Tag: sistem monetar

  • FMI va avea nevoie de bani. Multi bani: 350-400 mld. dolari

    Liderii G20 au discutat, de la declansarea crizei incoace, varii
    posibilitati de reformare a sistemului monetar international, care
    ar include si o schimbare de statut a monedei in care acorda
    imprumuturi FMI – drepturile speciale de tragere (DST).

    In timpul mandatului lui Dominique Strauss-Kahn, Fondul a facut
    cunoscut ca este deschis ideii de crestere a rezervelor sale de
    valuta, in conditiile in care va exista insa un consens privind un
    nou sistem monetar international. FMI detine rezerve de DST (moneda
    compusa dintr-un cos de dolari americani, lire sterline, yeni
    japonezi si euro) in virtutea contributiei statelor membre, care
    pot beneficia ulterior de finantare proportional cu cota lor de
    contributie la Fond.

    Conform datelor BNR, Romania are o cota de participare la FMI de
    1,03 miliarde DST (1,224 miliarde de euro), insemnand 0,47% din
    cota totala a statelor membre, respectiv 10.552 de voturi (0,48%
    din total).

    Un purtator de cuvant al FMI a specificat ca discutiile despre suma
    necesara cresterii rezervelor valutare nu au legatura cu
    declaratiile din urma cu cateva zile ale sefei Fondului, Christine
    Lagarde, care spusese ca FMI va avea nevoie de resurse financiare
    mai mari pentru a face fata crizei datoriilor suverane. Una dintre
    principalele motivatii ale discutiilor despre reformarea sistemului
    monetar mondial este insa incurajarea Chinei sa-si reduca rezervele
    valutare uriase, de 3.000 de miliarde de dolari, despre care SUA si
    alte state industrializate considera ca dezechiibreaza economia
    mondiala. FMI si G20 vor decide, de asemenea, asupra schimbarii
    cosului valutar al DST, in sensul includerii yuanului
    chinezesc.

    Suma de 350-400 de miliarde a fost calculata de expertii FMI
    pornind de la cererea proiectata de rezerve pentru cele mai multe
    dintre pietele emergente si in curs de dezvoltare care ar putea sa
    se confrunte cu dificultati in anii urmatori, cu exceptia insa a
    Chinei si a exportatorilor majori de petrol. Aceasta cerere ar
    putea atinge 1.600 de miliarde de dolari in cinci ani.

    La ora actuala, resursele FMI se ridica la 1.500 de miliarde de
    dolari, neincluzand activele in aur si creditele in derulare.

  • Sistemul monetar al viitorului. Ne intoarcem la etalonul aur?

    Indicator al sanatatii unei monede, raportul dintre datoria
    totala a unei tari si PIB este in Statele Unite evident
    dezechilibrat, dupa ce a ajuns la peste 370%. Scepticii spun ca
    asta e dovada ca economia se afla intr-o plina bula a datoriei,
    fiindu-i necesari din ce in ce mai multi dolari imprumutati pentru
    a obtine un dolar de produs intern brut, raport care ajunsese
    recent la 10 dolari imprumutati pentru un dolar de crestere a
    PIB.

    Fata de anul 2000, PIB a crescut cu 56% (de la 9,4 trilioane de
    dolari la 14,7 trilioane), insa datoria totala s-a umflat cu 112%
    (de la 26,1 trilioane de dolari la 55,3 trilioane), potrivit
    USDebtclock.org. In timpul crizei din 1929-1933, acelasi raport
    ajunsese la un maximum de aproape 300% inainte de a face implozie
    si de a trimite intreaga lumea intr-un vertij la capatul caruia
    s-au aflat ororile razboiului mondial. Iar acum, tot razboiul
    dintre republicani si democrati se duce exact pe tema datoriei:
    poate fi marit plafonul de indatorare, ca statul sa nu ramana fara
    bani, sau trebuie taiate drastic cheltuielile, tocmai intr-o
    perioada cand relansarea economiei SUA e incerta?

    Cantitatea de moneda americana de pe piata a crescut deja odata
    cu programele de stimulare Q1 si Q2 de care aminteam mai sus si
    odata cu ea au crescut (aproape s-au dublat) si preturile
    principalelor marfuri. Corelatia dintre cresterea ofertei de dolari
    si inflatia mondiala nu denota insa o cauzalitate mecanica, afirma
    unii analisti: marfurile s-au scumpit pentru ca exista o cantitate
    mai mare de bani in piata, insa acea cantitate n-ar fi de dolari,
    ci de yuani.

    China, mai mult decat Statele Unite si Europa la un loc,
    tipareste yuani ca sa plateasca cu ei cantitatea in crestere de
    materii prime pe care o cere economia sa. Intre 1996 si 2008 China
    si-a crescut masa monetara M2 cu 17,4%, iar in 2009 ritmul de
    crestere fata de anul precedent a fost de 24,6%. La randul lor, SUA
    au majorat cu 6,3% masa monetara intre 1996 si 2008, iar in 2009 cu
    3,5% fata de anul precedent.

    La randul sau, Europa sta si ea destul de inconfortabil, mai
    ales ca nevoia de reformare a fundamentelor zonei euro se suprapune
    peste calendarele electorale din Germania si Franta. Conducerea
    Bancii Centrale Europene (BCE) ia in discutie saptamana aceasta
    problema datoriilor Greciei, unde criza datoriilor s-a acutizat.
    Problema in cazul Greciei este evident de solvabilitate, iar
    randamentele pe care le cer investitorii pentru a cumpara datorie
    greceasca arata clar ca isi fac foarte putine sperante ca Atena va
    fi vreodata in stare sa isi onoreze platile in structura lor de
    acum.

    Europa este insa divizata intre viziunea Germaniei, care nu-si
    doreste acordarea unor noi imprumuturi Greciei, ci restructurarea
    celor existente, si cea a Bancii Centrale Europene, pentru care o
    restructurare, fie ea si una “soft”, ar insemna decredibilizarea
    anticipata a oricaror alte viitoare emisiuni de datorie ale zonei
    euro.

    Tratamentul care a fost aplicat in Grecia din mai anul trecut si
    pana acum nu a dat roadele asteptate: economia nu si-a revenit,
    majoritatea imprumuturilor au fost folosite sa le rostogoleasca pe
    cele vechi, insa la dobanzi mai mari, iar tintele fiscale au fost
    ratate. Aceasta a deschis discutia despre posibilitatea ca
    aplicarea masurilor fiscale si tot programul de privatizare in
    valoare de 50 de miliarde de euro, la care Grecia s-a angajat
    pentru urmatorii trei-cinci ani, sa fie scoase de sub autoritatea
    Atenei si trecute in raspunderea directa a Bruxellesului. Ar
    insemna un pas inainte spre unificarea fiscala a zonei euro, asa
    cum e ea dorita de Germania, dar tot nu ar exclude un deznodamant
    prost al crizei datoriilor grecesti, lucru sanctionat prompt prin
    retrogradarile succesive de rating suferite de Grecia din partea
    Moody’s sau a Fitch.

    Coruptia, birocratia, fuga profiturilor in strainatate, faptul
    ca economia elena se afunda in recesiune in loc sa-si revina si
    faptul ca protestele de strada zilnice au devenit sport national
    compun un amestec cu potential exploziv, care ii determina pe unii
    comentatori greci si straini sa propuna o solutie radicala, de
    iesire din zona euro si din UE si de reintoarcere la drahma, pentru
    a-si putea apoi reaseza datoriile prin devalorizarea puternica
    (50-60%) a propriei monede. Ar fi pentru prima data cand un stat
    renunta la moneda unica (mecanismul de iesire din zona euro nici
    macar n-a fost prevazut in tratate), iar consecintele pentru zona
    euro ar fi catastrofale: dupa Grecia, pe usa ramasa deschisa ar
    putea urma oricand Irlanda si Portugalia, lipsite si ele de
    capacitatea de rambursare conform planului a imprumuturilor uriase
    pe care le-au angajat.

    Nimeni nu vrea sa deschida insa o astfel de cutie a Pandorei,
    pentru ca proiectul monedei unice europene e sfant pentru liderii
    ei, iar cei ce au interesul economic ca zona euro sa reziste si sa
    poata oferi o contrapondere solida la dominatia mondiala a
    dolarului sunt multi. Pe investitorii chinezi ii vedem deja in
    Grecia, cumparand active si oferindu-si sprijinul. Si daca ne luam
    dupa conservatorii americani speriati de o invazie rosie, au
    inceput deja sa faca acelasi lucru si in SUA.

  • Paul Krugman: De ce da Canada lectii SUA

    Si totusi, pe masura ce atentia lumii se muta de la salvarea
    financiara la reforma financiara, tacutele povesti de succes merita
    cel putin la fel de multa atentie ca si spectaculoasele prabusiri.
    Trebuie sa invatam de la aceste tari, care este evident ca au mers
    pe calea cea buna. Iar in fruntea acelei liste este vecina noastra
    de la nord. Acum, Canada este un model de urmat foarte
    important.
    Da, stiu, Canada se presupune ca e plictisitoare. Bilunarul New
    Republic a catalogat in urma cu doua decenii “Worthwhile Canadian
    Initiative” ((“O initiativa valoroasa a Canadei”, titlul unui
    comentariu din The New York Times din anii ’80) drept cel mai
    plictisitor titlu din lume. Dar eu am considerat intotdeauna Canada
    fascinanta tocmai pentru ca e similara cu Statele Unite in multe
    feluri, dar nu in toate. Ideea este ca atunci cand experienta
    canadiana si cea americana se despart, e foarte probabil ca
    diferentele politice, mai degraba decat cele culturale sau de
    structura economica, sunt responsabile pentru acea diferenta.

    Si oricum, cand vine vorba de sectorul bancar, plictiseala e buna.
    In primul rand, putina istorie. De-a lungul ultimului deceniu, SUA
    si Canada s-au bucurat de aceleasi avantaje globale. Ambele s-au
    confruntat cu aceeasi avalansa de marfuri ieftine si bani ieftini
    din Asia. Economistii din ambele state anuntau entuziasti ca era
    recesiunii severe luase sfarsit. Dar cand lucrurile s-au stricat,
    consecintele au fost foarte diferite aici si dincolo. In SUA,
    executarile de ipoteci s-au inmultit, unele mari institutii
    financiare s-au prabusit, iar altele au supravietuit doar datorita
    injectiilor masive de capital din partea guvernului. In Canada nu
    s-a intamplat nimic din toate astea. Ce-au facut canadienii
    diferit?

    Nu a fost vorba de politica dobanzii de referinta. Multi
    comentatori au invinuit Rezerva Federala pentru criza financiara,
    sustinand ca aceasta a creat bula dezastruoasa, tinand foarte jos,
    pentru prea mult timp, nivelul dobanzii de referinta. Dar dobanda
    de referinta din Canada era similara cu cea din SUA, deci se pare
    ca doar dobanda joasa nu e suficienta ca sa produca o criza.
    Experienta Canadei pare de asemenea sa contrazica opinia, puternic
    promovata de Paul Volcker – formidabilul fost presedinte al
    Rezervei Federale – ca radacinile crizei noastre rezida in
    dimensiunile institutiilor noastre financiare, in existenta
    bancilor “prea mari ca sa cada”. Dar in Canada toate bancile sunt
    prea mari ca sa cada: cinci grupuri bancare domina scena
    financiara.
    Pe de alta parte, experienta Canadei pare sa sprijine opiniile
    celor ca Elizabeth Warren, sefa comisiei Congresului care se ocupa
    cu supravegherea redresarii bancilor: ea a atribuit mare parte a
    vinei pentru criza faptului ca nu s-a reusit protejarea
    consumatorilor de creditele inselatoare. Canada are o Agentie a
    Consumatorului Financiar independenta, care a restrans drastic
    creditele de tip “subprime”.

    Cel mai important, experienta Canadei pare sa le dea dreptate celor
    ce spun ca un sistem bancar poate fi mentinut sanatos daca il
    pastrezi plictisitor, adica daca limitezi pragurile de risc pe care
    si le pot asuma bancile. Statele Unite aveau un sistem bancar
    plicticos, dar lipsa reglementarilor din vremea lui Reagan a facut
    lucrurile periculos de interesante. Canada, in schimb, a mentinut o
    moleseala placuta.

    Mai concret, Canada a fost mult mai stricta in limitarea
    tranzactiilor cu bani imprumutati pe credit pe care le puteau face
    bancile. A limitat de asemenea si procesul de securitizare, in care
    bancile impachetau si revindeau creditele din portofolii, un proces
    ce se presupunea ca ar fi ajutat bancile sa isi reduca riscurile,
    prin fragmentarea creditului, dar care in practica s-a dovedit o
    modalitate pentru banci de a face pariuri tot mai mari pe banii
    altora.Nu e niciun dubiu ca in ultimii ani aceste restrictii au
    insemnat mai putine oportunitati pentru bancheri de a veni cu idei
    destepte decat in situatia in care Canada ar fi urmat zelul de
    dereglementare al Americii. Dar, asa cum s-a dovedit, a fost spre
    binele lor.

    Deci care sunt sansele ca SUA sa invete din succesul Canadei?
    De fapt, legea reformei financiare pe care Camera Reprezentantilor
    a adoptat-o in decembrie va canadianiza sistemul american. Va crea
    o Agentie de Protectie a Consumatorului Financiar, va limita
    tranzactiile bancilor cu bani imprumutati si va limita
    securitizarea, cerand creditorilor sa-si pastreze o parte a
    riscurilor aferente imprumuturilor acordate.
    Dar perspectivele pentru ca o lege similara sa capete cele 60 de
    voturi de care are nevoie in Senat sunt nesigure. Republicanii sunt
    foarte porniti impotriva oricarei reforme financiare serioase –
    nici macar un singur republican nu a votat pentru lege in Camera
    Reprezentantilor – si chiar si unii democrati sunt
    ambivalenti.
    Asa ca e mare probabilitatea sa nu facem nimic sau nu cine stie ce
    ca sa prevenim viitoarele crize bancare. Dar nu va fi din cauza ca
    nu stim ce avem de facut: avem un exemplu clar despre cum sa
    mentinem sigur sistemul bancar – chiar sub nasul nostru.