Tag: iPad-uri

  • Mediafax Group oferă abonaţilor iPad-uri cadou

    Participanţii la această campanie îşi pot alege unul dintre cele 6 modele de iPad oferite în promoţie, pe care îl primesc gratuit prin achiziţionarea de abonamente cu o valoare totală cel puţin egală cu valoarea iPad-ului dorit. iPad-ul este însoţit de un smart cover disponibil în şase culori şi de internet oferit de Vodafone.

    Campania include toate cele 11 titluri editate de Mediafax Group – ZIARUL FINANCIAR, BUSINESS Magazin, ProSport, GQ, Ce se întâmplă doctore?, GLAMOUR, The ONE, InStyle, Playboy, ProMotor, PRO TV Magazin, precum şi cele 11 fluxuri online de informaţie de business disponibile pe zfcorporate.ro.

    Pachetul de abonare este customizabil, fiecare cititor având posibilitatea de a-şi selecta tipul de informaţie de interes – business, women, enterntainment, sport, auto, ştiinţă, gadget-uri, social-politic.

    Campania se adresează inclusiv celor care sunt abonaţi deja la publicaţiile Mediafax Group, acestora urmând să li se prelungească abonamentul existent, după data expirării acestuia.

    Campania este disponibilă pe www.m.ro/ipad/.

    MEDIAFAX GROUP este compania ce furnizează, prin intermediul mai multor platforme, cel mai diversificat conţinut media de pe piaţa din România, destinat atât companiilor, cât şi utilizatorilor finali. Publisher cu un portofoliu ce cuprinde cel mai mare număr de branduri lider de piaţă, MEDIAFAX GROUP oferă conţinut de interes general şi informaţii specializate având ca public milioane de consumatori de presă scrisă şi online. Produsele editoriale ale Mediafax Group acoperă cele mai importante domenii de interes, de la business şi social-politic la sport, divertisment şi lifestyle, alături de nişe precum auto, ştiinţă, gadgeturi şi tehnologie.

  • Măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la Foxconn, unde se asamblează iPhone-uri şi iPad-uri

    Foxconn Technology Group, subsidiară a Hon Hai Precision Industry, asamblează produse Apple în numeroase fabrici din China, fiind de departe principalul contractor al companiei americane.

    În urma vizitei în China a directorului general al Apple, Tim Cook, Foxconn a promis că va angaja zeci de mii de persoane pentru a reduce orele de lucru, va elimina practica orelor suplimentare care nu se încadrează în limitele impuse de lege, va creşte salariile, va îmbunătăţi procedurile de siguranţă şi va moderniza locuinţele şi alte facilităţi puse la dispoziţia angajaţilor în campusurile din apropierea fabricilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tableta de la Amazon

    Personajele principale ale povestii sunt, in ordine alfabetica,
    Amazon, Apple si Google. Cadrul il reprezinta o piata greu de
    definit, in care singurul element unificator pare sa fie
    cuvantul-cheie “mobil”. Intriga se poate rezuma astfel: Amazon va
    lansa o tableta bazata pe sistemul de operare Android si se
    presupune ca va ameninta suprematia tabletei Apple iPad. Se poate
    pune intrebarea de ce Google este un personaj principal daca in
    rezumatul intrigii nu este implicat decat prin Android. Explicatia
    este ca, mai devreme sau mai tarziu, Google va fi nevoit sa iasa cu
    o tableta sub brand propriu (probabil ceva Nexus), ceea ce va
    impinge lucrurile spre un joc in trei, in care singurul care poate
    stabili aliante efemere este Amazon.

    Acum pot fi intrebat de ce am redus totul la trei personaje si
    nu am adus in scena si alte nume implicate in zona tabletelor, cum
    ar fi Sony, care tocmai a prezentat o tableta si un portabil
    dual-screen care va putea rula si jocuri pentru PlayStation. Sau
    Motorola, care are in Xoom cel mai puternic competitor pentru iPad.
    Sau Asus, HTC si inca multi altii. Pentru ca “divaisul” este doar o
    parte a businessului, o alta parte importanta fiind continutul:
    filme, muzica, carti, presa, aplicatii. Iar in aceasta zona domina
    Amazon, Apple si intr-o oarecare masura Google, singurii capabili
    la ora aceasta sa creeze ecosisteme sustenabile. Este interesant de
    remarcat cum Apple si Amazon sunt pozitionati in aceasta piata in
    plina expansiune: in vreme ce Apple ofera continut pentru a vinde
    aparate, Amazon ofera aparate pentru a-si sustine vanzarile de
    continut. In schimb, Google se pozitioneaza astfel incat sa-si
    poata permite sa fie si arbitru, si jucator – e suficient sa
    remarcam ca este cel ce face jocurile in privinta sistemului
    Android, ceea ce-i permite sa il orienteze spre alte domenii (de
    exemplu cautari, video de la YouTube si chiar socializare) care ii
    vor aduce indirect venituri din publicitate.

    Intr-un articol din mai (“Pseudo-ecologie speculativa”) am
    pornit de la faptul ca Amazon angajeaza programatori Android si
    m-am indoit de intentia sa de a sustine ecosistemul controlat de
    Google, cu concluzia ca singura explicatie plauzibila ar fi ca
    planuieste o tableta (sustinuta si de zvonurile taiwaneze
    vehiculate de DigiTimes care vorbeau despre o comanda lansata de
    Amazon fabricantului Quanta). De fapt, e mult mai simplu: Amazon
    chiar are nevoie de o tableta, pentru ca reader-ul Kindle nu mai
    are putere de atractie in fata tabletelor multifunctionale si, in
    plus, Amazon si-a intarit pozitia in distributia de muzica si
    video, pentru care suportul oferit de Kindle este modest. Desigur,
    Amazon a profitat de expansiunea tabletelor si a telefoanelor
    inteligente, dar e altceva cand ai dispozitivul tau.

    Desi zvonul nu a fost confirmat oficial, Wall Street Journal
    considera lansarea aproape sigura pentru aceasta toamna (fara a
    preciza sursele) si ofera chiar detalii: va fi bazata pe procesoare
    Intel, va rula Android si nu va fi (asa cum se zvonea) echipata cu
    afisaj eInk. Mai mult, se stie ca proiectarea si fabricarea au fost
    externalizate catre un producator asiatic, in vreme ce un alt model
    este proiectat in interiorul companiei. Totodata, se mai vorbeste
    despre lansarea a doua modele noi de Kindle (unul cu ecran tactil),
    dar nu se stie cum va rezolva problema canibalizarii acestora de
    presupusa tableta. Probabil prin pret, desi e greu de crezut ca se
    poate cobori prea mult, in conditiile in care acum modelul de
    intrare Kindle costa doar 139 de dolari.

    Va fi – asa cum sugereaza WSJ – tableta de la Amazon un
    competitor real pentru iPad? Cum pana acum nicio tableta Android nu
    a amenintat suprematia Apple, sa presupunem ca va fi mai buna decat
    toate celelalte, probabil ruland o versiune proprie de Android. In
    cazul acesta ar trebui sa fie mai ieftina, deci undeva sub 500 de
    dolari. E posibil, dar improbabil. Oarecum contraintuitiv, Apple
    este imbatabil la pret (desi trece drept un brand scump).
    Explicatia sta in cele circa 50 de miliarde de dolari cash cu care
    Apple isi permite sa finanteze constructia unor fabrici dedicate
    tehnologiilor avansate (de pilda memorii “solid state”, afisaje LED
    etc.) in schimbul exclusivitatii pe o perioada limitata (ceea ce-i
    permite sa fie primul pe piata) si al unui discount semnificativ in
    rest, ceea ce-i lasa libertatea sa se joace cu pretul sau marja de
    profit. In absenta unei noutati revolutionare, probabil ca Amazon
    va vinde aparatul in pierdere si va recupera din continut. Va fi
    oricum interesant.