Guvernul a aprobat joi o ordonanţă de urgenţă stabilind cadrul legal în care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (ASS) poate prelua creanţele bugetare ale unor companii cu capital de stat, care prezintă importanţă strategică pentru economie.
„Această procedură va contribui la încasarea creanţelor, concomitent cu dezvoltarea activităţii economice a acestor societăţi, prin atragerea unor potenţiali investitori, şi va avea un impact social important, prin păstrarea locurilor de muncă aflate în acest moment în pericol. Concret, AAAS preia de la ANAF creanţele bugetare – impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri ale bugetului general consolidat, inclusiv accesorii – asupra unor societăţi cu capital majoritar sau integral de stat. Creanţele vor fi calculate până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţe aprobate, iar după preluarea de către ANAF îşi vor păstra acelaşi regim juridic”, se arată în comunicatul de presă emis de guvern.
Pentru litigiile existente şi procedurile reglementate de Legea nr. 85/2014, AAAS preia toate drepturile şi obligaţiile ANAF, iar actele îndeplinite anterior rămân valabile.
► În urmă cu 20 de ani, tocmai înfiinţasem Zitec (am sărbătorit aniversarea a 20 de ani în iunie 2023). Nu mă gândeam atât de departe în viitor când am fondat Zitec, dar ştiam cu siguranţă că îmi doream să fac lucrurile altfel, mai bine decât ceea ce experimentasem la locurile de muncă anterioare. Voiam să am mai multă autonomie, libertate să experimentez şi un impact mai mare în companie. Mi-am dorit ca aceeaşi experienţă să fie trăită de toţi cei care lucrau cu noi.