BusinessMagazin

Blog

  • Lectii de afaceri cu Gica Popescu

    Prin analogie cu cariera fotbalistica, Gica Popescu se considera acum, in lumea afacerilor, “la prima iesire in strainatate, plecat de la Craiova si ajuns la Eindhoven”. Oameni de afaceri sunt Ion Tiriac sau Gheorghe Copos, care fac afaceri la un anumit nivel, spune el. “Eu sunt un pionier, acum incep!”

    Un pionier care detine un holding alcatuit din zece firme, cu proiecte imobiliare in domeniul rezidential, hotelier, dar si in birouri si spatii comerciale care vor implica investitii de zeci de milioane de euro. La baza demersului sau stau cei 13 ani de cariera fotbalistica, de unde a castigat in total intre 10 si 20 de milioane de dolari, dar si convingerea ca in Romania se va repeta situatia din alte tari, care s-au dezvoltat puternic dupa intrarea in Uniunea Europeana.

    “Spania a intrat in UE si s-a inregistrat un boom, s-au dezvoltat puternic. Era de asteptat sa se intample si in Romania ce s-a intamplat in Spania. Dar am fost de parere ca la noi se va intampla mult mai repede. Va dau un singur exemplu: acolo construiau mai mult spaniolii, in timp ce la noi toata lumea a venit – spanioli, irlandezi, israelieni. E o densitate de business mult mai mare decat in afara”, spune Popescu.

    La fel ca si in cazul altor fosti sportivi, principalul domeniu de activitate al lui Gica Popescu sunt imobiliarele, insa nu doar terenurile sau achizitia de apartamente, ci mai ales activitatile ce tin de dezvoltarea imobiliara, cum este designul interior sau fabricarea de mobilier.

    “Vreau ca o treime din apartamentele pe care le construiesc sa le vand decorate, iar daca fac un hotel vreau sa produc si mobilierul pentru el”, spune Popescu. Optiunea sa este urmare a unei tranzactii din Spania, unde detinea o proprietate scumpa, cu vedere spre mare, cu o pozitie foarte buna, pe plaja, dar care nu se vindea. “M-am gandit sa o decorez, m-a costat decorarea 60.000-80.000 de dolari, iar primul client care a venit dupa aceea a cumparat apartamentul imediat. Am luat o suma considerabil mai mare, pentru ca am avut profit si din decorare.”

    Cariera de investitor a fostului fotbalist a inceput la jumatatea anilor ’90, perioada in care juca la FC Barcelona si cand a cunoscut un fost jucator de la Real Madrid, Pedro de Felipe. Acesta i-a prezentat cateva proiecte imobiliare din Ibiza. “Era vorba de niste apartamente din prima linie , facute de niste prieteni ai lui. Am cumparat doua apartamente, le-am vandut peste un an de zile si banii castigati i-am reinvestit. Dar nu cumparam decat pe malul marii, era zona in care erai sigur ca nu te inseli. Asta se intampla in perioada ’95 – ’96”, spune Popescu.

    Sumele investite erau de ordinul sutelor de mii de dolari, insa nu era vorba doar de banii castigati din fotbal, ci mai ales de fonduri care veneau de la banci. “Nu stiam prea multe, initial voiam sa intru cu banii mei. Dar am fost sfatuit – cineva mi-a spus si usor – usor am prins gustul. Tranzactiile le realizam insa rar, o data la doi ani, in rest ma ocupam de fotbal, pentru ca am fost de parere ca trebuie sa faci un lucru si bine, iar ce nu stii sa-i lasi pe altii sa faca. Am avut insa sansa sa lucrez cu oameni de buna-credinta.”

    Cum activitatea de pe piata imobiliara i-a adus profit, dupa terminarea carierei de jucator, in 2003, Popescu s-a simtit atras de afaceri. A incercat sa ramana in zona fotbalului, ca agent de jucatori, alaturi de fostii sai colaboratori Ioan (Giovanni) si Victor Becali, dar spune ca dupa numai o saptamana si-a dat seama ca este o activitate care nu i se potriveste.

    In iarna aceluiasi an a fost contactat de Rafael Gordillo (fost jucator la Real Madrid); acesta i-a vorbit de un grup de investitori spanioli ce voiau sa intre in Romania si care aveau nevoie de un reprezentant in Romania. “Mi-au facut o oferta superinteresanta, am facut impreuna o firma si asa am inceput”, isi aminteste Popescu.

    Firma s-a numit Romspan, cu sediul pe bulevardul Primaverii, acolo unde Popescu isi are cartierul general si astazi, sediu pentru care, in urma cu aproximativ patru ani, fostul fotbalist a platit 280.000 de euro pentru 150 de metri patrati. Adica mai putin de 2.000 de euro pe metrul patrat. “Acum, un metru patrat in zona aceasta se vinde la 5.000 de euro”, adauga Popescu.

    Situata in apropierea parcului Herastrau, zona Primaverii e cea mai scumpa zona rezidentiala din Romania, potrivit unui studiu al companiei imobiliare Coldwell Banker, cererea mare pentru spatii rezidentiale in aceasta zona facand ca orice spatiu scos la vanzare sa fie aproape imediat valorificat.

    Recent, Radu Lucianu, managing director al CB Richard Ellis Eurisko, avansa in cadrul unui club de discutii organizat de revista BUSINESS Magazin ipoteza ca in cativa ani sa existe pe piata romaneasca proprietati cu un pret de chiar peste 10.000 de euro pe metrul patrat.

    Afla aici CU CAT A CUMPARAT Gica Popescu primul teren in zona Hersatrau din Bucuresti

     

  • Gustul capsunelor din Spania

    “Ca firma de consultanta in resurse umane, observam avalansa de cereri de recrutare care ne sunt adresate, iar motivatia tot mai frecventa este ca departamentele proprii de resurse umane nu reusesc sa identifice si sa atraga candidati potentiali”, spune Loredana Vladareanu, senior consultant la Hart Human Resource Consulting. Problema nu e noua si nu e nicidecum specifica pentru Romania. In urma chestionarii a 43.000 de companii din 32 de tari si teritorii, la sfarsitul lunii ianuarie 2008, Manpower a realizat studiul sau anual asupra celor mai cautate meserii si profesii la nivel international, pentru care angajatorii au dificultati in gasirea de candidati; studiul releva ca in medie 31% dintre angajatorii din aceste tari au probleme in acoperirea necesarului de personal. Numai ca Romania ocupa primul loc in studiu, dupa ponderea angajatorilor care spun ca au dificultati in a-si gasi personal.

    Mai exact, 73% dintre angajatorii din Romania raporteaza probleme in recrutarea angajatilor potriviti – mult mai multi decat in Japonia, unde 63% dintre angajatori reclama aceeasi dificultate, Hong Kong (61%), Singapore (57%) sau Australia, unde doar 52% dintre companii spun ca au probleme la angajare. Pentru companiile romanesti, situatia a ramas complicata inclusiv dupa ce au recurs la cresterea salariilor, au introdus noi beneficii extrasalariale si chiar la importul de forta de munca din tarile asiatice, pentru a reduce numarul locurilor vacante. Unele dintre aceste solutii s-au dovedit utile doar temporar, iar muncitorii straini adusi sa lucreze aici au plecat inapoi, fie pentru ca nu se puteau adapta la conditiile de munca autohtone, fie din cauza salariilor prea mici.

    In ceea ce priveste avantajele materiale cu care companiile incearca sa-si atraga noi candidati sau sa-si fidelizeze angajatii, acestea sunt relative, fiindca orice angajator poate fi cu usurinta parasit pentru un altul care pluseaza si ofera fie si doar un pic mai mult. Pretentiile salariale ale potentialilor angajati, indiferent de calificarea si experienta lor, sunt tot mai ridicate, iar reticenta companiilor de a oferi salarii mai mari, chiar si atunci cand sunt in criza de personal, a fost incercata pe pielea lor de majoritatea celor ce au plecat din tara pentru a munci in strainatate pe bani mai multi. “Criza de personal se datoreaza unui cerc vicios intretinut atat de angajatori, cat si de angajati. Niciuna din parti nu creeaza conditiile prin care sa o atraga pe cealalta”, comenteaza Loredana Vladareanu. In plus, “angajatii nu parasesc companiile, ci isi parasesc sefii”, dupa cum spune consultantul de la Hart – cu alte cuvinte, cei mai multi angajati isi parasesc locul de munca nu atat pentru ca prefera un alt domeniu, cat pentru a avea de-a face cu un alt stil de management, mai orientat catre angajati si catre motivarea lor.

    Chiar daca un prim loc intr-un asemenea top precum cel realizat de Manpower ne-ar putea face sa credem ca apogeul crizei de personal a fost deja atins, unii consultanti sunt de alta parere. “Urmatorii ani ar putea aduce un apogeu in aceasta criza, probabil in maximum un an – un an si jumatate poate, cel mult doi, inainte de a se ajunge la o stabilizare a pietei”, sustine Loredana Vladareanu.

    Cei mai multi specialisti in resurse umane pun aceasta situatie pe seama cresterii economice din ultimii opt ani, in special, care a generat mai multe locuri de munca disponibile, dar si pe seama salariilor mici care au stimulat migratia fortei de munca spre tarile dezvoltate din Europa ori spre America – migratie care nu e specifica doar Romaniei, ci multor altor tari in curs de dezvoltare si economii emergente. De asemenea, multi studenti pleaca sa studieze in strainatate si, de cele mai multe ori, nu se mai intorc, generand un exod de talente catre tarile dezvoltate. Conform ultimului studiu Eurostat cu privire la piata muncii din Uniunea Europeana, un numar de 1.052.000 de cetateni romani lucreaza in interiorul UE, iar in perioada 2005-2007 numarul celor plecati s-a dublat, cresterea aferenta ultimului an fiind de 20%. Peste 50% aleg Spania ca tara de destinatie, in timp ce Italia se afla pe locul al doilea, cu 30% din totalul migrantilor. Situatia creata de cei peste un milion de angajati si studenti care au ales sa lucreze in afara Romaniei se completeaza cu noul context demografic, in care rata natalitatii este din ce in ce mai scazuta si care va influenta viitorul pietei muncii. “La fel de important este si faptul ca avem de-a face si cu un sistem de educatie inadecvat contextului globalizarii, din cauza unei corelari reduse dintre tendintele economice mondiale, programele institutiilor de invatamant si strategiile investitorilor in ceea ce priveste calificarile si specializarile necesare in aceasta perioada – ingineri, muncitori cu diverse calificari, specialisti in vanzari, manageri”, spune Camelia Stanculescu, director general al Manpower Romania.

    Fara a avea pretentia ca se poate gasi peste noapte o solutie la criza de personal, unii consultanti din domeniul resurselor umane sustin chiar ca autoritatile ar trebui sa se implice in echilibrarea raportului intre cererea de forta de munca si oferta rezultata din structura sistemului de invatamant. “Planificarea pentru doi-trei ani in avans a necesarului de forta de munca ar trebui sa devina o practica comuna”, spune Nicoleta Boiciuc, senior consultant in cadrul departamentului de consultanta in resurse umane al PricewaterhouseCoopers. Aceasta ar trebui sa fie completata de efortul companiilor de a stabili programe de colaborare cu universitatile pentru promovarea in randul studentilor in ani terminali si initierea de programe de internship. Iar in ecuatie isi vor face loc firmele de training si coaching, care, prin programele pe care le ofera, pot contribui la fidelizarea angajatilor, considera Stanculescu: “Atat angajatorii, cat si angajatii vor trebui sa inteleaga ca abilitatile cu care au intrat pe piata fortei de munca nu vor fi suficiente pentru a-i sustine pe durata intregului ciclu profesional. De aceea, angajatorii trebuie sa investeasca permanent in formarea personalului, iar angajatii sa accepte si sa-si asume aceasta instruire”.

  • iPhone cu acte in regula

    Saptamana trecuta, telefoanele au sunat aproape continuu in birourile IRIS (Integrated Romanian Information Systems), importatorul si distribuitorul autorizat al produselor Apple pe piata din Romania. Motivul era evident: anuntul recent ca France Telecom va aduce telefonul mobil iPhone in magazinele romanesti i-a pus pe jar pe multi din cei interesati de telefon, mai exact dintre cei ce au preferat sa astepte lansarea oficiala a acestuia in tara.

    Speculatii privind operatorul desemnat partener Apple in Romania au aparut inca de anul trecut, cand au inceput primele negocieri cu France Telecom pentru lansarea iPhone in Franta. Un alt motiv de speculatie este acum data exacta a lansarii iPhone. Raspunsul oficialilor Orange si IRIS la aceasta intrebare este deocamdata acelasi, anume ca “este prea devreme de stiut, avand in vedere ca parteneriatul dintre Apple si Orange a fost anuntat de foarte putin timp”. Cateva opinii din piata sugereaza totusi ca mai probabil ar fi vorba de ultima parte a anului, singura coordonata clara fiind faptul ca telefonul va fi disponibil simultan in mai multe tari europene, printre care Austria, Belgia, Elvetia, Polonia, Portugalia sau Slovacia, dar si in Orientul Mijlociu, ca parte a unui acord semnat intre France Telecom, operatorul care a lansat iPhone in Franta, si Apple.

    “Interesul la noi pentru produsele Apple si pentru iPhone este foarte ridicat”, sustine Catalin Boaru, directorul de marketing al IRIS, care considera ca vanzarea telefonului Apple in Romania prin diferite canale neoficiale va fi departe de a fi absorbit toata cererea pana la momentul cand telefonul va fi disponibil in magazinele Orange si in cele aproximativ 1.000 de magazine partenere operatorului.

    Numarul telefoanelor mobile iPhone care s-au vandut in tara in ultimul an este destul de greu de calculat, mai ales ca pe langa magazinele care l-au distribuit aici au existat si foarte multe cazuri cand doritorii si-au procurat mobilul direct din tarile unde a fost lansat deja. “Tocmai pentru ca au existat astfel de canale de distributie greu de urmarit, ne ferim sa facem estimari cu privire la numarul consumatorilor romani care detin deja un iPhone”, spune Boaru.

    Strategia Apple dincolo de tarile unde a lansat iPhone la scurt timp dupa SUA – Marea Britanie, Germania, Spania si Franta, oferind exclusivitate unui singur operator de servicii de telefonie mobila pentru distributia telefonului – a impins utilizatorii sa-si procure telefonul prin alte metode si sa-l decodeze, asa incat sa functioneze in orice retea. Aceasta nu s-a intamplat numai in Romania, multe dintre tarile unde Apple nu a incheiat un acord de distributie pentru iPhone sesizand aceeasi tendinta. Spre exemplu, in Rusia au fost comercializate aproximativ 500.000 de telefoane decodate, piata fiind cea mai mare din punctul de vedere al telefoanelor vandute prin alte canale de distributie.

    Prin urmare, Apple a decis de anul acesta sa extinda distributia in mai multe piete, renuntand in acelasi timp la parteneriatele exclusive cu operatorii de telefonie mobila in tarile unde a anuntat deja ca urmeaza sa fie lansat iPhone. Noua strategie e vizibila prin valul de parteneriate cu operatorii telecom anuntate numai in ultima luna. “Orange va fi partenerul exclusiv al Apple numai in Romania si Belgia, in timp ce in celelalte tari va fi co-exclusiv sau non-exclusiv”, spune Bertrand Deronchaine, purtator de cuvant in cadrul France Telecom.

    Tot anul acesta, Apple va lansa iPhone in America Latina prin intermediul operatorului America Movil, cel mai mare din aceasta regiune, in Canada prin Rogers Communications, in Italia prin Telecom Italia si in alte zece tari, printre care Australia, India, Italia sau Turcia, prin operatorul britanic Vodafone. Compania condusa de Steve Jobs ar putea ajunge astfel la pragul de 10 milioane de telefoane mobile iPhone vandute, obiectiv planificat pentru finalul acestui an, in conditiile in care de la lansarea telefonului in SUA, in iunie 2007, au fost vandute 5,4 milioane de iPhone-uri. Parteneriatele recente multiplica de patru ori potentialul de crestere pentru Apple, crede Shaw Wu, analist in cadrul American Technology Research. “In prezent, iPhone se adreseaza unui total de 153 de milioane de clienti ai AT&T, T-Mobile, O2 si Orange in sase tari, in timp ce parteneriatele extind baza de clienti la 575 de milioane in 42 de tari”, afirma Gene Munster, analist al Piper Jaffray,
    intr-un raport recent.

  • Arta in afaceri

    La inceput de afacere s-a ocupat doar Emanoil Medea, care, in 1991 a fost printre primii proprietari ai unui magazin de antichitati din Bucuresti. Formula de trei a fost pusa in aplicare de la inceputul acestui an, odata cu reinventarea numelui “Amadeus Art”. Chiar daca este inca un business fara patina, cei trei si-au facut un loc in piata si au devenit adevarati cunoscatori in domeniu, iar astazi sunt nelipsiti de la toate licitatiile cu staif din tara si din strainatate. Aflati cum se fac in Romania bani din arta duminica, 1 iunie, la emisiunea BUSINESS Magazin de la PRO TV.

    Legatura dintre textile si cultura este, la o prima vedere, nula. Atunci insa cand prima iti creeaza un precedent de business pentru a doua lucrurile incep sa se lege. A fost cazul lui Dan Hornoiu, proprietarul Teatrului Arca si al clubului La Scena, care, dupa ce a condus pentru cativa ani o fabrica de lohn, a decis sa investeasca intr-un domeniu riscant: teatrul privat romanesc. Si-a luat insa masuri de precautie, asa ca, pe langa spectacolele din fiecare seara, a inclus in oferta si un restaurant pentru toate buzunarele, mai ales ca publicul sau tinta erau tinerii. Aflati cum a pus in scena Dan Hornoiu un business care astazi se dezvolta.

    E regula. Oamenii de afaceri prosperi isi fac vacantele in locuri exotice si aduc cu ei nostalgia meleagurilor vizitate. Asa se face ca saloanele de masaj thailandez au devenit – din locuri vanate de politie, locuri onorabile, frecventate de oamenii de afaceri care vor sa regaseasca parfumul exotic al vacantelor de vis din indepartata Thailanda. Cat costa reveria aflati duminica, 1 iunie, la emisiunea BUSINESS Magazin de la PRO TV.

  • O piata la apogeu

    BUSINESS MAGAZIN: Ce producatori vor mai veni in Romania in urmatorii doi ani, in afara de Dacia-Renault si Ford?

    CONSTANTIN STROE: Garantat va veni cel putin un producator de automobile cu o facilitate de productie. Eu cred ca vor fi mai multi, dar nu pot da niciun nume.

    BUSINESS MAGAZIN: In aceste conditii, la ce valoare ar putea ajunge piata auto din Romania intr-un orizont de timp mediu?

    CONSTANTIN STROE: Pe baza informatiilor existente, in 2011 piata romaneasca de automobile va ajunge la 1,1 milioane de automobile. Cand spun aceasta cifra, iau in calcul cele 400.000 de masini care vor fi fabricate la Pitesti numai in 2009, la care se adauga 300.000 anuntate de Ford si 400.000 de automobile echivalente, prin transformarea colectiilor CKD care se exporta de la fabrica Dacia in Rusia, Columbia, Iran sau India.

    BUSINESS MAGAZIN: Dintre aceste automobile previzionate pentru urmatorii trei ani, cate vor fi destinate pietei locale?

    CONSTANTIN STROE: Nu mai mult de 250.000-300.000 de automobile. Piata romaneasca este identica cu orice piata din Europa, in sensul ca este libera, iar accesul este facil. Astfel, pentru producatorii existenti deja in piata si pentru cei care vor veni in urmatoarea perioada, principalul obiectiv este sa produca in mare parte pentru export.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar Romania ofera forta de munca suficienta pentru productie?

    CONSTANTIN STROE: De ce vorbim de Romania si nu ne uitam si la tarile din jur? Credeti ca pe alte piete forta de munca este suficienta? Sa va dau un exemplu. Am organizat doua forumuri de recrutare anul acesta, unul la Bucuresti, iar celalalt la Paris. La Bucuresti s-au prezentat 180 de tineri, dintre care 35 au parasit sala in timpul prezentarilor pentru ca nu se potriveau cerintelor. Cel de la Paris este insa mult mai important, pentru ca au venit 88 de participanti, 64 dintre ei fiind romani plecati de mai multa vreme din Romania, care in majoritate au fost angajati.

    BUSINESS MAGAZIN: Si cati dintre romanii angajati au ales sa se intoarca in tara?

    CONSTANTIN STROE: S-au intors multi.

    VIOREL NICULESCU: Exista vreo discriminare in cadrul Dacia-Renault cand vine vorba de recrutare?

    CONSTANTIN STROE: Putina fata de un francez si superioara fata de un roman.

    VIOREL NICULESCU: Domnule Stroe, dumneavoastra cunoasteti cel mai bine asa-numita industrie orizontala, care concura fabricarii de automobile Dacia. Sunt curios cum au evoluat producatorii de componente, piese de schimb si accesorii din fosta retea locala, cati au rezistat pe piata si in ce masura au castigat cota de piata din acest business extrem de lucrativ mai ales pentru Dacia?

    CONSTANTIN STROE: In 1999, cand s-a instalat Renault in Romania, aveam 321 de furnizori directi pentru Dacia, dintre care, pana la finalul lui 2003, au ramas doar 18 ca furnizori de prim rang (furnizori directi – n. red.). Schimbarea nu a pornit de la acesti producatori, iar asta a insemnat de la bun inceput ca nu au avut nicio sansa. In plus, marii furnizori europeni de componente si de piese de schimb si-au facut deja intrarea pe piata din Romania.

  • Televizorul Armani si vodca Roberto Cavalli

    Rucsandra Hurezeanu, directorul general al companiei Ivatherm, spune ca zboara frecvent in Europa, iar in fiecare calatorie incearca sa descopere cate un loc secret. In Milano, Hurezeanu include pe lista de preferinte cafeneaua Armani, iar la Paris restaurantul Lacoste. Si designerul Irina Androne de la Armani Casa mentioneaza cafeneaua Armani din Milano atunci cand e intrebata despre locurile preferate din orasul italian. “Este un loc unde poti lua masa in stil Armani, meniul se schimba in fiecare zi, iar intreg mobilierul poarta semnatura Armani”, spune designerul. Rucsandra Hurezeanu si Irina Androne sunt numai doi dintre consumatorii de pe piata luxului care nu numai ca isi cumpara haine sau accesorii de la grupurile de lux, ci si incearca sa traiasca stilul de viata promovat de acestea.

    Companiile care vand lux fac orice pentru a atrage o parte cat mai consistenta a bugetului clientilor. Bvlgari sau Armani s-au implicat in industria hoteliera, Roberto Cavalli, printre multe altele, si-a pus semnatura pe vodca, iar Versace realizeaza decorul pentru avioane sau iahturi. Grupurile de lux au impachetat in ambalaj de lifestyle strategia de extindere a brandului de la activitatea de baza la diferite domenii conexe; faptul ca producatorii de valize creeaza haine, designerii vestimentari isi pun semnatura pe ciocolata si ca multi au linii proprii de ceasuri si parfumuri inseamna ca brandurile nu se mai limiteaza la domenii distincte, ci devin branduri de lifestyle.

    Pe langa extinderea liniilor de accesorii si mobilier, precum si deschiderea primului hotel din Dubai la inceputul anului 2009, Giorgio Armani a dezvoltat un intreg concept de magazin de lifestyle. In noiembrie anul trecut, la Tokio a fost inaugurat al patrulea showroom multiconcept, Armani/Ginza Tower. Ocupand 12 etaje, centrul include un spa, un club de noapte si o florarie, toate marca Armani. Primul magazin multiconcept a fost Armani/Via Manzoni 31, un spatiu de 6.000 de metri patrati in Milano deschis in anul 2000.

    Casa Bvlgari, care a deschis primul hotel la Milano in 2004 si primul resort in Bali in 2006, planuieste deja sa dezvolte cinci hoteluri noi in mari metropole si sa construiasca doua resorturi in urmatorii doi ani. Brandul a intrat pe piata hoteliera in asociere cu Luxury Group, o divizie high-end a grupului Marriott International. Tot printr-un parteneriat au intrat si Versace pe piata auto sau Prada in lumea tehnologiei. Versace s-a asociat cu Lamborghini in 2006 pentru a crea o editie speciala, o masina complet alba, iar Prada cu LG pentru a lansa pe piata un telefon. Armani a semnat cu Samsung pentru o editie de LCD-uri de lux. Insa maestrul extinderii brandului este de departe Ralph Lauren. In boutique-urile designerului american se vand lenjerii de pat, lumanari parfumate, paturi, perne, vesela, albume foto, imbracaminte pentru schi, bijuterii si chiar haine din casmir pentru caini.

    “Extinderea brandului trebuie sa fie un proces atent studiat, nu este un joc cu care sa faci experiente”, spune Milton Pedraza, directorul executiv al Luxury Institute, companie de cercetare specializata in piata luxului. Totusi, daca piata si calitatea ei nu sunt evaluate corect, exista riscul de a deteriora brandul. In urma cu douazeci de ani, vanzarea in nestire a licentelor pentru produse de calitate scazuta a afectat imaginea unor branduri precum Pierre Cardin sau Gucci.

    Motivul pentru care companiile care si-au construit un brand puternic sunt dispuse sa cerceteze noi teritorii este evident: tentatia de a majora cifra de afaceri. “Cei care iau decizii considera ca brandurile pe care le detin sunt atat de puternice, incat consumatorii sunt dispusi sa cumpere orice”, sustine Eli Portnoy, director executiv al companiei de consultanta Portnoy Group.

    Succesul vine atunci cand extinderea numelui brandului urmeaza o anumita logica. Daca designerii de haine se orienteaza asupra pantofilor, mai adauga o colectie de genti sau parfumuri, consumatorii inteleg logica, pentru ca sunt produse din acelasi domeniu. Exista totusi cazuri in care extinderea brandului spre piete noi nu reprezinta o optiune pentru managerii grupurilor. Atunci, cea mai buna solutie pentru a atrage o mai mare parte din bugetul clientilor fideli ramane strategia editiilor speciale sau limitate: casele de moda nu se mai multumesc sa creeze haine pentru cele doua sezoane clasice (primavara-vara si toamna-iarna), ci au in portofoliu cel putin patru colectii. Initial au fost adaugate colectiile de croaziera si pre-toamna, care se lanseaza in iunie, respectiv noiembrie (denumirea de Cruise Collection vine de la hainele care au fost create initial pentru americanii bogati care mergeau in croaziere in Caraibe). Exista chiar case de moda, ca Dolce & Gabbana sau Christian Dior, care lanseaza peste patru colectii pe an. Yves Saint Laurent lucreaza sapte colectii, iar Prada sustine ca in magazinele sale sunt aduse haine noi la fiecare doua saptamani, dupa acelasi tipar dupa care functioneaza si brandurile de fast fashion. Anne Pitcher, directorul de achizitii de la Selfridges (lant de magazine multibrand din Londra) spune ca “in prezent cheltuim peste 70% din bugetul total pentru pre-colectii si numai 20% pentru hainele prezentate pe podium”.

    Daca in lumea modei a crescut numarul de colectii, pe piata orologeriei si a bijuteriilor sunt in voga editiile speciale, lansate pe piata pentru a marca evenimente importante sau sarbatori cu potential comercial. Anul acesta, Cupidon le-a trimis indragostitilor sageti in chip de bijuterii si ceasuri in editii speciale. Blancpain a lansat ceasul Blancpain St. Valentine Women, in editie limitata de 99 de exemplare, Hublot a imbracat modelul Big Bang aproape complet in rosu. Omega a lansat special inelul Seahorse din linia Aqua Jewellery pentru Ziua indragostitilor, iar Chopard a creat un colier cu 104 diamante care sustin o inima din diamant si un ceas “Happy Black” avand in interiorul carcasei, dupa modelul liniei Happy Diamonds, doua diamante mobile si o inima.

    Specialistii se intreaba cand si unde se va opri iuresul de cucerire a noi piete, in conditiile in care numele unui brand a ajuns sa apara pe orice, de la lenjerie de corp la rochii de seara. “Pucci a realizat uniforme de astronaut – Pucci a fost in spatiu! (Pucci a creat in 1971 emblema misiunii Apollo 15 – n.red.) Nu stiu daca mai exista si alte frontiere de depasit”, comenteaza Dana Thomas, editor de moda la Newsweek.

  • Marele jaf al timpului

    Cei pasionati de science fiction vor fi stiind despre Aelita si povestile ei. Aelita este o printesa de pe Marte si s-a nascut in 1923, creatie a scriitorului rus Alexei Tolstoi. Mie cartea, o istorie despre dragoste si lupta, mi-a oferit mai mult decat nave spatiale, lupte si monstri stelari, m-a facut constient de trecerea timpului.

    Aelita ii povesteste inginerului Los, eroul cartii, doua istorii de dinainte de Herodot, despre cetati omenesti, rase ce se infrunta si despre cum inving nu cei sleiti, ci aceia care au in vine sange tanar, proaspat, dornic, care aleg sa lupte. Cetatile Aelitei au fost stapanite de valuri si valuri de cotropitori, fiecare natie dorindu-si sa traiasca, sa reziste, sa castige timp. Nu valori, nu putere, ci timp. Lupta aceasta a marcat copilul care eram, iar acum, la maturitate, mai regasesc inca sclipiri din povestile Aelitei, pentru ca pun timpul inaintea oricarui alt castig.

    Niko Bellic este eroul principal al recent lansatului joc “Grand Theft Auto IV”, marele titlu al anului 2008, care a fost notat de majoritatea criticilor de specialitate cu note maxime, a stabilit noi standarde intr-o industrie care sufera din ce in ce mai mult de marketing agresiv si de lipsa de imaginatie. In prima zi GTA IV s-a vandut in 3,6 milioane de exemplare, iar valoarea incasarilor a fost de peste 300 de milioane de dolari (specialistii se asteapta ca jocul sa se vanda in 16 – 19 milioane de exemplare in total).

    Sa ne gandim ce inseamna asta pentru sarbi. Grand Theft Auto este una din cele mai de succes povesti ale industriei jocurilor, in ciuda criticilor permanente pe care le-a iscat, din cauza povestilor violente din cele noua editii ale jocului; si nu a fost vorba numai de violenta, ci si de conotatii sexuale sau de lipsa de respect fata de autoritati, ceea ce a iscat valuri tsunami in zona puritana a Americii.

    Am jucat GTA in vreo trei sau patru variante, dar nu este, pentru mine, Jocul. Cu toate acestea trebuie sa recunosc ca am gasit personaje pe care le-am agreat si mi-am dat seama unde castiga creatorii seriei GTA, de unde vine succesul jocului. Este vorba nu de grafica, de scenariu sau de violenta sau de latura sexuala, ci de emotii. GTA ofera jucatorului emotii: o felie de viata, cu dragoste, cu ura, cu conflicte, cu empatie; asta nu stiu puritanii revoltati.

    Pe acest fond cred ca Niko, un personaj construit aparent rece si rau, de fapt prietenos si grijuliu, poate oferi sarbilor, printr-un soi de osmoza sociala greu de explicat dar usor de intuit, un plus de simpatie, de imagine favorabila. O precizare importanta, autoritatile de la Belgrad nu au nici un amestec in poveste si, cunoscand mentalitatile balcanice, nici nu cred ca ar socoti un avantaj prezenta intr-un joc, fie el si cel mai dintre cele mai, a unui element antisocial de origine sarba. Daca facem, insa, necesarele distinctii intre cetateni, autoritati si jucatori, acestia din urma, cei mai multi, oameni normali (retineti, 3,6 milioane intr-o saptamana, aproape 20 de milioane pe durata de viata a jocului) si care probabil habar n-au ce va sa zica Serbia, Croatia sau razboiul din Bosnia, castigul mi se pare a fi evident. Intriga din GTA IV este, desigur, o conventie, in fond scenarisii puteau alege orice alta natie furnizoare de emigranti – de la rusi la asiatici sau sud-americani, iar importante sunt actiunea, feelingul, jucabilitatea jocului si mai putin nationalitatea eroului principal. Daca insa numai un sfert din jucatorii GTA IV vor ramane cu o impresie favorabila despre Bellic si se vor simti indemnati sa caute in plus date despre istoria Balcanilor si nu vor privi cu circumspectie un cetatean sarb in momentul in care il vor cunoaste, se va dovedi ca GTA IV are un neasteptat efect social. Aceasta fara investitii in campanii de imagine, in branding sau rebranding.

    Scriu toate acestea in timp ce radioul imi susura in ureche despre decizii ale guvernului italian legate de emigranti, de expulzari, de tabere ilegale si de oameni cinstiti care sufera din cauza prostiei, a nesimtirii sau a emfazei politicianiste.

    Morala povestii nu este ca magicii softisti romani sa conceapa un joc despre romanii cei cool, joc pe care sa-l distribuim gratuit pentru a ne imbunatati imaginea. Voiam numai sa va aduc aminte ca avem la dispozitie tare putin timp pentru trait si ca ar trebui sa luptati si sa va bucurati de orice moment bun.

    Va doresc sa ajungeti in situatia de a nu mai trebui sa urmariti timpul: creatorul elvetian de ceasuri Romain Jerome vinde cu 300.000 de dolari un ceas care nu indica ora exacta, ci numai daca este zi sau noapte. Isi merita banii, este un obiect frumos, complex, realizat dintr-un amestec de otel recuperat din epava Titanicului combinat cu metal furnizat de santierul unde marea nava a fost construita. Ideea realizarii ceasului vine din faptul ca 80% dintre oameni apreciaza ca timpul este luxul suprem (sunt un individ comun, nu?), dar aproape 70% nu se uita la ceas pentru a afla ora exacta. Numai un consumator cu discernamant poate cumpara ideea elvetienilor – luxul suprem de a nu-ti pasa ce ora este. Intreg stocul de ceasuri Day & Night s-a epuizat in 48 de ore de la lansare.

  • Cui le dam pana la urma?

    Concernul suedez SAAB, care produce avionul multirol Gripen, s-a retras saptamana trecuta din cursa pentru privatizarea Avioane Craiova. Suedezii au fost de-a lungul ultimului an cei mai inversunati in ideea ca, daca vor castiga licitatia si contractul de 3,5 miliarde de euro pentru inzestrarea Armatei, vor cumpara fabrica de la Craiova pentru a o integra in procesul de productie.

    Retragerea din cursa pentru Avioane Craiova s-a intamplat chiar inaintea depunerii ofertelor angajante pentru compania vecina cu Ford, iar oficialii SAAB au motivat prin faptul ca ei nu pot depune o oferta angajanta fara ca licitatia pentru inzestrarea Armatei sa fi avut loc. Mai pe scurt, suedezii au transmis cat au putut de clar ca ei nu au de gand sa cumpere fabrica pe care voiau sa o integreze in procesul de fabricatie a avioanelor de lupta, atat timp cat nu iau ei contractul pentru livrarea acestor avioane.

    Pe de alta parte, Alenia Aeronautica, principala concurenta a SAAB, reprezentantul si unul dintre cei patru producatori ai avionului Eurofighter Typhoon, de asemenea inscris in cursa pentru contractul de inzestrare, a intrat in randul celor trei companii care au depus oferte angajante. Concurentii sunt Institutul de Proiectare Aerospatiala INAV SA Bucuresti, controlat de omul de afaceri clujean Stefan Vuza, si AERO Vodochody a.s. Cehia, sora ceha a Avioane Craiova si compania cu care SAAB a decis sa subcontracteze o parte din lucrarile pentru avioane Gripen dupa ce a castigat contractul de inzestrare a armatei in Cehia.

    Alenia nu a fost niciodata atat de ferma ca SAAB in declaratiile privitoare la programele de offset. De fapt, cred ca nici nu a intentionat vreodata sa para altfel decat foarte relaxata in toata povestea cu avioanele. Oamenii de la Alenia nu s-au ferit niciodata sa admita ca ei vand cel mai scump avion (undeva in jurul a 70 de milioane de euro bucata) si i-au luat tot timpul peste picior pe concurentii lor, care cand castiga un contract, realizeaza transferul de tehnologie prin investitiile in fabrici de masini de spalat (aluzia e la Electrolux si parteneriatul acestora cu SAAB). Pe de alta parte, spre deosebire de SAAB, Alenia a vandut deja ceva Armatei Romane si anume sapte avioane militare de transport C27J (un contract de 270 de milioane de euro), care trebuie onorat incepand cu sfarsitul acestui an si care ar fi un bun punct de plecare pentru contractele pe care italienii le-ar aduce la Craiova, in caz ca vor castiga. De fapt, oficialii companiei italiene au afirmat pentru BUSINESS Magazin ca depunerea ofertei angajante nu are legatura cu licitatia pentru inzestrarea armatei cu avioane multirol.

    Au spus insa ca are legatura cu planul lor de afaceri, care vrea sa transforme fabrica de la Craiova intr-un producator “state-of-art” care sa poata concura pe piata internationala. Pozitia oficiala a Alenia suna bine si, pentru cine e dispus sa ii creada, mai sunt si alte variante de interpretare, pentru ca fabrica din Craiova a fost tot timpul legata de acest contract de inzestrare a Armatei Romane, iar privatizarea ei inainte chiar ca procesul de licitatie sa inceapa efectiv transmite un mesaj. O alta varianta este ca privatizarea Avioane Craiova sa se termine mai repede, pentru ca programul de offset care va urma atribuirii marelui contract sa nu mai oblige norocosul vanzator sa lucreze cu fabrica din Craiova. Ar trebui, bineinteles, indeplinit un program de offset, indiferent de industrie, dar in proportie de minim de 80% din valoarea contractului.

    Sau nu. Pentru ca se poate si fara offset sau cu offset partial in anumite conditii, mai ales cand contractul este negociat de guverne. Iar daca avioanele sunt la mana a doua, dupa cum spunea Rod Rodriguez, un reprezentant al Lockheed Martin, nu poti face de doua ori offset pentru acelasi produs. Astfel s-ar lasa drum liber pentru americani, candidatul cu numarul trei, si pentru vinderea la mana a doua a acelor avioane F16 pe care acum multe din tarile ce le-au cumparat le inlocuiesc cu avioane noi, F35. Rodriguez spunea ca aceste F16 la mana a doua mai pot merge linistit inca 30 de ani, iar apoi pot fi inlocuinte cu F35. Tot la mana a doua si tot de la americani, care au deja in curs de dezvoltare avionul care va inlocui F35. Probabil ca ma voi fi pensionat de mult cand Romania s-ar gandi sa cumpere un avion scos de pe liniile de productie si nu direct din razboi. Pana atunci, F16 va putea fi adus inca din aceasta toamna in Romania fara ca o Avioane Craiova neprivatizata sa le stea in ceafa celor de la Lockheed Martin, care ar fi putut sa se simta obligati sa produca ceva acolo.

  • Lectia “vechii Europe”

    Am vazut viitorul, la Berlin, si chiar functioneaza. Bine, stiu ca zilele acestea ar trebui sa vedem viitorul mai degraba in China sau India, nu in inima “vechii Europe”. Dar traim intr-o lume in care preturile petrolului bat record dupa record, in care ideea ca productia mondiala de petrol va ajunge in curand la apogeu a trecut de la stadiul de parere marginala la cel de opinie generala. Si europenii care au ajuns la standarde ridicate de viata in ciuda unor preturi la energie extrem de ridicate – benzina costa in Germania peste opt dolari galonul – ne pot preda multe lectii despre cum sa ne descurcam in acea lume.

    Observati ca am spus ca masinile trebuie sa aiba consum mic si nu ca oamenii ar trebui sa renunte cu totul la masini. In Germania, ca si in Statele Unite, majoritatea familiilor detin o masina (desi o gospodarie germana e mai putin probabil sa detina mai multe masini, spre deosebire de una din Statele Unite). Dar o masina germana obisnuita consuma cam cu 25% mai putin decat o masina americana obisnuita. In general, germanii nu conduc masini ochioase, ci vehicule de pasageri de dimensiuni modeste, mai degraba decat SUV-uri sau camionete.

    In viitorul apropiat ma astept ca si americanii sa o ia pe acelasi drum. De altfel, am mai facut-o o data: de-a lungul deceniilor sapte si opt ale secolului trecut, numarul de kilometri parcursi de masinile americanilor a crescut cu 50%, pe masura ce americanii au trecut la masini mai mici si mai usoare. Aceasta imbunatatire a fost curmata odata cu aparitia SUV-urilor in timpul erei petrolului ieftin din anii ’90. Dar acum ca benzina costa mai mult ca niciodata, chiar dupa ce ajustam pretul cu inflatia, ne putem astepta sa vedem kilometrii parcursi crescand din nou.Trebuie sa recunoastem ca urmatorii cativa ani vor fi duri pentru familiile care au cumparat vehicule de mari dimensiuni cand benzina era ieftina si acum s-au trezit posesori ai unor elefanti albi care valoreaza ca atare destul de putin. Dar cresterea eficientei consumului este ceva ce putem sa facem si vom face.

    Putem, de asemenea, si sa conducem mai putin? Da, dar sa ajungem la asa ceva va fi mult mai dificil. In ultimele saptamani au fost multe articole in presa despre americanii care-si schimba comportamentul ca raspuns la scumpirea benzinei – incep sa-si faca obisnuitele cumparaturi de la magazinele de proximitate, renunta la vacantele care implica drumuri lungi cu masina si, de asemenea, incep sa foloseasca transportul in comun. Dar niciuna dintre aceste solutii nu schimba mare lucru. Spre exemplu, sistemele mari de transport public sunt incantate ca le-a crescut gradul de ocupare cu 5% sau 10%. Dar mai putin de 5% dintre americani folosesc transportul public ca sa ajunga la serviciu, asa ca aceasta crestere a numarului de calatori inseamna disparitia doar a unei mici parti dintre soferi de pe sosele. Orice reducere semnificativa a numarului de soferi din SUA va insemna mai mult decat aceasta – va insemna schimbarea locului si a modului in care multi dintre noi traim.

    Ca sa intelegeti despre ce vorbesc, sa ne gandim unde ma aflu in acest moment: intr-un cartier placut, populat de clasa de mijloc, care consta doar din cladiri cu patru sau cinci etaje, cu acces facil la transportul public si cu o multime de magazine de cartier. Este genul de zona unde oamenii nu trebuie sa conduca mult, dar este si genul de zona care abia se mai gaseste in America, chiar in marile arii metropolitane. Zona metropolitana din Atlanta are cam aceeasi populatie cu zona similara a Berlinului, dar Berlinul este un oras de trenuri, autobuze si biciclete, in vreme ce Atlanta este un oras de masini, masini si masini.

    Iar in fata preturilor in crestere ale petrolului, care i-au prins pe multi dintre americani captivi in suburbii – total dependenti de masinile lor, dar descurcandu-se tot mai greu cu cumpararea benzinei -, incepe sa se vada ca Berlinul a avut o idee mai buna.

    Schimbarea geografiei ariilor metropolitane din America va fi dificila. Pe de o parte, casele rezista mult mai mult decat masinile. Mult dupa ce SUV-urile de astazi vor deveni piese de colectie pentru pasionati, milioane de oameni vor trai inca in suburbiile construite cand benzina costa 1,50 de dolari pe galon sau chiar mai putin. Infrastructura este o alta problema. Transportul public este in special pus in fata unei probleme de tipul “oul sau gaina”: este greu sa justifici sisteme de transport daca nu ai o densitate de populatie suficienta, dar e greu sa-i convingi pe oameni sa locuiasca in cartiere mai dense daca nu le oferi avantajul accesului la transport public. Si mai sunt, ca intotdeauna in America, problemele de rasa si de clasa. In ciuda omogenizarii populatiei, care s-a produs in unele orase din interiorul SUA, si a prabusirii ratelor criminalitatii la nivel national pana la cote nemaiintalnite in ultimele decenii, va fi greu de inlaturat asocierea pe care americanii o fac de multa vreme intre zonele cu densitate crescuta a populatiei, saracie si insecuritate personala. Totusi, daca ne indreptam spre o era prelungita a petrolului scump si tot mai putin, americanii vor avea impulsul tot mai puternic de a incepe sa traiasca precum europenii. Poate ca nu de astazi, poate ca nu maine, dar in curand si pentru tot restul vietii.

  • Kylie, Britney si tranchilizante pentru cai

    Daca exista o tendinta in muzica house a ultimului an, atunci aceasta este de a o lua mai incet. Tempo-urile se prabusesc ca mercurul unui termometru lasat in congelator. S-au dus zilele cand era nevoie de o inregistrare cu 160 de batai pe minut (BPM) ca sa faci pustimea sa danseze (ca sa va dati seama cum suna 160 BPM, incercati sa va loviti cu pumnul in cap in mod repetat cat de repede puteti. Voilà! Tocmai ati recreat experienta ascultarii de Happy Hardcore!).

    Acest lucru s-ar putea datora in parte drogurilor – utilizarea tot mai frecventa de ketamina ca drog de club se poate sa fi avut o contributie la scaderea tempo-ului (ketamina, in caz ca va intrebati, se utilizeaza in mod obisnuit ca tranchilizant pentru cai. Nu va dau niciun premiu daca ghiciti cum va simtiti de la asa ceva). Ar fi insa o dovada de oarecare marginire sa dai vina exclusiv pe droguri. In ultimii ani e de observat o revenire a sound-ului lent al Cosmo Disco, un gen de muzica aparut in cele mai luxoase cluburi de pe coasta Italiei, in paralel cu scena American Disco. Pe scena Cosmo, tempo-ul trecea rareori de 110 BPM, un tempo de mers la pas pe care majoritatea DJ-ilor l-ar fi considerat prea lent. Pana de curand. O alta mare influenta care a dus la incetinirea ritmului muzicii house a fost revenirea stilului balearic. Denumit dupa Insulele Baleare, unde se afla insula Ibiza, balearic a fost la inceput sunetul eclectic si percutant care caracteriza unele petreceri de pe insula de la finalul anilor ’80. E o muzica buna de privit soarele rasarind in timp ce te intrebi ce vei fi facut in noaptea respectiva.

    Una dintre echipele care se afla in spatele reinvierii muzicii lente de privit rasaritul este Quiet Village. Cariera lor este un exemplu de marketing genial – si-au lansat primele single-uri la casa foarte la moda Whatever We Want, in cantitati atat de limitate, incat aparitia lor pe eBay la preturi umflate era garantata. Inteligenta miscare. Marea publicitate din jurul numelui lor se datoreaza insa intr-o mare masura faptului ca jumatate din echipa este reprezentata de Matt Edwards, zis si Radio Slave, celebru pentru remixurile sale nebunesti ale unor piese cantate de artisti de masa precum Kylie, Britney, Justin si No Doubt. Cum primeste sume obscen de mari pentru remixuri, proiectul sau secundar era menit sa atraga atentia, ceea ce s-a si intamplat cu albumul de debut al Quiet Village, “Silent Movie”.

    Cealalta jumatate a Quiet Village este Joel Edwards, invitat de trei ori in calitate de DJ la Bucuresti si care si-a anuntat neparticiparea in ultima clipa tot de atatea ori – la urma urmei, la ce te-ai astepta de la un om care a produs o piesa intitulata “Too High To Move” (“Prea drogat ca sa ma misc”)? Asocierea celor doi pare interesanta – un fan al coloanelor sonore nestiute si un om cu un succes serios in topuri – si chiar functioneaza. Rezultatul general este un amestec straniu de pop Middle of the Road, Easy Listening, Disco si AOR (Adult Oriented Rock, asta va spun inainte sa ma intrebati). La fel ca scena balearica din care isi trag inspiratia, nu se tem sa arate ca le datoreaza ceva si artistilor deloc la moda precum Chris Rea sau Mike Oldfield. Este un album caracterizat de sunete de kick-drums abia auzibile, zgomote de valuri si sunete de coarde care se deruleaza lent; piese ca – “Victoria’s Secret” sunt aproape hipnotizante.

    Scena balearica pare pregatita sa explodeze in aceasta vara, ziarele de masa publicand deja articole pe tema asa-zisei “reveniri”. Nu va asteptati sa auziti aceasta muzica rasunand la maxim din hotelul Yaki din Mamaia, chiar daca “Silent Movie” ar putea deveni coloana sonora a verii. Sa nu dati vina pe mine daca va treziti cu o obsesie pentru muzica de fonoteca a anilor ‘70 si cu o dependenta serioasa de ketamina.