Blog

  • Bacalaureat 2013: Prima probă începe luni. 187.898 de elevi sunt înscrişi la examen

    Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2013 începe luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A), informează Ministerul Educaţiei. Proba se va desfăşura în intervalul 10 – 12 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) – croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană -, programată între 12 şi 14 iunie 2013.

    În intervalul 17 – 21 iunie va avea fi susţiută proba D – evaluarea competenţelor digitale, iar proba orală la o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată între 25 şi 28 iunie. Probele scrise vor fi susţinute după cum urmează: 1 iulie – limba şi literatura română, 2 iulie – limba şi literatura maternă, 3 iulie – proba obligatorie a profilului şi 5 iulie – proba la alegere a profilului şi specializării.

    Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12.00, putându-se depune contestaţii în aceeaşi zi, până la ora 16.00. După rezolvarea constestaţiilor, se vor afişa rezultatele finale, în data de 12 iulie. Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenul de bacalaureat.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Alegeri noi la ASF. Toţi conducătorii trebuie să aibă 10 ani de experienţă şi să nu fie rude cu membrii Guvernului

    Cei 11 membri ai consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) vor fi renumiţi de Parlament până la 30 iunie, luând însă în calcul un prag mai mare al experienţei profesionale obligatorii, de minimum 10 ani, a decis Guvernul.
     
    Această vechime a fost cerută de Băsescu atunci când a respins promulgarea legii de înfiinţare a ASF, însă a fost respinsă de Senat. Membrii consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au fost validaţi de Parlament la sfârşitul lunii aprilie, dar Guvernul a decis marţi să restrângă numărul acestora, iar Parlamentul să se reunească din nou pentru a numi membrii consiliului până la data de 30 iunie 2013, când se încheie actuala sesiune.
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care  solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.
  • La patru ani de la incendiu, turnul de birouri de lângă Armenească intră în reabilitare

    Clădirea de birouri Millennium Bu­siness Center, situată lângă Biserica Arme­neas­că din centrul Capitalei, ar trebui să intre în perioada următoare într-un amplu pro­ces de reabilitare, la patru ani distanţă de la un incendiu care a făcut clădirea inuti­liza­bilă şi a stârnit numeroase litigii, pegubele fiind evaluate la zeci de milioane de euro.
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care  solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.
     
  • Ce poţi face cu 20 de angajaţi: un trader de energie din Bulgaria ţinteşte afaceri de 100 mil. € pe piaţa românească

    OET – Obedineni Energiini Targovtsi OOD, un furnizor de energie din Bulgaria cu activităţi în România şi în celelalte state balcanice, intenţionează anul acesta să treacă pragul de 100 milioane de euro cifră de afaceri pe piaţa locală, după ce a încheiat 2012 cu un rulaj de 51 milioane de euro.
     
    Compania a intrat în România în 2009 şi a reuşit după un an să ruleze afaceri de 25 milioane de euro cu doar opt angajaţi. În prezent, sucursala locală are circa 20 de salariaţi şi a ajuns să le furnizeze clienţilor în jur de 50.000 MWh pe lună, având o cotă de 1,63% din piaţa concurenţială, potrivit raportului anual al ANRE. Pentru anul acesta, obiectivul OET este dublarea cifrei de afaceri, iar planul de investiţii prin care firma speră să-şi atingă ţinta vizează extinderea capacităţii de tranzacţionare a energiei.
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care  solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.

     

  • Importurile SsangYong în România şi Ungaria au fost preluate de Wallis Automotive Europe

    Importurile mărcii coreene SsangYong specializată în maşini 4×4, au fost preluate pentru România de compania Wallis Automotive Europe, care este şi reprezentantul brandului în Ungaria, potrivit oficialilor companiei.

     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care  solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.

     

  • Nir Refuah, MRM: Digitalul ar putea ajunge la 20% din toată piaţa de publicitate în câţiva ani

    Piaţa de digital din România ar putea ajunge în câţiva ani să însemne 20% din întreaga piaţă de publicitate, estimează Nir Refuah (foto), directorul general al MRM România, agenţia de digital marketing membră a grupului de comunicare McCann WorldGroup România.  „În prezent industria locală de digital este la nivelul la care se afla cea din Israel în urmă cu patru ani”, spune israelianul în vârstă de 34 de ani care a preluat conducerea MRM România după ce a ocupat din ianuarie 2008 poziţia de VP Creative în cadrul McCann Digital Tel Aviv. 

     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care  solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.

     

  • Valentina Cernăianu, directorul de HR al F64: Majoritatea candidaţilor care vin la interviuri sunt clienţii F64

    Pentru fiecare post scos la concurs de furnizorul de echipamente foto-video F64 aplică în medie circa 200 de candidaţi. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt chiar clienţi ai magazinului deschis în anul 2011, astfel că identificarea unor oameni bine pregătiţi în domeniu nu pune probleme departa­men­tului de resurse umane, precizează Valentina Cernăianu, directorul de HR al F64.
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care  solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.

     

  • Bosch angajează 600 de oameni la Cluj şi Blaj

    Bosch, unul dintre cei mai mari producători de com­po­nente auto de pe piaţa locală, a demarat oficial producţia de senzori de turaţie pentru sistemul de control al şasiului auto­mobilelor la noua uzină de la Blaj în care grupul german a investit 50 mil. euro şi unde vor fi create 300 de noi locuri de muncă.
     
    Noua fabrică are o suprafaţă de 21.000 mp, iar investiţia de 50 mil. euro se adaugă celei de 70 mil. euro în extinderea fabricii de la Cluj. La Blaj Bosch mai deţine două unităţi de producţie unde lucrează circa 570 de salariaţi.
     
    Compania germană urmează să deschidă şi la Cluj o nouă fabrică pentru producţia şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă pentru maşini în cadrul căreia vor fi create alte 300 de locuri de muncă. Cumulat cu cele 300 de posturi de la Blaj, în cele două oraşe Bosch va angaja în 2013 600 de oameni la fabricile sale.
     
    Investiţia de la Blaj este prima inaugurată pe piaţa locală după ce Daimler a anunţat că va investi la Sebeş 300 mil. euro prin divizia sa Star Transmission în producţia de cutii de viteze.
     
     
    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013
     
    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Burse, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii despre abonarea la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care  solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.

     

  • Google plăteşte 1 miliard de dolari pentru o aplicaţie de navigaţie şi trafic

    Înţelegerea ar putea fi anunţată în această săptămână, a adăugat persoana citată.

    Anterior, surse apropiate situaţiei afirmau că printre companiile interesate de preluarea Waze s-ar număra Apple şi Facebook.

    Contactaţi de WSJ, reprezentanţii Google şi Waze au refuzat să comenteze informaţiile. Preluarea Waze va ajuta Google să-şi consolideze oferta în domeniul soluţilor de navigaţie. Waze, cu 5 ani de activitate, este disponibilă gratis pe iPhone, iPad şi smartphone-urile şi tabletele cu sistemul de operare Android dezvoltat de Google. Aproximativ 45 de milioane de conducători auto din 193 de ţări utilizează Waze, potrivit site-ului companiei care a dezvoltat aplicaţia, Waze Inc. Waze a fost creată în Israel, iar compania are aproximativ 100 de angajaţi, inclusiv o echipă de cercetare şi dezvoltare în ţară. Directorul general şi ceilalţi executivi lucrează din Palo Alto, California, iar compania are un birou şi la New York.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • De ce merită să deschizi o afacere care să distreze copiii: „Românii sunt mai mămoşi ca alte naţii. Şi dacă au 10 lei în buzunar se gândesc la copil”

    “Investiţia în locul de joacă din Băneasa Shopping City s-a amortizat într-un an”, spune Lucia Prăjişteanu, general manager al Britta Trading, compania care administrează Zorky’s Planet, firmă care administrază spaţii de joacă în Băneasa Shopping City şi AFI Palace. Lucia Prăjişteanu ar fi putut spune în „numai„ un an, pentru că prea puţini antreprenori pot spera la acelaşi lucru – de regulă un plan de afaceri are la capitolul perioadei de amortizare câţiva ani buni. Mai mult, profitabilitatea unei afaceri în domeniul locurilor de joacă pleacă de la 20-30%, adaugă antreprenoarea. De pildă, investiţia de 750.000 de euro în roller-coasterul, din AFI Palace Cotroceni, din Capitală, ar trebui să se amortizeze în trei ani de la instalare. Atât cheltuiala cu roller-coaster-ul, dar şi cea de 500.000 de euro cu locul de joacă din acelaşi centru comercial au fost făcute prin finanţări obţinute de la Raiffeisen Leasing.

    Conform calculelor Business Magazin, piaţa bunurilor şi serviciilor destinate celor peste 4 milioane de copii cu vârste până în 18 ani depăşeşte 3 miliarde de euro anual. Adică mai mult decât vânzările anuale, la un loc, ale reţelelor Metro şi Carrefour. Iar cheltuielile dedicate copiilor cresc de la an la an, părinţii scoţând din portofel tot mai mulţi bani, lucru care duce la înflorirea afacerilor cu produse şi servicii adresate copiilor.

    Principalul motor din spatele profitabilităţii acestei nişe este chiar profilul consumatorului, explică Prăjişteanu. „Românii sunt super protectori, mai mămoşi ca alte naţii, şi dacă au doar 10 lei în buzunar se gândesc la copil”.

    În mod evident, spaţiile de joacă, de distracţii, dar şi cele destinate educaţiei sunt o afacere de nişă, iar valoarea segmentului este destul de greu de estimat, pentru că în domeniu există foarte multe afaceri. Numai la nivelul Capitalei sunt sute de astfel de firme, de la cele care au câteva sute de clienţi pe an până la cele care fac planuri pentru sute de mii – aşa cum este cazul Divertiland sau Terra Park. Pe sute de mii de vizitatori mizează în fiecare an şi Aqua Magic din Constanţa sau Paradisul Acvatic din Braşov.

    În afară de acestea, foarte dinamice se dovedesc şi afacerile de dimensiuni mai mici, cum sunt spaţiile de joacă din centrele comerciale sau atelierele de tot felul – de la olărit şi pictură până la dezvoltare personală sau cursuri de limbi străine. În această nişă, afacerile par să înflorească. Dincolo de momentele de răsfăţ pe care părinţii le acordă deliberat sau nu odraslelor, un alt motiv este puterea financiară. Copiii cu părinţi pentru care o zi de distracţie la parcul acvatic sau plata unui curs de orice fel nu este o piedică financiară sunt tot mai mulţi. Oana Datki, managing partner în cadrul Consulteam, spune că pe parcursul ultimilor ani a crescut vizibil natalitatea în rândul angajatelor în multinaţionale. „Prin 2010, natalitatea a crescut cu 20-30%, iar de atunci se menţine la cote ridicate, chiar dacă în scădere uşoară”, afirmă Datki. Tot ea punctează că sunt doi factori care şi-au pus amprenta asupra acestui fenomen. Pe de o parte, prin modificarea legislaţiei indemnizaţia de creştere a copilului a crescut în 2009 de la 600 de lei pe lună până la 85% din venituri, dar nu mai mult de 3.200 de lei. Pe de altă parte, odată cu instalarea crizei, companiile au început procese de restructurări, iar concediul de maternitate a avut rolul unei plase de siguranţă în destule cazuri.


    Citiţi articolul integral în ediţia tipărită a revistei Business Magazin începând de luni, 10 iunie 2013.