Tag: scriitor

  • Latura întunecată a succesului austriac în Est

    Scriitorul Peter Handke era un recunoscut admirator al fostului dictator iugoslav Slobodan Miloşevici, în timpul căruia Balcanii de Vest au cunoscut crunte războaie interetnice în care liderul sârb a avut un rol esenţial. Dictatorul a murit în timp ce era judecat de Tribunalul de la Haga pentru genocid şi crime de război. Handke a fost prezent la înmormântarea lui Miloşevici, în 2006, unde l-a ridicat în slăvi. Privit ca personaj separat, austriacul cu pasiunea sa pentru un lider balcanic cu tendinţe criminale poate părea o ciudăţenie. O bancă austriacă, HypoAdria, este o altă ciudăţenie. Aceasta a contribuit la coşmarul balcanic, finanţându-i pe cei pe care războiul i-a făcut bogaţi.

    În „Coşmarul HypoAdria” – cronici despre fraudă bancară şi corupţie –, ziaristul Stefan Apfl explică pe larg ascensiunea şi căderea băncii austriece. Materialul a fost publicat în revista Falter.

    Când a preluat funcţia de director general al Hypo Bank, fiul de fermier în vârstă de 39 de ani Wolfgang Kulterer a prezentat destinul băncii astfel: „Extindeţi-vă sau muriţi”. Pentru ca instituţia cu 220 de angajaţi şi active totale de 1,9 miliarde de euro să-şi aducă balanţa în echilibru, guvernul regional din Carintia a trebuit să preia controlul. Trei angajaţi au fost aleşi să se ocupe de tranzacţiile din afaceri străine. Aceasta se întâmpla pe 1 noiembrie 1992. Într-o duminică, la începutul lunii decembrie 2009, adică 17 ani mai târziu, ministrul finanţelor Josef Pröll (de la Partidul Popular Austriac) s-a văzut în situaţia de a lua o decizie similară: să salveze banca sau să o lase să moară. Hypo avea atunci 8.000 de angajaţi în 13 ţări din sud-estul Europei şi active de 43,3 miliarde euro. Pröll s-a decis în favoarea naţionalizării – se temea de un efect de domino care s-ar fi simţit de la München la Viena şi de la Klagenfurt la Zagreb.

    Cu toate acestea, rămâneau pericole mari. După ce s-a aflat despre miliardele de euro în credite neperformante din Croaţia, nervozitatea a izbucnit şi s-a propagat de-a lungul axelor guvernului, la birourile bancare şi la procurorii federali. La München, capetele au început să se întoarcă spre Hypo. Ministrul bavarez pentru afaceri economice a descris preluarea băncii din 2007 o „decizie greşită catastrofal”, care va costa statul 3,7 miliarde de euro. Şi Austria urma să bage mâna adânc în buzunare. Jurnalistul Robert Misik a vorbit despre „Hypocoşmarul Adria”.

    Rădăcinile coşmarului au apărut în Croaţia, unde acuzaţii de corupţie sistematică, spălare de bani şi nepotism au căpătat proporţii masive. Însă pentru a înţelege mai bine agitaţia creată de miliardele pierdute, povestea trebuie dusă în anii 1990.

    În timp ce Hypo deschidea filiale de leasing în 1993 în Slovenia şi Croaţia, războiul civil iugoslav făcea ravagii la doar câteva sute de kilometri spre est. Companiile austriece, şi mai ales băncile, au fost printre primii care au păşit în regiune, fiind pionierii pieţei din Balcanii de Vest. Hypo a acordat un împrumut de aproximativ 140 de milioane de şilingi austrieci regimului croat de după război. Acest lucru i-a deschis uşa către o ţară în care liderii războinici făceau milioane din tranzacţii cu arme şi privatizări, iar sub mantia democraţiei îşi împărţeau ţara între ei.

    În 1996 a fost înfiinţată Hypo Banka Croaţia. Hypo era specializată în imobiliare, dar închiria totul de sub soare, de la iahturi şi utilaje de construcţii la clădiri şi instalaţii solare. În 1999, activele băncii se ridicau la doar 4,5 milioane euro. Proprietarii, landul Carintia şi grupul financiar Grazer Wechselseitige, au primit dividende între 10% şi 15%, plăţi de vis pentru o bancă de stat al cărei model de afaceri era să investească la nivel regional. Apoi s-a aflat că şi croaţii care se înfruptau din fructele războiului îşi păstrau profiturile în conturile Hypo din Carintia. „Hypo a fost finanţatorul privatizărilor-jafuri din timpul dictaturii lui Tudjman“, spunea în 2010 sub rezerva anonimatului un agent de afaceri austriac de rang înalt. De fapt, cu greu cineva ar fi putut fi convins atunci să fie expus cu nume şi prenume; erau prea multe în joc, inclusiv reputaţia bancilor austriece. Aceasta este latura întunecată a prea lăudatului succes austriac în est, adusă la lumină de cazul Hypo.

    În 2000, Hypo era ameninţată de un default pe un credit de un miliard de şilingi. Aceştia erau bani pentru care fostul regim al lui Franjo Tudjman a dat garanţii „care n-au fost examinate mai atent” – după cum s-a înţeles la vremea respectivă. Kulterer a primit permisiunea de a „conduce afaceri în Croaţia de care alte bănci străine n-ar fi îndrăznit să se atingă”, a scris Der Standard la acea vreme. „Carintia îl susţinea, dornică să fie mândră de banca sa.” Jörg Haider însuşi a profitat de Hypo ca maşină de făcut bani pentru mult iubita sa Carintie, care a obţinut astfel acces la pieţele din sud-estul Europei. Nou-alesul guvernator a călătorit regulat în Slovenia şi Croaţia pentru a-şi folosi contactele cu politicieni de dreapta. În anii care vor urma, regiunea Istria va deveni „California din sud-estul Europei”, prezicea în 2000 managerul Hypo Günter Striedinger. La vremea respectivă nu exista niciun proiect turistic semnificativ care să nu fie derulat prin Hypo şi niciunul care să fi fost văzut ca fiind curat în industria de profil.

    Un exemplu dezvăluit de săptămânalul german Die Zeit arată cât de corupte erau moravurile în aceste tranzacţii, precum şi modul în care FPÖ (Partidul Libertăţii din Austria, cu tendinţe de extremă dreapta) îşi umplea cuferele cu bani. Astfel, în anul 2000, o companie a deputatului FPÖ Detlev Neudeck a achiziţionat 374.000 de metri pătraţi de litoral de la oraşul istrian Vodnjan. Proprietatea a fost reclasificată ca teren pentru dezvoltare curând după aceea, urmarea fiind că preţul a crescut de 200 de ori peste noapte. Acordul a fost finanţat de Hypo, iar managerul local al băncii austriece era preşedinte al consiliului de supraveghere al companiei imobiliare. Reclasificarea fusese promisă băncii înainte de achiziţie, a dezvăluit mai apoi şeful Hypo, Kulterer, într-un ziar local. Însuşi Haider se pare că a pregătit acordul cu un guvernator local, Stefo Zufic, care a devenit director general al unei companii implicate în afacere.

    În 2001, banca naţională austriacă a auditat operaţiunile croate ale Hypo. „În situaţiile cu anchete de solvabilitate şi recenzii privind bonitatea debitorilor, Hypo Croaţia nu procedează suficient de atent şi nu are grijă suficient de condiţiile de rambursare a împrumutului“, a găsit auditul. Iniţiativele de prevenire a riscurilor, a concluzionat banca centrală, au fost „insuficiente”. Anumite subsidiare erau considerate în întreaga firmă „ca locaţii de servicii cărora le-ar putea fi atribuite în parte cazurile cu probleme”.

    Creditele cu risc ridicat, spune critica, au fost astfel scoase din bilanţul băncii şi parcate în companii de leasing pentru a nu reduce capitalul propriu. Aceasta în condiţiile în care în statele din afara UE afacerile de leasing nu erau adăugate la operaţiunile băncii de origine, iar autorităţile de reglementare locale nu aveau dreptul să analizeze situaţiile contabile.

    Numai în 2001 activele Hypo au crescut la 7,6 miliarde euro. Hypo a primit pe plan internaţional  renumele de „cea mai profitabilă bancă din Austria” şi era descriesă drept „al doilea grup bancar cu cea mai rapidă creştere din vestul Europei”. Vocile critice s-au pierdut în euforia estului. În 2002, pentru companie lucrau aproximativ 2.500 de angajaţi, iar reprezentantul comercial austriac din Zagreb, Peter Hasslacher, vorbea despre un nou „Gründerzeit”, un boom al start-up-urilor de afaceri. Cu toate reformele economice implementate, Croaţia postbelică a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului şi a solicitat aderarea la UE cu creşteri economice de 6-7%. O treime din totalul investiţiilor străine au venit din Austria. În 2003, Hypo a construit un sediu în Zagreb de 92 de milioane euro. Cei 86.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri au reprezentat cel mai mare proiect de clădiri înalte din Croaţia. „Deja devenise un secret cunoscut de toţi că Hypo conducea politici nebancare cu risc ridicat”, îşi aminteşte  delegatul comercial de atunci, Peter Hasslacher. Era vorba despre „concurenţă neloială”, apreciază un observator din piaţă, care a cerut să rămână anonim. „Hypo submina toate condiţiile de pe piaţă şi, prin urmare, dilua standardele.“ Colapsul Hypo în Croaţia, explică insiderul, era aşteptat mult mai devreme de industrie.

    Cu ocazia alegerilor parlamentare din 2003, jurnalistul de investigaţii croat Hrvoje Appelt a descris cum Hypo a fost cel mai mare contribuitor politic, donând 300.000 de euro doar partidului de dreapta HDZ. Întrucât a fost unul dintre cei mai importanţi agenţi de publicitate media, Hypo nu a avut nicio ştire de presă proastă. În 2004, activele totale au urcat la 17,8 miliarde euro. Un an mai târziu, cu aproximativ 5.200 de angajaţi, banca a ajuns la active de 22 de miliarde de euro. „Cei care au fost interesaţi au ştiut de la început despre faptele dubioase ale Hypo din Croaţia”, spune jurnalistul Appelt, povestind despre afacerile aventuroase, unele implicându-l pe primarul Zagrebului, Milan Bandic. Despre politician, care a locuit mult timp într-un penthouse al Hypo, se presupune că şi-a construit afacerea de milioane de euro prin condiţii de vis de împrumut şi comisioane neobişnuit de mari. Acest lucru a fost raportat şi de revista croată Nacional, care a susţinut că are o analiză secretă executată pentru landul Bavaria despre afacerile Hypo din Croaţia. Conform acesteia, Ivo Sanader, fost premier al Croaţiei. a primit un comision de 800.000 de mărci germane pentru facilitarea unui împrumut de 4 milioane de mărci.

    Mulţi alţi parteneri de afaceri controversaţi ai Hypo au ieşit la iveală. Un exemplu este Ivic Pasalic, cunoscut şi sub porecla de „Medicul”, un extremist de dreapta şi fost consultant al preşedintelui Tudjman, care a primit un împrumut de 30 de milioane de euro pentru construirea unui centru comercial, fără a avea experienţă în acest domeniu. Branimir Glavas, „Naşul din Osijek”, condamnat pentru crime de război, a fost întâmpinat personal de Haider la Klagenfurt. Pasalic a vândut către Hypo pentru 280.000 de euro un apartament pe care îl cumpărase cu puţin timp înainte de la stat cu 3.000 de euro. În schimb, se presupune că ar fi intermediat afaceri pentru Hypo. Şi fostul general Vladimir Zagorec ar fi primit, potrivit Nacional, împrumuturi de la Hypo de aproximativ 260 de milioane euro pentru proiecte imobiliare. Personajul responsabil cu procurarea armelor pentru armata croată în timpul războiului a fost condamnat în Croaţia la închisoare pentru abuz de putere în funcţie. Doar scrâşnind din dinţi autorităţile austriece l-au predat autorităţilor croate pe agentul imobiliar care locuia la Viena. „Când va începe să cânte, mulţi, mulţi oameni de afaceri şi politicieni vor avea multe de care să le fie frică”, spunea atunci un insider din Croaţia.

    În cartea sa despre activităţile Hypo, jurnalistul de investigaţie croat Domagoj Margetic a descris ceea ce a considerat ca fiind o corupţie agresivă.

    „Împrumuturile mari acordate partenerilor de afaceri dubioşi nu pot fi considerate afaceri cu risc ridicat, ci mai degrabă spălare de bani“, argumentează el. „Hypo nu a risipit sute de milioane de euro în Croaţia. Politicienii croaţi şi-au luat pur şi simplu banii înapoi, deoarece se temeau că Hypo se va prăbuşi într-o zi.“ Margetic a oferit mii de pagini de documente care-i susţin ipoteza unui comitet de investigaţii bancare al Parlamentului austriac în 2006 – în zadar. Nimeni nu a fost interesat, spune el. În afară de o scurtă scuză, Hypo nu a reacţionat la acuzaţii.
    Consecinţele afacerilor riscante au început să lovească Hypo abia după achiziţia sa de către Landesbank Bavaria în mai 2007. La începutul anului 2008, şeful Hypo Tilo Berlin a recunoscut lipsa de prevenţie a riscurilor pentru activităţi care implică câteva milioane de euro. În acelaşi an, banca şi-a echilibrat conturile cu o pierdere de 520 milioane euro.

    La sfârşitul lunii noiembrie, după ce Hypo a primit 700 milioane euro de la Bavaria şi 900 milioane euro ca pachet de ajutor de la Austria, vine marea lovitură pentru planurile de salvare: banca estimează pentru acel an un write off pentru operaţiunile balcanice de 1,4-1,7 miliarde de euro. Calculul este surprinzător, având în vedere că banca naţională prezicea profit pentru 2009 în auditul din anul anterior. Apoi a venit marea criză financiară, iar soarta Hypo a fost pecetluită. În decembrie 2009, BayernLB, Carintia şi Grazer Wechselseitige Versicherung şi-au vândut participaţiile la banca austriacă guvernului de la Viena cu un euro pentru fiecare. 

  • Scriitorul brazilian Paulo Coelho, cenzurat în Turcia

    În traducerea în limba engleză, din originalul în portugheză, lansat în 2003, există paragraful următor: “A mers la un internet cafe şi a descoperit că originea kurzilor este în Kurdistan, o ţară non-existentă, divizată în prezent între Turcia şi Irak”.

    În turcă, fraza a fost scurtată şi modificată, astfel: “A găsit pe internet că aceşti kurzi trăiau în Orientul Mijlociu”.

    Ediţia în limba turcă ce conţine fraza modificată a fost tipărită deja de 38 de ori din 2004 până în prezent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scriitorul şi jurnalistul George Stanca a murit la vârsta de 71 de ani

    George Stanca ar urma să fie înmormântat joi, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, a mai declarat sursa pentru MEDIAFAX.

    Trupul neînsufleţit al scriitorului ar urma să fie depus, marţi, la Biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, au declarat apropiaţi ai acestuia pentru MEDIAFAX.

    Născut pe 7 mai 1947, în Buftea, George Stanca a absolvit cursurile Institutului de Construcţii din Bucureşti şi a debutat ca publicist în 1971, colaborând la publicaţii ca Scînteia Tineretului, Contemporanul. La Cenaclul Flacăra, al cărui membru fondator a fost împreună cu Adrian Păunescu şi Dorin Tudoran, a activat în perioada 1973 -1975.

    După revoluţia din 1989, a lucrat ca jurnalist la numeroase publicaţii, printre care VIP, Jurnalul Naţional, Pro Sport, Adevărul, dar şi Giuleştina.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Părintele supereroilor a murit! Stan Lee, născut dintr-un tată român care şi-a renegat ţara, şi-a ocupat locul printre stele

    Kirk Schneck, avocatul familiei, a declarat că Stan Lee a murit luni, iar cauza decesului nu a fost încă stabilită.

    „A simţit obligaţia faţă de fani să fie permanent creativ. Şi-a iubit viaţa, i-a plăcut foarte mult profesia sa. Familia l-a iubit, la fel şi fanii. Este de neînlocuit”, a declarat fiica sa, J.C. Lee, într-un comunicat transmis agenţiei Reuters.
     
    Potrivit site-ului TMZ.com, o ambulanţă a fost chemată luni la reşedinţa lui Stan Lee din Hollywood. Stan Lee a murit la Centrul medical Cedars-Sinai.
     
    Stan Lee şi-a început cariera la Timely Comics în anul 1939. De-a lungul anilor a fost scriitor de benzi desenate, editor, producător, fondator al Editurii Marvel Comics, conturând conceptele personajelor Omul Păianjen (Spider-Man), Omul de Fier (Iron Man) şi Hulk.
     
  • Premiul Goncourt pe 2018, atribuit scriitorului Nicolas Mathieu

    Romanul, al treilea din cariera lui Matthieu, este o frescă socială şi politică, iar acţiunea se desfăşoară în regiunea franceză Lorraine, dezindustrializată, devastată de criza de la sfârşitul anilor Mitterand.

    Ca şi scriitorii Daniel Pennac, Tonino Benacquista, Daniel Picouly şi Pierre Lemaître, recompensaţi în anii anteriori cu Goncourt, Nicolas Matthieu, în vârstă de 40 de ani, a devenit celebru prin romane poliţiste. Primul volum i-a fost publicat în 2014. “Aux animaux la guerre” (Actes Sud) a primit mai multe premii şi a fost adaptat într-o serie de şase episoade de postul TV France 3.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe urmele scriitorilor la New York

    În Greenwich Village se află White Horse Tavern, căreia i-au trecut cândva pragul nume ca Dylan Thomas, Jack Kerouac, Anaïs Nin sau Norman Mailer.

    În Gramercy Park se găseşte Pete’s Tavern, în care scriitorul american O. Henry şi-a scris celebra sa povestire „Darul magilor” în 1905, aşa cum o arată o scrisoare trimisă de acesta şi pe care toţi clienţii o pot vedea înrămată pe perete.

    Nu trebuie uitat nici hotelul Chelsea, în care a locuit cândva Mark Twain, înainte de transformarea clădirii în unitate de cazare, şi care a primit apoi sub acoperişul său nume ca Bob Dylan, Dylan Thomas, Arthur Miller, Arthur C. Clarke sau Leonard Cohen.

  • Un sat din România a fost inclus între cele mai frumoase din lume – GALERIE FOTO – VIDEO

    Scriitoarea Sylvie Bigar, autoare a câtorva lucrări cu teme culinare şi turistice, a realizat topul celor mai frumoase sate din lume.
     
    După ce a ajuns la Viscri, autoarea a concluzionat că poate deveni una dintre cele mai frumoase destinaţii de vacanţă.
     
    „Un sat mic poate oferi elemente de aventură, noutate, frumuseţe, precum şi un sentiment de descoperire a istoriei. Faptul că ştii că sunt acolo de atât de mult timp şi nu au fost încă «descoperite» îţi trezeşte spiritul şi îţi aduce un sentiment de pace“, a spus acesta, potrivit turismistoric.ro.
     
    Printre satele incluse în topul scriitorului se numără şi o destinaţie din România.
     
    “Satul Viscri, a cărei biserică şi cimitir datează din secolul al XII-lea, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, spune Bigar.
     
    Sylvie Bigăr recomandă celor care ajung la Viscri Guesthouse MET, o casă de oaspeti din apropierea Bisericii Fortificate, „unde veţi putea dormi într-un pat saxon, vechi de 200 de ani, şi puteţi încerca terciul de mălai (mămăliga).“
  • Mircea Cărtărescu, critici dure la adresa INTRUSEI Gabriela Firea. Talentul nu se ia prin afişarea cu cei talentaţi

    „După ce-au profanat Piaţa Victoriei şi sigla #rezist, au vrut să spurce şi cupa unei mari campioane. De data asta însă bucureştenii noştri au fost la-nălţime şi-au huiduit-o copios pe intrusă.

    TALENTUL NU SE IA prin afişarea cu cei talentaţi”, a scris Mircea Cărtărescu pe Facebook, într-o postare ce a adunat mii de aprecieri.

     

  • Ce altceva mai rulează la cinema?

    Nu obişnuiesc să dau prea multe detalii din filme, dar simt de această dată nevoia să vă scutesc de un drum inutil în sala de cinema. Prin urmare, protagonistul e un poliţist pe nume Tadek, care se decide să investigheze un caz rămas nesoluţionat. El ajunge repede la ideea că detaliile cazului seamănă izbitor de mult cu cele povestite de un scriitor în ultima sa carte poliţistă. Tadek îl interoghează pe Kozlow (autorul în cauză), acesta îi răspunde într-un soi de metafore fără noimă, iar totul se transformă într-un soi de orgie extrem de violentă şi mai ales stupidă. Gata, puteţi alege liniştiţi un film care chiar să merite banii.
    Dark Crimes conţine o doză mult prea mare de violenţă sexuală, inclusiv violuri sau imagini cu femei în lesă care trebuie să se târască în genunchi. Regizorul a vrut probabil să scoată în evidenţă depravarea lumii în care se petrece acţiunea, dar a reuşit doar să prezinte o serie de imagini care provoacă repulsie.
    Având că în vedere că vorbim de un scenariu bazat pe un material şi nu un material adaptat pentru marele ecran, mi-e greu să înţeleg de ce producătorii au insistat ca acţiunea să se petreacă în Polonia. Credeam că am trecut de vremea în care toate personajele din filme vorbesc engleză indiferent de locul sau contextul povestirii. Evident, m-am înşelat; toată lumea vorbeşte engleza pe străzile din Polonia, inclusiv crainicii de televiziune care ar fi trebuit să se adreseze cetăţenilor de rând.
    Nu asta ar fi neapărat cea mai mare problemă a filmului, pentru că vorbim de un eşec pe toate palierele: regie, actori, scenarişti, scenografi şi mai ales cel care a dat undă verde proiectului.
    Scenariul are atât de multe găuri încât regizorul a apelat, probabil din disperare, la cele mai neinspirate metode de a explica ordinea lucrurilor. Spre exemplu, asistăm la o scenă în care un prieten de-al lui Tadek apare doar pentru a povesti ce s-a întâmplat în ultimul an şi ceva.
    Jim Carrey, care încearcă să îl interpreteze pe Tadek, semnează cel mai insipid rol de care eu îmi pot aduce aminte. Deşi e un actor care are mai multe de arătat decât o face de obicei – cel mai bun exemplu fiind Eternal Sunshine of the Spotless Mind – Dark Crimes e un episod pe care ar trebui să îl şteargă din CV.
    Nu pot să închei nici măcar cu recomandarea de a urmări filmul atunci când nu aveţi nimic mai bun de făcut, pentru că ideea de a nu face nimic pare să ofere mai multe avantaje decât v-ar putea oferi Dark Crimes.

    Notă: 3/10


    Dark crimes
    Regia: Alexandros Avranas
    Distribuţie: Jim Carrey, Charlotte Gainsbourg, Marton Csokas
    Durată: 1 oră 32 minute
    Buget: 4,7 milioane dolari
    Data lansării: 18 mai

  • Omul pe care Ceauşescu il voia mort cu orice preţ. A trimis securitatea după el in Franţa să il omoare

    În acea perioadă se spune că serviciile secrete ale României comuniste au plănuit asasinarea scriitorului Virgil Tănase, ce se afla în acea perioadă în Franţa. AFP relatează că Tănase a scris în acea perioadă un articol în ziarul francez „Actual”, în care critica regimul lui Nicolae Ceauşescu. La scurt timp, de la Bucureşti au venit şi ordinele prin care un agent francez a fost însărcinat să-l omoare pe autor, care în acea perioadă deţinea cetăţenie franceză. 

     
    Însă agentul Matei Haiducu a dezvăluit planul de asasinare a scriitorului şi a prietenului său, dizidentul Paul Goma. În acel moment,  autorităţile franceze au înscenat răpirea lui Tănase. „Virgil Tănase a fost un român refugiat în Franţa pe care Securitatea a încercat să-l elimine, iar DST-ul (Serviciul de Informaţii Francez) l-a ascuns pentru o perioadă de timp pentru a-i fi înscenată moartea”, a declarat Eric Denece, director al Centre Français de Recherche sur le Renseignement (CF2R). 
     
    În cartea „Des affaires très spéciales”, autorii Jacques-Marie Bourget şi Yvan Stefanovitch scriau: „Pe 20 mai 1982, Virgil Tănase a fost răpit din faţa casei sale din Paris”.
     
    „Soţia sa, îngrijorată de faptul că nu a primit nicio veste, a sunat la DST. Următoarea zi, acompaniată de doi ofiţeri de poliţie, femeia a declarat dispariţia soţului său la o secţie de poliţie locală. Femeia a jucat perfect rolul soţiei îngrijorate, deşi aceasta chiar nu ştia ce s-a întâmplat cu soţul ei şi de farsa care era pusă în scenă”, scriau autorii în carte.