BusinessMagazin

Blog

  • La piata

    Pentru artistii autohtoni piata de arta internationala e singura solutie sa-si vanda lucrarile la adevaratul pret. In Romania, fata de arta clasica, cea contemporana e puternic subevaluata.

     

    DIFERENTE: La casa de licitatii Alis lucrarea „Nud vazut din spate“ a lui Nicolae Tonitza s-a vandut cu 62.874 de euro, stabilindu-se astfel un record pentru Romania. In galeriile de arta preturile picturilor contemporane rareori depasesc 1.000 de euro.

     

    NUMARATI PE DEGETE: Numarul artistilor romani contemporani bine cotati pe piata internationala e foarte redus. Printre ei – Mircea Cantor, Paul Neagu, Dan Perjovschi si Ion Grigorescu.

     

    INFLUENT: Unul dintre cele mai influente personaje de pe piata internationala de arta contemporana e Charles Saatchi. Britanicul are obiceiul de a cumpara in cantitati mari lucrari ale artistilor tineri, sperand sa influenteze astfel piata.

  • Modelele eficientei

    Inca o carte de self-help, de data aceasta scrisa de consultantul a mai mult de jumatate dintre companiile care se regasesc in Fortune Top 500. Cititorul roman, satul de noianul de carti self-help care au inundat piata noastra, are toate motivele sa-si manifeste rezervele si incredulitatea in fata volumului „Un abecedar al intelepciunii“, scris de Stephen R. Covey.

     

    Tonul autorului ar fi primul semnal de alarma: uneori are ceva din retorica grandilocventa a unui predicator, alteori pare ca susura sfaturi amicale la urechea cititorului. Sa judecam totusi lucrurile fara sa ne pripim! Trebuie luat in seama, in primul rand, glasul unui barometru care da gres arareori: rata vanzarilor acestui volum (tradus in 28 de limbi) a atins 15 milioane de exemplare. In plus, Covey a fost consilierul a mai mult de jumatate din cele 500 de intreprinderi din topul Fortune.

     

    Mai mult, autorul a fost, ani la rand, sfetnicul de taina al lui Bill Clinton. Despre el, Steve Labunski, director executiv al Societatii Internationale de Radio si Televiziune, spunea: „Covey valideaza adevarurile durabile, asa cum se aplica ele in viata de familie, in afaceri si in societate in general, scutindu-ne de psiho-balbaiala care polueaza o mare parte din literatura curenta despre relatiile interumane“. Sa luam, pe rand, cateva dintre ideile directoare.

     

    Cum se stie, mediul si educatia au contribuit la modelarea decisiva a personalitatii noastre. Acest proces nu este insa incheiat, asa ca ne revine sarcina de a progresa continuu. In acest scop, autorul ofera cateva cai (sugestii) de punere in evidenta a propriilor noastre valori fondatoare, printr-o ampla si sistematica munca de autoanaliza. Numeroase exemple concrete, insotite de exercitii practice si suporturi grafice ingaduie cititorului sa se autoevalueze in permanenta si sa-si puna in acord actele si principiile. Printre cuvintele cheie: Busola.

     

    Legile universului isi au echivalentul in actiunile umane. Exista cateva principii cardinale extrase din istoria noastra colectiva si personala. A naviga in viata profesionala cu o asemenea busola reprezinta secretul dezvoltarii puterii. Increderea. Absenta ei fractureaza comunicarea, blocheaza deciziile, slabeste comunicarea.

     

    A gandi castig/castig. „Prajitura“ este suficient de mare pentru toata lumea, iar aceasta mentalitate a abundentei permite stabilirea unor relatii intemeiate pe cautarea unor avantaje reciproce. Interior / exterior. Principiile eficacitatii se afla in noi insine. Nu aparenta sau comportamentul trebuie schimbate, ci caracterul. Paradigma. Este absolut necesara o alta schema de explicare a realitatii.

     

    Ca sa devii eficace si sa sporesti calitatea actelor tale, trebuie sa adopti o paradigma de management intemeiata pe eficacitatea persoanelor si nu pe performantele si structura organizationala (sau pe stilul si sistemele de management). Calitatea totala.

     

    Aceasta nu se limiteaza la bunuri si la servicii. Depinde de oamenii care le fac. Noi insine suntem cheia calitatii totale. Sunt, toate acestea, lucruri care, la o prima vedere, pot parea banale. Lectura cartii va va demonstra insa ca au un rar potential de profunzime. Nu degeaba „cand vorbeste Stephen Covey, ministrii tac“ (Dun’s Business Month).

  • O piesa nebuna

    Luigi Pirandello, Liviu Ciulei si Marcel Iures: trei motive, mai mult decat suficiente, pentru a vedea Henric al IV-lea, piesa pusa in scena la Teatrul Bulandra.

    Nebunia din Henric al IV-lea o descoperi inca din momentul in care ajungi la teatru. Saptamana trecuta, la premiera piesei Henric al IV-lea, de la Teatrul Bulandra, sala a fost arhiplina. Mai mult, urmatoarele patru spectacole se vor juca cu casa inchisa. Iesirea din cotidian continua pe scena, cortina descoperind o lume a iluziilor, a nebuniei conditionate. Un tanar-batran, sau poate un batran-tanar, traieste intr-o lume a inchipuirii bolnave, a nebuniei, pe care, atunci cand o descopera, prefera sa o pastreze in ciuda lumii reale, care i-a furat femeia iubita. Iures joaca un rol, cel al unui tanar, care joaca un alt rol, cel al lui Henric al IV-lea al Germaniei. E greu de spus care intra in pielea personajului mai bine. Cert e ca maestrul Liviu Ciulei le-a imbinat perfect. Iar decorul, semnat de arhitectul Octavian Neculai, si costumele realizate de Maria Miu nu fac decat sa sustina piesa precum un extrapersonaj.

    Protagonistul isi pierde mintile in timpul unei „mascarade“, cand pica de pe cal. Iluzia ca e regele Henric al IV-lea devine fireasca, in conditiile in care, atunci cand se loveste la ceafa, purta costumul pocaitului de la Canossa. Costumul sau si al celor din jurul sau il inchide, atunci cand se trezeste din lesin, intr-o celula, cea a iluziei unei lumi disparute de cateva secole. Dupa 12 ani, cand vine eliberarea, cand constientizeaza ca se afla sub masca lui Henric al IV-lea, personajul construit de Luigi Pirandello prefera insa sa pastreze continutul, de vreme ce avea si forma. Realitatea il obliga, mai mult ca niciodata, sa-si continue jocul nebun, constient de data aceasta. Ar putea oricand sa scape de mantia si coroana regelui si sa imbrace un frac modern, dar frica de lumea din care a lipsit atati ani il opreste. Isi joaca rolul in continuare. Problema identitatii umane devine centrul piesei lui Pirandello, ridicandu-se ca o intrebare daca, de fapt, fiecare om joaca un rol care te tine la distanta de adevarata ta personalitate. Dincolo de poveste, la suprafata iese linia subtire dintre nebunie si normalite. Sfarsitul e incert, atat pentru Henric cat si pentru public. Aplauzele nebune de la sfarsitul premierei pot fi vazute nu numai ca o apreciere pentru prestatia actorilor, dar si ca un zgomot fortat pentru a te aduce la realitate. Dar realitatea cui? 

  • Atentie! se picteaza

    Se ia un geniu in ale artei si se construieste un film legat de prestatia acestuia in societate, punand accentul cu precadere pe viata intima. Te gandesti la „Frida“ cu „Salma Hayek“ sau la „Surviving Picasso“ cu Anthony Hopkins.

     

    Rezultatul? Inevitabil drama! Situatia din „Modigliani“ parea condamnata sa nu fie diferita. Filmul, o coproductie SUA – Franta – Germania – Italia – Romania – Marea Britanie, realizat in studiourile MediaPro Pictures in vara anului 2003, e regizat de Mick Davis exact pe reteta de mai sus. Cliseu cultural sau reteta de succes? Daca tinem cont de cronicile tarzii ale filmului din 1958 „Amants de Montparnasse“, care prezenta aceeasi poveste tragica a pictorului Modigliani, verdictul ar fi clar cliseu. Evolutia „Fridei“ in box office spune cu totul altceva.

     

    Pe de alta parte, de data aceasta, rezultatul final e conditionat si prestatia unica a lui Andy Garcia, care poate, pe alocuri, ii da si un aer de rock and roll pictorului, imagine care era mai greu de asociat filmului din ‘58. Iar in final, si modul in care spui povestea joaca un rol important. Iar in „Modigliani“ naratiunea isi joaca bine rolul. Pictor marcant al modernismului european astazi, personalitate neconformista in ultimii ani ai vietii, cei surprinsi si in film: Amedeo Modigliani, pictor si sculptor italian, ucenic al lui Brancusi, cu puternice influente in arta sa, are un minus fata de Picasso sau Rivera sau alte personaje romantate in productii hollywoodiene: o crunta situatie financiara.

     

    Aspect care da de altfel si nastere tragediei. In povestea sa de dragoste cu Jeanne (Elsa Zylberstein), o frumoasa tanara catolica in Parisul (a se citi Bucuresti, pentru ca aici au fost facute majoritatea filmarilor) inceputului de secol XX, apare un copil nelegitime pe care parintii Jeannei il trimit la o manastire de maicute pentru a fi crescut.

     

    Dincolo de betia continua, dincolo de droguri, sentimentul patern il apasa suficient de puternic pentru a cauta o solutie sa faca rost de bani pentru a-si recastiga copilul si pentru a-l putea creste. Si nu trebuie sa caute mult pentru ca solutia il intampina: competitia anuala de arta care avea loc in Paris.

    Trece peste principii, renunta sa mai vada competitia sub demnitatea artistilor adevarati si se inscrie in concurs. Prietenul sau Picasso il urmeaza. Parisul e in flacari artistice. Cine va castiga?

  • Trei pe un balansoar

    E sigur de acum: HVB Bank si Banca Tiriac au fuzionat. Dar in toata Europa grupul HVB va fi „inghitit“ de italienii de la Unicredit. Pentru presedintii celor trei banci care se vor uni in Romania, consolidarea inseamna concurenta directa pentru conducerea noii banci. Care dintre ei va avea castig de cauza?

     

    In urma cu un an, Dan Pascariu incerca sa-l recruteze pentru HVB pe Rasvan Radu. Pe atunci vicepresedinte al Raiffeisen Bank si sef al directiei de retail a bancii, Radu i-a refuzat insa oferta. Avea un as in maneca – functia de presedinte  executiv (CEO) la Unicredit, care avea sa ramana libera, pentru ca bancherul turc Selcuk Saldirak se pregatea sa plece de la Unicredit, acceptand pozitia de CEO la Banca Tiriac.

     

    Acum, dupa un an, cei trei bancheri conduc fiecare cate o institutie: Pascariu e in continuare la HVB, Radu a plecat de la Raiffeisen la Unicredit, iar Saldirak de la Unicredit la Tiriac. Cercul s-a refacut insa de curand: doua fuziuni bancare i-au adus iarasi pe cei trei la aceeasi masa. Mai intai, germanii de la HVB au preluat prin fuziune Banca Tiriac, aducandu-i laolalta pe Pascariu si Saldirak ca pretendenti la fotoliul de presedinte al bancii nou create, HVB-Tiriac. Contractul cu omul de afaceri Ion Tiriac lasa conducerea in mainile HVB, iar

    Pascariu se plaseaza astfel in pole position pentru conducerea HVB-Tiriac.

     

    Sau cel putin asa parea pana ce o alta miscare pe piata bancara – de data aceasta nu in Romania, ci la nivel european – avea sa schimbe datele problemei peste noapte. Cu cateva zile inainte de semnarea contractului de fuziune dintre HVB si Banca Tiriac, grupul italian Unicredit incheie un acord de fuziune cu HVB. Miscarea, cea mai mare de acest fel la nivel european, evaluata la 20 de miliarde de euro, schimba total pozitia jucatorilor nostri. Pentru ca acum cel care a preluat fraiele este Unicredit, iar in fotoliul de presedinte al Unicredit Romania se afla Rasvan Radu. Unul din cei mai tineri bancheri romani trece astfel, la doar 39 de ani, in pole position pentru sefia noului grup bancar ce se va forma dupa cele doua fuziuni.    

     

    Din nou, e vorba de un scenariu teoretic. Pentru ca deocamdata nimeni nu poate sa bage mana in foc ca principiul „castigatorul ia totul“ (si stabileste conducerea) se va respecta. Nimic n-a fost inca batut in cuie in privinta bancii create prin fuziunea HVB cu Banca Tiriac. Contractul a fost semnat la finele saptamanii trecute, dar un plan detaliat al integrarii celor doua banci va fi stabilit abia in cursul verii, dupa ce se va finaliza tranzactia. Cu atat mai neclare sunt lucrurile in privinta fuziunii, stabilite printr-un acord preliminar, dintre germanii de la HVB si Unicredit. Discutiile sunt inca la inceput, iar in Romania efectele unificarii se vor simti, cel mai probabil, doar prin toamna.

     

    Chiar si asa insa, pentru presedintii celor trei banci din Romania implicate in acest cadril, pluteste deja in aer intrebarea inevitabila: cine va conduce noua banca? Pentru fotoliul de presedinte de la HVB-Tiriac, asa cum se va numi banca creata prin fuziunea dintre HVB si Banca Tiriac, se lupta romanul Dan Pascariu (55 de ani) si turcul Selcuk Saldirak (50 de ani). Cine are sanse mai mari?

     

    „La intrebarile privind managementul, actionarii si personalul nu putem raspunde pentru moment – este prea devreme. Le vom face publice la incheierea tranzactiei“, a declarat pentru BUSINESS Magazin directoarea de comunicare de la Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), Ildiko Fuerdi-Kolarik.

     

    BA-CA este divizia care se ocupa, de la Viena, de operatiunile central- si est-europene ale grupului financiar german HVB. Potrivit intelegerii dintre BA-CA si omul de afaceri Ion Tiriac, austriecii vor fi actionarii majoritari ai noii banci, cu un pachet de 50,1%. „Contractul s-a semnat, iar incheierea tranzactiei va avea loc undeva in cursul verii“, spune Fuerdi-Kolarik. Actionarii minoritari ai Bancii Tiriac, care in prezent detin 10,11% din Banca Tiriac, vor fi „invitati sa se alature noii banci“, potrivit oficialilor HVB. Ce se va intampla daca acestia vor refuza? Prea devreme de spus, dupa cum lasa sa se inteleaga Fuerdi-Kolarik, fara a comenta daca BA-CA ar fi dispusa sa le cumpere actiunile.

     

    Desi fuziunea imbina „intr-un mod ideal“, dupa cum apreciaza Erich Hampel, Chief Executive Officer al BA-CA, activitatile complementare ale celor doua banci, integrarea lor presupune un proces destul de complex. Produsele si normele interne trebuie armonizate, sistemele informatice si procedurile de lucru la fel, iar eficientizarea activitatilor va presupune, cu siguranta, si disponibilizari de oameni. In privinta nevoii de a concedia personal, de la Viena raspunsul vine destul de evaziv. „Doar o afirmatie generala: vrem sa ne extindem si sa crestem in Romania, nu sa ne limitam“, precizeaza Ildiko Fuerdi-Kolarik. Impreuna, cele doua banci ar avea cam 1.350 de angajati (1.000 – Banca Tiriac, 350 – HVB) fata de 4.500 la Raiffeisen sau 4.600 la BRD. 

     

    HVB-Tiriac va ocupa locul al patrulea in sistemul bancar romanesc, dupa BCR, BRD si Raiffeisen Bank Romania. Noua banca va avea active totale de 2.080 de milioane de euro, 72 de unitati, peste 720.000 de clienti si o cota de piata de 7,5%. Austriecii de la BA-CA sunt cei care, potrivit contractului semnat cu omul de afaceri Ion Tiriac, vor coordona operatiunile bancii HVB-Tiriac in Romania si, implicit, vor decide cine va sta in fotoliul de presedinte al noii banci.

     

    Dan Pascariu este cel care a administrat banca in Romania in perioada in care BA-CA a fuzionat, la nivel global, cu HypoVereinsbank AG (HVB) in 2000. Fuziunea a dat nastere grupului HVB, in cadrul caruia BA-CA a ramas divizia ce administreaza afacerile est-europene. In Romania insa, numele bancii a fost schimbat din Bank Austria in HVB Romania.

     

    Atuul lui Pascariu? Conduce cea mai profitabila sucursala a grupului – in 2004, banca a avut o crestere de peste 70% fata de anul precedent. Mai mult de atat, el este cel care a pledat in fata austriecilor pentru infiintarea sucursalei din Romania. Cooptat in 1996 la presedintia primei afaceri a austriecilor de la BA-CA in Romania, Pascariu lucreaza de peste 20 de ani in sistemul bancar.

     

    Spre deosebire de el, Selcuk Saldirak este presedintele Bancii Tiriac numai de jumatate de an. Pentru acest post, bancherul turc a renuntat la „prima sa dragoste“ din Romania – Demirbank, al carei presedinte a fost inca de la infiintare, in 1997. Saldirak este insa cel care a coordonat procesul de fuziune si integrare, atunci cand banca turca a fost cumparata de italienii de la Unicredit in 2002. „Sa pui bazele unei sucursale straine, sa o dezvolti, sa o mentii pe o pozitie stabila (…) si apoi sa gestionezi vanzarea bancii catre unul dintre cele mai importante grupuri bancare din Italia reprezinta, cred, puncte importante in cariera unui bancher“, spunea recent Saldirak.

     

    Dupa o integrare reusita a afacerilor Unicredit din Romania si jumatate de an la conducerea Bancii Tiriac, Saldirak cunoaste bine activitatea celor doua banci. Care este avantajul lui, daca tinem seama de faptul ca HVB-Tiriac va fi absorbita ulterior de italienii de la Unicredit? Imposibil de raspuns inca. De la Viena, cele doua fuziuni sunt privite distinct. „Posibila combinare a afacerilor grupului HVB cu Unicredit nu ne schimba cu nimic planurile la nivel local“, spune directoarea de comunicare a BA-CA.

     

    De fapt, pentru moment, implicatiile fuziunii dintre Unicredit si HVB in Romania sunt cu atat mai greu de comentat cu cat, chiar si la nivel european, lucrurile sunt abia la inceput. Pe 12 iunie s-a semnat acordul preliminar de fuziune – practic, conducerile de la Unicredit si HVB au anuntat ca au cazut de acord asupra tranzactiei. Oferta finala si termenii definitivi ai tranzactiei, care va da nastere celui mai mare grup financiar din Europa Centrala si de Est, vor fi cunoscuti abia in toamna.

     

    „Europa de Est este principalul obiectiv in aceasta preluare“, aprecia pentru Deutsche Welle analistul Robert Furchtl de la Hauck & Aufhauser. Si intr-adevar, odata incheiata tranzactia, noul grup bancar va fi in zona fostului bloc comunist de doua ori mai mare decat oricare dintre competitorii lui. In Romania, preluarea HVB Bank (HVB-Tiriac, dupa fuziunea cu Banca Tiriac) de catre Unicredit va crea o banca cu o cota de piata de 8,8%, foarte aproape de cele 9,2 procente ale Raiffeisen. In prezent, HVB, Unicredit si Banca Tiriac au impreuna active de 2,5 miliarde de euro si o retea de 108 sucursale.

     

    Despre implicatiile tranzactiei pe piata locala din Romania nu se vorbeste nici de la Milano, unde isi are sediul central Unicredit. „Dupa incheierea tranzactiei, in toamna, managementul va analiza situatia pe pietele individuale din Europa Centrala si de Est si va decide care vor fi miscarile urmatoare, inclusiv posibilele fuziuni locale, chestiunile de personal, implicatiile legale etc.“ – a declarat pentru BUSINESS Magazin Viviana Vestrucci, responsabila cu comunicarea pentru regiunea Europei Centrale si de Est de la Unicredit.

     

    „Pentru noi, preluarea HVB este una dintre cele mai fericite variante din cate se intrezareau in Romania. Impreuna cu Banca Tiriac, HVB completeaza destul de bine harta prezentei noastre in tara“, ne-a declarat un reprezentant al Unicredit Romania, care a preferat sa-si pastreze anonimatul. Unicredit are, in prezent, 36 de sucursale in intreaga tara, dintre care 12 in Bucuresti.

     

    Planurile de dezvoltare prevad insa deschiderea a inca 15 unitati teritoriale pana la finele anului. De altfel, obiectivul Unicredit este ca in 2-3 ani sa ajunga, „printr-o crestere organica, la o retea de circa 100 de sucursale“ – dupa cum spune presedintele executiv al bancii, Rasvan Radu.

     

    Radu este cel de-al treilea pretendent la fotoliul de presedinte al uniunii HVB-Tiriac-Unicredit. Cu ce sanse de reusita? La doar 39 de ani, Rasvan Radu este unul dintre cei mai tineri bancheri intr-o functie de top management din Romania. La carma Unicredit Romania a venit la inceputul acestui an, de la sefia departamentului de retail al Raiffeisen. Nici el nu este strain de implicatiile integrarii a doua afaceri bancare. La Raiffeisen, unde a stat trei ani, Radu a fost membru in consiliul de administratie  desemnat dupa achizitia Bancii Agricole de austrieci.

     

    De profesie inginer, Radu a intrat in sistemul bancar dupa 1990 si a lucrat la BCR, CEC si Raiffeisen. Cooptarea lui la conducerea Unicredit a marcat si o schimbare de strategie a italienilor pe piata romaneasca. Dupa ce timp de ani buni banca s-a concentrat pe segmentul corporatist, italienii s-au decis ca e momentul sa „schimbe macazul“, orientandu-se si spre partea de retail. De altfel, Unicredit este si unul dintre jucatorii cei mai importanti care si-au anuntat interesul pentru BCR, atunci cand banca va fi scoasa la privatizare.

     

    Alaturi de Unicredit, si-au declarat interesul Intesa, Deutsche Bank, Fortis, BNP Paribas – dar si nemtii de la HVB Bank. Chiar si dupa ce au „inghitit“ Banca Tiriac si in pofida schimbarilor pe care le va aduce fuziunea cu Unicredit, directoarea de comunicare de la BA-CA spune ca in privinta BCR, pozitia lor nu s-a modificat: „Asa cum am afirmat in trecut, vom avea in vedere aceasta banca atunci cand procesul oficial de privatizare va incepe“. Pana la inchiderea editiei, reprezentantii Unicredit de la Milano nu au confirmat sau infirmat daca raman interesati de BCR.

     

    Efortul financiar si dificultatile presupuse de integrarea a doua grupuri financiare gigant, cum sunt HVB si Unicredit, ridica insa intrebari privind capacitatea italienilor de a mai asimila inca o banca intr-un timp atat de scurt.

  • Rivalii

    Dan Pascariu, presedinte HVB Bank Romania

    ACTIONAR MAJORITAR: Bank Austria – 99,72%

    ACTIVE: 1,4 mld. euro

    COTA DE PIATA: 4,7%

    RETEA: 13 unitati

    Selcuk Saldirak, presedinte Banca Tiriac

    ACTIONAR MAJORITAR: Bank Austria – 50,1%

    ACTIVE: 706 mil. euro

    COTA DE PIATA: 2,7%

    RETEA: 61 de unitati

    Rasvan Radu, presedinte Unicredit Romania

    ACTIONAR MAJORITAR: Unicredit – 99,94%

    ACTIVE: 424 mil. euro

    COTA DE PIATA: 1,4%

    RETEA: 35 de unitati

  • Marele castigator

    TRANZACTIA Omul de afaceri Ion Tiriac a incheiat cu HVB afacerea vietii lui, obtinand conform unor surse, circa 500 de milioane de euro pentru Banca Tiriac. A cedat, o data cu pachetul majoritar, si controlul asupra bancii, dar si asupra managementului.

    CASTIG In  formula agreata cu nemtii, Tiriac isi vinde banca „la termen“ si cu „dobanda“ aferenta – pentru ca in schimbul actiunilor cedate isi va incasa banii abia peste cinci ani. Cei 500 de milioane de euro, dupa cum evalueaza surse din piata tranzactia, includ o suma stabilita acum, la care se adauga si performantele obtinute de banca in acest rastimp.

    OFERTE Rabdarea i-a adus lui Tiriac cateva sute de milioane de euro – pentru ca ofertele pe care le-a mai primit pentru banca s-au situat, la inceputul anului, intre 280 si 300 de milioane de euro.

  • Primele dintr-un val

    Fuziunea intre grupul italian Unicredit si grupul german HVB este una dintre putinele tranzactii transfrontaliere de pe piata bancara europeana (si deocamdata de valoarea cea mai mare). Este de asteptat insa ca si alte miscari de acest fel sa aiba loc in anii urmatori.

     

    SANTANDER CENTRAL HISPANO din Spania a preluat anul trecut banca britanica Abbey National, pentru suma de 12,5 miliarde de euro. A fost prima astfel de fuziune.

     

    BBVA (Banco Bilbao Vizcaya Argentaria) din Spania a finalizat la sfarsitul lunii martie preluarea bancii italiene Banca Nazionale del Lavoro. Tranzactia a fost evaluata la 6,4 miliarde de euro.

     

    ABN AMRO din Olanda incearca sa preia Banca Antoniana Popolare Veneta (Antonveneta), cea de-a saptea banca italiana.

  • Signor Profumo / Herr Duft

    Italianul care a intiat fuziunea Unicredit-HVB are un vis: acela de a crea o adevarata banca paneuropeana. La unul din primele lor interviuri impreuna, Alessandro Profumo si Dieter Rampl au parut sa arate cat de bine li s-au armonizat ideile in ultimele luni, cat au pus la punct fuziunea bancilor lor: unul sfarsea ideea pe care a inceput-o celalalt si se completau bine reciproc pe parcursul unei fraze. Totusi, se vedea cine era seful: italianul, vazut in general drept creierul din spatele tranzactiei, a vorbit mai mult despre viziunea de ansamblu si a lasat chestiunile de strategie pe seama neamtului, pe care din cand in cand il incuraja cu cate o bataie pe spate.

     

    E adevarat, datele din teren nu sunt de partea lui Rampl, fost sef al grupului HVB si viitor presedinte al noului grup bancar Unicredit-HVB: expunerea pe o zona atat de nerentabila ca piata imobiliara germana (mai ales est-germana) a impins banca germana intr-o situatie delicata, aducandu-i pierderi de peste 2 miliarde de euro in fiecare din ultimii doi ani. Chiar si in comparatie cu concurentii din Germania, HVB a pierdut: anul trecut, HVB a avut venituri de numai 461 de euro pe client, fata de 595 de euro pentru Deutsche Bank sau 550 de euro pentru Dresdner.

     

    Dar nu de asta e vorba neaparat: adevaratul avantaj al partenerului italian al HVB nu vine din datele financiare mai bune ale trecutului, ci din ceea ce poate sa faca de acum incolo cu ele. Agentiile de rating au pus sub observatie Unicredit, cum e normal atunci cand o institutie profitabila preia una cu pierderi; cei mai multi analisti cred insa ca sunt mai multe sanse ca italienii sa castige pariul decat sa-l piarda. De altfel, in comunicatul oficial difuzat de Unicredit si HVB se spune ca fuziunea va determina „sinergii brute de aproape un miliard de euro anual, realizabile pana in 2008, in proportie de 90% gratie reducerii costurilor, iar restul de 10% gratie cresterii veniturilor“.

     

    Pe ce se bazeaza? Alessandro Profumo, viitorul CEO al Unicredit-HVB, a anuntat deja ca in urmatorii trei ani, numarul angajatilor noului grup bancar va fi redus cu 7%, ceea ce inseamna mai mult de 9.000 de concedieri. Cum peste 4.000 din aceste concedieri vor fi operate in Germania, e lesne de inteles ce simpatic a devenit bancherul italian in aceasta tara (unii i-au si tradus ironic numele: „profumo“ inseamna „parfum“, in germana „Duft“), unde incapacitatea economiei de a genera locuri de munca a urcat deja rata somajului peste 10%.

     

    Profumo a promis insa ca nu va vinde cele mai importante active ale HVB din Germania, ba chiar a prezis ca in cinci ani, activitatile Unicredit-HVB din Germania vor fi mult mai dezvoltate decat acum. Cheia optimismului lui Profumo par sa fie afacerile est-europene ale HVB, coordonate de divizia Bank Austria Creditanstalt, cu filiale in 11 tari din aceasta zona si a carei rentabilitate a compensat si pana acum pierderile grupului de pe urma pietei germane.

     

    Adevarata sinergie intre Unicredit si HVB va veni deci dinspre estul Europei, catre care Alessandro Profumo s-a incapatanat ani la rand sa orienteze resursele de expansiune ale grupului italian. De opt ani, de cand conduce Unicredit, a lucrat neintrerupt la extinderea bancii sale, ajunsa una din primele forte financiare ale continentului. El a lansat, in 1999, prima oferta ostila de preluare a unei banci italiene, punand la bataie 14 miliarde de dolari pentru Banca Commerciale Italiana. Daca ar fi reusit, rezultatul ar fi fost a cincea mare banca europeana a vremii.

     

    Tranzactia a esuat din cauza contraofertei din partea Mediobanca. Sase luni mai tarziu insa, Profumo reia ofensiva, de data aceasta in strainatate, tintind Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), una din cele mai mari banci spaniole. Iar de aici incepe o lupta care de fapt s-a dus mai putin in strainatate si mai mult in interiorul culturii bancare italiene, pentru ca mai toate incercarile lui Profumo de a cumpara banci straine (mai exact occidentale) s-au izbit de opozitia lui Antonio Fazio, presedintele bancii centrale, adept al unei separari nete intre piata bancara autohtona si cea straina.

     

    Fazio l-a blocat pe Profumo si in cazul BBVA, si al bancii germane Commerzbank, cativa ani mai tarziu, dar si in cazul a doua banci italiene pe care seful de la Unicredit intentiona sa le cumpere. Drept urmare, seful Unicredit s-a reorientat spre est, cumparand intre 1999 si 2002 nu mai putin de sapte banci est-europene, pentru 3, 2 miliarde de dolari. Plus o banca in Turcia si o companie americana de management al activelor, Pioneer Investment Management, pe care a dat 1,2 miliarde de dolari.

     

    Anul trecut, bancherii incepusera sa dea ca sigura o noua tranzactie pe care ar urma s-o vaneze Profumo. Iar ea a venit, nu inainte ca semetul bancher sa ridice miza, glumind public ca e deschis pentru orice potential ofertant care ar dori sa cumpere el Unicredito. Cumpararea HVB il razbuna intr-un fel pe Profumo pentru nereusita cu Commerzbank, tinand cont ca HVB a dus discutii si cu aceasta banca, in ultimul an, pentru o posibila fuziune.

     

    Dar pentru Profumo, HVB e net mai pretioasa, pentru motivul amintit mai devreme – reteaua est-europeana, care o completeaza atat de bine pe cea a Unicredit, incat italianul a trecut peste toate avertismentele despre riscul implicat de cumpararea unei banci intr-o situatie financiara atat de rea. Si pentru Unicredit, afacerile din Est sunt o bijuterie a coroanei: profitul net din divizia est-europeana a crescut numai in 2003 cu 45,5%, la 374 de milioane de dolari, iar Profumo estima atunci ca pana in 2008, contributia zonei la totalul veniturilor va creste de la 18% la 25%, „in functie de oportunitatile de achizitii“.

     

    Probabil sedusi de siguranta italianului, analistii incep sa faca acum comparatii, in favoarea lui, cu cealalta mare fuziune bancara transfrontaliera din Europa, incheiata anul trecut pentru 16,6 miliarde de dolari intre banca spaniola Santander Central Hispano (SCH) si banca britanica Abbey National. In afara de rezerva fata de posibilitatea unei integrari adevarate intre banci din culturi asa de diferite, problema e cu pietele pe care le-au capatat cumparatorii: spaniolii au obtinut cu Abbey National o piata de credit infloritoare, mai ales pe partea de credite ipotecare, in timp ce italienii s-au ales cu o piata de credit nemteasca extrem de slaba. Pe termen lung insa, calculele lui Profumo s-ar putea dovedi mai bune decat cele ale sefului SCH, Emilio Botin, tocmai pentru ca piata englezeasca a ajuns la saturatie, pe cand cea germana are mare potential inainte.

     

    Ce urmeaza acum? Cu siguranta, italianul nu se va opri aici, iar daca autoritatile antitrust ii vor sta in cale, e posibil chiar sa-si lase scaunul de CEO si sa intre in politica, poate ca ministru de finante intr-un viitor guvern. Orice ar fi bun ca sa-si poata realiza visul, pe care si l-a recunoscut inclusiv la incheierea tranzactiei cu HVB – acela de a crea o adevarata banca paneuropeana. Tocmai el, un italian. Si tocmai cand seful bancii centrale a tarii, Antonio Fazio, respinge recomandarile Comisiei Europene in materie de deschidere a pietelor bancare nationale din Europa si, mai nou, incercand sa impiedice preluarea bancii Antonveneta de catre ABN Amro. In ceea ce il priveste, Profumo a avut intotdeauna credinta ca deschiderea fata de investitorii straini, inclusiv in privinta bancilor, e cea mai buna cale spre competitivitate si ca Italia va ramane o piata bancara provinciala daca nu incearca ea insasi o ofensiva in strainatate.

     

    Comentatorii sunt inclinati sa explice viziunea lui prin faptul ca Profumo si-a petrecut cativa ani lucrand la firma de consultanta McKinsey, unde ar fi castigat gustul pentru conceptiile anglo-saxone in privinta transparentei si a managementului bancar. De altfel, unii il si califica drept cel mai putin italian dintre bancherii italieni, bazandu-se si pe un gest al lui ramas memorabil, acela de a oferi acum cativa ani un costum medieval celor prezenti la o sedinta la varf de la Unicredit, anume ca sa ironizeze practicile invechite ale colegilor sai.

     

    Dar e posibil ca viziunea grandioasa a lui Profumo sa se explice in mare parte pur si simplu prin orgoliul care l-a impins mereu inainte in toata cariera. Cand a vorbit la un moment dat despre ceea ce isi doreste el pentru Unicredit, a raspuns: „Daca ma uit in ochii concurentei, nu vreau sa fiu nevoit sa ridic privirea la cineva mai inalt de doi metri“. Alessandro Profumo are 1,95.

  • Alessandro Profumo

    17 februarie 1957 se naste la Genova, intr-o familie siciliana

    1977 dupa ce isi termina studiile superioare la Universitatea Bocconi din Milano isi incepe cariera la o banca mica, Banco Lariano

    1987 se transfera la biroul din Milano al firmei de consultanta McKinsey, apoi dupa doi ani la firma concurenta Bain Cuneo

    1991 se transfera ca director la firma de asigurari RAS (Riunione Adriatica di Sicurta), divizia italiana a asiguratorului german Allianz

    1994 lucreaza la Credito Italiano ca director de planificare si control, un an mai tarziu devine director general, calitate in care va promova fuziunea a sapte case de economii din nordul Italiei, care vor constitui grupul UniCredito Italiano

    1997 preia conducerea grupului UniCredito, in calitate de CEO, la doar 39 de ani

    1999 incepe programul de expansiune est-europeana a grupului, prin preluarea impreuna cu Allianz a bancii Pekao, a doua din Polonia. Vor urma achizitii in Republica Ceha (Zivnostenska Banka), Slovacia (Unibanka), Bulgaria (Bulbank), Romania (Demir Bank, ulterior Unicredit Romania) si Croatia (Zagrebacka Banka), ducand la construirea celei mai mari retele a unei banci italiene in Europa Centrala si de Est

    2002 Banca Centrala Europeana il desemneaza Bancherul European al Anului

    2001-2005 incearca preluari de banci si in alte zone, cu mai mult sau mai putin succes. Printre tintele ratate din motive de pret sau de conjunctura nefavorabila pe piata se numara banca germana Commerzbank, Banca del Gottardo din Elvetia si Banco Atlantico din Spania

    mai 2005 Unicredit preia banca Yapi & Kredi din Turcia, a patra intre bancile turcesti listate la bursa, pentru 1,15 mld. euro

    19 iunie 2005 Unicredit cumpara grupul german HVB, intr-o tranzactie in valoare de 19,2 mld. euro (23,3 mld. dolari), cea mai importanta tranzactie transfrontaliera europeana de pana acum din sectorul bancar. Noul grup rezultat din fuziune, cu o retea de 7.000 de sucursale in 19 tari, va fi al noualea din Europa, din punctul de vedere al activelor (733 mld. euro) si cel mai mare din Europa Centrala si de Est, cu o cota de piata de peste 20% in Polonia, Croatia si Bulgaria. Alessandro Profumo va fi directorul executiv al HVB-Unicredit.

    Salariu anual 2,1 mil. euro

    Hobby-uri muzica (Pink Floyd, Dire Straits, Lucio Battisti, muzica clasica), fotbal (suporter Inter Milano), schi, scuba diving.