Tag: Dragoş Bîlteanu

  • Război şi pace, varianta SIF

    DRAGOŞ BÎLTEANU, GHEORGHE IACIU ŞI GABRIEL FILIMON sunt personajele principale ale unui roman care încă se scrie pe piaţa de capital. Romanul are toate şansele să ajungă un best-seller pentru că are toate ingredientele cerute de public: intrigi de culise, dialoguri spumoase, dar mai ales mulţi bani. Un miliard de lei este la mijloc sau, mai exact, averea SIF Muntenia, pe care şi-o dispută cu înverşunare cei trei.
    Totul a început anul trecut, când, odată cu ridicarea pragului de deţinere la 5% din capital, investitorii de pe bursă au putut achiziţiona suficiente acţiuni la SIF-uri astfel încât să aibă un cuvânt de spus în cadrul Adunărilor Generale ale Acţionarilor. Încet, încet, mandatele patriarhilor, care au condus aproape douăzeci de ani SIF-urile, au început să se clatine.

    Două sunt SIF-urile unde revoluţia deja a început, însă modul de desfăşurare a fost diferit. La SIF Banat-Crişana (simbol bursier SIF1), cu active în gestiune de 1,4 miliarde de lei, a fost o revoluţie de catifea pentru că omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, cunoscut mai ales pentru investiţiile în energie şi imobiliare, a dat dovadă de tact şi îndemânare reuşind pe cale amiabilă să obţină funcţia de preşedinte şi astfel controlul asupra activelor de 1,4 miliarde de lei. Ioan Cuzman, cel care a condus SIF1 de la începutul anilor nouăzeci, i-a predat frâiele lui Dragoş Bîlteanu şi a acceptat o poziţie secundă, de vicepreşedinte. Decizia lui Cuzman a luat prin surprindere întreaga piaţa de capital în octombrie 2012, când a fost anunţată.

    Intrarea omului de afaceri Dragoş Bîlteanu în lumina reflectoarelor bursei este de dată recentă pentru că numele său a devenit cunoscut mai ales graţie investiţiilor în energie şi imobiliare. El conduce societatea cu activităţi în sectorul energetic Romenergo, care deţine 5% din titlurile SIF Banat, şi s-a asociat cu investitorul grec Ioannis Papalekas alături de care a cumpărat cel mai înalt turn de birouri finalizat în Bucureşti, proiectul Tower Center din Piaţa Victoriei, într-o tranzacţie estimată la circa 50 mil. euro.

    ASCENSIUNEA LUI BÎLTEANU PE BURSĂ A ÎNCEPUT ÎN 2009, CÂND, ALĂTURI DE BANCA TRANSILVANIA, Octavian Radu, proprietarul grupului Diverta, şi Doru Lionăchescu, şeful casei de investiţii Capital Partners, au încercat fără succes să preia controlul consiliului de administraţie al SIF. Ioan Cuzman, pe atunci preşedinte, a reuşit să iasă câştigător după ce le-a suspendat drepturile de vot acţionarilor “rebeli”. Eşecul puciului din 2009 nu l-a descurajat pe omul de afaceri, iar Bîlteanu a decis anul trecut să schimbe strategia, reuşind să îl câştige de partea sa pe Ioan Cuzman.

    Bîlteanu a adoptat strategia unei revoluţii de catifea, mult mai paşnică şi, se pare mult mai de succes, decât abordarea grupului de revoluţionari condus de Gheorghe Iaciu de la SIF Muntenia. Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul complexului comercial Doraly din Afumaţi şi cel mai mare acţionar al SIF Muntenia (SIF4), a reuşit în iulie 2012 să îi revoce pe membrii consiliului reprezentanţilor de la SIF Muntenia susţinuţi de Gabriel Filimon, directorul executiv al SAI Muntenia Invest, societatea care administrează activele de un miliard de lei ale SIF4. Iaciu şi-a impus propriii oameni în consiliul reprezentanţilor, însă cel care deţine controlul asupra activelor este administratorul SAI Muntenia Invest, condus de Gabriel Filimon. Din iulie 2012, după ce consiliul a fost schimbat, Gabriel Filimon este în război deschis cu tabăra acţionarilor conduşi de Gheorghe Iaciu.

  • Iaciu, SIF4: Predarea controlului asupra SIF Muntenia va fi doar cu acordul acţionarilor

    Trecerea SIF Muntenia, cu active în gestiune de peste un miliard de lei, sub controlul indirect al SIF Banat-Crişana ar putea aduce o situaţie mai bună, însă aceast transfer nu se poate realiza fără acordul acţionarilor SIF Muntenia, este de părere Gheorghe Iaciu, proprietarul complexului comercial Doraly din Afumaţi şi cel mai mare acţionar al SIF Muntenia. Dragoş Bîlteanu, preşedintele SIF Banat-Crişana, a anunţat vineri, 15 februarie, pe bursă că societatea pe care o conduce are intenţia de a prelua controlul SAI Muntenia Invest de la Grupul Financiar Muntenia, societate condusă de Gabriel Filimon, directorul executiv al SAI Muntenia Invest. Din iulie 2012, Gabriel Filimon este în conflict deschis cu omul de afaceri Gheorghe Iaciu după ce acesta din urmă a schimbat Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia înlocuind membrii susţinuţi de Filimon cu propriii oameni.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Dragoş Bîlteanu vrea să fie noul „patriarh“ al SIF-urilor

    Omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, cunoscut mai ales pentru investiţiile în energie şi imobiliare, este la un pas să devină cel mai influent preşedinte de SIF după ce SIF Banat-Crişana, societatea pe care o conduce, şi-a exprimat intenţia de a prelua controlul SAI Muntenia Invest care administrează averea de peste un miliard de lei a SIF Muntenia. Prin această tranzac­ţie, fără precedent pe piaţa locală de capital, active cumulate de 2,4 miliarde de lei ar putea intra pe mâinile tânărului om de afaceri în vârstă de 35 de ani. Bâlteanu a dat dovadă de tact şi îndemânare în 2012 când l-a convins pe Ioan Cuzman să îi cedeze scaunul de preşedinte la SIF Banat, iar acum s-a înţeles să preia controlul asupra activelor SIF Muntenia cu Gabriel Filimon, cel care conduce SAI Muntenia Invest, dar şi Grupul Financiar Muntenia, grup care va vinde SIF Banat pachetul de control la societatea de administrare. Prin această tranzac­ţie Filimon încearcă să îşi protejeze poziţia la vârful SAI Muntenia Invest, ameninţată de grupul de acţionari condus de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul Expo Market Doraly şi cel mai puternic acţionar al SIF Muntenia, care vrea să schimbe administratorul activelor SIF Muntenia. Această tranzacţie trebuie să obţină avizul Consiliului Concurenţei şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Bîlteanu: Închiriem două treimi din Tower Center într-o lună

    Turnul Tower Center din Piaţa Vic­toriei, care a stat gol din cauza litigiilor deşi construcţia a fost finalizată de mai bine de trei ani, va ajunge în următoarea lună la un grad de ocupare de 60-70%, afirmă Dragoş Bîlteanu, unul dintre coproprietarii clădirii cu 22 de etaje şi o înălţime de peste 100 de metri. Primul chiriaş anunţat este compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, care a închiriat patru dintre etajele imobilului, iar în lunile martie-aprilie îşi va reloca biroul din Bu­cureşti, Potrivit datelor din piaţa imobiliară, printre potenţialii chiriaşi ai clădirii cu o suprafaţă închiriabilă de circa 22.000 mp se mai numără firma de consultanţă şi audit Ernst & Young şi Leumi Bank. “În decurs de o lună va mai rămâne doar o treime din clădire neînchiriată. Primii chiriaşi probabil se vor mu­ta la începutul lunii aprilie”, a declarat pentru ZF Dragoş Bîlteanu, cel care controlează proiectul de birouri alături de omul de afaceri elen Ioannis Papalekas. Bîlteanu nu a oferit informaţii cu privire la numele viitorilor chiriaşi sau nivelul chiriilor solicitate. Potrivit informaţiilor din piaţa imobiliară, chiriile birourilor de clasa A din zona centrală a Capitalei pot ajunge la 16-19 euro/metrul pătrat lunar.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro