BusinessMagazin

Tag: Freud

  • Un meteorit cultural: jurnalul secret al lui Carl Gustav Jung

    În 1913, elveţianul C.G. Jung devenise deja un nume cunoscut în lumea psihiatriei. Îl întâlnise pe Freud, părintele psihanalizei, colaboraseră şi deveniseră prieteni. Divergenţele doctrinare aveau însă să-i despartă în curând, devenind manifeste cu prilejul unui voiaj pe care cei doi l-au făcut împreună, la invitaţia unor universităţi din Statele Unite. Jung se însingurează şi cade pradă unei acute crize interioare, cu complicaţii în pragul patologicului, pe care începe s-o exploreze, s-o descrie şi s-o analizeze cu minuţie.

    Toate reflecţile sale din această perioadă, dar şi mult după tămăduirea sa treptată, până în 1930, aveau să fie consemnate într-un volum de taină – “Liber novus”. Caligrafiate artizanal, cu grija unui călugăr medieval şi însoţite de enluminuri şi desene personale pe file de pergament, aceste cartografii ale inconştientului aveau să se adune într-un obiect masiv (care ajunsese să atârne 12 kg!) şi să fie finalmente legate în piele roşie (de unde şi numele care avea să-i fie ulterior atribuit).

    Păstrată departe de privirile discipolilor şi chiar de ale prietenilor, “Cartea roşie” avea să fie, după moartea maestrului, zăvorâtă de către moştenitorii acestuia în seiful unei bănci elveţiene până spre anii ’90, când un istoric britanic al psihanalizei, Sonu Shamdasani, începe nişte îndelungi şi anevoioase negocieri pentru scoaterea ei la lumină. După traducerea din germană a textelor şi prelucrarea digitală a filelor de manuscris, cartea avea să devină bun public după aproape 100 de ani (în 2009), interval în care nu fusese contemplată decât de către o mână de oameni.

    Închizând, in nuce, în paginile sale ceea ce avea să devină psihologia analitică jungiană, cu toate conceptele ei originale, de la inconştientul colectiv la arhetipuri, uriaşa carte despre jungla psihismului uman, despre miturile omenirii şi ştiinţele oculte a ieşit în sfârşit din mitologia în care s-a înconjurat, devenind un obiect tangibil care va face fericiţi milioane de admiratori şi devotaţi ai profesorului, care o râvniseră şi care doar aveau ştiinţă de existenţa ei.

    C. G. Jung, “Cartea roşie”, introducere şi îngrijire de Sonu Shamdasani, Editura Trei, Bucureşti, 2011

  • Exista viata dupa Freud?

    Sa fie chiar atat de nociva doctrina freudiana incat sa merite
    un asemenea efort, o asemenea incrancenare de demascare a
    minciunilor, iluziilor sau chiar crimelor psihanalizei? Oricum ar
    sta lucrurile, cartea, mai neagra decat ne putem imagina (si decat
    merita, fara indoiala, psihanliza), a constituit un mare boom
    publicistic si a devenit in Franta un veritabil bestseller, la
    scurta vreme dupa aparitie. {i a reprezentat un excelent instrument
    de publicitate pentru tabara adversa psiho-analistilor, cea a
    practicienilor terapiilor cognitiv-comportamentale.

    Catherine Meyer, coordonatoarea volumului, ii explica
    necesitatea: “Franta, alaturi de Argentina, este cea mai freudiana
    tara din lume. Aceasta situatie ne orbeste: in strainatate,
    psihanaliza a devenit marginala. Istoria sa oficiala este pusa in
    cauza de niste descoperiri stanjenitoare. Eficacitatea sa
    terapeutica se dovedeste din ce in ce mai slaba. Pertinenta sa
    filozofica este contestata. Psihanaliza a fost traita de generatia
    ca un vant de libertate, dar insurgentii de ieri au devenit
    paznicii templului de azi, grijulii sa-si pastreze pozitia
    dominanta in universitati, in spitale si in mass-media”. E
    interesant de urmarit bilantul unui secol de freudism, chiar facut
    de pe pozitii virulent contestatare, chiar operat cu armele
    incriminate, cele ale povestirii seducatoare (in materie de care
    bunul doctor Freud era un expert desavarsit).

    Concluziile ar fi urmatoarele: ineficienta si nefondata,
    psihanaliza tine mai mult de credinta decat de demersul stiintific,
    iar autorii se straduiesc sa puna in evidenta o serie intreaga
    omisiuni, de erori si de manipulari care au permis teoriilor
    “vieneze” sa ocupe aproape intreg campul psihiatriei. Asa stand
    lucrurile, trebuie sa intelegem ca deslusirea vietii psihice a
    omului a evoluat mult de un secol incoace si ca exista multe alte
    posibilitati, in afara de cele ale psihanalisilor, de a intelege,
    de a analiza si ingriji suferinta mentala. Exista viata si dupa
    Freud – adica, in terapie, poti sa lucrezi pe un inconstient
    non-freudian; poti, de asemenea, sa fii preocupat de copilarie, de
    sexualitate, de istorie si de emotiile fiecaruia fara sa aderi la
    conceptele freudiene.

    Catherine Meyer (coordonator), “Cartea neagra a psihanalizei”,
    Editura Sedcom Libris, Bucuresti, 2009