Anul 2004 a marcat sfarsitul unui ciclu pentru activitatea fondurilor de investitii pe piata romaneasca. Administratorii acestora s-au grabit, pe de-o parte, sa iasa din afaceri in care intrasera in 1997-1999, iar pe de alta parte, au incercat sa ridice bani pentru infiintarea unor noi fonduri.
Danube Fund a iesit din actionariatul retailerului de electrocasnice Flanco si al celei mai mari companii locale specializate in credite de consum – Credisson, firme la care detinea indirect circa 33% din capital. Ulterior, in actionariatul Flanco a intrat un alt fond, DBG Eastern Europe II.
Pe de alta parte, Enterprise Investors, administratorul Polish Enterprise Fund, a anuntat ca a cumparat, cu 9 milioane de euro, 41% din actiunile Credisson, precizand ca are disponibile fonduri de 30-50 milioane de euro pentru piata romaneasca. Tot in domeniul comertului cu electrocasnice, un alt fond, Romanian American Enterprise Fund (RAEF), a gasit o oportunitate. Pentru 10 milioane de euro, RAEF a devenit actionar al Domo Retail, compania care detine reteaua Domo. Fondul detine 20% din actiunile Domo Retail, dar tranzactia a implicat si un imprumut convertibil. In plus, RAEF si Domo Retail au lansat si societatea de consumer finance Estima Finance.
Doua exituri a realizat in acest an si Fondul Roman Post-Privatizare (FRPP), administrat de GED Capital, care si-a vandut participatiile la parcul industrial IRIDE si providerul de Internet PCNET. IRIDE, care era detinut de doua companii italiene – BPD Property Development si Finest -, FRPP si BERD, a fost cumparat de Immofinanz, cel mai mare fond austriac de investitii imobiliare, pentru o suma estimata la 35-40 de milioane de euro.
PCNET a fost preluat de grupul RCS& RDS pentru o suma estimata la 10 milioane de dolari, tranzactia urmand sa se finalizeze anul viitor. Chiar la inceputul anului, fondul de investitii Broadhurst Investments a vandut gigantului american Cargill participatia de 71,1% din capitalul Comcereal Alexandria, intr-o tranzactie de aproape 20 de milioane de dolari.
De altfel, Broadhurst, care este unul dintre primele fonduri de investitii intrate pe piata romaneasca, a anuntat ca a obtinut in acest an un randament al plasamentelor de 20% in dolari, la investitii totale de peste 200 de milioane de dolari. Printre companiile detinute de Broadhurst se numara producatorul de panificatie Vel Pitar, compania de constructii IMSAT, magazinele Romarta si Winmarkt, societatile UMEB si Anticoroziv, iar oficialii companiei spun ca fondul isi va mari, in urmatorii ani, expunerea pe piata romaneasca.
Intrat in afacerea Topway in 1999 printr-o majorare de capital de 9,5 milioane dolari, fondul Baring Central European Fund (BCEF) a inceput procesul de exit in 2002 si l-a finalizat in cursul acestui an. In 2002, Topway a vandut divizia de margarina si ketchup a companiei catre grupul norvegian Orkla Foods. La sfarsitul lui 2003, Topway Industries a vandut una din cele trei fabrici de ulei ale sale – Ultex Tandarei – catre omul de afaceri roman Vasile Nitescu. In acest an, Doru Ioan Stanescu, un alt actionar al Topway, a rascumparat pachetul de 41,2% detinut de BCEF, vanzand ulterior compania catre americanii de la Cargill.
Un alt exit important a avut loc in industria materialelor de constructii, unde grupul austriac Lasselsberger a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al producatorului de placi ceramice si obiecte sanitare Sanex Cluj, prin preluarea vehiculului de investitii Goodison
Tranzactia anului viitor ar putea fi vanzarea Astral Telecom. Fondul de investitii AIG New Europe Fund, principalul actionar, a investit 20 de milioane de dolari in Astral acum cinci ani. Cinci potentiali cumparatori – patru fonduri de investitii mari si un investitor strategic – sunt interesati de achizitia unuia dintre cei mai mari operatori de cablu de pe piata romaneasca. Valoarea tranzactiei s-ar putea ridica la 200- 250 de milioane de dolari.