Tag: Corespondence

In acest numar, M&A va propune o incursiune in corespondenta electronica dintre Cosmin Ezaru, Senior Art Director GMP si Diana Cristea, Art Director Graffiti BBDO

Corespondenta intre Cosmin Ezaru si Diana Cristea

Draga Cosmin,

Sunt intr-un punct de rascruce al existentei mele, simt. M-am tot gandit la jobul asta al nostru de art directori care stau tot timpul peste program in timp ce copywriterii sunt la beri, familii si scris romane politiste. Eu as vrea sa iau o pauza. Sa fac altceva. Sa nu mai caut poze si referinte de ilustratie si sa misc mouse-ul pe ecran si sa ma enervez ca n-am fonturi sau memorie la mac. Cum ar fi sa ma apuc de alta meserie? Ceva total diferit. De maine sa fiu… patinatoare in Alaska! (O sa se supere mama ca nu mai sunt director, parca vad.) Ce zici?

Diana

Cum vrei tu. Am putina treaba acum.

Cosmin

Ar fi genial sa-mi gasesc in sfarsit ceva palpitant. Dar poate nu tocmai patinatoare, ca e ceva sezonier. Si nici nu e de viitor: cu incalzirea asta globala nu se stie. Mi-ar placea mai degraba sa fac ceva pentru oameni. Stiu sa acord primul ajutor. Asta e foarte bine, pot oricand sa salvez o femeie lesinata sau sa-i fac respiratie gura la gura unui nene calcat de autobuz. Nu ca ai intalnit prea multi proaspat spalati pe dinti cand traverseaza strada in locuri nepermise. Sau sa ma angajez politista de circulatie, sa previn astfel de accidente nefericite? Iti dai seama cate claxoane o sa aud in fiecare zi? N-o sa mai putem vorbi la telefon niciodata. Tu ce crezi, cum putem opri claxoanele?

Plutonier Diana

Draga Diana, si eu simt aproape acelasi lucru. mie imi place sa fiu artdirector. dar parca as incerca si altceva pe langa asta.  altceva care sa nu fie chiar cu picioarele pe pamant. mi-as lua un avion. un avion argintiu. sa luceasca in soare. si sa zbor. cand am eu chef de putina inaltime sa ma sui in avionul meu argintiu si sa decolez. daca noaptea la ora 2 vreau sa vad orasul de sus, de ce nu. dimineata cand ma duc la servici, in loc sa ma sui in masina, ma sui in avion. sa nu mai stau la semafoare care claxoneaza incontinuu. avioanele nu au claxoane. de sus orasul se vede mult mai frumos. pare mai curat. oare pt ca nu se vad oamenii? cine stie. O singura problema cred ca ar fi. nu se poate decola sau ateriza decat de la otopeni. baneasa e inchis pt. o vreme. si decat sa merg cu masina pana acolo, mai bine ma gandesc la altceva ce pot face ca sa uit de “artdirectoring”.

Cosmin

Daca tu zici ca nu avem cum sa evitam calvarul claxoanelor si putem doar sa le survolam de la o inaltime sigura, eu te cred pe cuvant. O solutie la drumul pana la Otopeni ar fi sa te parasutezi direct deasupra biroului, dar sunt si multe pasari in Bucuresti, deci trafic si-n aer. Vad ca n-ai cum sa scapi. Eu as prefera sa-mi gasesc o meserie in care sa n-am deloc contact cu exteriorul. Sa fie si fara batai de cap. Cum ar fi plasatoare la cinema. E o slujba in care oricum lucrurile sunt stabilite de dinainte: oamenii inalti sau cu palarii o sa primeasca invariabil locuri numai in fata. Plus ca vezi filme pe gratis. Iar daca o sa am chef de carti, o sa ma fac xeroxista. Si daca o sa vreau ceva care sa-mi stimuleze emisfera stanga, ma fac lipitoare de preturi la un hypermarket imens, care sa-mi satisfaca pofta de numere. Iar cum n-o sa castig mare lucru, seara o sa-mi iau un al doilea job: incercator de paturi. E?

Diana

Mie nu-mi place sa dorm prea mult. Chiar sunt dispus sa-mi iau un tramvai. ma fac vatman. sa am tramvaiul meu. si sa il tin in fata blocului. Sa-l pornesc dimineata la 5. imi trag o linie adiacenta de la “metroul usor” ce trece pe strada si imi parchez limuzina. de cand am venit in bucuresti, adica de vreo 20 de ani, m-a fascinat claxonul tramvaielor. intotdeauna l-am asemanat cu soneria de la scoala, clopotelul cum i se spune in literatura. oare faptul ca a ramas asa indiferent de modelul tramvaiului este ceva intentionat, pt a pastra o traditie in claxonatul de pe sine?  Dar si la tramvai am o problema. in fata blocului meu exista linie, dar numai pana la unirii. si de acolo ce fac? sa-mi iau si un metrou. cam scump. si nici nu stiu daca are claxon. Un autobuz ar fi cred ca mai simplu. pt a-l conduce trebuie sa dau doar un examen de categorie. nu are cum sa fie mare lucru. cat de greu sa fie sa intorci un autobuz intr-o intersectie. daca nu te feresti tu, te feresc altii. nimeni nu vrea sa-si loveasca masina. si daca mai si claxonez… ca autobuzele astea noi au niste claxoane foarte puternice. Dar dupa aia toti colegii mei or sa vrea sa trec sa-i iau si pe iei sa-i duc la agentie. si la ce trafic e in bucuresti dimineata, si cu ditamai autobuzul…

Cosmin

Daaaa, si eu as putea sa fiu announcer de statii: sa fac o revolutie in domeniul asta. Sa existe in sfarsit o voce duioasa, care sa empatizeze cu oamenii transpirati si inghesuiti. Sa interpretez cu accente diferite in functie de cartierul prin care trecem. Sa propun jocuri de societate, pentru atunci cand e aglomeratie: fazan, ce incape intr-o valiza, tara, tara, vrem ostasi, de-a mama si de-a tata, v-ati ascunselea cu controlorii etc.

Animatoarea Diana

Ar mai fi sa-mi iau un maxi taxi. sau mai bine un smart. mic, in doua culori, simpatic, cu doua locuri, ca sa nu iau chiar pe toata lumea cu el. decat o singura persoana. ce sunt eu? ratb? si sa ma pot strecura prin traficul infernal de dimineata, sa claxonez lung de fiecare data cand un gip nu ma vede si sa-i arat avantajul de a avea masina mica, nu ditamai panzerul. Dar daca tot am trecut la categoria mica, si mai avantajos cred ca ar fi un motor. nu harley, ca nu sunt director de creatie. un enduro. ca sa trec usor peste gaurile de canal asezate alandala pe strazi. si acum e acum. ca soferul roman nu e obisnuit cu motocicletele pe langa minunatul lui logan. si nu stie sa se uite in oglinzile retrovizoare. asa ca singura solutie este degetul pe claxon. dar nu cred ca e eficient. asa ca claxonul motocicletelor s-a transformat pur si simplu in ambalarea motorului pana scoate un zgomot ce il trezeste din amorteala pe soferul atent la ce farse a mai facut buzdugan. dar nu cred ca am eu fata de motorist.

Cosmin

Crezi ca exista o legatura intre maxi taxi si fustele maxi? Cochetez si cu ideea de a fi consiliera de moda automobilistica.

Diana

Mai bine imi iau o bicicleta. cling cling.

Cosmin

Cosmin, nici nu-ti poti imagina ce idee buna mi-ai dat: cred ca realizezi cati oameni pleaca de-acasa cu bicicleta (uitand ca de-acum picioarele lor sunt cel mai vizibile) purtand o soseta de-o culoare si cealalta de alta. Ce discromii si asocieri infioratoare de modele defileaza in fiecare zi in Bucuresti! Asta o sa se schimbe. O sa fiu prima care are curajul sa faca cea mai grea meserie din lume: imperechetoare de ciorapi! Cheama presa, incepem sa facem PR!

Diana

In acest numar: Andrei Cohn (Director de creatie Cohn&Jansen) si Ionut Mosteanu (Brand Communication Director Leo Burnett & Target)

Scrisoarea lui Andrei catre Ionut

Uite, Ioane, am o mare dilema pe care vreau sa ti-o impartasesc.

S-o intreb daca mai sunt “barbatul de care s-a indragostit”, sa scot motocicleta din garaj, sau sa ma tund si sa pun in cui toate prostiile astea de optispe  ani.

Varsta la care am avut de fapt prima motocicleta, un NSU de postas neamt din al doilea razboi.

Candam terminat liceul de arta am picat un an la facultate, m-am angajat profesor de desen prin Balta Alba, am pus deoparte ceva bani, cred ca mi-a mai dat si tata cativa si am cumparat-o din podul unui mos.

Momentul, in ciuda asteptarilor, nu a fost unul romantic deloc, nu fusese motocicleta mosului cu care sa-si fi trait aventurile tineretii.  Motocicleta ii ramasese mostenire de la o ruda si voia sa scoata niste bani

din ea.

Altfel era superba, verde de China cu niste linii nichelate pe rezervor si amortizor paralelogram pe fata, fapt ce o facea sa semene in ochii mei cu un Harley, chiar daca avea capacitate cilindrica de vreo zece ori mai mica. Marea ei problema inainte de starea tehnica, stare ce ma facea sa o imping frecvent pana acasa, era faptul ca nu avea decat o sa.  In principiu normal, ca nu era gandita sa plimbe postasul neamt fetele prin Herastrau.

In perioada aia doua texte ma amageau constant, primul era, “…cum baterie de sase volti nu gasesti, te rezolv eu”, bateria mea din ’41 nu prea ma mai ajuta si al doilea, ”…am eu un tovaras in Germania care cumpara din astea de colectie, iei lejer doua mii de dolari pe ia”, si as cam fi maritat-o pentru ca voiam si eu una cu sa  dubla.

A aparut in final mecena motociclistilor din Germania si mi-a dat pe ea patru sute de dolari, bani cu care am cumparat o JAWA de trei cincizeci. Imi aduc aminte ca am cerut doua mii de i-a cazut palaria aluia din cap. Atunci eram deja la facultate si era complet uncool sa fii student la arte si sa ai motocicleta. Lumea artistica romaneasca postcomunista era cumva folclorica, foarte religioasa si in sensul unui fel de mandrie de a nu avea. Nu prea mergea JAWA si ulterior prin anul trei Suzuki cu “Sus sus sus la munte sus, unde e si Iancu dus”.

JAWA a fost prima motocicleta pe care am condus-o cu carnet, in trecutul meu ilicit de motociclist fara carnet mai exista inainte de NSU si un MZ de 125 al unui foarte bun prieten de la care m-am si molipsit si un IJ Festival din ’56. IJ-ul era al unui alt foarte bun prieten care nu si-a luat niciodata carnet, Dinu.

Cu Dinu in carca mi-am implinit visul de a ajunge prima data la mare pe doua roti si pe bune ca in perioada aia era raritate pe litoral. Super greu a fost ca nu m-a lasat sa depasesc nici macar o combina pana la mare unde am ajuns plin de muste pe retina si cu paie in gura. Apropo, mai tii minte bonurile de benzina?

Probabil ca din frustrarea asta mi s-a tras ulterior sa am numai motoare de viteza cu care sincer am mers foarte repede, in principiu cat au putut ele de repede.

Acum vreo trei ani m-am suit pe motocicleta si am simtit extrem de clar ca nu mai am nervi de asa ceva, mai putin sofisticat spus, mi s-a facut cam frica.

Am spus tuturor celor care stiau ca in trecut ma semnam pe afise Motociclist Andrei Cohn ca mi-a trecut vremea si ca am trecut in cealalta jumatate din viata. Jumatatea aia cu cultura, seriozitatea si masina.

Totul pana acum cateva zile candam mers cu KTM-ul de care stii si s-au dus dracu in cinci sute de metri toate teorile mele despre cum ca nu ma mai intereseaza.

Eu ma gandesc acum ca daca dinspre viteza nu mai pot sa sug adrenalina, poate dintr-un mers pe o roata, un tars ceva, storc un strop doi.

Zi si tu bre, sunt cam incurcat, am incercat si cu un scuter sa-l justific ca util, aglomeratie, consum, etc, da chiar e frectie.

ANDREI COHN

Director de creatie

Cohn&Jansen

Scrisoarea lui Ionut catre Andrei

Bre Andrei, esti om cu responsabilitati, da-le incolo de motociclete! Ia un jeep mare cu 4 roti mari sa-ti arati starea de bine la toata comunitatea ….

Hai mah, stii ca glumesc. Ma bucur ca nu te-ai ramolit si te mai trage ata la un wheelie.

Noroc cu austriecii, oameni seriosi – au pus osul la treaba si au produs niste scule care trezesc la viata si ultimul motociclist pensionar.

Te invidiez ca ai strans atatia ani pe doua roti … Candam citit textul tau am avut, din nou, impresia ca esti un batran intelept. Si candcolo, la naiba, esti mai mic ca mine!

Fata de tine eu m-am apucat mai tarziu de treburile astea, dar si candm-am apucat m-am tinut bine de treaba. Alte vremuri … Prima motocicleta acum 4 ani a fost luata cu credit de nevoi personale de la Raiffeisen. Eh? Eram la Connex si aveam salariul pe cartea de munca; o experienta interesanta.

Eu pana la urma am gasit ca distractia cea mai mare pe doua roti e sa urci pe acolo pe unde nu poti sa urci in picioare, insa nu pot sa zic ca nu-mi place sa crosetez printre masini pe Posada. Oricum, eu stiu ca trebuie focus ca sa faci ceva ca lumea – asa ca incerc sa fug de-acasa pe coclauri cat mai multe weekenduri sa-mi dau drumul la mana asa cum trebuie. Daca ma rabda nevasta inca un an – doi, o sa fiu foarte bun. O sa te chem sa ma dau mare.

Cat despre jumatatile de viata (aia de motociclist cu aia serioasa) … Eu zic ca pasiunea pentru doua roti nu intra in conflict cu imaginea de om serios. Poate era asa candti-ai luat tu prima motoreta, insa acum lucrurile s-au mai normalizat. Si oricum, atunci cred ca aveai si tu o imagine destul de distorsionata despre ce inseamna om serios. Acuma nu mai e problema. Au “spalat” imaginea motociclistului o gramada de corporatisti. Cel putin, de candavem un prim-ministru si un fost ministru de finante motociclisti … cred ca nu mai e o problema sa te duci cu motoreta la o intalnire. Ba din contra.

Scuterul nu se pune la motociclete si la pasiunea pentru 2 roti decat daca ai 16 ani si e singura scula pe care o poti conduce legal. Altfel, e un mijloc de transport de chinez sarac care isi merita si ultimul banut. Eu am scuter de 2 luni – o minune a tehnicii taiwaneze (Kymco pe numele lui) – si sunt extrem de multumit. Pentru mine e descoperirea anului. De candl-am luat nu ma mai dau jos si brusc Bucurestiul pare mult mai mic, cu spatii multe de parcare, cu trafic aerisit … o noua perspectiva pe care te invit sa o impartasesti.

Abia astept sa-ti alerg putin prin oras noua achizitie. Sper sa nu te razgandesti si sa o iei cat mai repede; stii vorba alora – Life’s short. Play more.

Pupa-le pe fete! O sa fie foarte fericita Mara sa o plimbi, din nou, cu motoreta. Ce zici de mega argumentul asta?

IONUT MOSTEANU

Brand Communication Director

Leo Burnett & Target