“Până la sfârşitul anului este foarte probabil să punctăm vânzări de peste 150.000 de unităţi. Avem deja comenzi de la Orange şi alte companii, dar nu putem vorbi acum în numele partenerilor”, a spus Sorin Manea, şeful diviziei telecom din cadrul Samsung România şi Bulgaria.
Cele două modele de smartphone, S3 şi S4, vor fi vândute în paralel pe piaţa locală. Samsung Galaxy S3 a fost vândut în peste 100.000 de exemplare de la lansarea din iunie 2012, iar pentru anul acesta producătorul estimează în ansamblu o dublare a vânzărilor de telefoane mobile inteligente din portofoliu.
