneri: egalizarea accizelor la benzina si motorina (o idee mai veche a omului de afaceri), scaderea tarifului de transport si de distributie a energiei electrice si preluarea in administrarea companiei a conductei de transport petrolier Midia-Constanta, administrata acum de Petrotrans.

     

    Daca Ministerul Finantelor nu reactionase in nici un fel saptamana trecuta la propunerea cu accizele, ministrul economiei, Codrut Seres, s-a declarat de acord sa-i cedeze conducta lui Patriciu, refuzand sa accepte insa o reducere a tarifelor pentru energia electrica. Prin urmare, ieftinirile spectaculoase promise nu s-au intamplat, iar daca preturile n-au crescut, aceasta nu se datoreaza nici fortei prezidentiale de persuasiune, nici unor solutii minune gasite de petrolisti, ci faptului ca scumpirea petrolului pe piata internationala a luat o pauza.

     

    Dar promisiunile continua sa curga: dupa o discutie cu seful OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, deputatul Pavelescu de la Partidul Initiativa Nationala sustine ca austriacul a promis ca preturile la pompa practicate de OMV in Romania vor fi cele mai mici din Europa, atat la benzina, cat si la motorina. Cu asemenea auspicii, singura problema ar mai fi doar ca restul companiilor sa nu ieftineasca si ele benzina atat de mult ca Petrom: altfel, vorba lui Codrut Seres, “pot fi acuzate de comportament anticoncurential”.

  • Americanii inteleg mai greu

    Autoritatile au anuntat oficial, saptamana trecuta, ca au ajuns la o intelegere cu firma EADS pentru renegocierea totala a contractului pentru securizarea frontierelor. Potrivit ministrului de interne Vasile Blaga, dupa ce vor fi eliminate toate suprapunerile intre acest contract si proiectele cu finantare europeana referitoare la securizarea frontierelor, valoarea contractului s-ar putea reduce cu 250 de milioane de euro, adica de la 650 la 400 de milioane.

     

    Mai putin succes au avut, pana acum, incercarile guvernantilor de a ajunge la o intelegere cu firma americana Bechtel, constructoarea autostrazii Brasov-Bors. Ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, nu s-a sfiit sa-i acuze pe americani ca “inteleg un pic mai greu” sa se conformeze legislatiei romanesti, ceea ce impiedica renegocierea contractului cu ei. Ar fi vorba de rezistenta celor de la Bechtel la cerinta autoritatilor romane de a reduce avansul care ar trebui platit de stat companiei americane pentru lucrarile la autostrada.

     

    Totusi, s-ar zice ca nu puterea redusa de pricepere a Bechtel impiedica in primul rand autostrada sa inainteze, ci reticenta autoritatilor de a finanta acest proiect in general. Premierul Tariceanu a declarat iarasi ca nu se poate lucra in paralel la doua proiecte mari – Coridorul IV paneuropean de transport si autostrada Bechtel – si ca Romania, in virtutea obligatiilor fata de UE, trebuie sa dea prioritate Coridorului IV. De altfel, saptamana trecuta, acelasi ministru Dobre a anuntat ca va incepe negocierile cu Banca Europeana de Investitii pentru un credit de 187,5 milioane de euro, necesar tronsonului de autostrada Cernavoda-Constanta (parte a Coridorului IV).

     

    In aceste conditii, singurii care mai sustin proiectul Bechtel raman, din nou, ministrii UDMR, Marko Bela si Borbely Laszlo, dornici sa ofere electoratului lor speranta intr-o relansare economica a Transilvaniei traversate de autostrada. Borbely, ministrul lucrarilor publice, a minimalizat conflictul cu Bechtel, afirmand ca de fapt contractul este valid si “se negociaza doua-trei probleme”, iar Marko a reflectat, excedat, ca toate neintelegerile pe tema prioritatilor in materie de autostrada n-au avut drept efect decat stagnarea tuturor lucrarilor: “Cam 10 km in opt luni, spre Constanta. Iata rezultatul divergentelor”.

  • Succesorul lui Bin Laden

    Septembrie 2005. Doua stiri fierbinti au pus pe jar mass-media internationala: Abu Azzam, aghiotantul sumbrului Abu Musab al-Zarqawi a fost ucis de catre trupele americane (cu ajutor irakian); al-Qaida a inceput sa emita in eter un jurnal televizat, cu stiri preluate, in genere, de la Al Jazeera, si prezentate de un crainic cu fata acoperita.

     

    O veste buna si una rea. Desigur, ca sa le calificam, trebuie sa precizam unghiul din care le privim. Cea “buna” nu este buna pentru toata lumea, dupa cum nici cea “rea” nu este rea pentru toti. Este doar un prilej in plus ca sa ne dam seama, din ce in ce mai acut, ca lumea inceputului de mileniu III este tragic si agresiv divizata. Terorismul a lovit necrutator, declansand, o data cu 11 septembrie, o veritabila psihoza impotriva Islamului, caruia i s-au pus in seama multe dintre grozaviile care au intunecat in ultimii ani fata planetei. Lipsa de discernamant si culpabilizarea la gramada ne pot face insa la fel de vinovati precum cei cu adevarat vinovati. Iata cel putin unul dintre temeiurile pentru care carti de genul “Zarqawi, noua fata a al-Qaida” merita citite cu creionul in mana, pentru a ne face sa intelegem resorturile fenomenului terorist, pentru a evita comoditatea etichitarilor superficiale, pentru a pricepe ca, in numele religiei, dar nu pentru ea si in spiritul ei, se pot comite crime abominabile.

     

    Jean-Charles Brisard, autor al acestei monografii (in colaborare cu Damien Martinez), este expert international in probleme de terorism. In 2002, a fost insarcinat de rudele victimelor atentatului din 11 septembrie (prin biroul de avocati americani care a depus plangere la Washington in numele lor) sa conduca ancheta internationala vizand retelele de sustinere ale gruparii al-Qaida. In aceasta calitate, a izbutit sa puna laolalta si sa interpreteze numeroase documente inca necunoscute publicului – peste 10.000 de pagini adunate de o vasta echipa de anchetatori care i-au urmarit fara incetare pe finantatorii si sustinatorii logistici ai grupului terorist al-Qaida, mergand din muntii afgani pana in desertul Yemenului, pana in Cecenia si Bosnia Hertegovina.

     

    Portretul rezultat nu este doar al unei organizatii sau al unuia dintre cei mai importanti lideri ai ei, Abu Musab al-Zarqawi (cel mai cautat om din lume dupa Ossama bin Laden – cel pe care cotidianul francez Liberation il numea “Marele Satan al lumii occidentale”), ci al unui intreg fenomen de un zguduitor  impact – terorismul -, cu toate conotatiile sale de ordin social, politic sau economic. Nu in ultimul rand, cartea contine o serie de avertismente si de previziuni legate de  evolutia fenomenului terorist si de consecintele sale politice care, cel  putin in lumina evenimentelor semnalate la inceputul acestui articol, par sa se confirme.

     

    Abu Musab al-Zarqawi se afla la antipodul unui lider islamist precum ben Laden. Nascut intr-un mediu modest, a cunoscut un parcurs jalonat de esecuri atat in plan profesional, cat si sentimental. Betiv si plin tatuaje (adica profund anti-islamic), in prima tinerete, nu a avut, ulterior, decat intalniri ratate cu destinul. Violent si primitiv in gandire, nu a stiut sa se impuna decat prin forta, ceea ce nu l-a impiedicat sa para adevaratul mostenitor al liderului saudit Ossama Bin laden. Aceasta este doar una dintre concluziile cartii. Inspaimantatoare, fara indoiala, ea are insa si meritul ca exonereaza islamul de multe acuze nefondate.

     

    Jean-Charles Brisard & Damien Martinez, Zarqawi, noua fata a al-Qaida, Editura Aquila, Oradea, 2005

  • Se intampla in Romania

    La noi in tara, conceptul de petrecere se limiteaza in general la: chefurile cu prietenii, petrecerile din cluburi, cele corporatiste si cele caritabile.

     

    MEDIATIZARE: Cele mai mediatizate sunt petrecerile caritabile. La acestea sunt prezente majoritatea vedetelor autohtone.

     

    SUB CERUL LIBER: Petrecerile rave incep usor sa-si faca loc in peisajul autohton sub forma unor chefuri in aer liber unde un DJ e responsabil de partea sonora. Totusi acestea sunt inca destul rare.  

     

    UNDERGROUND: Un nou mini trend se simte cand vine vorba de petreceri particulare, dar e legat doar de spatiul de desfasurare. Din ce in ce mai mule chefuri au loc in subsolurile caselor particulare sau chiar si al unor institutii, care inchireaza spatiul pentru o noapte din week-end.

  • Noua era party

    Petrecerea a inceput. Invitatii stau nemiscati, iar linistea e deplina. La fel de tacuti, chelnerii se strecoara neauziti printre mese. Nici cel mai mic sunet nu are voie sa tulbure linistea adanca din jur. Muzica e interzisa, iar de rasete nu poate fi vorba.

     

    Nu, nu ati fost transpusi intr-un univers desprins din opera maestrilor absurdului. Toate astea se intampla la New York, in anul de gratie 2005.

     

    Va vine sau nu sa credeti, in ultima vreme au ajuns tot mai apreciate petrecerile in care originalitatea – oportunitatea acestui termen ramane la latitudinea dumneavoastra –  este dusa la extrem, indiferent de faptul ca printre invitati se afla vedete de la Hollywood, personalitati politice, multimiliardari extravaganti sau, de ce nu, “simpli muritori”.

     

    Ce-ati spune, pentru inceput, de o petrecerea muta?  Desfasurate in diferite localuri, anuntate din timp, acest gen de party-uri au fost organizate pentru prima oara la New York, pentru ca apoi sa-si castige un grad neasteptat de popularitate in mai toate orasele mari ale lumii “civilizate”. Practic, “petrecerile mute” sunt ultima moda la capitolul intalniri relaxante. Pentru cei care nu suporta galagia, muzica data la maxim sau telefoanele care suna neintrerupt pana si in cele mai intime localuri, proprietarii catorva cluburi din Statele Unite s-au gandit sa le ofere petreceri speciale, intr-o atmosfera in care linistea e de aur.

     

     Plecand de la principiul ca un club e locul perfect pentru a intalni noi oameni, atata timp cat nu esti fortat sa tipi pentru a te face auzit, Paul Rebhan, artist si curator, impreuna cu Tony Noe, compozitor si cantaret, au impus la petrecerile organizate de ei o singura regula: invitatii nu au voie sa comunice verbal. Iar asta inseamna ca nu au voie sa foloseasca telefonul mobil, sa discute cu barmanul sau cu vreun ospatar. Cat despre muzica, nici nu poate fi vorba despre asa ceva. Ce ramane de facut la o astfel de petrecere? Participantii pot sa comunice cu restul “comesenilor” recurgand la limbajul corpului sau la simple semne. Cei mai putin inclinati spre mima o pot face prin scris. Hartia si pixul sunt din partea casei.

     

    In ceea ce priveste comenzile la bar, acestea se pot face intr-un singur fel: scriind cu gheata pe tejghea. Pe site-ul quietparty.com, fondatorii acestor petreceri sustin ca nimeni nu a plecat dezamagit de la o astfel de intalnire. Ideea le-a venit dupa ce au organizat o expozitie de arta si au pornit in galagiosul New York in cautarea unui loc in care sa discute despre vernisaj. N-au gasit nici unul suficient de linistit pentru conversatii si astfel au ajuns sa organizeze o petrecere muta. La trei ani de la prima reuniune, organizata in 2002, Rebhan si partenerul sau se gandesc ca intr-o zi sa expuna intr-o galerie cateva dintre cele mai originale biletele scrise la intalnirile mute. “Scrii des pe aici?” sau “Nu mai calc niciodata la o petrecere de genul asta, pentru ca nimeni nu a vrut sa vorbeasca cu mine!” sunt doar cateva dintre exponatele care ar putea ajunge pe simezele galerie. Pe de alta parte, cota “petrecerilor mute” a crescut si datorita faptul ca acestea au inceput in New York, un oras in care anual sunt inregistrate in jur de 100.000 de plangeri legate de poluarea fonica.

     

    Daca acest gen de “chiolhanuri” nu va este pe plac, puteti opta pentru o petrecere a oratorilor. Descrise drept ultima obsesie underground, priza lor la public e intr-o continua crestere. In timpul unei astfel de petreceri fiecare participant isi testeaza talentele muzicale. In sensul ca fiecare conversatie se fredoneaza. Vrei sa ceri ceva de la bar sau sa primesti nota de plata? Atunci dorinta ta trebuie pusa pe note. Odata intrat la o astfel de petrecere, ritmul te prinde imediat, iar avantajul e ca o conversatie fredonata cu o persoana necunoscuta e mai putin intimidanta. Sau cel putin asa spun fanii lor. Povestea “petrecerilor cu cantec” a inceput tot in New York, in Manhattan, intr-un local in care cativa muzicieni cantau unui public restrans. Linia melodica a concertelor a devenit insa contagioasa si a monopolizat toate conversatiile de la aceste intalniri. In cele din urma recitalurile au fost eliminate in totalitate si inlocuite de conversatiile muzicale.

     

    Pe de alta parte, renumele “petrecerilor in birou” nu are nici o legatura cu modul in care comunica invitatii. Conceptul pare banal la prima vedere, dar banalitatea e ultimul lucru care ar caracteriza aceste intalniri. Petrecerile sunt organizate in sediile unor firme, fara stirea proprietarilor. De altfel, in afara de organizatori, o singura persoana mai cunoaste locatia unei astfel de petreceri: paznicul cladirii, care primeste o recompensa generoasa in schimbul careia nu mai vede si nu mai aude nimic timp de cateva ore. De regula, participantii primesc prin mail sau SMS  adresa unei parcari unde trebuie sa se prezinte. Nu sunt chemati insa toti la aceeasi ora, pentru a nu a atrage atentia. Din parcare sunt transportati in sediul unei firme care e transformat, pentru o noapte, in club.

     

    Istoria petrecerilor la birou a inceput cand un angajat al unei companii de grafica computerizata din Los Angeles isi chema prietenii la serviciu, la cateva ore dupa sfarsitul programului, pentru o seara de jocuri in retea. Intr-una din seri, joaca s-a transformat intr-o petrecere. Iar in scurt timp intr-o adevarata afacere, in primul rand datorita preturilor extrem de piperate (o sticla de vodca, de pilda e vanduta cu 750 de euro)  si apoi a exclusivitatii, organizatorii neinvitand pe oricine. Se spune ca la la aceste petreceri au luat parte vedete precum Gwenyth Paltrow, Jay-Z sau Kiefer Sutherland.

     

    Insa cel mai recent trend este dat de petrecerile “cuddle” (in traducere, un fel de “ia-ma-n brate”). La acest gen de chefuri, participantii nu se cunosc intre ei, iar tinuta obligatorie e banala pijama. Interesul este dat de faptul ca poti sa stai intr-o tinuta mai putin obisnuita si sa vorbesti cu un necunoscut fara nici o grija. Stilul lansat de Reid Mihalko a fost intens mediatizat in special pentru ca reuniunile din casa sa erau confundate cu un simplu pretext ca necunoscuti sa se intalneasca si sa puna la cale petreceri de care aveau parte candva imparatii romani, doar pentru 30 de dolari, taxa de participare. Insa Mihalko sustine pe site-ul cuddleparty.com ca fiecare petrecaret trebuie sa respecte cateva reguli. Iar cea mai importanta e ca in cele 3 ore cat tine cheful nimeni nu are voie sa renunte la pijama.

     

    Petrecerile, care in publicatia “Times of London” au fost descrise drept o “hidoasa inventie americana”, sunt prin definitie intalniri la care lumea se tine in brate, in perechi de doi sau trei, in camera unui apartament. Mihalko insa le descrie ca o metoda in care adultii isi pot dezvolta latura intima, nonsexuala. Pe de alta parte, acestia le vad ca pe o solutie optima de te descarca de stresul zilnic, de a petrece cateva ore intr-o atmosfera extrem de relaxanta si de a cunoaste oameni noi. In New York, un oras in care pentru multi fiecare zi e o lupta si fiecare loc poate fi imbibat cu violenta, intalnirile din casa lui Mihalko sunt percepute ca un ultim loc in care pot gasi afectiune. Lansate in 2004, petrecerile “ia-ma-n brate” au inceput sa se organizeze in Canada, Londra, Los Angeles si Texas.

     

    Indiferent de locatie, numitorul comun al petrecerilor e relaxarea si defularea. In plus, conceptul de petrecere tinde sa se desprinda de cel de distractie. Deseori pana si dansul iese din discutie. Vi s-a facut dor de-un chef? –