BusinessMagazin

Blog

  • Liniste, se inoveaza

    Acum 37 de ani, intr-un mic atelier din Suwon, un oras la sud de capitala sud-coreeana Seul, 36 de angajati incepeau sa asambleze ventilatoare electrice. Compania purta numele Samsung Electronics – acum e cea mai mare si mai profitabila corporatie de produse electronice de larg consum.

     

    Cei 123.000 de angajati ai Samsung fac acum o gama larga de produse, de la telefoane celulare si televizoare cu ecran plat pana la masini de spalat si aspiratoare. Iar anul trecut, Samsung a detronat Sony din pozitia de cel mai valoros brand de electronice de larg consum, potrivit Interbrand Consulting Group.

     

    De ce atunci e Kim Byung-cheol, senior executiv la Samsung, atat de ingrijorat? Deoarece, se frasuie acum el, Samsung inca nu a deprins un lucru crucial in business-ul tehnologiei: originalitatea. Cu cheltuieli serioase, si-a atras clientii prin designuri ingenioase si gadgeturi multifunctionale, precum camerele video care descarca piese muzicale si frigidere cu ajutorul carora poti sa si navighezi pe Internet. Anul trecut, compania a inregistrat vanzari de 59,2 mld. $ si a raportat profituri de 7,9 mld. $, de 13 ori mai mari decat cele prognozate de rivalul Sony.

    Dar executivii de la Samsung sunt ingrijorati ca, desi exceleaza in rafinarea inventiilor altora, se bazeaza pe o strategie invechita, care a mers bine atat timp cat compania inca mai tintea spre varf. Acum, ca e lider, spun ei, Samsung trebuie sa creeze produse originale, mai ales daca vrea sa ramana inaintea rivalilor din China si Coreea si sa contracareze eforturile competitorilor japonezi. Asta inseamna ca are nevoie nu numai de proiecte mici, ci si de inventii de anvergura, precum iPod-ul celor de la Apple sau walkman-ul lansat de Sony. Altfel,  risca sa aiba aceeasi soarta ca gigantii japonezi de produse electronice, odata formidabili, dar pe care i-a depasit in timpul ascensiunii sale. 

     

    „Suntem intr-un punct de rascruce“, spune Kim, vicepresedinte responsabil cu dezvoltarea si cercetarea pe termen lung. „Daca nu inovam, am putea ajunge ca una dintre acele companii japoneze inglodate in dificultati.“ Kim se straduie sa ajute Samsung sa-si atinga tinta, pe care compania o urmareste cu aceeasi ferocitate si determinare pe care le-a avut cand a cucerit pietele globale. Samsung vrea sa investeasca 40 mld. $ in cercetare si dezvoltare in urmatorii cinci ani, dublu fata de ultimii cinci ani. Numarul angajatilor din cercetare s-a dublat, de la 13.900 in urma cu sase ani la 32.000 in prezent. Nicaieri nu e mai vizibil efortul Samsung de a se reinventa decat la fabrica din Suwon, unde compania a construit cel mai mare centru de cercetare si dezvoltare din Asia.

    In ultimii ani, Samsung a ridicat turnuri de birouri din sticla si laboratoare spatioase, in care pot lucra 15.000 de ingineri. Centrul e amplasat pe locul atelierului de ventilatoare electrice din care s-a nascut, in 1969, compania. Cea mai noua constructie din Suwon e centrul de cercetare digitala, finalizat in septembrie, care se intinde pe o suprafata echivalenta cu 30 de terenuri de fotbal si are laboratoare suficient de mari pentru 9.000 de cercetatori, desi acum sunt doar 5.200 de angajati. Din ei, 150 sunt straini, inclusiv din China, India si SUA. Kim spune ca noile laboratoare reflecta schimbarea Samsung de la o companie care pur si simplu dezvolta produse la una care face cercetare de top, incercand sa gaseasca urmatoarea idee de geniu in tehnologie. Daca orice companie poate sa se reinventeze, spun analistii, atunci si Samsung va putea.  

     

    Cu o valoare de piata ce depaseste 96 mld. $, Samsung s-a descurcat bine, spun ei, deoarece e printre putinii giganti care continua sa se miste cu vioiciune. Exceleaza in a gasi din timp noi tehnologii si oportunitati de afaceri, dupa care ocupa piata cu o productie coplesitoare ca volum. Compania a sesizat ocazia de a intra pe piata americana cand cei de la Texas Instruments au abordat Samsung in 2001, la un targ de comert in Tokio, spun executivii producatorului sud-coreean. Americanii au oferit Samsung informatii despre un cip pentru computer pe care il dezvoltasera si care folosea, pentru a proiecta pe ecrane imagini full-color de calitate ridicata, milioane de oglinzi microscopice grupate pe un disc rotativ. Americanii deja vandusera cipul producatorilor japonezi Hitachi, Matsushita si Mitsubishi Electric, care dezvoltau, fiecare, un singur model TV. Samsung s-a „aruncat“ pe noua tehnologie, producand primul sau prototip in 12 luni, in ianuarie 2002. In urmatoarele luni, Samsung a lansat trei modele TV care foloseau aceeasi tehnologie, la preturi de la 3.500 la 5.000 de dolari, mai putin de jumatate fata de cele practicate in acel moment de japonezi. Pana in decembrie 2003, Samsung produsese un milion de televizoare si devenea lider de piata. „Aceasta noua tehnologie a fost sansa de care aveam nevoie“, spune David Steel, vicepresedintele diviziei de media digitala din Suwon.

    „Apoi am inaintat necrutator, miscandu-ne mai repede decat concurenta, nu doar ca sa o ajungem, ci ca sa o intrecem.“ Steel spune ca unul din secretele vitezei Samsung e ca produce singura aproape fiecare componenta electronica majora, de la cipuri la ecranele cu plasma. Realizarea de noi produse inseamna adesea simpla asamblare a acestor componente intr-o alta combinatie. Steel  crede ca asta a permis Samsung sa se indrepte spre noi directii, ingloband multifunctionalitatea in electrocasnice si in alte bunuri de larg consum:  camera video care poate sa serveasca drept player de muzica, reportofon, televizor portabil si card de memorie; frigiderul al carui computer nu numai ca controleaza temperatura, dar si permite utilizatorilor sa navigheze pe Internet; telefonul mobil functioneaza ca o camera digitala in toata regula.

    „Noi credem ca marile trenduri, cum ar fi convergenta, tendinta spre wireless si networking, se potrivesc cu atuurile noastre“, spune David Steel, un britanic cu doctorat in fizica, care e el insusi un exemplu al politicii Samsung de a atrage talente din strainatate. Angajat in anul 1999, a fost primul non-coreean care ajuns in top management. „Televizoarele noastre sunt mai bune“, spunea Nobuyuki Oneda, directorul financiar al Sony, intr-un interviu la inceputul acestui an. „Dar cash-flow-ul celor de la Samsung este uluitor. E greu sa investesti si sa dezvolti noi produse“ in ritmul in care o face Samsung.

     

    Un alt atu al Samsung, spun analistii, este designul. Compania a deschis centre de design in Los Angeles, San Francisco, Tokio, Shanghai si Milano. Ultimele designuri pentru televizoarele cu ecran plat sunt inspirate de tendintele observate la expozitiile de mobila din Italia. Executivii au observat, de asemenea, ca Samsung s-a mai reinventat si inainte. Cand compania a fost fondata, ca parte a grupului industrial Samsung, era asa de putin cunoscuta incat singura piata pe care si-a putut vinde primul televizor alb-negru a fost Panama.

     

    Pana la inceputul anilor ‘90, Samsung devenise un producator de succes de produse electronice ieftine, multe dintre ele vandute sub branduri diferite. Apoi Lee Kun-hee, presedintele grupului Samsung, a initiat o transformare profunda, obligand compania sa se concentreze pe calitate in locul cantitatii. „Schimbati totul, cu exceptia familiei“, le-a spus Lee angajatilor. Samsung si-a croit drumul urcand pe scara tehnologica si dandu-si la o parte rivalii, in marea lor majoritate japonezi.

     

    In 1992, a devenit cel mai mare producator din lume de cipuri de memorie. In 1995 a construit primul sau ecran cu cristale lichide, o tehnologie pe care Samsung a dezvoltat-o intr-atat incat liderul de atunci, Sony, i s-a alaturat intr-un joint-venture pentru productia de monitoare LCD.

     

    Samsung s-a straduit din greu sa-si imbunatateasca imaginea internationala. A cheltuit din 1998 mai mult de 6 miliarde de dolari pe marketing, sponsorizand ultimele cinci olimpiade si ridicand in 2002 un imens ecran plat in Times Square. 

     

    Dar cu toate realizarile, n-a reusit sa ajunga la stadiul de recunoastere a brandului de care se bucura companii precum Apple sau Sony. Trecerea la urmatorul nivel de dezvoltare corporatista, spun analistii, presupune inventarea unui produs care sa remodeleze o intreaga industrie si sa serveasca drept model pentru o generatie. Apple a facut-o cu iPod-ul, la fel cum si Sony a facut, cu o generatie, in urma cu walkman-ul, un produs din 1979 care inca ofera companiei o aura aparte, una care celor de la Samsung le lipseste.

     

    „Samsung e o mare companie, dar produsele sale sunt inca aproape identice cu cele ale celorlalti“, spune J.J. Park, analist al pietei electronicelor la biroul din Seul al J.P. Morgan Securities. „Samsung inca isi asteapta propriul walkman.“

     

    Traducere si adaptare  de Constantin Pavel

  • Ce patesti daca ai gura mare

    William Browder e cel mai mare investitor strain pe piata de capital din Rusia. Dar acum este impiedicat sa intre in tara – asa incepe povestea despre efortul de a investi intr-o economie prinsa intre fortele capitalismului si controlul statului.

     

    Browder, acum in varsta de 42 de ani, a petrecut zece ani in Rusia, construind Hermitage Capital Management, ajunsa un business cu active de 4 miliarde de dolari. Ca unul dintre cei mai galagiosi critici ai Rusiei in ce priveste performantele nemultumitoare de guvernanta corporatista, e responsabil de schimbarile petrecute in cadrul unor giganti ca LukOil si de impulsionarea elaborarii unor noi legi locale care sa protejeze drepturile actionarilor. Insa, cu toate ca are miliarde in joc in Rusia, Browder nu mai este binevenit si a fost oprit, literalmente, la intrarea in tara.

     

    In noiembrie anul trecut, Browder a ajuns la salonul VIP de pe un aeroport din Moscova in timpul uneia dintre zecile de calatorii anuale pe care le facea in Rusia si in afara ei. Dar in loc sa treaca repede mai departe, ca de obicei, a fost intors din drum fara nici o explicatie – desi avea o viza valabila.

     

    De atunci, spune Browder, politicieni si oameni de afaceri – de la ministrul britanic de externe Jack Straw si pana la Stephen Green, seful bancii HSBC – fac interventii pentru el. Dar degeaba. Browder, care s-a nascut in America – dar a renuntat la pasaportul natal pentru a deveni cetatean britanic  – se gaseste in mijlocul unui paradox: pe de o parte, promoveaza investitii in multe dintre cele mai mari companii din Rusia, bazate pe analize detaliate, iar pe de alta parte, are personal de suferit din cauza birocratiei si capriciilor sistemului rusesc, care continua sa tina departe pe unii investitori straini.

     

    Browder nu e strain de paradoxuri. Bunicul lui e Earl Browder, lider al Partidului Comunist American, iar tanarul Browder a hotarat sa mearga in Rusia, in vreme ce studia afacerile la Stanford. „Aveam o viziune romantica si imi doream sa calc pe urmele bunicului meu in Rusia, dar nu ca un comunist, ci ca un capitalist“, a spus el intr-un interviu acordat The New York Times la Londra, unde traieste din noiembrie. Ca sa puna in evidenta contradictiile, Browder isi stabileste biroul din Moscova intr-o cladire luxoasa si inalta, dar il decoreaza cu o pictura a realismului socialist, reprezentandu-l pe Lenin in Gara Finlanda (o statie din St. Petersburg in care Lenin a tinut un celebru discurs muncitorilor si militarilor in 1917 – n.r.).

     

    Browder nu si-a infiintat fondul cu gandul ca avea sa militeze pentru schimbarea standardelor de guvernanta corporatista din Rusia. Spune insa ca a fost silit sa-si faca publice criticile de ceea ce el numeste „orgia hotiei“ pe care oligarhii au dezlantuit-o dupa prabusirea monedei rusesti. „A fost stricta necesitate“, spune el. „Nu mi-am propus sa ajung activist. Daca n-as fi fost activist, mi-ar fi furat totul.“ Acum, zice Browder, tara e „cam pe la jumatatea drumului“ spre practicile de business occidentale, iar drumul e mai lung decat s-ar fi asteptat. Aceasta este o parte a ratiunii pentru care nu vrea sa abandoneze inca Rusia. „Pana cand va ajunge la capitalism, asa cum il stim noi aici, n-or sa mai ramana multe oportunitati“, spune el. „In vremurile grele se fac banii.“

     

    Nu e singurul care gandeste asa. Cele mai multe banci si cei mai multi investitori straini, exceptandu-l insa pe Browder, s-au evaporat din Rusia dupa ce moneda s-a depreciat in 1998. Dar s-au intors masiv, in special investitorii institutionali care se grabesc spre pietele emergente in cautarea de profituri mari in ciuda unor semnale de avertisment.

     

    Multe fonduri straine stiu de cazul lui Browder, dar „sunt dispuse sa se uite in partea cealalta, sa se tina de nas si sa-si bage banii acolo“, spune Gary N. Kleiman, fondatorul Kleiman International Consultants, un grup de studiere a pietelor emergente cu sediul in Washington. Kleiman estimeaza ca investitorii institutionali au pompat cam 10 miliarde de dolari in Rusia anul acesta.

     

    Ar trebui sa fie recunoscatori pentru drumurile pe care Browder le-a netezit. El a initiat zeci de procese ale actionarilor impotriva celor mai mari companii din Rusia si i-a impuns pe cei bogati si puternici din Moscova cu rapoarte in care dezvaluia intelegerile suspecte si profiturile „la negru“. Intre timp, a sprijinit si cauza investitiilor in Rusia.

     

    La cate un moment dat, Browder s-a luat de Gazprom, care detine monopolul in gazele naturale, de LukOil, cea mai mare companie de petrol, si de Unified Energy Systems, care detine sistemul de distributie a energiei electrice.

     

    Motivele exacte pentru indepartarea lui Browder raman neclare. Pe 25 noiembrie a primit o scrisoare care facea referire la un articol din legea federala ruseasca care interzice accesul in tara oricui poate fi considerat o amenintare pentru securitatea si ordinea publica. Deocamdata, guvernul nu a facut nici un alt comentariu.

    Trei analisti din Moscova presupun ca interdictia aplicata lui Browder are legatura cu procesul sau impotriva Surgutneftgaz, a patra companie petroliera din Rusia ca marime. Browder spune ca a auzit zeci de teorii ale conspiratiei si ca nu crede nici una. In ciuda problemei cu viza, Browder nici nu se gandeste sa schimbe tara. „Rusia e locul meu“, spune el, adaugand ca inca mai are loc de crestere. „Stiu piata si pot sa miros o ocazie de departe“, adauga el. 

     

    Plangerile Hermitage pe marginea guvernantei corporatiste din Rusia continua neabatute. In procesul in desfasurare, Hermitage Capital Management face presiuni asupra Surgutneftgaz, o structura de proprietate complexa pana si dupa standardele rusesti. Surgutneftgaz sau Surgut pompeaza un milion de barili zilnic din campuri din regiunea Hanti-Mansisk din vestul Siberiei, unde compania isi are si sediul. Surgutneftgaz detine subsidiare, care la randul lor detin actiuni in compania mama intr-un aranjament circular care inchide cam 60% din actiuni.

     

    Vladimir Bogdanov, un miliardar siberian, si alti manageri controleaza compania si profiturile care au crescut, dupa unele estimari, la peste 10 miliarde de dolari. Compania este neobisnuita printre companiile petroliere rusesti tocmai ca urmare a acestei rezerve imense de bani gheata.

     

    Bogdanov este un apropiat al presedintelui Vladimir V. Putin, de pe vremea cand Putin lucra in cadrul administratiei locale din Sankt Petersburg. Hermitage a intentat procesul pentru a descalci itele actionariatului circular intr-un caz care a fost audiat in cinci instante regionale si federale si care inca n-a fost transat. In plus, intr-un alt proces, Hermitage a sprijinit un proces de actionariat intentat de Prosperity Capital Management, un alt hedge-fund care are Rusia in vizor, prin care acesta a vrut sa forteze Surgut sa plateasca dividende din imensele sale profituri. Desi Prosperity a pierdut procesul, Surgut a crescut cu greutate valoarea dividendelor pentru 2004 si 2005, potrivit lui Eric Kraus, un analist la Sovlink Securities din Moscova.

     

    „Nu au fost prea bucurosi de procesul de actionariat sau de presiunea continua“, spune el. „Pana la urma e vorba de dolari. Chiar trebuie sa le dai bani actionarilor alora sacaitori.“ Un purtator de cuvant al Surgutneftgaz a replicat ca nu poate comenta speculatia potrivit careia firma ar sta in spatele necazurilor lui Browder, pe motiv ca nu a fost autorizat sa discute aceasta problema.

     

    Chiar si competitorii lui Browder spun ca acesta ar trebui lasat din nou sa intre in tara. „A contribuit la aducerea de multi bani in tara“, spune Mattias Westman, partener-fondator la Prosperity, un alt investitor care a avut succes dupa ce a pariat pe economia rusa in ultimii ani. „E vorba despre cineva care nu are o perspectiva solida asupra pietei de capital“, spune el despre cel care ar sta in spatele indepartarii lui Browder.

     

    „Asta e una dintre problemele Rusiei. E ca si cum mana stanga nu stie ce face dreapta.“

     

    Traducere de Mihai Mitrica

     

    RISCURI MARI, PROFITURI MARI: Dupa criza din 1998, multi investitori straini s-au intors pe piata ruseasca de capital in ciuda semnalelor de avertisment

  • Concurs de frumusete

    In urma cu trei saptamani, pe piata romaneasca de distributie de medicamente a intrat, indirect, primul mare grup european de profil. Sa fie acesta semnul declansarii cursei de consolidare, pe o piata care geme de zvonuri privind intentiile de vanzare si pe care cursa discounturilor acordate farmaciilor a devenit sufocanta?

     

    La inceputul lui noiembrie, BUSINESS Magazin pregatea un articol despre lipsa investitorilor strategici de pe piata distributiei de medicamente. Cele mai mari firme de profil sunt detinute de actionari romani, despre care se vehiculeaza intens informatii ca vor sa vanda dupa mai mult de 10 ani de investitii.

     

    De curand insa, grupul german Celesio, cea mai mare companie europeana din domeniul distributiei de produse farmaceutice, a cumparat o treime din actiunile unei importante companii de profil din Slovenia. Mai mult decat atat, consortiul german s-a aratat interesat de a cumpara in intregime Kemofarmacija, firma in discutie.

     

    Pana aici nimic neobisnuit. Dar Kemofarmacija este de fapt singurul investitor strategic prezent pe piata distributiei de produse farmaceutice din Romania, fiind actionar majoritar al Pharmafarm, unul din primii 10 jucatori. Astfel ca, indirect, cel mai mare distribuitor european de produse farmaceutice va avea un „cap de pod“ si in Romania.

     

    Iar intrarea grupului Celesio pe piata romaneasca ar putea fi primul semn al unei consolidari care pluteste de ceva vreme in aer. Ce se va intampla in continuare? Pentru a intelege care este situatia, o privire in trecut poate lamuri multe. „Farmacistii asteptau cu banii la usa pana venea masina cu medicamente. Incasam banii pe loc, cateodata chiar in avans, si in acelasi timp puteam negocia sa platim dupa 3 sau 4 luni catre producatori sau importatori“. Este o poveste despre vremuri bune pe care o poti auzi de la toti cei care s-au apucat de afaceri de distributie de medicamente la inceputul sau chiar mijlocul anilor ‘90.

     

    Piata de medicamente era atunci „goala“ din aproape toate punctele de vedere – produse, importatori, distribuitori -, iar cei care s-au orientat catre domeniu au facut bani buni o perioada de cativa ani. Intre timp, sub presiunea cresterii cheltuielilor si a deficientelor in administrarea banilor, finantarea sistemului de sanatate s-a gripat, iar distributia de medicamente a devenit treptat o „aventura“ accesibila unui numar din ce in ce mai mic de companii.

     

    Dar si vocabularul oamenilor de afaceri din distributia de medicamente s-a schimbat. Profitul a devenit „marja operationala foarte mica“, creantele de zeci de milioane de dolari au luat locul cash-ului, iar managerii sunt dispusi sa vorbeasca mai degraba despre cat de prost le merge concurentilor, decat despre cat de bine le merge lor.

     

    Iar acestea nu ar fi singurele particularitati ale pietei. Paradoxal, cel mai important este faptul ca, cel putin teoretic, toate companiile de pe piata sunt de vanzare. Este un factor de atractivitate cu care nu se pot lauda decat foarte putine sectoare de afaceri din Romania, dominate din ce in ce mai mult de investitori strategici. Rezumand istoricul post-1989, situatia se prezinta astfel: de peste 10 ani, distributia de medicamente nu a fost martora nici unei tranzactii importante de vanzare. Practic, oamenii de afaceri care au investit in domeniu sunt „blocati“ in companii de lipsa interesului marilor grupuri europene sau fondurilor de investitii. Ce-i drept, si investitorii romani spun ca nu sunt interesati sa vanda. In schimb, toti afirma asta despre competitori. Cert este insa ca fiecare farmacie din Romania poate certifica faptul ca intre companiile de distributie se da acum o lupta acerba pentru cota de piata, discounturile acordate pentru a castiga clienti noi fiind pe alocuri de cateva zeci de procente.

     

    De ce aceasta lupta? Pentru ca fiecare companie sa se pozitioneze cat mai bine in clasament in caz ca un „strategic“ european va veni sa cumpere. Situatia este cu atat mai interesanta, cu cat, in prezent, circuitul banilor in sistemul de sanatate a inceput sa se regleze, iar piata creste.

     

    Acesti doi factori atrag investitori straini, iar aparitia tranzactiilor este o chestiune de timp. Mai precis, un timp scurt. Ramane insa o intrebare: ce companie se va dovedi suficient de atractiva pentru a-si imbogati prima actionarii?

     

    In distributia de medicamente, cei mai mari jucatori sunt detinuti de oameni de afaceri romani sau straini.

    Ceea ce inseamna ca toate companiile sunt potentiale tinte pentru cumparatori, iar actionarii lor pot fi „sensibilizati“ cu o oferta consistenta.

     

    Mediplus, primul jucator pe piata, face parte din grupul A&D Pharma (alaturi de lantul de farmacii Sensiblu), care este controlat de un vehicul financiar inregistrat in Olanda. Alte trei firme din top 5 sunt detinute de oameni de afaceri romani – Relad, de George Roncea si Laurentiu Stratulat, Fildas Trading, de Anca Vlad, iar Farmexim de Ovidiu Buluc. Oameni care au avut sau nu legatura cu domeniul inainte de 1990.

     

    Un alt jucator de top este Europharm Holding, companie ce apartine grupului britanic GlaxoSmithKline (GSK) si care a fost cumparata in 1998 la pachet cu fabrica de medicamente Europharm Brasov. GSK nu mai are insa afaceri de distributie in nici o tara din lume si este de asteptat ca grupul sa vanda la un moment dat, daca va primi o oferta buna.

     

    De ce devine insa piata distributiei interesanta? Piata medicamentelor, atat a celor destinate comertului prin farmacii, cat si a celor distribuite in spitale, este estimata pentru acest an la 800-900 milioane de euro. Jucatorii mizeaza pe un ritm de crestere sustinut in urmatorii ani, de peste 20% anual. Pe ce se bazeaza estimarile?

     

    „Cand esti atat de jos, nu poti sa te uiti in jos, trebuie sa te uiti in sus“, sustine Dragos Dinu, director general al Mediplus. „Suntem o piata emergenta, in crestere puternica“, crede si Ovidiu Buluc, actionarul majoritar al Farmexim.

     

    In Romania se cheltuie anual circa 40 euro/cap de locuitor pentru sanatate, mult mai putin decat in alte tari central-europene. Loc de crestere exista, astfel. „Este de asteptat ca anii 2005 si 2006 sa aduca cresteri ale pietei de cel putin 10-15%, ceea ce va duce la o valoare a pietei de 1,1-1,5 miliarde euro. Ca urmare, consumul de medicamente se va apropia de 70 euro/locuitor, reducand ecartul fata de tarile vecine“, considera si Marius Chereches, directorul executiv al Pharmafarm. La o valoare de 1,5 miliarde de euro, Romania va deveni cea de-a doua piata de medicamente din regiune, dupa Polonia, si implicit interesul fata de piata locala este foarte mare. Astfel ca marile firme europene de profil, precum Alliance Unichem, Phoenix sau Celesio, au inclus Romania in planurile lor de dezvoltare.

     

    Ce le-a impiedicat insa sa intre pe piata pana acum? Marimea scazuta a pietei, dar, mai ales, problemele de lichiditate ale sistemului. De mai multi ani, sistemul sanitar este aproape de coma. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), care in mod normal ar trebui sa colecteze si sa administreze banii sistemului, nu mai are din 1998 decat functia de colectare.

     

    Partea de administrare, cea mai interesanta de altfel, a intrat in parohia Ministerului Finantelor. Minister care a directionat banii in cu totul alte directii decat sanatatea. Consecinta: producatorii si distribuitorii isi recupereaza banii din vanzari dupa un an sau chiar doi, fapt care, in conditiile inflatiei romanesti si inertiei Ministerului Sanatatii in ajustarea preturilor, ingroapa aproape total castigul obtinut din adaosurile comerciale, reglementate si acestea de stat. Rezultatul? Cea mai mica piata europeana de medicamente din punct de vedere al consumului pe cap de locuitor.

     

    Pe de alta parte, numarul mare de companii care activeaza pe aceasta piata raportat la valoarea pietei a franat intentiile „gigantilor“. Doar doua companii de pe piata au depasit, de curand, nivelul de 100 de milioane de euro pentru cifra de afaceri. Desi pare mare, valoarea nu este nici macar aproape de ceea ce distribuitorii considera a fi „masa critica“ pentru realizarea unui profit bun.

     

    Lipsa masei critice este, la randul ei, una din cauzele absentei marilor companii europene sau a fondurilor de investitii de pe piata romaneasca. In Polonia, fondurile de investitii au jucat un rol important in consolidarea pietei, odata la fel de fragmentata ca in Romania. Pe piata romaneasca nu a intrat pana in prezent nici un fond de investitii, desi majoritatea celor care au afaceri in alte domenii in Romania au avut tentative de a cumpara companii de distributie. AIG New Europe Fund, Oresa Ventures, Advent International au incercat sau inca mai incearca sa gaseasca o oportunitate de a intra in sector.

     

    In general, fondurile de investitii finanteaza dezvoltarea unei companii, iar dupa cativa ani, in care ii consolideaza pozitia pe piata, o vand unui investitor strategic. Pe de alta parte, jucatorii de pe piata apreciaza deja ca primele tranzactii vor fi incheiate cu investitori strategici, si nu cu fonduri de investitii.

     

    „Actionarii strategici deja adulmeca piata romaneasca“, spune Buluc de la Farmexim. „Cred ca este deja cam tarziu pentru fondurile de investitii“, considera Dragos Dinu. Cu sau fara actionari puternici, piata distributiei de produse farmaceutice s-a consolidat in ultimii ani. Astfel, daca in urma cu trei ani, primii 10 jucatori pe piata distributiei de produse farmaceutice detineau circa 40% din piata, in prezent cota acestora se apropie de 75%.

     

    „Acum cinci ani, erau 600 de importatori si distribuitori. In prezent, numarul companiilor inregistrate este de circa 150, dar active sunt doar vreo 40“, sustine Dinu. In timp, jucatorii mari au inceput sa castige din ce in ce mai multa cota de piata, pe masura ce companiile mici sau medii au cedat sub presiunea conditiilor nefavorabile din sector. Ce urmeaza? O continua scadere a numarului de competitori, concomitent cu intrarea pe piata a companiilor straine; o majorare a vanzarilor principalilor jucatori, toate pe fundalul unei cresteri importante a valorii pietei de medicamente.

     

    „In 2007, piata va fi mai mare cu cel putin 50% decat in 2004, vor creste si fondurile alocate de la CNAS. Pe de alta parte, numarul actorilor din distributie va fi mai mic si vor aparea jucatori noi care vor cumpara companiile existente“, estimeaza Ovidiu Buluc. Independent de cumpararea actionarului sau majoritar de catre Celesio, Pharmafarm ia in calcul ambele optiuni de crestere – organica si prin achizitii, potrivit lui Chereches. El nu a dorit sa comenteze procesul de achizitie, dar a precizat  ca „prin venirea unui actor mare pe piata, si oportunitatile vor fi mai accesibile“.

     

    Cine va vinde? Teoretic, aproape toate firmele din topul primilor 10 sunt tinte potentiale. Companii precum Mediplus, Relad, Fildas, Farmexim sau Farmexpert vor supravietui probabil consolidarii, fie preluate de consortii internationale, fie prin achizitii proprii. De fapt, aceste firme au intrat de circa un an intr-o competitie acerba pentru cota de piata. Companiile au renuntat la profituri pentru a vinde mai ieftin catre farmacii, fiecare dintre competitori afirmand de multe ori despre ceilalti ca se pregatesc sa vanda.

     

    Cele mai multe „acuzatii“ s-au indreptat catre Anca Vlad, proprietarul Fildas. „Nu exista absolut nici un fel de intentie de vanzare a afacerii“, a spus pentru BUSINESS Magazin Anca Vlad. „Discounturile, mici sau mari, sunt perfect calculate, pentru ca firma sa mearga foarte bine. Nu facem altceva decat ce face si restul pietei“, a precizat actionarul majoritar al Fildas. Vlad a recunoscut totusi ca a fost „vizitata“ de persoane interesate de achizitii. „Suntem vizitati, primim delegatii, dar, in acest moment, nu vreau sa vand“, a subliniat ea.

     

    Ovidiu Buluc, patronul Farmexim, neaga, la randul sau, intentia de a vinde compania. „Eu cred ca vor vinde o parte dintre concurenti, dar Farmexim nu este de vanzare. Vreau sa actionez pe o piata cu concurenti puternici, de afara, si cred ca putem sa rezistam si noi alaturi de ei, ca firma romaneasca“, a spus Buluc.

     

    Si reprezentantii A&D Pharma, care este in prezent cel mai mare jucator de pe piata, spun ca firma nu este de vanzare. „Nu stiu care vor fi deciziile actionarilor. Dar pentru a putea sa vand, trebuie sa ma pregatesc sa nu vand. Adica sa-mi pregatesc afacerea, ca si cum as vrea sa rezist pe piata alaturi de marile firme straine“, a declarat Dragos Dinu, director general al grupului care reuneste distribuitorul de medicamente Mediplus si lantul de farmacii Sensiblu.

     

    Pe de alta parte, scaderea marjelor din distributie are si o alta explicatie. „Cea mai buna metoda de a promova vanzarile este reducerea preturilor. Chiar daca scade marja, creste cifra de afaceri“, spune Ovidiu Buluc. Urmarea: pot fi obtinute discounturi mai mari de la producatori, avand in vedere cantitatea mai mare comandata.

     

    Consolidarea pietei are loc intr-o perioada in care majoritatea grupurilor de distributie europene, cu cifre de afaceri de zeci de miliarde de dolari anual, precum Celesio si Phoenix din Germania sau Alliance Unichem din Marea Britanie, se extind catre Est. Grupurile europene au cumparat deja companii de distributie in Cehia, Polonia sau Ungaria si este o chestiune de timp pana vor ajunge si in Romania.

     

    Reprezentantii Celesio, Phoenix si Alliance nu au dorit sa comenteze pentru acest articol. „Ne asteptam ca anul viitor, atunci cand finalizarea capitolelor de negociere cu Uniunea Europeana vor oferi, speram, o mai mare siguranta asupra viitorului Romaniei, sa apara si pe piata romaneasca unele dintre marile companii de distributie europene“, spune si Gabriel Matei, directorul comercial al Europharm Holding.

     

    Situatia critica a finantarii sistemului de sanatate a mai dat nastere unei tendinte in distributia de medicamente: producatorii si distribuitorii au inceput sa se integreze la verticala pentru a controla mai bine recuperarea banilor. Distribuitorii si-au cumparat farmacii, iar producatorii si-au infiintat societati de distributie. Astfel, A&D Pharma, care detine Mediplus, este si proprietarul celui mai mare lant de farmacii din Romania din punct de vedere al cifrei de afaceri, Sensiblu. Farmexim detine HelpNet, iar Relad si Fildas au, de asemenea, in proprietate in jur de 100 de farmacii, nereunite insa sub acelasi brand. Europharm detine, la randul sau, in jur de 35 de farmacii.

     

    Dintre companiile de medicamente, Terapia Cluj, al doilea producator roman de profil, a infiintat in 2001 Terapia Distributie. I-a urmat rapid, in 2002, Sicomed Bucuresti, cel mai mare producator roman de medicamente. Integrarea pe verticala nu este un fenomen agreat de Uniunea Europeana pentru a nu se permite producatorilor sau distribuitorilor sa aiba o influenta prea puternica intr-o piata pe care pretul are o accentuata sensibilitate sociala. Este de asteptat astfel ca, pe masura ce piata sau statul isi va regla mecanismele financiare, iar problemele de lichiditate vor disparea, producatorii sa isi vanda companiile de distributie. Fapt care va contribui, iarasi, la consolidarea pietei.

     

    „Prima tranzactie le va genera pe celelalte, dar la acea data vor fi deja si companii romanesti capabile sa faca fata concurentei straine“, crede Dinu. El estimeaza ca pe piata autohtona este loc de numai doi, maximum trei distribuitori internationali.

    Primul a intrat deja, indirect. Cine il urmeaza?

  • Cei mai tari

    In topul primilor jucatori de pe piata distributiei se numara mai multe companii care ar putea fi cumparate de investitorii strategici. Fie ca sunt detinute de oameni de afaceri romani sau straini, sau chiar de un important producator mondial de medicamente, aceste firme sunt potentiale tinte.

     

    Mediplus

    – detinuta de un vehicul financiar inregistrat in Olanda

    – actionariat comun cu Sensiblu, cel mai mare lant de farmacii

     

    Relad

    – detinuta de oamenii de afaceri George Roncea si Laurentiu Stratulat

    – detine circa 100 de farmacii, nereunite insa sub aceeasi marca

     

    Fildas Trading

    – controlata de Anca Vlad

    – detine aproximativ 100 de farmacii, majoritatea sub numele Argesfarm

     

    Europharm

    – detinuta de GlaxoSmithKline, al doilea producator mondial de medicamente

    – are un lant de 35 de farmacii

     

    Farmexpert

    – controlata de omul de afaceri Eugen Marcel Banciu

     

    Farmexim

    – actionarul majoritar este Ovidiu Buluc

    – actionariat comun cu lantul de farmacii HelpNet (circa 50 de unitati)

  • Granzii“ Europei

    Pe piata europeana sunt prezente mai multe grupuri de mari dimensiuni care au afaceri atat in sectorul distributiei de medicamente, cat si pe partea de retail (farmacii) in cel putin 10 tari.

     

    Celesio

    LIDERUL pietei europene de distributie a produselor farmaceutice

    CIFRA DE AFACERI de 18,5 miliarde de euro in 2003

    PREZENT in 11 tari, detine aproape 1.900 de farmacii si are 25.000 de angajati

     

    Phoenix

    OCUPA locul al doilea in Europa

    CIFRA DE AFACERI de 16,17 mld. euro

    PREZENT in 19 tari, are 17.200 de angajati

     

    Alliance Unichem

    FORMAT in 1997, prin fuziunea UniChem PLC cu Alliance Sante SA

    CIFRA DE AFACERI de 12,7 miliarde de euro in 2003

    PREZENT in 12 tari, detine 1.100 de farmacii si 33.000 de angajati

  • De ce e greu sa faci afaceri cu medicamente

    Adaosurile comerciale ale distribuitorilor sunt reglementate de stat. Astfel, pentru un produs cu un pret intre 0 – 20.000 de lei/cutie, adaosul comercial al distribuitorului este de 9%. Pentru preturi intre 20.000 lei si 50.000 lei, adaosul este de 7%, pentru intervalul 50.000 – 75.000 lei adaosul este de 5%, iar pentru tot ce depaseste 75.000 lei – 4%.

     

    Cum cutiile de medicamente cu preturi sub 50.000 de lei sunt cazuri din ce in ce mai rare, adaosul mediu al distribuitorului este in jur de 5%.

     

    Majoritatea distribuitorilor sunt si importatori, deci la adaosul de 5% se cumuleaza si cel aferent importatorilor – 15%. Un total de 20% adaos, deci o marja operationala de circa 17% pare suficienta. Nu este insa deloc asa. Lupta pentru cota de piata face companiile sa renunte la adaosul de distribuitor. In plus, adaosul de importator de 15% a fost „ros“ constant in ultimii ani de intarzierea cu care distribuitorii si-au recuperat banii. Companiile importa medicamentele la preturi in euro sau dolari si nu au fost rare cazurile cand, din cauza deprecierii monedei nationale in perioada de peste un an in care recuperau banii din sistem, distribuitorii sa iasa in pierdere. Iar pierderea poate fi substantiala, daca creantele reprezinta in anumite situatii 70-80% din cifra de afaceri.

     

    La dificultatile legate de mediul macroeconomic, distribuitorii le-au avut de infruntat si pe cele specifice industriei: costul ridicat al transportului si intretinerii flotei de masini, din cauza situatiei proaste a infrastructurii, costul ridicat al finantarii cu credite.

     

    In ultimul an, situatia a inceput sa se imbunatateasca, insa nu decisiv. „Acum s-a ajuns in situatia in care spitalele sunt chiar mai bune platnice decat farmaciile“, spune Ovidiu Buluc, actionarul majoritar si directorul general al Farmexim.

  • In viata este nevoie de schimbare“

    Plecarea lui Gabriel Biris, unul din numele „grele“ de pe piata consultantei fiscale, de la firma germana Haarmann Hemmelrath la casa de avocatura Salans Romania, luna aceasta, poate fi considerata „mutarea anului“ in servicii profesionale. De ce o ia Biris de la capat?

     

    BUSINESS Magazin: In primul rand, intrebarea logica: De ce? Este vorba de bani sau pur si simplu de schimbarea aerului?

     

    Gabriel Biris: In viata este nevoie din cand in cand de o schimbare. Sa spunem doar ca motive personale m-au facut sa consider ca viitorul meu nu mai este cu Haarmann Hemmelrath. De ce Salans? In primul rand pentru ca Salans este o firma internationala reputabila cu o gama de clienti importanti si proiecte interesante de anvergura. Doar anul acesta, volumul tranzactiilor facilitate de Salans Romania se ridica la aproape un miliard de dolari. In plus, m-a impresionat echipa puternica si dinamica a biroului din Bucuresti. 

    De asemenea, am dorit sa schimb o firma de consultanta multidisciplinara cu una de avocati pentru a evita orice confuzie in legatura cu profesia mea: sunt avocat cu o specializare mai aparte pentru Romania, si anume legislatia fiscala. Dupa o analiza a cerintelor pietei de profil impreuna cu Obie Moore, managing partner al Salans Romania, am ajuns la concluzia ca serviciile fiscale complementeaza perfect cele deja oferite de firma de avocatura clientilor existenti si ca o colaborare este fireasca.

     

    Acceptarea acestui post inseamna si asumarea rolului de a crea un departament specializat in fiscalitate la Salans Romania?

     

    Cu siguranta, scopul nostru comun este dezvoltarea unui departament puternic de specialisti in legislatie fiscala, care sa poata oferi clientilor prezenti si viitori ai Salans servicii de cea mai buna calitate.

     

    Nu este in aceste conditii un rol prea dificil, avand in vedere ca va veti bate cu firme din Big Four sau chiar cu fosta dvs. firma, nume deja consacrate?

     

    Este cu siguranta o provocare, dar concurenta nu poate decat sa ne stimuleze sa fim mai buni.  Eu sunt insa foarte increzator in faptul ca avem experienta necesara pentru a face diferenta. In 1998, cand am hotarat sa plec de la Coopers & Lybrand la Haarmann Hemmelrath, am facut acelasi lucru: am creat un departament de taxe competitiv pe care l-am facut cunoscut in piata, reusind sa realizam un portofoliu impresionant de clienti. Si asta in conditiile in care suportul primit de la partenerii germani a fost unul minim, fiind in special de natura logistica. Acum, dupa ce am acumulat aproape 10 ani de experienta in domeniu, si cu sprijinul unei echipe care are deja o foarte buna reputatie in piata si care ma va ajuta foarte mult in perioada ce urmeaza, am convingerea ca ne vom atinge obiectivul de a realiza in cadrul firmei Salans un departament de fiscalitate puternic si recunoscut. In plus, experienta firmei Salans in fiscalitate in Europa Centrala si de Est ne va ajuta sa ne pozitionam printre liderii pe piata in ceea ce priveste serviciile pre si post-aderare la UE.

     

    Veti deveni partener la Salans Romania?

     

    Ca in orice firma internationala, anumite proceduri trebuie respectate in vederea promovarii in cadrul structurii existente. In perioada imediat urmatoare, voi urma pasii necesari pentru a deveni partener in cadrul biroului local al Salans, in conformitate cu cerintele legii privind avocatii.

     

    La cat estimati in prezent piata serviciilor profesionale de optimizare fiscala si ce perspective de crestere sunt?

     

    Este foarte greu de estimat la cat se situeaza in acest moment piata serviciilor de consultanta fiscala, inclusiv optimizare. Consultanta fiscala acorda firmele multidisciplinare, dar si firmele de contabilitate si birourile de avocati, ceea ce face dificila o estimare, dar totusi sunt de parere ca este in jur de 25 de milioane de euro. Cred insa ca aceasta piata va creste semnificativ in perioada urmatoare, estimarea mea fiind o crestere anuala de cel putin 15% pana in 2007 si chiar mai mult dupa. Foarte importante vor fi pregatirea pentru aderare si ulterior aderarea, evenimente care vor aduce foarte mult de lucru tuturor, inclusiv specialistilor in legislatie fiscala.

     

    Care ar fi prima modificare legislativa pe care ati face-o daca ati avea aceasta putere?

     

    Ar trebui facute mai multe modificari legislative care sa duca la eliminarea unor bariere inutile in calea investitiilor si a mediului de afaceri si la reducerea fiscalitatii, in special asupra muncii.

     

    Un prim-pas a fost deja realizat prin eliminarea obligatiei de a anunta vanzarea de mijloace fixe cu minimum 60 de zile inainte a autoritatilor fiscale, modificare importanta pe care am sustinut-o, deoarece ingreuna atat activitatea contribuabililor, cat si pe cea a Ministerului de Finante, pe care il obliga sa trimita inspectori in control pentru orice vanzare de mijloace fixe. In ceea ce priveste viitorul, sunt un suporter al cotei unice la impozitul pe venit, combinata insa cu o plafonare a bazei de calcul a contributiilor sociale. Aceste masuri le-as introduce fara ezitare.

     

    Interviu realizat de Laurentiu Ispir

  • SA NE INTOARCEM LA BUNUL SIMT

    CINCI plusuri

    Pentru a evita intrarea in criza, managerul unei companii trebuie, potrivit Compass Consulting:

    1. sa dea si altora posibilitatea sa se manifeste in viata companiei

    2. sa aiba incredere in colaboratori

    3. sa accepte ca nu este singura persoana capabila sa ia decizii

    4. sa recunoasca ca este supus greselii

    5. sa accepte si succesele si greselile celorlalti

     

    CINCI minusuri

    Compass Consulting spune ca 80% din afaceri esueaza in primii cinci ani intreprinzatorii:

    1. vor sa dezvolte afacerea cum cred ei, fara a tine cont de clienti

    2. nu-si formeaza o echipa care sa-i ajute

    3. sunt preocupati de profit

    4. ignora detaliile

    5. subordoneaza sistematic afacerea intereselor personale

  • ELECTROALFA, SCHIMBAREA SUBTILA

    Gheorghe Ciubotaru, directorul general si proprietarul companiei botosanene Electroalfa, a simtit ca are o problema in momentul in care numarul angajatilor companiei sale a crescut de la cativa oameni la peste 100. „In 1991 am inceput intr-o camera de sase metri patrati, apoi am trecut intr-un garaj, iar acum sunt doua fabrici. Una este sa conduci 20 de oameni, alta 100 si alta 450 de oameni, cati sunt in prezent“, spune Ciubotaru.

     

    SIMPTOMELE: Schimbarile pe care Gheorghe Ciubotaru spune ca le-a sesizat erau subtile, economiceste compania mergea bine, dar oamenii erau mai putin deschisi, era o schimbare de atmosfera care in timp s-ar fi resimtit si in finantele companiei.

     

    SOLUTIA: Cu consultanta de specialitate, Gheorghe Ciubotaru si-a reconfigurat compania, a stabilit indici de performanta si modul de raportare, a introdus competente de calitate si a delegat angajatilor sai competente care initial ii apartineau. Totul s-a facut cu grija, fara a risca bulversari ale activitatii, tinand cont de gradul mare de inertie a oamenilor si de nevoia de asimilare lenta a schimbarii.

     

    REZULTATELE: In acest an se incheie prima etapa de reconfigurare a companiei, un proces programat sa se desfasoare pe durata a trei ani; dupa acesta prima etapa urmeaza corectiile. „O analogie este cu analizele medicale periodice“, spune Ciubotaru. O parte a schimbarii este si noul brand al companiei, facut public luna trecuta. In 2004 Electroalfa a inregistat o cifra de afaceri de 16 milioane de euro.

  • Elixir est-european

    Ce efect au asupra economiei britanice cei 223.000 de imigranti inregistrati oficial in 2004? Calmeaza inflatia, maresc randamentele si incasarile din taxe, potrivit unui studiu dat publicitatii saptamana trecuta de Ernst and Young si citat de France Presse si de publicatii britanice precum The Sunday Times si The Independent. Cei mai multi dintre imigranti provin din statele est-europene care au aderat la Uniunea Europeana la 1 mai 2004, beneficiind astfel de dreptul de a munci legal in Marea Britanie.

     

    „Imigratia a fost un elixir pentru economie. A intinerit forta noastra de munca si a facut-o mult mai mobila“, spune Peter Spencer, consilier-sef pe probleme economice la Ernst and Young Item Club. Influxul de muncitori est-europeni a mentinut salariile la acelasi nivel, efectul secundar fiind ca slujbele britanicilor n-au mai fost la fel de sigure ca inainte. „Muncitorii britanici care isi pierd locurile de munca isi gasesc mult mai greu altul, in special daca doresc sa-si mentina nivelul salarial avut inainte de concediere“, a explicat Spencer.

     

    Studiul arata ca desi afluxul de imigranti a dus la o crestere a ratei somajului, raportul cost-beneficii a fost, in ansamblu, extrem de favorabil. Agricultura si productia sunt ramurile cu cele mai multi angajati din estul Europei, urmate de servicii si constructii. Studiul a evaluat ca imigrantii vor contribui la produsul intern brut cu 2 miliarde de lire sterline in acest an fiscal, iar anul viitor valoarea va ajunge la 4 miliarde de lire. Pentru 2008-2009, se estimeaza o contributie de sase miliarde. In ceea ce priveste incasarile din taxele platite de imigranti, acestea vor ajunge la 300 de milioane de euro in acest an, 500 de milioane de lire anul viitor si la 1,3 miliarde de lire in 2007-2008.