BusinessMagazin

Blog

  • INVESTITII: Birourile infierbinta planurile de business ale investitorilor

    Dupa ce a incheiat cea mai mare tranzactie de pe piata imobiliara din Bucuresti, fondul de investitii EU Accession Fund, administrat de GLL Real Estate Partners, anunta planuri mari pentru Romania.

    George Leslie, sef de achizitii pentru Europa Centrala si de Est al Accession Fund, are biroul la München, dar o buna parte dintre afacerile de care se ocupa il poarta catre Bucuresti. Aici prefera sa stea la hotel. „Nici nu as avea loc, cladirea este ocupata 100%”, spune zambind Leslie, in fata Charles de Gaulle Plaza, imobilul pe care GLL l-a achizitionat luna trecuta pentru mai mult de 80 mil. euro.

    Dar daca planurile lui, si implicit ale fondului pe care il reprezinta, se vor materializa, George Leslie ar putea cauta un loc pentru deschiderea unui birou GLL si la Bucuresti. Pentru ca, desi intrarea pe piata a Accession Fund a fost indelung amanata – fondul ratand cateva posibile tranzactii inainte de a cumpara imobilul de birouri care gazduieste sediul Vodafone -, planurile de viitor exista. Potrivit declaratiilor oficiale, GLL negociaza doua posibile achizitii si urmeaza sa investeasca in dezvoltarea unui complex multifunctional in zona Pietei Victoriei.

    Accession Fund calca astfel pe urmele altor fonduri de investitii in real-estate care, din cauza ca nu prea au ce cumpara pe piata romaneasca, au inceput sa investeasca in dezvoltarea de noi imobile. De obicei, fondurile de investitii prefera sa achizitioneze o cladire gata construita si inchiriata. Fondul GLL finanteaza dezvoltarea complexului Metropolis Center, situat pe bd. Iancu de Hunedoara. „Proiectul necesita investitii de circa 50 mil. euro”, spune George Leslie.

    Metropolis va cuprinde 11.000 mp de birouri, un hotel cu circa 80 de camere si o galerie comerciala. Dezvoltatorul este compania austriaca Soravia Bautrager, care a mai construit doua imobile de birouri in Bucuresti – Casa Mosilor si Smart Office, iar Accession Fund va asigura finantarea.

    Mai mult, fondul este in discutii pentru achizitia altor imobile, dar Leslie nu a dorit sa ofere mai multe detalii. El a precizat totusi ca nu este vorba de cladiri de anvergura Charles de Gaulle Plaza. „In acest an, speram sa incheiem inca o tranzactie, daca nu chiar doua”, apreciaza Leslie, punctand ca „investitiile vor fi de 5-10 mil. euro”.

    Inainte de a prelua centrul de afaceri unde se afla sediul Vodafone, Accession Fund a negociat cu compania Trination, controlata de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, achizitia imobilului Dorobanti 239, situat tot langa piata Charles de Gaulle. Luna trecuta, insa, GLL a dat lovitura, preluand Charles de Gaulle Plaza, in cea mai mare tranzactie de pana acum de pe piata imobiliara bucuresteana, de la fondul de investitii austriac CA Immo si Avrig 35, dezvoltatorul cladirii. Cei doi, care detineau cate 50% din imobil, au primit peste 80 mil. euro. Alaturi de Vodafone, in Charles de Gaulle Plaza mai sunt si sediile centrale ale Raiffeisen si HVB, precum si cateva departamente ale Petrom.

    „Vom face cateva schimbari in managementul si administrarea cladirii”, promite Leslie, ceea ce va ajuta la „mentinerea pe termen lung a unei relatii bune cu clientii”, dar nu va creste neaparat randamentul investitiei. Oficialul GLL nu a dorit sa dezvaluie rentabilitatea estimata, dar surse din piata apreciaza ca, la pretul platit, yield-ul investitiei Accession Fund este de circa 7%, printre cele mai scazute de pe piata imobiliara.

    Insa randamentele acceptate de investitori au scazut rapid in ultimii ani, pe fondul reducerii riscului asociat pietei romanesti, dar si al lipsei de produse de pe piata, care i-a ajutat pe dezvoltatori sa ceara preturi mai mari. Jochen Schnier, managerul EU Accession Fund, remarca insa ca Polonia si Ungaria ofera acum randamente de 5,5-6%, iar spre aceste valori se va indrepta si Romania.

    Valoarea Charles de Gaulle Plaza ar putea ajunge la 100 de milioane de euro, in urma unei noi investitii, dezvoltate tot de Avrig 35. Compania va construi o anexa a centrului de afaceri, cu o suprafata de circa 7.000 mp, pe care GLL il va prelua ulterior. „Investitia va fi sub 20 mil. euro”, spune George Leslie. GLL, care mai administreaza alte trei fonduri de investitii, este o societate mixta a grupului Assicurazioni Generali si a Lend Lease Real Estate Investments, fiecare cu cate 40% din actiuni.

    Managementul detine 20% din actiunile GLL. Fondul EU Accession Fund are o capitalizare de un miliard de euro, din care au fost investiti deja circa jumatate, apreciaza Schnier. Pentru Romania nu a fost stabilit un plafon al sumei care poate fi investita din cadrul acestui fond.

  • Petitorii CEC au cam cheltuit din bani

    Privatizarea CEC nu va aduce un nume nou pe piata bancara, asa cum s-a intamplat in cazul BCR si cum ar fi fost posibil daca nu s-ar fi retras din cursa investitori potentiali precum Monte dei Paschi sau Dexia. CEC va juca insa un rol in stabilirea ierarhiei in sistemul bancar dupa activele totale.

    Mai exact, preluarea controlului CEC ii poate aduce pe grecii de la National Bank of Greece (NBG) sau pe ungurii de la OTP in topul celor mai mari zece banci sau ii poate ajuta pe austriecii de la Raiffeisen sa-si pastreze pozitia a treia, rezistand atacului ce va veni din partea HVB/Tiriac/UniCredit. Desigur, cu conditia ca macar unul din ofertanti sa plateasca un pret apropiat de asteptarile autoritatilor, probabil undeva intre 600 si 900 mil. euro pentru pachetul de 69,9%.

    Din pacate, privatizarea CEC a intarziat atat de mult incat fiecare dintre cele trei grupuri a apucat sa cheltuiasca sume importante pe alte achizitii in ultimele luni, in conditiile in care nu aveau nici o garantie ca statul va duce procesul de privatizare pana la capat dupa ezitarile din iarna. Din aceasta cauza, OTP s-a aflat chiar in situatia ca odata cu confirmarea oficiala a depunerii ofertei angajante sa anunte ca va avea nevoie de o majorare de capital pentru a finanta eventuala preluare a pachetului majoritar la CEC. In prezent, grupul maghiar are un capital social echivalent cu 1,9 mld. euro.

    La randul sau, NBG vine la CEC dupa efortul cumpararii a 46% din Finansbank din Turcia, pentru care a cheltuit 2,8 mld. dolari. Pentru asta, grecii au recurs deja la o majorare a capitalului social cu 678,5 mil. euro, lansand si o emisiune de obligatiuni din care ar putea acoperi si achizitia a 69,9% din CEC. In fine, Raiffeisen a cheltuit in ultimele 12 luni circa 1,6 mld. dolari pentru preluarea celei mai mari banci din Ucraina, Aval, si a bancii rusesti Impexbank. In schimb, austriecii au si incasat 650 mil. euro din vanzarea fostei lor subsidiare din Ucraina, pe care le-au plasat-o chiar ungurilor de la OTP, nedorind sa-si mai bata capul cu fuzionarea filialei cu Aval.

    In asemenea conditii, NBG si Raiffeisen s-au detasat din start ca principali candidati pentru confruntarea ofertelor imbunatatite. Fara CEC, ungurii de la OTP nu au practic nici o sansa sa intre in topul celor mai mari zece banci intr-un interval rezonabil, oricat de mult ar investi. OTP Bank Romania se afla la sfarsitul trimestrului I pe locul 22 in clasamentul activelor, continua sa inregistreze pierderi si nici macar exoticul credit ipotecar in franci elvetieni nu a facut furori.

    In cazul NBG, cresterea organica pe care a finantat-o la Banca Romaneasca, incepand mai ales din 2005, a inceput sa dea rezultate. Filiala e pe locul 13, cu o cota de piata de 1,9%, beneficiind si de notorietatea unui brand vechi pe piata. Prin preluarea CEC, grecii de la NBG ar reusi sa-si intreaca dintr-o data conationalii de la Alpha Bank, precum si pe cei de la EFG Eurobank, care detin Bancpost, aterizand pe locul al saselea, chiar in coasta HVB/Tiriac si putin inaintea olandezilor de la ING, conform datelor de la sfarsitul trim. I. Inversari de pozitii ar fi insa posibile intre timp ca urmare a miscarilor permanente de pe piata.

    Intr-un asemenea scenariu, nu mai putin de trei banci cu capital grecesc s-ar pozitiona in top 10, alti trei jucatori din liga mare avand capital austriac (Erste/BCR, Raiffeisen, HVB/Tiriac). Ponderea austriecilor ar putea creste insa si mai mult in situatia in care CEC ar fi preluat de Raiffeisen. Cel putin dupa valoarea cotei de piata in functie de active, Raiffeisen ar reusi ceea ce a tot visat in ultimii ani: sa ameninte locul al doilea ocupat de BRD-SocGen. Pana acolo ar fi insa cale lunga chiar ca urmare a preluarii CEC, care va absorbi resurse importante pentru restructurare si modernizare. Probabil tocmai in aceasta perspectiva Raiffeisen a inceput anul trecut un proces propriu de restructurare, inclusiv prin redimensionarea personalului.

    Deocamdata, restructurarea s-a reflectat intr-o scadere vizibila a cotei de piata, care a scazut cu 0,7 puncte procentuale in trei luni, inclusiv din cauza exportului de credite spre bilantul bancii mama, sub presiunea restrictiilor impuse de BNR creditarii in valuta. Ramane de vazut daca banca va reusi sa revina la tonusul din 2003-2004, asa incat sa poata sustine si modernizarea CEC in cazul castigarii competitiei cu NBG.

    Pana la confruntarea ofertelor, austriecii de la Raiffeisen pot revendica trofeul competitiei de imagine, fiind cei mai consecventi in a se prezenta drept investitorul ideal pentru CEC. Raspunzand grijii autoritatilor pentru pastrarea profilului CEC, Raiffeisen a repetat in ultimul an ca va mentine denumirea CEC si va pastra produsele simple si ieftine, dedicate mai ales zonei rurale.

    Herbert Stepic, presedintele Raiffeisen International, anunta in premiera in vara lui 2004 intentia grupului de a cumpara CEC, declarandu-se la vremea respectiva gata de confruntarea cu Erste Bank, care avea in vizor pe-atunci tot CEC. Intre timp, Raiffeisen a scapat de Erste, fiind in situatia de a se lupta cu NBG si OTP, ungurii remarcandu-se in 2003 prin nonsalanta cu care au venit la privatizarea BCR impreuna cu HVB, fara a avea nici atunci forta financiara necesara.

    NBG a descoperit piata din Romania in octombrie 2003, cand a cumparat Banca Romaneasca, dupa cinci ani in care functionase in regim de sucursala. Investitiile au pornit destul de lent, extinderea retelei venind abia in 2005. De asemenea, grecii au pastrat imaginea initiala a bancii, desi combinatia de culori negru pe galben compune si blazonul Raiffeisen. In jurul bancii au construit anul trecut o structura de grup financiar, care include companiile Eurial Leasing, Alpha Insurance Romania si ETEBA Romania, firma de consultanta si brokeraj. Tot in 2005, grecii au alergat si in cursa pentru BCR, fara a intra insa in finala.

    Spre deosebire de BCR, la CEC oferta tehnica – data de experienta in preluari si restructurari similare, precum si de planul de afaceri propus – cantareste in proportie de 25%. Adica un prilej in plus ca Raiffeisen sa se laude cu reusita restructurarii fostei Banci Agricole. E drept ca prin procesul de curatare banca a ramas fara mare parte din reteaua situata in zona rurala, care ar fi ajutat-o astazi sa concureze cu pozitia detinuta de CEC pe acest segment.

    NBG nu a avut o munca la fel de grea la Banca Romaneasca, insa poate invoca experienta data de achizitiile facute in Albania, Bulgaria sau Serbia. De altfel, NBG se defineste ca un grup sud-est european, extins spre Est odata cu achizitia de la Finansbank, in timp ce Raiffeisen a reusit sa acopere toata Europa Centrala si de Est. La nivelul regiunii, Raiffeisen International este al treilea grup, cu active de peste 24,7 mld. euro, urmat de OTP, cu aproape 20 mld. euro.

    Pentru austrieci, o victorie ar insemna si reintalnirea cu Eugen Radulescu, presedintele CEC, de la care preluau in 2001 Banca Agricola. Radulescu nu a fost pastrat in functie, el parasind insa banca cu un pachet compensatoriu substantial. Intr-o situatie similara, grecii de la NBG au continuat sa lucreze cu Petru Rares, fostul presedinte al Bancii Romanesti, pe care l-au numit country advisor.

    In ceea ce-l priveste, Radulescu sugereaza ca viitorul cumparator va prelua „un potential”, avand in vedere recenta evolutie a CEC. „Schimbarile produse in ultimul an la CEC ii maresc foarte mult sansa de a creste vizibil atat ca volum al activitatii proprii, cat si ca pondere pe piata bancara”, afirma Radulescu. La jumatatea anului, banca avea un portofoliu de credite in valoare de 2,55 miliarde de lei (710 milioane de euro). Radulescu afirma ca in fiecare zi soldul creste, in medie, cu 11 milioane de lei.

    El sustine ca actuala configuratie a bancii – cu sistem IT functional la nivelul retelei – nu ar avea nevoie de investitii mai mari de 100-200 de milioane de euro pentru modernizare, considerand ca suma de 300 de milioane de euro vehiculata pe piata in acest sens ar fi exagerat de mare.

  • Procesorul

    Cum poate o companie americana sa castige cota de piata de pe urma luptelor violente dintre Israel si Hezbollah? Daca cea mai mare fabrica a principalului sau competitor este asezata in calea bombelor.

    Razboiul preturilor” dintre companiile Intel si AMD, principalii producatori de microprocesoare ale momentului, este agitat serios de un alt conflict, de data asta in sensul cel mai strict al cuvantului, cel dintre Israel si gruparea libaneza Hezbollah. Pentru ca fabrica cu cel mai mare ritm de productie a liderului pietei mondiale de procesoare, Intel, se afla la Haifa, port israelian puternic bombardat in ultimele zile, analistii avertizeaza ca in perioada imediat urmatoare rivalul Advanced Micro Device ar putea avea de castigat serios, cel putin pe termen scurt, in lupta cu Integrated Electronics Corporation.

    Deocamdata este greu de estimat ce va avea de castigat AMD de pe urma bombardamentelor din Orientul Mijlociu. Mai sigur este ca cele doua companii sunt, oricum, intr-o lupta puternica pentru scaderea preturilor pe toate segmentele – PC-uri, laptop-uri, servere. Lupta care mai are cateva batalii in pregatire, prima fiind asteptata chiar foarte curand. „Ne asteptam sa porneasca un razboi al preturilor intre Intel si AMD la finalul acestei luni (iulie – n. red.), la initiativa Intel”, declara nu cu mult timp in urma Michael Cohen, director de cercetare la Pacific American Securities.

    Analistul aprecia atunci ca acelasi lucru se poate intampla si intre Dell si HP, pe segmentul PC-urilor, caz in care un beneficiar neasteptat ar putea fi compania lui Bill Gates, Microsoft. „Daca preturile cipurilor vor scadea, ca si cele ale PC-urilor, ar putea fi un moment foarte prielnic pentru a cumpara un computer echipat cu Windows Vista (sistem de operare ce va fi lansat anul viitor de Microsoft si care va necesita resurse hardware superioare fata de PC-urile medii de astazi – n. red.).” Intel si AMD cauta insa si ajutor in exterior pentru a incerca inclinarea balantei intr-o parte sau alta.

    De curand, AMD a reusit sa-i sufle lui Intel un parteneriat exclusiv cu Dell – pe segmentul procesoarelor dedicate serverelor -, analistii estimand ca pana la toamna AMD si Dell vor ajunge la un acord si in cazul celor pentru sistemele desktop. De cealalta parte, Intel a semnat un parteneriat cu Apple, pentru dotarea cu procesoarele sale a puternicelor computere Mac (care rulau anterior cu procesoare IBM), aceasta intelegere fiind de altfel un „upgrade” important pentru companie. Analistii estimeaza ca 25% din profitul pe trimestrul doi al Intel, adica circa 200 de mil. dolari, a venit din afacerea cu Apple.

    Cu toate astea, ultimele trimestre au demonstrat o puternica revenire a AMD, care a ajuns in primavara acestui an la o cota de piata la nivel mondial de peste 20%, in conditiile in care acum doi ani nu depasea 15%, conform declaratiilor pentru BUSINESS Magazin ale Reinhard Fabritz, director de marketing al AMD pentru Europa de Est. In acelasi timp, Intel, liderul traditional al productiei de cipuri electronice, inca detine circa trei sferturi din piata, iar analistii incearca sa anticipeze cand anume se va opri declinul Intel, respectiv ascensiunea AMD.

    De altfel, oficialii Intel fac toate eforturile pentru a opri trendul descrescator. Saptamana trecuta, au fost anuntate circa 1.000 de concedieri in randul managerilor, ca parte dintr-un proces mai larg de restructurare, demarat in luna aprilie.

    Unii analisti sunt de parere ca reforma da roade deja – Sumit Danda, analist la Banc of America Securities, a declarat recent pentru Forbes ca Intel a recuperat un punct procentual din cota de piata in dauna rivalului AMD, atat pe segmentul desktop, cat si pe cel de notebook. De asemenea, Danda crede ca intelegerea cu Apple va aduce 2% din cresterea pe urmatoarele doua trimestre a veniturilor Intel. E drept ca ultimele vesti din Israel, unde productia Intel este afectata de bombele Hezbollah, nu au fost luate in calcul in aceste estimari.

    In Romania, competitia este la fel de dura. Aici, AMD are o pozitie mai puternica decat in general pe piata mondiala, cu o cota de peste 50% pe segmentul consumatorilor individuali, conform lui Fabritz.

    Pe intreaga piata romaneasca, care cuprinde si segmentul business, cota de piata a AMD trece de 40%. Contactati de BUSINESS Magazin, oficialii Intel Romania nu au dezvaluit nivelul cotei de piata, precizand doar ca „Intel are o pozitie puternica pe toate cele trei segmente – desktop, notebook si servere”. Totusi, in raportarea la marile piete, nu trebuie uitat faptul ca Romania are o caracteristica binecunoscuta: este in continuare o zona sensibila la pret.

    Lucru de care AMD si Intel incearca sa tina cont. „Veniturile oamenilor nu sunt foarte mari in Romania, asa ca ei incearca sa gaseasca produse mai ieftine”, admite Fabritz.

    La randul sau, Irinel Burloiu, Intel Business Development Manager, spune ca „majoritatea utilizatorilor de calculatoare prefera in momentul achizitionarii tehnologii avansate, usurinta in utilizare si cat mai multe functii integrate”.

    Cu alte cuvinte, utilizatorii din Romania au exact aceleasi nevoi ca si cei din alte piete mai dezvoltate. Diferenta consta insa in faptul ca pretul conteaza destul de mult. O parere impamantenita pe forumurile din Internetul romanesc spune ca „trebuie sa cumperi procesor Intel daca vrei calitate, dar si daca ai bani, in timp ce procesorul AMD este mai potrivit cand nu ai un buget mare, dar cauti un bun raport calitate/pret”.

    Oficialii celor doua companii spun insa ca acest lucru nu mai este neaparat valabil. „AMD ofera o gama completa de preturi, procesoare de la mai putin de 50 de dolari pana la peste 1.000 de dolari”, spune Reinhard Fabritz, director de marketing pentru Europa de Est. Iar noile tehnologii folosite de Intel, inclusiv cea de productie pe 65 de nanometri, „permit fabricarea de cipuri cu o mai mare performanta la un pret mai avantajos”, spune si Irinel Burloiu de la Intel Romania.

    Reducerile succesive de preturi ale celor doua companii sunt „condimentate” si de unele declaratii malitioase in presa internationala. „Clientii isi doresc tehnologie de noua generatie la aceleasi preturi cu care s-au obisnuit”, a declarat recent Boyd Davis, manager la Intel. Replica celor de la AMD a venit de la managerul Margaret Lewis: „Intel scade preturile la produse pe care industria nu le vrea”. Oricum, pe masura ce tehnologia se dezvolta si devine tot mai ieftina, se constata si o schimbare de la un an la altul a nevoilor si asteptarilor consumatorilor, astfel ca Intel si AMD au in fata un viitor greu de pronosticat. Cine va reusi sa scada preturile suficient de mult pentru a-si creste cota de piata, dar fara sa afecteze dezvoltarea viitoare? Va fi un razboi dus fara bombe, dar cu siguranta de o agresivitate comparabila cu cea a bombelor din Orientul Mijlociu.

  • SE LUPTA SI IN TRIBUNALE

    Rivalitatea dintre AMD si Intel s-a concretizat si intr-o serie de procese, intentate, incepand cu anul trecut, de catre AMD sub acuzatia de practici monopoliste companiei Intel. Cea mai noua miscare este o plangere facuta de AMD saptamana trecuta in fata unui tribunal din Germania.

    ACUZATIA: Oficialii AMD au depus plangere impotriva Intel in urma aparitiei unui articol in editia germana a cotidianului Financial Times in care se scrie ca Intel a platit o suma de bani catre lantul de magazine Media Markt pentru ca acestea sa comercializeze exclusiv computere cu procesoare Intel.

    CONTEXT: Autoritatile europene antitrust observa de cativa ani practicile Intel, care este acuzata de catre AMD de comportament neloial in SUA si Japonia.

    CONTROVERSA: Unii analisti se intreaba daca actiunile in justitie ale AMD mai sunt justificate in conditiile in care in ultimele trimestre compania a inregistrat cresteri semnificative ale cotei de piata in dauna Intel.

  • Paradisul fara taxe are si el pretul lui

    Din punct de vedere vamal, aderarea la UE nu inseamna doar oportunitati, ci si riscuri suplimentare pentru companiile romanesti. Cert e ca firmele trebuie sa se informeze bine si sa se miste foarte repede, ca sa profite de primele si sa le evite pe cele din urma.

    Noul Cod vamal, intrat in vigoare la 18 iunie 2006, va functiona pana la aderarea Romaniei la UE, cu scopul de a simplifica procedurile vamale si de a usura tranzitia la legislatia vamala a UE. Dupa aderare, Codul si Regulamentul vamal vor fi modificate doar in privinta tarifelor, care vor fi unificate cu cele din UE. Acestea sunt lucrurile stiute in linii mari despre viitorul regim vamal care va fi aplicat in Romania. Sa incercam sa vedem insa mai concret ce inseamna schimbarea regimului vamal si ce consecinte va avea.

    Odata cu integrarea in Uniunea Europeana, companiile nu vor mai plati taxe vamale pentru produsele importate din statele membre, iar birocratia se va simplifica substantial. „Dupa aderare, comertul va inflori, tinand cont ca 70% din schimburile comerciale ale Romaniei se realizeaza cu statele din UE. Categoric se va realiza o fluidizare a comertului”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Valentin Durigu, manager pentru vama si comert international la compania de audit PricewaterhouseCoopers Romania.

    Numai ca abolirea taxelor vamale pentru importurile din UE nu creeaza un paradis nediferentiat. Conform specialistului PwC, prima masura pe care ar trebui sa o ia firmele este de a face comparatie, pe domeniul unde activeaza, intre nivelul de taxare actual si cel ce se va aplica dupa 1 ianuarie 2007.

    In plus, trebuie sa ia in considerare masurile de politica comerciala a Uniunii Europene, inclusiv politicile sectoriale care se vor reflecta in domeniul vamal (pentru produse agricole, industriale, textile). Pentru agricultura, de pilda, pe langa taxa vamala procentuala (de exemplu 10% din valoarea produsului importat) mai apare o taxa specifica pe cantitate la anumite produse (zahar, unt) provenind din tari nemembre.

    Un al doilea pas pe care trebuie sa-l faca firmele este sa-si regandeasca politica de furnizori. Trebuie vazut, adica, daca materia prima nu merita luata din tari ale UE unde taxa este 0 sau din alte tari cu care Uniunea are parteneriate, care produc mai ieftin si sunt scutite de taxe (de exemplu Mexicul).

    Pe de alta parte, dupa aderare, importurile din anumite tari non-UE vor intra sub incidenta taxelor vamale, chiar daca Romania a avut pana in momentul aderarii acorduri de comert liber cu ele. E vorba de tarile membre ale Acordului Central-European de Comert Liber (Bulgaria, Croatia si Macedonia), ale Asociatiei Europene de Liber Schimb (Norvegia, Islanda, Elvetia si Liechtenstein) si de tari cu care Romania are acorduri bilaterale (Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Albania, Israel, Turcia, Bosnia).

    Toate acestea vor conduce la o schimbare a orientarii in materie de comert exterior, tinand cont de ponderea exporturilor si a importurilor realizate in regim de liber schimb. Pe relatia cu CEFTA, de pilda, dupa estimarea ministrului delegat pentru comert, Iuliu Winkler, comertul pe primele cinci luni ale anului a fost de 543 de milioane de euro, iar pentru tot anul se asteapta un total de 1,5 miliarde de euro.

    Din punctul de vedere al costurilor presupuse de aderare, o parte din ele vor viza adaptarea companiilor romanesti la noua birocratie comunitara. Mai exact, desi dispar formalitatile vamale, ele vor fi inlocuite cu declaratiile privind achizitiile sau livrarile intracomunitare (formulare tip pe care urmeaza sa le stabileasca ANAF) si declaratii intrastat (formulare de care se va ocupa Institutul National de Statistica).

    Daca pana acum firmele apelau la comisionarii vamali pentru completarea declaratiilor vamale, de-acum incolo, fiecare societate este nevoita sa-si instruiasca oameni care sa stie sa completeze formularele si sa foloseasca pentru aceasta programe standardizate. E vorba deci de cheltuieli in plus pentru societati. „Companiile trebuie sa-si modifice sistemele informatice pentru a fi capabile sa gestioneze informatiile care trebuie declarate si sa genereze declaratiile care trebuie depuse dupa aderare”, spune Valentin Durigu.

    Pentru companii, e bine de stiut ca exista si masuri tranzitorii, care se pot aplica, in anumite cazuri, pana la un an dupa aderare. Cu alte cuvinte, desi teoretic din prima zi a aderarii va intra in vigoare regulamentul comunitar, regimurile vamale suspensive nu se incheie din oficiu (antrepozitul vamal, regimul marfurilor in tranzit sau cel al articolelor importate pentru productia in lohn). De asemenea, pentru bunurile venite in tara inainte de aderarea la UE, la inchiderea regimurilor vamale suspensive companiile vor fi nevoite sa dovedeasca statutul comunitar al bunurilor pentru a nu plati taxe vamale.

    Cele mai putine motive de bucurie de pe urma aderarii la UE le au companiile care au activitati in vama. Printre cei mai mari comisionari vamali se numara societatile Romtrans, Delamode, Romania Combi, iar pe partea de curierat TNT, DHL, Cargus si Fan Courier Express. Avand in vedere ca dupa intrarea in UE importurile si exporturile intre tarile membre se vor desfasura liber de vama (ca si cum marfa ar circula de la Bucuresti la Buzau), rolul acestor comisionari va scadea.

    Prin urmare, aceste companii vor fi nevoite sa recurga la disponibilizari si inchideri de agentii din birourile vamale de pe frontiera de vest. Compania Romtrans, de pilda, are intentia sa introduca servicii de curierat rapid. Un astfel de nou serviciu, alaturi de dezvoltarea segmentului de logistica si distributie interna, va ajuta firma sa depaseasca momentul critic al aderarii Romaniei la UE, conform Marianei Calin, director economic al Romtrans. „Solutia pentru comisionarii vamali este de a-si gasi clienti care au afaceri cu parteneri din afara UE sau sa preia servicii conexe, logistica, expeditii. Cu alte cuvinte, sa se reorienteze”, conchide Durigu de la PwC.

  • NOUL COD VAMAL

    Principalele noutati introduse de Codul vamal intrat in vigoare luna trecuta:

    ANTREPOZITUL:
    Cea mai cunoscuta noutate adusa de noul Cod vamal se refera la introducerea antrepozitelor libere, incinte in care marfurile straine nu se supun obligatiilor vamale pe perioada in care sunt depozitate aici. Antrepozitele libere, care pot fi infiintate oriunde pe teritoriul tarii, cu acordul Autoritatii Vamale, constituie din punct de vedere legal enclave in teritoriul vamal al Romaniei, unde regimul vamal aplicabil marfurilor este similar cu cel din zonele libere. Prin urmare, firmele nu platesc taxele decat pentru marfa scoasa din antrepozit, fiind libere sa retraga marfa treptat.

    AGENTUL ECONOMIC AUTORIZAT:
    Concept nou, referitor la regimul privilegiat al unor companii comparativ cu altele, dat de posibilitatea de a beneficia de facilitati la controlul vamal, la obtinerea unor autorizatii si la formalitatile vamale. Companiile care vor sa capete acest statut trebuie sa se supuna unei analize de risc facute de expertii Autoritatii Vamale, care sa releve ca firma in cauza este solvabila, ca nu a avut probleme cu vama si ca isi gestioneaza operatiunile vamale in mod transparent.

    DECLARAREA MARFII IN VAMA:
    Apare in premiera posibilitatea de rectificare a declaratiei vamale sau a invalidarii ei dupa acordarea liberului de vama, in anumite situatii si daca firma dovedeste ca solicitarea in cauza este intemeiata. O alta modificare se refera la introducerea modalitatii de declarare a marfurilor prin inscriere in evidenta contabila, fara intocmirea unei declaratii vamale, atunci cand sunt aprobate proceduri simplificate de vamuire. Exista si posibilitatea declararii verbale a marfurilor, daca valoarea lor in vama este mai mica de un anumit plafon. „Desi conform noii legislatii exista aceasta posibilitate, nu stiu daca sa sfatuiesc companiile sa o faca, intrucat alte legi nu au fost armonizate, precum cele in domeniul taxei pe valoarea adaugata, al accizelor, iar pentru deducerea TVA este nevoie de declaratia vamala”, comenteaza Valentin Durigu.

    TERMENE:
    Termenul de declarare a marfii in vama a fost redus de la 40 la 20 de zile, ceea ce inseamna ca vama poate sa confiste si sa valorifice astfel mult mai rapid marfurile nedeclarate in acest termen. Termenul limita pentru stabilirea unei destinatii vamale a marfurilor a fost si el modificat de la 30 la 45 de zile in cazul marfurilor transportate pe cale maritima si la 20 de zile daca marfa este adusa pe alta cale.

    PENALITATI:
    Noul Cod vamal introduce dobanzile compensatorii (calculate ca procent din taxele vamale) in cazul in care nu sunt respectate obligatiile privind reexportul ulterior al marfurilor (pentru marfurile aflate in regim de admitere temporara pe teritoriul tarii si pentru cele aduse in scop de prelucrare in lohn).

    VALOAREA IN VAMA:
    Conform „principiului primei vanzari”, daca o marfa face obiectul unor vanzari succesive inainte de punerea in libera circulatie in Romania, valoarea in vama a marfii poate fi determinata, in anumite conditii, pe baza pretului folosit in oricare dintre vanzarile succesive, inclusiv in prima vanzare.

    CURSUL VALUTAR:
    Cursul valutar de referinta pentru vama va fi cel din penultima miercuri a lunii si va fi schimbat lunar, nu saptamanal, ca in vechiul Cod. Daca abaterea cursului este mai mare de 5%, se trece la noul curs incepand cu saptamana urmatoare.

  • Se cam umple paharul

    Scumpirile asteptate de pe urma taxei pe viciu vor pune la incercare inventivitatea marketerilor din industria alcoolului. E adevarat ca problema nu-i noua: de cativa ani

    Discutiile despre taxa pe viciu pe alcoolul etilic (denumita „contributie pentru finantarea unor cheltuieli de sanatate”) au pornit de obicei de la capatul macroeconomic: creste sau nu inflatia de pe urma ei? Mai ales ca patronatul din industria alcoolului anuntase ca dupa 1 mai, data de la care intra in vigoare taxa, preturile vor creste cu aproape 30%.

    La inceputul lui iunie, acelasi patronat avea sa explice ca bauturile s-au scumpit doar cu 0,5%, fiindca nu s-au terminat inca livrarile la vechiul pret. Acum, dupa inca o luna, Institutul de Statistica indica pentru iunie o crestere de pret cu doar 2% la bauturi spirtoase. Ce se intampla de fapt pe piata?

    Radu Morariu, vicepresedintele Asociatiei Producatorilor de Bauturi Alcoolice – GARANT, explica pentru BUSINESS Magazin ca producatorii, la fel ca si cei din industria tigarilor, au incercat pe cat posibil sa mentina preturile vechi, ca sa nu piarda clientela. Astfel incat, spune el, anuntata majorare de pana la 30% a preturilor se va reflecta pe rafturile magazinelor abia la o luna sau doua dupa 1 iulie.

    Reperul 1 iulie corespunde celei de-a doua majorari din acest an a accizelor pentru alcool etilic: la 1 mai, acciza a ajuns la 665,35 euro/hl de alcool pur, iar la 1 iulie va creste la 750 euro/hl. Concret, dupa Radu Morariu, daca un litru de vodca era inainte de 1 aprilie 12-13 RON, de la 1 mai a fost majorat la 21-22 RON, iar dupa 1 iulie va ajunge la 23-24 RON. Din pretul de 24 RON al unui litru de vodca, 60% din pret reprezinta acciza (conform negocierilor cu UE), iar 25% din pret inseamna taxa de viciu, care se duce in contul Ministerului Sanatatii. Restul de 15% din pretul unui litru de vodca reprezinta cheltuieli de productie si marja de profit a producatorului.

    Prin urmare, e limpede ca pentru decizia de scumpire a bauturilor conteaza mai mult acciza decat taxa pe viciu. Numai ca taxa pe viciu, tehnic vorbind, e inclusa in acciza, dupa ce Ministerul Finantelor a fost convins ca acciza trebuie aplicata la pretul final al bauturii, care ia in calcul si taxa pe viciu (in loc sa aplice taxa pe viciu la acciza). Asa se face ca, desi Romania a negociat cu UE o acciza de 550 euro/hl, aceasta a ajuns deja la 750 euro/hl, pentru ca in aceasta taxa a fost inclusa si contributia la fondul de sanatate. Conform legii, persoanele juridice care produc sau importa bauturi alcoolice, altele decat bere, vinuri si bauturi fermentate, contribuie la fondul de sanatate cu suma de 200 euro/hl alcool pur sau 2 euro/l alcool pur.

    Punctele de vedere ale producatorilor din industria alcoolului sunt asemanatoare cand este vorba despre modul diferentiat de aplicare a taxei pe viciu, in speta faptul ca producatorii de vin si bere si micii comercianti sunt exceptati de la aplicare. „Taxa pe viciu ne afecteaza, evident in mod negativ, pentru ca va incuraja piata neagra a bauturilor alcoolice, piata care oricum e foarte dezvoltata si ale carei produse, desi nocive, vor fi preferate de unii consumatori pentru preturile mai mici”, spune Sorin Baciu, director in cadrul Scandic Distilleries. Scandic comercializeaza vodca Moscoff, Kazaciok si Scandic Vodka, precum si marcile Rieni Tarie de Bihor, Polar, Pinguin, Gilman’s (gin) si Tanita (lichior).

    Cei de la Prodvinalco considera, la randul lor, ca se va inregistra o scadere a incasarilor la bugetul de stat. „Aceasta datorita faptului ca tot mai multe firme care lucreaza corect dau faliment, iar numarul celor care lucreaza la negru creste”, spune Cristian Hoza, Marketing Research Manager. Firma clujeana Prodvinalco detine marcile R26, Iancu si Bitterul Senator. In privinta strategiei de compensare a taxei pe viciu, reprezentantii firmei au anuntat in urma cu cateva luni ca intentioneaza sa se orienteze spre exporturi.

    Totusi, impactul scumpirilor este perceput de producatori si importatori in mod diferit. Daca pentru producatorii de bauturi spirtoase scumpirea produselor inseamna o scadere a vanzarilor, nu pentru toti acest efect inseamna disponibilizari, reducerea profitului sau o scadere a cifrei de afaceri. Si aceasta pentru ca firmele au incercat sa faca fata noilor conditii de pe piata prin reorientarea spre alte categorii de bauturi (vinul si berea nu intra sub incidenta taxei de viciu) sau prin atragerea de categorii noi de consumatori.

    Reorientarea e in plina desfasurare in aceasta perioada. „Unii au reusit sa-si scoata licenta de produse intermediare (pe baza de vin) si astfel isi consolideaza vanzarile prin faptul ca si-au schimbat productia”, precizeaza Radu Morariu. Mai puternice, companiile importatoare sunt mai putin afectate, deoarece au reusit sa mentina (deocamdata) pretul la acelasi nivel, suportand taxa pe viciu din marja de profit. „In conditiile in care nu vom mari preturile de vanzare, taxa pe viciu va avea un efect negativ asupra profitabilitatii companiei. Practic, taxa pe viciu inseamna aproximativ 3 RON/litru de bautura spirtoasa cu o concentratie alcoolica de 40 grade”, a declarat Tudor Furir, country manager al Pernod Ricard, importatorul whisky-urilor Chivas Regal, Royal Salute 100 Pipers, Queen Anne si al romului Havana Club.

    Pernod Ricard a preluat anul trecut Allied Domecq, din al carei portofoliu fac parte Ballantine’s, Courvoisier si Beefeater, ceea ce inseamna pe piata romaneasca formarea unui singur mare importator (Pernod Ricard detine 11% din piata spirtoaselor de import, iar Allied Domecq – 55%). Pentru alte firme, taxa pe viciu are efecte mult mai serioase.

    Din cei 120 de angajati ai Dumalex SA, producatorul vodcii Stalingrad si al ginului Dumalex, circa 40 vor fi disponibilizati in urmatoarea luna. Aici, taxa de viciu a scumpit produsele, scazand astfel vanzarile, si a redus cifra de afaceri a companiei in prima jumatate a anului cu 10%.

    La Dumalex, preturile vor creste pe ansamblu cu 30%, spune Radu Morariu, in calitate de director al companiei. Scandic Distilleries, lider pe segmentul retail al pietei de vodca si lichior – conform AC Nielsen – nu si-a fixat inca strategia, sustinand ca piata este inca bulversata si ca deocamdata cauta solutii ca sa nu ajunga in situatia de a disponibiliza vreunul din cei 300 de angajati. Scandic Distilleries a inregistrat in mai o scadere a vanzarilor de aproximativ 40% la vodca Scandic fata de media pe lunile anterioare.

    Compania Marex din Braila, producatorul lichiorurilor Imperial, afirma ca si-a reconsiderat strategia de piata dupa introducerea taxei pe viciu. „Vom scumpi cu circa 35-45%, fiindca nu putem vinde in pierdere, si ne vom reorienta spre piete noi”, spune Liliana Preda, director de vanzari. Grupul Alexandrion a refuzat sa comenteze despre eventuale disponibilizari sau modificari de strategie, pe motiv ca managerul este plecat din tara. Inainte de aplicarea taxei pe viciu, Alexandrion anuntase ca pentru 2006 asteapta o cifra de afaceri de 50 mil. euro, cu 38% mai mare fata de 2005, ca efect al cresterii cererii de bauturi spirtoase, „in special pe piata de brandy, care a inregistrat in ultimii ani o majorare in volum de peste 200%”, conform unei declaratii facute pentru ZF de managerul Nondas Magoulas.

    Alexandrion comercializeaza coniacul Alexandrion, vodca Kreskova si ginul Bellman’s. Impactul taxei pe viciu asupra industriei poate fi inteles mai bine daca se tine cont ca vanzarile de bauturi spirtoase merg in general mai bine decat cele de vin sau bere.

    In prima jumatate a anului, cel mai bine s-au vandut, la Carrefour, bauturile din alcool din cereale: vodca, whisky, gin, urmate de brandy sau lichior. „Pana acum am inregistrat o crestere cu 34% a vanzarilor, in volum, pentru aceste produse”, spune Andreea Mihai, marketing manager, care crede ca vanzarile de spirtoase vor scadea cu circa 5-10% dupa 1 iulie.

    Una peste alta, volumul vanzarilor de bauturi spirtoase este preconizat sa scada cu circa 20-30%, dupa opinia producatorilor din domeniu. Tendinta este asteptata sa se mentina si pe viitor, potrivit estimarilor Euromonitor, companie care a realizat in luna aprilie un studiu de piata privind bauturile alcoolice din Romania si care a luat in calcul preconizata taxa de viciu. Potrivit studiului, tequila si whisky-ul sunt singurele produse ale caror vanzari sunt estimate sa creasca pana in 2010, cu 34%, respectiv 66%. Asadar, taxa pe viciu nu-si atinge scopul decat pentru cumparatorii de spirtoase cu pret mediu: pentru cei care se aprovizioneaza de pe piata neagra sau pentru consumatorii de bauturi scumpe n-o sa se schimbe mare lucru.

  • STATISTICA SPIRTOASELOR

    Din cele aproape 5 miliarde de lei cheltuite anul trecut pe bauturi alcoolice, bauturile spirtoase au inghitit cam jumatate.

    TENDINTE: Proportia s-ar putea schimba daca va continua tendinta de scadere a pietei spirtoaselor: in 2005, volumul pietei totale a bauturilor alcoolice a crescut cu 6%, in timp ce piata spirtoaselor a scazut cu 9,4%. Pentru 2010, se preconizeaza o scadere de peste 17% a volumului vanzarilor de spirtoase, la 88 mil. litri. Ca valoare, in schimb, piata ar putea creste cu 4,4%.

    BAUTURI FACUTE IN CASA: Productia ajunge anual la aproximativ 150 de milioane de litri, in contextul in care exista aproape 60.000 de astfel de astfel de puncte individuale si teritoriale de productie de bauturi pe baza de fructe fermentate, potrivit patronatului GARANT.

    WHISKY: Cu un volum al vanzarilor de aproape 2,8 milioane de litri, aceasta bautura a reprezentat 60% din importurile de spirtoase in 2005.

    VODCA: O piata de aproape 19 milioane de litri anul trecut. Marcile locale de vodca acopera cea mai mare parte a vanzarilor.

    CONIAC: Piata de brandy si coniac a depasit patru milioane de litri anul trecut.

  • In conturile Hezb’Allah

    E greu sa nu iei in serios o organizatie care lanseaza intr-o saptamana 1.500 de rachete asupra Israelului si care ameninta ca mai are suficiente ca sa-si duca „pana la capat” razboiul. Arsenalul Hezbollah n-a crescut insa peste noapte si nici nu e gratis. Cine, cum si de ce finanteaza „Partidul lui Allah”?

    O emisiune satirica de pe canalul libanez LBC, controlat de crestini, a infuriat comunitatea siita a tarii: realizatorii parodiasera, la inceputul lunii trecute, discursul si figura lui Hassan Nasrallah, comandantului miscarii Hezb’Allah – sau Hezbollah, in ortografia occidentala.

    In timpul show-ului, un actor deghizat in Nasrallah explica altuia – deghizat in jurnalist – cine sunt responsabilii pentru un atac nerevendicat cu rachete impotriva Israelului. „Erau rachete salbatice, nedomesticite… Stiti ca si noi avem rachete, si fratii nostri palestinieni au rachete si miscarile jihadiste de pe tot globul au rachete si se pare ca, pe cand nimeni nu se uita, rachetele s-au impreunat si au rezultat rachete ilegitime. Sunt rachete orfane si au scapat de sub control.”

    Dupa un „interviu” cu o asemenea racheta orfana, care se plangea ca i s-a spus sa se duca in Israel, insa nu stie cum sa ajunga acolo, discutia cu cel care-l interpreta pe Nasrallah a continuat. „Dupa ce veti elibera Fermele Shebaa (pretextul conflictului declansat de Hezbollah impotriva Israelului, care ocupa aceste locatii – n.r.) – veti preda armele?”, a intrebat reporterul. „Dupa Fermele Shebaa, vom elibera si gradina lui Abu Hassan din Detroit, SUA”, a raspuns actorul din rolul lui Nasrallah. „Si dupa asta veti preda armele?”, vine si ultima intrebare. „Nu. Trebuie sa scapam de satelitii imperalisti americano-sionisti care circula pe deasupra noastra, prin spatiul nostru si ne lezeaza suveranitatea”, a incheiat intervievatul.

    Cei din Hezbollah, desi au propria televiziune, au demonstrat ca nu prea gusta entertainment-ul – cel putin nu pe cel in care ei sunt eroii principali. Hassan Nasrallah, comandantul gruparii, i-a dojenit pe realizatorii de la LBC intr-o conferinta de presa organizata dupa show, spunand ca Hezbollah sprijina libertatea de expresie, umorul si comedia – chiar si el foloseste glume in discursurile sale – dar „fara sa rada de altii”.

    Epilogul: emisiunea care rulase in ultimii zece ani in fiecare joi a fost interzisa, oficial din cauza programului Campionatului Mondial de fotbal, iar producatorul sau, Charbel Khalil, a fost nevoit sa se refugieze in Franta. Bine ati venit in Liban, cartierul general al miscarii Hezbollah, teatrul celui mai recent razboi din Orientul Mijlociu.

    Scenariul emisiunii de la LBC e o satira ca multe altele, dar nu e totusi un nonsens: Hezbollah are si determinarea aproape fanatica de a purta un razboi de uzura cu Israelul, dar si, se pare, destule rachete pentru a-l alimenta. Dovada sta chiar faptul ca e organizatia responsabila, pana la momentul 11 septembrie, de uciderea mai multor americani decat Al-Qaida. Hezbollah e, pana la urma, modelul militar, politic, social – dar si economic – pe care incearca sa-l copieze si Hamas, si Jihadul Islamic. Cum se finanteaza insa un partid care are 12 parlamentari si doi ministri in cabinetul libanez, ajunsi la putere pe platforma spitalelor, scolilor si gradinitelor pe care le-a construit si pe care le administreaza in sudul tarii – facand asadar lucruri care intr-o tara functionala cad in sarcina administratiei de stat? Si de unde vin banii pentru rachetele care cad zilele acestea asupra Haifei?

    „CHERCHEZ L’ARGENT”

    Pentru a intelege comportamentul de neinteles al unui barbat, Alexandre Dumas – tatal propunea o cheie universala: „cherchez la femme”. Pentru a intelege insa cum functioneaza ori cum poate fi dezactivata o miscare islamista responsabila de atentate, precum Hezbollah, cheia e „cherchez l’argent”. Pana la un punct, Hezbollah – organizatie relativ recenta, infiintata in 1982 – poate fi asemanata cu o fundatie neguvernamentala care-si atrage cu tenacitate finantarile, folosindu-le (cel putin pana acum) pentru maximum de profit, fie si la nivelul imaginii. Asemeni unui ONG serios, Hezbollah primeste finantari pentru proiecte, finanteaza la randul sau alte proiecte si chiar este un fel de ordonator de credite in cazul finantarilor pentru alte grupari asemanatoare, precum Hamas si Jihadul Islamic.

    BUZUNARUL IRANIAN

    Iranul are responsabilitati parentale asupra miscarii siite Hezbollah, pe care a infiintat-o – si a finantat-o neintrerupt din 1982 incoace – pentru a lupta impotriva Israelului, care pe atunci ocupa Libanul si pe care miscarea se lauda ca a reusit sa-l determine in 2000 sa se retraga, dupa 18 de ani de ocupatie. Poate nu e doar o coincidenta faptul ca atacul neprovocat al militiilor siite Hezbollah asupra Israelului de la inceputul lunii a fost declansat chiar in ziua in care Consiliul de Securitate ONU adopta o rezolutie in problema dosarului nuclear iranian.

    Despre finantarile venite de la Teheran, bastion al islamismului siit, cele mai multe surse vorbesc ca s-ar situa in jurul a 100 de milioane de dolari anual; un articol al Washington Post de la sfarsitul lui 2004 mergea chiar mai departe si le cifra la 200 de milioane de dolari, pe baza unor informatii atribuite unor „diplomati occidentali si analisti politici de la Beirut”. Hezbollah recunoaste ca primeste bani din partea Iranului (desi nu precizeaza cati), sustinand insa ca acestia sunt doar pentru „sistemul sanitar, educatie si sprijinirea vaduvelor de razboi”.

    Cert este ca, multumita finantarilor iraniene, Hezbollah a devenit repede cel mai important exponent al comunitatii siite din Liban. (Organizarea unui recensamant e o chestiune delicata in Liban din cauza felului in care s-a modificat echilibrul etnic in ultima jumatate de secol; estimarile CIA din 1986 spun ca siitii i-au depasit, numeric, pe crestini, devenind – cu 41% – cea mai importanta dintre cele 17 comunitati religioase recunoscute oficial.)

    Sprijinul financiar iranian pentru Hezbollah este puternic „result-oriented”, spune Matthew Levitt, unul dintre analistii fenomenului, intr-un studiu publicat in februarie 2005 de Washington Institute For Near East Policy. Teheranul ar fi preocupat, spune Levitt, de ce se intampla cu banii si cu armamentul pe care il furnizeaza; in consecinta, finantarile iraniene ar fi suplimentate in momentul in care se inmultesc ori creste amploarea actiunilor organizatiilor pe care le sprijina.

    Iar sprijinul iranian pentru Hezbollah nu inseamna doar finantari cash, ci si armament – de la arme usoare de asalt la rachete cu raza medie de actiune, capabile sa atinga teritoriul israelian. Serviciile de securitate occidentale au descoperit, de asemenea, in numeroase randuri, legaturi intre activistii miscarii implicati in diverse atacuri si membri ai serviciilor secrete iraniene. Militantii Hezbollah participa frecvent la instruiri in tabere de antrenament in Iran sub indrumarea agentilor iranieni, iar Teheranul sprijina si indirect organizatia.

    Un exemplu ar fi presupusul caz al mituirii cu 10 milioane de dolari a fostului presedinte argentinian Carlos Menem (potrivit marturiei unui agent iranian care a defectat in Argentina) pentru a permite Iranului sa ajute Hezbollah in pregatirea si executarea atentatului din 1994 de la centrul comunitar evreiesc AMIA din Buenos Aires, pe de o parte, si chiar, se pare, pentru a ascunde implicarea Iranului, pe de alta. (Procesul legat de atentatul de la AMIA, in care au murit 85 de oameni, majoritatea evrei, s-a incheiat fara condamnari; Hezbollah a negat orice implicare.)

    O alta componenta majora a relatiei dintre Iran si Hezbollah este data de sprijinul acordat de Teheran altor organizatii islamiste (chiar daca sunnite) prin intermediul organizatiei libaneze: astfel, Hezbollah primeste fonduri pe care le transfera, in special catre Hamas si Jihadul Islamic, potrivit „proiectelor de finantare” particulare ale acestora. In fine, in Iran exista chiar o grupare intitulata Hezbollah, care sustine ca intretine legaturi cu organizatia libaneza, insa oficialitatile iraniene au negat de fiecare data ca aceasta ar reprezenta politica oficiala a guvernului de la Teheran.

    PELERINA SIRIANA

    Siria nu are capacitatea financiara a Iranului – tara cu bogate resurse de petrol si gaze – si, prin urmare, sprijinul pe care Hezbollah il primeste din partea Damascului nu se traduce prin finantari directe. Cu toate acestea, Siria este considerata de comunitatea occidentala de informatii drept cel de-al doilea mare sustinator al organizatiei libaneze, mai ales luand in considerare influenta de necontestat pe care o are in Liban, fieful miscarii. Unele relatari de presa din 2002 sustineau chiar ca Siria a integrat elemente militare ale Hezbollah in armata siriana din Liban si ca a furnizat militiilor siite armament greu, inclusiv rachete.

    Pe teritoriul Siriei, Hezbollah intretine mai multe tabere de antrenament atat pentru militantii proprii, cat si, mai ales, pentru cei ai altor miscari – in special palestiniene – care sunt apoi trimisi la martiraj in Israel.

    Un sprijin important al Damascului vine si din faptul ca inchide ochii la transporturile de armament pentru Hezbollah care ii tranziteaza teritoriul dinspre Iran cu destinatia Liban. Fostul ministru de externe israelian Shimon Peres, actual vicepremier, acuza in 2002 Siria ca a permis Hezbollah sa depoziteze in sudul Libanului 10.000 de rachete capabile sa atinga Israelul. (Evaluarile recente au dus stocul de rachete al Hezbollah la 12-13.000 de bucati, dintre care 1.500 au fost deja folosite in prima saptamana a actualului conflict).

    „GAURA NEAGRA” DIN AMERICA DE SUD Granita tripartita (Tri Border Area – TBA) dintre Paraguay, Argentina si Brazilia a fost mult timp considerata paradisul organizatiilor teroriste.

    Zona este delimitata de orasele Ciudad del Este din Paraguay, Puerto Iguazu din Argentina si Foz de Iguazu din Brazilia, iar unul din elementele lor comune este comunitatea de 20.000 de arabi, majoritatea musulmani libanezi. Un alt punct comun este capacitatea slaba de control a frontierelor, care a facut din zona un important nod al afacerilor cu arme si droguri precum si altor activitati mafiote care includ taxe de protectie, rapiri si sechestrari de persoane sau contrafaceri. Un studiu din 2004 al U.S. Naval War College, citat tot de Matthew Levitt, afirma ca organizatiile islamice obtin intre 300 si 500 mil. dolari anual din activitatile desfasurate in TBA si in unele zone de duty-free din Chile. Potrivit aceleiasi surse, Hezbollah obtine anual circa 10 milioane de dolari din TBA.

    DONATIILE EXTERNE

    Diaspora libaneza e considerata o rotita importanta in mecanismul finantarii miscarii siite. Comunitatile din Africa, America de Sud si alte regiuni cu importante concentrari libaneze sprijina financiar cu sume deloc modeste, se spune – si greu de identificat si contabilizat -, activitatea miscarii. Oficialii Hezbollah, citati de Washington Post, sustin ca principalele surse de finantare ale miscarii sunt investitiile de portofoliu ale partidului si donatiile primite de la „siitii avuti”.

    Cat de benevole sunt respectivele acte este greu de estimat – insa doua incidente disparate pot da o imagine despre dimensiunea unor astfel de donatii: in 2003, dupa prabusirea unui avion care tocmai decolase din Benin (Africa de Vest) cu destinatia Beirut, presa araba a sustinut ca printre victimele accidentului se aflau oficialul pentru relatii externe al ramurii africane a Hezbollah si doi apropiati, care transportau in Liban 2 mil. dolari cash, contributii ale libanezilor din Africa pentru cartierul general al miscarii. Celalalt incident s-a produs in 1998, cand cativa etnici libanezi din Senegal au fost prinsi cand incercau sa transfere 1,7 mil. dolari in Liban, la vremea respectiva ei pretinzand ca incercasera doar sa eludeze legile senegaleze, nu sa sprijine financiar miscarea siita. Oricum, Israelul plaseaza Senegalul pe locul doi in topul donatorilor africani catre Hezbollah, dupa Coasta de Fildes (cu o diaspora de 100.000 de libanezi).

    FILIERA DIAMANTELOR

    Sierra Leone este considerata o alta sursa de finantare pentru organizatii precum Al-Qaida si Hezbollah, in special prin zacamintele sale de diamante. Ambasada americana din Sierra Leone estimeaza ca pietre neprelucrate in valoare de 70-100 mil. dolari (60% din totalul ex-porturilor de diamante ale tarii) sunt tranzactionate pe piata neagra in fiecare an, mare parte in beneficiul organizatiilor militante islamiste. Se spune insa ca, in timp ce Al-Qaida ascunde bani cumparand diamante, Hezbollah face bani vanzandu-le. Actiunile ilegale de sustinere a miscarii siite au fost semnalate pe toate continentele, iar ele merg de la fraude bancare si contrabanda cu tigari pana la posibilitatea – semnalata de serviciile secrete canadiene – ca membri ai Hezbollah sa beneficieze de politele de asigurari de viata incheiate de viitori martiri ai organizatiei.

    UNDE SE DUC BANII

    Lasand la o parte activitatile militare, componenta la vedere cea mai importanta a organizatiei siite este cea sociala, cu ajutorul careia de altfel Hezbollah s-a si legitimat ca partid politic. In conditiile in care capacitatea statului libanez este destul de redusa, in special in sudul tarii, Hezbollah a dezvoltat aici o puternica infrastructura de spitale (in jur de 50), scoli si gradinite pe care le sustine financiar si in care promoveaza principiile islamice.

    O alta parte a fondurilor stranse de organizatie merg pentru ajutoare financiare pentru cazurile sociale, invalizi si familii ale martirilor organizatiei, acestea din urma beneficiind lunar de o suma fixa drept recompensa pentru sacrificiul facut. Principalii vectori prin care sunt distributi banii sunt comitetul de asistenta „Imamul Khomeini” (infiintat in 1982), care ofera imprumuturi si burse scolare, Organizatia Islamica de Sanatate (1984) si, cel mai prezent in acest moment, Jihad al-Bina (Grupul Sfant de Reconstructie) care, divizat in opt ramuri, ofera ajutor financiar, medical si chiar adapost adeptilor organizatiei.

    O componenta importanta a activitatii Hezbollah este si divizia de mass-media, care cuprinde postul de televiziune prin satelit al-Manar, radioul al-Nur si cotidianul al-Intiqad. (Modelul, unul de succes, a fost preluat si de Hamas, care si-a deschis o televiziune in Palestina in acest an.) Fondata in 1991 cu sprijinul Teheranului, televiziunea al-Manar a pornit cu un buget anual de 1 milion de dolari, ajungand in 2002 la 15 milioane de dolari anual si o audienta semnificativa in regiunea Orientului Mijlociu si Apropiat.

    Al-Manar este insa mai mult decat o televiziune: Statele Unite au etichetat-o in martie anul acesta drept „entitate terorista”, o premiera in dreptul international, iar Israelul i-a bombardat studiourile chiar in primele zile de replici la atacurile Hezbollah, starnind iritarea organizatiilor profesionale ale breslei.

    CINE FACE BILANTUL?

    E greu de facut o socoteala a banilor pe care Hezbollah ii aduna in fiecare an din feluritele surse pe care le are la dispozitie – pentru ca puzzle-ul e, inevitabil, incomplet. Cert e ca, in cei aproape 25 de ani de cand exista, „Partidul lui Dumnezeu” a stiut sa-si chiverniseasca avutia cu pricepere, ajungand sa fie considerat inca din 2003 de fostul director al CIA, George Tenet, „o organizatie cu capacitati si prezenta globala, egala a Al-Qaida, daca nu chiar mult mai capabila”.

    Si daca scolile, spitalele, cheltuielile de administrare ale Hezbollah ori cele de inarmare inghit mare parte a fondurilor, imaginea de jucator global e mult mai putin costisitoare. Atacurile de la 11 septembrie au costat in total, potrivit unor surse americane, jumatate de milion de dolari – o operatiune extrem de scumpa dupa standarde teroriste -, insa alte atentate care au scris istoria ultimilor ani s-au facut cu te miri ce. Atacul de la clubul de noapte din Bali, din 2002, a costat circa 50.000 dolari, estimeaza Natiunile Unite. Cele din Madrid, din 2004, au ajuns la 10-15.000 de dolari. Iar cele din Londra, de anul trecut, circa 2.000 de dolari. Calculati singuri.

  • IN NUMELE LUI ALLAH

    Israelul i-a ucis un fiu si lui Sayyed Hassan Nasrallah (foto), secretarul general al Hezbollah, ca si multor arabi. Daca in 1997, cand s-a intamplat asta, nu ar fi fost deja lider al militiilor siite libaneze, s-ar fi putut crede ca Nasrallah duce un razboi personal cu Tel Avivul.

    PRINTUL MOSTENITOR: Liderul Hezbollah – care are doar 46 de ani – a pornit insa razboiul cu Israelul inca de pe bancile scolii seicului Abbas al-Mussawi – primul lider al miscarii Hezbollah, asasinat de armata israeliana in 1992.

    CEA MAI MARE VICTORIE: De numele lui Nasrallah se leaga – sau Hezbollah a facut sa se lege – cea mai importanta victorie a miscarii: retragerea israeliana din 2000, dupa 18 ani de ocupatie. Ceea ce siitii numesc „infrangerea Israelului” – desi mai degraba o victorie de PR decat una pe terenul de lupta – a intarit pozitia miscarii si pe a lui Nasrallah insusi. Hezbollah a dus, intr-adevar, un razboi de uzura cu Israelul, insa motivele care au determinat statul evreu sa se retraga sunt mai complexe.

    CU FATA CURATA: Nasrallah, considerat altfel un intelectual fin, cu lecturi impresionante, este creditat cu organizarea atentatului din 18 iulie 1994 din Buenos Aires, in care au fost ucise 85 de persoane – marea majoritate evrei, intrucat tinta a fost cladirea Centrului Evreiesc din capitala Argentinei. S-a spus ca si Iranul ar fi dat o mana de ajutor in operatiune, insa cercetarile nu au putut sa dovedeasca nici aceste acuzatii, nici pe cele din cazul atentatului de la Ambasada Israelului la Buenos Aires din 1992.