Tag: coplata

  • O piaţă de 1,5 mld. euro aşteaptă norme de aplicare pentru coplata în sistemul privat de sănătate

    Pacienţii şi furnizorii de servicii medicale private aşteaptă normele de aplicare pentru ordonanţa privind coplata în sistemul privat de sănătate, miza fiind o piaţă de 1,5 mld. euro anual, marcată de scandaluri privind decontări duble ilegale.

    O operaţie de apendicită cu bilet de trimitere într-un spital privat din Bucureşti ajunge până la 6.800 de lei, sumă ce include decontarea de la Casa de Asigurări de Sănătate de circa 2.000 de lei, iar restul sunt costuri supli­men­tare de la pacient pentru investigaţii preopera­torii, spitalizare, potrivit unui calcul realizat de ZF. Într-un spital de stat, aceeaşi operaţie de apen­di­cită costă statul 2.000 de lei, valoarea decontării, iar pacientul nu mai achită nimic în plus.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Coplata a intrat în vigoare. Ministrul Sănătăţii anunţă că managerii de spital care nu au aflat asta vor pleca acasă

    Pacienţii internaţi din 1 aprilie vor plăti la externare, indiferent de durata petrecută în spital, o sumă între 5 şi 10 lei, a spus ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu, precizând că introducerea acesteia este cuprinsă în acordul cu FMI şi nu poate fi schimbată decât prin ruperea acordului.

    „Coplata a fost instituită prin lege de guvernul Boc. Din cauza ordonanţei guvernului Boc, coplata este condiţionalitate în acordul cu FMI şi nu poate fi schimbată decât prin ruperea acordului. Guvernul USL a reuşit să păstreze suma modică între cinci şi zece lei“, a declarat Eugen Nicolăescu. Ministrul Sănătăţii a precizat că despre introducerea sistemului de coplată în noul contract-cadru pentru 2013-2014 se vorbeşte încă din ianuarie.

    Nicolăescu a mai spus că hotărârile de guvern şi ordinele de ministru legate de Contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, normele de aplicare a acestora, hotărârea de guvern privind programele naţionale de sănătate şi normele de aplicare a acestora au fost publicate în Monitorul Oficial din 27 martie până în 29 martie, iar managerii care nu au aflat încă de aceste documente „ar putea pleca acasă“.

    Unii manageri consideră că aceste sume sunt mici şi vor fi cheltuite la achiziţia chitanţierelor, necesare pentru ca pacienţii să aibă dovada plăţii făcute. Alţii susţin că din banii adunaţi vor plăti utilităţile sau vor face alte achiziţii, cum ar fi materiale consumabile de tipul mănuşi, halate sau botoşi de unică folosinţă.  

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • COPLATA a intrat în vigoare. Ce sumă vor plăti pacienţii spitalelor din ţară la externare

     Coplata, în valoare de 5 lei la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin

    Pacienţii care din 1 aprilie se internează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin vor achita la externare 5 lei, valoarea coplăţii fiind stabilită în Consiliul de Administraţie al unităţii medicale.

    Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că banii vor fi achitaţi la externare de către pacienţii internaţi începând cu data de 1 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COPLATA la externare se aplică de mâine. Ce taxe vor plăti pacienţii în spitalele bucureştene

     COPLATA la externare este prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia urmând să fie stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de 10.

    Altfel spus, pacienţii vor plăti la externare, indiferent de durata spitalizării, între cinci şi 10 lei.

    În Bucureşti, unele spitale au stabilit coplata la 10 lei, printre acestea fiind Spitalul Floreasca, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul “Sf. Maria”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a introdus COPLATA: Pacienţii plătesc din aprilie între 5 şi 10 lei pentru spitalizare. Nicolăescu: Coplata va fi achitată la externare

     Nicolăescu a precizat că în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 aprobat de Guvern sunt trecute şi categoriile de pacienţi exceptaţi de la coplată.

    Ministrul Sănătăţii a mai spus că forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului.

    Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital.

    Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coplata în sectorul sanitar: Ce cred românii despre introducerea acestui sistem

    Astfel, potrivit studiului menţionat, 68% dintre persoanele intervievate consideră că introducerea sistemului de co-plată pentru serviciile spitaliceşti nu va avea un efect semnificativ în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite.

    Mai mult, românii dezaprobă în proporţie de 78% intenţia Ministerului Sănătăţii de a reduce numărul serviciilor medicale oferite gratuit prin intermediul asigurării obligatorii de sănătate, una dintre consecinţele introducerii pachetului de servicii de bază.

    Chestionaţi în legatură cu încrederea lor în instituţiile aparţinând domeniului medical, românii au menţionat în proporţie de 88% SMURD, la mică distanţă, cu un procent de 75%, situându-se sectorul de servicii medicale private. Ambulanţa se găseşte pe a treia poziţie, cu 49%, în timp ce sectorul de servicii medicale publice este apreciat de doar 17% dintre respondenţi. La rândul său, Casa Naţională de Sănătate se bucură de încrederea a 12% dintre români, iar Ministerul Sănătăţii de un procent de doar 11%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concurs de motiuni contra Guvernului: trei de la PNL, una de la PSD

    La randul sau, PSD va depune acesta saptamana la Senat o motiune
    simpla la adresa ministrului educatiei, Daniel Funeriu, in semn de
    protest fata de situatia cadrelor didactice din judetele Suceava si
    Botosani, care nu si-au primit majorarile salariale castigate in
    instanta.

    Data fiind firava majoritate pe care se poate baza Guvernul in
    camera superioara, e posibil ca demersul PSD sa reuseasca, desi
    motiunile simple nu au caracter imperativ pentru membrii
    Executivului.

  • Banii negri ai halatelor albe – cum au ajuns “atentiile” la opt zerouri

    “Nu stim daca cifra e reala sau nu, dar e evident pentru toata
    lumea ca circula bani nefiscalizati. Sunt de acord ca sunt multi
    bani.” Cristian Vladescu, presedintele Comisiei Prezidentiale
    pentru Analiza si Elaborarea Politicilor din domeniul Sanatatii
    Publice, sustine ca banii circula pe trei paliere: dinspre pacient
    catre medic, dinspre companiile farmaceutice catre medici si
    dinspre companii catre personalul administrativ, iar “ordinea de
    marime e de fapt inversa”.

    Chiar raportul asumat de Ministerul Sanatatii constata ca
    platile informale limiteaza si ingreuneaza accesul la diferite
    servicii spitalicesti, aceasta practica actionand in multe cazuri
    ca o metoda de rationalizare de facto a serviciilor medicale
    oferite. George Haber, fostul presedinte al Societatii Nationale a
    Medicilor de Familie, spune ca platile pacientilor catre medici nu
    sunt o problema cat timp vin din semn de recunostinta:
    “Conditionarea actului medical de cererea unor stimulente este
    inacceptabila, insa exista cazuri in care se intampla”.

    In viziunea medicului, noul sistem de coplata, prin care
    pacientii se vor vedea nevoiti sa plateasca pentru consultatiile
    oferite de medic, nu va reusi sa asigure reducerea platilor
    informale din spitale, ci eventual sa mai aduca fonduri
    suplimentare pentru unitatile de tratament. Practic, presiunea
    asupra pacientului va creste, iar in acest scenariu e greu de spus
    daca isi va mai putea permite sa plateasca. Desigur, asa cum arata
    studiul Bancii Mondiale, si traditia joaca un rol important in
    oferirea stimulentelor si, probabil, va fi greu sa se renunte la
    ea.


    Potrivit raportului Ministerului Sanatatii privind Strategia
    Nationala de Rationalizare a Spitalelor, opinia generala este ca
    majoritatea personalului sanitar da impresia, mai mult sau mai
    putin explicit, ca asteapta plata unei sume suplimentare pentru
    prestarea serviciilor medicale. In multe cazuri, aceasta
    “asteptare” este aratata treptat, incepand cu vaga sugestie si
    ajungand chiar la refuzul de a presta serviciul in cauza. Aceasta
    poate sa fie una dintre explicatiile pentru care unii pacienti din
    sectiile de chirurgie pot ramane in spital pentru un episod complet
    de internare, dar fara a fi operati. “Medicilor care nu practica
    asemenea metode nu le vine sa creada existenta acestui fenomen si
    neaga cu vehementa existenta lui”, se mai precizeaza in
    document.

    O alta latura a platilor informale vine din partea companiilor
    farmaceutice catre medici si are in vedere prescrierea anumitor
    produse farmaceutice in detrimentul altora. Si cata vreme in
    Romania un medicament din trei vandute anual este original (aflat
    sub protectia unui brevet), insa valoric, ponderea totala a acestui
    tip de medicamente este de aproape trei sferturi din piata, cu mult
    peste media din alte tari din Europa Centrala si de Est, batalia
    este tot mai mare.

    Dupa multi ani in care am devenit bolnavi de originalitate, noul
    sistem de compensare avantajeaza produsele generice, compensandu-se
    practic cel mai ieftin medicament din fiecare arie terapeutica.
    “Presiunea companiilor de medicamente originale asupra medicilor va
    creste in mod cert, iar marii jucatori au contraargumente
    suficiente pentru a putea anihila slabiciunile noilor grile”, spune
    George Haber. Medicul anticipeaza ca, cel mai probabil, vor creste
    donatiile catre spitale, ceea ce e de acceptat data fiind situatia
    dificila pe care o traverseaza, urmarindu-se ca medicii sa ramana
    in minte cu numele respectivelor produse si sa le prescrie mai
    departe.

  • Cat va costa o vizita la medic

    Introducerea coplatii de la mijlocul verii va avea ca scop,
    potrivit ministrului sanatatii, Cseke Attila, “cresterea eficientei
    controlului asupra efectuarii serviciilor medicale, dar si
    moderarea functionarii sistemului sanitar”. Mai clar, Guvernul vrea
    sa urmareasca atent activitatea personalului, pe de-o parte, iar pe
    de alta parte, vor sa descurajeze bolnavul sa mearga direct la
    spital inainte de a cere sfatul medicului sau personal.

    Astfel, serviciile medicale care ar urma sa fie platite sunt
    consultatiile la medicul de familie, cele la medicul specialist,
    vizita la domiciliu dupa program, consultatiile din Unitatea de
    Primiri Urgente efectuate fara a fi vorba de o urgenta, RMN –
    urile, sau spitalizarea, potrivit proiectului Ministerului
    Sanatatii din 2009. Banii colectati war urma sa fie folositi pentru
    dotarea spitalelor si pentru a cumpara aparatura, sumele ramanand
    la medicii de familie si la furnizorii de servicii medicale.

    Petru Craciun, directorul general al Cegedim, companie de studii
    si analize de piata specializate privind industria de ingrijire a
    sanatatii, observa insa ca eventuala finantare suplimentara
    provenita din aceste venituri reprezinta o picatura cam mica pentru
    oceanul de probleme din spitale.


    “Spitalele stau prost si la cladiri, si la dotari, si la
    remunerarea personalului”, remarca Craciun, adaugand ca ar trebui
    degrevate spitalele de cerere si ar trebui sa fie incurajat
    sistemul ambulator, mai ales ca foarte multe dintre afectiunile
    frecvente se pot trata la medicii generalisti. O buna investitie in
    medicina de familie ar reduce semnificativ numarul de solicitari
    catre spital, insa, in momentul de fata, specialistii sunt
    cantonati in spitale si lipsesc cu desavarsire din sistemul
    ambulator.