Blog

  • Restul de 20%

    Probabil ca a parut destul de greu de inteles de ce, dupa ce primele cinci luni s-au terminat cu un excedent bugetar de 1,3% din PIB, atatia comentatori se nelinistesc de noua marire a obiectivului de deficit bugetar pentru 2006 la 2,5% din PIB. Mai ales dupa ce si premierul, si ministrul finantelor, ba chiar si guvernatorul BNR Mugur Isarescu au iesit impreuna sa declare ca toate cheltuielile in plus prevazute acum la rectificarea de buget sunt firesti pentru o tara care isi pregateste infrastructura pentru integrarea in UE.

     

    O critica incorecta din punct de vedere logic spune ca Romania e oricum incapabila sa cheltuiasca eficient niste bani in plus, pentru ca de fiecare data pana acum, sumele zise pentru dezvoltare, infrastructura sau reforma sistemelor de sanatate si pensii s-au topit fie in buzunarele demnitarilor corupti si ai clientelei politice, ori in consum (cresteri de salarii, subventii, programe sociale). Mergand pe aceasta logica, ar insemna ca Romania ar fi condamnata aprioric la ineficienta si ar trebui sa-i fie interzis sa-si faca vreodata vreun plan de cheltuieli pentru dezvoltare. In realitate, nu e vorba de nici o fatalitate, ci doar de o nevoie de prudenta, din cel putin doua motive.

     

    Pe de o parte, structura economiei face ca un deficit bugetar crescut sa ameninte mai tare balanta de plati si inflatia decat o arata la prima vedere calculul pe hartie, adica paralela cu alte tari din Est care si-au majorat deficitele ca sa faca loc cheltuielilor de dezvoltare. Pe de alta parte, inexistenta unei strategii fiscale pe mai multi ani (promisa inca de anul trecut) produce salturi curioase in executia bugetului si incoerenta in planificare: toamna trecuta, ca si acum, bugetul a avut excedent fiindca n-au fost proiecte de investitii suficiente ori capacitatea de a le realiza, iar amanarea lor luni de-a randul a facut ca anul acesta tinta de deficit sa fie deja modificata de doua ori.

     

    Acelasi lucru explica, in parte, si incapacitatea de cheltuire eficienta de care era vorba mai sus: statistica Finantelor arata ca pe primele cinci luni, cheltuielile de investitii au fost de 569 mil. euro, in timp ce cheltuielile pentru subventii au fost de 671 mil. euro. Faptul ca guvernatorul BNR si-a declarat acum speranta ca rectificarea n-o sa ameninte inflatia daca macar 80% din banii in plus vor fi cheltuiti eficient nu e decat o incercare de a linisti verbal piata. Nevrand sa dea un semnal ca BNR se asteapta la vreo aruncare in aer a indicatorilor macro, Mugur Isarescu n-a criticat deci majorarea deficitului. Marja de 20% estimata sa ramana dupa scaderea cheltuielilor „bune“ a fost insa deja destul de amenintatoare ca sa determine BNR la masuri preventive (cresterea dobanzii de politica monetara si majorarea rezervelor obligatorii in lei ale bancilor) mai graitoare decat lipsa criticilor din discursul guvernatorului.

  • Mai vedem pe 9 august

    BNR a decis sa inaspreasca din nou conditiile monetare, cu o majorare mica, aproape simbolica a ratei dobanzii de politica monetara (de la 8,5% la 8,75% pe an) si cu o crestere drastica, de la 16% la 20%, a cotei rezervelor minime obligatorii pe care bancile comerciale sunt obligate sa le constituie la BNR din totalul surselor atrase in lei la scadente mai mici de doi ani.

     

    Banca centrala incearca deci (asa cum a anuntat de mai multe ori incepand din primavara) sa limiteze in continuare cresterea creditului, de data aceasta cu precadere a celui in lei, dupa ce pe parcursul anului trecut a incercat sa-l potoleasca pe cel in valuta. Pentru un asemenea scop, nimic nu da roade mai directe si mai rapide decat constrangerea pe partea rezervelor minime obligatorii. In privinta dobanzii insa, aici situatia e mai delicata.

     

    Dupa cresterea de 1% a dobanzii de politica monetara din februarie, corelata atunci cu o majorare a rezervelor minime obligatorii la valuta, unii comentatori au continuat sa sustina ca parghia dobanzii ar trebui folosita iarasi, pentru ca starea economiei o impune (inflatia ameninta sa urce in continuare, impinsa de preturile administrate si de o viteza nelinistitoare de crestere a PIB, cu 6,9% pe primul trimestru, fata de estimari in jur de 5%). In plus, o majorare de dobanda nu mai prezinta riscurile de anul trecut, de atragere a capitalurilor straine speculative, atata vreme cat acestea parasesc oricum pietele in curs de dezvoltare, atrase de cresterile de dobanda ale Bancii Centrale Europene si ale Fed.

     

    Totusi, pentru BNR, cresterea de acum cu doar 0,25% a dobanzii e un semn ca autoritatea monetara vrea sa-si lase inca marja de actiune la acest capitol pentru restul anului si eventual pentru la anul. Majorarea de dobanda a BNR a fost acum mai mult o reactie la situatia de pe pietele internationale, dupa ce bancile centrale din Turcia, India sau din tari asiatice au recurs la cresterea de dobanda ca sa evite prabusirea monedelor nationale. In rest insa, banca centrala s-a ferit saptamana trecuta sa faca o prognoza noua asupra inflatiei pe 2006, lasand-o pentru urmatoarea sedinta a Consiliului sau de Administratie din 9 august. In functie de prognoza respectiva urmeaza sa aiba loc sau nu o alta modificare de dobanda. Mai ales ca decizia de atunci va prinde in calcul si efectele proaspetei rectificari bugetare, care ameninta la randul ei tinta de inflatie pe anul in curs.

  • MAREA NATIONALIZARE

    Ultimii ani au marcat o tendinta destul de clara de inlocuire a managerilor straini din multinationalele care opereaza in Romania cu directori romani, nu in esaloanele al doilea si al treilea, ci pe cele mai importante pozitii din companie.

     

    IT: Este primul sector unde cea mai inalta functie din filiala romaneasca a unei multinationale a fost ocupata de un roman. Numit in fruntea Microsoft Romania inca din 1996, de la implantarea firmei in Romania, Hotaran a fost promovat in 2004 director general al companiei pentru Microsoft Europa de Sud-Est, responsabil de politica de dezvoltare a firmei in zece tari din regiune. Un alt director roman din firma, Dorin Badea, cu o experienta de cinci ani in filiala romaneasca, a fost numit anul trecut Microsoft Services Lead pentru filiala din Scotia, functie pe care a preluat-o la 1 ianuarie anul acesta.

     

    FMCG: Grupul Hellenic Bottling Company l-a desemnat anul trecut pe Calin Dragan la conducerea operatiunilor din Romania ale Coca-Cola HBC Romania. Odata cu numirea acestuia, managementul din Romania al companiei a devenit exclusiv romanesc. Dragan a lucrat in Coca-Cola din 1994, ultima functie detinuta fiind in cadrul Coca-Cola Bevande Italia. Tot anul trecut, grupul Unilever a numit-o pe Alexandra Gatej presedinte al diviziei pentru regiunea balcanica, Unilever South Central Europe. Gatej a lucrat din 1996 la Unilever, intre 1998 si 2003 fiind detasata si ea in strainatate, in Cehia si Italia.

     

    TELEFONIE: Cel mai mare operator de telefonie mobila din lume, grupul britanic Vodafone, a schimbat toamna trecuta conducerea Connex, numind-o in functia de director executiv pe Liliana Solomon. Biografia ei e de-acum foarte bine cunoscuta: incepand din 1991 lucreaza in telecomunicatii, mai intai la Deutsche Telekom, unde ajunge vicepresedinte executiv la divizia de Controlling & Business Management, apoi in Marea Britanie, la T-Mobile, in functia de CFO, apoi tot CFO la Cable & Wireless. Inaintea ei, la conducerea Connex/MobiFon s-au succedat doi canadieni.

     

    ASIGURARI: Cel mai cunoscut nume in chestiune este al Violetei Ciurel, fost director general al diviziei de asigurari de viata la ING Romania, promovata in 2004 director general al Departamentului global de pensii din cadrul grupului financiar ING. Exista insa si alti manageri romani ai unor companii straine de asigurari – Mihnea Tobescu (AIG Romania), Theodor Alexandrescu (AIG Life), Dan Odobescu (Unita-Wiener Staedtische), Tudor Moldovan (Generali).

     

    BANCI: Cel mai nou domeniu unde sefii romani castiga teren sunt bancile, dupa ce Misu Negritoiu a devenit primul bancher autohton care ocupa cea mai inalta functie executiva intr-o institutie bancara cu capital majoritar strain, ING Romania. Pana acum, in astfel de banci, romanii au detinut fie functii executive subalterne (acelasi Negritoiu a fost timp de sase ani director general adjunct in ING), fie s-au aflat in conducerea Consiliilor de Administratie (Bogdan Baltazar la BRD-SocGen sau Petre Tulin la HVB-Banca pentru Locuinte) ori au detinut presedintia (Dan Pascariu la HVB).

  • Premiu pentru BUSINESS Magazin

    Larisa Ghitulescu, redactor al BUSINESS Magazin, a fost desemnata drept unul din castigatorii sectiunii de publicitate a concursului national „Tanarul jurnalist al anului“, organizat de Freedom House, in parteneriat cu Edipresse AS Romania.

     

    Articolul „Sunt campion, stiu sa ma vand?“, cu care Larisa Ghitulescu a castigat acest premiu, a fost nominalizat, in primavara acestui an, si la sectiunea de jurnalism sportiv a Premiilor Clubului Roman de Presa. Celalalt castigator al sectiunii de publicitate al concursului „Tanarul jurnalist al anului“ a fost Irina Florea, editor coordonator al publicatiei Media & Advertising, editata de agentia MEDIAFAX, pentru articolul „Publicitatea, data afara cu telecomanda, intra pe mobil“, aparut in Ziarul Financiar. Pentru cele noua sectiuni ale concursului s-au primit peste 200 de inscrieri ale materialelor publicate in 2005 de catre jurnalisti din toata tara.

  • Eclipsa de PD

    Saptamana trecuta a marcat un nou inceput de campanie pe cont propriu a democratilor care, prin vocea ministrului Vasile Blaga, au cerut energic descentralizarea accentuata la nivel local. A fost un mod ingenios de a relua intr-un plan mai tehnic chestiunea restructurarii aparatului guvernamental, printr-o propunere de reducere drastica a prerogativelor guvernului central, in favoarea autoritatilor locale si judetene.

     

    Desi Blaga s-a folosit de argumente legate strict de eficienta administratiei, comentatorilor nu le-a fost deloc greu sa sesizeze aici un atac clar la premierul Tariceanu si la guvernul lui. De altfel, prim-ministrul a si replicat ca o astfel de restructurare nu se poate face acum, intrucat ar duce la „paralizia intregului aparat administrativ“.  

     

    Initiativa ministrului de interne a fost insa eclipsata de lovitura mediatica a PNL, cu propunerea de retragere a trupelor romanesti din Irak. Faptul ca premierul si PNL s-au consultat in prealabil cu UDMR si PC, dar nu si cu PD a fost un semnal clar de izolare a democratilor in interiorul arcului guvernamental. Mai ales ca pozitia de respingere din start de catre PD a retragerii militarilor romani s-a dovedit singulara, nesustinuta nici de colegii de coalitie, nici de partidele din opozitie.

  • Coarda cea sensibila

    Serviciul Roman de Informatii a divizat din nou saptamana trecuta scena publica in doua tabere opuse. Episodul capturarii primului prezumtiv terorist islamist din Romania a creat pe de o parte ingrijorare, iar pe de cealalta parte un scepticism ironic.

     

    Daca adeptii primei variante au comentat cu ton grav amenintarile reale care, iata, sunt prezente si in Romania drept consecinte ale razboiului global impotriva terorismului, de cealalta parte actiunea SRI a fost vazuta ca facand parte dintr-o simpla campanie de imagine, si inca una nici macar prea bine pusa la punct.

     

    Astfel, potrivit acestora din urma, SRI ar incerca sa-si refaca imaginea destul de afectata de faimosul raport privind aparitia gripei aviare in Romania si pentru asta a ales calea cea mai la indemana: apelul la coarda sensibila a sigurantei nationale. Intr-o asemenea nota, sustin adeptii respectivei interpretari, trebuie citite atat expulzarea din urma cu doua saptamani a unui irakian acuzat de SRI ca ar fi condus o retea de spionaj in cadrul ambasadei de la Bucuresti pe timpul regimului Saddam Hussein, cat si arestarea exaltatului lugojean Florin Les.

     

    De altfel, dupa cum a descoperit presa, inspaimantatorul terorist capturat de SRI dispunea de un arsenal relativ modest in perspectiva atacului pe care il pregatea la Ti-misoara – doua butelii de aragaz legate la un aprinzator. Cat despre statutul lui de proaspat convertit la islam, comunitatea musulmanilor din Romania nici nu auzise de el.

     

    In fine, merita luata in calcul si ipoteza avansata de apropiatii si de familia tanarului fost viitor terorist, anume ca actiunile sale erau dictate mai degraba de o suferinta psihica decat de o convingere religioasa ferma si de un atasament lucid la ideologia fundamentalismului islamic.

  • Bonusuri fotbalistice

    Companiile din Cehia si-au premiat cei mai buni angajati trimitandu-i in excursii la Campionatul Mondial de Fotbal din Germania. Reprezentantii firmelor de turism care organizeaza excursii la Cupa Mondiala spun ca 60% din locuri au fost cumparate de corporatii, relateaza Czech Business Weekly.

     

    In plus, sponsorii oficiali ai FIFA World Cup, precum si partenerii Asociatiei de Fotbal din Cehia, au inceput sa ofere bilete gratuie angajatilor si partenerilor de afaceri.

     

    „Este o metoda buna de a ne motiva clientii care pot castiga bilete dupa achizitionarea produselor noastre, fiind inclusi intr-o extragere. De asemenea, distribuim biletele pe care le avem la dispozitie partenerilor nostri de afaceri si celor mai buni angajati“, a precizat Milan Luzum, purtator de cuvant al filialei cehe a Coca-Cola Beverages. Alte companii care folosesc bilete la Cupa Mondiala ca stimulent de marketing sunt filialele din Cehia ale adidas si ale operatorului de telefonie mobila T-Mobile si banca Ceskoslovenska obchodni.

     

    Interesul enorm al fanilor pentru meciurile echipei Cehiei era sa aiba ca efect oprirea productiei la uzina Toyota Peugeot Citroën Automobile Czech din orasul Kolin in Boemia Centrala.

     

    Conducerea fabricii a fost de acord sa lase muncitorii sa urmareasca meciurile Cehiei de la Cupa Mondiala. Pentru aceasta, au fost instalate patru ecrane mari in sala de mese a companiei, unde 500 de muncitori au urmarit meciul.

     

    „Chiar daca am fi insistat ca oamenii sa ramana la munca, ei ar fi fost concentrati mai degraba pe trimiterea de SMS-uri despre meci decat la munca“, a precizat Matej Matolín, purtatorul de cuvant al uzinei.

  • Licitatii la US Army

    Doua sute de mari companii din Bulgaria, Statele Unite, Ungaria, Romania sau Germania concureaza pentru a castiga contracte pentru constructia bazelor militare din Bulgaria.

     

    Oferte au fost facute si pentru ridicarea de hoteluri, magazine, spatii de birouri si restaurante, informeaza Camera Americana de Comert din Bulgaria. Printre competitori se numara si companii precum Boeing, Lockheed Martin, Motorola, Siemens si Coca-Cola. „Aceste companii nu sunt interesate doar de bazele militare americane, ci si de piata bulgara in ansamblu“, a precizat pentru publicatia Standard Valentin Georgiev de la Camera Americana de Comert.

     

    Castigatorii licitatiilor vor fi anuntati la sfarsitul lui 2006, iar constructiile vor incepe la inceputul lui 2007. Oficiali ai armatei SUA si reprezentanti ai mediului de afaceri de peste ocean vor sustine conferinte de doua zile in care vor informa firmele despre procedurile de achizitie aplicate de armata americana.

  • ROMANI, OCUPATI BANCILE

    N-a avut rabdare sa ramana macar un an in politica, dar a stat noua ani intr-o banca. Un personaj simbolic al primilor ani ai tranzitiei, Misu Negritoiu, a ajuns primul bancher roman la conducerea executiva a unei banci cu capital strain. Vazuta de departe, turnura pare o ironie a sortii. De aproape, are o logica instructiva pentru cine vrea sa priceapa cum a crescut capitalismul autohton.

     

    Un blogger care comenta lunile trecute ce se intampla in viata politica de la noi se plangea ca prea putini dintre politicienii sau sefii de institutii centrale ale statului au avut vreodata si alte cariere, adica daca au izbutit ceva in zona privata. „Dintre fostii premieri ai Romaniei, nici unul n-a performat ulterior. Roman este istorie, Stolojan este «bolnav de serviciu» la Cotroceni, Vacaroiu e… hm, presedinte al Senatului. Aceeasi situatie si pentru fostii ministri de finante sau ai economiei/reformei… Daianu, Serbanescu scriu pe la gazeta, Mircea Cosea mai apare din cand in cand pe la televizor…“

     

    Printre putinele exceptii amintite in jurnalul online, de oameni care au avut adica prilejul sa conduca tara in anii ‘90 si apoi s-au reorientat spre sectorul privat, figureaza Bogdan Baltazar si Misu Negritoiu, ambii ajunsi in conducerea cate unei mari banci din Romania. Daca in cazul lui Baltazar e vorba de sefia Consiliului de Administratie al BRD, parasita ulterior in favoarea unei afaceri proprii de consultanta, Negritoiu a lucrat la ING Romania exclusiv in sfera conducerii executive – mai intai ca manager de corporate finance, incepand din 1997, apoi ca director general adjunct, pentru ca acum, de la 1 august, sa preia functia de director general, devenind astfel primul roman care ocupa o astfel de pozitie intr-o institutie bancara cu capital majoritar strain.

     

    Parerea bloggerului de mai sus, ca lipsa unei cariere in sectorul privat ar ilustra o competenta profesionala slaba a celor ce nu stiu sa fie nimic altceva decat politicieni sau functionari ai statului, e destul de raspandita intr-o societate unde iscusinta de a ramane in raiul politicii e un bun substitut pentru talentul in afaceri sau pentru priceperea in orice fel de arte si meserii. Demonstreaza insa neaparat migrarea unui demnitar spre zona privata faptul ca acesta a avut spirit intreprinzator sau competenta in profesie? Avocatul diavolului ar spune ca, dimpotriva, fosti inalti demnitari ai statului, asa cum au fost Baltazar si Negritoiu, au fost cooptati in conducerea unor banci in primul rand pentru relatiile lor in lumea politica – ba mai mult, ca au avut sansa sa fie remarcati si recrutati de noii lor angajatori privati numai fiindca la un moment dat au avut functii vizibile in aparatul de stat.

     

    „Abia venind in banca am descoperit ca sunt cunoscut“, afirma acum Misu Negritoiu, mirandu-se retroactiv ca si la ani buni dupa ce incetase orice activitate in guvern, inca mai era chemat „domnul consilier“, ca si cum functia de consilier al presedintelui Iliescu, detinuta pret de trei ani, pana in 1996, ar fi fost cel mai important lucru care i s-a intamplat vreodata. Fara sa nege ca experienta capatata in primele guverne postrevolutionare i-a fost utila, in toate sensurile, in anii petrecuti la ING, Negritoiu insista insa ca politica nu i s-a potrivit si ca, mai devreme sau mai tarziu, ar fi ajuns tot intr-o firma privata. „Eu am fost norocos cu pierderea alegerilor din 1996 (de catre PDSR – n. r.); probabil altfel n-as fi putut sa mai plec“, spune bancherul, cu un oarecare aer autoironic pe care si-l pastreaza, de altfel, pe tot parcursul discutiei.

     

    Motivele plecarii lui din politica par acum dezarmante in raport cu opinia generala ca nimic nu-i mai de dorit in Romania decat un post in administratia centrala. Pe de o parte, zice Negritoiu, a avut nevoie de bani, fiindca salariul la stat, singura sursa de venituri a familiei, era insuficient ca sa tina in scoala doi copii, iar despre sine sustine ca n-a fost niciodata „adeptul vamuirii“, adica al exploatarii materiale a unei demnitati in stat („Eram nevoiasi, material vorbind. Sotia mea, care lucra la o firma de avocatura, aducea mai multi bani decat mine in casa“). Pe de alta parte, l-a nemultumit ce se intampla in sfera puterii: cam toate initiativele de reforma liberala la care colaborase el in primii ani dupa 1989 esuasera, iar interludiul de nici un an petrecut ca deputat, intre 1996 si 1997, l-a convins ca in Parlament „e pierdere de timp foarte multa, si asta pentru un om activ e foarte greu de suportat“ – afara doar daca n-ai aptitudini pentru „jocurile de culise“ din interiorul ei.

     

    E adevarat insa ca nici bancher nu s-ar fi imaginat – ba chiar „era ultimul lucru pe care si l-ar fi inchipuit“ atunci cand s-a intamplat sa-si proiecteze viitorul. Cu aceeasi unda de autoironie, Negritoiu spune ca nu stie sa fi avut in copilaria petrecuta la Dabuleni vreun talent sau vreo inclinatie speciala, ci doar cateva planuri hranite din lecturi si dintr-o vizita la Brasov: „Mai intai am vrut sa ma fac inginer de paduri, apoi inginer de camioane la Brasov, iar in liceu am vrut sa fac Institutul de Marina, ca sa calatoresc si sa vad lumea“. Pana la urma, a auzit intamplator de Facultatea de Comert Exterior si s-a decis sa plece la Bucuresti si sa dea examen la ASE in 1969. A intrat usor („eram bun la matematica si la franceza“), dar fiindca primii ani de facultate au fost destul de dezamagitori, si-a schimbat planul, incepand sa viseze la o cariera in diplomatie.

     

    Pana la diplomatie insa a fost repartizat ca economist la ILEXIM, o intreprindere care exporta mic mobilier si artizanat mai ales in Germania; aici i-a folosit ca a invatat germana in facultate, a avut prilejul sa calatoreasca in strainatate si i-a ramas timp si pentru o a doua facultate la fara frecventa, Dreptul. „Am facut Dreptul ca sa ma dezvolt, nu neaparat pentru o cariera juridica. Am invatat atunci un lucru care mi se confirma si azi – ca trebuie sa te pregatesti mereu, ca succesul e intalnirea intre pregatire si oportunitate. Sa te pregatesti cat mai mult si cat mai divers, pentru ca nu stii niciodata cu ce oportunitate te intalnesti“. Asa a ajuns Negritoiu sa invete pe cont propriu engleza, sa stie spaniola si ceva italiana, iar ca sa-si pastreze o portita de scapare de „magazia aia fara perspective“ de la ILEXIM, a avut grija sa-si asigure un post de asistent la ASE.

     

    De magazie a scapat capatand un post in Ministerul Comertului Exterior, la un departament de analiza economica. „A fost interesant, ma rog, pentru ca era vorba de strategie si prognoza, de relatiile Romaniei cu strainatatea, de contacte cu institutiile de sinteza, cum li se spunea, de genul CSP“, rezuma Negritoiu. In cele din urma, prin 1982, zice, „engleza mea a dat roade“, in sensul ca a ajuns sa-l inlocuiasca temporar pe seful Agentiei economice romanesti din New York („aveam de ales intre Sudan si SUA, asa ca m-am gandit sa aleg SUA“), apoi pe seful Biroului comercial din Los Angeles. „Si asa, intai trei luni, pe urma inca trei luni, am ramas in State pana in 1984, cand am fost atasat olimpic, in anul cand Romania a fost singura tara din Est care n-a boicotat Jocurile Olimpice din SUA“. Intors acasa, a dat un examen de promovare „pentru rangul de consilier II“, examen pe care l-a luat cu o nota suficient de mare ca sa fie rasplatit apoi cu o bursa GATT de patru luni la Geneva.

     

    Pe urma insa, in 1985, a fost repartizat director la o intreprindere autohtona, anume la Arpexim, care se ocupa cu export si import de pielarie si incaltaminte. „Era de fapt fabrica de tabacarie Dambovita, o hala ingrozitoare“, spune fostul director, care se lauda ca macar a reusit sa nu strice si mai tare conturile unei fabrici impovarate de creante neincasate si sa puna ordine in organizare. Dar a insemnat lucrul in comertul exterior si un alt soi de circuit al hartiilor, asa cum sustine acum Dan Voiculescu? „O, in nici un caz. I-au zis unii lui Voiculescu ca toti cei care au lucrat in comertul exterior ar fi colaborat cu Securitatea. Dar diferenta e ca numai el a ajuns miliardar.“ Fapt e ca tovarasul Negritoiu n-a corespuns indeajuns ca director, fiindca a fost inlocuit din functie, pentru ca imediat dupa 22 decembrie 1989 sa fie reinstalat „de comitetul revolutionar din intreprindere“, ba chiar sa fie uns sef CFSN pe intreprindere.

     

    In martie 1990, noua conducere a Ministerului Comertului l-a trimis iarasi ca sef al Agentiei economice de la New York, unde „a inceput cu adevarat“ cariera lui politica: l-a cunoscut pe ambasadorul Aurel Dragos Munteanu, in septembrie pe presedintele Ion Iliescu, sosit la o reuniune ONU, iar cand a venit in tara in octombrie, cu o delegatie de oameni de afaceri americani, „prietenii din primul guvern democratic al lui Petre Roman“ l-au inscaunat la Agentia de Promovare a Investitiilor Straine. E vorba de reprezentantii faimoasei elite de economisti si juristi, colegii de generatie ai lui Negritoiu – nascuti in anii ‘50, unii absolventi ai ASE si lucratori in Institutul de Economie Mondiala, altii reuniti in asa-numitul Club de la Trocadero, membri ai primelor guverne postdecembriste ori strategi ai primelor programe de reforma, de la Eugen Dijmarescu sau Anton Vatasescu la Adrian Severin sau Mugur Isarescu (acesta din urma, coleg de facultate cu Negritoiu, trimis la randu-i, imediat dupa Revolutie, ca reprezentant economic la Ambasada Romaniei din Washington).

     

    Misu Negritoiu isi aminteste cu oarecare placere de perioada cat a condus Agentia pentru Investitii Straine, pentru ca atunci au venit primii investitori straini. „Pe cei de la Coca-Cola i-am adus in 1990; atunci director pentru Europa de Est era Muhtar Kent, actualul vicepresedinte al grupului. Celor de la Colgate-Palmolive noi le-am facut atunci contractele pentru preluarea fabricii Stela.“ In interiorul agentiei insa, cand a incercat sa puna ceva ordine in organizare, cam dupa modelul pe care il aplicase la Arpexim, cu rapoarte de sedinte si disciplina a circuitului informatiei, angajatii l-au reclamat ca „vrea sa introduca metode securistice in institutie“. Drept pentru care „Roman a zis ca sunt prea «tough»“ – ceea ce nu l-a impiedicat pe Negritoiu sa-si continue opera acolo, cu recrutari de personal mai sensibil la ideea de organizare rationala a treburilor.

     

    Dupa alegerile din 1992 a ajuns viceprim-ministru si sef al Consiliului pentru Strategie si Reforma Economica, un organism care in teorie ar fi trebuit sa decida programul de guvernare si de reforma al Cabinetului Vacaroiu, dar in practica n-avea cine stie ce putere. „Eram ministru fara portofoliu in guvern, adica n-aveam buget, parghii, nimic – riscam sa devin un soi de consilier si atat“, zice Negritoiu. Programul de guvernare propus atunci de el impreuna cu echipa de economisti de la Consiliu – Cristian Popa (actualul viceguvernator al BNR), Lucian Croitoru (reprezentantul Romaniei la FMI), Dragos Negrescu (Delegatia Comisiei Europene in Romania), Florin Pogonaru (presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania) – a fost adoptat de Parlament, ce-i drept, insa viziunea din document s-a dovedit prea radicala pentru realitatea economica de atunci si in cele din urma a ramas doar pe hartie.

     

    Pe de o parte era vorba de rezistenta directorilor, care prin Legea din 1991 a societatilor comerciale primisera in grija patrimoniul regiilor „ca intr-un fel de autogestiune de pe vremea lui Tito“; acestia se opuneau deci unui plan de reforma rapida, care viza vanzarea pe cash a celor mai valoroase societati si distribuirea directa a restului de active din economie sub forma de vouchere, fara complicatii de genul FPP-urilor.

     

    Pe de alta parte era vorba de rezistenta motivata electoral a puterii de atunci fata de reformele convenite in teorie cu FMI, adica liberalizarea pietei valutare sau a dobanzilor, care pe atunci subventionau masiv ineficienta din economie (Negritoiu isi aminteste ca dobanzile erau de 15%, in timp ce inflatia ajunsese la 200%).

     

    Vazand ca mai nimic nu reuseste, Negritoiu pleaca la Cotroceni in 1993, consilier al presedintelui Iliescu, sperand ca dintr-o asemenea pozitie poate sa capete mai multa influenta asupra deciziilor de reforma. In afara insa de „un think-tank“ – un consiliu consultativ – in care a dezbatut teorie economica impreuna cu colegi de suferinta ca Mugur Isarescu sau Constantin Ionete, nici aici nu s-a intamplat mai nimic. „Asa am stat la Cotroceni meditativ trei ani“, rezuma fostul consilier, nu fara a preciza ca a avut totusi o relatie foarte buna cu fostul presedinte Iliescu, fie si pentru faptul ca acesta „e o persoana foarte diferita cand lucrezi in particular cu el fata de cum e in public“. Ar fi vrut inca de pe atunci sa plece intr-un loc mai interesant, fie la BERD sau la Banca Mondiala (dar nu i s-a propus), fie in sectorul privat (dar pe atunci nu prea erau oportunitati, fiindca, dupa cum spune Negritoiu, „astia mari nu prea erau pe atunci“).

     

    Astfel incat, la insistenta lui Ion Iliescu, se inscrie in PDSR, candideaza la alegerile din toamna lui 1996 „cap de lista la Dolj“ si ajunge deputat. „M-a coplesit desertaciunea rolului pe care il aveam ca deputat“, rememoreaza actualul bancher: in teritoriu, alegatorii ii cereau locuri de munca sau se plangeau ca au pierdut procese, iar in Parlament mai mult se pierdea vremea. Fisa lui de activitate la Camera Deputatilor consemneaza, pana in mai 1997, numai doua luari de cuvant si o initiativa legislativa, respinsa, legata de regimul investitiilor straine. In schimb, au aparut oportunitatile: „Am discutat intr-o forma sau alta si cu ABN Amro“, zice Negritoiu, dar de ales a ales cealalta banca olandeza intrata in Romania, ING, cu reprezentantii careia facuse cunostinta pe cand era la Cotroceni. Cu seful de atunci al filialei din Romania, Anthony van der Heijden, a intrat in relatii ceva mai apropiate dupa ce acesta i-a sponsorizat o achizitie de manuale pentru cursurile lui de la ASE. Si pana la urma a facut pasul: si-a dat demisia din Parlament si s-a angajat la ING, care pe atunci voia sa faca o divizie de banca de investitii.

     

    „Pentru mine a fost o mare provocare si o mare incercare“, recunoaste Negritoiu – nu numai pentru ca asa a parasit brusc o cariera politica promitatoare, dar si pentru ca niciodata nu avusese de-a face cu riscurile muncii intr-o banca: experienta lui era teoretica si macroeconomica, nu de business. In plus, nici nu era eligibil pentru o functie de conducere in banca, unde legea impune o experienta prealabila de un anumit numar de ani; abia peste cativa ani, cand olandezii l-au numit director executiv adjunct, BNR si-a dat acordul ca activitatea dinainte in institutiile financiare de stat sa-i fie asimilata drept experienta in domeniu. In fine, riscant era si faptul ca a avut de la inceput (ca si acum, ca director general) un contract obisnuit cu ING, adica fara durata determinata.

     

    Insista insa ca toate functiile si toata urcarea sa in ierarhia bancii n-au fost deloc onorifice. Cel mai bine, spune el, l-a slujit „o aptitudine de functionar“ – capacitatea sa, capatata in anii petrecuti la stat, de a ordona si rationaliza activitatea celor din subordine: organizarea institutionala de pe vremuri a fost o premisa naturala, sustine el, a ceea ce azi se numeste „corporate governance“. In rest, gust prea pronuntat pentru ideea de business ca risc nu are: se considera un investitor conservator nu numai in privinta politicilor de creditare ale bancii lui, dar si in privinta propriilor economii, pe care si le pastreaza in depozite bancare. Nu joaca si nici n-ar juca pe bursa, afaceri n-are (cu exceptia unei mici ferme de albine pe care a si lichidat-o fiindca nu era rentabila), iar in afara de o proprietate la Cornu, alte investitii a facut doar in educatia copiilor, ambii scoliti in SUA. Baiatul, absolvent de Duke, lucreaza la Microsoft, iar fata, care a terminat Taft University, s-a angajat de curand intr-o firma de comert din Baltimore.

     

    Daca e sa comenteze insa numirea lui de acum ca director general, dupa aproape zece ani in care la ING a avut pe rand patru sefi straini, Misu Negritoiu prefera sa se refere la increderea grupului olandez in capacitatea profesionala a intregii echipe de romani de la ING Romania – fiindca majoritatea directorilor din banca sunt romani, unii recrutati direct de catre el din ASE si formati ca bancheri in ING (inclusiv unul din cei doi noi directori generali adjuncti, Giovanna Ionescu). Mai mult, din pepiniera de aici, zice Negritoiu, a ajuns sa se dezvolte chiar o adevarata comunitate romaneasca de specialisti in managementul riscului, care acum lucreaza in banci ca ABN sau Raiffeisen.

     

    Acum, promovarea in functie ii aduce in plus, tehnic vorbind, doar un drept de veto fata de deciziile celorlalti directori (pe care insa, sustine el, n-o sa si-l exercite oricum daca e vorba de o decizie dezaprobata de responsabilii cu managementul riscului). Se va ocupa in continuare in mod direct de divizia de servicii pentru companii, iar planuri deosebite nu face pentru perioada (estimata de el la 3-5 ani) in care se vede ramanand director general in banca: „E greu de spus cum va arata piata in cativa ani, pentru ca lucrurile se misca foarte repede“. Ideea esentiala despre dezvoltarea bancii pe perioada directoratului lui e aceeasi ca si pana acum, legata adica de cresterea organica: sucursale si oficii noi in orasele mari neacoperite pana acum, mai ales cele din nordul tarii, extinderea retelei de self-bank-uri, extinderea gamei de produse pana la stadiul in care ING Romania sa devina banca comerciala universala si sa-si majoreze cota de piata la 8-10%, de la putin peste 6% in prezent. De curand, banca a introdus un program de finantari pentru consiliile locale, urmeaza produse pentru IMM-uri, lansarea operatiunilor de factoring si de management al activelor, integrarea in banca a activitatilor de brokeraj.

     

    In schimb, noua functie ii va da probabil o vizibilitate inca si mai mare ca aparator al intereselor bancherilor in raport cu autoritatile, inclusiv in raport cu autoritatea monetara. Nici pana acum nu era seminar economic sau financiar unde figura cu coama cenusie si ochi albastri patrunzatori a romanului de la ING sa nu apara ca un soi de simbol al rezistentei opuse de bancile comerciale fata de insistenta BNR de a regla activitatea din sistem prin masuri administrative. Negritoiu spune ca n-a avut si n-are vreo ambitie de a-i lua locul la conducerea BNR fostului sau coleg Isarescu. Aceasta nu l-a impiedicat insa deloc sa dea sugestii bancii centrale in privinta politicii monetare, cu deosebire in ultimii doi ani, de cand vechea paradigma a leului vesnic slab a fost inlocuita de una a leului supraevaluat in raport cu performanta economiei, iar efortul BNR de a limita creditele de consum a ajuns indirect sa descurajeze economisirea.

     

    La inceputul acestui an, de pilda, intr-un moment cand aprecierea nominala a leului era de mult recunoscuta drept una din cele mai eficiente parghii de lupta cu inflatia, daca nu chiar drept cea mai eficienta, Negritoiu a declarat deschis ca vede deprecierea leului ca pe un obiectiv de politica monetara pentru 2006, fiindca leul prea puternic distorsioneaza pretul creditelor in lei in raport cu cel al finantarilor in valuta. Mai apoi, Negritoiu avea sa puna lucrurile intr-o perspectiva mai larga, explicand ca va fi in orice caz nevoie de o strategie de ajustare a cursului in urmatorii 3-5 ani, pentru ca Romania sa nu intre in Uniunea Monetara Europeana la un nivel de curs care sa-i afecteze competitivitatea (tema e deocamdata complet neatinsa de dezbaterea publica si probabil ca, din acest punct de vedere, va fi meritul lui Negritoiu ca a lansat-o asa de devreme).

     

    Ca toti bancherii sunt insa, in ultima instanta, de aceeasi parte a baricadei o dovedeste faptul ca oficialul ING a luat totusi apararea BNR, spunand ca excesul de consum creat de cota unica de 16% a silit banca centrala la o politica monetara cu mai multe tinte imposibil de conciliat.

     

    Iar acum, chiar mai mult decat guvernatorul Isarescu, care s-a declarat gata sa accepte un deficit bugetar majorat la 2,5% din PIB daca majoritatea cheltuielilor in plus vor merge spre investitii si nu spre consum, Misu Negritoiu sustine ca niciodata Romania nu va putea sa cheltuiasca eficient niste bani in plus intrati in economie atata vreme cat va continua sa functioneze cu un sistem de protectie sociala nereformat. Cu alte cuvinte, tentatia de a arunca in majorari inflationiste de salarii sau in masuri de protectie sociala sumele alocate in plus de la buget va fi mai puternica, sustine seful ING, decat promisiunile de acum ca banii vor servi numai pentru proiecte de infrastructura.

     

    De ce totusi asa de tarziu un roman ajunge in cea mai inalta pozitie executiva intr-o banca detinuta de straini, din moment ce in multinationalele din alte sectoare, romanii au promovat deja de ceva vreme in functii echivalente? Negritoiu prefera sa explice situatia prin intarzierea generala de dezvoltare a societatii romanesti fata de situatia din tarile vecine care au abordat mai radical tranzitia. „In Polonia, Cehia sau Ungaria, aproape toti directorii din multinationale sunt locali. Noi am ramas in stadiul de dezbateri politice din 1990, fiindca iata ca si acum, dupa 16 ani, avem aceleasi probleme ca atunci – cine-a tras in noi dupa 22, cine a colaborat cu Securitatea“.

     

    Probabil ca de la aceasta constiinta a vesnicei ramaneri in urma nationale, ale carei mecanisme le-a tot vazut de-a lungul deceniului trecut, i se trage bancherului si aerul vag autoironic atunci cand vorbeste despre propria biografie. Fiindca, asa colorata si sinuoasa cum e, biografia lui pare de fapt la fel de cenusie ca si perioada de tranzitie pe care a parcurs-o incercand cu destul de putin succes sa-si impuna ideile de reforma in fata unor politicieni care, vorba lui, „pierdeau timpul, si asta era foarte greu de suportat“. Iar pierderea lor de timp de atunci il costa si pe el ca individ, chiar prin faptul ca a ajuns sa conduca banca abia acum, la 56 de ani. De-asta si prefera sa nu-si dea un termen prea indelungat in noua functie, de unde crede ca va iesi direct la pensie: „Mi-e greu sa cred ca ING va avea in Romania un presedinte de 65 de ani“. Noroc ca din studentii lui de la ASE au iesit insa cativa bancheri buni.

  • AFACERILE TRANZITIEI

    Prezenta in conducerea ING Barings (din 2001, ING Romania) a lui Misu Negritoiu, fost demnitar in timpul primelor regimuri Iliescu, n-a stricat deloc unei banci olandeze care in primul deceniu de functionare in Romania a prins unele din cele mai bune contracte de finantare sau de aranjare a unor credite externe pentru statul roman si pentru mari societati de stat. In ultimii doi ani insa, paradigma s-a schimbat, locul marilor tranzactii cu statul fiind luat de tranzactii de amploare mai mica, incheiate cu firme private. Explicatia lui Negritoiu nu are in vedere schimbarea regimului politic, ci incheierea perioadei in care marile firme de stat dominau economia si angajau finantari impresionante.

     

    „Am intrat intr-un nou ciclu, in care intreprinderile private preiau rolul principal“, spune Negritoiu, specificand totusi ca afacerile firmelor private romanesti de acum nu au deocamdata anvergura celor de stat din anii ‘90, astfel incat nici finantarile atrase de la banci nu mai au aceeasi amploare. Profitul brut al ING Romania s-a ridicat anul trecut la 17 mil. euro, in timp ce activele bancii au crescut cu 45,7%, la 1,8 mld. euro, situand banca pe locul al patrulea in sistemul bancar romanesc.

    • 1996 ING intermediaza primul imprumut sindicalizat pentru RENEL (160 mil. dolari)
    • 1998 Coaranjor al unui credit sindicalizat de 40 mil. dolari pentru SNP Petrom
    • 1998-2001 Finantari pentru RomTelecom (50 mil. dolari), Alro (68 mil. dolari), Tarom (peste 80 mil. dolari)
    • 1999 Cel mai mare plasament privat international din Romania, pentru MobilRom, in valoare de 75 mil. dolari
    • 2000 Aranjor al unui credit sindicalizat de 65 mil. dolari pentru Petrom
    • 2001 Coaranjor in emisiunea de obligatiuni de 125 mil. euro pentru Petrom, prima fara garantie guvernamentala pentru o companie de stat; ING organizeaza si listarea la Bursa a 6,8% din actiunile Petrom
    • 2001 Unul din aranjorii creditului sindicalizat de 250 mil. euro pentru Termoelectrica
    • 2001 Aranjor pentru emisiunea de euroobligatiuni de 600 mil. euro a MFP
    • 2002 Coaranjor pentru emisiunea de euroobligatiuni de 700 mil. euro a MFP
    • 2003 Aranjor al unui credit sindicalizat intern in lei (3.600 mld. lei – peste 100 mil. dolari), pentru Administratia Nationala a Drumurilor
    • 2003 Aranjor al unui credit sindicalizat de 1.200 mld. lei pentru Electrica
    • 2004 Suma sindicalizata pentru Administratia Nationala a Drumurilor ajunge la 6.400 mld. lei si 17,5 mil. euro
    • 2005 Aranjor pentru creditul sindicalizat de 200 mil. euro pentru Vodafone-Connex
    • 2005 Finantari pentru Carrefour-Hiproma (100 mil. dolari), Alro (45 mil. dolari), Electrica (30 mil. dolari), Flamingo (45 mil. RON); listarea la Bursa a Flamingo (prin ING Securities).