Tag: KazMunaiGaz

  • Plusurile şi minusurile unei agende economice care pare foarte dinamică

    Drumul expres, sau autostrada, Craiova-Piteşti este disputată de un consorţiu din România şi patru asocieri din care fac parte companii din China, Turcia, Franţa, Spania, Austria, Grecia şi Italia. Consorţiul românesc este format din companiile Spedition UMB şi Tehnostrade, deţinute de Umbrărescu, şi Vectra Service, controlată de omul de afaceri Marcel Butuza. Lungimea de traseu ce va fi construită este de 121 km, iar viteza de proiectare este de 100 km/h pentru porţiunea de drum expres şi de 130 km/h pentru cea de autostradă. Proiectul este estimat la 9 miliarde de lei cu TVA (2 miliarde de euro) şi va fi realizat ca drum expres sau autostradă, miercuri, 8 mai, fiind termenul limită pentru depunerea candidaturilor. Slăbiciunea acestui proiect este chiar faptul că este în România – ce s-a întâmplat cu autostrada Transilvania sau cu alte proiecte de infrastructură majore este grăitor. Plus costurile cam mari de realizare.

    În cazul CFR Marfă, la privatizarea căreia concurează compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, slăbiciunea stă în dezindustrializarea României. Mergeţi în orice gară şi veţi putea vedea iarbă crescută printre şine şi traverse, un semnal că pe acolo pur şi simplu nu trec trenuri, pentru că nu au ce căra, nu există marfă, producţie, tranzacţii. Şi aceasta va fi problema cumpărătorului, indiferent de bla-bla-ul cu importanţa strategică, eficientizarea şi etc.  CFR Marfă are datorii de peste 2 miliarde de lei, mai mari decât valoarea activelor, din care 1,5 miliarde lei sunt către stat şi vor fi şterse. Mai multe active ale CFR Marfă, precum clădiri, terenuri sau două feriboturi, vor fi trecute la CFR SA, după ce ANAF va ridica sechestrul asigurator în urma anulării datoriilor. “Noi vindem locomotive, vagoane, depouri şi o activitate profitabilă”, spune ministrul Fenechiu. Mai vedem.

    Cea mai bună afacere a făcut-o statul român în momentul în care a acceptat cele 200 de milioane de dolari ale KazMunaiGaz. Sigur că 200 de milioane sunt numai o treime din 603 milioane, cât pretinde statul de la Rompetrol, dar sunt totuşi bani lichizi, pe care statul i-ar putea investi în IMM, educaţie sau sănătate. Pe de altă parte, Parlamentul se va pronunţa în legătură cu această afacere; “Dacă Parlamentul respinge aşa-numitul hair-cut, tăierea de datorii, rămâne să ne reîntoarcem la formula ori totul, ori nimic. Eu mă îndoiesc că cineva din partea Guvernului, dacă exista o şansă să se obţină mai mult, nu o fructifica. Nu cred că cineva îşi asumă riscul să nu o joace. Nu cred că Niţă şi ceilalţi îşi joacă destinul politic şi destinul civil. Cum e vorba de o lege adoptată de Parlament, să aşteptăm decizia politică”, spune ministrul Vosganian.

     

  • Toate drumurile energiei duc la Astana

    “Deocamdata nu putem spune daca si cand vom avea un contract
    ferm, suntem in discutii si speram ca se va concretiza ceva”, spune
    Radu Petrescu, directorul de comunicare al Upetrom-1 mai, companie
    care este detinuta de omul de afaceri Gabriel Comanescu si care a
    deschis la inceputul acestui an un birou in Kazahstan. Conform
    oficialilor companiei, Upetrom isi va retrage utilajele din Marea
    Neagra, unde a terminat proiectul pentru Gazprom, si vizeaza ca
    directii strategice Marea Caspica si Marea Nordului. “Este adevarat
    ca ambele zone sunt vizate acum de marile corporatii petroliere si
    este concurenta mare acolo, dar incercam.

    Dintre acestea doua, Marea Caspica este mai putin explorata si
    speram sa avem cat de curand proiecte acolo”, explica Radu
    Petrescu, fara a face referire la un proiect anume pe care il
    urmareste compania. In 2009 si in 2010 cifra de afaceri a Upetrom a
    crescut cu 10-15% (fata de 320 de milioane de euro in 2008), in
    special pe fondul proiectelor de constructii maritime. Explorarile
    offshore ale Kazahstanului sunt in curs de dezvoltare (bazine
    precum Kurmangazu, Centralnaia, Jambai, Atas sau Aral fiind deja in
    exploatare), dar cel mai asteptat moment este inceperea extractiei
    din Kasagan, bazinul petrolifer cu rezerve de cel putin 9 miliarde
    de barili, descoperit in anul 2000.

    Deschiderea biroului Upetrom la Almaty a atras atentia nu numai
    din punctul de vedere al strategiei Upetrom – companie care
    activeaza acum numai in afara Romaniei si care si-a dezvoltat in
    ultimii ani o noua linie de business, cea de constructii, la fel de
    importanta in afaceri ca si forarea -, dar si pentru ca deschiderea
    unui birou in Kazahstan a devenit aproape obligatorie pentru
    companiile din domeniu in ultimii ani. Explicatia este la
    indemana.

    “O tara mare cat Europa de Vest care detine cele mai mari
    rezerve de petrol si gaze naturale din Marea Caspica”. In 2006,
    cand Ariel Cohen de la Washington Times descria astfel Kazahstanul,
    tara producea aproape 1,5 milioane de barili de petrol pe zi si era
    deja in relatii comerciale cu marile companii petroliere din lume.
    “Climatul investitional din Kazahstan si acordurile de productie
    (asa-cunoscutele PSA – n.r.) cu tarile vestice sunt mult mai
    liberale decat cele pe care le semneaza Rusia, iar, in plus,
    Kazahstanul este la ani lumina fata de vecinele Uzbekistan si
    Turkmenistan in ceea ce priveste reforma si cresterea economica”,
    scria Cohen in urma cu cinci ani. Elogiul adus de jurnalistul
    american tarii din Asia Centrala era privit nu numai cu ochiul
    importatorului de petrol, ci si al analistului care a vazut o
    crestere economica de 9% pe an (PIB-ul pe cap de locuitor crescand
    la 3.000 de dolari in 2006 fata de 700 de dolari, cat era in 1994),
    crestere care a continuat si in ultimii ani – in 2010, Kazahstanul
    a avut o crestere economica de 7%, iar PIB-ul pe cap de locuitor
    ajunsese in ianuarie 2011 la 9.000 de dolari.

    Mai toti gigantii petrolieri ai lumii au afaceri cu Astana – fie
    ca e vorba de un joint-venture pentru productia de petrol, fie ca e
    vorba de contracte de achizitie, fie ca e vorba de proiecte sau
    intentii. Companiile romanesti din domeniu au avut afaceri in
    regiune dinainte de 1990. Relatiile economice ale Romaniei cu
    Kazahstan au inceput in urma cu mai bine de 30 de ani, cand
    Rompetrol SA functiona ca o entitate internationala a industriei de
    petrol si gaze din Romania. Tot Rompetrol a fost cea mai vizibila
    companie romaneasca pentru Kazahstan din 2007, cand Dinu Patriciu a
    vandut pachetul majoritar de actiuni companiei de stat
    KazMunaiGaz.

    Acum, Rompetrol este 100% o companie kazaha, care a procesat
    anul trecut la Petromidia 3,37 milioane de tone de petrol, dintre
    care 2,6 milioane tone au venit din Kazahstan si care intentioneaza
    sa foloseasca toata viitoarea capacitate de 5 milioane de tone
    pentru a procesa petrol adus din Kazahstan. (Acum, la Petromidia se
    rafineaza 4 milioane de tone anual, dar in 2012 se va finaliza
    proiectul de crestere a capacitatii, in care KazMunaiGaz a investit
    cea mai mare parte a bugetului de investitii de 500 de milioane de
    dolari.) Petrolul adus in Romania din Kazahstan vine prin
    Novorossisk, prin conducta CPC (Caspian Pipeline Consortium – din
    actionariatul careia fac parte mai multe companii locale sau
    internationale), sau prin Batumi, terminal din Marea Neagra
    achizitionat de compania kazaha din 2006.

  • Revista presei economice din Romania

    Investitorii americani sustin ca Romania are nevoie de cota unica pentru a fi competitiva: potrivit
    Gandul, AmCham considera ca prin mentinerea cotei unice de
    impozitare si plafonarea contributiilor pentru asigurari sociale se
    mentine competitivitatea Romaniei la nivel regional si se
    fiscalizeaza economia gri. In ultimele doua luni, cele mai vandute
    doua modele de laptopuri ale magazinului online de produse IT n-au
    mai depasit valoarea de 2.250 de lei.

    Ministerul Finantelor a ales calea tribunalelor pentru a recupera
    cele 516 milioane de euro de la Petromidia, deschizand 16 dosare
    pana acum, desi grupul KazMunaiGaz spune ca vrea sa ajunga la o
    intelegere cu autoritatile romane, informeaza Evenimentul
    Zilei
    . Multimilionarul om de afaceri israelian Eli Davidai, cel
    care a adus in Romania brandurile Pepsi si Burger King, a devenit
    cetatean roman, dupa ce a incercat timp de mai multi ani sa obtina
    cetatenia.

    Tinerii romani nu mai au acelasi simt al proprietatii precum
    parintii lor, remarca Adevarul: sa stai cu chirie este mai ieftin decat sa
    platesti rate la un credit imobiliar si, in plus, ai o mobilitate
    mai mare, in cazul schimbarii serviciului, a orasului de rezidenta
    sau chiar daca decizi sa pleci in alta tara. Consortiul Nabucco a
    decalat iar termenele-cheie din proiect – constructia conductei nu
    va mai incepe in 2011, ci in 2012, iar functionarea propriu-zisa a
    gazoductului ar putea incepe abia in 2015.

    O eventuala majorare a salariului minim acceptata de FMI ar
    putea inlocui practic in sistemul bugetar revenirea la nivelurile
    de salarizare dinainte de taierea cu 25%, iar veniturile la buget
    ar creste in cazul majorarii salariului minim in sectorul privat,
    calculeaza Romania Libera. Tulcea, un judet de asistati
    social – aproape jumatate din populatia totala de 250.000 de
    persoane primeste ajutoare, multi dintre ei fara sa aiba dreptul
    legal.

    Ziarul Financiar anunta ca H&M, C&A si Decathlon continua sa
    semneze contracte pentru extinderea in Romania, cel mai nou proiect
    ales de cei trei retaileri fiind Maritimo Shopping Center din
    Constanta, dezvoltat de fondul austriac de investitii Immofinanz.
    Una din trei Dacii vandute la export este un Duster; SUV-ul a luat
    fata Sandero la cinci luni dupa ce a fost lansat pe piata
    europeana, depasind modelul de clasa mica atat la exporturi, cat si
    la productia de la Mioveni.

  • Revista presei economice din Romania

    Topul comunelor fruntase si codase la
    constructia de locuinte, prezentat de Gandul; comuna
    Floresti, prima clasata, este o “Pipera fericita” a Clujului, cu
    206 noi locuinte terminate in prima jumatate a anului. Retete de
    fraude in leasing: date fictive sau fuga in strainatate cu masinile
    finantatorului, pagubele fiind impresionante, tinand cont ca o
    singura casa de avocatura a oferit consultanta pentru 200 de cauze
    penale, respectiv un prejudiciu total de circa 20 mil. euro.

    Super-joburi fara studii superioare: testarea
    jocurilor pe computer ori vanzarile va pot aduce salarii mari chiar
    si fara sa fi absolvit o facultate, remarca Evenimentul
    Zilei
    , dand exemple de programatori cu 1.000 de euro pe luna
    sau de hairstylisti care castiga peste 2.000 de euro pe luna.
    Soferii romani au cumparat, intr-o saptamana, roviniete in valoare
    de 5 milioane de euro, adica aproximativ 5% din incasarile obtinute
    din taxa in 2009.

    Veniturile romanilor ar trebui sa fie cu aproximativ 50% mai mari
    pentru a suporta cheltuielile impuse daca statul ar percepe
    tarifele reale pentru caldura, gaze, curent sau
    transporturi
    ; diferenta dintre costurile reale si preturile
    platite poate depasi 100%, a calculat Adevarul. In urma cu
    doi ani, trei dintre cele cinci criterii Maastricht erau
    indeplinite; in 2010 am ramas numai cu unul – doar nivelul datoriei
    publice ne mai califica, dar si aceasta se deterioreaza
    rapid.

    Cum am ratat banii UE pentru Nadlac-Constanta:
    procedurile UE sunt greoaie, insa oficialii romani nici macar nu le
    incep, aceasta fiind explicatia pentru gradul redus de absorbtie a
    fondurilor pentru infrastructura, scrie Romania Libera.
    Insolventa Blue Air este contestata de oficialii companiei, care
    sustin ca toate debitele restante sunt achitate la zi si considera
    un atac la imaginea companiei faptul ca au aparut deja in presa
    informatii despre declansarea procedurii de insolventa.

    KazMunaiGaz, compania care controleaza grupul
    petrolier Rompetrol, iese la atac; conform Ziarului
    Financiar
    , KMG sustine ca de un an a venit cu mai multe
    propuneri de rezolvare a problemei datoriilor a caror scadenta a
    expirat in septembrie anul acesta, dar ca niciodata nu a primit un
    raspuns ferm din partea autoritatilor de la Bucuresti. Ministrul
    Tabara vine cu prima masura concreta: 26 de depozite agroalimentare
    de mare capacitate, cu scopul stabilizarii preturilor.

  • Guvernul nu renunta la ideea de a recupera datoriile Rompetrol

    “Statul roman va contesta in instanta toate actiunile
    efectuate de Rompetrol care sunt in afara actelor normative in
    vigoare in Romania si vom recupera in instanta aceste sume de
    bani”, a spus premierul Emil Boc, intrebat de jurnalisti cu ce va
    inlocui banii pe care statul trebuia sa ii primeasca de la
    Rompetrol.

    KazMunaiGaz a decis, joi, sa
    converteasca in actiuni obligatiunile emise de Rompetrol in 2003 si
    pe care nu le-a rascumparat de la stat. Asadar, statul a reintrat
    in actionariatul Rompetrol Rafinare
    , cu o participatie de
    44,69% din capital, ca urmare a conversiei in actiuni a unor
    obligatiuni pe care compania, controlata de KazMunaiGaz, nu le-a
    rascumparat pana joi, termenul limita. Daca statul ar vinde la
    bursa actiunile primite la Rompetrol Rafinare, ar incasa 1,18
    miliarde de lei.

    Detalii pe www.mediafax.ro.

  • Revista presei economice din Romania

    Mai putin de 10% dintre firmele din Romania care intra in
    insolventa vizeaza reorganizarea, restul
    intrand in faliment, in timp ce in Uniunea Europeana media ajunge
    la 30%, scrie Gandul. KazMunaiGaz a preferat sa dea statului
    44,69% din actiunile Rompetrol Rafinare in locul datoriei de 570 de
    milioane de euro; daca statul ar vinde pe bursa pachetul detinut,
    calculand la cotatia de joi, suma obtinuta ar fi de circa 1,2
    miliarde de lei.

    Ce tablet PC-uri vin la noi si cat vor costa
    acestea aflam din Evenimentul Zilei: dupa ce euforia
    laptopurilor s-a dus, noul “buzz” in materie de gadgeturi este
    reprezentat de tabletele PC, produse pe care mai toti marii
    creatori din domeniul IT, de la Apple la Samsung, Lenovo sau Huawei
    vor sa le arate. Constructia tuturor autostrazilor aflate acum in
    lucru bate pasul pe loc – contractele sufera intarzieri din lipsa
    banilor, dupa cum se scuza autoritatile.

    Dezvoltatorii imobiliari care si-au construit case pe persoana
    fizica, fentand TVA, platesc acum sume suplimentare ca impozit pe
    proprietatile rezidentiale multiple, scrie Adevarul, dandu-l
    ca exemplu pe Ionut Negoita, care detine 300 de astfel de
    locuinte. Pentru prima data in istorie, economiile emergente au
    atras mai multi bani decat pietele mature: in intervalul
    iulie-septembrie, investitorii au cumparat actiuni oferite pe
    pietele emergente in valoare de 138 de miliarde de dolari.

    Ministerul Transporturilor a introdus astazi rovinieta electronica, in baza careia,
    teoretic, soferii ar trebui sa scape de grija documentelor care
    dovedesc plata taxei de drum; in realitate, constata Romania
    Libera
    , sistemul nu este inca pus la punct, desi a costat 35
    milioane de lei. “Cred ca Romania stie foarte bine ce are de facut
    si cred ca Guvernul Romaniei se afla pe drumul cel bun in ceea ce
    priveste asanarea bugetului public”, afirma ambasadorul Germaniei,
    Andreas von Mettenheim.

    Ingvar Sviggum, vicepresedinte al Ford responsabil de vanzari
    si marketing, a fixat ca tinta mentinerea unei cote de piata de
    aproximativ 10% in Romania, valoare ce va fi sustinuta, conform
    Ziarului Financiar, de faptul ca Ford va fi perceputa ca o
    marca locala. Petrom, cea mai mare companie din Romania, estimeaza
    ca cererea de carburanti nu-si va reveni nici in 2011, dupa ce anul
    acesta declinul ar putea ajunge la 10%, asa incat fiecare a patra
    rafinarie din Europa ar trebui inchisa.

  • Kazahii raman majoritari la Rompetrol. Statul, cu o gaura de 500 mil. dolari in venituri

    Relatia dintre Ministerul de Finante si grupul
    Rompetrol, detinut de compania KazMunaiGaz din Kazahstan, care
    datoreaza statului roman circa 600 milioane de dolari (aproximativ
    2,4 miliarde de lei) in contul datoriilor istorice ale rafinariei
    Petromidia, a ajuns intr-un impas care s-a mutat la tribunal.
    Statul a pierdut deja primul proces impotriva Rompetrol, care este
    reprezentat in instanta de patru dintre cele mai mari case de
    avocatura din Romania.

    Oficialii Rompetrol spun ca
    discutiile cu statul roman raman deschise, pentru ca o decizie
    finala nu s-a luat inca. “Ambele parti vor beneficia daca
    solutionam corect. Contribuim cu o multime de taxe la stat si cu o
    multime de produse, producem o treime din tot ceea ce consuma
    Romania”, a spus directorul financiar al KazMunaiGaz, Dmitri
    Grigoriev.
    El a vorbit chiar de inchiderea
    rafinariei Petromidia, tinand cont de argumentele economice: “Daca
    nu ar fi functionat aceasta rafinarie, am fi economisit 50 milioane
    dolari”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info.

  • Revista presei economice din Romania

    Reducerea dobanzilor la creditele vechi ar putea falimenta Romania, sustin bancherii:
    surse din piata citate de Gandul vorbesc de “o scumpire de
    neimaginat a dobanzilor la creditele noi”, ceea ce va duce la zero
    creditare, ar exploda dobanda interbancara si dobanzile cerute
    clientilor. Saptamana aceasta Guvernul va incepe negocierile
    privind vanzarea de certificate de emisii de CO2, a anuntat Adriean
    Videanu, ministrul economiei.

    Autorii britanici ai ghidului turistic Lonely Planet
    reabiliteaza imaginea tarii noastre in editia din acest an a
    prezentarii; potrivit englezilor, Romania atrage turistii prin
    varietatea reliefului, o clima blanda si prin preturile mici, iar
    “pentru cei familiarizati cu Romania dinainte de 2006, schimbarile
    din ultima vreme va vor lasa cu gura cascata“, citeaza
    Evenimentul Zilei. Cum sa pleci in vacanta cu agentul de
    turism dupa tine: un sejur “tailor made” costa intre 1.000 si 3.000
    de euro.

    “Pana acum am aparut anual cu cate un model nou de automobil.
    Garantez ca in 2012 vom aparea cu un nou tip de automobil, gen
    berlina si tot asa pana in 2016”, declara Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia,
    intr-un interviu pentru Adevarul. Criza din industria auto
    se resimte si in piata de anvelope; comparativ cu anul trecut, in
    primele sase luni din 2010, vanzarile au fost mai mici cu
    15-20%.

    Pentru prima data in acest an, statiunea Neptun a inregistrat oficial mai
    multi turisti decat Mamaia, remarca Romania Libera,
    principalul motiv fiind ca statiunea din sudul litoralului este mai
    putin galagioasa, fiind astfel cautata de familiile care vin la
    mare cu copiii. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, promite
    ca anul viitor va fi dat in folosinta primul tronson de autostrada
    din Banat – tronsonul Arad – Timisoara, lung de aproximativ 60 de
    kilometri, urmand sa inceapa si lucrarile la ruta Arad –
    Nadlac.

    Cel mai bine platit executiv plasat de
    head-hunteri in 2010 este un expat care primeste un salariu de
    25.000 de euro net pe luna si a fost recrutat de firma de executive
    search Stanton Chase International, potrivit unui sondaj realizat
    de Ziarul Financiar pe baza datelor furnizate de principalii
    jucatori din piata. Statul isi joaca ultima carte la Petromidia:
    Ministerul Finantelor este gata sa mearga in instanta pentru a
    recupera intreaga datorie a KazMunaiGaz, in valoare de 570 milioane
    de euro.

  • Datoria KazMunaiGaz pentru Petromidia ar putea genera cel mai mare proces din istoria corporatista a tarii

    Rompetrol Rafinare, detinut de KazMunaiGaz, a rascumparat pe 9
    august obligatiuni in valoare de 54 mil. euro de la statul roman
    printr-un credit de la actionarul majoritar, iar pana la finele
    lunii septembrie, compania ar trebui sa achite restul de 516 mil.
    euro, la care se mai adauga dobanzile aferente ultimului an.
    Kazahii sustin insa ca nu dispun de fondurile necesare pentru
    achitarea intregii datorii.

    Problema obligatiunilor ar putea genera cel mai mare proces din
    istoria corporatista a Romaniei, principala problema fiind acum
    interpretarea ordonantei prin care datoriile istorice ale
    Petromidia au fost transformate in obligatiuni in favoarea
    statului. Intrebarea este daca kazahii au sau nu dreptul de a
    realiza doar o rascumparare partiala a obligatiunilor.

    Guvernul se baza la inceputul anului ca va incasa toti cei 570
    mil. euro de la Rompetrol. Intre timp recuperarea banilor a devenit
    incerta, iar statul a taiat in schimb salariile bugetarilor si a
    majorat TVA pentru a mai face rost de bani.

    Detalii pe www.zf.ro.

  • Revista presei economice din Romania

    Nu ne-au speriat falimentele, din moment ce unul din trei romani vrea sa fie patron, scrie
    Gandul, citand un studiu PwC de unde rezulta ca una din
    ratiunile acestei aspiratii e ca oamenii isi doresc sa aiba un
    raport mai echilibrat intre viata profesionala si cea privata.
    Foamea de bani a statului modifica legile: noua lege a concurentei
    da dreptul Consiliului Concurentei sa amendeze nu numai companiile,
    ci si primariile si ministerele, maximul amenzii fiind de 40.000 de
    lei.

    Initiativa bogatilor lumii de a-si dona 50% din avere pana la
    moarte in scopuri caritabile nu este vazuta cu ochi buni de cei mai avuti
    dintre romani, intre care George Copos sau Vasile Turcu, in timp ce
    altii au justificat ca ei deja au facut donatii, a constatat
    Evenimentul Zilei. Dupa ce i-au creditat cu usurinta,
    institutiile financiare, atat banci, cat si creditori ca Provident,
    isi educa clientii prin diverse programe si site-uri de
    informare.

    “Intelegem dificultatile in care se afla statul roman, dar
    negocierile sunt negocieri“, declara pentru
    Adevarul seful Rompetrol, Saduokhas Meraliyev, comentand
    declaratiile presedintelui Basescu ca grupul KazMunaiGaz va fi
    executat silit pentru datoria Petromidia. Ziarul face un “Portret
    al familiei romane lovite de criza”, de unde rezulta ca recesiunea
    a afectat cu precadere orasenii familisti, cu doi copii in
    intretinere, iar capul familiei are intre 40 si 45 de ani.

    Cum sa risipesti banii din privatizari: CFR
    Marfa, data pe pensii si salarii”, este verdictul Romaniei
    Libere
    , explicand ca potrivit strategiei de privatizare a
    societatii, banii vor merge la buget, de unde vor fi repartizati
    cum va dori Mi­nisterul Finantelor, respectiv pentru acoperirea
    deficitului bugetar, daca va fi nevoie. Zece mii de posturi din
    invatamant vor disparea dupa 1 septembrie, iar profesorii vor avea
    un numar mai mare de ore.

    UPC, numarul doi pe piata de servicii TV, va oferi gratuit servicii de telefonie fixa
    pentru clientii de cablu, anunta Ziarul Financiar – o mutare
    care ilustreaza pana unde a ajuns razboiul preturilor dintre
    operatorii telecom. In plina perioada de austeritate, Ministerul
    Economiei a gasit peste 800.000 de euro pentru elaborarea unei
    strategii pentru dezvoltarea sectorului IMM, care s-a concretizat
    intr-un studiu de 200 de pagini si o serie de intalniri si mese
    rotunde, inclusiv in strainatate.