BusinessMagazin

Blog

  • Date, nu vorbe

    Nu e usor s-o deslusesti intre ofertele celor trei operatori mobili pe cea mai potrivita de a aduce Internetul pe calculatorul portabil. Tehnologii diferite, acoperire diferita si gadgeturi diferite. E cazul sa ne uitam la costuri.

     

    In special operatorii straini au observat ca serviciile de Internet mobil cele mai cautate nu sunt neaparat cele care aduc Internetul pe telefon. Optiunile consumatorilor se indreapta acum, judecand si dupa ritmicitatea lansarilor din acest segment in Romania, spre solutiile de conectare la Internet de pe laptop prin intermediul cardurilor sau al modemurilor USB. Ele se folosesc de aceeasi retea de telefonie mobila care asigura convorbirile, dar in loc de a duce cuvintele de la o persoana la alta, transporta biti si bytes de pachete de date pentru a aduce Internetul pe ecranul mult mai generos al laptopului.

     

    „Cea mai cautata solutie de conectare la Internet la viteze broadband este Business Everywhere“, sustine Bogdan Rauta, senior product manager la Orange Romania, referindu-se la oferta companiei sale, dar fara a oferi si cifre. Singurul indicator – cresterea ponderii serviciilor de transfer de date in totalul veniturilor Orange, de la 8% in 2005 la 11% in 2006. Tradus in bani, cele 11 procente au insemnat anul trecut 119 milioane de euro. La Zapp, cifra a ajuns la aproape un sfert din cele 130 de milioane de euro incasate anul trecut. E drept, in aceste procente e inclus si traficul din descarcarea de tonuri de apel sau intrarea pe portalurile de televiziune in direct ale operatorilor chiar de pe telefoanele mobile. Tinand insa cont de faptul ca, pana la urma, telefonul este cumparat pentru a vorbi, iar cardurile pentru Internet, este clar ca traficul generat de modemuri si carduri este mult mai mare decat cel provenit din folosirea telefoanelor mobile, care vor pastra totusi si pe viitor avantajul numeric. „Traficul generat de carduri si modemuri reprezinta un procent semnificativ din total, minim 30% din traficul de date 3G se desfasoara prin intermediul cardurilor“, spune si Gabriela Matei, senior director in cadrul Vodafone.

     

    Pentru exigenti, broadband-ul mobil, in multiplele lui versiuni si acronime oferite de catre retelele de telefonie mobila in Romania (UMTS, HSDPA, CDMA 1xEV-DO) asigura un minim de confort al experientei de navigare pe Internet, o viteza de transfer apropiata de cea a serviciilor fixe, mai rapide. Dar daca optati pentru una dintre aceste tehnologii, nu uitati sa va asigurati un plan tarifar cu cat mai mult trafic inclus. Bunaoara, folosind tehnologia HSDPA (3,5 G), disponibila la Vodafone si in curand si la Orange, la abonamentele cu 100 MB de trafic lunar inclus in pret, gratuitatea poate fi consumata in 9 minute si 52 de secunde. Calculul este la indemana oricui. Viteza maxima care poate fi atinsa in conditii ideale folosind o retea HSDPA este de 1,4 Mbps. Impartind traficul inclus gratuit in abonament de 100 MB la cei 1,4 Mbps si transformand bitii in bytes, rezulta asadar putin sub 10 minute de navigare intensiva. Similar, pe retelele UMTS (3G) de la Vodafone si Orange care permit viteze maxime de 384 kbps se ajunge la 35 de minute, iar in cazul tehnologiei CDMA 1xEV-DO de la Zapp de 2,4 Mbps (download), la doar 6 minute.

     

    Desigur insa ca in realitate nici viteza de transfer nu este atat de mare, nici nevoia de navigare obisnuita nu atinge aceste niveluri. Deschiderea unei pagini obisnuite, cu text si animatii publicitare, consuma in jur de 300 kb. Dar aceste probleme vor inceta sa-i mai preocupe pe clienti. Abonamentele cu volum de trafic nelimitat si-au facut deja aparitia in oferta Zapp si Orange. La Zapp, navigarea fara grija depasirii traficului inclus costa 39 de dolari pe luna (29 de euro). La Orange, alta varianta in afara abonamentelor de date „unlimited“ nici nu mai exista. Abonamente cu trafic inclus de 150 MB sau 300 MB apar in continuare in oferta curenta, dar urmeaza sa fie retrase, iar posibilii clienti sunt indemnati sa-si aleaga una din variantele cu trafic nelimitat. Dintre acestea, doua sunt legate de perioada zilei cand sunt folosite, noaptea sau in week-end, iar abonamentul „unlimited home“ are mentionata totusi o utilizare maxima „rezonabila“ de 2 GB. La Vodafone lipsesc momentan aceste planuri tarifare. In Marea Britanie, pentru 45 de lire sterline, abonatii Vodafone au Internet nelimitat de altceva decat de acelasi consum „rezonabil“, dar la 1 GB. Zapp spune ca are cea mai mare acoperire pentru servicii de Internet mobil in banda larga din Romania, aducand argumentul celor 65 de orase unde ajunge reteaua CDMA 1xEV-DO. „Judecand prin prisma faptului ca avem cea mai mare acoperire broadband, estimez ca 10 milioane de romani ar putea avea acces la conexiuni de mare viteza“, declara Victor Stan, director tehnic la Telemobil, proprietara marcii Zapp.

     

    O comparatie intre oferte nu este insa usoara. Vodafone si Zapp au tarifele exprimate in dolari, Orange a trecut de la inceputul anului la euro. Unele planuri tarifare par mai avantajoase decat altele, care recupereaza insa la pretul mai mic pentru dispozitivele de conectare, modemuri sau carduri. Din acest punct de vedere, Vodafone are in oferta doua modele de carduri si unul de modem, situatie inversata in cazul Zapp. Orange are doar cate un model din fiecare tip de dispozitiv, cardul de date avand avantajul faptului ca se integreaza aproape complet in interiorul laptopului, iar modemul pe cel al pretului si al faptului ca poate fi folosit si pentru un calculator desktop, prin conexiunea USB. Vodafone are cea mai moderna tehnologie GSM, HSDPA, cu viteze de pana la 1,4 Mbps.

     

    Un lucru il au insa in comun toate aceste planuri tarifare concurente. Daca traficul primit in cadrul abonamentului este depasit, preturile sunt foarte mari. Si alegerea mai trebuie sa ia in calcul acoperirea retelei pusa la dispozitie de micul dispozitiv si viteza maxima de transfer. Zapp spune ca are o viteza la descarcare a fisierelor de pe Internet de 2,4 Mbps, mai mult ca tehnologia HSDPA de la Vodafone, cu acoperirea extinsa recent in 23 de orase. Preturile Zapp sunt mai mici, dar pierd teren in fata Orange si Vodafone, care puncteaza prin roaming de date atunci cand laptopul „calatoreste“ in alte tari. Pe segmente de pret, conform tabe-lului alaturat (cu preturile, traduse in euro, ale ofertelor pentru persoane fizice), Orange concureaza cu Zapp, dar nu are oferte pe segmentele unde e prezent Vodafone. 

     

    Cum arata clientul tipic pentru aceste produse? „Au adoptat cel mai rapid solutiile mobile de date clientii de afaceri care au nevoie de acces la informatie oriunde si oricand“, spune Gabriela Matei, senior director business market la Vodafone. O alta categorie de clienti pentru carduri sau modemuri broadband sunt cei care le utilizeaza acolo unde retelele fixe nu ofera servicii la parametrii de performanta si calitate solicitati, spune Matei. Internetul mobil in aceasta forma poate creste doar in ritm cu vanzarile de calculatoare portabile. Din acest punct de vedere, premisele sunt incurajatoare. Anul trecut au fost vandute 140.000 de unitati, cu 56% mai mult ca in 2005. „Estimam ca anul acesta proportia veniturilor obtinute din servicii de date va ajunge la 13%“, spune Bogdan Rauta. Orange aduce Internetul pe laptopuri prin reteaua sa 3G, in orasele in care este disponibila, trecand automat pe reteaua EDGE in restul tarii. Viteza scade astfel de la 384 kbps la 220 kbps.

     

    De la inceputurile Internetului mobil, industria si-a ridicat mereu intrebarea care ar putea fi serviciul atat de atragator incat sa genereze o adoptare generala a accesului mobil la Internet. Au fost „suspectate“ in acest sens mai intai apelurile video, apoi televiziunea pe mobil, dar pana acum, privind si la numarul inca mic de utilizatori, nu a fost dat un verdict final. „In viitor, accesul mobil la contul de e-mail de la birou ar putea sa devina o astfel de aplicatie“, spune Bogdan Rauta de la Orange, fiind de acord ca pana acum, o astfel de „killer application“ a intarziat sa apara. Dar poate cea mai buna reteta pentru aflarea aplicatiei este punerea in bratele clientilor a si mai multor produse de conectare broadband, fara grija depasirii traficului alocat.

  • Internet cu DAE

    Ofertelor din magazine le lipseste termenul de comparatie, fiecare operator avand tehnologii, produse sau moneda de calcul diferite. Preturile de mai jos reprezinta cheltuielile lunare in euro pentru un abonament de un an, iar pretul modemului sau al cardului de date, cele mai performate solutii de la fiecare operator, a fost inclus in total.

     

    Orange (UMTS- 3G)

    Vodafone (UMTS – 3G)

    Zapp (1xEV-DO)

    Trafic inclus(MB)

    card

    modem

    card

    modem

    card

    modem

    100

    –

    –

    16,20

    14,30

    15,10

    11,52

    150

    22,25*

    20,50*

    27,20

    25,30

    24,10

    20,52

    200

    26,25

    24,50

    38,20

    15,90

    17,66

    14,61

    250

    30,25

    28,50

    22,90

    26,90

    26,66

    23,61

    300

    28,25*

    26,50*

    33,90

    37,90

    35,66

    32,61

    500

    40,25

    38,50

    29,06

    22,33

    23,80

    21,35

    1.024

    71,69

    69,94

    139,60

    27,22

    30,53

    28,08

    2.048

    26,83

    25,60

    369,62

    252,5

    214,82

    212,40

    nelimitat

    **

    **

    **

    **

    32,87

    31,03

     

    ¦ – preturi pentru abonamente si dispozitive de conectare

    ¦ – preturi pentru abonamente, dispozitive de conectare si costul traficului suplimentar

     

    *   Abonamente Orange ce urmeaza sa fie retrase

    ** La depasirea traficului inclus se activeaza automat pachete de trafic suplimentar cu 5 euro/500MB la Orange si 0,22 euro/1MB la Vodafone

     

    Nota: Tarifele nu contin TVA. La Vodafone este posibila utilizarea retelei HSDPA, cu activarea unei extraoptiuni de 5 dolari

  • WEBOSCOP: Torente video la cerere, acum si in legalitate

    Tehnologiile peer-to-peer, indelung blamate de industria divertismentului, incep sa devina canale viabile pentru distributia legala de continut video. Mai mult chiar, ar putea deveni chiar foarte profitabile, atat pentru proprietari, cat si pentru public.

     

    De curand, webul a fost bantuit de un val de zvonuri despre iminenta lansare a serviciului de televiziune prin Internet Joost. Pana la urma s-a vadit ca a fost doar o noua versiune beta, de data aceasta deschisa unui public mai larg, pe baza de invitatii. De fapt, a fost mai degraba un exercitiu de publicitate menit sa atraga atentia asupra unui anunt cat se poate de serios: Joost a incheiat noi acorduri cu importanti furnizori de continut, printre care si CNN. Astfel, Joost se poate deja lauda cu un amplu portofoliu de programe – de la Viacom, Warner Music Group, CBS etc. – si cu acorduri de publicitate cu numeroase companii, printre care Coca-Cola, Nike, Microsoft, P&G, Sony si Visa.

     

    Am mai vorbit adesea despre Joost, asa ca nu voi mai insista asupra meritelor tehnice ale serviciului. Acordurile cu importante retele de televiziune si cu furnizori de publicitate sugereaza ca firma scandinava a reusit sa convinga in privinta modelului de afaceri si se pare ca toate partile se arata multumite. Inclusiv publicul, care nu doar ca se va bucura de o oferta care are sanse sa devina din ce in ce mai larga, ci va avea pentru prima data sansa sa-si „personalizeze“ televiziunea. Este si aici un exemplu de „coada lunga“, adica posibilitatea de a agrega audiente semnificative in jurul unui continut considerat de mica valoare comerciala de televiziunea traditionala. Un exemplu il poate reprezenta segmentul filmelor documentare. Ce se intampla insa daca pe mine, de exemplu, ma intereseaza olaritul si gasesc un documentar care pare foarte interesant dar este, sa zicem, in limba armeana? Aici intervine rolul comunitatii utilizatorilor – numeroase in web – care poate realiza titrarea in limbi de larga circulatie, care se integreaza nativ in sistemul Joost. Ar mai fi un avantaj important: Joost este ieftin. Daca sistemul atinge repede masa critica de utilizatori (ceea ce pare tot mai probabil), pentru un canal de televiziune care vrea expunere prin Internet va fi mult mai rentabil sa apeleze la Joost (chiar daca vreo cateva procente din incasarile din reclama vor fi retinute de operatorul retelei) decat sa-si construiasca propriul sau sistem de webcasting. S-ar putea spune ca, practic, Joost nu are concurenta la ora actuala. De unde ar putea veni amenintarile?

     

    Se pare ca de la batranul si clasicul download. Mai precis BitTorrent, care si-a dovedit calitatile in vehicularea volumelor mari de date, mai cu seama in cazul filmelor. Se poate obiecta ca BitTorrent este eficient doar in cazul resurselor foarte cautate, ceea ce anuleaza avantajul diversitatii. Insa de curand trei cercetatori americani au inventat o tehnica numita SET (Similarity-Enhanced Transfer) care a reusit sa aduca sporuri de viteza de pana la 500%, tocmai in cazul resurselor mai putin cautate (adica cele din „coada cea lunga“). O alta obiectie o reprezinta faima proasta care i se trage din vehicularea ilegala de continut sub copyright. Insa si in aceasta privinta apar semne de schimbare: BBC isi distribuie numeroase emisiuni TV prin acest protocol, iar unele companii intentioneaza sa creeze servicii comerciale legale prin BitTorrent, pe baza de abonament.

     

    Acesta este deci contextul in care o tanara firma israeliana numita Hiro Media a lansat un concept si o tehnologie extrem de ambitioase: download video suportat prin publicitate. Simplitatea ideii este dezarmanta: de fapt BitTorrent (si sistemele de partajare de fisiere peer-to-peer in general) reprezinta o metoda de distribuire extrem de eficienta (si practic gratuita), pe care furnizorii de continut o demonetizeaza in loc s-o monetizeze prin publicitate. Tehnologia celor de la Hiro permite inserarea in continutul video a spoturilor publicitare astfel incat – n-o sa va placa – nu pot fi sterse si nici nu pot fi „sarite“ cu fast-forward. Dar e mai mult de atat: spoturile nu sunt decat niste marcatori care cheama dinamic spotul propriu-zis, care va fi individualizat: doua persoane care descarca acelasi continut au sanse mari sa vada spoturi (interactive!) diferite. Advertiserii au sansa sa-si actualizeze continutul, sa conduca campanii diverse in functie de localizare sau de publicul – tinta si sa masoare precis expunerea. Proprietarii continutului pot sa-si valorifice pe termen lung materialul fara cheltuieli suplimentare, iar publicul se va bucura de gratuitatea tipica oricarei televiziuni comerciale.

     

    Suna chiar bine. Marturisesc ca au inceput sa ma irite filmele fara publicitate inserata…

  • Video la discretie

    Un nou tip de sisteme de supraveghere video are grija ca identitatea persoanelor care trec prin fata obiectivului sa ramana necunoscuta, respectand intimitatea.

     

    Incepand cu momentul 9 septembrie 2001, numarul camerelor video de supraveghere din Statele Unite a crescut de cinci ori. Dar cei care nu se simt impacati sa-si cedeze intimitatea, in schimbul argumentului ca astfel de ochi electronici au descurajat atentatele teroriste, au continuat sa protesteze. New York Civil Liberties Union, una dintre asociatiile celor care sunt impotriva supravegherii video, numarase la sfarsitul lui 2005 aproape 5.000 de camere in centrul orasului New York. Iar Marea Britanie, cu un total de patru milioane de camere video de supraveghere, publice sau private, inseamna o camera la fiecare 14 persoane. O inventie a programatorilor de la Universitatea Berkeley din California ar putea impaca insa ambele puncte de vedere asupra supravegherii video. Asa-numitele „camere respectuoase“, aflate inca in stadiul de prototip, aplica automat pete albe peste figurile celor surprinsi de sistemele de supraveghere. Petele pot fi inlaturate ulterior in cazul in care se dovedeste ca persoanele urmarite sunt implicate in activitati ce incalca siguranta nationala. Camerele sunt modele de la Panasonic modificate, iar in stadiul de acum al proiectului reusesc sa redea acoperite doar figurile persoanelor care poarta anumite obiecte dinainte definite – o palarie galbena sau o vesta verde. In fiecare moment este calculata viteza cu care se deplaseaza persoanele aflate in fata camerei, pentru ca petele sa urmareasca neintrerupt figurile celor supravegheati. In viitor, cercetatorii spera sa gaseasca un element universal valabil pentru asigurarea discretiei in toate cazurile, independent de accesoriile persoanelor filmate. Totusi, sistemul ar putea fi folosit chiar si in aceasta forma, spun cei de la universitatea californiana, iar cei ce tin cu orice pret la intimitatea lor pot purta „echipamente de camuflaj video“ – accesoriile la care aparatul e setat sa reactioneze. Mai nemultumitor ar putea fi insa faptul ca nu intotdeauna sistemul identifica in mod corect obiectele predefinite. Intr-o zona urbana obisnuita, procentul de reusita a fost de 93%, iar in conditii de laborator a urcat pana la 96%. Dupa ce sistemul va incepe sa fie folosit se va putea observa cu ochiul liber cat este de acoperitoare pentru americani notiunea de intimitate. Chiar daca verdele si galbenul au sansa de a ajunge brusc la moda.

  • O panza de paianjen

    Ca Internetul e o retea nu poti crede pana nu vezi cu adevarat. Iar walk2web exact asta face. Arata ca pe harta spre ce alte site-uri conduce un site, intr-un ciclu infinit.

     

    Prima pagina a site-ului nu da semne ca ar avea in spate o prea interesanta aplicatie. Un design banal si parca invechit, in doar doua culori, nuante de gri. Surprizele apar dupa ce in campul de cautare este introdusa o adresa web: lucrurile se schimba complet si pe monitor apare o interfata de navigare. In partea dreapta a ecranului este afisata o imagine micsorata a paginii web de pornire, iar motorul online incepe sa incarce intr-o interfata grafica link-urile care conduc in afara site-ului. Este practic o completare a hartii unui site – metoda folosita de programatori pentru a usura gasirea unei rubrici in site-urile stufoase cu zeci de pagini. Walk2web este o harta a lumii exterioare site-ului, care urmareste toate paginile ce sunt legate intre ele. Culoarea liniilor care leaga vizual doua site-uri este cu atat mai stridenta cu cat numarul utilizatorilor care navigheaza intre doua pagini legate printr-un link este mai mare. De fiecare data cand cel care foloseste aceasta aplicatie web intalneste o pagina de interes, o poate marca printr-un steag, iar urmatorii vizitatori vor vedea semnul. Ca si alte aplicatii din seria (pana acum) scurta a celor care au incercat sa ofere o harta generala a Internetului, walk2web.com solicita puternic conexiunea la retea, iar in cazul celor cu viteze mai mici, timpul de raspuns este suficient de mare incat sa apara tentatia de a inchide fereastra browser-ului. La un alt nivel, programe de genul Cheswick, inceput de doi oameni de stiinta in 1998 la Bell Labs din Statele Unite, au incercat sa prezinte felul cum situatii din lumea reala se regasesc in modul cum oamenii utilizeaza Internetul. Anume, urmarind conexiunile intre principalele noduri Internet, cele care de exemplu leaga doua tari, au observat cum razboiul din Iugoslavia din 1999 a facut ca traficul cu exteriorul sa dispara pe anumite segmente, din cauza releelor distruse de armata sau bombardamente, in timp ce altele, dimpotriva, si-au crescut de cateva ori traficul. Dar pentru consideratii mai putin macro, walk2web este un instrument foarte util. Este cea mai simpla modalitate pentru proprietarii de site-uri sau pentru simplii curiosi de a vedea cat de mult trafic genereaza, de exemplu, politica de link exchange, unde le pleaca cititorii si de unde provin cei noi.

  • Noblesse oblige

    Motivati de pur altruism sau de simpla vanitate, magnatii par tot mai mult in cautarea unor idei de a-si dona averile (sau o parte din ele) in scopuri caritabile.

     

    Ziarele din toata lumea anunta in fiecare zi o cumparatura exotica a cate unui miliardar, de la constructia unei insule hi-tech de miliarde de euro in Dubai si pana la achizitionarea unui super-iaht de zeci de milioane. Mesajul este clar: noii imbogatiti din estul Europei, mogulii indieni sau cei care si-au construit averea timp de secole cheltuiesc mai mult decat oricand.

     

    Dar daca noii imbogatiti sunt deocamdata preocupati sa agoniseasca si sa-si arate extravagantele, printre cei care au deja o cultura a banilor e mult mai la moda ideea de opera de caritate. Iar grupul de filantropi creste pe zi ce trece, cu oameni de afaceri sau staruri de la Hollywood. Bill Gates, fondatorul Microsoft, a donat peste 22 de miliarde de euro pentru diferite cauze umanitare, de la lupta impotriva malariei in lumea a treia pana la burse de studiu la Cambridge. Impreuna cu sotia sa a infiintat Bill & Melinda Gates Foundation, careia Warren Buffett, cel mai mare investitor financiar din lume, i-a donat actiuni in valoare de 27 de miliarde de euro la holdingul sau, Berkshire Hathaway. Bono, solistul trupei U2, a devenit cel mai mare avocat al Africii, ca promotor infocat al campaniilor impotriva SIDA si a malariei. Dupa ce in 2006 a fost decorat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Bono a declarat ca la un moment dat s-a aflat chiar in pericol de a fi exclus din trupa U2 pentru ca si-a dedicat tot timpul acestor campanii. Iar actrita Angelina Jolie a fost numita Ambasadorul Bunavointei pentru Organizatia Natiunilor Unite si s-a implicat in campaniile din Africa impotriva SIDA. Tendinta ia amploare intr-un moment in care stilul de viata al superbogatilor aminteste de epoca victoriana, ramasa in istorie ca o perioada in care lumea a cunoscut o schimbare fara precedent pe plan economic, politic, cultural sau stiintific. Atunci, in Europa si Statele Unite s-au construit cai ferate, iar orase ca Londra sau New York au facut primii pasi catre titlul de metropola (s-au pus bazele metroului, ale sistemului de autostrazi si de canalizare). Industriasii vremii au facut averi imense din exploatarea minelor de carbuni. Insa ceea ce pe unii ii imbogatea pe altii ii omora. In secolul al XIX-lea, in fabrici sau chiar in minele de carbuni ajungeau sa lucreze chiar si copii de 12 ani. Scriitorii vremii, precum Charles Dickens sau Andrew Cronin, au surprins atunci primele cazuri de caritate, in care industriasi sau lorzi impresionati de mizeria in care lucrau copiii le ofereau acestora adapost si educatie.

     

    Contextul actual trimite destul de bine la acele vremuri, pentru ca diferenta dintre clasele sociale in 2007 este cam la fel de mare ca aceea din epoca victoriana. Dupa datele Bancii Mondiale, numarul celor ce traiau in 2004 cu mai putin de un dolar pe zi era de circa 985 de milioane, majoritatea in Africa si Asia. Conform Organizatiei Internationale a Muncii, exista 200 de milioane de copii intre 5 si 15 ani care sunt obligati sa lucreze in mine, constructii, in conditii care le pun in pericol sanatatea. Iar Organizatia Mondiala a Sanatatii contabilizeaza in fiecare an 300 de milioane de cazuri noi de malarie, din care peste un milion sunt mortale.

    La polul opus, numarul miliardarilor bate record dupa record, iar averile sunt din nou facute peste noapte – acum nu in indepartatele colonii, ci in consiliile de administratie ale fondurilor de investitii sau din marile tranzactii globale. Forbes a estimat anul acesta ca exista 946 de miliardari in toata lumea, din care 178 sunt nou-veniti in topul celor bogati. Doua treimi dintre miliardarii din 2006 au devenit si mai bogati, iar averea totala a celor inclusi in top este de 2.570 de miliarde de euro. In topul antreprenorilor care traiesc extravagant se afla Lakshmi Mittal, care a achizitionat o casa in Londra pentru 102 milioane de euro, sau Sir Philip Green, unul din cei mai mari proprietari de lanturi de magazine din Marea Britanie, intre care Bhs, Dorothy Perkins, Miss Selfridge, Top Shop sau Etam. In martie, cand si-a aniversat 55 de ani, Green a petrecut alaturi de 100 de prieteni intr-o excursie de lux de cinci zile in Maldive, pe o insula inchiriata special pentru petrecere. Presa a scris ca petrecerea, unde s-ar fi baut 3.000 de sticle de sampanie si ar fi cantat George Michael si Jennifer Lopez, ar fi costat aproape 30 de milioane de euro. Asta dupa ce la implinirea varstei de 50 de ani a cheltuit 7,3 milioane de euro pentru un chef cu 250 de invitati in Cipru.

     

    In perioadele de repaus dupa megapetreceri sau satui sa colinde lumea in jet-ul privat, oamenii de afaceri incep sa se identifice cu predecesorii lor victorieni si simt nevoia sa compenseze intr-un fel cheltuielile nelimitate. Chiar daca nu intotdeauna din pura pornire umanitara. Acum trei ani, pe cand a incercat sa cumpere lantul de magazine Marks & Spencer, Philip Green s-a confruntat cu comentarii negative din presa despre lipsa de responsabilitate sociala corporatista a companiei sale, Arcadia; imediat, Green a anuntat ca aloca 1,25 milioane de lire sterline pentru un program de sponsorizare a scolilor.

     

    Antreprenorii au adaptat insa ideea de caritate la vremurile actuale. Adica aplica la fiecare donatie regulile de business dupa care isi conduc compania si care i-au imbogatit. Astfel, decid sa „investeasca“ intr-o cauza umanitara numai in cazul in care „planul de afaceri“ este profitabil si pot sa stie foarte clar utilizarea pe care o vor avea banii.

     

    De exemplu, investitorul Arpad Busson, care a facut avere din fonduri de hedging, sustine Absolute Return for Kids (ARK), o fundatie inregistrata in Marea Britanie si a carei misiune este „sa transforme vietile copiilor care sunt victime ale abuzului, ale disabilitatilor, ale bolilor si ale saraciei“. Fundatia, printre donatorii careia se numara mai ales oameni din industria fondurilor de investitii, a strans anul trecut 25,6 milioane de euro la o petrecere organizata la Marlborough House. Intrebat despre munca sa la fundatie, Busson a explicat in termeni economici limpezi: „Am dorit sa aplicam experienta de afaceri in filantropie, sa evaluam incasarile riguros si sa garantam celor care doneaza ca banii vor fi folositi corespunzator. Am delegat cele mai bune echipe de management sa realizeze proiecte potrivite pentru copii“. In rest, cand nu face bani, Busson isi duce viata intre Londra, Bahamas si Riviera franceza si ramane un client de vaza al tabloidelor europene, care i-au disecat cu placere relatiile amoroase cu modelul Elle Macpherson sau cu actrita Farrah Fawcett.

     

    Petrecerile si balurile de binefacere date de oamenii de afaceri au inspirat si institutiile internationale sa organizeze astfel de evenimente, unde participa, din nou, numai cei privilegiati. De exemplu, in martie, UNICEF Londra a organizat in sala Guildhall „Dineul tarilor“, un banchet somptuos animat de interpreta de muzica clasica Katherine Jenkins si de balerina Darcey Bussell. Biletele au costat 2.200 de euro, iar oaspetii s-au delectat cu un meniu de opt feluri pregatit de bucatarul britanic Tom Aikens – caviar cu piure de avocado, homar si salata de anghinare sau peste cu sos de creveti.

     

    La noi, UNICEF a dat tonul marilor gale caritabile organizate in Romania in martie 2005. Conceptul a evoluat, iar cea mai recenta gala, din octombrie 2006, a imbinat prezentarile de moda cu festinul gastronomic, gratie unor designeri din Romania, Franta, Italia si Pakistan, respectiv preparatelor culinare asiatice. Reprezentantii UNICEF au tintit de aceasta data companiile, care au donat 100.000 de euro la fiecare astfel de gala.

     

    In fine, pentru magnatii care se doresc mai originali, copiii din Africa si victimele uraganelor incep sa fie deja destinatii banale. Asa a aparut curentul „filmantropic“ – sponsorizarea de catre oamenii de afaceri a unor filme despre cauze umanitare. Este cazul lui Ted Leonsis, fost vicepresedinte al AOL, care a demisionat in decembrie anul trecut pentru a se dedica „filmantropicii“. Prima sa productie este „Nanking“, un film despre masacrul a 300.000 de chinezi in anii ’30 si care a avut premiera la Festivalul Sundance. Leonsis a cheltuit cam 2 milioane de dolari pentru finantarea productiei. La randul sau, Albie Hecht, fost director in conglomeratul media Viacom, a finantat si produs documentarul „War/Dance“, despre soarta copiilor refugiati in Uganda.

  • Portocalul mecanic

    Experiment involuntar al Hollywoodului, „Iluzionistul“ aparea la cateva saptamani inainte de „The Prestige“, intr-o incercare de a acoperi un domeniu destul de putin abordat de cinematografia americana: lumea iluzionistilor.

     

    Film fara indoiala mai onest decat succesorul sau, „Iluzionistul“ nu se arunca in fantasmagorii tehnice si rasturnari de situatie care sa sfideze inteligenta spectatorului, ci spune o poveste in acelasi timp romantica si captivanta despre un iluzionist celebru in Viena sfarsitului de secol al XVIII-lea.

     

    Pe scenele din orasul austriac apare un carismatic si misterios iluzionist, Eisenheim (Edward Norton), care ajunge aproape imediat un notoriu entertainer – dovada vie ca magia, in care nimeni nu mai credea, exista inca. Dar celebritatea lui Eisenheim il nemultumeste pe printul mostenitor Leopold (Rufus Sewell), a carui popularitate e in continua scadere, poate si din cauza rigorii sale rationaliste usor obsesive. Printul, un adevarat exemplu de „control freak“, are si un alt motiv sa-l urasca pe Eisenheim: acesta a fost marea dragoste de tinerete a logodnicei sale, frumoasa Sophie von Teschen (Jessica Biel), care nu-l poate privi nici acum cu indiferenta pe iluzionist. Hotarat sa scape de rival, Leopold il insarcineaza pe omul sau de incredere, inspectorul Uhl (Paul Giamatti), sa-l urmareasca pe Eisenheim si sa gaseasca dovada ca acesta este un impostor. O cursa stransa incepe intre cei doi, o cursa al carei deznodamant schimba soarta intregii tari si le pune tuturor protagonistilor vietile in pericol.

     

    Chiar daca nici regizorul si scenaristul „Iluzionistului“, Neil Burger, nu s-a putut stapani sa croseteze putin pe ideea ca „totul este un truc, nimic nu-i ceea ce pare“ (acesta este si tagline-ul filmului), desfasurarea actiunii nu derapeaza deranjant si ii garanteaza spectatorului o atmosfera cat se poate de romantica, a unui oras minunat (filmarile au fost realizate la Praga), martor al unor evenimente care infierbanta imaginatia.

     

    In acelasi timp, „Iluzionistul“ este unul din acele rare filme care reordoneaza detalii istorice reale intr-o poveste daca nu verosimila, macar ingenioasa. Cu riscul de a dezvalui o parte din deznodamantul filmului (repet, nimic nu este ceea ce pare a fi), trebuie precizat ca personajul interpretat de Rufus Sewell este inspirat din viata unicului fiu al imparatului Franz Josef, printul mostenitor Rudolf. Acesta a fost descoperit mort, alaturi de amanta sa, baroneasa Maria Vitsera, pe domeniul de vanatoare al familiei imperiale. Conform raportului politiei, printul si-a ucis amanta, care voia sa-l paraseasca, dupa care s-a impuscat in cap. Cazul a tinut prima pagina a ziarelor, existand intotdeauna banuiala ca a fost vorba, de fapt, despre o dubla crima si nu de o sinucidere. In scenariul lui Burger, iluzionistul are grija ca deznodamantul filmului sa fie in buna si sanatoasa traditie a happy-end-ului hollywoodian, dotat in acest caz si cu o seama de rasturnari de situatie care nu par sa strice deloc.

     

    Cu un Rufus Sewell excelent (actorul britanic se specializeaza tot mai mult pe roluri negative) si un Edward Norton care nu dezamageste cu absolut nimic, „Iluzionistul“ reprezinta in acelasi timp un moment de cotitura in cariera supraapreciatei (cel putin in randul adolescentilor si al fanilor dulceagului serial „Seventh Heaven“) Jessica Biel, care aici lasa costumele futuriste si avioanele schizofrenice din „Blade: Trinity“ si „Stealth, pericol invizibil“ pentru elegante pelerine intunecate si calesti trase de cai pe caldaramul unei Viene doritoare sa viseze si sa fie socata de trucurile lui Eisenheim.

     

    Si nici acestea nu sunt de lepadat. Pentru a-i consuma lui Burger cat mai putin din bugetul de efecte speciale, Norton a repetat ore in sir trucurile si numerele de prestidigitatie din film, devenind el insusi un magician. Iar daca trucul portocalului, cu copacelul care da flori si fructe sub ochii spectatorilor, vi se pare prea tras de par, fiti fara grija: oricat de neverosimil ar parea, acesta a fost lansat de un magician francez, Jean-Eugcne Robert-Houdin, exact in perioada in care se intampla evenimentele din „Iluzionistul“. Trucul, care se baza pe un mecanism actionat de pedale, avea sa devina ultima creatie notabila din perioada „automatelor“, papusi miscatoare si jucarii mecanice foarte la moda mai ales in secolul al XVIII-lea. Prin urmare, nimic nu e ceea ce pare a fi – cu cateva exceptii.

     

    ILUZIONISTUL / THE ILLUSIONIST. R: NEIL BURGER. D: EDWARD NORTON, JESSICA BIEL, RUFUS SEWELL, PAUL GIAMATTI, EDDIE MARSAN, AARON JOHNSON, ERICH REDMAN. DIN 11 MAI

  • Lumea lui Eltin

    Desi se spune ca, in general, oamenii sunt cei care isi cauta cartile de care au nevoie, e foarte raspandita si ideea ca exista carti care isi cheama, in anumite momente, cititorii. Doar luand serios in considerare aceasta a doua ipoteza imi pot explica de ce mi-a sarit in ochi volumul lui Martin McCauley „Banditi, gangsteri si mafie“.

     

    Doar cu o zi inainte, toate jurnalele de stiri anuntau moartea lui Boris Eltin. Iar Eltin este chiar personajul central al acestei carti fascinante, de multe ori nedreapta, dar si dureros de exacta; o carte plina de informatii surprinzatoare si care se citeste ca un roman, desi autorul pretinde ca a exilat din paginile sale orice elan fictional. Sigur ca, la atat de scurta vreme dupa disparitia fizica a fostului presedinte rus, ar trebui sa luam aminte la vechiul dicton „De mortui nihil nisi bene“ si sa uitam toate petele din biografia sa. Istoria insa nu pare prea dispusa sa ierte. Caderea comunismului, in 1991, a insemnat pentru multi speranta ca Rusia se va transforma intr-o economie de piata infloritoare cat ai clipi. In locul unui capitalism civilizat, tara a avut insa parte de un sistem in care legea (sau mai degraba faradelegea) au facut-o banditii si gangsterii, care au corupt guvernul, au slabit statul si l-au facut sa functioneze in favoarea propriilor lor interese. Mai departe, oligarhii („banditii voiajori“, cum ii numeste McCauley) au cumparat  bunavointa presedintelui Eltin. Unul dintre rezultate a fost saracirea celei mai mari parti a populatiei, dar si acumularea de bogatii imense in vistieriile unor Abramovici sau Berezovski. Eroul negativ al acestei povesti despre transformarea radicala a imperiului sovietic a fost, in opinia autorului, Boris Eltin. Ridicat pe valul unei extrordinare popularitati, el a prezidat colapsul statului rus. Comportandu-se ca un lider bolsevic si lunecand ireversibil in viciul alcoolismului, a permis „curtii“ sale si „grupurilor de interese“ sa se imbogateasca peste masura. Trebuie totusi recunoscut, si McCauley o face, ca inceputurile presedintiei lui Eltin, dupa refuzul acestuia de a lucra in tandem cu Gorbaciov, s-au desfasurat promitator. Nu degeaba multi analisti (Leon Aron, Lilia Sevtova) l-au considerat, si continua s-o faca, drept eroul anilor ’90, un luptator impotriva fortelor retrograde. Cititi deci una dintre cele mai lucide incercari de deslusire a tsunami-ului politic abatut peste Rusia dupa anul 1992.

     

    Martin McCauley, „Banditi, gangsteri si mafie. Rusia, statele baltice si CSI dupa anul 1992“,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Razboiul pentru imagine

    Dupa 1989, numarul lucrarilor consacrate celui de-al Doilea Razboi Mondial s-a aflat intr-o crestere semnificativa, iar editiile de documente si memorialistica, sintezele si analizele au putut sa depaseasca nenumaratele constrangeri ideologice carora li se supuneau inainte. Totusi, preocuparile istoriografiei noastre pentru propaganda de razboi au ramas destul de limitate. Acum, autoarea prezentului studiu, Mioara Anton, cercetatoare in cadrul Institutului de istorie „N. Iorga“, sustine ca demersul sau se situeaza „pe linia recuperarii unei parti a razboiului mai putin abordate inainte de 1989 si in totalitate abandonate dupa aceasta data“. Citind aceasta carte veti avea prilejul sa contemplati doua Romanii: cea a propagandei, mitica si eroica, si cea a realitatii din anii razboiului, inspaimantata de bombardamentele aliate si de spectrul unei ocupatii sovietice.

     

    Mioara Anton, „Propaganda si razboi“,

    Editura Tritonic, Bucuresti, 2007

     

     

    Stand-up tragedy

    Tradus in franceza prin „A l’estomac“ (adica, daca vreti, „In plex“), acest nou roman al lui Chuck Palahniuk, „portdrapelul american al generatiei nihiliste“, deruleaza o poveste de soc, ca un reality show cu protagonisti intelectuali. Un palc de scriitori egotisti, functionand la randament optim doar atunci cand dau frau liber ostilitatii, se aduna sa-si scrie opera capitala, dar se trezesc intr-un teatru subteran, fara speranta de mai iesi vreodata la lumina zilei. Captivi in acest univers underground, isi povestesc fiecare traumatismul ce l-a adus in aceasta fictiune „live“. Povestea lor colectiva este o creatie care se exprima la persoana intai plural si aduce episodic in prim-plan pe cate unul dintre ei. Ca intr-o terapie de grup sau ca pe podiumul de stand-up comedy, fiecare inainteaza in oroare si nebunie, impingand dincolo de orice limita granitele sordidului.

     

    Chuck Palahniuk, „Bantuitii“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Calin, file de poveste de Coca-Cola

    La peste 15 ani de cand Coca-Cola a preluat fabrica de sucuri Ci-Co din Capitala, locul a devenit insuficient: productia se va muta in urmatoarele trei luni intr-un spatiu mai mare, la Ploiesti. Calin Dragan, seful afacerii Coca-Cola in Romania, explica de ce e importanta o astfel de miscare.

     

    Un numar mai mare de masini rosii cu insemnele Coca-Cola vor aglomera si mai mult soseaua Bucuresti-Ploiesti in cateva saptamani: cei peste 120 de angajati ai fabricii Coca-Cola din Capitala ar putea fi dusi astfel in fiecare zi la fabrica de la Ploiesti. „Inca nu stim cati dintre angajatii din Capitala vor accepta oferta de a-si continua activitatea la Ploiesti“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Calin Dragan, director general al Coca-Cola Hellenic Bottling Company (CCHBC) pentru Romania si Moldova, imbuteliatorul bauturilor Coca-Cola in Romania.

     

    Raspunsul la oferta facuta va veni, cel mai probabil, in urmatoarele doua-trei saptamani, angajatii avand ca alternativa posturi in diverse departamente ale companiei sau tot aici la Bucuresti, la mentenanta fabricii, avand in vedere ca spatiul acesteia, de peste 31.000 mp, o sa fie transformat in depozit. Pentru cei 124 de angajati din Bucuresti, din cei 3.000 cat are compania in intreaga tara, au sosit insa si peste 100 de oferte din partea altor companii din domeniul bunurilor de larg consum, CCHBC lucrand pentru acest proiect de outplacement cu firme de recrutare specializate. „Am prefera ca toti angajatii sa ramana in sistemul CCHBC, pentru ca sunt deja calificati pentru munca pe care o fac“, comenteaza Dragan, care precizeaza ca un stagiu de pregatire poate dura pana la 5-6 luni. Pachetele compensatorii pentru angajatii ce aleg sa nu ramana in cadrul companiei, colaborarea cu firme de recrutare, transportul angajatilor de la Bucuresti la Ploiesti si inapoi sunt insa doar cateva rotite dintr-un motor mai complex.

     

    CCHBC, lider pe piata bauturilor nealcoolice in Romania, se afla acum in faza finala de investitii pentru cresterea capacitatilor de productie pentru apele minerale Dorna, cu 30% in fabricile din Suceava. Tot cu 30% va creste si productia de sucuri Coca-Cola prin investitia finalizata in fabrica de la Ploiesti, linia de productie instalata si la care „se fac acum ultimele reglaje“ avand cea mai mare capacitate de productie (63.000 de litri pe ora) oferita de furnizorii europeni de utilaje. In spiritul proverbului „less means more“ (mai putin inseamna mai mult), cresterea capacitatilor de productie se realizeaza in ciuda faptului ca numarul de fabrici scade de la sapte la sase – doua pentru ape minerale si patru pentru celelalte divizii.

     

    Atat la investitiile pentru apele minerale Dorna, cat si la cele pentru Coca-Cola nu este vorba doar despre instalarea unor linii noi, spune Dragan, „ci de regandirea strategica a operatiunilor, ce implica redimensionarea surselor de apa si a sistemelor de tratare a acesteia, calibrarea capacitatilor de preparare a siropurilor si optimizarea infrastructurii“. La capitolul implicatiilor se inscrie, spre exemplu, refacerea drumului de acces catre fabrica de imbuteliere a apelor Dorna, unde a fost instalata o linie de productie cu o capacitate de 50.000 de litri pe ora. Proiectul a fost realizat anul trecut in parteneriat cu Consiliul Judetean Suceava.

     

    Cu noile linii de productie, CCHBC ar urma sa poata acoperi cresterea cererii pe urmatorii trei ani, estimeaza directorul general, in conditiile in care Dragan se asteapta ca ritmul de crestere al afacerii sa fie in continuare exprimat cu doua cifre. Compania a inregistrat anul trecut o crestere de 18% a volumului de vanzari, ajungand la aproximativ 874 de milioane de litri. Spre comparatie, piata bauturilor racoritoare a crescut in Romania anul trecut in volum cu circa 7% fata de 2005, pana la 2,23 miliarde de litri, potrivit unui studiu al Euromonitor. De doua cifre (17%) a fost cresterea vanzarilor CCHBC si in 2005, de doua ori mai alerta decat in 2004.

     

    Accelerarea ritmului de crestere a afacerii coincide cu momentul in care Dragan a preluat fraiele afacerii din Romania in urma cu mai bine de doi ani. Cand s-a intors in tara, dupa un „stagiu“ de doi ani in Italia, unde a fost director regional de vanzari in cadrul Coca-Cola Bevande, s-ar fi asteptat sa-i fie dor de Italia. Dar valtoarea in care s-a aruncat la intoarcerea in tara, spune el, „nu mi-a prea dat timp de meditatii si m-am trezit la sase luni dupa intoarcere ca eram gata readaptat“.

     

    Dragan, care si-a inceput cariera in urma cu 14 ani ca supervizor de depozit la fabrica din Timisoara a Coca-Cola, afirma ca CCHBC se afla acum in faza de crestere organica. „Acum este vremea consolidarii“, spune Dragan.

     

    Calin Dragan este primul roman ajuns director general al operatiunilor CCHBC in Romania. Perioada 2000-2002 a marcat unificarea celor trei imbuteliatori Coca-Cola de pe piata romaneasca, iar 2002-2004 a fost intervalul in care a fost integrata afacerea Dorna, preluata de la omul de afaceri Jean Valvis. „Vanzarile cresc, dar trebuie sustinute an de an cu investitii“, afirma seful CCHBC; valoarea investitiilor realizate de companie in intervalul 2002-2006 este de 136 milioane de euro. In 2005, compania a avut o cifra de afaceri de 280 de milioane de euro, in crestere cu aproape 29% fata de 2004. Desi rezultatele aferente anului 2006 nu au fost dezvaluite, cifra de afaceri realizata de CCHBC se plaseaza in jurul a 340 de milioane de euro, conform estimarilor BUSINESS Magazin pe baza ritmului de crestere a vanzarilor.

     

    Momentan, CCHBC nu are in vedere nici o achizitie pe plan local, ci prefera sa gaseasca zone de piata neexploatate in care sa lanseze produsele aflate in portofoliul companiei la nivel international. Un exemplu este intrarea pe segmentul cafelei „ready-to-drink“ (gata preparata), cu marca NesCafe Xpress. Cafeaua gata preparata este un produs foarte putin cunoscut pe piata romaneasca, iar compania pregateste lansarea lui la nivel national, dupa ce acum este disponibil doar in retelele de benzinarii. Pe segmentul cafelei „ready-to-drink“ mai este prezent Whiteland, distribuitorul din Romania al produselor Hochland, Meggle si Campina, care a abordat aceasta nisa de anul trecut, cu brandul Cafia.

     

    Insa cele mai mari cresteri ale pietei de bauturi nealcoolice ar urma sa se simta pe segmentele consacrate – bauturi carbonatate, ape minerale si sucuri necarbonatate. Astfel, bauturile racoritoare carbonatate inseamna aproape jumatate din totalul pietei romanesti de bauturi fara alcool, acest segment inregistrand o crestere de 9% anul trecut fata de 2005. Anul trecut, doua treimi din volumul vanzarilor CCHBC au fost realizate de bauturile carbonatate, care detineau in urma cu cinci ani 83% din vanzari. In portofoliul companiei, bauturile racoritoare carbonatate sunt reprezentate de marcile Coca-Cola, Fanta, Sprite si Schweppes, iar segmentul de apa minerala de marcile Dorna, Poiana Negri si Izvorul Alb. Principalii concurenti ai CCHBC pe piata romaneasca sunt Pepsi Americas (prin subsidiara Quadrant Amroq Beverages, imbuteliatorul produselor PepsiCo si Prigat), European Drinks si Romaqua Group.

     

    La nivel international, CCHBC este in prezent cel mai mare imbuteliator de bauturi fara alcool ca valoare de piata. Grupul de origine elena are o capitalizare bursiera de circa 12 miliarde de euro, compania fiind listata la bursele din Atena si New York. In afara de CCHBC, Coca-Cola mai are un imbuteliator de mari dimensiuni, Coca-Cola Beverages (CCB). „Din acest punct de vedere, Romania a fost atipica“, reflecteaza Calin Dragan, care isi aminteste ca pe piata romaneasca au existat trei imbuteliatori distincti, in general in fiecare tara fiind prezent fie CCHBC, fie CCB. Intre cele 28 de piete in care CCHBC are operatiuni, Romania este de altfel considerata „complexa“, spune Dragan, explicand ca acest atribut se datoreaza nu numai numarului mare de locuitori, ci si numarului mare de fabrici (sapte – in Ungaria este doar una), ca si sistemului complicat de logistica.

     

    A insemnat aceasta „complexitate“ dificultati in cariera pentru Dragan? „Au fost situatii in care am tergiversat luarea unor decizii inevitabile“, spune managerul CCHBC pe ocolite. Desi spune ca face parte din grupa managerilor care iau deciziile rapid („piata o cere“), in chestiunea resursei umane evita sa inlature oameni fara a se gandi uneori chiar timp de cateva luni, declarandu-se adeptul teoriei cu a doua sansa „si chiar si a treia sansa“.

     

    Despre felul in care obisnuieste sa comunice cu oamenii din echipa sa, managerul spune ca incurajeaza oamenii sa discute deschis despre ceea ce se petrece in firma, inclusiv cu el (care desi nu fumeaza, merge sa bea o cafea in locurile de fumat).

     

    Altfel, desi usa de la biroul lui e mereu deschisa si cine vrea sa vorbeasca cu el nu trebuie sa-si faca programare, spune ca nu e prea usor de gasit. Pentru ca daca nu e plecat in strainatate (cam o data la fiecare doua saptamani), nu sta mult in birou – „desi tot nu reusesc sa ajung suficient de des in filialele din tara“. Pe vremea cand era director comercial, isi aminteste el, avea o legatura foarte stransa cu oamenii din provincie, dar acum „am si confortul ca fiecare isi face bine treaba“. Cu toate acestea, si-ar dori sa-i viziteze mai des, macar ca sa-i poata lauda – „eu insumi fiind un tip care reactionez pozitiv la dovezile de recunoastere“.