În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. Ca pământean se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi pescuitul iar ca sfânt, Dumnezeu îi încredinţează porţile şi cheile Raiului, unde împarte hrană hrană animalelor sălbatice, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă.
Timp de trei zile (29 iunie – 1 iulie), Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” va fi gazda grupurilor şi ansamblurilor folclorice româneşti, dar şi a ansamblurilor grupurilor etnice din România: turcii, albanezii, ucrainienii, ungurii, evreii şi grecii. Vizitatorii se vor putea delecta cu cozonaci şi poale-n brâu, plăcinte cu brânză sau turtă-dulce.
Programul va cuprinde datini şi obiceiuri specifice sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, demonstraţii ale meşteşugarilor, lansări de carte şi CD-uri, muzică veche şi medievală, folclor autentic românesc, momente de istorie a Bucureştilor cu Teatrul Masca, dar şi o expoziţie a sportului naţional românesc, oina.
Ouale rosii se ciocnesc din Duminica Pastelui pana in Duminica
Mare. Duminica Pastelui innoieste lumea cum se innoieste lumina de
echinoctiu – de aceea se mananca miei, purcei si vitei fragezi,
cas, oua rosii si pasca, arata Vlad Manoliu Furnica, etnolog la
Muzeul Taranului Roman.
Se ofera pomana pentru morti, oricine intra pe usa e oaspete
binevenit, iar daca se poate, cojile de oua rosii se dau pe apa
curgatoare, sa ajunga in Tara Blajinilor, sub Apa Sambetei, cea cu
care comunica toate apele curgatoare de pe pamant. De aici si
Pastele Blajinilor, martea celei de-a treia saptamani de dupa
Paste, cand se fac petreceri la iarba verde, iar firimiturile sunt
menite poporului subpamantean al blajinilor.
In unele zone, o ceata de tineri umbla prin sat de Paste, pe la
fete mari mai ales. Il saluta pe gospodar cu “Hristos a inviat”,
canta un cantec, doua, joaca o hora. Primesc diverse daruri. Modul
de organizare este asemanator cu cel al cetelor de colindatori de
la Craciun. Tinerii se numesc “valari”, iar obiceiul
“valarit”.
In zona Brasovului, ceata poarta numele de “Junii Brasovului”, iar
conducatorul cetei se numeste vataf. Programul lor se intinde pe
durata a zece zile: la Blagovestenie, in Duminica Floriilor si o
saptamana intre Duminica Pastilor si Duminica Tomii. A doua zi de
Paste se impart in cete si merg prin sat insotiti de lautari, unde
sunt asteptati cu mesele pline de colaci, bautura si oua
rosii.
Joile oprite (Joile pomenite sau Joile verzi) sunt un ciclu cu
numar variabil de joi (3, 7, 9) cuprinse intre Pasti si a doua
saptamana dupa Rusalii. In aceste zile sunt interzise anumite
activitati casnice, agrare si pastorale, in diferite zone ale
tarii. Restrictiile au menirea de a apara oamenii, gospodariile si
roadele de urmarile fenomenelor naturale potrivnice: ploi cu
grindina si trasnete, bruma si ingheturi tarzii etc.
Inaltarea Domnului sau Ispasul este o sarbatoare care cade
intotdeauna in joia saptamanii a sasea dupa Pasti (a patruzecea zi
de la Inviere), cand Domnul Isus Hristos s-a inaltat la cer. In
seara dinaintea Ispasului se taie leustean, se pune prin case, pe
la porti si ferestre contra strigoilor; se impodobesc casele cu
flori, se bat vitele cu leustean si li se da sa manance anumite
flori ca sa nu le “strice” strigoii.
De Ispas se pune floare de soc in casa. Altii duc frunze de nuc la
biserica, apoi le poarta la brau (pentru ca si Hristos si-a pus
cand s-a inaltat), sau le rasfira prin odai. Femeile dau de pomana
lapte dulce, fac pasca si oua rosii. De la aceasta data nu se mai
mananca oua rosii. Se spune ca Ispas a fost un om vesel si ca “in
ziua lui s-a inaltat Hristos”. In aceasta zi nu se lucreaza; “cine
lucreaza de Ispas capiaza”.
Rusaliile sunt sarbatorite la 50 de zile dupa Paste, in Duminica
Cincizecimii sau a Pogorarii Sfantului Duh, numita in popor si
Duminica Mare. Este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh
peste Sfintii Apostoli. Pentru popor insa, Rusaliile sunt niste
fete ale campului, un fel de Iele, duhuri necurate, zane sau
Vantoase, care plutesc in vazduh sau traiesc in locuri izolate,
neumblate. Se zice ca ele coboara din cer si inseala in special
oamenii care nu tin sarbatoarea lor cu cantece si jocuri – ii
ridica in aer, ii invartesc si-i lasa sa cada; le stramba gura sau
ii lovesc cu alt rau.
In zilele de Rusalii se culeg in toata tara plantele de leac. Tot
atunci sunt impletite din flori si grau cununile de nunta. Femeile
aduc in ajunul Rusaliilor pelin si il pun sub cap pentru a fi
protejate, de Rusalii, pentru ca de boala lor nu poti scapa, “decat
prin descantece sau cetanie la manastire”. Este o sarbatoare
dedicata in mare parte unor practici de pomenire a mortilor, dar si
altor practici pastorale de ocrotire a animalelor (mai ales a
cailor).
In saptamana de Rusalii se joaca Calusul. Calusul este jucat de
Mutul Calusului, un personaj tacut si ciudat cu barba de tap, fata
acoperita cu o masca din piele de capra si cu caciula din blana de
ied care poarta la brau un falus cioplit din lemn si tine pe umeri
o traista cu leacuri pentru bolile animalelor si un fel de totem
cioplit din lemn numit “Ciocul Calusului”. Ceata de flacai care
insoteste Calusul sunt calusarii. Dansul Calusului are o mare
vechime, raspandit la romanii din nordul Dunarii dar si la aromani
si meglenoromani. Forma sa culta de astazi este o stilizare
simplista a unui obicei cu radacini stravechi.
Potrivit regretatei scriitoare si specialiste in folclor Irina
Nicolau, in sate, sarbatoarea de 1 Martie se numea Martisor, Baba
Dochia sau Dragobete cap de primavara – “Martisor, dupa numele
lunii, Baba Dochia, dupa cuvioasa mucenita Evdochia, serbata de
Biserica in aceasta zi si Dragobete dupa numele unei sarbatori
care, in anumite zone, se tinea in ziua de 24 februarie. Era
sarbatoarea indragostitilor, ziua in care se imperecheaza pasarile,
un fel de Sfantul Valentin la romani”, scria Irina Nicolau intr-un
articol din 1997, publicat pe site-ul
Muzeului Taranului Roman.
“Femeile rasuceau fir alb si rosu de lana, bumbac sau arnici. Firul
se lega la gatul sau la mana copiilor. Sunt locuri unde purtau
martisor si fetele tinere si nevestele”, cu o moneda atarnata de
snur, ca sa aiba noroc si sanatate. In unele locuri, “femeile legau
martisor nu numai la copii, ci la toti membrii familiei, la porc,
la cornul vitei, la closca, la donita…” Inainte sa dispara, la
sate a patruns moda martisorului impletit din fire de matase, facut
de fete pentru feciori.
“Martisorul se ‘imbraca’ dimineata, inainte de rasarit, si se
‘dezbraca’ fara sa te vada soarele, pentru ca te innegreste”.
Martisorul era “dezbracat” definitiv, in functie de zona, la 7, 9
sau 12 zile dupa 1 martie, cand infloreste visinul sau trandafirul,
cand sosesc berzele sau randunelele, in ziua de 40 de mucenici sau
de Sfantul Gheorghe. In unele locuri, cu banul de martisor se
cumpara vin rosu si cas pe care tinerii le mancau de Sfantul
Gheorghe la iarba verde.
“Dupa 1 martie vin Zilele Babei. Sunt 9 sau 12, cate au fost si
cojoacele. Timp schimbator. Dupa zilele babelor, urmeaza cele ale
mosilor. Acum timpul se stabilizeaza. A venit primavara.”
Ele au fost puse la dispozitia Ziarului de Duminica de
Carmen Veronica Steiciuc, consultant artistic la Centrul pentru
Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale din cadrul
Centrului Cultural Bucovina, Suceava.