Tag: lazar

  • Augustin Lazăr, Procurorul general al României: Nu există multe state care să fi avut curajul să introducă patru coduri în acelaşi timp

    Procurorul general a spus, sâmbătă, la Alba Iulia, la o conferinţă pe tema noilor coduri la care participă peste 300 de magistraţi şi avocaţi, că românii pot fi mândri că au un sistem juridic la standard european.

    ”Noile instituţii aduse de noile coduri reprezintă un grad de modernitate aşa cum ne indică tematica seminarului nostru. Ne arată că noi ne aflăm la un standard european, ca un stat european în clubul select al Uniunii Europene. Şi vă spun că nu fac afirmaţii gratuite, am observat chiar zilele trecute, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a fost în România a dat un interviu în care a arătat că sistemul juridic românesc e apreciat ca un model la nivel european. O luăm ca atare, această afirmaţie, că românii pot fi mândri că au un sistem juridic la nivel de standard înalt, european, dar noi ştim câte probleme sunt de finisat, şlefuit, armonizat în sistemul nostru juridic, câte texte trebuie aduse şi corectate conform exigenţelor deciziilor Curţii Constituţionale, câte probleme sunt de lămurit. Cu toate aceste probleme, să reţinem că avem un sistem juridic modern, de stat european, ceea ce reprezintă o încurajare pentru activitatea noastră viitoare”, a spus Augustin Lazăr.

    Procurorul general al României a declarat sunt mulţi avocaţi şi magistraţi care critică noile coduri fiindcă ”este mult mai uşor să critici decât să observi părţile pozitive”.

    ”Aş dori să spun că am rămas impresionat de ideea de a analiza problematica noilor coduri, fiindcă este o problematică de foarte mare actualitate. Ştim foarte bine că mulţi colegi avocaţi, magistraţi, indiferent în ce poziţie procesuală îşi desfăşoară activitatea, critică noile coduri fiindcă este mult mai uşor să critici decât să observi părţile pozitive, părţile care evidenţiază modernitatea acestor coduri şi, sigur, când lucrezi ţi-ai dori să ai nişte legi făcute în aşa fel încât să nu-ţi ridice nicio problemă, nici măcar de constituţionalitate, cum se mai întâmplă”, a spus Lazăr.

    Potrivit acestuia, România îşi doreşte să aibă coduri ideale, însă ceea ce se poate observa în Europa este că nu există foarte multe state care să fi avut curajul să introducă în sistemul lor juridic patru coduri dintr-o dată.

    ”Nu există foarte multe state care să fi avut curajul să introducă în sistemul lor juridic patru coduri dintr-o dată şi să se descurce cu ele şi la nişte standarde europene: să avem judecătorul de drepturi şi libertăţi în materie procesual penală, să avem judecătorul de cameră preliminară, să renunţăm la nişte instituţii cum au fost cel despre care foarte bine ne aducem aminte şi ne vine să zâmbim, despre actele premergătoare, nici măcar nu ne-am imagina acum cum să se facă acte în afara cadrului procesual penal şi cum s-ar respecta drepturile fundamentale – dreptul la apărare şi altele – în afara cadrului procesual penal. Iată cum, nişte instituţii care nu mai sunt de actualitate au fost eliminate. Sau prezentarea materialului de urmărire penală, prezentarea obligatorie. Bun, ca instituţie, nu mai este necesară, dar obiceiul, tradiţia, conduita procesuală, conduita investigativă de a chema omul şi de a-i pune în vedere probele. Mă gândesc că este o chestiune de bun simţ la sfârşitul urmăririi penale şi pentru respectarea drepturilor fundamentale ale celui în cauză şi pentru convingerea noastră intimă ca magistraţi care am vrea să sesizăm instanţa cu o cauză în care trebuie să avem convingerea că lucrurile sunt aşa cum le prezentăm noi şi nu altfel şi cum ne putem da seama altfel decât punându-i în faţă omului în faţă probele şi întrebându-l despre ele”, a afirmat procurorul general.

    Baroul Alba, în colaborare cu Baroul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia organizează, sâmbătă, la Alba Iulia, conferinţa cu tema ”Noile coduri – între tradiţie şi modernism, pe tărâmul principiilor fundamentale – controverse în aplicaţiile practice”.

     

  • Procurorul general al României, Augustin Lazăr: În dosarul Hexi Pharma va fi dată o soluţie în luna februarie

    Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi dimineaţă, că în dosarul Hexi Pharma va fi dată o soluţie în februarie 2017, la această oră fiind analizate ultimele probe, cum ar fi rapoartele de expertiză depuse la dosar şi care trebuie traduse în limba română. 

    “Probaţiunea a ajuns în stadiul final de administrare. Avem acum ultimele probe cum ar fi rapoartele de expertiză care au fost depuse la dosar şi care trebuiesc traduse în limba română. Apoi, se va face imediat o evaluare a tuturor probelor în raport de aceste rezultate ale raportului de expertiză şi vom avea cel târziu în februarie soluţia emisă în acest dosar”, a declarat, joi dimineaţa, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

    Citiţi mai multe pe Mediafax

  • Gilda Lazăr ( JTI România): Noul Cod Fiscal prevede creşterea accizelor pentru ţigarete

    “Dincolo de propunerile surprinzător de liberale, menite să câştige simpatia mediului de afaceri «reducerea TVA de la 24 la 19%, eliminarea taxei pe stâlp şi a taxei de 7 eurocenţi la carburanţi» nu putem să nu remarcăm că, în proiectul noului Cod Fiscal, singurele taxe care cresc, sunt, din nou, accizele pentru ţigarete! În proiectul votat ieri în plenul Camerei Deputatilor, nivelul accizei totale creşte în ianuarie 2016 la 447 lei, de la 412 lei, în prezent! Ceea ce înseamnă o creştere neprevăzută de 35 de lei pe mia de ţigarete şi o devansare faţă de prevederile aprobate recent, potrivit cărora acciza la ţigarete urma sa crească, la 1 aprilie 2016, cu rata inflaţiei”, a spus Lazăr, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Gilda Lazăr susţine că în redactarea actuală, Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală nu pot fi aplicate.

    “Nu se ştie de unde vine amendamentul votat miercuri de Camera Deputaţilor, dacă intenţia a fost compensarea scăderii TVA sau o nouă pedeapsă pentru păcătoşii de serviciu, dar e limpede că textul a fost scris «pe genunchi», şi este imposibil de aplicat în redactarea actuală, deoarece contravine altor prevederi păstrate în Cod fără modificare (referitoare la nivelul accizei şi modalitatea de calcul)”, a adăugat Lazăr.

    Oficialul JTI România cere ca prevederile din Codul Fiscal să fie corectate, pentru că altfel impactul asupra pieţei legale a ţigaretelor ar fi foarte mare.

    “În plus, paragraful întâi al amendamentului se bate cap în cap cu paragraful al doilea: primul prevede ca, între 1 ianuarie şi 31 martie 2016 se păstrează nivelul curent, de 412 lei, al doilea prevede pentru acelaşi interval 447 lei! Dat fiind că, potrivit ministrului Finanţelor, domnul Teodorovici, toate accizele ar urma sa scadă, sperăm să fie vorba doar de o eroare materială, care va fi corectată, şi nu despre o iniţiativă luată pe neaşteptate, fără a se lua în calcul impactul uriaş asupra pieţei legale a ţigaretelor şi, implicit, asupra bugetului de stat! Dacă nu este vorba despre o eroare materială, vorbim despre cea mai gravă eroare de strategie fiscală din ultimii ani! Ar fi încă o dovadă de lipsă de viziune şi predictibilitate, cu impact asupra producătorilor legali, cu încurajarea indirectă a contrabandei şi pierderi substanţiale la buget. Să nu uităm că, începând cu aprilie anul acesta, acciza la ţigarete a ajuns deja în România la nivelul de accizare prevăzut pentru 2018!”, a explicat Lazăr.

    Potrivit lui Lazăr, în industria tutunului lucrează circa 3.000 de angajaţi cu normă întreagă, iar anul trecut companiile de tutun au plătit la stat 2,7 miliarde de euro în accize, TVA, impozite şi contribuţii.

  • Un transportator despre autostrazi: Trebuiau sa traverseze muntii, nu sa se faca la campie

    Demararea lucrarilor de reparatie la viaductul de la Carlugu Mic
    de pe Valea Oltului, pe segmentul dintre Caciulata si Brezoi si
    impunerea unei restrictii temporare de circulatie pentru camioanele
    de mare tonaj atrage intarzieri ale livrarilor si cresterea
    costurilor potrivit companiilor de transport. Mai mult, in
    conditiile in care la mijlocul lunii august Dacia va relua
    productia, aflata in prezent in revizia anuala si livrarea
    masinilor catre pietele externe va fi afectata in conditiile in
    care jumatate din automobilele exportate sunt transportate pe cale
    rutiera. “Ne afecteaza foarte mult lucrarile de la podul de la
    Calimanesti. Vom fi fortati sa gasim rute alternative care vor
    aduce costuri mai mari si este posibil sa inregistram inclusiv
    pierderi datorita acestora. Pentru Dacia deja lucram la gasirea
    unei solutii in contextul in care uzina va porni productia la
    mijlocul lunii august. Este vizibil ca la acest pod lucreaza putini
    oameni si nu ne asteptam sigur lucrarile nu vor fi terminate la
    timp”, a spus Ion Lazar, care controleaza firmele de transport
    International Lazar Company si Hoedlmayr-Lazar Romania, una din
    companiile care transporta si pentru Dacia masini la export.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro