BusinessMagazin

Blog

Surprize in doze mici

Prima iesire la rampa a noului director al Petrom a coincis cu ceva rezultate mai putin muzicale pentru urechile investitorilor. Din fericire, cifra de afaceri si profitul au avut cresteri tot de doua cifre, dupa cum ne-am obisnuit in ultimul an.

Scumpirea titeiului pe plan international si majorarea cantitatilor de produse vandute au ridicat in prima jumatate a acestui an profiturile Petrom. Mai precis, au ajutat la mentinerea unei cresteri cu aceleasi ingrediente ca si anul trecut. Cu alte cuvinte, rezumatul este acelasi la anuntarea rezultatelor Petrom din ultimul timp: mult confort, putin efort. A nu se intelege minimizarea efortului de investitii, schimbare, imbunatatire a proceselor (care chiar au avut loc), ci linistea obtinerii de profit din pretul ridicat al petrolului pe pietele externe, care sustine cresterea profitului. Au fost schimbari fata de 2005: numarul de angajati a scazut semnificativ (cu 25%, pana la 38.136), s-au descoperit noi resurse de titei si a venit la carma companiei un director nou-nout. Mariana Gheorghe (50 de ani), noul CEO al Petrom, a iesit prima oara in public de la preluarea functiei in iunie la conferinta de presa pentru anuntarea rezultatelor financiare, conferinta care s-a lasat insa cu ceva scaderi ale pretului actiunilor Petrom pe bursa din Bucuresti.

In ziua anuntarii rezultatelor, actiunile au scazut cu circa 3,5%, rezultatele fiind sub asteptarile analistilor. Neplacut, dupa cresterea istorica de 25% a pretului actiunilor Petrom intr-o singura luna a acestui an, februarie.

Ce nu a mers bine? Activitatea de explorare si productie a beneficiat de preturi ridicate la titei, care insa au constituit o provocare pentru segmentele de rafinare si marketing, exercitand presiune asupra marjelor. Impactul negativ al marjelor reduse a fost insa partial contrabalansat de imbunatatirea capacitatii de utilizare a rafinariilor si de cresterea vanzarilor la produse petroliere, explica Mariana Gheorghe mecanismele care au dus la un minus operational de 115 mil. euro, pierduti in rafinare si in benzinarii. Din piata, explicatia suna mai clar: Rezultatele pe trimestrul al doilea al anului s-au situat semnificativ sub estimarile noastre, diferentele fata de asteptarile noastre fiind de 34,44% la nivelul EBITDA si 44,29% in ceea ce priveste profitul net. Desi modelul nostru a incorporat rezultatele mai slabe asteptate pe segmentul de rafinare si distributie, aveam incredere ca Petrom va reusi sa compenseze cu rezultate foarte puternice din segmentul de exploatare, prin capturarea avantajului dat de cresterea pretului petrolului la nivel international, a explicat pentru Ziarul Financiar unul din equity analistii ING Securities, care s-a mai declarat nemultumit de ritmul insuficient de sustinut in cresterea eficientei, mai exact in rata de utilizare a rafinariilor, a costurilor de productie si a nivelului pierderilor. Noul CEO se pastreaza optimist si spera ca rezultatele se vor imbunatati in a doua jumatate a anului. Insa nici aceasta perioada nu se anunta mai prietenoasa. Obiectivul Petrom de repetare a performantei din 2005 ar putea fi impiedicat fix de aceleasi neajunsuri care au dat si acum rezultatul negativ, si anume segmentele de rafinare si marketing. Alte bete in roate identificate de Petrom ar mai putea fi fluctuatii ale pretului petrolului, marjele din rafinare, dar si evolutia cursului de schimb al dolarului american.

Sectorul de rafinare, slabit de preturile mari ale petrolului si de consumul ridicat de energie, este bulina neagra a companiei, care se echilibreaza insa numai bine cu mina de aur si anume sectorul de explorare si productie, adica cel care furnizeaza materie prima rafinariilor, dar si scoate profit. Asadar, faptul ca barilul extras cu putin peste 13 dolari se vinde in rafinarie cu un pret peste 50 de dolari (de aproape patru ori mai mult) duce rafinariile pe minus, iar sectorul de extractie pe un plus semnificativ. Pretul mare al petrolului dezavantajeaza toate rafinariile, iar companiile petroliere care nu au in portofoliu extractie au de suferit. Este si avantajul Petrom fata de Rompetrol pe piata romaneasca, avantaj vizibil mai ales in perioadele de instabilitate a pretului petrolului.

Rompetrol, companie orientata spre downstream – prelucrarea titeiului si vanzarea produselor -, a avut in primele trei luni ale anului pierderi din cauza cresterii pretului la titei, pe care il importa in totalitate: Dobanzile mari duc la o crestere a cheltuielilor financiare in acest an fata de anul trecut (…). Trebuie sa aveti in vedere ca importam tot titeiul pe care il procesam, spunea Philip Stephenson, vicepresedinte al The Rompetrol Group BV (TRG), la anuntarea rezultatelor financiare ale companiei pe primele trei luni ale anului, cand sectorul de rafinare a pierdut 23 mil. dolari.

Rezultatele Petrom par a fi egale, desi cu mici surprize, de la trimestru la trimestru. In absenta unor planuri marete de eficientizare a rafinariilor sau de castigare prin metode nestiute si neauzite de cota de piata – in downstream, singurul impuls de crestere sau scadere este in continuare pretul petrolului.

August 22, 2006
Viata nu trebuie sa bata filmul

Febra stirii, a informatiei, a promptitudinii, a stocarii a impus treptat una dintre cele mai nesuferite maxime ale contemporaneitatii: viata bate filmul, prin asta intelegand de fapt viata bate fictiunea. Un crez maniacal in puterea faptei reale, in detrimentul jocurilor mintii.

Pentru ca sunt cateva elemente de teorie elementara a fictiunii care contrazic acest crez atat de primitiv. Farmecul fictiunii este tocmai acela al diferentei fundamentale de viata de zi cu zi: are un sens pe care artistul i-l imprima, sens pe care nu-l poti gasi oricat te-ai stradui cand te speli zilnic pe dinti sau te duci sa-ti faci cumparaturile. Sensul vine la pachet cu diverse trucuri artistice, mai mult sau mai putin impresionante, dupa posibilitati: intriga, retea de simboluri, surprize narative, tehnici derutante sau intrigante etc. Viata nu e facuta cu stil, cu tehnici. Despre propria viata ne facem povesti mai mult sau mai putin comode: dar sunt doar povesti, iar noi, cei care ne cream biografiile (in confesiuni catre cel mai bun prieten sau in confesiuni la biserica, cine stie!), stim ca omitem sau modificam mult tocmai in cautare de sens, de intelesuri. Si mai stim ca varianta comoda, terapeutica e tocmai aceea care poate fi povestita. Exista insa, pe langa story, un intreg container de fapte, situatii, senzatii nesemnificative care alcatuiesc un soi de gaura neagra miraculoasa si periculoasa numita, in cel mai comod si superficial fel… viata.

De ce am facut tot acest ocol cu aer de filozofie de cafenea? Pentru ca trebuie cumva subminate sloganele si crezurile noilor media cum ca ele ofera povesti care bat filmul. Oricate batrane ar viola un retardat intr-un sat de munte si oricate minute ar castiga la stirile de la ora cinci, el nu a batut filmul, ci doar si-a distrus viata, a lui si pe a altora. Reporterii in cizme de cauciuc nu relateaza fapte, spun o versiune, care lor li se poate parea mai tare decat viata – sunt niste fiction-addicted care, desi in mijlocul unor catastrofe naturale, inca mai simt nevoia de ceva telenovela. In aceeasi situatie cu ei suntem si noi, consumatorii, amatori de realitate din ce in ce mai ireala. E o cerere de viata cu aparenta fictiva pe o piata de-a dreptul infricosatoare. Despre implicatiile culturii fictiunii asupra vietii de zi cu zi s-au scris biblioteci. Si ele tot nu pot explica avantul unor reporteri de la agentii precum Reuters sau AFP, acum cateva saptamani, de a difuza fotografii trucate din Liban. Tragedia nu era destul de mare pe cat era pofta lor de fictiune, de poveste. Un razboi nu are nimic eroic in esenta lui, deci nici in fotografii. Cand imaginile sunt prea pline de sens, sunt prea sugestive, prea spectaculoase ar trebui sa devenim suspiciosi. In viata de zi cu zi, sensul nu apare decat accidental. In rest, daca am fi rationali mai multe secunde pe zi, ne-am repeta macar de cateva ori ca sensul e la noi, vine o data cu noi, de aia ne numim homo sapiens sapiens – nu pentru ca am fi foarte intelepti, ci pentru ca avem intotdeauna o explicatie la purtator. Au fost multe scandaluri cu fotografii trucate, au aparut chiar si filme trucate, au fost publicate reportaje trucate. Oricat de profesioniste ni s-ar parea mijloacele de informare, ele sunt in continuare bantuite periculos de dorinta de a bate filmul. In ultimul timp, reusesc din ce in ce mai bine. Si tocmai din acest motiv, uneori imi vine o pofta teribila de a citi cel mai plicticos ziar din lume, cu fotografii decente din care sa aflu doar felii de informatie corect si fara artificii prelucrate. Am revazut recent Coffee and Cigarettes al lui Jim Jarmusch si am avut o mica revelatie. Ca e mult mai apropiata povestea de la o cafea si o tigara de nonsensul linistitor si placut al vietii. Ca in cultura noastra contemporana abunda povestea de tip dereglarea simturilor, cea izvorata in urma unor pahare de alcool si nu in urma unor cesti de cafea.

O alta mare vorba pseudointeleapta: omul la betie spune adevarul. Nu. Spune adevarul cel mai bine impregnat cu sens – alcoolul insusi este unul dintre sensurile povestii lui. Un om beat mistifica prin simplul fapt ca face confesiunea cu o aparenta de unicitate si deplina sinceritate – de fapt e versiunea de pahar. Si, in multe cazuri, e versiunea care il determina sa mai bea inca un pahar si inca unul. Povestile de la cafea sunt mult mai plicticoase, banale, fara nici un chef de mari explozii de sens si intriga. Ei bine, noi traim mai ales in era povestilor turmentate, turbate dupa sens. Au existat intotdeauna modalitati de a inghiti absurdul existentei, de a-l ascunde in aburii excitantilor de tot felul. Dar in ultimele zeci de ani asistam la o criza galopanta a misticii povestii in stare bruta care s-ar gasi la orice colt de strada. Nu toate trebuie sa aiba un inteles, asta nu e nici invatatura budista, nici altceva, e o lectie pe care o uitam din ce in ce mai des pentru ca la tot pasul ni se servesc povesti care umilesc filmele, romanele, tot! Sa fie pentru ca citim mai putin sau pentru ca privim prea multe stiri si prea putine filme bune? Incercati si voi cu Jarmusch. Si cu o luciditate cofeinizata. Va asigur ca veti descoperi senzatii tari.

August 22, 2006
Dupa sase luni

Desi analistii au fost putin nemultumiti, rezultatele au sunat multumitor.

PROFIT: Pentru primul semestru, profitul net a ajuns la 1,42 mld. lei (403 mil. euro), de 2,3 ori mai mult fata de cel obtinut in perioada similara din 2005.

CIFRA DE AFACERI: A ajuns la 1,78 mld. euro in primele sase luni. In 2005, cifra de afaceri era cat pe ce sa atinga 3 mld. euro, iar in 2004, inainte de a se simti managementul OMV, la o cifra de afaceri de un pic peste 2 mld. euro, pierderile au fost de 240 mil. euro.

COSTURI: 13,5 dolari – costul de extractie al unui baril de petrol, pe care Petrom il vinde cu peste 50 de dolari.

August 22, 2006
Descartes rosacrucianul

Am un prieten la Opus Dei, dar asta nu inseamna ca sunt membru al Opus Dei. Am un prieten mason, dar asta nu inseamna ca sunt mason. Am multi prieteni evrei, dar din pacate nu sunt evreu. Am prieteni homosexuali, dar sunt heterosexual si (cum spun ei) nu stiu ce am pierdut.

Curiozitatea, circumstantele profesionale, simpatia pot duce la contacte de diferite tipuri, fara ca aceste contacte sa insemne insa si adeziune. La fel s-a intamplat cu Descartes. Biograful acestuia, Baillet, ne spune ca, atunci cand au aparut manifestele Rosa Cruce*), el a incercat cu orice pret sa intre in legatura cu cei ce promiteau doctrine secrete. La acea epoca, magia, alchimia si stiintele naturii, ocultismul si fizica mergeau mana-n mana si o persoana culta era indreptatita sa se intereseze de toate. Newton, parintele stiintei moderne, se impartea intre ecuatiile sale si meditatiile cabalistice.

Nimic iesit din comun, asadar, daca Descartes, dupa ce in 1614 aparusera in Germania manifestele Rosa Cruce, incerca sa intre in legatura cu acestia. Ceea ce stim de la biograful lui este ca, dupa ce s-a intors la Paris, toata lumea spunea ca ar fi devenit un rosacrucian, dar lui povestea asta nu-i placea si, dat fiind ca adeptii Rosa Cruce erau considerati invizibili, el se facea vazut mai peste tot si mai ales la teatru, pentru ca, daca tot era vizibil, insemna ca nu era un Rosa Cruce.

Descartes nu avea cum sa-i fi intalnit pe membrii Rosa Cruce, pentru ca acestia nu existau. Exista manifestele confreriei, dar presupusii autori ori nu si-au asumat paternitatea acestora, ori au declarat ca le-au facut in gluma. In orice caz, aceste manifeste exprimau o tensiune ideatica in directia unei concordii universale si a unei depasiri a conflictelor religioase ale epocii, si multe personaje ilustre au incercat sa-i contacteze pe autorii lor, producand o imensa literatura rosacruciana, in care fiecare spunea ca nu a reusit sa-i intalneasca vreodata pe adeptii Rosa Cruce.

Faptul ca ulterior au aparut nenumarate confrerii ale rosacrucienilor este de la sine inteles: avand in vedere ca acestia nu existau, oricine putea sa se dea drept unul, fara teama ca ar putea fi demascat. In orice caz, toti erau convinsi ca existau si drept dovada sta splendida argumentare a unui anume Neuhaus (1623): Tocmai pentru faptul ca ei isi schimba numele si-si mascheaza varsta si ca dupa insasi marturia lor nu se lasa recunoscuti, nu este logic sa se poata nega ca in mod necesar sa se intample ca ei sa existe. Dificil de spus daca Descartes s-a intalnit cu cineva care pretindea ca-i intalnise pe rosacrucieni, chiar daca este de presupus ca a citit diferite scrieri cu privire la acestia si ca, in parte, ar fi putut fi un sugestionat.

Dar dupa Codul lui Da Vinci lumea are nevoie de secrete dezvaluite, si a le dezvalui iti baga in buzunar cativa dolari in plus. Iata deci ca un matematician precum Amir Aczel (deja autor al unei carti despre Enigma lui Fermat) publica acum Carnetelul secret al lui Descartes, in care, pe langa numeroase si credibile informatii despre descoperirile matematice si viata filozofului, intentioneaza sa arate ca Descartes era un rosacrucian. Dovezile lipsesc, dar ajunge daca ii fluturi cititorului ingenuu prin fata ochilor cateva coincidente curioase si jocurile sunt facute.

Descartes a avut legaturi cu un matematician si un mistic cum era Feulhauer: Asadar, este demonstrat faptul ca Descartes cel putin a schimbat idei cu membrii Rosa Cruce. Admitand ca Feulhauer ar fi fost rosacrucian, este ca si cum ai spune ca Ioan Paul al II-lea a discutat cu teologi protestanti si ca urmare ar fi fost si el protestant. Leibniz gaseste, intr-adevar, notite ale lui Descartes despre cub (sase fete), octaedru (sase varfuri) si tetraedru (sase unghiuri). Trei luat de sase ori inseamna 666, numarul apocaliptic al Bestiei, asadar Descartes cauta puterea oculta a rosacrucienilor (mentionez ca trei ori sase fac maxim 18 si ca era normal ca Descartes sa fie interesat de geometrie).

Potrivit lui Baillet, Descartes viseaza trei vise ciudate care ii inspira lucrarile ce vor veni. Daca eu visez, pot visa si ceea ce am vazut intr-un film stiintifico-fantastic, asa incat nu este straniu ca Descartes visa imagini de care abunda literatura epocii lui. Kepler era interesat de ocultism (posibil, in acea epoca), elevul sau Burgi era un rosacrucian (nedovedit) si inventase un compas de reductie similar cu cel imaginat de Descartes – iata asadar o marturie a legaturii dintre Descartes si rosacrucieni.

Din pacate, nu se tine cont de ceea ce Aczel chiar spune in alta parte, anume ca acest compas ii servea lui Descartes pentru problema trisectionarii unghiului si ca instrumentul lui Burgi era o varianta a unui compas al lui Galileo. Sa fi fost si acesta un rosacrucian? Mai mult, Aczel, care se bazeaza pe o bibliografie dubioasa, spune ca duplicatele originale ale testelor rosacruciene exista si acum, ceea ce este fals, si comenteaza diferite sugestii de-ale sale cu: O coincidenta? Probabil. Modul tipic al provocatorilor de a manipula coincidentele intamplatoare pentru a-i pacali pe fraieri. In cel mai pur stil Dan Brown.

Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

*) Rosa Cruce (Fratia Rosacrucienilor sau a Rosicrucienilor), ordin legendar ocult, datand din sec. al XV-lea, asociat In general cu simbolul crucii cu trandafir (Rosa Cruce), comun cu cel insusit de anumite ritualuri masonice. Ar fi fost intemeiat de un fost calugar german pe nume Christian Rosenkreuz, care avea in vedere un crestinism antipapal.
* Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

* Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

* Copyright 2006 New York Times News Service

August 22, 2006
Sportul sare in aer

Nisa radioului sportiv – care abia a facut ochi, odata cu lansarea Total Sport FM anul trecut – pare sa se fi inchis inainte de a prinde aripi. Sunt insa numai aparente, dau de inteles investitorii: un nou post e anuntat sa emita din toamna, iar cel deja existent – sa o ia de la capat.

Ca niciodata duminica in timpul verii, drumul de la mare spre Bucuresti a fost neasteptat de lejer in seara de 9 iulie 2006. O explicatie ar putea fi aceea ca oamenii plecasera mai devreme decat de obicei, pentru a prinde la TV finala Cupei Mondiale de Fotbal dintre Franta si Italia. Adrian si Nina B. – care petrecusera un week-end la Vama Veche – nu isi facusera insa probleme: meciul putea fi urmarit si la radio (postul national), in masina, in drum spre casa. Ceea ce au si facut. Acum, insa, daca nationala de fotbal a Romaniei ar disputa un meci si cei doi tineri ar vrea sa repete miscarea din iulie, sansele lor de reusita ar fi minime, teoretic vorbind. Motivul? Decizia din iarna a FRF de a ceda drepturile de radiodifuzare (anterior detinute de Radiodifuziunea Romana) catre Total Sport FM, un post de nisa infiintat in urma cu un an pe infrastructura fostului Activ FM (contractul fiind valabil pana la sfarsitul lui 2007 si avand o valoare declarata de 60.000 de euro pe an). Nici la Total Sport FM nu ar putea cei doi urmari ipoteticul meci adus in discutie, intrucat postul in cauza are ca arie de acoperire doar Bucurestiul si imprejurimile, dar mai ales pentru ca nici macar nu mai emite de ceva vreme. Singura portita ar fi tot postul national de radio, catre care Total Sport FM ar fi cesionat drepturile respective de la FRF, in afara unui contract insa, deocamdata, sustin oficiali ai postului. Se pune problema unui contract? Cat ar trebui sa scoata din buzunar Radiodifuziunea Romana pentru acest lucru? Maria Toghina, presedintele radioului public, nu a fost disponibila pana la inchiderea editiei pentru un eventual comentariu. De ce nu mai emite Total Sport FM? Raspunsul poate avea legatura cu o stire Mediafax de acum aproximativ o luna, conform careia Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis sa retraga decizia de autorizare a postului, pentru ca, in urma unei inspectii a CNA, s-a constatat ca postul nu are studio, nici angajati, ci doar un calculator care emite muzica non-stop.

Tot Mediafax relata atunci ca retragerea deciziei de autorizare echivaleaza cu interdictia de a mai emite, intrarea in emisie presupunand primirea unei alte decizii de autorizare. In cele din urma, CNA a ajuns la concluzia ca, din august 2005 (cand s-a infiintat, n.r.) si pana acum, postul – sub denumirea de Total Sport FM – a emis ilegal, el fiind exploatat de o alta companie decat Euro-Sens Suport (titulara licentei de emisie, n.r.) si emitand din alt amplasament decat cel scris pe licenta. Prin urmare, CNA a decis sa retraga licenta de emisie a postului, solicitandu-i sa intre in legalitate in termen de 45 de zile, mai scria Mediafax.

Ar rezulta, asadar, ca Total Sport FM mai are circa doua saptamani pentru a-si face temele in vederea unei decizii favorabile din partea organismului de reglementare. Razvan Franculescu, director in cadrul CNA, confirma acest lucru, specificand ca undeva intre 7 si 9 septembrie Consiliul va dezbate din nou situatia postului si va lua o decizie in functie de documentatia prezentata. Ce planuri are Total Sport FM? Desi noul proprietar al postului, Vlad Soare – fost viceguvernator al BNR si cunoscut ca apropiat al controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu – a declarat pentru BUSINESS Magazin ca nu are probleme cu CNA-ul, demersurile pe care le face postul in aceste saptamani arata totusi faptul ca Total Sport FM vrea sa primeasca o nota buna de la CNA la inceputul lui septembrie. Si ca, mai mult decat atat, are planuri mari de extindere, despre care nu poate vorbi insa acum, dupa cum a spus Liviu Wolf, administrator al postului de radio si partener de afaceri al lui Vlad Soare, intr-un interviu pentru BUSINESS Magazin.

Despre ce demersuri este vorba? Primul ar fi insasi schimbarea recenta in actionariatul companiei care detine Total Sport FM – Total Sport Media SRL. Respectiv, daca pana acum circa o luna compania avea patru proprietari persoane fizice – printre care si Vlad Soare -, acum compania il are doar pe acesta drept unic proprietar, conform datelor Registrului Comertului (RC). De notat ca data ultimei inregistrari a Total Sport Media la RC a fost 20 iulie 2006, adica cu circa o saptamana inainte ca CNA sa-i solicite sa inceteze emisia. Schimbarea proprietarului are o legatura directa cu planurile de extindere ale statiei, explica Wolf. La inceput de drum, contributiile proprietarilor au fost egale. In timp, unii dintre actionari nu au mai vrut sa investeasca, astfel ca postul nu s-a dezvoltat (este vorba, in principal, despre extinderea postului in tara, n.r.). Astfel, alternativele au devenit urmatoarele: fie inchizi postul, iar banii investiti ii treci la pierderi, fie gasesti parteneri si mergi mai departe – si riscul se dubleaza, a spus administratorul Total Sport FM. Astfel, cum planul de dezvoltare a postului a ramas in picioare, Vlad Soare a hotarat sa cumpere pachetele de actiuni de la ceilalti trei coproprietari persoane fizice si sa duca proiectul mai departe. De unde interesul lui Soare pentru nisa sportiva? Este o chestiune sentimentala in primul rand, explica Liviu Wolf, in numele prietenului si partenerului sau de afaceri. Wolf aminteste de vechile legaturi ale lui Soare cu lumea sportului, inca de pe vremea cand acesta era viceguvernator la BNR. Daca nu ar fi fost el, Arena Progresul nu s-ar fi facut, spune Wolf. In al doilea rand, Soare este genul de om care in clipa in care intra intr-un business, il continua, a mai spus acesta. Si, nu in ultimul rand, interesul este pur de business, conchide Wolf: piata de radio este aglomerata, dar potentialul posturilor de nisa – si de sport in particular – este foarte ridicat. In cinci ani de zile, un post de sport poate avea un pret de vanzare foarte bun si, de ce nu, poate fi cotat la bursa. De notat ca, in prezent, valoarea unui post de radio mediu este mult sub valoarea unui cotidian generalist de top spre exemplu, acesta din urma putand avea o valoare de vanzare de milioane bune de euro sau chiar de zeci de milioane.

In cele circa doua saptamani ramase pana la expirarea termenului de la CNA, postul trebuie sa clarifice si situatia invocata de Consiliu, conform careia ar apartine altei companii – Total Sport Media (Vlad Soare) decat titularului licentei de emisie – Euro-Sens Suport, detinuta de sotia si copiii lui Paul Opris, decedat acum cateva luni (Opris a fost unul dintre fondatorii postului Tele7 abc si s-a numarat printre apropiatii fostului premier Adrian Nastase). Ca o paranteza, de notat ca numele lui Opris a mai fost vehiculat recent si in cadrul tranzactiei anuntate luna trecuta intre SBS Broadcasting si TV K Lumea, licenta pentru acesta apartinand, conform CNA, societatii Ateliere Culturale SRL. Aceasta societate este controlata direct sau indirect de Paul Opris / urmasii acestuia, inclusiv prin intermediul Euro-Sens Suport, detinatoarea licentei Total Sport FM.

Revenind, cele doua saptamani par destul de aglomerate pentru Total Sport FM, Liviu Wolf admitand ca postul se afla in plin proces de reorganizare si ca de la 1 septembrie se va creiona o noua echipa a postului. In paralel, Wolf spune ca lucreaza la documentatia pentru CNA si la planul de dezvoltare a postului, care va incepe sa emita din nou de la anul. Numai ca echipa lui Soare nu este singura care are de lucru in acest sfarsit de vara. Si echipa omului de afaceri si politicianului Nicolae Bara – cel care detine ziarul Sport Total, lansat in primavara anului trecut – este ocupata, pentru un proiect similar: un post de radio cu profil sportiv. Este vorba despre Sport Total FM, care va incepe sa emita pe Internet intr-o prima faza, peste doua saptamani, spune Bara. El a adaugat ca postul pe care il pregateste va incepe sa emita din toamna, pe frecventa 103,7 FM, precizand ca documentatia a fost deja depusa la CNA. Comentand informatia, Vlad Soare exclude insa aparitia unui nume similar celui deja existent – Total Sport FM -, invocand normele in vigoare pentru eliminarea confuziei. Dar, indiferent de ce nume va avea noul post anuntat – detinut de Nicolae Bara -sau de ce va face mai departe radioul lui Vlad Soare, cert este ca traditionala batalie din presa sportiva incepe sa faca pasi din zona printului si TV si catre undele radio. Iar noile media – Internetul sau telefonia mobila – cu siguranta nu stau cu mainile in san.

August 22, 2006
Pe aceeasi lungime de unda

Intentia lui Vlad Soare si a lui Nicolae Bara de a investi in radioul sportiv nu este intamplatoare: ambii au avut / au legaturi cu lumea fotbalului:

Vlad Soare

Legaturile lui Soare cu fotbalul dateaza de cand era viceguvernator BNR (1991-1998), intr-o perioada in care BNR patrona FC National, in care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu detinea actiuni. Dupa plecarea sa de la BNR, Soare a condus Bancorex pana in 1999, dupa care a fost angajat in fruntea grupului financiar Gelsor. A parasit Gelsor dupa izbucnirea scandalului FNI. Soare a fost si consilier al premierului Adrian Nastase pe probleme de finante. In prezent, este membru al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Nicolae Bara

Politica, afaceri si fotbal – acestea sunt principalele trei preocupari ale lui Nicolae Bara in prezent. Bara este deputat PD, consilier in grupul de firme Frigotehnica si finantator al clubului UT Arad, antrenata de Marius Lacatus. Legatura lui Bara cu sportul nu se rezuma insa numai la finantarea UTA: de anul trecut Frigotehnica s-a largit cu o institutie de presa, Frigo Media – care editeaza publicatia Sport Total – si cu o tipografie, Frigo Print. Frigo Media va lansa in curand un post de radio sportiv (compania inca asteapta licenta de emisie de la CNA).

August 22, 2006
Cinema de vanzare

Privatizarea salilor de cinema din administrarea RADEF Romania Film va beneficia de publicitate internationala, conform directorului regiei, Mihail Tintea: Mai multe societati din Israel, Canada, SUA si Germania si-au manifestat intentia de a cumpara aici lanturi de cinematografe.

Modalitatile de publicitate si procedura vor intra in atributiile comisiei responsabile de vanzarea salilor, a gradinilor de cinema si a activelor din administrarea RADEF. Aceasta va fi formata din sapte membri: doi reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, doi reprezentanti ai Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si trei reprezentanti ai Ministerului Culturii si Cultelor (MCC). Toata procedura va fi stabilita de comisia de vanzare. Probabil se va apela la ziare internationale, Internet, in ideea in care anumite lanturi pot sa prezinte interes pentru potentiali investitori straini, a spus Mihail Tintea, citat de Mediafax. MCC va incepe procesul de privatizare a salilor de cinema din administrarea regiei peste aproximativ o luna, dupa ce strategia de privatizare va fi aprobata de Guvern.

In prezent, in administrarea RADEF se afla 306 cinematografe, din care 109 sunt inchise, 99 au destinatia schimbata, 60 sunt inchiriate cu obligatia de a difuza filme, iar 38 sunt exploatate pentru proiectii cinematografice. Potrivit lui Mihail Tintea, in exploatarea RADEF vor ramane initial 38 de cinematografe, printre care Patria din Bucuresti, Republica din Cluj, Arta din Targu-Mures si Arta din Sibiu. Pana la urma, si acestea vor fi scoase la vanzare. In final nu va mai fi nimic la stat, pentru ca si salile de cinema care vor ramane intr-o prima faza la RADEF Romania Film vor fi prinse in procesul de privatizare, fie prin transformarea regiei in societate comerciala, fie prin desfiintarea ei, a spus Tintea.

August 22, 2006
Sapte Seri renunta la franciza

Dupa ce a renuntat la contractele de franciza cu diversele firme din orasele in care apare – un proces ce a inceput inca de anul trecut -, ghidul saptamanal de informatie culturala si petrecere a timpului liber Sapte Seri a inceput sa opereze in propria retea de filiale (sapte la numar), informeaza un comunicat.

Ca efect al acestei restructurari, reprezentantii companiei spun ca si-au dublat numarul de angajati si au impus aceleasi standarde in toate cele opt orase de aparitie si in editia de munte. Motivul pentru care Sapte Seri a renuntat la franciza este managementul defectuos, spune publicatia. Acest lucru punea in pericol imaginea de profesionalism impusa de-a lungul celor opt ani de existenta a ghidului, se arata in acelasi comunicat. Conform aceleiasi surse, managementul defectos precum si sistemul de franciza au permis concurentei sa imite inca de la lansare conceptul Sapte Seri si sa mearga pana la a-si inlocui echipa deficienta cu oameni recrutati din Sapte Seri. Acum avem echipe proprii in majoritatea oraselor de aparitie si deja am inregistrat evolutii pozitive, care confirma justetea deciziei noastre, a declarat Andras Kovacs, directorul general al publicatiei.

Conform Sapte Seri, tirajul publicatiei a cunoscut o crestere constanta in ultimii ani: daca in 1998 numarul exemplarelor era de 17.000, in 2000 era 30.000, revista se distribuie acum in 60.000 de exemplare in 610 de locatii in Bucuresti si alte peste 120.000 de exemplare in toata tara.

Cifra de afaceri declarata a Sapte Seri pentru 2005 a fost de 1,7 milioane de euro.

August 22, 2006
Enter The On Demand World 1981

Anul 1981 inseamna pentru omenire mai mult decat venirea lui Ronald Reagan la conducerea SUA sau a lui François Mitterrand la presedintia Frantei, izolarea virusului HIV sau prima lansare a unei navete spatiale. Fiecare dintre aceste evenimente a afectat bucati mai mari sau mai mici din umanitate. Lansarea in acel an a primului PC avea sa schimbe insa chiar istoria omenirii.

IBM Corporation anunta astazi lansarea celui mai mic si ieftin computer, IBM Personal Computer. Creat pentru afaceri, scoala si uz casnic, sistemul costa numai 1.565 de dolari, scria in comunicatul de presa al IBM din 12 august 1981. Un sfert de veac mai tarziu, IBM nu si-a mai sarbatorit copilul-minune, pentru ca a iesit din afacerile cu PC-uri. Insa evenimentul nu a trecut neobservat. Nici nu avea cum. Creatia celor de la IBM este importanta pentru ca a schimbat business-ul, comunicarea, modul de petrecere a timpului liber, a dus la aparitia Internetului, a marcat profund piata bursiera, liniile de productie, presa sau cinematografia si a facilitat acumularea unora dintre cele mai mari averi ale lumii.

Cea mai ieftina varianta, de 1.565 de dolari, a IBM PC 5150 era dotata cu un procesor Intel 8088 ce rula la 4,77 MHz, avea o memorie de 16 kilobyte si dispunea de un monitor monocrom. Cantarea aproape 12 kilograme, iar tastatura avea in jur de trei kilograme. (Cu o suma echivalenta, astazi poate fi cumparat un calculator cu procesor dual-core, 1 GB de memorie si hard-disk de 200 GB, impruna cu un monitor LCD de 19.)

Modelul destinat companiilor, prevazut cu doua cititoare de dischete, imprimanta si care putea sa ofere afisarea catorva culori, ajungea sa coste 4.500 de dolari. Un sfert de veac mai tarziu, cel mai umil computer se dovedeste de 500 de ori mai rapid si de 32.000 de ori mai puternic.

Formularea Personal Computer – PC – a fost folosita inca inainte de 1981, de Xerox sau Apple Computer. Ceea ce a deosebit creatia celor de la IBM de concurenta reprezentata de Apple sau Commodore au fost cateva elemente de marketing si de fabricatie.

Despre ce este vorba? Conform old-computers.com, in 1981 au fost lansate 50 de modele de calculatoare sau sisteme de calcul, si vorbim numai de un singur an, intr-o perioada de explozie a producatorilor si produselor care incepuse deja de circa zece ani. Pe lista producatorilor sunt prezente nume grele – Casio, Fujitsu, Hewlett-Packard, Matsushita, Motorola, Panasonic, Sharp sau Xerox, dar si mari disparuti, cum este Osborne Corp., companie creditata cu conceperea primului calculator cu adevarat portabil. Dintre modelele anului 1981, doar IBM 5150 a ramas in istorie A fost combinatia perfecta intre brandul IBM, un nou sistem de operare si interesul crescut al pietei, explica Benn Konsynski, profesor la Emory University Goizueta Business School. Sistemul de operare in cauza era MS-DOS, creatia Microsoft si baza succesului lui Bill Gates.

MS-DOS a permis cresterea comunitatii utilizatorilor de calculatoare de la cateva sute la milioane, adauga Konsynski, citat de CNN. Produsele Apple sau Commodore erau considerate, in mediul de afaceri serios, simple jucarii, in timp ce marca IBM i-a permis lui 5150 nu doar sa se impuna, dar sa si aduca cu sine noi concepte. O alta diferenta majora a fost ceea ce inginerii de la IBM au definit drept arhitectura deschisa – posibilitatea asamblarii computerului dintr-o varietate de componente furnizate de mai multi fabricanti din mai multe tari. De aici pana la conceptul IBM PC compatible, care sta la baza actualelor PC-uri, nu a fost decat un pas. Columbia Data Products a fost prima companie care a lansat o copie a modelului 5150, in iunie 1982, denumit MPC 1600 Multi Personal Computer. Au urmat cei de la Compaq, tot in 1982, dar la cateva luni distanta, pe urma declansandu-se nebunia: Xerox, Digital, Sanyo si Wang aveau sa lanseze propriile modele, bazate pe conceptul IBM si folosind acelasi MS-DOS.

Computerul devine in prima parte a anilor 80 un simbol al statutului social: costurile relativ ridicate au adus primele PC-uri in lumea businessului, pe birourile managerilor de top. Destul de rapid PC-ul trece pe mesele secretarelor, apoi isi gaseste loc in biroul de acasa sau in camera copiilor. Asadar, brand, arhitectura deschisa, nevoie pe piata… si mai ce? Oameni. Legendele spun ca initial s-au autointitulat The Dirty Dozen si ca au functionat ca o societate secreta – putini le stiau numele si ce fac ei acolo.

A fost o abdicare de la modul uzual de lucru al IBM, adica proiectare, aprobari periodice, implicarea diverselor compartimente in conceperea produsului, mod de lucru care esuase lamentabil chiar cu predecesorul lui 5150, IBM 5100 – model care s-a dorit ieftin, dar care a ajuns sa coste peste 9.000 de dolari. Asa ca oficialii IBM au recurs la serviciile unei echipe de specialisti autorizati sa poata evita orice restrictii si norme corporatiste. Ideea proiectului, care a primit numele de cod Project Chess, era sa ofere pietei ceva deosebit, ieftin si mai ales rapid.

La sefia Project Chess, localizat in Boca Raton, Florida, a fost numit Don Estridge, supranumit mai tarziu Parintele PC-ului. Estridge, nascut in 1937, fiul unui fotograf profesionist, a absolvit University of Florida si a lucrat pentru armata americana – pentru care a realizat un sistem radar ce folosea computerul – si pentru NASA. Estridge este responsabil pentru conceptul de arhitectura deschisa (specificatiile masinii erau detaliat explicate intr-un manual ce avea 362 de pagini) si pentru ideea folosirii de componente fabricate de alte companii, fapt care a incurajat creatorii de hardware si software sa isi adapteze produsele pentru a functiona intr-un PC, sporind versatilitatea acestuia. In 1980 Estridge conducea 12 oameni care contabilizau zero venituri. In 1985, divizia de PC-uri a IBM, cunoscuta drept Entry Level Systems, avea 10.000 de angajati si venituri anuale de 4,5 miliarde de dolari. Parintele PC-ului a rezistat unei oferte a lui Steve Jobs, creatorul Apple, care i-a oferit presedintia companiei sale pentru un salariu de un milion de dolari, la care se adaugau un bonus de un milion de dolari la semnarea contractului si alte doua milioane de dolari pentru cumpararea unei locuinte. Din pacate, Estridge nu a trait suficient pentru a vedea ce a nascut el si echipa sa cu adevarat – miliarde de PC-uri in intreaga lume, posta electronica, Internet, aplicatii elaborate sau nebunia jocurilor. La 2 august 1985, Estridge si sotia sa se aflau la bordul zborului 191 al companiei Delta, indreptandu-se de la Fort Lauderdale, Florida, catre Dallas. Prins de o furtuna, avionul s-a prabusit si a sfarsit in flacari. 128 de pasageri au pierit, printre victime aflandu-se, alaturi de sotii Estridge, si alti executivi al IBM, fosti membri ai echipei celor 12.

David Bradley are 57 de ani, s-a pensionat in urma cu doi ani si traieste in North Carolina. Este unul din cei 12, dar a devenit mult mai cunoscut pentru o alta realizare de impact: Bradley a scris in doar cinci minute o linie de cod care marcheaza de cateva decenii lumea IT. Este vorba de combinatia de taste Ctrl-Alt-Delete, care restarteaza computerele blocate. Nu m-am gandit ca va deveni un simbol cultural. Am facut o multime de alte lucruri, dar Ctrl-Alt-Delete a ramas singurul faimos. De fapt, Bill Gates este cel ce a facut combinatia de taste cunoscuta, spunea Bradley la pensionare.

Dirty Dozen au estimat ca IBM va vinde in jur de 250.000 de PC-uri in cinci ani. Au gresit cu 2,5 milioane de unitati. Cred ca a fost un asa de mare succes din cauza arhitecturii deschise. Aveam un procesor de la Intel si un sistem de operare de la Microsoft. Am facut publice toate detaliile, asa ca oricine voia sa lucreze la o aplicatie beneficia de toate informatiile de care avea nevoie si putea fi increzator ca IBM nu va schimba nimic mai tarziu, spune David Bradley. A fost in mod cert si o lovitura de marketing: Lord, Geller, Frederico and Einstein, firma de relatii publice a IBM a creat o campanie publicitara centrata pe figura lui Charlie Chaplin, o derogare masiva de la principiile publicitare traditionale ale companiei care a captat atentia publicului. Un alt atu a fost si faptul ca IBM a decis sa-si vanda computerele prin intermediul marilor retele de retail ca Sears sau Roebuck. Iar companiile au apreciat faptul ca pe primul PC puteau rula cateva programe pentru zona de business – EasyWriter pentru texte, VisiCalc, program de analiza financiara si contabilitate. In plus, un numar important de programe pentru afaceri, create de outsideri, au aparut rapid pe piata, in folosul oricarui afacerist, de la contabili si pana la vanzatorii de masini. Astfel ca PC-ul primeste de la revista Time titlul de Personalitatea Anului 1982, pentru ca trei ani mai tarziu IBM sa ajunga sa detina 40 de procente din piata calculatoarelor personale.

Pana la inceputul anilor 80, pentru IBM computerele insemnau camere cu atmosfera controlata, in care lucrau insi in halate albe, cu alura de medici, in fata unor panouri cu luminite clipitoare. Trecerea la Acorn si miza pe democratizarea calculatorului a fost generata de schimbarile in structura companiei aparute in anii 70, cand IBM iese din perioada in care a fost condusa, in mod traditional de membrii familiei Watson (IBM a fost fondata de Thomas John Watson; fiul sau, Thomas John Watson jr. a condus compania din 1952 pana in 1971). Omul care a schimbat IBM a fost Frank Cary, care preia conducerea executiva a IBM in 1973 si care schimba compania din temelii, hotarand divizarea firmei in unitati de business semiindependente. Cary ii angajeaza pe cei 12 si le da divizia din Boca Raton pe mana. Piata nu s-a dovedit pentru cei de la IBM un teren de golf populat cu gentlemeni si unul din elementele care au contribuit la succesul lui 5150 s-a intors rapid impotriva Big Blue. Este vorba de arhitectura deschisa, care a permis aparitia clonelor, adica PC-uri fabricate de mici (la acea vreme) companii. Initial, Compaq si Kaypro, urmate de Gateway si Dell, au adoptat principiile de fabricatie ale computerului Acorn, etichetandu-si propriile PC-uri drept IBM compatible. Big Blue nu a acceptat provocarea, dar esecul unor produse ulterioare, cum au fost PCjr. sau PS/2 au demonstrat ca, prin crearea lui 5150 firma iesise, intr-un fel, din zona pe care o stapanea cel mai bine.

Asa ca succesul neasteptat al PC-ului 5150 lasa loc, pentru IBM, unor frustrari in zona productiei de computere personale, de-a lungul ultimului deceniu al secolului trecut. Situatia se transeaza net, in 2004, cand IBM anunta ca renunta la PC-uri si ca transfera drepturile de productie companiei chineze Lenovo. Esecul IBM este compensat de reusitele altora, reusite care se bazeaza pe lansarea lui 5150. Este vorba in special de Bill Gates, care, in baza softului MS DOS care a echipat primul PC, a ajuns sa stapaneasca 90% din computerele lumii. Si sa detina cea mai mare avere pe care a putut-o strange un pamantean pana in prezent.

Povestea relatiei lui Gates cu IBM nu incepe cu fondatorul Microsoft negociind cu cei 12 sau cu alti reprezentanti ai companiei; incepe cu un Gary Kildall, omul care i-a pus lumea pe tava lui Gates. Kildall a scris primul sistem de operare important – CP/M – si este creatorul BIOS-ului, inima computerelor actuale, care face ca hardware-ul sa colaboreze cu software-ul. Povestea incepe cu doua gulere albe de la IBM care au stabilit o intalnire cu Kildall intr-o anume zi a anului 1980. Kildall a lipsit de la intalnire, fiind ocupat sa zboare cu avionul sau personal. Grija negocierilor a lasat-o in seama sotiei sale, care a condus discutiile. Acestea s-au terminat repede, nevasta lui Kildall aratandu-le usa celor doi, dupa ce a semnat un soi de angajament ca va pastra secretul celor discutate. Kildall a fost un geniu, care a scris CP/M (Control Program for Microprocessors) in 1973. S-a lasat convins cu greu, de catre un prieten, sa infiinteze o companie, iar raspandirea procesoarelor Z80 si 8080, pentru care fusese scris CP/M l-a ajutat sa devina milionar. Kildall s-a dovedit in schimb lenes si nu a tinut pasul cu dezvoltatorii de hardware. Unul dintre acestia, Tim Patterson, a obosit sa astepte un upgrade de la Kildall si a scris propriul sau sistem de operare, numit QDOS.

Mult mai dedicat afacerilor decat boemul Kildall, Gates a cumparat, dupa ce a fost contactat de cei de la IBM, softul lui Patterson pentru 50.000 de dolari. QDOS a suferit un facelift, care l-au transformat intr-un progam mai intuitiv, redenumit MS DOS si care a echipat 5150. Cei de la IBM i-au permis lui Gates sa pastreze drepturile asupra MS DOS, chiar daca acesta le-a luat dublu fata de cat i-au platit lui Patterson. Un sfert de veac mai tarziu, zecile de mii de dolari care s-au rotit in aceasta afacere s-au transformat in zeci de miliarde, care inseamna averea lui Gates, a asociatilor sai si Microsoft in sine.

Un alt profitor a fost Michael Dell. A avut un computer RadioShack inca din scoala generala (nu prea puternic – folosea casete in loc de HDD si il costase in jur de 800 USD). In 1984 abandoneaza facultatea (gest pentru care parintii greu l-au iertat) si isi infiinteaza propria companie de productie si vanzare a PC-urilor. Acum, se afla pe locul 12 in topul celor mai bogati oameni, cu o avere de peste 17 mld. dolari. Dupa 25 de ani, povestea PC-urilor nu se incheie, chiar daca unii le anunta pieirea. Nu va fi o disparitie, ci, in mod cert, o transformare. Asa cum maruntele jucarii din anii 70 au devenit instrumentele de lucru si distractie de astazi, urmasii de mii de ori mai puternici ai lui 5150 vor evolua spre forme greu de ghicit astazi.

In 1981 New York Times scria ca succesul lui IBM PC 5150 a surprins multa lume, inclusiv pe cei de la IBM. Ciudat, sau poate nu chiar atat de ciudat, aniversarea unui sfert de veac de existenta a PC-ului a trecut nebagata in seama de cei de la IBM.

August 22, 2006
Date cheie in istoria PC-ului
- NOIEMBRIE 1962 Termenul personal computer apare in premiera intr-un articol al NY Times
- IANUARIE 1973 Firma franceza Realisations dEtudes Electroniques creeaza microprocesorul Micral, cel care avea sa fie modificat mai tarziu pentru a deveni IBM compatible
- APRILIE 1976 Primul computer Apple este vandut de Steve Jobs si Steve Wozniak
- 12 AUGUST 1981 Lansarea IBM PC 5150
August 22, 2006