BusinessMagazin

Blog

  • Ofera cineva mai putin?

    In prezent se afla in licitatii trei produse, un iPod, un laptop Toshiba si o plasma Panasonic. Le-ar putea castiga cel care nu da nici doi bani pe ele, sau cel care ofera un leu, sau zece, sau 23. De fapt, aceasta e si schema dupa care functioneaza sistemul acestor licitatii. Totul se bazeaza pe faptul ca un utilizator care intra in licitatie nu stie pretul oferit de ceilalti. La sfarsit, ramane castigator si intra in posesia produsului cel ce ofera cel mai mic pret, cu conditia ca pretul sa nu fi fost oferit de nimeni altcineva. Aparent, site-ul de licitatii iese in pierdere. Dar realitatea e diferita. Licitarea unui pret presupune trimiterea unui SMS catre site-ul Bidwiser, taxat cu 1,79 $. Iar licitatia se incheie doar dupa un anumit numar de oferte, mentionate pe site in dreptul produsului. Laptop-ul Toshiba, care intr-un magazin obisnuit costa in jur de 5.900 de lei, poate fi castigat doar la depunerea ofertei cu numarul 3799. Un simplu calcul ne arata ca vizitatorii vor trebui sa plateasca echivalentul in SMS-uri a 6.800 $, suma de aproape patru ori mai mare ca valoarea calculatorului. O parte importanta din banii platiti pentru SMS raman insa la operatorul de telefonie mobila, cel care pune practic la dispozitie infrastructura. Site-ul a fost lansat in aprilie anul acesta si pana acum au fost finalizate doar cinci licitatii. Un bilet la un meci din Cupa UEFA a fost castigat cu 5 bani, iar o excursie la Ibiza cu 10 bani. Licitatiile inverse, concept pe care se bazeaza si site-ul Bidwiser, au inceput sa devina populare acum un deceniu, folosite de departamentele de achizitii ale unor companii. Inventatorul lor a parasit o functie de conducere in cadrul General Electric pentru a infiinta compania specializata in acest tip de licitatii, numita FreeMarkets. Compania exista si acum, dar nu a crescut spectaculos de atunci, companiile fiind reticente in utilizarea acestui model de afaceri. Acelasi lucru e valabil si pentru vizitatorii Bidwiser, judecand fie si doar dupa faptul ca din aprilie pana acum au fost scoase la licitatie doar opt produse.

  • Premianti de nisa

    Publicitatea la TV a inceput imediat dupa Revolutie, cu reclame pentru pantofii Gregorio Rizo si spotul simplu in care se agitau niste chei al publicatiei Tinerama. Publicitatea pe internet a inceput la sfarsitul anilor ’90, dopata de bannere ale Connex si Dialog, care plateau 4 dolari mia de afisari si in multe cazuri chiar mai putin, doar sa intre niste bani in site. Pe vremea aceea, toata piata de publicitate online aduna mai putini bani decat bugetul de anul acesta, de 60.000 de euro, al Internetics, eveniment care a urmarit sa selecteze cele mai creative proiecte romanesti pe internet.
    Gala de premiere a Internetics de saptamana trecuta, desfasurata la clubul Bamboo din Bucuresti, nu a fost foarte diferita de alte competitii similare din marea publicitate, unde participa agentii full-service cu spoturi TV si machete de print. La fel ca in cazul galelor din publicitate, si aici au fost persoane care mai bine ar fi stat permanent pe scena, ca sa elimine din efortul depus pentru revenirea repetata acolo spre a-si ridica premiile. Premiul „Publisherul Anului“, acordat pentru prima data anul acesta in cadrul Internetics, a revenit MediaPro Interactiv, care a acumulat punctajul cel mai mare in cadrul competitiei Web Space. Pe locurile urmatoare s-au clasat Sanoma Hearst Romania, Grupul Realitatea-Catavencu, Mediafax si Unlimited Sport Media. Agentia anului a fost, ca si anul trecut, WebStyler, agentie infiintata in 2000 si care anul acesta a dezvoltat campania online a lui Traian Basescu pentru referendumul din primavara. Agentia de stiri Mediafax a fost de asemenea premiata la doua categorii – cea a site-urilor de stiri si cea a site-urilor de afaceri. Evenimentul a fost organizat de Millenium Communications, cunoscut si pentru alte doua proiecte proprii, Gala Societatii Civile si festivalul de publicitate AdPrint.
    Posibil nicio alta ocazie nu aduce in aceeasi sala atat de multi oameni cunoscuti din industria online. Din acest motiv, exista si grupul de pasionati, fani, adulatori sau cum altfel ar putea fi numiti cei ce urmaresc de pe margine gimnastica primilor si ar vrea sa se trezeasca peste noapte in locul lor, facand prea putin pentru asta sau poate nimic altceva in afara de a participa la intalniri de acest fel. Spun asta gandindu-ma si la unul dintre seminariile care a avut loc cu o zi inainte de gala in cadrul Internetics, cel sustinut de BRAT (Biroul Roman de Audit al Tirajelor) pe marginea metodologiei de calcul al traficului pe site-uri, cunoscut sub numele de SATI (Studiul de Audienta si Trafic Internet). Cunoscut poate nu e cel mai potrivit termen; a fost prima oara cand am participat la o prezentare si la sesiunea de intrebari si raspunsuri a fost mai interesant sa-mi notez intrebarile, nu raspunsurile. Fiindca intrebarile puse de unii dintre proprietarii de site-uri, cum ar fi „costa acest studiu?“, nu denotau cunoasterea domeniului in care lucreaza.
    Cam acestea ar fi asemanarile intre o gala a publicitatii si una a internetului. Dintre deosebiri, cea mai mare tine de diferenta de bugete pe care oamenii adunati saptamana trecuta la festivitate le intermediaza si/sau incaseaza. In vreme ce piata totala a publicitatii a fost anul trecut de 4,1 miliarde de euro, conform Initiative Media (e drept, la rate card), banii injectati anul acesta in publicitatea online nu vor depasi 10 milioane de euro.
    Din aceasta cauza sau poate si din altele, agentiile de publicitate online sunt in continuare doar initiative antreprenoriale, in proprietate romaneasca. Exceptie face iLeo, agentie de interactiv nascuta acum mai putin de un an din grupul Leo Burnett. Spre deosebire de agentiile mari, cele din online nu sunt afiliate la mari grupuri internationale, asa cum se intampla cu majoritatea agentiilor importante din marea publicitate. In online, in multe cazuri cel ce realizeaza un site este si proprietarul lui, la care se adauga un cumul de alte functii, ca vanzator, administrator sau om de marketing. „Daca un site e un business, de ce unii se multumesc sa investeasca in el mai putin decat costa infiintarea firmei?“, se intreba nemultumit un participant la gala decernarii premiilor. Internetul e un business ca oricare altul. Haideti sa-l tratam ca atare.
     
    Castigatori la Internetics
     
    Categoria
    Site-ul
    Autor
    Corporate
    babel.ro
    Babel Communications
    Site-uri de afaceri
    mediafax.biz
    TreeWorks
    Divertisment
    trilulilu.ro
    Trilulilu
    Sport
    sport.ro
    MediaPro Interactiv
    Stiri
    mediafax.ro
    MediaPro Interactiv
    Servicii financiare
    finzoom.ro
    FinZoom
    Magazine online
    fungift.ro
    Creative-Design.ro
    Bloguri personale
    csvd.ro/panoblog si omieuna.blogspot.com
     
    Bloguri corporate
    nu exista castigatori
     
     
    Premii speciale:
    Publisher-ul anului         MediaPro Interactiv
    Web Agentia Anului      WebStyler

    Sursa: Millenium Communications

  • Invatati toate neamurile

    Isi fac singuri programul, au bugete mari la dispozitie, conduc masini de serviciu puternice, sunt subordonati doar directorului general, iar eficienta actiunilor lor poate fi apreciata doar la mult timp dupa ce au avut loc. Si mai au nevoie de un om in echipa. Este vorba de cinci oameni ai Microsoft Romania, dintre care cel mai tanar are 25 de ani. Pentru oamenii din exterior cu care se intalnesc au carti de vizita cu functii obisnuite pentru o companie ce vinde software. Bogdan Musat, de exemplu, liderul echipei, este developer & platform group manager. Dar colegii lor de serviciu ii cunosc sub titulatura lor de uz intern, cea de evanghelisti ai Microsoft.

    Un exemplu de activitate curenta a acestor evanghelisti este participarea la intalniri ale entuziastilor „open source“, cei ce folosesc si realizeaza la randul lor programe care sunt distribuite in principal gratuit si pe care oricine e liber sa le modifice dupa bunul plac, in functie de nevoi. Un contrast evident cu modelul traditional de business al Microsoft. In asemenea cercuri, nu putini dintre programatori vad Microsoft drept inamicul public numarul unu. „Nu mergem acolo sa ne facem reclama, ci ca sa corectam eventualele prejudecati nefondate despre produsele Microsoft, un fel de lobby“, explica Todi Pruteanu, unul dintre evanghelisti. Nu e deloc un lucru usor. E ca si cum un dinamovist s-ar infiltra la o intalnire a suporterilor Stelei si in momentul cand s-ar vorbi de rau de „cainii rosii“, ar apara echipa. In restul timpului, Pruteanu trebuie sa fie cat mai aproape de mediul academic, prin intalniri cu studenti de la facultatile tehnice sau profesori, persoane care in viitor vor dezvolta programe software. Miza este ca o vor face mai ales pe platforme Microsoft, daca predica evanghelistului va convinge publicul; daca nu, vor alege o alta, open source.

    Din echipa condusa de Bogdan Musat, alaturi de Pruteanu (evanghelistul pentru mediul academic) fac parte alti trei evanghelisti: unul pastreaza legatura cu partenerii – firme ce lucreaza cu produsele Microsoft, altul cu comunitatea de dezvoltatori software care cresc numarul aplicatiilor ce pot fi utilizate intr-un mediu Windows si un al treilea cu administratorii de sistem, cei ce intretin retelele de calculatoare intr-o organizatie. Fapt nu foarte cunoscut, Microsoft Romania are evanghelisti de cinci ani, la inceput doar doua persoane avand aceasta functie, ulterior casta largindu-se.

    La nivel mondial, Microsoft are acum in jur de 1.000 de evanghelisti. Iar conceptul e folosit de multe dintre companiile din domeniul IT si in special de cele cu afaceri in internet. Google, de exemplu, are o echipa de evanghelisti condusa de „parintele internetului“, Vinton Cerf, numit asa pentru contributia pe care a avut-o in dezvoltarea unor standarde in perioada de inceput a internetului. Dar evanghelistii nu fac lobby pentru o singura companie. Guy Kawasaki, unul dintre cei mai cunoscuti evanghelisti internet, promoveaza servicii de web nou aparute si pe antreprenorii din spatele acestor start-up-uri.

    Definitia lui pentru acest termen e din cele mai acceptate. „Evanghelismul inseamna procesul prin care cineva reuseste sa convinga alte persoane sa creada intr-un produs sau o idee la fel de mult ca acela care le sustine. Inseamna sa-ti vinzi visul utilizand inflacarare, entuaziasm, curaj, vise si viclenie“, spune Guy Kawasaki, autorul unei carti pe aceasta tema intitulata „Selling the Dream“, carte aparuta in 1991 la editura HarperCollins. Intr-una din putinele insemnari care se refera la perioada cand era evanghelist al Apple si raspundea direct in fata CEO, Steve Jobs, Kawasaki isi aduce aminte de tratamentul special de care beneficia in acea perioada. De exemplu, de fiecare data cand trebuia sa calatoreasca in alt oras cu avionul, ii era asigurata intotdeauna clasa intai. Alte companii ce au in structura organizatorica titulatura de evanghelist sunt Adobe, eBay, Oracle, Paypal, Sun Microsystems si Yahoo!.

    In Romania, aceste companii fie nu sunt reprezentate direct, fie nu au evanghelisti. In afara de Microsoft insa, Vodanet, unul dintre editorii online ai mai multor site-uri romanesti, a ales sa foloseasca beneficiile pe care le-ar putea aduce un evanghelist. Mirela Ciucur era pana in februarie business development manager al acestei companii. Acum jumatate de an a trebuit sa-si schimbe cartile de vizita pentru a se recomanda drept „Chief internet Evangelist“. Scopul ei – sa fie in permanenta legatura cu oamenii ce lucreaza in online, fie si de la concurenta, de a crea o comunitate care sa impulsioneze dezvoltarea internetului in Romania. Una dintre initiativele ei a fost inceperea unor intalniri periodice intre oamenii din industrie, evenimente numite „e-vangelist“. „Mi-am asumat acest rol pentru ca vad internetul ca pe o industrie avangardista si o forma de media vizionara“, se explica Mirela Ciucur, contestata in industria online la vremea cand a preluat functia, pe motiv ca nu-i cunoscuta nici cu vreun blog propriu, nici cu vreun site pe care sa-l fi lansat. „Numirea mea in acest post a fost facuta nu atat prin prisma experientei de internet, ci prin prisma credintei pe care o am in internet si a atitudinii pozitive care ma caracterizeaza“, a replicat reprezentanta Vodanet pe site-ul companiei.

    Din punctul de vedere al evanghelistilor tehnici din Romania – cei ai Microsoft – rolul unui om cu o astfel de titulatura este de a asigura „vanzarile de poimaine“. „Suntem totusi o firma care trebuie sa-si puna in valoare investitiile“, spune Zoli Herczeg, omul aflat cel mai aproape de procesul vanzarii, avand sub atentie dezvoltatorii de programe – cei care cumpara produse Microsoft pentru a construi pe aceasta platforma. Dar poate cel mai important rol al echipei este de a reusi sa se confunde cu mediul unde isi desfasoara activitatea si de a ajunge astfel sa anticipeze directiile in care converg nevoile comunitatii Microsoft – si industria odata cu ele. O activitate foarte importanta pentru gigantul software. Doar daca ne gandim la faptul ca departamentul evanghelistilor e un stat in stat, nefiind incadrat unei alte directii si ca Silviu Hotaran, directorul general al companiei in Romania, este la randul lui evanghelist. Dar nici in cazul lui nu veti citi asta pe cartea de vizita.

    Uber-evanghelistii

    Statutul de fosti sau actuali angajati ai unei companii de IT s-a transformat, in cazul unora dintre evanghelistii tehnici, intr-un soi de calitate de apostoli ai cauzei internetului si ai tehnologiei informatice in general. Scopul lor nu e de a influenta opiniile unei comunitati delimitate, ci pe cele ale unui public global.
    Guy Kawasaki

    Cei mai multi il crediteaza pe absolventul Universitatii Stanford nascut in Hawaii ca fiind primul evanghelist IT. In cartea sa „The Art of the Start and How to Drive Your Competition Crazy“ sunt delimitate practic primele concepte ale acestui tip de marketing. Functia a purtat-o oficial doar 4 ani, in perioada cand lucra pentru Apple si trebuia sa evanghelizeze marca in randul producatorilor de software si hardware. Acum este managing director la Garage Technology Ventures, o firma de intermediere intre antreprenori si fonduri de investitii si un influent speaker si blogger.
    Vinton Cerf

    Acum doi ani, Cerf a fost angajat de Google ca vicepresedinte si chief internet evangelist, lucrand alaturi de CEO Eric Schmidt la promovarea serviciilor companiei. Alaturi de Robert Kahn, Cerf a inventat practic standardul de transmitere a informatiilor pe internet prin alocarea de adrese IP. Sarcina lui era pur si simplu sa convinga 5,6 miliarde de oameni sa foloseasca internetul. Intr-un interviu acordat New York Times, Cerf declara ca dispozitivele mobile si nu calculatoarele vor fi cele care ar putea implini o astfel de misiune.
    Robert Scoble

    A devenit celebru din functia de evanghelist al Microsoft, pe care a parasit-o anul trecut. Comunitatea IT ii acorda lui Scoble meritul de a fi generat multe dintre articolele pozitive in presa despre Microsoft, prin comunicarea intermediata de Scobleizer.com. In articolul de pe acest blog prin care-si anunta plecarea, Scoble spune ca va ramane in continuare un fan al Microsoft si multumeste companiei care i-a oferit incredere. O masura a ei: cardul bancar de serviciu, despre ale carui cheltuieli Scoble spune ca nu a fost vreodata chestionat.

  • Scoala de filantropi

    O excursie scumpa poate duce cu gandul la o experienta exotica si clienti rasfatati cu cele mai bune servicii la destinatie. Poate sa fie insa vorba de o calatorie oferita unui grup select de persoane, alese pe spranceana de catre organizatori, cu destinatia Buenos Aires, pentru a vedea pe viu cum traiesc cei defavorizati de soarta. Organizatorul acestei calatorii este The Philanthropy Workshop, cunoscuta drept TPW.

    Philanthropy Workshop nu este o agentie de turism, ci o organizatie desprinsa in 1995 din Fundatia Rockefeller, care dorea sa-si impartaseasca experienta adunata in cei optzeci de ani de la infiintarea sa la New York de catre magnatul John D. Rockefeller. La inceput au fost opt doritori, care au participat la cateva module de curs de patru saptamani, iar in prima zi au fost dusi la Tribunalul Locativ din New York sa vada cum se lupta familiile sarace sa obtina si sa-si pastreze o casa.

    Organizatia TPW este condusa astazi din birourile de la Londra ale Institutului Filantropic. Cursantii sunt obligatoriu bogati si dornici sa contribuie la imbunatatirea nivelului de trai al celor defavorizati. Ei sunt trimisi in mijlocul comunitatilor sarace pentru a le observa, se intalnesc cu cei pe care doresc sa-i ajute si cu persoane implicate in actiuni de binefacere. Accesul presei nu este permis la niciun curs TPW, dupa cum nu este permis nici cel al partenerilor de viata ai cursantilor.

    De ce participa insa bogatii la cursurile TPW? Unii o fac datorita originilor lor umile, din cauza carora se simt vinovati atunci cand ating un anumit statut social si nivel de avere, iar altii pentru a invata cum sa-si administreze ei insisi propria lor societate de binefacere, ca in cazul unei tinere care la varsta de 24 de ani s-a vazut pusa de catre tatal sau, un miliardar taiwanez, la carma unei societati caritabile pe care trebuia sa o puna pe roate. Pentru aceasta, practica a inclus „excursii“ prin tribunalele pentru minori si intalnirea cu judecatori care trebuiau sa decida destinele minorilor cu probleme. La TPW nu se discuta niciodata despre bani, iar participantii la cursuri nu au voie sa se dea in spectacol cu averea lor sau sa adopte atitudini care i-ar putea ofensa pe ceilalti colegi, in caz contrar fiind exclusi. Dupa absolvire, cursantii pot pastra legatura cu organizatia si pot solicita asistenta ori de cate ori au nevoie.

  • Noiembrie cu desene animate

    Pentru a reusi sa salveze castelul unchiului sau, Shaggy calatoreste in Elvetia cu noua si complicata Mistery Machine. In „Tom si Jerry: Povestea spargatorului de nuci“, pe muzica lui Ceaikovski, Jerry se hotaraste sa dea o petrecere. Din pacate, planurile ii sunt date peste cap atunci cand Tom si amicii sai, o banda de pisici nervoase, apar neinvitati. Mai mult, ei o rapesc pe iubita lui Jerry si lasa in urma un adevarat haos.

  • Sa-si ia ceasul inapoi

    Manufacturi precum Omega sau Patek Philippe obisnuiesc sa rascumpere la licitatii modele unicat produse in trecut, pentru preturi care urca si pana la o valoare de zece ori mai mare decat cea estimata inainte de licitatie. In unele cazuri, anumite ceasuri au ajuns sa valoreze de 80 de ori mai mult decat in urma cu douazeci de ani. Aceasta practica are ca scop cresterea notorietatii marcii si pregatirea lansarii unor game mai scumpe de ceasuri si a fost pusa in evidenta la o licitatie recenta la Geneva, unde Omega si-a adjudecat un exemplar Constellation Grand Luxe din 1953 pentru suma de circa 274.000 de euro, fata de pretul estimat initial de 18.000-24.000 de euro, afirma publicatia britanica The Times. Cel mai adesea, ceasurile pentru care liciteaza manufacturile sunt piese de colectie foarte bine conservate, ce devin exponate in muzeele acestora. Astfel, colectiile se transforma in instrumente de marketing, ce cresc preturile si notorietatea marcii de ceasuri. Desi acuzati de colectionari privati ca, prin cresterea preturilor, producatorii le ingreuneaza primilor completarea colectiilor, acestia din urma resping acuzatiile sustinand, ca in cazul Patek Philippe, ca toate ceasurile sunt luate doar ca sa fie expuse la muzeu, nefiind revandute ulterior.

  • Infierarea e la moda

    Desenele de pe pielea solicitantilor sunt executate fie cu un fier rosu, fie cu creioane cauterizante care ard pielea la peste 1.000 de grade Celsius, asigurand astfel imprimarea permanenta a imaginii dorite, dar cu pretul unor dureri puternice. Procedura marcarii cu fierul rosu, specifica muncii din fermele de animale si care in trecut era aplicata sclavilor si criminalilor periculosi, costa aproximativ 100 de euro si este periculoasa, putand cauza infectii si afecta nervii din zona infierata. Cu toate acestea, popularitatea sa este in crestere, in Marea Britanie, spre exemplu, inregistrandu-se un numar din ce in ce mai mare de doritori, de la unul pe an in 2002 la mai mult de unul pe saptamana in prezent, conform Asociatiei din Industria Tatuajelor si a Piercingului, cu sediul la Londra. Clientii care solicita asemenea servicii trebuie sa aiba cel putin optsprezece ani, chiar daca legislatia nu interzice expres infierarea minorilor. Pe langa cei atrasi de insolitul metodei de a-si decora corpul, alti clienti care solicita un tratament cu fierul rosu sunt aceia care nu se pot tatua cu metodele obisnuite, deoarece religia nu le permite introducerea de cerneluri in corp.

  • Inelul lui Salvatore

    Cele 24 de piese, printre care se numara un breloc si un inel masiv de aur si care au apartinut lui Salvatore Gravano (foto), au fost evaluate de catre un bijutier la suma de 100.000 de dolari, insa datorita fascinatiei publicului pentru stilul de viata mafiot, ilustrat de seriale precum „Clanul Soprano“ sau filme ca „Nasul“, organizatorii estimeaza ca se vor adjudeca la dublul acestei sume. Gravano, in varsta de 62 de ani, era unul dintre subcapii familiei Gambino din New York si a ramas in istorie drept mafiotul cu cel mai inalt rang care a tradat un nas, marturia lui contribuind la condamnarea capului mafiot John Gotti in 1991. Gravano a renuntat la programul de protectie a martorilor in care fusese inclus pentru a promova o carte despre cariera lui de mafiot si a revenit la indeletnicirile sale de altadata, ceea ce l-a dus iar la inchisoare. Veniturile obtinute din vanzarea bijuteriilor sale vor merge la un fond guvernamental destinat anchetelor din cazurile de santaj. Cea mai valoroasa bijuterie dintre cele ce i-au apartinut mafiotului este un inel barbatesc din aur cu un diamant de 2,5 carate, care ar valora in mod normal 15.000 de dolari, daca posesorul sau nu ar fi atat de celebru.

  • Escala la Singapore

    RAFFLES: Cel mai cunoscut obiectiv din Singapore, vechiul hotel a fost restaurat si extins in 1991, iar acum, pe langa un restaurant, adaposteste un muzeu unde se poate citi opinia lui Rudyard Kipling, scrisa in 1889, dar care nu mai e de mult valabila: „Raffles, unde mancarea e la fel de excelenta pe cat de proaste sunt camerele“.

    SAFARI: Pentru turistii interesati se organizeaza asa-numitul safari de noapte, unde se pot admira tot felul de animale in mediul natural, ca lei, tigri, rinoceri, tapiri, antilope, pisici-pescar sau furnicari.

    MICA INDIE: Zona locuita in special de tamili, care reprezinta opt la suta din populatia din Singapore. Se recomanda in special un mic dejun cu „roti prata“ (clatite cu sos curry) in Piata Tekka. Se pot cumpara si diverse suveniruri sub forma de sariuri, saluri, genti sau bratari numai bune de oferit in dar.

  • Cel bogat sa fie si mai bogat

    Acestea sunt teme importante de discurs politic. Dar nu numai. Ele pot face obiectul unor conversatii intre prieteni atunci cand se discuta despre politica. Pana la urma, cine are grija de cei care sunt saraci? Si se dau exemple de cum arata tara daca iesi din Bucuresti.
    Cum poti sa nu fii de acord cu realitatea? Peste sase luni incepe campania electorala, iar astfel de intrebari retorice se vor regasi in programele politicienilor.

    Romania este impartita acum in doua. O tara bogata – Bucuresti, Cluj, Timisoara, Arad, Pitesti, Constanta si cateva alte zone din jurul marilor orase – si o tara saraca – o parte din Moldova, o parte din Oltenia, ceva prin Transilvania, Copsa Mica, sate sau zone industriale care nu au mai rezistat capitalismului si au falimentat social si economic. Cum rezolvam situatia din zonele defavorizate, cu tot ce reprezinta ele, si cine este responsabil de acest lucru?

    Cred ca problema este pusa cu trei decenii mai devreme. Intrebarea corecta trebuie sa fie cum sa facem astfel incat zonele prospere sa devina si mai prospere? Cum facem ca cel bogat sa devina si mai bogat? Cum facem ca langa o banca sa mai apara una?

    Acestea sunt intrebari de care fuge orice politician. Nimeni nu te-ar vota cu un asemenea discurs capitalist. Eu cred ca acum acestea sunt intrebarile corecte, iar toate actiunile, masurile, energia trebuie depuse pentru acest scop. Cel care are acum un venit de 1.000 de euro pe luna net in Romania este un om bogat. Preocuparea lui trebuie sa fie cum si unde poate munci mai mult pentru a castiga dublu. Cel care a facut 100 de milioane de euro prin afacerea lui trebuie incurajat de catre stat sa ajunga cat mai repede la 200 de milioane de euro. Cine a facut o cladire de birouri trebuie sustinut sa faca imediat inca una. Pentru fiecare nou loc de munca creat de un antreprenor sau de un executiv ar trebui ca premierul si presedintele sa le multumeasca acestora personal. Toti acestia sunt mai valorosi pentru tara decat cei care sunt saraci. Este o afirmatie cinica, dar asta-i realitatea.

    Ar trebui sa ne ingrijim in fiecare zi de bogatia din jurul nostru si nu sa ne punem problema ce se intampla intr-o zona care nu are apa rece si unde nu se gaseste nimic de munca. Cei de acolo ar trebui fortati sa plece spre zonele bogate, unde se construieste, unde sunt slujbe, unde este infrastructura, adica unde pot sa ajunga bogati. De ce primarul, guvernul sau cine se ocupa de infrastructura s-ar duce intr-o zona saraca atunci cand nu are niciun rost? De ce sa nu faci un nou cartier langa un oras mare in loc sa te duci 100 de kilometri mai incolo intr-un oras „mort“ si greu de administrat, atata vreme cat banii oricum nu ajung la toti?

    Multi romani au plecat la munca in strainatate, iar multe orase mici si sate au ajuns depopulate. Uitati de ele. Cine a muncit pe branci in Madrid sau la Roma nu cred ca vrea sa se intoarca in Copsa Mica, ca sa dau un exemplu. Va prefera sa isi deschida o pizzerie in Sibiu, Alba Iulia sau Cluj, pentru ca aici va fi afacerea lui, nu in orasul natal.

    Aceeasi situatie este in zona rurala. Este o divizare mult prea mare a pamantului si din aceasta cauza agricultura este la pamant. Cum poti sa-i fortezi pe oameni sa plece acum din zonele care nu au viitor? Nu mai investesti niciun leu acolo. Mai devreme sau mai tarziu se va ajunge tot la moartea economica a unor sate. Cine isi arata preocuparea fata de ce se intampla cu satul romanesc nu are nicio solutie realista. Are doar vorbe, care nu costa nimic. Peste 3 milioane de romani muncesc afara si nu se vor mai intoarce sa lucreze pamantul in forma actuala. Putem extinde discutia si spre orase mai mici care depindeau de o singura fabrica. Fabrica s-a inchis si toti asteapta ca guvernul, ca cineva de sus de la Bucuresti sa o redeschida. Gata, s-a terminat cu aceasta politica. Cei care au mai ramas trebuie sa plece de acolo. Asta-i situatia.

    Sigur ca Romania se va trezi ca are insule prospere si nu o tara bogata uniform. Dar asta-i viitorul. Nu poti sa ai grija de toti – si atunci este mai bine sa investesti, incepand de la guvern si pana la companii private, acolo unde deja s-a format ceva in ultimii 20 de ani. Cresterea economica vine de aici, nu din Copsa Mica.

    Ce se va intampla cu aceste zone? Vor ramane ale nimanui, adica moarte, timp de cateva decenii, pana cand cei ce au castigat in celelalte zone vor spune ca va fi mai rentabil de investit in alta parte si ii vor atrage pe oameni sa vina/revina acolo. Pana atunci, responsabilitatea noastra este sa castigam mai mult si sa ne ingrijim de bogatia cercului nostru.