Pe o piata a finantarilor pentru companiile mici si mijlocii care se aglomereaza tot mai mult, pe masura ce bancherii incep sa dea atentie si acestui sector, BCR incearca cu aceste trei noi produse sa se diferentieze din punctul de vedere al vitezei de acordare si al sistemului de garantii flexibil. "Principalele atuuri ale noilor produse rezulta din faptul ca imprumuturile se pot aproba in 24 de ore din momentul in care clientul depune documentatia de credit", sustine Daniel Cetateanu, director executiv al Directiei IMM din BCR. Cele trei noi produse bancare din portofoliul BCR sunt accesibile societatilor comerciale cu o cifra de afaceri anuala cuprinsa intre 1 si 8 milioane de euro.
Din totalul portofoliului de credite acordate de banci companiilor – aproape 70 de miliarde de lei la finele lunii octombrie, potrivit statisticilor BNR – imprumuturile contractate de intreprinderile mici si mijlocii reprezinta circa 63%, dupa cum spunea de curand Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR. Pe de alta parte, insa, doar 14% dintre IMM-uri apeleaza la credite bancare, in timp ce 86% dintre acestea nu au nicio finantare bancara.
Blog
-
Credite pentru cei mici
-
De ce au crescut SIF-urile cu 10%
"Dupa scaderea abrupta din noiembrie, revenirea este la fel de puternica. In mod normal, pana la sfarsitul anului cresterea va continua, cu eventuale corectii tehnice pe parcurs. Inclusiv lichiditatea pare sa revina la niveluri acceptabile", a declarat un broker din piata.
Indicele blue-chipsurilor, BET, s-a apreciat astazi cu 2,8%, pana la 9.398 de puncte, si pare consolidat peste nivelul de 9.000 de puncte.
Cea mai importanta urcare a fost consemnata de SIF-uri. Indicele BET-FI a inregistrat sapte zile consecutive de cresteri, plusul cumulat fiind de peste 15%. Cotatia s-a apropiat de pragul psihologic de 80.000 de puncte, cotatia de inchidere de azi fiind 79.170 de puncte. Explicatiile pentru aprecierea neasteptat de puternica a titlurilor SIF sunt putine, cea mai des intalnita fiind cea a pretului de piata sub valoarea unitara (raportata la suma activelor). O alta explicatie poate consta in modificarea situatiei contabile din 2008. Aplicarea standardelor internationale de contabilitate, masura ce va intra in vigoare de anul viitor, va mari profitul societatilor de investitii financiare, ceea ce inseamna dividende in crestere pentru actionari. De altfel, in ultimele zile s-a constatat o majorare substantiala a cumpararilor efectuate de persoane initiate.
Valoarea tranzactiilor efectuate astazi s-a ridicat la 18,4 milioane euro, cu 15,6 milioane pe piata principala. Indicele compozit al bursei, BET-C, s-a apreciat cu 1,4%, cea mai redusa valoare dintre toti indicii.
O crestere substantiala, bazata doar pe psihologia investitorilor, a fost consemnata de actiunile Automobile Craiova (simbol AUCS). Titlurile producatorului de autovehicule au incheiat ziua cu un plus de 15,6%, dupa ce a urcat pana la 20% in cursul zilei. Singurul motiv pentru urcarea AUCS este anuntul oficialilor Ford of Europe, conform carora Comsia Europeana va da aviz favorabil preluarii fabrici craiovene in urmatoarele cateva saptamani.
-
Un roman din cinci vrea casa in urmatorii 2-3 ani
Potrivit Barometrului de Opinie Publica (BOP) – lansat astazi, 6 decembrie 2007, de Fundatia Soros Romania – romanii sunt cei mai optimisti nemultumiti dintre toti cetatenii Uniunii Europene. „Avem la nivelul Uniunii Europene cea mai ridicata pondere de nemultumiti optimisti, de oameni care spun ca traiesc prost, dar spera ca o vor duce mai bine daca nu in anul viitor, cel putin peste cinci ani”, spune sociologul Dumitru Sandu, unul dintre autorii studiului.
Sondajul asociat BOP arata ca 33% dintre romani cred ca anul viitor vor trai mai bine, 3% mult mai bine, 33% la fel, 15% mai prost si 2% mult mai prost.
In privinta proiectelor de viata pe termen scurt, rezultatele studiului arata ca 20% dintre romani au in plan ca in urmatorii doi-trei ani sa construiasca sau sa cumpere o casa. Pentru 14% dintre romani principala aspiratie este sa aiba o firma proprie, iar pentru 12% sa plece la lucru in strainatate.
-
Aproape 70% in plus la pensiile facultative
Numarul de participanti al celor sapte fonduri active pe piata romaneasca a ajuns la 42.584 de persoane, lider la capitolul membri fiind Allianz Tiriac cu fondul AZT Vivace (11.442 participanti). La capitolul active clasamentul este insa condus de BCR Asigurari de Viata, al carui fond – BCR prudent – strange in portofoliu active de 3,57 milioane de lei, in crestere fata de saptamana precedenta cu peste 4.163%. La capitolul active, BCR Prudent depaseste, la 30 noiembrie, liderul de pana acum al clasamentului – fondul AZT Moderato administrat de Allianz Tiriac (care are in prezent in portofoliu de 1,95 milioane de lei.
Cititi mai multe despre pensii in GHIDUL de PENSII al BUSINESS Magazin
-
PwC: Tranzactii de 4,4 mld. euro in Romania anul acesta
Conform acestui raport, Romania este primtre primele destinatii alese de investitori, lucru confirmat si de "cele aproximativ 200 de tranzactii si achizitii care sunt estimate pentru acest an, daca luam in considerare doar pe cele cu valoare mai mare de 677.000 de euro", spune Emilian Radu, partener in cadrul diviziei Advisory Services a PwC.
Valoarea totala a trancatiilor de tip M&A (mergers and aquisitions) va ajunge anul acesta la peste 4,4 miliarde de euro, in conditiile in care in primele 10 luni deja a fost atinsa cifra de 4,1 miliarde de euro. In medie, marimea tranzactiilor din acest an, va fi de aproximativ 15 milioane de euro, potrivit declaratiilor fostului director executiv al BCR, Nicolae Danila.
Din totalul tranzactiilor, cea mai rasunatoare si de impact, a fost preluarea Rompetrol de catre KaiMunazGaz pentru 2,1 miliarde de euro, adica aproape jumatate din valoarea totala a pietei romanesti de M&A.
“Incluzand toate tranzactiile care au fost raportate incepand din acest an, 9 tranzactii au adus un excedent de 67,7 milioane euro ca valoare pe afacere si in jur de 10 tranzactii au avut valori intre 33,8 si 67,7 milioane. Cel mai activ sector in ceea ce priveste numarul total de tranzactii incheiate a fost sectorul constructiilor, indeaproape urmat de serviciile financiare, retail & comert si sectorul FMCG”, spune Radu. -
Pegas: Crestem datorita fondurilor europene
"Am identificat la inceputul anului un nou motor de crestere: consultanta pentru fondurile structurale", declara Calin Sarchiz, managing partner la Pegas.
Previziunile pentru cifra de afaceri din acest an se refera la 1,1 milioane de euro, fata de 900.000 euro anul trecut. In 2008, ritmul de crestere ar urma sa se accelereze, previziunile pentru incasari incadrandu-se intre 1,5 si 2 milioane de euro.
-
Bilantul Cosmote la 2 ani
Cheltuielile de capital ale Cosmote Romania din 2005 si pana la finalul acestui an vor ajunge la aproximativ 450 de milioane de euro, dintre care o parte importanta o reprezinta investitiile in dezvoltarea si extinderea retelei. Astfel ca, acoperirea Cosmote este de 98% la nivel de populatie si 86% la nivel teritorial.
Fara aceasta infrastructura, evolutia numarului de clienti nu ar fi fost probabil sustinuta, dat fiind ca numai in ultimul an operatorul de servicii a adaugat in jur de 2 milioane de clienti, urmand ca la finalul anului sa incheie cu peste 3 milioane.
In acelasi timp, reteaua de magazine Cosmote va ajunge la finalul acestui an la 850 de magazine, cu 65% mai mult decat anul trecut, cifra la care Germanos contribuie destul de mult, mai ales ca a achizitionat recent lantul Tel Sim GSM.
-
Suprasubscriere de 4 ori
Transa destinata investitorilor mici a atins nivelul de 470% suprasubscriere, conform datelor Intercapital Invest, distribuitorul ofertei. Ordinele au curs astazi aproape fara incetare pentru actiunile Transgaz Medias, dubland cererea inregistrata ieri.
"Investitorii mari asteapta intotdeauna pana in ultimul moment, pentru ei este mai complicat sa isi transfere banii dintr-un cont intr-altul. Probabil, in ultima zi a perioadei de derulare vor veni cele mai multe ordine de subscriere din partea investitorilor mari", a declarat Mirela Ionescu, presedinte si director general al Raiffeisen capital & Investments, intermediarul ofertei. Sefa intermediarului Transgaz pare ca a avut dreptate, suprasubscrierea transei mari atingand azi nivelul de 420%.
Estimarile initiale privind suprasubscrierea ofertei TGN aratau un nivel de zece ori peste valoarea IPO-ului. Suprasubscrierea ofertei Transelectrica de anul trecut a inregistrat un nivel de 6,5 ori mai mare decat valoarea actiunilor. Dupa cresterea de astazi, nivelul de suprasubscriere inregistrat de Transelectrica va fi, probabil, depasit.
-
Bitdefender, evaluat la 100 mil. $
Componenta grupului de investitori privatia care a investit 7 milioane de dolari in Bitdefender cuprinde si managarii a doua fonduri de investitii, Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) si Balkan Accession Fund. Cele doua fonduri au avut mai multe investitii in Romania, printre care cele la Banca Romaneasca, Banca Agricola, Motoractive, Domenia Credit, Estima Finance, Certinvest, Jet Finance si Domo.
Compania BitDefender, producatoarea solutiilor de securitate IT cu acelasi nume, este avaluata prin aceasta tranzactie la peste 100 de milioane de dolari. Reprezentantii companiei nu au precizat dimensiunea exacta a portofoliului de actiuni transferate dar au mentionat ca este vorba de mai putin de 7%.
Pe langa resursele financiare suplimentare castigate, BitDefender va beneficia si de sustinerea investitorilor in demersul unei posibile listari la una dintre bursele din Romania, Europa sau Statele Unite.
O alta directie este extinderea companiei la nivel global. "Prin experienta noastra vom contribui la aceasta extindere", a declarat Horia Manda, chief investment officer al RAEF.
Pana acum, actioanriatul BitDefender era compus exclusiv din cei doi fondatori, sotii Florin si Mariuca Talpes.
-
Urcarea continua
Pe fondul unor tranzactii de circa doua milioane euro la scurt timp de la deschiderea sedintei, cotatiile s-au apreciat in corpore, urcand BET cu 2% peste cotatia de ieri, si cu 1,5% BET-C. Si evolutia SIF-urilor continua sa fie pozitiva, saltul de peste patru procente de ieri fiind un semnal de cumparare pentru actiunile societatilor de investitii financiare.
Dintre companiile lichide ale pietei o crestere semnificativa este inregistrata de titlurile Bancii Romana pentru Dezvoltare – Societe Generale (simbol BRD), cu o apreciere de aproximativ 4%, in timp ce Banca Transilvania (simbol TLV) s-a majorat cu peste 2%.
Trendul ascendent al bursei este sustinut si de vestile bune din economie. Ultima stire aparuta este deficitul de numai 1% din Produsul Intern Brut (PIB) inregistrat in perioada ianuarie-noiembrie. Veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 21,05% in primele 11 luni fata de perioada similara din 2006, pana la valoarea de peste 30 miliarde euro.