Blog

  • Eliminarea scutirilor fiscale pentru angajaţii din ITC condamnată de Federaţia Sindicatelor

    Această scutire, care urma să expire în 2028 conform Codului Fiscal, a fost eliminată fără consultare prealabilă, generând nemulţumiri şi îngrijorări în rândul angajaţilor şi companiilor.

    Impact negativ asupra economiei şi lucrătorilor
    Potrivit Federaţiei, eliminarea scutirii fiscale va reduce veniturile reale ale angajaţilor din IT&C şi va destabiliza companiile care îşi bazează planificarea fiscală pe politici predictibile. Într-un sector strategic deja afectat de provocări geopolitice şi economice, măsura va avea un efect de domino, afectând atât angajaţii, cât şi competitivitatea economică a României.

    Lipsa dialogului social şi a transparenţei
    Federaţia acuză Guvernul de ignorarea principiilor dialogului social. Varianta iniţială a ordonanţei transmisă Consiliului Naţional Tripartit nu includea această măsură, dar o versiune actualizată a fost publicată cu doar câteva ore înaintea şedinţei de guvern. Acest proces grăbit subminează încrederea populaţiei şi a partenerilor sociali, alimentând criza de încredere în instituţiile statului.

    Solicitările Federaţiei Sindicatelor din IT&C
    Federaţia cere retragerea acestei măsuri din ordonanţă şi iniţierea unui dialog real cu partenerii sociali pentru identificarea unor soluţii sustenabile. De asemenea, subliniază necesitatea respectării principiilor de predictibilitate fiscală şi a transparenţei în luarea deciziilor.

    Într-un context economic fragil, cu un deficit guvernamental de peste 8% din PIB, Federaţia avertizează că astfel de măsuri pot afecta pe termen lung un sector strategic esenţial pentru competitivitatea economică a ţării.

     

  • Marius Lulea (AUR): „Guvernul pregăteşte o apocalipsă fiscală care va distruge economia României”

    Prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, a lansat critici dure la adresa Guvernului, acuzându-l de implementarea unei politici fiscale care ameninţă sectoarele economice cheie ale ţării. 

    Lulea a declarat că măsurile anunţate, inclusiv creşterea taxelor şi eliminarea facilităţilor fiscale, vor avea efecte devastatoare asupra economiei, în special în construcţii, agricultură şi IT.

    „Taxele mărite nu vor aduce nici măcar 1% în plus la buget, dar vor împinge firmele spre evaziune sau închidere. Agricultura, construcţiile şi sectorul IT sunt sacrificate, iar românii sunt forţaţi să plece în diaspora”, a afirmat Lulea.

    El a atras atenţia că eliminarea facilităţilor fiscale din construcţii va afecta grav sectoarele conexe, precum energia şi logistica, şi va creşte costurile pentru consumatori. În agricultură, fermierii deja afectaţi de subvenţii mici vor fi împovăraţi de taxe mai mari, în timp ce sectorul IT riscă să piardă companii şi talente către alte ţări.

    Lulea a acuzat guvernul de trădare a promisiunilor electorale şi de adoptarea unor politici economice care „îngroapă economia într-o criză profundă”.

    Ca alternativă, AUR propune un program economic inspirat de modele de succes din SUA şi Coreea de Sud, axat pe sprijinirea antreprenorilor, creşterea bazei de impozitare prin stimularea producţiei interne şi crearea de locuri de muncă mai bine plătite.

    „România merită mai mult decât distrugerea economică premeditată. O guvernare AUR este singura soluţie reală pentru salvarea economiei şi pentru a aduce românii acasă”, a concluzionat Marius Lulea.

     

  • AKTOR a început forajul la al 4-lea tunel pe secţiunea Apaţa-Caţa a tronsonului de cale ferată Braşov-Sighişoara

    Bucureşti, 30 decembrie 2024. Compania de construcţii AKTOR forează acum toate cele patru tuneluri de pe firul viitoarei linii de cale ferată Braşov-Simeria, parte din Coridorul Rin-Dunăre, tronsonul Braşov-Sighişoara, subsecţiunea 2: Apaţa-Caţa după pornirea celei de-a patra maşini de foraj TBM (tunnel boring machine), denumită Konstantina, la jumătatea lunii decembrie.

    Cu o lungime de 100 de metri, ”cârtiţa” de 1.500 de tone a început să sape în panta dealului situat la doar 4 km vest de Racoş (locaţie pe hartă), alăturându-se maşinii de foraj Alexandra, care a început lucrul la jumătatea lunii octombrie şi acum este deja înăuntrul muntelui. Cele două maşini de foraj vor săpa o pereche de tuneluri lungi de câte 5,1 km în direcţia Homorod. Este vorba de perechea nordică de tuneluri forate de Aktor pe acest viitor segment de cale ferată, şi care continuă perechea de tuneluri sudică, în lungime de 6,9 ​​km, unde TBM-urile Varvara şi Eleni au început lucrările în primăvară şi au ajuns deja în adâncul muntelui, în direcţia Apaţa.

    “Acesta este un proiect de amploare, unul dintre puţinele din Europa în care patru maşini forează patru tuneluri în acelaşi timp, dovadă a capacităţii AKTOR de a livra proiecte de infrastructură de ultimă generaţie, care sporesc conectivitatea în România şi în întreaga regiune. Toată echipă este mândră să participe la această lucrare istorică, de consolidare a Coridorului Rin-Dunăre, contribuind la creşterea durabilă şi mobilitatea regiunii pentru generaţiile viitoare. Le mulţumesc muncitorilor implicaţi pentru efortul şi dăruirea lor şi autorităţilor pentru sprijin”, a declarat Alexandros Exarchou, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO al Aktor Group.

    Pe măsură ce avansează în interiorul muntelui, TBM-urile montează în jurul lor prefabricate de beton de 1,5 metri lăţime fiecare, ca un inel, pentru a crea forma circulară a tunelului.

    Procesul de asamblare şi poziţionare a unui TBM şi începerea operaţiunii de foraj este complex şi necesită planificare, pregătire şi execuţie detaliată. Folosind TBM-uri, putem fora tuneluri cu o mai mare precizie, siguranţă şi protecţie a mediului decât permit metodele tradiţionale. Această abordare inovatoare a forajului de tuneluri deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea infrastructurii, minimizând în acelaşi timp impactul asupra zonei înconjurătoare”, explică Sotirios Koropoulis, directorul de proiect tronsonul Apaţa-Caţa, şantier Lot 2. Iata şi un scurt reportaj de pe şantier, aici.

    Tunelurile vor fi interconectate prin 13 galerii de legătură, cu o lungime totală de 601 metri liniari pentru tunelurile Ormeniş, respectiv 10 galerii de legătură, cu o lungime totală de 417 metri liniari pentru tunelurile Homorod.

    Pasajele subterane Ormeniş/Homorod vor consta fiecare din două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată. Distanţa dintre cele două tuneluri forate va fi variabilă şi este planificată să fie între 30m în apropierea zonelor de intrare şi 70m în apropierea zonei de suprasarcină înaltă.

    Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorită căptuşelii din beton). Cele patru TBM folosite de Aktor au fost construite de compania HERREKNECHT. Un TBM poate să foreze tuneluri cu o viteză medie de 10-15 metri pe zi, timp şase zile pe săptămână, urmate de o zi de întreţinere.

    Tunelurile se află pe firul viitoarei linii de cale ferată Braşov-Simeria, parte din Coridorul Rin-Dunăre, tronsonul Braşov-Sighişoara, subsecţiunea 2: Apaţa-Caţa. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de Compania Naţională de Căi Ferate (CFR SA) cu consorţiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Compania Arcada.

    Despre Grupul de companii AKTOR

    AKTOR Group of Companies este un jucător de top pe piaţa din Europa de Sud-Est, valorificând 70 de ani de experienţă pentru a implementa proiecte tehnice la scară largă şi pentru a investi strategic în sectoare precum energia verde, imobiliare, proiecte de concesiune, parteneriate public-private (PPP), şi managementul integrat al instalaţiilor. Grupul AKTOR va direcţiona 2 miliarde EUR în achiziţii şi investiţii pentru a realiza o cifră de afaceri de 1,4 miliarde EUR şi un EBITDA de 184 milioane EUR până în 2025, printr-un portofoliu diversificat de activităţi. Până în 2025, forţa de muncă a Grupului este de aşteptat să depăşească 8.800 de angajaţi în Grecia şi în străinătate. Misiunea Grupului AKTOR este de a deveni o forţă motrice pentru progres în domeniile sale de operare, creând valoare pentru acţionarii săi şi societate, contribuind la progres şi prosperitate şi îmbunătăţind viaţa oamenilor către un viitor durabil.

    AKTOR România este cea mai mare subsidiară de construcţii a grupului şi este prezentă în ţară de peste 20 de ani. Compania a finalizat şase proiecte majore şi are încă şapte în derulare. Dintre acestea, reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria (tronsonul Coşlariu – Sighişoara – sub-tronsoanele: 1. Braşov-Apaţa şi 3. Caţa-Sighişoara şi sub-tronsoanele 2. Apaţa – Caţa) presupune modernizarea unei părţi vitale a Coridorul IV paneuropean pentru călătorii cu trenul de mare viteză.

     

    Urmăriţi AKTOR S.A. Romania pe LinkedIn | YouTube

     

  • Cătălin Drulă: „Ciolacu va rămâne în istorie ca un criminal economic”

    Deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, a criticat dur Guvernul Ciolacu pentru introducerea de noi taxe fără respectarea termenului legal de 6 luni prevăzut de Codul Fiscal. Într-o postare, Drulă a subliniat că această măsură este „o acţiune vădit neconstituţională”.

    Drulă menţionează că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) privind austeritatea include o derogare care permite intrarea în vigoare a noilor taxe începând cu 1 ianuarie 2025.

    „Codul Fiscal prevede clar că orice modificare trebuie să intre în vigoare după cel puţin 6 luni. Guvernul şi-a dat singur derogare de la această regulă, încălcând legea-cadru. Este inadmisibil ca într-un stat de drept să ignori legea doar pentru că nu îţi convine”, a scris liderul USR.

    Drulă a calificat politicile Guvernului drept „imorale, ilegale şi iresponsabile”, acuzându-l pe premierul Marcel Ciolacu că a ascuns intenţionat detaliile acestui proiect în timpul negocierilor. În plus, el a criticat Partidul Naţional Liberal (PNL) pentru complicitatea sa în susţinerea măsurilor propuse.

    Deputatul a adăugat că noile taxe vor afecta grav mediul privat, contrar promisiunilor făcute de coaliţia PSD-PNL, care a garantat că nu vor exista creşteri de taxe în 2025. „Ciolacu va rămâne în istorie ca un criminal economic. A distrus finanţele ţării în timp ce clientela de partid s-a îmbogăţit”, a concluzionat Drulă.

    Conform Codului Fiscal, modificările legislative privind taxele şi impozitele trebuie să respecte un termen de implementare de minimum 6 luni, stipulat în articolul 4. Cu toate acestea, OUG-ul adoptat de Guvern introduce derogări de la această prevedere, stârnind controverse şi acuzaţii de încălcare a statului de drept.

     

  • IMM ROMÂNIA: Creşterea taxării şi impozitării este un atac asupra antreprenoriatului românesc şi al întreprinderilor mici şi mijlocii

    Reprezentantii IMM România atrag atentia că reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi şi creşterea impozitului pe dividende, prevăzute în proiectul de ordonantă de urgentă, vor avea efecte catastrofale pentru antreprenorii români, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, ducând, cel mai probabil, la falimente în lanţ şi la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă.

    ”În loc de a reduce drastic cheltuielile publice, guvernul apelează din nou la soluţia taxării suplimentare a celor care au dus şi până acum greul susţinerii financiare, prin taxe şi impozite, a unui aparat administrativ supradimensionat şi ineficient, atât la nivel central cât şi la nivel local”, se arată în mesajul IMM România.

    În plus, măsurile de reducere a pragului de taxare pentru microîntreprinderi la 250.000 euro din 2025 şi la 100.000 euro din 2026, precum si creşterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%, sunt propuse a fi luate cu doar 3 zile înainte de implementare. ” Efectul acestor măsuri este cu atât mai devastator, cu cât nu lasă timp efectiv de calcule, modificări ale preţurilor, optimizare a costurilor şi schimbări de strategii pentru antreprenori. Pentru mulţi dintre aceştia, noile prevederi înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât închiderea afacerilor sau reducerea personalului, un cadou otrăvit de sărbători”.

    Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii din România angajează peste jumătate din forţa de muncă din România. IMM România spune că aceste măsuri nu au fost niciodată discutate cu mediul de afaceri şi nu a fost realizat niciun studiu de impact cu privire la efectele acestora pe termen mediu şi lung.

    ”Înţelegem nevoia de a reduce drastic deficitul bugetar, dar măsurile guvernamentale ar trebui să se concentreze în principal pe măsuri de reducere a cheltuielilor publice, nu pe impunerea unei poveri fiscale suplimentare pe cei care au dus şi până acum greul creşterii economiei româneşti. Orice măsură de creştere a impozitării mediului de afaceri trebuie să vină în contrapartidă cu măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare”.

    IMM România solicită Guvernului să elimine din proiectul de Ordonanţă de Urgenţă toate masurile care au impact asupra mediului de afaceri, inclusiv reducerea pragului la microîntreprinderi, creşterea impozitului pe dividende şi eliminarea facilităţilor fiscale din anumite domenii.

     

  • Topul destinaţiilor de călătorie în 2025. Ce loc ocupă România în clasamentul revistei americane Vogue?

    România se află pe primul loc în topul destinaţiilor de călătorie în 2025, conform unui clasament realizat de editorii secţiunii de lifestyle al revistei americane Vogue.

    „A durat ceva timp pentru a ajunge acolo, dar în sfârşit se pare că România iese din umbra istoriei sale tumultoase din secolul al XX-lea. Este una dintre economiile cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană, scenele sale gastronomice şi culturale sunt înfloritoare şi este acea ţară rară care le are cu adevărat pe toate — de la zona artistică plină de viaţă din Cluj-Napoca până la drumeţii uimitoare în Munţii Carpaţi, de la plajele Mării Negre de pe coasta sa de est până la muzeele de talie mondială ale Capitalei sale, Bucureşti”, scrie Liam Hess, editor Vogue.

    Practic, România este pusă înaintea unor destinaţii precum Kyoto din Japonia şi Tasmania din Australia, în viziunea editorilor revistei americane.

    Editorii revistei americane notează că din 2025, turiştii vor avea o nouă posibilitate de cazare de cinci stele şi anume Corinthia Bucharest, “care va servi drept rampă de lansare pentru explorarea acestei ţări europene cele mai subestimate”.

    De asemenea, aceştia notează că turiştii trebuie să-şi facă timp pentru a vizita Transilvania, dar să pună pe listă şi unităţi de cazare precum Bethlen Estates şi Matca.

    Care sunt destinaţiile recomandate pentru călătorii de editorii Vogue în 2025:

    • România
    • Bozeman şi Big Sky, Montana (SUA)
    • Tasmania, Australia
    • Kyoto, Japonia
    • The Inner Hebrides, Scoţia
    • Siwa, Egipt
    • Melides, Portugalia
    • The Black Forest, Germania
    • The Ryukyu Islands, Japonia
    • Patmos, Grecia

     

     

     

  • În plin deficit de energie, România scoate de la naftalină infama taxă pe stâlp şi riscă să afecteze pe orizontală toate proiectele existente şi în dezvoltare, de la eoliene sau solare, până la Cernavodă şi Marea Meagră. “Totul trebuie reevaluat acum”, “Impactul în sistem este major”

    “Totul trebuie reevaluat. Ne gândeam să investim într-un parc solar, dar punem frâna la tot. Recalculăm tot. Nu se poate să introduce o astfel de taxă în plin deficit de energie. Înţeleg nevoia de a aduce bani, dar nu aceasta este soluţia. Orientează-te pe profit, dar nu pune o taxă cu un termen de aplicabilitate nelimitat care afectează totul”, spune un specialist din domeniul energetic în legătura cu surpriza pe final de an anunţată de Guvern privind reintroducerea “infamei” taxe pe stâlp, adică impozitarea construcţiilor, antenelor, stâlpilor, etc., cu 1,5%. 

    Decizia finală privind forma de aplicare ar trebui luată azi.

    ”Impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX. Intră sub incidenţa acestor prevederi şi valoarea clădirilor din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice care, potrivit legii, nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri. În situaţia construcţiilor de natura domeniului public/privat al statului sau al UAT-urilor impozitul este datorat de contribuabilii care le au în administrare/concesiune/ folosinţă cu titlu gratuit/închiriere. (2)  În situaţia în care, în cursul anului curent, se înregistrează operaţiuni de majorare sau diminuare a valorii construcţiilor menţionate la art. 497, impozitul pe construcţii calculat potrivit alin. (1) nu se recalculează. Aceste modificări sunt luate în considerare pentru determinarea impozitului pe construcţii datorat pentru anul următor”, se arată în Ordonanţa de austeritate a Guvernului Ciolacu 2 – publicată duminică sub forma unui proiect în transparenţă decizională de Ministerul Finanţelor.

    Guvernul Ponta 1 a introdus prima dată ”taxa pe stâlp”, dar ulterior a fost scoasă pe vremea lui Dragnea. 

    “Federaţia Patronală a Energie (FPE) îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu propunerea recentă de introducere a unei taxe de 1,5% aplicabile construcţiilor speciale (aşa numita “taxă pe stâlp”), inclusă în Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025. FPE atrage atenţia Guvernului că această măsură a fost propusă fără o consultare transparentă şi fără un dialog social prealabil cu actorii relevanţi din domeniu. Federaţia subliniază că astfel de iniţiative contravin principiilor bunei guvernări şi recentelor promisiuni făcute în cadrul dialogului social dintre Guvern şi patronate. Deşi FPE înţelege necesitatea Guvernului de a adopta măsuri fiscale pentru asigurarea sustenabilităţii bugetare, consideră că această taxă este excesivă şi ar putea avea un impact sever asupra sectoarelor economice strategice”, spun reprezentanţii FPE.

    Potrivit acestora, într-un context economic deja marcat de instabilitate şi lipsă de predictibilitate, această măsură   descurajează semnificativ investiţiile în sectoare strategice, de interes naţional şi provoacă firmele să reducă locurile de muncă şi să pună presiune pe preţurile finale suportate de consumatori.

    “Acest impozit va afecta semnificativ contribuabilii care au investit foarte mult şi pe termen lung (dat fiind faptul că impozitul este direct proporţional cu valoarea investiţiilor efectuate). Impozitul, aplicat retroactiv asupra investiţiilor deja realizate, poate duce la scumpiri, reducerea consumului şi creşterea inflaţiei. În lipsa posibilităţii de transferare a costurilor către preţuri finale, companiile vor avea mai puţine resurse pentru dezvoltare, afectând tranziţia energetică şi economia verde. De asemenea, măsura agravează problemele financiare din sector, punând în pericol securitatea energetică şi determinând unele companii să renunţe la investiţii sau chiar să-şi înceteze activitatea, cu impact negativ asupra şomajului şi economiei.”

    Modul de calcul al taxei ridică semne de întrebare. “Nici noi nu înţelegem exact la ce se aplică”, spune un reprezentant al unei companii din domeniul energetic.

    “Propunerea de impozitare pe baza valorii brute a activelor, fără a ţine cont de uzura acestora, reprezintă o abordare economică eronată. FPE consideră că baza de impunere ar trebui să fie valoarea fiscală rămasă neamortizată, care reflectă mai fidel realitatea economică. Activele din categoria construcţii au cele mai mari durate normale de funcţionare din întreg catalogul de clasificare a mijloacelor fixe, majoritatea activelor situându-se în intervalul 10-60 de ani (foarte puţine tipuri de active au o durată de funcţionare sub 10 ani). În condiţiile în care cota de 1,5% pe an se aplică la valoarea brută a activelor, rezultă că o societate este obligată să plătească la bugetul statului între 15% şi 90% din valoarea activului achiziţionat pentru scopuri productive. Din această perspectivă impozitul se dovedeşte nu numai excesiv, dar reprezintă şi o dovadă de neînţelegere de către iniţiatorii actului normativ a impactului pe care această măsură urmează să îl aibă asupra funcţionării economiei reale, cu efecte dezastruoase pe termen mediu şi lung”, adauga FPE.

    “Azi facem calculele. Impactul asupra sistemului energetic e major”, spune un alt CEO de companie energetică.

    FPE cere practic reanalizarea acestei măsuri pe baza unui dialog cu industria.

    Asociaţia Energia Inteligentă atrage şi ea atenţia.

    “Dar pe lângă problema de securitate (reducerea/îngheţarea investiţiilor), care o creează această ”ordonanţă trenuleţ” toate aceste taxe se vor regăsi în tarife şi în cheltuielile de producţie, şi mai departe în preţuri. Analizând doar valorile clădirilor speciale din sectorul de gaze naturale (sonde de gaze, platforme şi clădiri aferente instalaţiilor tehnologice), am evaluat o creştere a preţului la gaze cu cca 2,7% faţă de preţul plafonat existent în prezent. Populaţia va fi pusă să acopere o parte din cheltuielile iresponsabile, prin creşterea preţului la gaze, energie electrică, produse petroliere şi energie termică, urmare a taxelor pe clădiri speciale impuse de Noul Guvern de la 1 ianuarie 2025”, menţionează AEI.

  • Afaceri de la Zero. Cum a reuşit un mic antreprenor să transforme un obiect pe care toată lumea îl trece cu vederea într-unul care atrage atenţia? Cătălin Rednic, întrerupătoarele Ornatus: Par a fi mici tablouri. Mă sperie ideea de serie

    Cătălin Rednic a pus bazele Ornatus în 2021, iar de atunci livrează pe piaţă întrerupătoare cu totul speciale, care încheie armonios orice proiect de design interior. Create în atelierul din casa sa, întrerupătoarele Ornatus combină răşinile epoxidice (material din care se pot realiza diferite obiecte – n.red.) cu boabe de cafea, tipuri de seminţe sau sare de Hymalaya, astfel că rezultatul atrage atenţia, dar şi comenzile.

    “Am ajuns printr-o conjunctură în America şi acolo am realizat nişte tencuieli speciale, autodidact. Tot atunci am descoperit partea asta de frumos. Revenind în România, m-am jucat cu răşinile epoxidice”, spune Cătălin Rednic, fondatorul Ornatus, într-un nou episod al Afaceri de la Zero, proiectul editorial ZF dedicat micilor antreprenori. 

    Iniţial, utilizând aceste răşini, Cătălin a realizat blaturi de bucătărie, dar fiind vorba despre obiecte mari, care cereau spaţii ample de depozitare după realizare, antreprenorul în devenire s-a reorientat spre un produs mai mic.

    “Nu aveam spaţiu de depozitare. Apoi m-am orientat pe partea de întrerupătoare pe care am înglobat fel şi fel de seminţe, pigmenţi perlaţi. Am făcut foarte multe teste, vreo 6 luni cu asta m-am ocupat.”

    Cu studii în zona de construcţii, pasiunea pentru zona de design l-a adus însă pe calea antreprenoriatului, astfel că în 2021 îşi face propria firmă pentru a se dedica realizării de întrerupătoare altfel. 

    “Mi-am dat seama că la nivel de design interior nu s-a închis decorul. Este cumva şi ultima fază, dar şi partea de întrerupătoare este importantă. În 2021, am pornit cu multă muncă de învaţare în spate. Am lucrat un an înainte de a pune câteva colecţii pe site. Abia atunci am fost mulţumit de calitatea produsului.” Investiţia în atelier s-a ridicat la circa 5.000-7.000 de euro. Preţul unui produs porneşte de la 190 de lei, dar în funcţie de materialul utilizat sau de gradul de personalizare cerut, preţul poate varia. 

    “Sunt foarte multe cerinţe la nivel de personalizare. Folosesc răşini epoxidice în care sunt înglobate semninţe naturale sau diferite tipuri de pigmenţi. Sunt provocat de proiectele în care clienţii chiar vor ceva personalizat. În 4 milimetri, pot îngloba orice se doreşte pentru a personaliza decorul respectiv. Par a fi mici tablouri. Clienţii cei mai îndrăzneţi sunt din zona artistică. Dar tot mai mulţi au aflat despre calitatea produselor.” 

    Promovarea produselor s-a făcut prin social media, iar acestea pot fi comandate de pe site-ul ornatus.ro. 

    “Sunt nouă colecţii realizate, mai am o colecţie în lucru, din răşini acrilice cu praf de piatră pigmentat. Pe mine mă sperie ideea de serie. Dacă apare seria, apare plictiseala, aşa că cel mai bine pentru mine este ca produsele să rămână în zona de artizanat.”

    Realizarea unui întrerupător durează circa 12 zile lucrătoare de la plasarea comenzii. 

    “Am crescut organic, dacă faci lucrurile bine, în timp lucrurile se aşază. Cu răbdare şi cu multă trudă, lucrurile se întâmplă”, mai spune Cătălin.

  • Managerii estimează pentru decembrie 2024 -februarie 2025 creşterea preţurilor în toate domeniile de activitate, relativa stabilitate a activităţii în comerţ şi servicii, în paralel cu scăderea moderată a numărului de angajati în industria prelucrătoare şi construcţii

    Managerii din economie estimează pentru perioada decembrie 2024 -februarie 2025 creşterea preţurilor în toate domeniile de activitate, relativa stabilitate a activităţii economice în comerţul cu amănuntul şi servicii şi o scădere moderată a numărului de angajati în industria prelucrătoare şi construcţii, arată datele INS publicate luni.

    În cadrul anchetei de conjunctură din luna decembrie 2024, managerii din industria prelucrătoare previzionează pentru următoarele trei luni  scăderea moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -13%) şi a numărului de angajati, soldul conjunctural fiind de -8%.

    Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +19%).

    În constructii, managerii se aşteaptă la o reducere a volumului producţiei (sold conjunctural -19%), dar şi a numărului de angajati(sold conjunctural -9%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, managerii preconizează o creştere a acestora (sold conjunctural +24%).

    În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -4%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +7%). Angajatorii estimează o creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%) şi a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +35%).

    Pentru zona de servicii, cererea (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +2%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +17%).

     

     

     

     

     

  • Cea mai mare bătaie de joc a guvernului PSD-PNL este înfiinţarea unui nou departament pentru „eficienţă guvernamentală” prin acelaşi OUG prin care cresc taxele, afirmă parlamentarul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei

    Cea mai mare bătaie de joc a guvernului PSD-PNL este înfiinţarea unui nou departament pentru <eficienţă guvernamentală> prin acelaşi OUG prin care cresc taxele. Noul guvern ne spune aşa: <Taxele cresc acum, dar cheltuielile vor scădea după ce înfiinţăm un nou departament care cândva în viitor poate va propune tăieri pe care poate vom avea voinţa să le facem>”, scrie pe Facebook Claudiu Năsui.

    În opinia deputatului USR, „eficienţa guvernamentală nu are nevoie de un departament”.

    „Fie ai voinţa politică să tai cheltuielile, fie nu. Ce va face acel departament? În cel mai bun caz un raport prin care va spune ce se ştie deja. În cel mai rău caz, va toca bani mulţi ani de acum încolo fără să facă nimic precum majoritatea acestor departamente şi agenţii de stat cu nume pompoase. Problema statului român nu e că nu avea încă un departament în plus, ci că politicienii nu îşi doresc deloc reducerea semnificativă a cheltuielilor şi pune toată povara în spatele sectorului privat”, încheie Năsui.