BusinessMagazin

Blog

  • Bridget Jones, mai blonda si mai rotunda

    Matematic vorbind, Bridget Jones nu avea cum sa dea gres. E de mirare doar ca nu s-a gandit nimeni la formula castigatoare ceva mai devreme.

     

    Inainte de toate, trebuie spus adevarul: Bridget Jones este un film pentru femei. Pentru femeile masochiste, mai precis. Caci ce fiinta cu capul pe umeri este in stare sa plateasca biletul de intrare la un film unde vede cum o blonda grasuta si nu teribil de desteapta trece prin tot felul de aventuri comice, dupa care sfarseste prin a prinde o slujba ideala si un barbat frumos, destept, bogat, sensibil si rabdator?

     

    Si cu toate acestea, zeci de milioane de femei din lumea intreaga s-au calcat in picioare in ziua premierei peliculelor cu Bridget Jones („Jurnalul lui Bridget Jones“ si „Bridget Jones: La limita ratiunii“) pentru a vedea cum filmul bate viata … de departe. Iar aceste zeci de milioane de femei si-au mai tarat si prietenii, logodnicii sau sotii la cinematograf, razbunandu-se pentru faptul ca si ele, probabil, fusesera obligate sa vizioneze din primele randuri minunatele scene artistice si sensibile din Alien vs. Predator sau alte asemenea capodopere.

     

    In orice caz, Bridget este un fenomen mult prea raspandit al acestor ani pentru a putea fi ignorata. Mai ales ca, in loc sa se „ofileasca“ o data cu trecerea timpului, Bridget devine din ce in ce mai puternica. De la carticica publicata in 1997 si care a devenit rapid un best-seller mondial (spre marea mirare a editurii si chiar a autoarei) si pana la cel de-al doilea film din serie care a adus incasari-record in primele saptamani de la lansare, Bridget Jones s-a transformat intr-un adevarat imperiu, care include, pe langa cele doua romane si ambele filme, articolele publicate in The Telegraph de Helen Fielding, o groaza de website-uri si multe alte surse de venit create de o marca atat de puternica.

     

    Daca Bridget s-ar fi incadrat ceva mai bine in canoanele suple ale frumusetii moderne, probabil ca s-ar fi fabricat si o papusa Barbie cu chipul sau, dar timpul nu e pierdut. Iar daca diverse staruri au ajuns subiect de studiu prin universitatile cu pretentii de prin Occident, nu e de mirare ca personajul lui Helen Fielding este deja obiectul a numeroase eseuri literare care cauta sa ii explice succesul fenomenal si sa o „contextualizeze“.

     

    Insa cel mai sigur barometru al valorii actuale a marcii ramane tot Google – o cautare pe acest motor a cuvintelor-cheie „Bridget Jones“ ofera imediat nici mai mult, nici mai putin de 3.640.000 de rezultate, la foarte mica distanta de, sa zicem, Abraham Lincoln (3.770.000). La urma-urmei, Lincoln se poate lauda doar cu abolirea sclaviei si cu unificarea SUA, pe cand Bridget a inventat cuvantul „singleton“, a reinviat mitul barbatului perfect, asa cum a aparut el sub numele de Fitzwilliam Darcy in „Mandrie si prejudecata“, si a furnizat psihoterapie tuturor femeilor care au aflat ca poti avea peste 30 de ani, celulita, tendinta de a te face de ras in orice situatie imaginabila si tot vei gasi sufletul-pereche. Cel putin in carti.

     

    Helen Fielding a recunoscut ca o mare parte din succesul sau i se datoreaza lui Jane Austen, care l-a creat pe mandrul Darcy, si, o data cu el, un standard imposibil de atins de majoritatea covarsitoare a barbatilor moderni. De altfel, Colin Firth a primit rolul avocatului Mark Darcy tocmai pentru ca jucase rolul lui Fitzwilliam Darcy in productia BBC a romanului „Mandrie si prejudecata“, astfel incat producatorii au stiut cu siguranta ca filmul avea audienta feminina asigurata. Iar faptul ca unele femei s-au dus sa vada filmul de mai multe ori, iar apoi au cumparat si DVD-ul a fost, de asemenea, meritul lui Colin Firth.

     

    Tot cititoarele si spectatoarele care au asigurat succesul financiar al lui Bridget Jones s-au regasit si in presiunea sociala exercitata asupra femeilor care au trecut de fatidica varsta de 30 de ani si, culmea ghinionului, au ramas nemaritate. Tratata drept o ratata de catre cercul de cunostinte, Bridget este supusa constant unor interogatorii nemiloase de catre nesuferita specie a persoanelor casatorite si pline de ele. Pana si propria mama e disperata ca unica sa fiica sa nu cumva sa ramana fata batrana (dupa atatea decenii de feminism, expresia inca mai exista) si isi da toata silinta sa o arunce in bratele oricarui barbat disponibil. Nu e de mirare ca toate chinurile eroinei au rezonat in sufletele femeilor moderne, care, desi au o cariera de invidiat, un cont sanatos in banca si o pozitie sociala nu tocmai de lepadat, sunt considerate ratate de catre o anumita parte a societatii.

     

    Prin urmare, matematic vorbind, Bridget Jones nu avea cum sa dea gres. E de mirare doar ca nu s-a gandit nimeni la formula castigatoare ceva mai devreme. Pentru partea a doua a seriei (Helen Fielding a declarat ca e posibil sa mai scrie un „jurnal“ la un moment dat) s-a reunit toata distributia din primul film – Bridget Jones, Colin Firth, Hugh Grant (in rolul lui Daniel Cleaver, seducatorul lipsit de scrupule), Jim Broadbent si Gemma Jones.

     

    In cei trei ani de la lansarea primului film, Zellweger a avut timp sa-si perfectioneze accentul britanic, sa dea jos cele 10-15 kilograme si sa le puna la loc pentru partea a doua. Din pacate insa, acolo unde „Jurnalul lui Bridget Jones“ se concentra mai mult asupra laturii amuzante a aventurilor lui Bridget si a persoanei sale aflate la mare departare de perfectiune, regizoarea celei de-a doua parti, Beeban Kidron, pare a fi stapanita de placerea perversa de a o pune pe eroina in cele mai stanjenitoare situatii cu putinta. Daca, de pilda, scena lenjeriei intime v-a facut sa rositi in prima parte, secventa in care Bridget se parasuteaza intr-o cocina nu are cum sa treaca neobservata. De asemenea, Kidron se incapataneaza sa plaseze camera in unghiurile cele mai nefavorabile, astfel incat rotunjimile lui Bridget par mult mai … rotunde decat erau initial.

     

    In rest, Bridget, dupa cum ne-a obisnuit, trece prin tot felul de peripetii, unele penibile, altele si mai penibile, dar le accepta cu atat de mult calm si cu voie buna, incat nu ai cum sa o urasti. Cocina, scenele de gelozie, revenirea in forta a mizerabilului si totusi irezistibilului Cleaver, zilele si noptile petrecute la inchisoare, cicalelile neincetate ale mamei narcisiste – toate sunt proiectate pentru a tine bietele spectatoare cu sufletul la gura. Nu credem insa ca va stricam surpriza daca va spunem ca totul se termina cu bine si de data aceasta si, chiar daca in jurul lui Mark Darcy roiesc nenumarate femei care arata mai bine decat Bridget, el tot pe ea o prefera. Normal. Doar frumusetea adevarata este in interior.

     

     

    R: Beeban Kidron. Cu: Bridget Jones, Colin Firth, Hugh Grant, Jim Broadbent, Gemma Jones. Durata: 108 minute. In Romania din 7 ianuarie.

  • Pe urmele lui Hristos

    „Evanghelia dupa Iuda“ este in acelasi timp roman istoric, cronica de moravuri si sarada religioasa. Jurnalist de cursa lunga (colaboreaza de circa 12 ani la Corriere della sera, dar si la alte ziare italiene), poet si prozator, Roberto Pazzi este, actualmente, unul dintre cele mai sonore nume ale literaturii italiene.

     

    Afirmat initial in spatiul liricii, prin cateva volume rezervate cunoscatorilor, scriitorul a izbutit, gratie unor romane de reconstructie istorica („Pe urmele imparatului“, „Evanghelia lui Iuda“) sau de atmosfera fantastica („Orasul zburator“, „Printesa si dragonul“, „Orasul Doctorului Malaguti“), sa fie tradus in circa 20 de limbi si sa se bucure de laurii conferiti de numeroase premii italiene sau internationale de mare anvergura (Stresa, Penne-Mosca, Grinzane Cavour sau Hemingway).

     

    Nu intamplator, la sfarsitul acestui an, Editura Leda (parte a grupului editorial Corint) a hotarat sa publice, printre cele dintai aparitii ale sale dintr-o colectie ce se anunta ambitioasa – ne referim la „Galeria de proza“ -, unul dintre titlurile cele mai prestigioase ale scriitorului italian, si anume „Evanghelia lui Iuda“. O carte al carei ecou s-a lasat indelung asteptat in spatiul romanesc si care isi binemerita, acum, tiparirea. Desi actiunea este plasata in antichitate, in vremea domniei lui Tiberius Claudius Nero (14-37 d.Hr.), plasa de interes a cartii nu se afla in recompunerea istoriografica sau in descriptia exterioara a epocii, ci inlauntrul personajelor, in psihologia lor, modul lor de a gandi si de a reinterpreta – intr-o maniera mereu insolita – lumea.

     

    Cumva, daca va mai amintiti, precum in profundele solilocvii puse de Marguerite Yourcenar pe seama imparatului Hadrianus (Memoriile lui Hadrian). De altfel, autorul marturiseste, dintru inceput: „As dori sa-i recomand cititorului ca, inainte de a deschide romanul, sa nu se intrebe cat de credibil este din punct de vedere istoric zborul fanteziei si nici sa nu cedeze tentatiei de a separa faptele atestate documentar de cele complet inventate“.

     

    Fara violenta iconoclasta a textului lui Jose Saramago din „Evanghelia dupa Hristos“ si lipsita de tandretea recuperatoare fata de cel mai hulit discipol al lui Iisus dintr-o alta poveste de succes – am numit o alta „Evanghelie dupa Iuda“, cea scrisa de Maurice Chappaz, aceasta noua scriere apocrifa doreste sa reinvie aventura inceputurilor crestinismului, sa-i dezvaluie inaltimea intelectuala si fervoarea mistica, dar si sa reduca, simtitor, falia dintre paganism si crestinism.

     

    Personajul principal al cartii, imparatul Tiberius, un tiran „luminat“ de lecturi, dar si de placerile orgiastice ale epocii, se afla, la inceputul povestirii, retras pe mirifica insula Capri. Insingurat, tragic despartit de toti cei in prietenia si colaborarea carora se incredintase, imparatul spera in fagaduinta unei eliberari din cosmarurile interioare, devenind un admirator neconditionat al lui Hristos. Mai mult, el propune Senatului sa-l admita pe Mantuitor printre divinitatile recunoscute de Imperiu. Chiar daca nu-si afla propria salvare, el ne sugereaza caile viabile de a o obtine prin credinta.

     

    Roberto Pazzi – Evanghelia lui Iuda, Editura Leda, Bucuresti, 2004

  • NOUTATI

    Furtul unei natiuni

     

    Cercetator indelung al istoriei recente a spatiului balcanic, profesorul britanic Tom Gallagher propune, prin noul sau volum dedicat Romaniei, o viziune panoramica asupra evenimentelor care au marcat evolutia noastra postdecembrista si care incearca sa desluseasca, minutios, meandrele, inca obscure, ale politicii romanesti. Titlul cartii este in masura sa rezume, el singur, concluziile amare ale unei investigatii operate pe parcursul a ani intregi de scrutare a arhivelor istorice, a colectiilor de ziare si in urma unor prelungi discutii cu actorii (sau doar cu martorii) evenimentelor la care se refera. Rezultatul acestui studiu, asa cum spun si editorii, este unul impresionant si se constituie intr-o minienciclopedie a succeselor si esecurilor noastre nationale, dar si intr-un soi de rezumat vizionar al sanselor noastre de intrare in normalitate. Stim ca nimeni nu este profet in tara lui si ca, prin urmare, Tom Gallagher are toate motivele sa fie unul adevarat in tara noastra. Ramane de vazut.

     

    Tom Gallagher, Furtul unei natiuni, Romania de la comunism incoace,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

     

     

    Legendele dacilor liberi

     

    O serie de povesti a caror aura mitica aproape ca s-a stins si ale caror reverberatii mai staruie, palid, doar in memoria a foarte putini oameni. Cel care pretinde ca le-a cules, Cristi Ionita,  se considera un ales al sortii, pentru ca a avut sansa sa le descopere si sa le transmita prin intermediul acestei carti. Cat sunt ele de „legende“ si cat adevar contin, in ordine istorica, nu stim. Cert este ca ele incearca sa reinvie (daca nu chiar sa reinventeze) o sumedenie de simboluri si figuri (Piatra sacra, Zamolxe, Omu, Sihastrul Leandru, Zanele din grota, Muntele ascuns sau Deceneu) care pot popula imaginarul celor insetati de mistere si indragostiti, neconditionat, de radacinile acestui neam.

     

    Felix Crainicu, Cristi Ionita, Muntele ascuns,

    Editura Lux Spiritus, Bucuresti, 2004

  • Inainte de izgonirea din rai

    Pentru personajele Leonce si Lena, regizorul Felix Alexa a mizat pe doi actori foarte tineri: Gabriela Crisu si Bogdan Florea. O montare frumoasa si calda reuseste Felix Alexa, la Nottara, cu un text devenit clasic: „Leonce si Lena“. Este o piesa poetica prin excelenta, fara conflicte, o oda iubirii adolescentine care aduce cu partile cele mai frumoase din „Romeo si Julieta“, numai buna pentru linistea pe care o cautam si o speram in perioada sarbatorilor de iarna.

     

    Decorul e simplu, redus la un fundal, iar costumele sunt dominate de alb. Autoarea lor, Ruxandra Diana Ion, a gasit calea intre modernitate si basm, astfel incat spectatorul are senzatia de a visa cu ochii deschisi in fata unei experiente de o senzualitate abia schitata. Totul pare sa se plaseze inaintea pacatului originar, iar Leonce si Lena sunt puri, edenici.

     

    Autorul piesei, Georg Büchner, romantic german, a murit de tifos in 1837, la numai 24 de ani, dupa ce a scris doar patru piese. Redescoperirea lui, dupa sase-sapte decenii, la inceputul secolului al XX-lea, i-a adus o glorie postuma mai mare si mai tarzie decat poate a oricarui alt autor. Piesele sale, „Moartea lui Danton“, „Woyzeck“ si mai ales „Leonce si Lena“, au fost montate de sute de ori. Nici scenele noastre n-au facut exceptie, desi nu avem inca nici un volum de Büchner in limba romana.

     

    Era normal ca Felix Alexa, inainte de a porni la treaba cu „Hamlet“, sa inceapa stagiunea cu un spectacol la scara mai mica, dar tot din seria operelor cunoscute. Regizorul mizeaza pe doi actori foarte tineri in rolurile indragostitilor: Gabriela Crisu si Bogdan Florea, care au mai ales avantajul fizionomiei inocente. Roluri mai consistente, care dau si farmec spectacolului, fac insa actorii cu mare experienta: Alexandru Repan (Regele), Ada Navrot (Doica) si mai ales Razvan Vasilescu in rolul clovnului nebun, dar intelept, Valerio.

     

    Distributia se completeaza cu Ioana Calota, Gabriel Spahiu, Al. Jitea si Romulus Chiciuc. Iar ambianta placuta, delectabila a spectacolului se intregeste cu o muzica inspirata a Adei Milea. Senzatia finala este una de armonie, destindere, functia vindecatoare a basmului se arata din plin, punctata cu momente de comedie romantica. Regizorul si actorii se joaca foarte gratios, la marginea parodiei uneori, alteori provocand veritabile recitaluri poetice.

     

    Leonce si Lena se cauta in spectacolul de la Nottara in apropierea Paradisului si se gasesc atat de iute, in explozia dragostei juvenile, incat totul pare simplu, ca la inceputul lumii. Viziunea regizorala mizeaza tocmai pe aceasta simplitate si pe intensitatea visului. Fata de varianta „dura“ care domina scenele cu „sex, drugs and rock’n’roll“, romantismul ingenuu, dar cu profunzimi lirice, al lui Büchner potentat de montarea lui Felix Alexa ofera o alternativa la fel de credibila, in ciuda contextului vremii, si care se va bucura de un succes meritat.

  • Un autor si patru piese

    Georg Büchner s-a nascut in 1813 in Marele Ducat Hesse-Darmstadt, in familia medicului marelui duce. Tatal sau a dezaprobat pasiunea pentru literatura a lui Georg, care insa a inceput sa scrie inca din studentie. Pana la moartea sa, in 1837, a scris doar patru piese.

     

    CONCURS RATAT: Georg Büchner a scris „Leonce und Lena“ in primavara anului 1836, cand traia in exil la Strasbourg. Editura Cotta din Stuttgart anuntase un concurs pentru desemnarea „celei mai bune comedii“, cu un important premiu in bani. Pentru ca era stramtorat, Büchner a scris piesa si a trimis-o, insa manuscrisul a ajuns la editura dupa expirarea termenului pentru concurs.

     

    SURSE DE INSPIRATIE: Dramaturgul german a avut ca surse de inspiratie in primul rand „Cum va place?“ a lui William Shakespeare, precum si „Ponce de Leon“ a lui Clement Bretano si „Fantasio“ de Alfred Musset.

     

    PREMIERA: Desi a ratat termenul de inscriere in concurs, Büchner a revizuit piesa, insa n-a mai apucat sa o vada montata. A murit un an mai tarziu de tifos, iar piesa a fost publicata postum, in 1838. Premiera a avut loc insa abia in 1895, la aproape 60 de ani dupa ce a fost scrisa.

  • Anul umanizarii

    In 2004, bancile au pornit ofensiva pentru cucerirea segmentului de retail. Cresterea puternica a retelei de sucursale si extinderea ofertei dincolo de oamenii cu multi bani au „dezghetat“ relatia dintre banci si clientii de rand. In 2005, o data cu privatizarea celui mai mare competitor pe retail, CEC, lupta se va ascuti si mai mult si cine nu va tine pasul va iesi din joc.

     

    Pana anul acesta, cine ar fi incercat sa gaseasca o agentie sau sucursala bancara intr-un cartier mai marginas al Bucurestiului ar fi avut destul de putine sanse de reusita. Multa vreme, bancile au preferat sa isi concentreze atentia doar asupra clientilor mari, in principal a companiilor, traind comod din plasamente in titluri de stat sau la banca centrala, la dobanzi mari.

     

    Anul 2004 a adus o schimbare majora in peisajului bancar romanesc. Continuand o tendinta conturata de la sfarsitul lui 2003, bancile romanesti au pornit, mai intai timid, apoi din ce in ce mai agresiv, o adevarata batalie pentru sectorul de retail. Bancile au deschis robinetul investitiilor, cumparand locatii si amenajand „magazine“ de produse si servicii bancare, prin care sa profite de apetitul si resursele pentru consum, dar si economisire, ale potentialilor clienti.

     

    De ce aceasta schimbare? Romanii au dovedit, inca de acum un an, ca sunt foarte dispusi sa cheltuie banii luati cu imprumut de la banci. Explozia creditelor de consum de la sfarsitul anului 2003 a depasit chiar si asteptarile cele mai optimiste ale bancherilor. La sfarsitul anului 2003, bancile imprumutasera populatiei 75.000 de miliarde lei, din care mai mult de jumatate erau credite pentru consum. Situatia a creat, in final, o problema pentru banca centrala, care, speriata de consumul exagerat si de consecintele acestuia asupra indicatorilor macroeconomici, s-a decis sa-l mai stavileasca un pic.

     

    De aceea, in februarie 2004 au fost puse in aplicare noi conditii pentru acordarea creditelor de consum si a celor ipotecare. Prin normele Bancii Nationale, se solicitau pentru aceste credite un avans de 25% si o rata lunara de sub 35% din venituri, pentru creditele ipotecare, un girant sau plata anticipata a 25% din valoarea bunurilor, precum si o suma de rambursat de maximum 30% din venitul lunar, pentru finantarea consumului.

     

    Noile conditii de acordare a creditelor nu au avut insa efecte atat de dure. Bancile si-au adaptat „din mers“ strategia la noile reglementari, iar „scaparea“ s-a numit, in cele mai multe cazuri, asigurarea pentru risc de neplata a datoriei. La dezvoltarea creditelor a contribuit semnificativ, dupa cum spun bancherii, si crearea Biroului de credit. Acesta a fost infiintat la jumatatea acestui an, dupa o lunga perioada de pregatire, pentru a strange informatii de la banci, despre clientii acestora. Cand cineva solicita un credit, bancile pot verifica, pe baza acestor informatii, cat este de riscant sa ii ofere un credit. Biroul de credit primeste informatii de la 16 banci care reprezinta aproximativ 70% din piata de retail.

     

    Chiar daca sistemul bancar romanesc este inca mic, avand active totale de doar aproximativ 20 de miliarde de euro, performantele acestuia s-au imbunatatit an de an. Indicatorii bancari, chiar daca sunt inca mici in comparatie cu cei din UE, arata un sistem bancar care functioneaza bine.

     

    Principalul reper al intensitatii activitatii bancare – gradul de intermediere, adica ponderea creditului neguvernamental in Produsul Intern Brut – ramane inca la un nivel net scazut comparativ cu celelalte tari din regiune. Potrivit estimarilor Bancii Nationale, gradul de intermediere la sfarsitul lui 2004 va fi de circa 19-20%.

     

    In Romania exista, in acest moment, 39 de banci comerciale. Doua din Olanda, trei din zona austro-germana, patru italiene, banci grecesti, turcesti, o banca din Ungaria, bancile private romanesti, si cei doi mari jucatori de stat, CEC si BCR, trebuie sa isi gaseasca locul pe o piata tot mai concurentiala.

     

    Faptul ca aproape jumatate dintre romani nu au folosit pana acum servicii bancare reprezinta, pentru cei care vad jumatatea plina a paharului, o oportunitate. Ritmul de crestere pe care bancile il vad in viitor pentru acordarea de credite populatiei sau pentru activitatea de depozite este unul dintre cele mai mari din Europa. Cresteri de peste 300% pentru depozite si de aproape 500% pentru credite – acestia sunt termenii in care vorbesc, despre anii viitori, reprezentantii  Bancii Austria Creditanstalt.

     

    Dar pentru a putea „ataca“ in mod serios acest segment, cel adresat populatiei, este nevoie de resurse financiare importante. „Costul deschiderii unei sucursale se situeaza intre 150.000 si 300.000 euro, in functie de profilul unitatii respective“, explica presedintele ABN AMRO Romania, Henk G. Mulder. In aceste conditii, inventivitatea bancherilor a avut un cuvant important de spus.

     

    Pentru banca olandeza ING, extinderea teritoriala a imbracat forma francizei comerciale, o forma nemaiintalnita pana acum in Romania in randul bancilor. Pariind pe masini care sa ofere servicii bancare, in birouri conduse de agentii de asigurari ai grupului, ING Bank si-a propus sa deschida 45 de unitati pana la sfarsitul anului 2004. Cei de la ABN Amro intentioneaza sa foloseasca agenti de vanzare, evitand astfel costurile de deschidere a unor sucursale clasice.

     

    Si francezii de la BRD -Groupe Société Générale, care au cumparat anul acesta si ultimul pachet de 7,32% din actiunile BRD detinut de stat, incheind astfel procesul de privatizare a bancii, au incercat, pe finalul anului, o varianta inedita de extindere. Folosind sucursale bancare de mici dimensiuni, mai degraba niste oficii, BRD vrea sa ajunga in zone ignorate de alte banci – centre comerciale, campusuri universitare etc. Intr-o singura zi, banca a deschis 33, si planuieste ca pana la sfarsitul lui 2005 sa ajunga la 100 de noi agentii.

     

    Mergand pe varianta clasica de dezvoltare, a sucursalei obisnuite, BCR a ajuns anul acesta la peste 300 de unitati. Cu 200 de sucursale si agentii, Raiffeisen vrea sa intre anul viitor in lupta pentru cumpararea CEC si sa isi adauge si cele 1.424 de sucursale ale acesteia.

     

    Comisia de privatizare a CEC, prima banca de stat ce va fi vanduta, a atribuit in luna septembrie 2004 contractul de consultanta pentru privatizare Bancii de Investitii JP Morgan. Anul 2004 nu s-a remarcat prin fuziuni sau achizitii spectaculoase de banci. Cu toate acestea, pe piata romaneasca au aparut si cateva nume noi. Venirea, in premiera, a bancilor specializate demonstreaza inca o data ca sistemul bancar romanesc este unul in care mai e loc de crestere. Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RAILOC) a intrat in Romania in luna iunie a acestui an, oferind un produs de economisire si creditare pentru domeniul locativ. La sfarsitul lui octombrie a fost lansata si Porsche Bank Romania, prima institutie de credit specializata in finantarea achizitiei de autovehicule.

     

    Probabil cea mai semnificativa tranzactie a anului a fost preluarea,  in aprilie, de catre banca ungara de economii OTP a intregului pachet de actiuni al Bancii Comerciale RoBank din Bucuresti,  pentru suma de 47,5 milioane de dolari.  Planurile ungurilor pentru urmatorii cinci ani sunt mari: o cota de piata de 4-5% si o retea de 100 de unitati.

     

    Chiar daca aprecierea leului, spre finalul anului, lasa loc de o „intoarcere“ a romanilor catre moneda nationala, bancherii cred ca acest lucru nu se va intampla foarte curand. Chiar daca Banca Nationala a scazut dobanda de referinta de mai multe ori in acest an, ajungand la 17% in luna decembrie, bancile nu au urmat aceasta tendinta la fel de repede. Dobanzile inca mari la creditele in lei si ieftinirea imprumuturilor in valuta fac ca, la sfarsit de an, firmele si populatia sa isi pastreze preferinta pentru finantarile in valuta.

     

    In luna octombrie, totalul creditelor acordate de banci pentru firme si populatie s-a ridicat la 402.249 miliarde lei, din care creditul in valuta a reprezentat peste 61%. In ceea ce priveste depozitele din banci, sfarsitul de an a adus o migratie, chiar daca timida, catre moneda nationala. Depozitele populatiei constituite in valuta au inregistrat in luna octombrie o scadere de 0,4%, pana la 2,36 miliarde de euro.

  • Restart in asigurari

    Daca ne-am gandi la industria asigurarilor ca la un calculator personal, s-ar putea spune ca 2004 a fost anul in care s-a apasat butonul de restart. Noianul de reglementari care a fost adoptat in 2004 pentru acest domeniu va reporni in conditii noi activitatea  companiilor de asigurare.

     

    Din peisajul asigurarilor au lipsit aproape cu desavarsire, in anul care se incheie, marile tranzactii, achizitii, fuziuni de companii sau reconfigurari ale pietei. Piata a continuat sa creasca, intr-un ritm similar cu cel din anii precedenti (cel putin pe baza raportarilor de pana acum).

     

    Consolidarea, inceputa in anii trecuti, pare a se fi „reportat“ mai mult pentru viitor, cand, o data cu apropierea de momentul integrarii in Uniunea Europeana, vor aparea si schimbarile mai importante. Ca in asigurari concurenta este tot mai puternica, se vede si din schimbarile la varful societatilor, fara precedent pana anul acesta. Cinci din primele zece companii de top si-au schimbat sefii de la inceputul anului pana acum, dar schimbari s-au petrecut si la companii din esalonul secund, mai ales la cele cu actionari straini. Liderii industriei afirma ca principala explicatie este simpla: se ascute concurenta.

     

    Factorii de crestere ai pietei au ramas, in 2004, leasingul, asigurarile auto si, chiar daca explozia din anii precedenti a fost mult temperata, asigurarile legate de credite. Ca nivel al primelor brute incasate, piata a crescut cu 19% pe primul semestru al acestui an, pana la 396 milioane de euro (485 mil. de dolari). Dupa primele noua luni, piata ajunsese la 600 milioane de euro. Ritmul de crestere arata posibilitatea ca industria de profil sa se indrepte anul acesta spre un miliard de dolari (800-820 milioane de euro), ceea ce plaseaza asigurarile printre cele mai importante sectoare ale economiei romanesti. Sectorul asigurarilor generale continua sa genereze cea mai mare parte a veniturilor pe aceasta piata. Valoarea primelor subscrise in prima jumatate a anului din asigurari generale a ajuns la aproximativ 354 milioane de euro.

     

    Pe parcursul anului, n-au lipsit rumorile legate de posibile achizitii si preluari, dar de concretizat nu s-au concretizat decat doua mari tranzactii. Actorul principal a fost, insa, unul. Omniasig Bucuresti a cumparat, pe rand, doua societati de asigurare, ajungand in acest fel cel mai mare holding de asigurari din Romania. Mai intai, Omniasig a cumparat, la sfarsitul lunii martie, un pachet de 40,9% din capitalul social al AGI Romania (Asigurarea Populara Romana), printr-o subscriptie publica. In august, si-a consolidat pozitia de cel mai important actionar al AGI Romania cumparand inca 9,11% din actiunile companiei, ajungand sa detina peste 50% din actiunile companiei. Ulterior, intr-o tranzactie de peste un milion de dolari, Omniasig a mai cumparat un pachet de 62,4% din actiunile Asirag Pitesti, o companie de asigurari axata pe vanzarea de polite auto.

     

    Noianul de schimbari legislative care s-a abatut peste piata asigurarilor in acest an a vizat adaptarea legislatiei specifice la normele europene si reglementarea unor domenii noi, mult asteptate de asiguratori.

    Schimbarile legislative pentru conformarea la directivele UE au inclus modificari ale legii privind asigurarile si reasigurarile, ale legii privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor si aparitia legii privind redresarea financiara, reorganizarea judiciara si falimentul societatilor de asigurare.

     

    Desi nu toate noile reglementari vor avea efecte imediate, fara indoiala ca vor schimba profund industria asigurarilor in anii urmatori. Prin legile adoptate in 2004 – nu mai putin de cinci, intr-un singur an -, s-a dat startul in dezvoltarea unor domenii pe care asiguratorii le „pandesc“ de multa vreme. Asigurarile private de sanatate, pensiile ocupationale sau cele publice administrate privat – sunt doar cateva dintre domeniile a caror evolutie a fost stabilita anul acesta.

     

    La inceputul anului, s-a dat startul pentru asigurarile private de sanatate, prin adoptarea legii care le va reglementa functionarea. Deja, oamenii care vor sa scape de conditiile proaste din spitalele publice aleg sa cumpere abonamente de la clinici private. Acestia vor fi primii clienti pentru asigurarile de sanatate. Efectele adoptarii noilor reglementari s-au simtit mai puternic pe final de an, cand piata asigurarilor de sanatate private a luat avant. Celor doi competitori care se anuntasera deja la inceputul acestui an, Interamerican si Omniasig Addenda, li s-a adaugat si Aviva Asigurari de Viata. Furnizorii de servicii medicale se arata si ei tot mai interesati de posibilitatea colaborarii cu asiguratorii. Totusi, in prezent, asigurarile private de sanatate acopera doar golurile de la stat. O dezvoltare mult mai puternica a domeniului este asteptata doar in 2007, cand statul se va retrage progresiv si asigurarile private vor prelua tot mai mult din aceste servicii.

     

    Aparitia fondurilor de pensii ocupationale, si ulterior a celor private obligatorii, este asteptata de toata lumea. Dar, pentru ca, in cazul pensiilor ocupationale, normele de aplicare a legii nu au fost inca facute, expertii cred ca acestea nu vor intra in vigoare chiar de la inceputul lui 2005. In prima faza vor fi inclusi in acest sistem circa 700.000 de salariati, ceea ce va insemna, la o contributie medie de 400 de euro pe an, 120 de milioane de euro pe an. Pensiile publice administrate privat (sau pensii private obligatorii) vor intra in vigoare, conform legii votate chiar anul acesta, la inceputul lui 2008. Legile ar mai putea insa suferi modificari. Operatorii spun ca, in forma actuala, cele doua legi nu le creeaza conditiile pentru dezvoltarea reala a fondurilor de pensii. Reprezentantii companiilor de asigurari au repetat, in numeroase randuri, ca daca cele doua legi vor ramane in forma actuala, nu vor intra pe aceasta piata.

     

    In ultima luna a anului, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a publicat normele de vanzare pentru anul 2005 pentru politele RCA. Potrivit noilor norme, spre deosebire de anii precedenti, posesorii de automobile nu vor mai trebui sa isi reinnoiasca asigurarea la fiecare final de an. La incheierea asigurarii RCA pentru anul 2005, ei vor semna un contract cu compania de asigurari, iar acesta va fi prelungit, an de an, in mod automat. Valabilitatea asigurarii din anul precedent se mentine prin plata primei de asigurare pentru sase sau 12 luni. Daca, totusi, asiguratul doreste sa renunte la compania cu care lucreaza, el trebuie doar sa o instiinteze cu o luna inainte. In plus, de la anul, societatile de asigurari care vand RCA vor avea libertatea sa majoreze sau sa reduca tarifele standard,  publicate de CSA, cu 10%.

  • PIATA DE CAPITAL: Si a fost din nou dublare…

    Dupa o crestere de doar 40% in 2003, Bursa de Valori dadea semne de oboseala la inceputul anului. Cu toate acestea, surpriza: jucatorii conservatori si-au dublat, in medie, banii, iar cei curajosi au dat lovituri serioase.

     

    Dupa ce iti triplezi banii la Bursa de Valori in perioada 2000-2003, ce mai poti astepta de la actiuni despre care majoritatea analistilor spun ca sunt oricum prea scumpe? Sa iti mai aduca, poate, un randament de 30-40%, suficient cat sa nu iti para rau ca n-ai tinut banii in banca, spuneau brokerii la inceputul anului.

     

    Parca pentru a demonstra ca piata de capital este mai mult decat tabele si grafice, Bursa de Valori a oferit castiguri-soc in 2004. Chiar si investitorii pasivi, care au investit doar in actiunile cuprinse in indicele BET, si-au dublat banii fara nici cel mai mic efort, doar cumparand la inceputul anului si vanzand in ultima saptamana. Asta in timp ce curajosii au putut sa tripleze banii mizand, de exemplu, pe o „Petromidie“ care putea fi cumparata cu 300 – 400 de lei in primavara si vanduta cu 1.000 in decembrie.

     

    Ce a impins din nou catre deal caruselul Bursei, dupa ce cresterea BET din 2003 (de doar circa 40%) arata ca dublarea banilor in doar cateva luni, eveniment comun in urma cu doi ani, va deveni istorie? „Acordarea statutului economiei de piata functionala, imbunatatirea ratingurilor acordate de organismele internationale, scaderea inflatiei pana la cote ce pareau optimiste la inceputul anului au fost factorii principali care au determinat aceasta evolutie“, spune Grigore Chis, director de tranzactionare la societatea de brokeraj SSIF Broker. Sau, cu alte cuvinte, daca economia a mers mai bine,  Bursa nu avea cum sa stea pe loc. Nu a fost insa numai asta.

     

    Inertia in luarea deciziilor a facut ca multe fonduri de investitii straine sa intre pe piata romaneasca abia in 2004, desi semnele de stabilizare economica au aparut inca din 2002 – 2003. Astfel, in conditiile lipsei de lichiditate a Bursei, presiunea la cumparare a determinat o crestere abrupta a preturilor chiar si pentru titluri de obicei stabile, fara evolutii spectaculoase. Actiunile Petrom au crescut cu 130%, ajutate si de privatizare, cele ale Bancii Romane pentru Dezvoltare cu circa 90%, iar Banca Transilvania a dublat banii investitorilor (luand in considerare doar cresterea preturilor, fara actiunile gratuite).

     

    „Una din explicatii pentru cresterea Bursei din acest an consta in existenta unei cereri foarte mari  si in acelasi timp a unei oferte reduse de titluri lichide, a unei oferte slabe de oportunitati mai ales pentru investitorii straini“, a opinat Rares Nilas, directorul societatii de brokeraj BT Securities.

     

    Daca in 2002 si 2003, Bursa a fost urcata mai ales de investitorii romani, factorul determinant pentru cresterea din acest an a fost reprezentat de investitorii straini. Acestia au fost atrasi de piata romaneasca si datorita perspectivei integrarii in Uniunea Europeana in 2007, situatii similare intalnindu-se si pe pietele din Polonia sau Ungaria inainte de aderare.

     

    Investitiile straine nete pe Bursa in primele 11 luni ale anului s-au ridicat la 71 milioane de euro, fata de 21 milioane de euro in aceeasi perioada din 2003, ponderea achizitiilor investitorilor straini in valoarea totala  a tranzactiilor fiind de 32%, conform datelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). „Procentul acesta este doar aparent relevant, pentru ca intra capital strain si prin intermediul unor societati cu personalitate juridica romana, lucru pe care statisticile nu au cum sa il arate“ a precizat Nilas. El se asteapta ca ponderea investitorilor straini in totalul tranzactiilor sa creasca in anii urmatori, dar nu crede ca va depasi 50% pana in 2007.

     

    In joc nu au fost insa numai strainii. Au existat si romani, si nu putini, care au intuit, printre semnalele lansate de Banca Nationala a Romaniei, ca dolarul si euro vor creste fata de leu. Asa ca si-au lichidat depozitele in valuta, au intrat pe Bursa si nu au regretat. Daca stateau pe valute, dobanzile nu ar fi acoperit ascensiunea leului.

  • Un nou inceput

    Anul 2004 a marcat sfarsitul unui ciclu pentru activitatea fondurilor de investitii pe piata romaneasca. Administratorii acestora s-au grabit, pe de-o parte, sa iasa din afaceri in care intrasera in 1997-1999, iar pe de alta parte, au incercat sa ridice bani pentru infiintarea unor noi fonduri.

     

    Pentru anul viitor, de altfel, sunt asteptate intrari puternice de capital, atat din partea fondurilor de investitii, cat si a investitorilor strategici, ceea ce va mari competitia pe „dealurile“ bune. Cele mai importante tranzactii din 2004 au fost exituri (retragerea fondurilor din actionariatul unei companii) din afacerile IRIDE, Topway, Sanex sau Comcereal, in timp ce „vedetele“ in privinta atragerii de capital au fost companiile de electrocasnice – Flanco si Domo.

     

    Danube Fund a iesit din actionariatul retailerului de electrocasnice Flanco si al celei mai mari companii locale specializate in credite de consum – Credisson, firme la care detinea indirect circa 33% din capital. Ulterior, in actionariatul Flanco a intrat un alt fond, DBG Eastern Europe II.

     

    Pe de alta parte, Enterprise Investors, administratorul Polish Enterprise Fund, a anuntat ca a cumparat, cu 9 milioane de euro, 41% din actiunile Credisson, precizand ca are disponibile fonduri de 30-50 milioane de euro pentru piata romaneasca. Tot in domeniul comertului cu electrocasnice, un alt fond, Romanian American Enterprise Fund (RAEF), a gasit o oportunitate. Pentru 10 milioane de euro, RAEF a devenit actionar al Domo Retail, compania care detine reteaua Domo. Fondul detine 20% din actiunile Domo Retail, dar tranzactia a implicat si un imprumut convertibil. In plus, RAEF si Domo Retail au lansat si societatea de consumer finance Estima Finance.

     

    Doua exituri a realizat in acest an si Fondul Roman Post-Privatizare (FRPP), administrat de GED Capital, care si-a vandut participatiile la parcul industrial IRIDE si providerul de Internet PCNET. IRIDE, care era detinut de doua companii italiene – BPD Property Development si Finest -, FRPP si BERD, a fost cumparat de Immofinanz, cel mai mare fond austriac de investitii imobiliare, pentru o suma estimata la 35-40 de milioane de euro.

     

    PCNET a fost preluat de grupul RCS& RDS pentru o suma estimata la 10 milioane de dolari, tranzactia urmand sa se finalizeze anul viitor. Chiar la inceputul anului, fondul de investitii Broadhurst Investments a vandut gigantului american Cargill participatia de 71,1% din capitalul Comcereal Alexandria, intr-o tranzactie de aproape 20 de milioane de dolari.

     

    De altfel, Broadhurst, care este unul dintre primele fonduri de investitii intrate pe piata romaneasca, a anuntat ca a obtinut in acest an un randament al plasamentelor de 20% in dolari, la investitii totale de peste 200 de milioane de dolari. Printre companiile detinute de Broadhurst se numara producatorul de panificatie Vel Pitar, compania de constructii IMSAT, magazinele Romarta si Winmarkt, societatile UMEB si Anticoroziv, iar oficialii companiei spun ca fondul isi va mari, in urmatorii ani, expunerea pe piata romaneasca.

     

    Intrat in afacerea Topway in 1999 printr-o majorare de capital de 9,5 milioane dolari, fondul Baring Central European Fund (BCEF) a inceput procesul de exit in 2002 si l-a finalizat in cursul acestui an. In 2002, Topway a vandut divizia de margarina si ketchup a companiei catre grupul norvegian Orkla Foods. La sfarsitul lui 2003, Topway Industries a vandut una din cele trei fabrici de ulei ale sale – Ultex Tandarei – catre omul de afaceri roman Vasile Nitescu. In acest an, Doru Ioan Stanescu, un alt actionar al Topway, a rascumparat pachetul de 41,2% detinut de BCEF, vanzand ulterior compania catre americanii de la Cargill.

     

    Un alt exit important a avut loc in industria materialelor de constructii, unde grupul austriac Lasselsberger a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al producatorului de placi ceramice si obiecte sanitare Sanex Cluj, prin preluarea vehiculului de investitii Goodison Holdings BV, care detinea 67,4% din capitalul social al companiei romanesti. Romania&Moldova Direct Fund, proprietarul Goodison Holdings, a incasat din aceasta tranzactie circa 15 milioane de euro, potrivit unor surse apropiate afacerii.

     

    Tranzactia anului viitor ar putea fi vanzarea Astral Telecom. Fondul de investitii AIG New Europe Fund, principalul actionar, a investit 20 de milioane de dolari in Astral acum cinci ani. Cinci potentiali cumparatori – patru fonduri de investitii mari si un investitor strategic – sunt interesati de achizitia unuia dintre cei mai mari operatori de cablu de pe piata romaneasca. Valoarea tranzactiei s-ar putea ridica la 200- 250 de milioane de dolari.

  • Bani noi pentru Romania

    In acest an, mai multe institutii si-au anuntat intentia de a finanta sau administra noi fonduri de investitii destinate tarilor din Europa Centrala si de Est:

     

    ENTERPRISE INVESTORS a lansat un nou fond de investitii, denumit Polish Enterprise Fund V, cu un capital initial de 300 mil. Euro

     

    ING a lansat unul dintre cele mai mari fonduri de investitii dedicate in exclusivitate sectorului imobiliar central-european, cu o finantare de 600 mil. euro.

     

    CAJA MADRID, una din cele mai importante banci spaniole, si grupul financiar austriac Bank Austria Creditanstald vor finanta ridicarea unui fond de investitii de pana la 100 mil. euro, in special pentru Romania si Bulgaria.

     

    ADVENT II Fond de investitii cu o valoare de 300-350 mil. euro, succesor al Advent Central&Eastern Europe, lansat in 1998.

     

    EUROPOLIS II BERD si Investkredit Bank AG au lansat un al doilea fond Europolis, cu un capital de 300 mil. euro, care va finanta afaceri imobiliare din Romania si alte piete din regiune.

     

    RAEF Romanian American Enterprise Fund va lansa un al doilea fond pentru Romania, cu o capitalizare de 50 mil. euro.