Blog

  • MULTIPLICATORII DE BANI

    Au pe mana zeci sau sute de milioane de dolari sau euro, iar treaba lor – ca si a altor manageri, de altfel – este sa gaseasca afaceri bune unde sa-si plaseze banii ca sa obtina profit. Spre deosebire de ceilalti manageri insa, ei trebuie sa gaseasca afaceri care pot fi vandute peste cativa ani cu mult mai mult decat au fost cumparate.

     

    Intr-o vila discreta, de pe o straduta ingusta din centrul Bucurestiului, se afla birourile uneia dintre cele mai mari companii de investitii din Europa Centrala, Advent. Sefa biroului, Emma Popa-Radu, in varsta de 32 de ani, nu este o persoana foarte cunoscuta publicului larg, dar de numele ei se leaga cateva dintre cele mai mari tranzactii incheiate in Romania.

     

    Printre fondurile de investitii cu activitate sustinuta in Romania, Advent este privit drept un „campion“ al exit-urilor (tranzactii de vanzare a participatiei la o companie in care fondul s-a implicat). De-a lungul timpului, fondurile administrate de Advent si-au multiplicat de cateva ori banii investiti in companii cu renume, precum Mobifon-Connex (preluat anul trecut de Vodafone) sau Terapia (achizitionata recent de producatorul indian Ranbaxy).

     

    „Pana acum, in Romania am iesit pe plus“, spune Emma Popa-Radu. Cutuma industriei prevede ca, in general, sa nu se dezvaluie randamentul pe anumite investitii, ci pe tot portofoliul fondului. De aceea, in pofida faptului ca anumite sume au fost deja publicate, reprezentanta Advent prefera sa nu ofere date concrete despre rentabilitatea investitiilor din Romania ale companiei. Potrivit datelor comunicate deja, se poate estima insa ca Advent a scos din Romania de 5-6 ori mai multi bani decat a bagat.

     

    Un randament mediu de 500% nu este un lucru comun in industria de private equity, desi au fost tranzactii, inclusiv in Romania, in care fondurile au incasat chiar de mai bine de zece ori decat au investit. „500% pentru o perioada de cativa ani este foarte mult pentru intreg portofoliul unui fond. Pe un singur proiect este posibil“, apreciaza Francisc Bodo, investment director in cadrul GED Capital. GED este o companie care administreaza fonduri de investitii in Peninsula Iberica si in Europa de Est si care a avut, la randul ei, cateva exit-uri foarte profitabile. Primul fond al GED destinat pietei romanesti, Fondul Roman Post-Privatizare (FRPP) a fost actionar la companii precum Sicomed, Arctic, IRIDE, Adesgo sau PC Net si mai are participatii la patru firme, intre care cea mai rasunatoare este Continental, care administreaza lantul hotelier omonim. Anul trecut, GED a incheiat cea mai mare tranzactie a sa din Romania – vanzarea producatorului de medicamente Sicomed catre cehii de la Zentiva. Fondul de investitii a obtinut din aceasta tranzactie 40 de milioane de euro, de sase ori mai mult decat a investit.

     

    Ca un randament cu multe zerouri nu este imposibil de obtinut in Romania o demonstreaza si cea mai recenta tranzactie. Grupul General Electric, prin divizia GE Money, a anuntat saptamana trecuta ca va cumpara, pentru 140 milioane de euro, trei companii de servicii financiare. Actionarul majoritar al celor trei este Fondul Romano-American de Investitii (RAEF).

     

    RAEF urmeaza sa incaseze circa 100 de milioane de euro, adica de sapte ori mai mult decat a investit, potrivit lui Horia Manda, senior vicepresident si chief investment officer al RAEF. GE Money va prelua in cursul acestui an firma de consumer finance Ralfi (care ofera credite de consum sub marca Estima Finance), societatea de credit ipotecar Domenia Credit si una dintre cele mai mari companii de leasing independente din Romania, Motoractive.

     

    „Tranzactia a fost gandita de la bun inceput pentru vanzarea impreuna a celor trei firme“, spune Horia Manda. Procesul a inceput in septembrie anul trecut, cand RAEF a vrut sa testeze interesul investitorilor, inclusiv dorinta de a prelua doua sau trei companii sau doar una singura. Fondul a primit mai mult de 14 scrisori de interes, dupa care a urmat o a doua etapa, a ofertelor angajante, iar la sfarsitul lunii martie a fost ales investitorul cu care s-a incheiat tranzactia, povesteste Manda.

     

    Toate cele trei societati au fost create de la zero de RAEF, pe parcurs fondul atragand si alti parteneri. De exemplu, la Ralfi mai este actionar si retailerul de electrocasnice Domo Retail, in timp ce in Domenia Credit si Motoractive este implicat un alt fond – Deutsche Investitions und Entwicklungsgesselschaft DEG, parte a grupului KfW. Mai mult, la Domenia mai este actionar si BERD. GE Money va prelua si partea Domo Retail din capitalul Ralfi si a anuntat ca va incheia in scurt timp acorduri si cu ceilalti actionari. „Procesul de vanzare a fost destul de complex pentru ca a inclus trei companii care actioneaza pe piete diferite, chiar daca tot in domeniul serviciilor financiare, si pentru ca sunt si actionari minoritari – care nu sunt aceiasi la toate cele trei“, explica Manda.

     

    In cei zece ani de cand lucreaza la RAEF, Horia Manda, acum in varsta de 45 de ani, s-a ocupat de cateva zeci de tranzactii. Daca, din punct de vedere financiar, vanzarea „la pachet“ a celor trei firme este cea mai mare a fondului, „poate ca, din punct de vedere economic si social, implicarea in privatizarea Bancii Agricole, alaturi de Raiffeisen, a fost cea mai importanta afacere“, crede Manda. O alta tranzactie la care tine foarte mult este si vanzarea Bancii Romanesti catre National Bank of Greece (NBG).

     

    „Totusi, emotional, cel mai mult ma simt legat de Motoractive, Domenia Credit si Ralfi, pentru ca au fost companii create de noi de la zero, pe care le-am crescut si pe care le-am vandut. Pe un pret foarte bun“. Si nu numai pretul a fost bun, ci si intentia celor de la GE de a continua ideea de creare a unei platforme comune pentru operatiunile celor trei companii, plan inceput de RAEF. Sectorul serviciilor financiare este acum unul dintre cele mai active de pe piata romaneasca. Anul trecut, grupul bancar BNP Paribas, prin divizia de credite de consum Cetelem, a preluat o alta companie de consumer finance din Romania, Credisson. Credisson a fost desprinsa din retailerul de electrocasnice Flanco si avea ca actionar majoritar compania de investitii Oresa Ventures. La un pret de circa 40 de milioane de euro si o investitie initiala de 3,5 milioane de euro, randamentul obtinut de Oresa depaseste 1.000%. Totusi, astfel de randamente sunt conjuncturale, apreciaza Laurentiu Ispir, investment officer la Oresa Ventures. „Ele reflecta mai degraba interesul deosebit al unor investitori strategici pentru o piata sau o cerere mai mare decat valoarea unei companii obtinuta prin metode de evaluare“, spune Ispir.

     

    Cert este ca pretul activelor romanesti a crescut foarte mult in ultimii ani, lucru reflectat, de exemplu, si de pretul pe care s-au angajat sa-l plateasca austriecii de la Erste pentru cumpararea Bancii Comerciale Romane (BCR). Ca o paranteza, si aici putem vorbi de un exit foarte bun pentru doua institutii – ce-i drept de o cu totul alta scala – BERD si IFC, care vor castiga de opt ori mai multi bani decat au platit in 2003 pentru pachetul de 25% din BCR. Si, desi castiga la vanzare, fondurile sunt constiente ca preturile mari care se practica deja in Romania nu le sunt favorabile.

     

    „Partea proasta a aderarii la UE este scumpirea activelor. Apropierea preturilor de cele din vest este periculoasa“, spune Jacek Siwicki, managing partner in cadrul Enterprise Investors, societate ce administreaza mai multe fonduri de investitii regionale. Preturile la care s-au realizat unele din ultimele tranzactii de pe piata sunt destul de mari si pentru investitorii strategeci, dar par si mai mari pentru un investitor financiar, conchide el. „Acum e un moment propice pentru vanzatori, dar noi nu prea avem ce vinde“, rezuma Cristian Nacu, vicepresident al Enterprise Investors (EI), care a facut pana acum un singur exit pe piata romaneasca. Unul dintre fondurile administrate de EI a facut parte dintr-un consortiu, condus de AIG New Europe Fund, care a detinut un pachet minoritar din capitalul operatorului de telefonie mobila MobilRom, transformat ulterior in Orange.

     

    „Investitia a asigurat un randament de aproape patru ori“, spune Nacu. El completeaza ca, in medie, investitiile realizate din toate cele cinci fonduri administrate de EI au adus cam de 2,5 ori mai multi bani. In ceea ce priveste investitia in Orange, Nacu spune ca „tinand cont de faptul ca nu a fost un volum foarte mare de munca, este un randament foarte bun“. Fondurile ar fi putut obtine si mai multi bani, dar pachetul lor a fost cumparat de France Telecom, care era oricum actionarul majoritar al companiei. „Nu poti sa concurezi cu un strategic hotarat“, arata oficialul EI.

     

    Fondurile de investitii au finantat si dezvoltarea celuilalt mare operator de telefonie mobila – Mobifon-Connex, preluat anul trecut de Vodafone. Un alt consortiu de fonduri, din care a facut parte si Advent, a intrat in 1998 in actionariatul Mobifon.

     

    Emma Popa-Radu era atunci la prima tranzactie: „Practic, am sarit in apa de la inceput, ca atunci cand inveti sa inoti, iar pe noi ne-au aruncat in capatul cel mai adanc“. La momentul respectiv, intrarea fondurilor in actionariatul Connex era cea mai mare tranzactie de private equity din Romania, in valoare de 85 de milioane de dolari. „Cand am inceput sa lucrez cu Advent tocmai terminasem facultatea“, spune ea. Iar aceasta tranzactie a fost o buna scoala: „Erau discutiile cu fondurile din consortiu, procesul de due-diligence, o piata noua, o firma infiintata doar de un an de zile, dar care depasise orice asteptari si trebuia sa-ti dai seama cat mai poate sa creasca“. Advent isi facuse totusi intrarea in Romania cu doi ani mai devreme, prin achizitia unui producator regional de bere. Prin achizitii si crestere organica, Brewery Holdings (firma creata de fondurile de investitii administrate de Advent si Jupiter Asset Management) a ajuns in 2000 la o cota de 20% din piata romaneasca a berii. Venirea in Romania a unor mari producatori internationali a intensificat concurenta, dar a si creat premisele unui exit. In 2000, Brewery Holdings ajunsese numarul unu pe piata berii, cu o cota de 20%. In acelasi an, Advent si Jupiter au scos compania la licitatie, cumparatorul fiind desemnat concernul austriac Brau Union, numarul doi pe piata. Austriecii au fost preluati ulterior de Heineken.

     

    Prin vanzarea Brewery Holdings, potrivit European Venture Capital Association (EVCA), Advent si-a multiplicat de 4,2 ori investitia. Iesirea din Connex a avut loc in 2004, cand actionarul majoritar al Mobifon, Telesystem International Wireless (TIW), a rascumparat actiunile fondurilor in schimbul unei sume in numerar si al unui pachet de actiuni TIW. Nu s-a comunicat cat au incasat in final fondurile, dupa tranzactia prin care Vodafone a cumparat Connex si celalalt operator de telefonie detinut de TIW, in Cehia, Oskar Mobil. Dar, pe baza evaluarilor din piata facute la momentul intrarii si cel al vanzarii, se poate estima ca fondurile de investitii au incasat de sase ori mai mult decat au platit in 1998, fara a include si dividendele distribuite in timp.

     

    In spatele acestor cifre stau perioade intregi de munca sustinuta si negocieri indelungate, cu multe momente sensibile in care tranzactia putea sa cada. Horia Manda spune ca in ultima saptamana dinaintea semnarii nu a dormit prea multe nopti. Emma Popa-Radu a mancat multa ciocolata in perioada vanzarii Terapia. De multe ori, nici macar dupa ce s-au pus ultimele iscalituri pe contracte, nu urmeaza euforia. „Dupa semnare, urmeaza alte hartii, aprobari ce trebuie obtinute, anunt in companie, anunt in presa, presa bate la usa, speculatii, nu prea ai timp sa te gandesti la ce ai facut“, spune Emma Popa-Radu. Iar inainte de definitivare, toata lumea incearca sa nu „transpire“ nici o informatie.

     

    „Am fost dezamagiti cand in presa au aparut niste zvonuri care erau departe de sumele pe care le discutam la momentul respectiv. Pe de alta parte, nici nu poti sa zici «nu incepe cu 2, incepe cu 3»“, isi aminteste reprezentanta Advent. Cu doua saptamani inainte de anuntarea vanzarii Terapia, presa indiana scria ca ofertele depuse de doua companii din India, Lupin Laboratories si Ranbaxy, pentru producatorul roman de medicamente se situeaza la circa 200 de milioane de dolari. Ulterior, s-a anuntat ca Ranbaxy va plati 324 de milioane de dolari pentru pachetul de actiuni al Advent.

     

    Reprezentantii fondurilor afirma ca exiturile spectaculoase din ultimul timp se datoreaza imbunatatirii mediului de afaceri si cresterii economice sustinute incepand din 2000. „Investitorii au inteles ca piata romaneasca a crescut si ca aderarea la UE va duce la o crestere si mai importanta“, este de parere Horia Manda. Viteza cu care vine Romania din urma influenteaza preturile platite de investitorii strategici, crede Cristian Nacu de la Enterprise Investors. Probabil ca aceasta situatie nu va mai dura mult, pentru ca este greu de crezut ca dupa cinci ani de crestere economica spectaculoasa vor urma alti cinci ani similari. „Din experienta altor tari, cred ca lucrurile se vor mai aseza si nu vor mai fi atatea preturi spectaculoase“, afirma Nacu.

     

    Va fi din ce in ce mai dificil sa obtii peste 500%, apreciaza si reprezentantul RAEF. „Astfel de randamente nu sunt specifice unei economii dezvoltate, cu exceptia unor sectoare ca IT sau biotehnologia, in care riscurile sunt foarte mari“. Pe de alta parte, Romania inca nu aspira la statutul de piata dezvoltata nici macar in domeniul private equity. Pe plan mondial, in aceasta industrie se invart sume fabuloase. Potrivit statisticilor EVCA, in 2005, numai in Europa fondurile au atras nu mai putin de 60 de miliarde de euro. In acelasi an, plasamentele facute se situeaza in jurul nivelului de 40 de miliarde de euro. Din aceste valori, o mica parte revine si pietei romanesti. Potrivit estimarilor industriei, mai multe companii de administrare ar putea avea circa jumatate de miliard de euro disponibili pentru Romania. Cum acesti bani trebuie plasati, pentru a aduce randamente mai mult sau mai putin spectaculoase, administratorii fondurilor nu apuca intotdeauna sa se felicite pentru exitul taman incheiat. Emma Popa-Radu dixit: „Se intampla atat de multe lucruri in acelasi timp, incat nu apuci sa te duci acasa si sa zici: «Da, am facut o treaba buna». Deja lupti pe un alt proiect“.

  • Destinatia: Polonia

    Polonia a reusit sa atraga la sfarsitul lunii mai doua investitii majore, care vor crea aproximativ 3.000 de locuri de munca. Producatorul japonez de anvelope Bridgestone va construi o noua fabrica in Polonia, dupa cea de la Poznan. Iar a doua investitie va fi initiata de Accenture, care va angaja 1.000 de oameni intr-un centru de outsourcing in Varsovia, unde va oferi servicii de finante si contabilitate, management al retelei de distributie si resurse umane.

     

    Investitia Bridgestone se va situa intre 200 si 300 mil. euro, scrie Puls Biznesu, aici urmand sa lucreze 800 de angajati. Alte 800 de locuri de munca se asteapta sa fie create de viitorii furnizori ai companiei japoneze. Investitia este cea mai mare facuta dupa razboi in regiunea Zachodniopomorskie, din nord-vestul Poloniei. Proiectul va fi parte a zonei economice speciale Kostrzynsko-Slubicka.

     

    Potrivit specialistilor, cererea pentru anvelope va creste cu patru procente anual. „Piata se dezvolta deoarece productia de masini continua sa creasca. Polonia este o piata foarte promitatoare, desi din ce in ce mai multe companii, nu numai producatorii de anvelope, aleg sa investeasca in alte tari“, a explicat Anna Szwajkowska, de la Pirelli Polonia. De exemplu, Pirelli a ales recent sa-si construiasca noile fabrici in Romania si China. 

     

    Un alt producator de anvelope care a dorit sa investeasca in Polonia a fost concernul coreean Hankook. Anul trecut, compania a avut de ales intre Polonia, Slovacia si Ungaria pentru construirea unei fabrici de 500 milioane de euro, unde sa lucreze 1.500 de angajati. In mai 2005, a ales Slovacia, la care a trebuit sa renunte din cauza problemelor aparute in privinta subventiilor de la stat. Dupa alte negocieri cu cele doua tari ramase in cursa, coreenii au ales Ungaria. Productia anuala de 10 milioane de anvelope urmeaza sa fie lansata la jumatatea anului viitor.

     

    Accenture, cealalta mare companie care a decis sa investeasca in Polonia, a ales Varsovia datorita numarului mare de persoane bine pregatite profesional, infrastructurii moderne, precum si stabilitatii economice si politice din tara.

     

    Centrul din Varsovia, relateaza Money Plans, se va alatura celorlalte centre din Europa de Est, cum ar fi cele din Praga, Bratislava si Riga. La nivel mondial, Accenture detine 40 de centre in 20 de tari, in care lucreaza aproape 44.000 de persoane.

  • De doua ori mai mult

    Cehia isi propune ca pana in 2010 sa dubleze cheltuielile publice alocate cercetarii si dezvoltarii. Primul pas va fi facut la anul, cand vicepremierul ceh pe probleme economice, Jiri Havel, va propune ca suma alocata de la buget sa creasca pana la circa 800 de milioane de euro, adica 0,67% din PIB, fata de 0,58%, cat a fost in 2006.

     

    Havel a spus ca, in acelasi timp, guvernul va monitoriza mai atent si eficienta cu care sunt cheltuite aceste sume – a fost deja pregatita o modificare a modului de finantare a cercetarii care sa ia in calcul si rezultatele concrete pe care institutele de cercetare le au.

     

    In 2010, banii pentru cercetare vor ajunge la 1% din PIB. Cehia se va alinia astfel tintei stabilite de UE, care prevede ca activitatile de cercetare-dezvoltare din statele membre sa fie finantate de la bugetele publice cu 1% din PIB, alte 2% fiind acoperite din resurse private. Lider european la acest capitol e Suedia, cu 3,95% din PIB, urmata de Finlanda (3,48% din PIB) si Danemarca (2,62% din PIB). La nivel mondial, lider este Israelul, cu 5% din PIB.

  • Rusii pierd metroul

    Consortiul format din compania franceza Alstom Transport si cea ungara Ganz Transelektro Rt a castigat licitatia pentru livrarea trenurilor pentru doua linii de metrou din Budapesta. Valoarea contractului se ridica la 247 de milioane de euro.

     

    Licitatia nu a fost insa deloc una linistita. Imediat dupa anuntarea castigatorului, un reprezentant al companiei ruse Metrowagonmash, clasata a doua, a anuntat ca va ataca decizia la curtea de arbitraj privind achizitiile publice. Acesta spune ca Metrowagonmash a oferit trenuri cu un pret cu aproximativ 5 milioane de euro mai mic decat cel oferit de consortiul castigator. BKV Rt, compania publica de transport din Budapesta, a anuntat ca ofertele depuse de compania germana Siemens, cea sud-coreeana Hanwa-Rotem si cea canadiana Bombardier au fost descalificate pentru neindeplinirea cerintelor stipulate in caietul de sarcini. In cazul in care rezultatul licitatiei nu ar fi fost contestat, contractul cu consortiul castigator era planificat sa se incheie pe 15 iunie.

     

    Castigatorul va livra 15 trenuri pentru a doua linie de metrou in doi ani de la semnarea contractului. Vor mai fi livrate inca 22 de trenuri fara conductor pentru linia a patra de metrou in 2009 si 2010, cand va fi inaugurata prima parte a liniei.

     

    Pentru a doua parte a liniei exista o optiune pentru furnizarea a inca sapte trenuri. Licitatia pentru trenuri a inceput in luna octombrie 2005, dar a fost intarziata de apelul depus de compania spaniola CAF, care a fost descalificata.

  • Un an de 9 miliarde de euro

    Au aparut primele date certe privind programul de privatizare a CEC, cu toate ca si de data aceasta Finantele au precizat ca statul isi rezerva dreptul ca in orice moment sa intrerupa procesul „in functie de conditiile care ar putea influenta negativ rezultatele privatizarii“.

     

    Investitorii interesati ar trebui deci sa depuna ofertele angajante pentru cele 69,9% din actiunile CEC pana la 17 iulie, iar castigatorul va fi anuntat la jumatatea lui septembrie. Dupa ce vor fi alesi finalistii, adica primele doua sau trei banci cu punctajul cel mai mare, urmeaza faza de depunere a ofertelor imbunatatite, care trebuie depuse pana la jumatatea lui august. Deocamdata, in cursa au ramas aceleasi grupuri bancare interesate de la bun inceput de cumpararea pachetului majoritar de la CEC – National Bank of Greece, Dexia Bank, EFG Eurobank, OTP Bank, Raiffeisen si Monte dei Paschi di Siena.

     

    Mai putin clara este, in schimb, situatia de la BCR, unde Erste Bank, noul proprietar, estimeaza ca incheierea privatizarii ar putea sa dureze pana la sfarsitul lui iulie, dupa ce a convenit cu autoritatile romane prelungirea cu trei luni a termenului stabilit initial pentru luna iunie. Prelungirea termenului se leaga exclusiv de proceduri administrative si de aprobarile din partea institutiilor de reglementare a pietei, sustine Erste, care trage speranta totusi ca rezultatele financiare pe trimestrul al treilea al anului vor fi in masura sa reflecte situatia consolidata, cu includerea adica a rezultatelor BCR.

     

    Autoritatile privesc insa de pe acum ambele privatizari ca fiind gata facute, avand in vedere ca Agentia Romana pentru Investitii Straine a calculat deja pentru 2006 o valoare a investitiilor straine directe de circa 9 miliarde de euro, cu tot cu banii care vor fi incasati pe BCR si CEC. Ana-Maria Cristina, presedintele institutiei, a prezis ca valoarea totala a investitiilor straine directe, fara banii incasati de pe urma celor doua banci, va fi anul acesta de 6,2 mld. euro, diferenta pana la 9 miliarde insemnand sumele cuvenite statului din vanzarea BCR si a CEC.

  • Strategii anului

    Firma ceha de electricitate CEZ, compania petroliera poloneza PKN Orlen si producatorul ceh de medicamente Zentiva sunt, in aceasta ordine, companiile din Europa Centrala si de Est cu cea mai convingatoare si mai coerenta strategie. Clasamentul, citat de cotidianul ceh Hospodarske Noviny, a fost intocmit de publicatia Euromoney.

     

    Companiile din Cehia nu au mai ocupat niciodata pozitii atat de bune in clasamentul Euromoney. Actiunile CEZ au crescut anul trecut cu 80%, cea mai mare crestere inregistrata de companiile monitorizate in Europa Centrala si de Est. CEZ a achizitionat deja companii din Romania si Bulgaria si urmareste cu atentie piata din Rusia. 

     

    Si Zentiva se extinde spre est. Anul trecut, de exemplu, a cumparat producatorul de medicamente roman Sicomed; de asemenea, opereaza pe piata ruseasca si si-a propus sa intre si in Bulgaria. La randul sau, firma ceha de telefonie fixa Cesky Telecom a fost desemnata drept compania cu cel mai transparent sistem de contabilitate din intreaga regiune. Euromoney a apreciat de asemenea calitatea site-urilor Cesky Telecom si CEZ.

     

    Clasamentul intocmit de Euromoney in acest an este dominat de banci si companii de comercializare a petrolului si gazelor naturale, printre ele numarandu-se si banca austriaca Erste Bank, noul proprietar al BCR.

  • Nu i s-a luat, ci i s-a dat

    Dincolo de respingerea previzibila a motiunii simple pentru demiterea ministrului Flutur, PSD a iesit la atac saptamana trecuta contra puterii cu arme inedite. Tocmai dintr-un partid tarat de coruptie la nivelul imaginii publice au rasarit acum acuzatii de coruptie, formulate de Victor Ponta pe tema afacerilor cu energie ale guvernantilor, in special din PC, PNL si PD.

     

    Acuzatiile au lovit in plin, din moment ce liderul conservator Dan Voiculescu chiar a anuntat ca renunta, in favoarea fiicelor, la actiunile detinute in majoritatea firmelor sale, inclusiv in domeniul energetic. Si totusi, citarea iarasi la DNA a lui Adrian Nastase a impiedicat PSD sa rasufle usurat in privinta acuzatiilor de coruptie din jurul marilor sale figuri. Noutatea comica e acum ca Adrian Nastase a fost invinuit intr-un dosar de dare de mita, dupa ce pana acum se remarcase exclusiv prin suspiciuni ca s-ar afla la capatul celalalt al infractiunii.

     

    In rest, Ion Iliescu si conducerea actuala a PSD s-au infruntat din nou pe marginea aceluiasi Pol Social. S-a intamplat intr-o sedinta din care, in ciuda varstei si a experientei, Iliescu a iesit sifonat de criticile venite din partea colegilor, pe care le-a incasat fara riposta, luandu-si doar niste notite. Cu acelasi prilej, liderul Mircea Geoana a tinut sa elimine „confuziile din ultima vreme“ si sa duca definitiv la groapa macar numele, daca nu si naravul de „Pol Social“, impunand la schimb denumirea de Forum Democrat Roman si indemnandu-l pe fostul presedinte Iliescu sa se mai afiseze cu Petre Roman, celalalt initiator al Polului. 

     

    Supararea conducerii partidului a venit de la o emisiune televizata in care Ion Iliescu a reluat, de langa acelasi Petre Roman, planurile de marire politica ale Polului Social, uitand ca in urma cu o saptamana tocmai le abjurase public. Iliescu a ripostat abia a doua zi dupa sedinta si destul de firav in raport cu admonestarile primite, incercand sa duca atentia spre natura blajina a lui Petre Roman, care n-ar prezenta nici un motiv de spaima pentru conducerea PSD. Totusi, patriarhul social-democrat a constientizat atuul simbolic pe care il are in mana („eu nu cred ca de Petre Roman se tem, ci de altceva“), desi a dat asigurari ca nu vrea sa-l foloseasca in sensul subminarii partidului („nimeni nu e interesat de asa ceva“).

  • Nimic despre fotbal

    Din patru in patru ani, industria fotbalului isi dezvaluie potentialul la nivel global. Asa cum o s-o faca si acum, la Cupa Mondiala din Germania. Majoritatea campaniilor de marketing din aceasta perioada se folosesc de forta lui de atractie – fiindca, mai bine chiar decat sexul, fotbalul poate sa vanda aproape orice.

     

    Cine zboara cu operatorul german Lufthansa in aceste zile primeste o ciocolata in forma de minge de fotbal. Cine cumpara anvelope Continental are sansa sa castige bilete la Cupa Mondiala. Daca ajungeti in Berlin, veti observa ca Deutsche Telekom a invelit o parte din turnul de televiziune Alexander, inalt de 368 de metri, amplasat in piata cu acelasi nume, cu o minge de fotbal cu diagonala de peste 30 de metri. Iar orice englez care cumpara un laptop Toshiba cu procesor Intel Centrino Duo pana la data inceperii Campionatului Mondial va primi inapoi 66% din suma achitata, daca Anglia va reusi sa devina pentru a doua oara campioana mondiala, dupa succesul din 1966.

     

    Suporterii din toata lumea, dar nu numai ei, au inceput deja sa fie expusi unei adevarate frenezii de marketing, care va atinge apogeul in timpul turneului final al Cupei Mondiale din Germania. Daca organizatorii ii asteapta pe suporteri, iar jucatorii sunt in cantonamente, sponsorii oficiali ai evenimentului, de pilda, au inceput de mult propria competitie. Fiecare dintre cei 15 sponsori oficiali, de la producatorul de echipamente sportive Adidas la compania Yahoo, a achitat catre FIFA, organizatorul competitiei, in jur de 40 mil. euro pentru a obtine acest drept. Mai sunt si sase sponsori nationali, intre care Deutsche Bahn sau firma de pariuri sportive Oddset, fiecare dintre ei platind cate 13 mil. euro pentru dreptul exclusiv de a folosi in reclamele lor, pe categoriile de produse respective, logo-uri si marci cum ar fi Cupa Mondiala sau mascota evenimentului, furiosul leu Goleo al VI-lea. Intr-un timp relativ scurt, ei trebuie sa-si amortizeze investitia totala de 700 mil. euro, bani pe care i-au achitat catre FIFA.

     

    Conform estimarilor Zenith Optimedia, agentie detinuta de grupul francez Publicis Group, cheltuielile totale de publicitate legate de Campionatul Mondial vor ajunge la un miliard de dolari. La nivel global, cheltuielile de publicitate se asteapta sa creasca cu 6 procente in acest an, ajungand la 429 mld. dolari, dupa majorarea de 4,9% de anul trecut. Aceasta inseamna ca, din cele 25 de miliarde de dolari care se vor cheltui in plus in acest an pe publicitate, un miliard, respectiv 4%, se datoreaza Cupei Mondiale. 

     

    Dar nu toata lumea se bucura ca incepe competitia. Angajatorii, mai ales cei din tarile participante la turneul final, se asteapta ca numarul „imbolnavirilor“ peste noapte ale angajatilor sa creasca semnificativ in perioada in care se desfasoara competitia. De exemplu, la Campionatul European de acum doi ani, numarul angajatilor olandezi care s-au imbolnavit in ziua in care nationala tarii lor a sustinut meciuri a crescut cu 20% fata de cel dintr-o perioada normala. O companie de asigurari din Olanda s-a gandit, prin urmare, sa ofere angajatorilor o noua polita, impotriva riscului de crestere brusca a numarului de imbolnaviri pe durata Cupei Mondiale.

     

    Alti nefericiti sunt, cel putin in Anglia bolnava de fotbal, agentii imobiliari: o cercetare recenta lansata de Yorkshire Bank sustine ca unul din zece supusi britanici cu varste intre 25 si 34 de ani prefera sa-si amane achizitiile din cauza meciurilor nationalei la competitia mondiala. „Agentii vor avea de-a face mai curand cu «vaduvele Cupei Mondiale» – femei ai caror parteneri sunt ocupati sa vada meciurile, in timp ce ele continua sa caute casa perfecta“, spune Gary Lumby, sef al departamentului de retail banking la Yorkshire Bank. In privinta castigurilor inregistrate de pe urma turneului final, prima care va beneficia va fi economia tarii-gazda. Peste un milion de suporteri straini sunt asteptati sa-si sustina echipele favorite si sa cheltuiasca in Germania intre 9 iunie si 9 iulie. Dupa ani in care economia germana a inregistrat rate de crestere nesemnificative, autoritatile spera ca organizarea Cupei Mondiale sa ii ofere acum impulsul necesar. Potrivit analistilor de la Deutsche Postbank, turneul final va avea ca efect o crestere a PIB-ului Germaniei de 0,6%. Raportat la cresterea de 2% asteptata in acest an, aceasta inseamna ca aproape o treime s-ar datora Cupei Mondiale. 

     

    In ceea ce priveste aportul financiar pe care turneul il va injecta in economia tarii, banca germana estimeaza un total de circa 10 miliarde de euro. O suma deloc neglijabila chiar si pentru cea mai mare economie de pe continent. E drept insa ca o parte din ea e deja neutralizata de cheltuielile pentru organizarea Cupei: Marco Bargel, economist sef la Deutsche Postbank, estimeaza ca guvernul si organizatorii au cheltuit pentru renovarea stadioanelor, extinderea drumurilor si a parcarilor, precum si pentru salariile lucratorilor din infrastructura intre 3,6 si 4,8 miliarde de dolari, o suma echivalenta cu aproximativ 0,5% din PIB-ul tarii.

     

    Evident, nu numai economia germana are de castigat de pe urma verii fotbalistice. Agentia de publicitate Dentsu, una din cele mai mari din Japonia, evalueaza impactul Campionatului Mondial asupra economiei tarii la patru miliarde de dolari.

     

    In cazul in care echipa Japoniei ar ajunge in semifinale sau finala, suma ar ajunge la 4,6 miliarde de dolari, entuziasmul care i-ar mobiliza pe niponi urmand sa amplifice impactul economic. Ancheta Dentsu a aratat ca turneul final va creste cheltuielile de consum din Japonia cu 1,9 miliarde de dolari, la care se adauga 200 mil. dolari cheltuite deja in timpul meciurilor de calificare. Din aceasta suma, aproape 800 mil. dolari vor fi cheltuite pe echipamente digitale – televizoare cu ecran plat, DVD recordere, PC-uri si servicii aferente. Vanzarile de alimente si bauturi, inclusiv livrarile de pizza, vor ajunge la 350 mil. dolari, aproximativ aceeasi suma fiind estimata sa ajunga la vanzatorii de obiecte promotionale si suveniruri. 

     

    Compania englezeasca de asigurari Direct Line apreciaza ca britanicii vor cheltui cu ocazia turneului final circa un miliard de lire sterline, adica in jur de 1,9 miliarde de dolari, numai pe electronice de consum necesare sa se poata uita la meciuri. Unul din cinci britanici adulti intentioneaza sa isi cumpere un televizor nou sau un DVD recorder, se arata in studiul Direct Line. Centrul pentru Cercetari Economice si de Afaceri de la Londra apreciaza ca setea fanilor britanici ar urma sa fie stinsa in timpul turneului final cu bauturi in valoare de 285 de milioane de lire sterline, suma ce reprezinta 1% din veniturile anuale ale industriei de profil. Suma a fost calculata in conditiile in care echipa Angliei reuseste sa ajunga pana in semifinalele competitiei. Nu mai putin spectaculos se prezinta industria pariurilor, unde britanicii ar urma sa cheltuiasca in urmatoarea luna un miliard de lire sterline.

     

    In ceea ce priveste audienta atinsa de meciurile Cupei Mondiale, aceasta se asteapta sa fie cea mai mare inregistrata vreodata – aproape 32 de miliarde de telespectatori audienta cumulata pentru toate zilele cu meciuri, in crestere fata de 28,8 miliarde la Cupa din 2002. „Chiar daca ne aflam intr-o perioada de fragmentare media, unde majoritatea programelor inregistreaza scaderi in audienta, audienta turneelor majore de fotbal este in crestere“, a explicat pentru International Herald Tribune Kevin Alavy, analist la London for Initiative, o companie specializata in achizitia de spatiu media. La randul lor, jurnalistii de la Financial Times au facut o comparatie intre boom-ul inregistrat de industria fotbalului din ultimul deceniu si ciclul de viata al unui produs. Conform teoriei, dupa un boom al vanzarilor urmeaza o perioada de stagnare, dupa care incepe declinul. Expertii chestionati de FT sunt insa de parere ca industria fotbalului e inca foarte departe de a-si fi epuizat resursele de crestere.

     

    Cupa Mondiala din Germania nu va avea doar cea mai mare audienta, ci va fi si prima in care new media – Internetul si telefonia mobila – vor juca un rol semnificativ. Joerg Polzer, purtatorul de cuvant al Infront Sports & Media, o companie elvetiana care comercializeaza drepturile media in numele FIFA, a declarat pentru International Herald Tribune ca firma sa a vandut pachete de servicii „new media“ in aproape 100 de tari. Acestea includ in principal difuzarea unor rezumate ale partidelor pe telefonul mobil si mai putin meciuri intregi. Totusi, un numar limitat de meciuri intregi vor fi disponibile in cateva tari pentru cei care vor dori sa le urmareasca pe mobil. Grupul brazilian Globo a cumparat drepturile exclusive de difuzare pe Internet a tuturor partidelor turneului final. Frederico Monteiro, marketing director al site-ului Globo.com, a refuzat sa precizeze pentru Associated Press valoarea tranzactiei, afirmand doar ca suma a fost „foarte mare“. Monteiro se asteapta la aproximativ 100.000 de clienti, in conditiile in care, in functie de viteza conexiunii, sumele ce trebuie achitate pentru vizionarea meciurilor variaza de la 2,69 la 5,02 euro.  

     

    Noutatea cea mai mare a Cupei Mondiale din acest an va fi insa implicarea blogurilor, care tind sa eclipseze presa clasica in materie de comentarii si interpretari ale evenimentelor. Site-ul www.worldcupblog.org, sediul „oficial“ al blogurilor pe tema turneului final, gazduieste pagini separate pentru fiecare tara a carei echipa participa la competitie. Initiatorii site-ului apreciaza ca inainte de inceperea Campionatului Mondial vor avea zilnic intre 50.000 si 100.000 de vizitatori unici, iar numarul paginilor accesate va fi de 250.000. Intre 9 iunie si 9 iulie, administratorii site-ului se asteapta sa aiba zilnic intre 15 si 25 de milioane de accesari.

     

    Audientele tot mai mari si dezvoltarea industriei de publicitate din ultimii ani au dus la cresterea spectaculoasa a incasarilor FIFA din drepturile de televizare pentru competitiile pe care le organizeaza. Daca pentru Campionatul Mondial din 1990, organizat in Italia, incasarile FIFA din drepturi TV au fost de 95 de milioane de franci elvetieni (60,8 milioane de euro), pentru acest an suma ar urma sa se cifreze la aproximativ 1,5 miliarde franci elvetieni (960 mil. euro).

     

    Dupa achitarea unor astfel de sume, televiziunilor nu le ramane decat sa spere ca isi vor recupera investitiile din publicitate. Si au toate sansele sa o faca, ba sa ramana si cu ceva profit. Pe langa audientele record din timpul meciurilor, de peste 80% si chiar 90% (in 2002, sfertul de finala Anglia-Brazilia a avut in Brazilia un market share de 94,2%), companiile care achizitioneaza spatii publicitare au inceput sa fie atrase de inca un lucru: tot mai multe persoane aleg sa urmareasca meciurile in localuri sau pe ecrane special amenajate in spatii publice.

     

    Avantajul este ca nu mai pot schimba canalul in timpul pauzelor publicitare, sansele ca mesajul publicitar sa ajunga la ele fiind mult mai mari. De exemplu, la Campionatul Mondial din Asia, numarul telespectatorilor care au urmarit meciurile in alta parte decat acasa a fost estimat la 2,5 miliarde, aproximativ 10% din total. 

     

    Iar lantul celor ce castiga de pe urma apetitului microbistilor pentru socializare in aer liber nu se opreste la televiziuni. Daca orice terasa mai rasarita din orasele romanesti s-a ingrijit deja sa-si procure macar un televizor nou cu ecran plat pentru vara Campionatului, culmea in materie de oferte combinate pare s-o fi atins luxul arabesc oferit de hotelurile Golfului. Emirates Palace din Abu Dhabi, operat de lantul Kempinski, a construit special pentru eveniment un amfiteatru cu aer conditionat si bufet suedez, in gradina hotelului. Oaspetii sunt poftiti sa vada meciurile pe un ecran urias, iar intre meciuri sa se intreaca in jocuri video cu tema fotbalistica, invingatorii fiind gratulati cu console pentru jocuri video, DVD playere, pranzuri si cine la acelasi Emirates Palace. Si cand te gandesti ca au si cazare ieftina, la nici jumatate de pret fata de cat costa dincolo, la Burj al-Arab.

  • Eterna rivalitate

    Lupta pentru pozitia de lider pe piata globala a echipamentelor sportive va fi la fel de dura ca si cea pentru titlul de campioana mondiala. Armata de marketing a Nike va fi nevoita sa lupte acum in camp deschis cu cea a germanilor de la Adidas, chiar pe terenul acestora.

     

    ADIDAS Omniprezenta va fi cuvantul de ordine pentru Adidas la acest turneu final: dupa ce, din 1970, meciurile Cupei Mondiale se joaca cu mingi adidas, logo-ul companiei fondate de Adi Dassler va putea fi vazut acum pe echipamentele arbitrilor, ale voluntarilor si pe afisele din interiorul si din afara stadioanelor. In plus, compania germana a achizitionat si drepturile exclusive de a-si face publicitate in timpul difuzarii meciurilor de catre ABC si ESPN in Statele Unite, blocand accesul telespectatorilor la reclamele Nike. Bugetul alocat pentru intreaga campanie a fost pe masura: 200 de milioane de dolari.

     

    NIKE In fata unei astfel de ofensive si cu un buget de „doar“ 100 de milioane de dolari, strategia celor de la Nike s-a indreptat spre marii campioni si pe promovarea frumusetii fotbalului. Vor sa invinga mizand pe echipa nationala a Braziliei, marea favorita la castigarea competitiei, cu stelele Ronaldinho, Ronaldo si ceilalti. In centrul campaniei de marketing lansate la nivel mondial a pus de data aceasta o expresie portugheza – „joga bonito“, pe care compania a tradus-o „play beautiful“.

     

    RISCURI Miza exclusiva pe marile vedete si pe echipe nationale, strategia adoptata de Nike, are insa si riscuri de care adidas, cu abordarea sa mai conservatoare, e scutita. Cu numai cateva saptamani inainte de Mondiale, atacantul Angliei, Wayne Rooney, incaltat cu ghetele speciale Air Zoom Total 90 Supremacy, produse de Nike, s-a accidentat, ceea ce inseamna ca va pierde cel putin primele partide ale nationalei din cadrul turneului. Iar in cazul in care nationala Braziliei va fi eliminata in mod neasteptat in fazele inferioare ale competitiei, toata campania Nike s-ar putea transforma intr-un esec.

  • Sa castige cine trebuie

    Dupa ce au adunat, au scazut si au ponderat, expertii de la ABN AMRO au descoperit ca, pentru binele economiei mondiale, cel mai bine ar fi ca Italia sa castige Campionatul Mondial de Fotbal din Germania. Cum insa nu tot ce-i bine se si intampla, bancherii au continuat calculele si au ajuns la concluzia ca finala se va disputa cel mai probabil intre Brazilia si Franta, urmand ca Brazilia sa fie marea invingatoare. Modelul propriu dezvoltat de ABN AMRO, in studiul intitulat „Soccernomics 2006“, permite estimarea evolutiilor echipelor nationale la Campionatul Mondial in functie de doi factori: locul ocupat de acestea in clasamentul FIFA Coca-Cola si performantele cluburilor la care activeaza jucatorii lor. La turneul din 1998 din Franta, modelul a permis anticiparea corecta a invingatoarei si a trei din cele patru semifinaliste, printre care si Croatia, surpriza competitiei.

     

    In 2002, lucrurile nu au mai stat la fel de bine, din cauza rezultatelor surprinzatoare inregistrate in grupe. Pentru a afla insa tara care ar trebui sa triumfe la turneul final din Germania pentru ca economia mondiala sa aiba cel mai mult de castigat, analistii de la ABN AMRO au dezvoltat, mai in gluma, mai in serios, un rationament extrem de ingenios. Ca impactul sa fie cat mai aproape de maxim, Italia ar trebui sa joace finala cu Germania. In cazul in care acest lucru ar avea loc, expertii ABN AMRO au determinat, pe baza performantelor economice din aceste doua tari, nu numai castigatoarea, Italia, dar chiar si evolutia scorului. Au pornit de la premisa, sustinuta cu argumente statistice si psihologice (efectul de „feel good“), ca un succes al echipei nationale are influente benefice asupra economiei tarii respective, ceea ce ar urma sa aiba efect si pentru economia mondiala.

     

    Mai intai au fost eliminate din calcul Statele Unite si tarile asiatice, deoarece economiile din aceste state au inregistrat evolutii pozitive in ultimii ani si nu au nevoie de vreun impuls suplimentar. Pentru ca impactul sa fie global, este necesar ca tara castigatoare sa aiba o economie puternica: astfel, au iesit din calcule si tarile din America Latina, cele din estul Europei, precum si statele mici si medii din Europa Occidentala. In finala bancherilor au intrat Germania si Italia – o reeditare a finalei Cupei Mondiale din 1982, castigata de Italia cu 3-1. Fiindca amandoua tarile au economii cu rate scazute de crestere, piete ale muncii inflexibile, somaj ridicat si sisteme financiare ineficiente, bancherii de la ABN AMRO au cazut de acord ca la pauza scorul va fi de 0-0. In repriza a doua insa, spectacolul va fi total, demn de o finala de Cupa Mondiala. Cum economia germana este mai greu de urnit din loc, tara gazda va reusi deschiderea scorului. Impactul pozitiv asupra economiei germane, dat de organizarea Cupei Mondiale, ii ambitioneaza insa pe italieni, care reusesc sa egaleze in minutele urmatoare. Cum productia in Italia a scazut in ultimii ani, italienii primesc un penalty pe care il transforma. Germanii trag din greu sa egaleze. Dar intotdeauna italienii au stiut sa se apere – ba chiar sa iasa pe contraatac, speculand spatiile mari din apararea nemtilor, create de indicele de incredere care a ajuns in Germania la cel mai inalt nivel din ultimii 15 ani. Asa incat azzurii dau lovitura decisiva: 3-1. Finala este jucata. Revirimentul economiei mondiale poate incepe.