Blog

  • Celebrul Silvio Berlusconi, cel care a condus politica italiană în anii 90 şi fostul patron miliardar al clubului de fotbal AC Milan, a murit la 86 de ani. El şi-a ridicat un imperiu din imobiliare şi mass-media

    Fostul premier italian Silvio Berlusconi, magnatul miliardar al mass-mediei devenit un populist, a murit la vârsta de 86 de ani, la San Raffaele.

    Fostul prim-ministru italian a murit din cauza leucemiei mielomonocitare cronice pe care o suferea de mai mult timp, potrivit Marca.

    Politicianul şi omul de afaceri a fost internat vinerea trecută la secţia de terapie intensivă din cauza unei infecţii pulmonare. Starea de sănătate a lui Berlusconi s-a deteriorat în ultimele luni, iar îngrijorarea a crescut în ultimele ore.

    Mai mulţi membri ai familiei sale s-au deplasat luni dimineaţă la centrul medical, după cum a relatat şi agenţia de presă AdnKronos.

    Moartea sa marchează sfârşitul unei cariere politice controversate, în timpul căreia magnatul a transformat politica extrem de ideologică a Italiei de după cel de-al doilea război mondial cu partidul său centrat pe personalitate, construit cu ajutorul averii sale, al marketingului modern şi al aparatului vastului său imperiu de divertisment.

    În calitate de cel mai longeviv prim-ministru postbelic al ţării sale, Berlusconi a condus Italia timp de aproximativ nouă ani, în perioade intermitente, care s-au desfăşurat pe fondul unor anchete penale privind afacerile sale şi al unor scandaluri sexuale.

  • Profesorii suspendă greva din Educaţie şi se întorc la catedră

    Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au anunţat luni că greva din Educaţie se suspendă.

    Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, în urma consultării liderilor organizaţiilor sindicale afiliate, în cadrul şedinţelor Colegiilor liderilor celor două federaţii, au luat decizia suspendării grevei generale.

    Acest lucru este condiţionat de instituirea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de Guvern de luni prin articol distinct, a principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public şi a acordării primei tranşe de majorare salarială (50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 1 ianaurie 2024.
    În situaţia în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă, greva va fi reluată.

  • Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi a murit

    Fostul premier a fost vizitat luni la spital de fratele său, Paolo, şi fiii săi, scrie Rai News.

    Fostul prim-ministru italian a murit din cauza leucemiei mielomonocitare cronice pe care o suferea de mai mult timp, potrivit Marca.

    Silvio Berlusconi avea 86 de ani şi a murit la spitalul San Rafaelle din Milano.

    Politicianul şi omul de afaceri a fost internat vinerea trecută la secţia de terapie intensivă din cauza unei infecţii pulmonare.

    Starea de sănătate a lui Berlusconi s-a deteriorat în ultimele luni, iar îngrijorarea a crescut în ultimele ore. Mai mulţi membri ai familiei sale s-au deplasat luni dimineaţă la centrul medical, după cum a relatat şi agenţia de presă AdnKronos.

    Berlusconi, fondator al Forza Italia, a fost de mai multe ori şef de guvern, iar la ultimele alegeri revenise în funcţia aleasă de senator.

  • Premierul Nicolae Ciucă îşi va da demisia azi şi va avea loc rotativa – surse

    Premierul Nicolae Ciucă îşi va da demisia luni şi va avea loc rotativa, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

    Surse politice au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că premierul Nicolae Ciucă îşi va da demisia lui, indiferent de răspunsul pe care îl vor da sindicaliştii din Educaţie.

    Aceleaşi surse au precizat că o parte dintre consilierii premierului Ciucă şi-au înaintat deja demisiile.

    Demisia lui Ciucă înseamnă începerea procedurilor pentru rotativa guvernamentală, premier urmând să fie numit, potrivit protocolului semnat între PNL, PSD şi UDMR, Marcel Ciolacu, preşedintele social-democraţilor.

    Sursele politice citate au afirmat că numirea în funcţie a lui Ciolacu va avea loc săptămâna aceasta.

  • Citatul săptămânii: Dan Ostahie

    „Nu cred că ne aflăm încă în criză, dar absenţa unor măsuri care să limiteze deficitul bugetar ar putea să ne ducă acolo. Anumite decizii politice sunt necesare, am văzut dezbaterile din spaţiul public despre impozitarea progresivă şi taxa fixă, eliminarea pensiilor speciale, eliminarea unor avantaje de tip fiscal, toate aceste pachete de măsuri au nevoie de decizie politică, apoi ele pot fi cu uşurinţă implementate“.


     

     

  • Copiii care au supravieţuit 5 săptămâni în jungla columbiană îşi vor spune propria poveste

    Cei patru copii indigeni care au fost daţi dispăruţi timp de peste cinci săptămâni în jungla din sudul Columbiei îşi vor spune propria poveste despre această încercare, a declarat duminică tatăl celor doi fraţi mai mici, relatează Reuters.

    Copiii, cu vârste cuprinse între 1 şi 13 ani, au supravieţuit accidentului aviatic din 1 mai, în care a murit mama şi alţi doi adulţi. Ei au fost găsiţi vineri în provincia Caqueta, după săptămâni de căutări de către armată şi comunităţile indigene.

    Calvarul lor a început la primele ore ale dimineţii, când avionul Cessna 206 care transporta şapte persoane şi care călătorea între aeroportul Araracuara din Caqueta şi San Jose del Guaviare, un oraş din provincia Guaviare, a emis o alertă de tip mayday din cauza unei defecţiuni la motor.

    „Îşi vor spune poveştile şi le veţi auzi”, a declarat Manuel Ranoque, tatăl fraţilor de 1 şi 5 ani, după ce i-a vizitat la spitalul militar din Bogota.

    „Nu este uşor să îi întrebăm, deoarece copiii au stat 40 de zile fără să mănânce bine, aşa că nu am reuşit să obţin informaţii de la copilul cel mare”, a declarat Ranoque reporterilor.

    De asemenea, Ranoque le-a spus reporterilor că mama copiilor a supravieţuit patru zile după prăbuşire, o versiune contestată de un alt membru al familiei care a vorbit, de asemenea, cu jurnaliştii. Reuters nu a reuşit să verifice independent aceste informaţii.

    O echipă a găsit avionul pe 16 mai într-o zonă densă din pădurea tropicală şi a recuperat corpurile celor trei adulţi aflaţi la bord, însă copiii nu au fost găsiţi nicăieri.

    Simţind că aceştia ar putea fi în viaţă, armata columbiană a intensificat căutările şi a trimis 150 de soldaţi cu câini în zonă, unde ceaţa şi frunzele dese au limitat foarte mult vizibilitatea. Zeci de voluntari indigeni s-au alăturat, de asemenea, căutărilor. Pe măsură ce căutările avansau, soldaţii au găsit mici indicii care i-au făcut să creadă că cei mici sunt încă în viaţă, inclusiv urme de paşi, un biberon, scutece şi bucăţi de fructe care arătau ca şi cum oamenii ar fi muşcat din ele.

    Potrivit generalului Pedro Sánchez, care s-a ocupat de operaţiunile de salvare, copiii au fost găsiţi la 5 km distanţă de locul prăbuşirii avionului, într-o mică pădure. El a declarat că echipele de salvare au trecut de câteva ori la o distanţă cuprinsă între 20 şi 50 de metri de locul în care au fost găsiţi copiii, dar nu i-au văzut.

    “Copiii mici erau deja foarte slăbiţi”, a spus Sánchez. “Puteau doar respira sau mai aveau putere pentru a ajunge la un fruct mic pentru a se hrăni sau pentru a bea o picătură de apă în junglă”, a spus el.

    Rămâne o oarecare confuzie cu privire la motivul pentru care copiii nu au fost găsiţi mai devreme, având în vedere că echipele de căutare au trecut atât de aproape de ei.

     

  • Meteorologii au emis o avertizare de Cod roşu de ploi în 5 judeţe şi Cod portocaliu în 16 judeţe

    Meteorologii au emis o avertizare Cod roşu de averse valabilă în cinci judeţe din ţară până marţi dimineaţa, în timp ce 16 judeţe sunt sub avertizare Cod portocaliu. 

    Avertizarea Cod roşu este valabilă în judeţele Mehedinţi şi Gorj şi în zona de munte a judeţelor Caraş–Severin, Vâlcea şi Hunedoara. În aceste zone vor fi averse torenţiale şi abundente. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70-80 l/mp.

    Avertizarea Cod roşu este valabilă de luni de la ora 20.00 până marţi la ora 8.00.

    De asemenea, judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu şi Alba şi zona de munte a judeţelor Timiş, Cluj, Arad, Bihor, Argeş, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova vor fi sub avertizare Cod portocaliu de luni de la ora 10.00 până marţi la ora 12.00.

    În aceste zone vor fi averse torenţiale şi izolat căderi de grindină. Local cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

    Avertizare Cod galben este în vigoare de luni de la ora 10.00 până marţi la ora 12.00.

    În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

  • Ionuţ Moşteanu (USR): Rocada va fi cu scântei / Nicolae Ciucă lasă în urmă un mandat dezastruos

    Moşteanu spune, la RFI, că, în opinia sa, rocada premierilor înseamnă că „se predă ştafeta incompetenţei”.

    „Domnul Ciucă lasă în urmă un mandat dezastruos, o dezintegrare, practic, a actului de guvernare, cu inflaţia record, ratele la bănci împovărătoare, cheltuielile publice scăpate total din mână şi vedeţi cum a explodat deficitul, cum ne-am împrumutat record în primele luni ale acestui an, economia arată o uşoară creştere, dar cred că cifrele de la INS sunt perfuzii, în realitate, economia a stagnat şi sunt semnale că stagnează, PNRR-ul care era cea mai mare oportunitate de dezvoltare este în urmă, e în aer”, spune Ionuţ Moşteanu.

    Liderul deputaţilor USR crede că rocada va fi cu probleme.

    „Va fi cu scântei, din moment ce nu respectă acel protocol de acum un an şi jumătate. Orice protocol, orice înţelegere şi în business şi în politică poate fi renegociată şi adaptată unor noi realităţi, dar pentru asta trebuie să fie toată lumea de acord, adică trebuie să fie o unanimitate. În momentul în care şi-au strâns mâna acum un an şi jumătate, au mers la drum şi trebuie să-şi respecte partenerii. Peneliştii ştiu că nu-şi respectă partenerii, că am fost cu ei la guvernare, ne-am convins (…). Trebuie să schimbe nişte miniştri, nişte miniştri care au subperformat grav. Domnul Budăi a rămas în urmă cu toate jaloanele, cu pensii speciale, cu sistemul de pensii, cu legea salarizării în sistemul public, Boloş a scăpat din mână PNRR-ul, la Energie nu mai vorbesc, nişte ani de zile în care (Virgil Popescu-n.r.) a fost spectator la toată criza din energie, doamna Deca, am depus moţiune săptămâna trecută, aşteptăm să vină în Parlament”, a mai spus deputatul USR.

    PNL, PSD şi UDMR se pregătesc să înceapă luni schimbul de premieri şi ministere.

  • Ucraina a anunţat primele rezultate ale contraofensivei

    Forţele de la Kiev au postat videoclipuri în care apar soldaţi ridicând steagul ucrainean la o clădire bombardată din satul Blahodatne din regiunea Doneţk şi pozând cu steagul unităţii lor în satul adiacent Neskuchne.

    „Vedem primele rezultate ale acţiunilor de contraofensivă, rezultate localizate”, a declarat la televiziune Valeryi Shershen, purtătorul de cuvânt al sectorului militar ucrainean „Tavria”.

    Ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar, a declarat ulterior că forţele ucrainene au eliberat Makarivka, următorul sat la sud, şi au avansat între 300 şi 1.500 de metri în două direcţii pe frontul sudic.

    „Nu au fost pierdute poziţii pe direcţiile în care forţele noastre sunt în defensivă”, a adăugat Maliar pe Telegram.

    Reuters nu a putut verifica rapoartele de pe câmpul de luptă.

    Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că o ofensivă militară ucraineană este în curs de desfăşurare, dar că nu a reuşit să treacă de liniile de apărare ruseşti şi a înregistrat pierderi grele.

    Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a lăudat trupele în discursul său video de seară, dar nu a făcut nicio referire la zonele specifice în care au fost raportate lupte.

    „Bineînţeles, le sunt recunoscător soldaţilor noştri pentru această zi”, a spus Zelenski, referindu-se doar la cele două sectoare principale ale luptelor din est şi sud.

    „Fiecăreia dintre brigăzile noastre de luptă, fiecăreia dintre unităţile noastre”.

    Sâmbătă, Zelenski dăduse cel mai puternic semnal de până acum că Kievul a lansat contraatacul mult aşteptat pentru a recuceri terenuri în est şi sud, confirmând că au loc „operaţiuni de contraofensivă şi apărare”.

    Oficialii de la Kiev au impus o perioadă strictă de tăcere operaţională şi i-au îndemnat pe ucraineni să nu divulge nicio informaţie care ar putea compromite operaţiunea.

  • Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din doua judeţe

    Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Olt – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru – amonte Ac. Ioneşti, Olteţ – bazin amonte S.H. Oteteliş, Cerna – bazin amonte S.H. Măciuca, judeţele: Vâlcea şi Gorj.

    Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Bistriţa – bazin superior.

    Avertizarea este în vigoare până la ora 12.00.