Blog

  • Motivul pentru care saşii au cerut ca un sat din Sibiu să fie declarat sat prin care trece Ecuatorul

    În urmă cu mai bine de 100 de ani, în comunităţile săseşti de pe Valea Secaşelor se vorbea despre un demers pe care saşii din Păuca ar trebui să-l facă: să ceară ca oamenii de ştiinţă să consemneze faptul că linia Ecuatorului trece exact peste satul lor. Şi aveau un argument de necontestat, vizibil cu ochiul liber: turnul bisericii evanghelice din sat nu face umbră.

    „Este singura biserică săsească fără turn, iar oamenii au taxat prin această glumă situaţia existentă”, explică Michael Reger, preotul evanghelic din Cârţa. Ironia face ca acelaşi sat să fi fost cunoscut în 1309 sub numele de „Duabus Turribus” (Două Turnuri), potrivit unei postări făcută de Consiliul Judeţean Sibiu.

    „A fost o furtună puternică, iar turnul a fost doborât la pământ. Bucăţi din acesta au ajuns până în centrul localităţii”, povesteşte Niculae Dancu, primarul comunei.

    Astăzi, în locul turnului maiestuos se află doar o mică clopotniţă din scânduri.

    Maria Botta, cunoscută în sat ca „Maia”, este soţia curatorului bisericii şi ghid pentru vizitatori. Ea spune că mai sunt doar 30 de saşi în sat, majoritatea bătrâni. „Acum, clopotul se mai trage doar când moare cineva sau în zi de sărbătoare”, mărturiseşte ea cu nostalgie, amintindu-şi de vremurile când biserica era atât de plină încât slujbele se ţineau cu uşile deschise.

    Satul are trei biserici, fiecare pe câte o colină – evanghelică, ortodoxă şi reformată – despre care localnicii spun simplu: „tri coline, tri biserici”. Biserica evanghelică, deşi fără turn, îşi păstrează frumuseţea interioară, cu strane din lemn sculptat, un altar impunător şi o orgă din 1942.

    Păuca poate fi vizitată uşor, fiind accesibilă pe drumuri modernizate dinspre Slimnic, Ocna Sibiului sau Haşag.

  • Povestea unei famili care şi-a vândut locuinţa pentru a-şi începe visul de a avea proprie afacere şi de a deveni independenţi financiar. Ce au ajuns ei să facă acum

    Familia Tănase şi-a dorit să fie independentă din punct de vedere financiar, dar şi să pună pe piaţă produse de calitate, aşa că a decis să vândă apartamentul familiei şi să înceapă o afacere în domeniul prelucrării nucilor. Aşa a luat naştere Moldo-Nuts, o afacere pornită acum doi ani dar care ţinteşte deja intrarea în topul celor mai mari jucători din domeniul prelucrării nucilor. Care este povestea Moldo-Nuts şi care sunt planurile de dezvoltare?

    Ne-am vândut apartamentul ca să cumpărăm o linie de spargere a nucilor. Nu am crezut în fonduri europene, nu am avut sprijin în acest domeniu şi am vrut să facem totul singuri, pe pielea noastră. Aşa că am riscat totul, am cumpărat utilaje de peste 26.000 de euro din Ucraina, fix după pandemie când începuse războiul deja, orientându-ne în zona respectivă pentru a sprijini economia ucraineană.

    După aceea, am luat în chirie o hală, o unitate de producţie pe care am aranjat-o după bunul plac”, povesteşte Andreea Tănase, fondatoarea Moldo-Nuts. Ea a lucrat anterior în domeniul bancar, în timp ce soţul ei are o carieră în MAI. Ideea afacerii a început acum doi ani, când şi-au dorit să fie independenţi financiar şi afacerea a mers mai bine decât şi-au închipuit. „În primele 3 luni am avut o cifră de afaceri de peste 35.000 de lei şi nu ne-am aşteptat. În primul an (2023 – n.red.), am continuat pe un trend ascendent şi am ajuns la 200.000 lei vânzări, iar acum suntem deja la acel nivel şi nu am terminat anul, deci va fi tot o creştere”, a mai povestit Andreea, care adaugă că nu are experienţă în domeniul antreprenoriatului, dar a urmat cursuri de profil.

    Însă, în familie prelucrarea nucilor este o tradiţie, deşi spargerea nucilor s-a făcut manual.  „De ce procesarea de nuci? Pentru că a fost o pasiune. Pentru că am vrut să facem totul la superlativ. Pentru că am constatat că este piaţă de desfacere şi avem şi noi un loc acolo! Pentru că am vrut să adăugăm un plus de valoare zonei Moldova! Pentru că am vrut să adăugăm tehnologia în prelucrarea rudimentară! Pentru că ştim că ce facem noi este sănătos! Pentru că aşa ajutăm să creştem şi să facem cunoscut miezul românesc!”, a puntat Andreea. In-iţial, au început să vândă prin intermediul reţelelor sociale, pe Olx, dar şi prin intermediul cunoştinţelor. După, cei doi au considerat că au nevoie de mai multe canale de vânzare şi au apelat la site-ul miculaprozar.ro, o platformă dedicată producătorilor.

    Mai apoi, şi-au listat produsele pe eMag , iar mai târziu şi-au creat propriul site. „Am crescut şi am apelat la servicii de promovare de la Fabricatinro (o platformă dedicată promovării produselor locale – n.red.) pe partea de SEO şi am ajuns în primele locuri în Google”, a povestit ea. Astăzi, clienţii Moldo Nuts sunt co-fetării din România dar nu numai, ci şi mici cofetari. Astăzi, produsele Moldo-Nuts pot fi comandate atât de pe site-ul propriu, cât şI de pe miculaprozar.ro, fabricainro.ro, adkmarket.ro, 5fructe.ro, directproducator.ro, aprozarulvirtu-al.ro ba chiar şi pe grupul de Facebook Romo – de la producător direct la consumator, un grup care facilitează ac-cesul consumatorilor la produse realizate în România. „Am pornit de la zero. Nu ştiam cum să negociez, nu ştiam să conduc o afacere care are multe aspecte, nu ştiam managementul timpului, nimic. Aveam ceva educaţie finan-ciară, dar puţină.

    Cred că abia după ce te gândeşti la oamenii tăi, la angajaţi, la taxe, la afacere non stop, la toate cred că te poţi numi antreprenor. Iniţial, am căzut în plasa inocenţei şi am ales să avem o rată de profitabilitate foarte mică numai pentru a ne adună mai mulţi clienţi”, mai povesteşte Andreea, care adaugă că după a constat că a greşit şi au crescut preţurile. Chiar în acest context, foarte mulţi clienţi au rămas fideli. ‚Cea mai importantă lecţie este că un adevărat antreprenor se poate reinventa, mai ales dacă crede în visul lui!”. Astfel, cei doi antreprenori şi-au conturat deja următorul pas în dezvoltarea afacerii. În urmă cu două luni, au început construcţia propriei hale de producţie, din fonduri proprii.

    „Totodată, am ales să plantăm şi 4 hectare de livadă cu soiuri alese de nuci, de calitate, pentru a avea propria materie primă de calitate. Am consta-tat că nu găsim mereu marfă de calitate şi nu putem oferi clienţilor noştri ceva de calitate, fapt pentru care am vrut livada noastră. Printre planuri este inclus clar să ne creştem livada şi capacitatea de producţie pentru a avea de spus un cuvânt  pe zona Moldovei, în ceea ce priveşte miezul de nuca”. Pentru anul acesta, antreprenorii şi-au bu-getat o creştere a cifrei de afaceri de peste 10% comparativ cu anul anterior şi estimează că au depăşit acest pro-cent. De asemenea, ei îşI propun să continue trendul ascendent.

    „Avem mulţi clienţi fideli, pe care îi putem numi prieteni, care de la început au fost alături de noi, şi culmea, sunt de la depărtare, de la sute de kilometri. În următorii 5 ani vrem să depăşim cifra de afaceri de 500.000 de lei şi să ne numărăm printre primele firme din domeniu”, a punctat Andreea Tănase.     ■

    „Avem mulţi clienţi fideli, pe care îi putem numi prieteni, care de la început au fost alături de noi, şi culmea, sunt de la depărtare, de la sute de km. În următorii 5 ani vrem să depăşim cifra de afaceri de 500.000 de lei şi să ne numărăm printre primele firme din domeniu.“
    Andreea Tănase

    Andreea Tănase şi soţul ei au pariat pe Moldo-Nuts în urmă cu doi ani



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de an-treprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transil-vania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Senin- producător haine tradiţionale
    Fondatoare: Ruxandra Căpuşan
    Data lansării: februarie 2023
    Investiţia de pornire: 1.000 de lei
    Locaţii producţie: Cluj-Napoca, Floreşti şi Turda

    ABS Group – furnizor de servicii financiar-contabile
    Fondator: Cosmin Dumitraşcu
    Număr angajaţi: 20

    Picior de Play – platformă de streaming
    Fondator: Alexandru Aramă
    Investiţie: 50.000 de euro

    ERNA Agency – o agenţie de marketing şi organizare de evenimente
    Fondatoare: Alexandra Szabo
    Anul înfiinţării: 2024

    Coach The Corporate – coaching pentru corporaţii
    Fondatoare: Alina Stan
    Investiţie: 10.000 de euro
    Anul înfiinţării: 2023




    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre am-biţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, com-panii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

  • (P) Ce inseamna un apartament decomandat si semidecomandat?

    Când îţi cauţi un nou cămin, indiferent dacă doreşti să-ţi cumperi sau să închiriezi un apartament, vrei ca acesta să fie o oglindă a personalităţii tale. Iar un prim aspect de care trebuie să ţii cont în această căutare este modul în care este compartimentat spaţiul de care urmează să te bucuri.

    Unele apartamente îţi oferă intimitatea dorită, cu fiecare cameră având propria sa zonă distinctă, în timp ce altele creează un ambient mai deschis şi mai conectat, perfect pentru cei care preferă un spaţiu fluid. Vorbim, desigur, despre apartamentele decomandate şi cele semidecomandate. Şi suntem siguri că te-ai întâlnit cu aceşti termeni măcar o dată, atunci când „răsfoiai” anunţurile imobiliare.

    În acest articol, te vom ajuta să descoperi ce tip de configuraţie se potriveşte cel mai bine stilului tău de viaţă şi preferinţelor tale, comparând avantajele şi dezavantajele apartamentelor decomandate cu cele ale locuinţelor semidecomandate. Dar, mai întâi de toate, vrem să te ajutăm să înţelegi mai bine ce înseamnă, mai exact, fiecare dintre acestea.

    Ce înseamnă apartament decomandat?

    Un apartament decomandat se distinge printr-o compartimentare specifică, în care fiecare încăpere, de la bucătărie până la baie, are propria sa intrare directă din hol. Altfel spus, într-un apartament decomandat vei putea intra de pe hol în fiecare cameră în parte, fără a traversa nicio altă încăpere. Această configuraţie creează o senzaţie de intimitate şi independenţă pentru fiecare spaţiu în parte. Fiecare cameră poate fi astfel amenajată şi decorată în funcţie de preferinţe individuale, fără a afecta estetica celorlalte zone.

    De asemenea, izolarea fonică este o altă caracteristică semnificativă a apartamentelor decomandate, fiind ideală pentru cei care lucrează de acasă sau pentru cei care au un program de odihnă diferit de cele ale altor membri ai familiei. Cu toate acestea, această configuraţie vine şi cu anumite particularităţi. Holurile mai lungi, necesare pentru a asigura accesul separat în fiecare cameră, pot reduce suprafaţa utilă a spaţiului propriu-zis al încăperilor apartamentului.

    Apartamentele decomandate sunt o alegere excelentă pentru familiile cu copii, care au nevoie de spaţii separate pentru fiecare membru, pentru cei care aleg să îşi împartă locuinţa cu câţiva prieteni, precum şi pentru persoanele care apreciază liniştea. Flexibilitatea în amenajare este un alt aspect important, pentru că un apartament decomandat îţi va permite adaptarea fiecărei camere la nevoi specifice.

    Avantajele şi dezavantajele unui apartament decomandat

    Apartamentele decomandate oferă un sentiment de independenţă greu de egalat, tocmai pentru că intrarea în fiecare cameră se face separat, de pe hol. Această flexibilitate permite fiecărui membru al familiei sau al grupului de colocatari să-şi personalizeze spaţiul după bunul plac.

    Cu toate acestea, această configuraţie nu este lipsită de dezavantaje. Costurile de întreţinere ale unui apartament decomandat pot ceva fi mai ridicate decât cele ale unei locuinţe semidecomandate, întrucât fiecare încăpere trebuie încălzită, respectiv răcită separat, iar pierderile de temperatură prin uşi sunt semnificative. Iar dacă ne raportăm la oraşele mari, unde preţul locuinţelor este unul deja ridicat, cum este şi cazul apartamentelor de vânzare din Cluj Napoca, acest detaliu s-ar putea să cântărească greu în decizia pe care o ai de făcut.

    În plus, din punct de vedere estetic, unele persoane pot considera că compartimentarea distinctă a unui apartament decomandat creează un aspect mai puţin modern. Compartimentarea rigidă poate limita şi opţiunile de aşezare a mobilierului, făcând dificilă crearea unui spaţiu fluid. De exemplu, un living într-un apartament decomandat poate părea mai înghesuit şi mai puţin aerisit decât unul dintr-un apartament semidecomandat.

    Ce înseamnă apartament semidecomandat?

    Un apartament semidecomandat este combinaţia perfectă între intimitatea unui spaţiu compartimentat şi fluiditatea unui open-space. Spre deosebire de apartamentele decomandate, unde fiecare cameră are o intrare distinctă, în cazul celor semidecomandate există o flexibilitate în organizare.

    De obicei, dormitoarele unui apartament semidecomandat beneficiază de o anumită izolare, în timp ce spaţiile comune, precum bucătăria şi livingul, pot fi conectate într-un mod care permite trecerea mai uşoară între încăperi, ceea ce creează o senzaţie de spaţiu mai amplu. Această configuraţie oferă avantajul de a putea personaliza locuinţa în funcţie de preferinţe, combinând zone intime pentru relaxare cu zone de socializare.

    În plus, comparativ cu apartamentele decomandate, cele semidecomandate sunt, de obicei, mai accesibile ca preţ, ceea ce le face o opţiune atractivă pentru o gamă mai largă de cumpărători.

    Avantajele şi dezavantajele unui apartament semidecomandat

    Un apartament semidecomandat oferă o flexibilitate sporită în amenajare, permiţând crearea de zone atât intime, cât şi deschise, adaptate nevoilor individuale. Prin deschiderea unor încăperi către altele, se creează iluzia unui spaţiu mai amplu şi mai luminos, iar costurile de întreţinere pot fi mai reduse, datorită eficienţei energetice. De asemenea, preţul de achiziţie sau închiriere este, de obicei, mai accesibil comparativ cu apartamentele strict decomandate.

    Cu toate acestea, există şi câteva dezavantaje ale unui apartament semidecomandat, demne de luat în considerare. Spaţiile deschise pot reduce nivelul de intimitate, iar zgomotul se poate propaga mai uşor între încăperi. În cazul familiilor numeroase, nevoia de spaţii separate şi liniştite poate fi mai bine satisfăcută de un apartament decomandat.

    Cum alegi tipul apartamentului potrivit pentru tine?

    Atunci când ai de ales între un apartament decomandat şi unul semidecomandat, trebuie să iei în considerare mai mulţi factori. În primul rând, stilul tău de viaţă joacă un rol crucial şi el ar trebui să cântărească cel mai mult. Dacă eşti o persoană care apreciază liniştea şi intimitatea, un apartament decomandat ar putea fi o alegere mai bună pentru tine. În schimb, dacă îţi place să socializezi şi să ai un spaţiu de locuit mai deschis, un apartament semidecomandat ar putea fi mai potrivit.

    Numărul de persoane care vor locui în apartament este, de asemenea, important. Pentru familiile numeroase, un apartament decomandat poate fi o opţiune mai bună, deoarece acest tip de compartimentare îţi oferă mai multă intimitate. În schimb, pentru cupluri sau persoane singure, un apartament semidecomandat poate fi suficient.

    În cele din urmă, bugetul este un alt factor important de luat în considerare. De obicei, apartamentele decomandate sunt mai scumpe decât cele semidecomandate. Cu toate acestea, preţul nu ar trebui să fie singurul criteriu de decizie.

  • Wolfsburg: poate supravieţui oraşul-emblemă al industriei auto germane crizei VW sau va deveni un uriaş muzeu industrial?

    Wolfsburg este un oraş mic, cu o populaţie care ar încăpea lejer în tribunele celui mai mare stadion din lume. Însă este un oraş mare pentru economia Germaniei. Acolo bate chiar inima industriei germane. În Wolfsburg se află cea mai cunoscută fabrică de maşini VW. Aproape toată lumea din oraş munceşte pentru companie sau are afaceri care depind de constructorul auto. Wolfsburg este sinonim cu VW. Acum, când regele lumii corporate germane spune că ia în considerare reducerea personalului de acolo, ceva ce putea fi considerat o blasfemie în urmă cu doar câteva luni, întregul oraş se teme de un colaps, scrie Deutsche Welle.

    Primul lucru care poate fi observat  în oraşul Wolfsburg, din landul Saxonia Inferioară, după o călătorie cu trenul sunt patru furnale imense care se ridică dintr-o clădire uriaşă a unei fabrici care poartă sigla VW în albastru şi alb pe faţada din cărămidă maro-roşcat. Toţi pereţii sunt aşa. Maro-roşcat industrial. Este semnul de bun venit în oraşul Volkswagen, unde se află una dintre cele mai mari uzine de automobile din lume. Wolfsburg este unul dintre puţinele oraşe germane construite în prima jumătate a secolului al XX-lea ca oraş planificat, ceea ce înseamnă că a fost proiectat pentru un scop şi construit pe un teren anterior nedezvoltat. Fondat de regimul nazist al lui Hitler la 1 iulie 1938, Wolfsburg a fost construit pentru a deveni casa muncitorilor care participau la producţia aşa-numitei KdF-Wagen – o maşină ieftină şi accesibilă, care făcea parte din campania Kraft durch Freude (Putere prin bucurie) a celui de-al Treilea Reich. Mai târziu, această maşină a devenit faimoasă sub numele de VW Beetle (Broscuţa pentru est-europeni).

    Wolfsburg există mulţumită fabricii de maşini Volkswagen, şi nu sunt puţini cei care spun că dacă VW strănută, Wolfsburg va face febră. În acest moment, criza VW este subiect de discuţie pentru oricine din oraş, deoarece cel mai mare producător de automobile din Europa intenţionează ca pentru prima dată în istoria sa să închidă fabrici germane şi să concedieze mii de muncitori din ţară. Peste 60.000 de oameni lucrează pentru VW în Wolfsburg, un oraş cu 120.000 de locuitori după înglobarea satelor vecine. Salariile VW sunt peste medie, ceea ce face ca această companie să aibă cele mai mari costuri cu forţa de muncă din industria auto germană, unde salariul mediu pe oră a fost de aproximativ 62 euro în 2023. Kristin Rößer spune că visul tipic german cu o casă cu grădină, maşină şi familie nu este mort. Agentul imobiliar prezintă reporterului DW o casă în stil bungalou, care, spune ea, este destul de tipică pentru multe din locuinţele muncitorilor VW din Wolfsburg. Un despărţitor de cameră, podele din PVC de culoarea petrolului şi gresie galbenă de bucătărie amintesc de moda vremurilor când multe dintre aceste case au fost construite, în anii 1960.

    Peste 60.000 de oameni lucrează pentru VW în Wolfsburg, un oraş cu 120.000 de locuitori după înglobarea satelor vecine. Salariile VW sunt peste medie, ceea ce face ca această companie să aibă cele mai mari costuri cu forţa de muncă din industria auto germană, unde salariul mediu pe oră a fost de aproximativ 62 eu-ro în 2023.

    Rößer trăieşte în Wolfsburg de când s-a născut. În aceste zile, însă, ea simte o incertitudine uriaşă stăpânind oraşul, muncitorii de la VW chemându-o pentru  „a-şi vinde casele înainte ca valoarea lor să se prăbuşească”, după cum povesteşte ea. Alţi clienţi s-au răzgândit şi au anulat contractele de cumpărare a locuinţei în ultimul moment. „Oamenii ezită să cumpere o casă nouă şi vor să-şi păstreze banii până când află sigur ce va decide VW”, spune agentul imobiliar. În 2023, constructorul de maşini cu zece mărci în portofoliu a înregistrat profituri solide de peste 18 miliarde de euro şi a plătit 4,5 miliarde de euro în dividende acţionarilor. Cu toate acestea, conducerea VW a lansat anul trecut un program de îmbunătăţire a efi-cienţei menit să facă economii de 10 miliarde de euro până în 2026 pentru a creşte competitivitatea. Cu toate aces-tea, în august 2024, conducerea a spus că sunt necesare măsuri suplimentare de reducere a cheltuielilor, inclusiv închiderea a două uzine de maşini în Germania şi diminuări semnificative ale forţei de muncă din cadrul companiei, care numără 120.000 de persoane în Germania. Este o după-amiază de octombrie. Soarele proiectează o lumină blândă de toamnă pe Poarta 17 a amplasamentului uriaş şi istoric al VW. Sute de muncitori se revarsă în şiruri prin ea după ce şi-au terminat tura de dimineaţă la ora 14.00. Oamenii poartă salopete albe şi pulovere sau cămăşi împodobite cu sigla VW. Cei mai mulţi se îndreaptă spre parcarea uriaşă din afara fabricii, iar starea lor de spirit pare alterată şi aproape nimeni nu vrea să vorbească pentru DW şi nici chiar să pozeze pentru reporter. În urma acoperirii din mass-media a problemelor constructorului auto din ultimele săptămâni, majoritatea muncitorilor nu au chef să răspundă la aceleaşi întrebări din nou şi din nou. Desigur, angajaţii se tem pentru locurile lor de muncă, spune un bărbat, iar altul adaugă că tot ce pot face acum este să rămână încrezători în viitorul producătorului auto. „Am supravieţuit multor crize, vom supravieţui şi acestei crize”, îşi arată el optimismul.

    Cu un venit median de 5.238 de euro per capita, Wolfsburg este unul din oraşele cu cei mai înstăriţi locuitori din Germania. Wolfsburgienii ocupă locul doi după locuitorii din Ingolstadt, unde îşi are sediul un alt mare producător de automobile german, Audi. Vremurile se schimbă pentru Wolfsburg. Taxele de afaceri încasate pentru profiturile masive ale VW au făcut Wolfs-burgul bogat. Dar centrul oraşului nu arată bine. Wolfsburg este un oraş pentru maşini, iar centrul său este încon-jurat de străzi largi, cu multe locuri de parcare. E pustiu în această după-amiază însorită. Unii cumpărători se plimbă pe strada Porsche, dar sunt doar în trecere pe lângă vitrinele magazinelor în mare parte goale. Mai sunt pe acolo deschise câteva magazine de chilipiruri şi o sălă de jocuri de noroc temporară cu lumini pâlpâitoare. Cele câ-teva cafenele şi baruri aflate de-a lungul străzilor-bulevard nu sunt nici ele aglomerate, aşa cum ar putea sugera o zi caldă de octombrie.

    Mândria producţiei de maşini din Wolfsburg este prezentată la Muzeul Volkswagen, de-a lungul străzii Die-sel. O gamă uriaşă de maşini de epocă include cele mai populare modele ale companiei, inclusiv faimosul Beetle, care a fost produs în peste 20 de milioane de unităţi între 1938 şi 2003, sau microbuzul VW, cunoscut drept dubiţa preferată a generaţiei flower-power germane de la sfârşitul anilor 1960.

    Djuliano Salivski spune că nu cu mult timp în urmă mulţi dintre clienţii săi veneau la cină o dată pe săptămână, dar acum de multe ori vin doar o dată pe lună. Refugiat din Kosovo, Salivski şi soţia sa au deschis un hotel cu restaurant în Wolfsburg în urmă cu câţiva ani şi sunt populari printre clienţii lor, salutându-i pe cei mai mulţi dintre ei personal pe nume. Pandemia de COVID-19 a redus deja semnificativ numărul de rezervări la cină şi pentru cazare la hotel, spune el, „dar acum sunt şi mai puţine”. În această perioadă a anului, notează patronul, ar trebui să fie multe rezervări pentru Crăciun, dar nu este aşa şi anul acesta. Totuşi, crede el, situaţia se va „îndrepta” şi chiar intenţionează să-şi extindă afacerea în Wolfsburg cumpărând o nouă clădire pe lângă proprie-tăţile pe care le deţine deja în oraş. La alţii încolţeşte teama că Wolfsburg va ajunge doar un muzeu industrial. Mân-dria producţiei de maşini din Wolfsburg este prezentată la Muzeul Volkswagen, de-a lungul străzii Diesel. O gamă uriaşă de maşini de epocă include cele mai populare modele ale companiei, inclusiv faimosul Beetle, care a fost produs în peste 20 de milioane de unităţi între 1938 şi 2003, sau microbuzul VW, cunoscut drept dubiţa preferată a generaţiei flower-power germane de la sfârşitul anilor 1960. Muzeul este un must-see în itinerariile turiştilor, dintre care peste 300.000 au venit să viziteze Wolfsburg anul trecut. Un alt punct de atracţie este aşa-numitul Autostadt (oraşul auto) – de fapt un parc tematic pentru automobile întins pe 28 de hectare care oferă o incursiune în „lumea mobilităţii”. Este locul în care peste trei milioane de şoferi au primit cheile noilor lor maşini VW până acum. Dar numărul turiştilor care vin să viziteze Wolfsburg se împuţinează, a observat un şofer de taxi, povestind că în urmă cu câţiva ani companiile de taxi „cu greu puteau face faţă cererii din partea turiştilor şi din partea celor care călătoreau pentru afaceri”. Ar putea fi acesta un semn de rău augur că zilele Wolfsburgului ca suflet al producţiei de maşini din Europa sunt numărate? Este posibil ca Volkswagen, principalul producător auto după vânzări acum câţiva ani, să nu mai poată să câştige destui clienţi pentru vehiculele sale electrice care ar trebui să fie viitorul industriei? Taxime-tristul simte că pentru Wolfsburg s-au încheiat vremurile de glorie. „Acele vremuri au trecut de mult”, spune el, adăugând că consideră că situaţia ar putea „să se înrăutăţească şi mai mult”.   

    Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru

  • 100 tineri manageri de top. Andreea Maria Cucu, EA: Un lider ar trebui să îi inspire pe ceilalţi să îşi descopere potenţialul şi să devină mai buni decât el însuşi

    Andreea Maria Cucu, Development Director, EA, 35 de ani


    Cifră de afaceri (2023): + 388 mil. lei


    „Mă ghidez după principiul «lead by example» şi consider că un lider adevărat trebuie să fie un exemplu de comportament şi atitudine pentru echipă. Un lider ar trebui să îi inspire pe ceilalţi să îşi descopere potenţialul şi să devină mai buni decât el însuşi. Astfel, pun mare accent pe dezvoltarea individuală şi colectivă, ascultând activ şi răspunzând nevoilor echipei. În esenţă, cred că succesul unui proiect depinde de oamenii care îl duc la bun sfârşit. Rolul meu ca lider este să îi susţin, să îi motivez şi să le ofer toate resursele necesare pentru a-şi atinge potenţialul maxim.”

    Andreea Maria Cucu se autodescrie drept un lider dedicat şi entuziast care inspiră şi motivează oamenii să atingă obiectivele comune. Spune că deţine abilităţi solide de comunicare şi luarea deciziilor, fiind ghidată de pasiunea pentru excelenţă.

  • Surpriză: Siminel Andrei, revocat din Consiliul de Administraţie al Libra Bank. În locul său acţionarii îl numesc pe Andrei Stamatian, CEO al EnergBank, bancă din Republica Moldova

    Libra Internet Bank, care are trei emisiuni de obligaţiuni în euro în derulare la Bursa de Valori Bucureşti, a anunţat că acţionarii l-au revocat pe Siminel Andrei, acţionar al băncii, din consiliul de administraţie, iar în locul său a fost numit Andrei Stamatian, CEO al EnergBank, bancă din Republica Moldova.

    Andrei Siminel este acţionar al băncii şi este administrator în România al fondului New Century Holdings (NCH), care administrează fondul de investiţii Broadhurst Investment, acţionarul principal al Libra Internet Bank. Potrivit datelor de la termene.ro, Broadhurst Investment are o participaţie de 66,7% iar Siminel de 5,72%. Aceeaşi sursă arată că mandatul lui Siminel la Libra a început pe 30 august 2004 şi urma să expire pe 29 martie 2025 după ce fusese înnoit pe 29 martie 2021.

    “Astfel, se revocă domnul Siminel-Cristian Andrei din funcţia de administrator al Băncii (membru al Consiliului de Administraţie) şi se alege, pe o perioadă de 4 ani, domnul Andrei-Liviu Stamatian, (…), în funcţia de administrator neexecutiv independent al Băncii, membru în Consiliul de Administraţie. Mandatul de administrator al domnului Andrei-Liviu Stamatian începe de la data admiterii de către Registrul Comerţului a cererii de înregistrare a menţiunilor privind numirea sa în această funcţie, după ce anterior se va fi obţinut aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României privind numirea acestuia în funcţia de administrator. Mandatul domnului Siminel-Cristian Andrei încetează la data la care începe mandatul de administrator al domnului Andrei-Liviu Stamatian. Membrii Consiliului de Administraţie îi mulţumesc domnului Siminel-Cristian Andrei pentru întreaga activitate derulată în cadrul Consiliului de Administraţie al Libra Internet Bank SA”.

    ZF a scris la începutul anului că Andrei Stamatian, fost director în Unicredit Bank România, urmează să preia conducerea executivă a EnergBank, deţinută de un fintech din Estonia, Iute Credit.

    Andrei Stamatian a lucrat la Raifeissen Bank, a fost prim-vicepreşedinte la CEC Bank, iar în ultimii ani director la divizia de retail a Unicredit Bank România, responsabil cu dezvoltarea digitală a operaţiunilor.

    Iute Credit, deţinută de un estonian, Tarmo Sild, şi-a început operaţiunile în Republica Moldova în 2008, prin intermediul unui IFN, iar în acest moment mai este prezentă în Albania, Bosnia-Hertegovina şi Bulgaria.

     

  • Nu doar producătorii auto europeni au probleme: Toyota înregistrează o scădere cu aproape 20% a profitului operaţional în al treilea trimestru al acestui an. Compania a virat greu spre electrificare şi a fost afectată de probleme tehnice

    Producătorul auto japonez Toyota a raportat miercuri prima scădere trimestrială a profitului din ultimii doi ani, în timp ce încearcă să facă tranziţia către vehicule electrice, scrie CNBC.

    Astfel, Toyota a avut un profit operaţional de 1,16 mii de miliarde de yeni, aproximativ 7 miliarde de euro, în al treilea trimestru al acestui an. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut suma este mai mică cu 20%..

    Toyota a început greu tranziţia către electrificare, preşedintele companiei, Akio Toyoda, spunând anterior că o astfel de mutare ar duce la pierderi de locuri de muncă.

    „Sunt 5,5 milioane de oameni care lucrează în industria auto în Japonia. Dintre aceştia, unii au făcut doar muncă legată de motoare. Dacă maşinile electrice devin singura opţiune atunci se vor pierde locuri de muncă”, le-a declarat acesta reporterilor.

    Toyota a fost afectată şi de probleme tehnice. În luna septembrie compania a rechemat 40.000 de maşini în service din cauza unui defect la sistemul de frânare.

  • Netflix confirmă că ultimul sezon din serialul „Stranger Things” va fi lansat în 2025

    Cel de-al cincilea şi ultimul sezon din „Stranger Things” va debuta în 2025, a anunţat Netflix miercuri, potrivit Variety.

    Pentru a sărbători data de 6 noiembrie 1983, supranumită şi „Ziua Stranger Things” – ziua în care Will Byers (Noah Schnapp) a fost răpit în Upside Down – platforma de streaming a lansat şi un videoclip care dezvăluie titlurile ultimelor opt episoade ale serialului, care vor încheia povestea supranaturală.

    Titlurile episoadelor sunt „The Crawl,” „The Vanishing of…,” „The Turnbow Trap,” „Sorcerer,” „Shock Jock,” „Escape From Camazotz,” „The Bridge,” şi „The Rightside Up”.

    Unele dintre aceste titluri fac aluzie la episoade anterioare: „The Vanishing of…”, de exemplu, invocă premiera serialului, „The Vanishing of Will Byers”. Fanii din mediul online au început deja să facă speculaţii cu privire la sezonul final. Unii cred că noua persoană răpită ar putea fi Holly Wheeler, sora mai mică a lui Mike (Finn Wolfhard), care ar fi jucată de actriţa Nell Fisher din „Evil Dead Rise”, dar Netflix nu a confirmat oficial informaţia.

  • Wall Street, cea mai mare piaţă de capital din lume, deschide în creştere puternică după victoria lui Trump: S&P 500 se apreciază cu 2%, Dow Jones cu 3%, Nasdaq cu 1,8%. Acţiunile bancare, din energie cresc puternic. Bursele europene, în teritoriu mixt. La fel şi la Bucureşti

    Acţiunile americane au deschis şedinţa de tranzacţionare de miercuri în creştere puternică, în contextul în care investitorii consideră că noua administraţie condusă de Donald Trump va stimula economia prin reduceri de taxe şi politici pro-business, ceea ce s-ar putea reflecta în profitabilitatea companiilor listate.

    Astfel indicele S&P500 a deschis în creştere cu 2%, Dow Jones cu 3%, iar Nasdaq cu 1,8%, potrivit platformei marketwatch şi a datelor agregate de ZF. De asemenea, acţiunile băncilor americane au crescut, investitorii pariind că ratele dobânzilor vor rămâne mai mult timp ridicate sub conducerea lui Trump, iar administraţia sa va urmări o abordare uşoară a reglementărilor.

    În Europa bursele europene sunt în teritoriu mixt: DAX scade cu 0,5%, FTSE100 creşte cu 0,2%, Paris stagnează. La Bucureşti indicele principal BET a deschis la 0,3% dar ulterior a trecut pe minus iar acum se chinuie să păstreze culoarea verde.

    Revenind peste Ocean, profiturile băncilor s-au majorat după ce Rezerva Federală a crescut ratele dobânzilor pentru a combate inflaţia, dar acest impuls a dispărut pe măsură ce banca centrală a început să reducă costurile de împrumut, scrie CNBC.

    JPMorgan, Bank of America, Citigroup au crescut cu peste 7% în tranzacţiile de dinaintea lansării pe piaţă. Acţiunile Goldman Sachs şi Morgan Stanley au avansat, de asemenea, ajutate în parte de perspectivele că reducerile fiscale vor da un nou impuls relansării afacerilor.

    Investiţiile considerate a fi beneficiare ale unei preşedinţii Trump au explodat pe măsură ce fostul preşedinte părea pregătit să revendice victoria. Acţiunile Tesla, al cărei CEO Elon Musk este un susţinător proeminent al lui Trump, au crescut cu 13% în premarket trading.

    Bitcoin, care ar putea beneficia de o reglementare relaxată, a urcat la un maxim istoric de 75.000 de dolari. Indicele dolarului a urcat la cel mai ridicat nivel din iulie, pe fondul convingerii că tarifele propuse de Trump împotriva principalilor parteneri comerciali ai SUA vor stimula dolarul.

    Randamentul Trezoreriei pe 10 ani a urcat la aproximativ 4,43%, pe fondul speculaţiilor că reducerile de taxe şi alte planuri de cheltuieli propuse de Trump ar stimula creşterea economică, dar ar mări şi deficitul fiscal şi ar reaprinde inflaţia.

    Acţiunile Trump Media & Technology Group, o companie de social media strâns legată de Trump, au crescut cu 37% în premarket trading.

    „Deocamdată, sentimentul investitorilor este pro-creştere, pro-dereglementare şi pro-piaţă, după cum se vede în acţiunea pieţei de peste noapte”, spune David Bahnsen, director de investiţii la The Bahnsen Group. „Se presupune, de asemenea, că activitatea de fuziuni şi achiziţii va creşte şi că vor urma şi alte reduceri de taxe sau că cele existente vor fi prelungite. Acest lucru creează un context puternic pentru acţiuni.”  ​

  • Încă o lovitură pentru industria auto europeană: Acţiunile BMW, Mercedes, Porsche şi Volkswagen scad pe bursă după anunţul victoriei lui Donald Trump. Viitorul preşedinte american promite că va impune tarife comerciale dure

    Acţiunile producătorilor auto europeni au scăzut pe fondul temerilor că Donald Trump ar putea impune tarife comerciale în cel de-al doilea mandat al său, scrie The Guardian.

    Astfel, acţiunile BMW au scăzut cu 7%, cele ale Mercedes-Benz cu 6%, iar Porsche şi Volkswagen au scăzut fiecare cu 5%.

    Trump a promis în campania electorală că va impune tarife dure autovehiculelor străine pentru a proteja locurile de muncă din SUA. Viitorul preşedinte a mai spus că va impune o taxă de import de 10% pentru toate bunurile care nu sunt fabricate local.

    „Vreau ca producătorii germani să-şi deschidă fabrici aici”, a explicat Trump.

    Aceste veşti vin la un moment cât se poate de prost pentru o industrie care se confruntă deja cu dificultăţi financiare şi face planuri de reorganizare.