Tag: contagiune

  • Găletuşa, lopăţica şi euro de 5 lei

    În comunicarea unei bănci centrale cu publicul în chestiuni financiare apare pericolul ca “mass-media, simplificând, să ia exact aspectul care din punctul nostru de vedere este cel mai puţin important, dar din punctul de vedere al inflamării publicului este cel mai periculos”, spunea săptămâna trecută Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Afirmaţia nu era o lamentaţie despre presă, ci o reflecţie despre lacătul la gură pe care e silit să-l poarte orice bancher central, bancher sau demnitar al statului atunci când face prognoze şi proiecţii despre viitor, pentru că trebuie să menţină un echilibru aproape imposibil între obligaţia de a informa corect publicul şi răspunderea de a nu-l panica inutil. “Evident că am avut şi avem scenarii multiple pe care le luăm în calcul despre economie, curs, Grecia, inflaţie. Dar cum le comunicăm? Căci nu se va lua nimic din tot acest efort decât o cifră care începe să se vânture pe burtierele televiziunilor până când chiar creezi o problemă”, a comentat Isărescu.

    Cu tâlc, guvernatorul a început să vorbească imediat după o prezentare a unui expert din BNR despre erorile de prognoză din ultimii ani făcute de diversele autorităţi în legătură cu evoluţia PIB şi a inflaţiei, prezentare care includea mai multe scenarii luate în calcul la vremea respectivă şi care mergeau de la cele mai optimiste până la cea mai pesimiste ipoteze, pur şi simplu pentru că “e mai bine să te pregăteşti pentru ce e mai rău, ca decident de politici, şi să ai pe urmă surprize plăcute”. Niciunul dintre scenariile cele mai rele, din fericire, n-a ajuns atunci “trivializat pe burtierele televiziunilor”. Ajung în presă însă şi creează panică aferentă estimări precum faimoasa “euro ar putea ajunge în bălării, la 6-7 lei”, a lui Eugen Rădulescu din BNR în 2010 (care nici măcar nu era scenariul cel mai rău calculat pe atunci), sau mai nou “euro va ajunge la 5 lei în toamnă”, smulsă dintr-o declaraţie a lui Mişu Negriţoiu, şeful ING Bank România, care voia să spună că leul va rămâne vulnerabil la presiuni speculative pe termen lung, pentru că România are o expunere grecească mare în sectorul bancar şi o pondere mare de credite luate în euro.

    Despre prognozele de 5 lei/euro, Isărescu spune că “suferă rău”, pentru că ignoră faptul că acum euro scade faţă de dolar, adică invers faţă de 2007-2008, şi “se duce spre 1,2 dolari, poate chiar 1,1”, iar dacă se întâmplă ceva cu Grecia, chiar spre 1 – ceea ce înseamnă automat un potenţial mai mic de depreciere a unei monede din Est faţă de euro. Iar aici avem de luat în calcul dependenţa primară a monedelor nu de fundamentele economice, ci de injecţiile de bani noi (relaxare monetară) operate deja sau aşteptate de pieţe din partea Băncii Centrale Europene şi a Rezervei Federale a SUA. Aşa se şi explică de ce majoritatea analiştilor din băncile străine, care mizează pe noi episoade de relaxare monetară în cursul verii, nu prevăd variaţii impresionante nici pentru euro, nici pentru leu ori altă monedă din Est. Cei de la Raiffeisen, de pildă, văd un curs de 4,45 lei/euro pentru septembrie şi decembrie, urmat de o apreciere la 4,40 în martie 2013, iar prognoza pentru euro/dolar este 1,28 pentru septembrie şi decembrie. Chiar şi cârcotaşii de la Danske Bank, cunoscuţi pentru scepticismul lor din trecut faţă de România, văd un curs neschimbat de 4,45 lei/euro pentru finele fiecărui trimestru, până în martie 2013, respectiv un curs euro/dolar de 1,28 peste 3 luni şi 1,30 peste 6 luni.

    În fine, cei de la Citigroup, în raportul de săptămâna trecută privind vulnerabilitatea ţărilor din Est faţă de o eventuală ieşire a Greciei din zona euro, indică riscuri pentru România şi Bulgaria pe canalul comerţului cu Grecia şi statele de la periferia zonei euro, precum şi pe canalul reprezentat de prezenţa importantă a băncilor greceşti. Pe canalul cursului însă, nu aceste ţări sunt cele mai expuse, susţin analiştii americani, care consideră că zlotul polonez şi forintul unguresc sunt cele mai vulnerabile monede din zonă faţă de fuga de risc a investitorilor, aceleaşi două ţări fiind şi cele mai expuse la o majorare a CDS-urilor pentru datoria statelor slabe ale zonei euro. Explicaţia stă în faptul că Polonia a atras influxuri masive de capital în ultimii trei ani (cca 12% din PIB), a căror ieşire ar afecta brutal zlotul, iar Ungaria nu are un acord cu FMI care să-i protejeze moneda contra volatilităţii. România nu mai are de-a face acum nici cu influxuri excesive de capital care să-i fi supraapreciat moneda şi nu e nici lipsită de umbrela FMI.

    Ce influenţă concretă pot să aibă în economie aceşti factori aflăm dintr-un raport prezentat tot de experţii BNR săptămâna trecută, care compara efortul de reducere a deficitului extern în România, ţările baltice şi Bulgaria. La noi, ajustarea a fost mai puţin pronunţată în România după 2009, inclusiv pentru că fluxurile de capital către România s-au redus mai puţin, graţie acordului cu FMI şi acordului de la Viena (de limitare a dezintermedierii bancare din Est), care au evitat o deteriorare şi mai mare a cererii interne. Cu alte cuvinte, “în lipsa acordului cu FMI şi a celui de la Viena, am fi putut avea o corecţie mai mare a deficitului, dar cu preţul unei recesiuni mult mai mari”, a rezumat viceguvernatorul BNR, Cristian Popa.

    După ce se încheie influenţa factorilor speculativi de moment (sau atunci când ea are ocazia să se manifeste mai puţin) intră în scenă factorii interni, fundamentele economice ale unei ţări, evoluţiile politice şi gradul în care moneda este sau nu apărată de banca centrală. Dându-le acestor factori prevalenţă, alături de riscurile specifice legate de Grecia, analiştii ING Bank România estimează un curs de 4,45 lei/euro la sfârşitul lui iunie, respectiv 4,50 la finele fiecărui trimestru, până în martie 2013. “Punctul de bază al datelor statistice pentru PIB în T1 este contractarea semnificativă a consumului privat cu 2%, care, având în vedere ponderea mare a acestuia în PIB, înseamnă o contribuţie negativă la creşterea economică de 1,3%”, a comentat Vlad Muscalu, economistul-şef al băncii, referindu-se la anunţul de săptămâna trecută privind scăderea PIB în T1 cu 0,1% faţă de T4 2011, deşi faţă de T1 2011 a crescut cu 0,3%. “Acesta a fost primul trimestru cu o astfel de contractare din T3 2010 încoace, adică din trimestrul cu tăierile de salarii şi majorarea TVA, şi chiar şi atunci reducerea consumului a fost mai mică, de 1,3%.” Remarca e cu atât mai importantă cu cât consumul intern privat a fost şi este văzut de autorităţi drept speranţa relansării în 2012, în condiţiile în care de la exporturile spre o zonă euro ameninţată ea însăşi de recesiune nu se mai poate spera la fel ca în anii trecuţi.

    Cum poate însă publicul să-şi dea seama dacă o prognoză enunţată public merită să fie crezută ca atare sau, dimpotrivă, tratată cu circumspecţie, precum cele făcute de cei ce “trăiesc din greu” din speculaţii financiare, cum s-a exprimat guvernatorul BNR despre managerii de fonduri speculative citaţi de Financial Times? Problema nu e specific românească şi ţine de zdruncinarea din temelii a modului cum cetăţenii au ajuns să vadă economia şi în general lumea după momentul Lehman Brothers. Excitaţia produsă de schimbarea guvernelor, de riscul mereu fluturat al unei recesiuni în W, al “furtunii perfecte” din zona euro, al schimbării din temelii a sistemului financiar sau de protecţie socială au dus peste tot la o sensibilitate mult mai mare faţă de orice gen de previziune negativă, catastrofică, şi la o neîncredere pe măsură în orice estimare pozitivă sau liniştitoare din partea autorităţilor, tocmai pentru că acelea pozitive dinainte de criză nu s-au adeverit. Ceea ce ştiam înainte despre economie, curs şi deficite a fost uitat, pus la îndoială sau înlocuit cu diverse teorii şi prognoze noi, uneori radicale şi bizare. E dreptul oamenilor să le încerce şi pe ele; tot ce contează e să-şi dea seama că nu-s decât nişte ipoteze printre altele.

  • Coface: Islanda, singura surpriză plăcută într-un peisaj economic european tot mai întunecat

    În plus, datoria externă a ţării, deşi rămâne ridicată, s-a îmbunătăţit considerabil (de la 564% din PIB anului 2008 la 250% din PIB actual). Sectorul bancar a fost de asemenea, curăţat de active toxice. Ca urmare, Coface a pus sub supraveghere pozitivă calificativul de risc A4 acordat Islandei, după ce o depunctase în martie 2009.

    În afară de Islanda însă, peisajul economic în Europa şi SUA s-a înrăutăţit, constată Coface, care a pus sub supraveghere negativă opt ţări dezvoltate, iar evaluarea riscului de ţară pentru Grecia şi Cipru a scăzut cu un nivel, la C, respectiv la B.

    Criza de încredere, ilustrată de volatilitatea pieţelor financiare, a început să se răspândească în economia reală, apreciază analiştii Coface. Suişurile şi coborâşurile crizei din zona euro şi impasul politicii economice din SUA împiedică în prezent conturarea unui scenariu previzibil, iar aceste incertitudini ar putea duce la o deteriorare a consumului şi a investiţiilor. Neîncrederea faţă de bănci din cauza expunerii lor la riscul suveran ar putea afecta accesul la credite pentru companiile europene.

    În prima jumătate a anului 2011, nivelul creditării în Grecia, Spania, Portugalia şi Irlanda s-a contractat, iar acum, un risc major este reprezentat de posibilitatea de scumpire şi rărire a creditelor din nucleul UE. În acest context, plăţile restante înregistrate de către Coface indică din nou o tendinţă ascendentă, în special în economiile din zona euro periferică. Coface estimează pentru 2011 o creştere economică moderată faţă de estimările iniţiale de 1,6% în zona euro.

    În acest context, activitatea companiilor va suferi un declin, chiar dacă cererea din ţările emergente, care va creşte cu 5,8% în 2011, mai poate încă fi luată în considerare. În ciuda faptului că este în declin net în comparaţie cu 2010, comerţul global va continua să înregistreze rate pozitive ale creşterii.

    “Modificările negative ale evaluărilor riscului de ţară confirmă faptul că am trecut de faza de îmbunătăţire globală a comportamentului de plată al companiilor, observat din a doua jumătate a anului 2009. Are loc o scădere a încrederii actorilor implicaţi în economia reală, cu impact asupra activităţii”, comentează Yves Zlotowski, economistul-şef al Coface.

    Absenţa unui consens între actorii politici cu privire la soluţiile care ar trebui luate pentru a face faţă crizei datoriilor suverane sau creşterii slabe din America este unul dintre elementele care alimentează această criză de neîncredere, iar cea mai mare provocare pentru construcţia europeană este stabilirea unor măsuri pentru a împiedica răspândirea crizei datoriilor din Grecia în alte economii din zona euro. “Acest lucru va fi elementul cheie care va asigura că încetinirea nu se transformă într-o recesiune”, apreciază Zlotowski.

  • Cum se poate apăra România de criza grecească şi de riscurile anului electoral

    Deşi prezenţa relativ mare a băncilor greceşti în România (cca 16% din active) reprezintă un risc important, factorii care limitează pericolul de contagiune din partea crizei datoriilor greceşti sunt următorii:

    1) în ciuda îngrijorărilor de până acum, nu există semne vizibile de tensiune, în forma unor retrageri de fonduri din subsidiarele româneşti ale băncilor din statele periferice ale zonei euro sau ieşiri de capital

    2) băncile din România cu capital grecesc nu deţin portofolii semnificative de obligaţiuni suverane elene şi au o expunere redusă în raport cu alte entităţi greceşti

    3) BNR, care se poate baza pe asistenţa financiară externă la nevoie (în virtutea acordului preventiv cu FMI) este bine poziţionată spre a limita riscurile în cazul unui şoc.

    Cu toate acestea, notează analiştii Citi, “este limpede că apetitul investitorilor pentru activele româneşti va rămâne limitat până ce problema Greciei se va clarifica, respectiv până ce apetitul global pentru risc îşi va reveni”.

    Ilker Domac şi Gultekin Isiklar, cei doi analişti ai Citi care se ocupă în mod curent de România, au venit la Bucureşti în perioada 15-16 septembrie, unde s-au întâlnit cu oficiali ai BNR, ai Consiliului Fiscal, ai instituţiilor financiare internaţionale şi cu analişti independenţi.

    Domac şi Isiklar adaugă că perspectiva de inflaţie pentru lunile următoare “s-a îmbunătăţit considerabil, graţie unei recolte bune interne şi scăderii preţurilor internaţionale ale materiilor prime agricole”, singurul factor care ar putea umbri peisajul fiind riscurile aduse de anul electoral. Citi se aşteaptă ca inflaţia la finele anului să fie de circa 4,5%, deşi e posibil chiar să fie şi mai redusă, dacă alimentele se ieftinesc în continuare. Pentru 2012, Citi estimează o inflaţie puţin sub 4% la sfârşitul anului, rezultatul urmând să fie influenţat de mersul crizei greceşti şi de impactul ei asupra leului.

    În prezent, în privinţa leului “nu există îngrijorări majore”, având în vedere “performanţa puternică a exporturilor, ajustarea remarcabilă a deficitelor externe, existenţa programului cu UE şi FMI, voinţa BNR de a evita o depreciere puternică a leului şi faptul că dispune de resursele adecvate pentru a apăra moneda”. Având în vedere însă tensiunile din zona euro, Domac şi Isiklar estimează un nivel al cursului leu-euro de circa 4,25 pentru sfârşitul anului în curs.

    Analiştii Citigroup estimează, de asemenea, că BNR va amâna pentru 2012 orice reducere a dobânzii de politică monetară, din cauza riscurilor crizei greceşti şi a nivelului ridicat al aversiunii faţă de risc în rândul investitorilor.

    În privinţa deficitului bugetar, Guvernul se va încadra anul acesta în ţinta de 4,4% din PIB (calcul ESA), însă încadrarea anul viitor în ţinta de 3% va fi dificilă, din cauza anului electoral. “Totuşi, deşi ne aşteptăm la anumite măsuri populiste moderate, nu e de anticipat o campanie masivă de cheltuieli preelectorale, având în vedere existenţa programului susţinut de FMI şi UE”.

  • Cine ne poate scăpa de o nouă criză

    Dacă îi ascultăm însă pe analiştii străini, ajungem să credem că de o nouă criză ne poate scăpa pur şi simplu absenţa unei noi crize în zona euro, ţinând cont de tripla dependenţă a României, mai accentuată decât a altor economii din Est, faţă de finanţarea străină, faţă de creditorii bancari străini si faţă de exporturile spre zona euro.

    E adevărat că mai toate analizele străine, în general făcute de marile bănci, despre riscurile contagiunii Estului de pe urma crizei Vestului par a se referi la un etern drob de sare, având în vedere că România a suportat foarte lin din 2010 până acum criza datoriilor din zona euro, în ciuda faptului că unele bănci şi-au redus expunerea pe piaţa românească, iar fluctuaţiile violente ale percepţiei investitorilor au afectat în diverse momente şi leul, şi bursa. Astfel de analize pun în lumină însă nu iminenţa vreunui dezastru economic care ne-ar viza, ci slăbiciuni de structură ale economiei, care se pot transforma în riscuri dacă apar probleme în zona euro: pe de o parte, lipsa de resurse interne suficiente de creştere economică, de la capitalul propriu la existenţa unei pieţe interne solide, precum şi “monocultura” exporturilor direcţionate către zona euro.

    Într-un raport publicat de la finele lui iulie, Morgan Stanley măsura riscul de contagiune în Europa de Est la nivelul pieţelor financiare, prin riscul de depreciere a monedelor naţionale; la nivelul expunerii băncilor occidentale, prin riscul de dispariţie a unor resurse de creştere a creditării; la nivelul economiei reale, prin faptul că o creştere mai slabă în zona euro (care s-a şi manifestat între timp, cu o rată de creştere de numai 0,2% în trimestrul al doilea faţă de precedentul) ameninţă progresia PIB în ţările cu o cerere internă solidă (Cehia) şi “mai ales în cele care au profitat până acum cel mai mult de cererea externă ca să iasă din recesiune, exportând majoritatea producţiei – Ungaria şi România”.

    Într-un raport încă mai elaborat, analiştii Citibank au întocmit un indice al contagiunii pentru economiile emergente (vezi grafic), bazat în general pe aceleaşi variabile esenţiale: cât din rezervele valutare reprezintă creanţele deţinute de băncile europene, cât din PIB reprezintă datoria publică, cât din creşterea economică reprezintă exporturile către zona euro, ce necesităţi externe de finanţare are ţara şi care e ponderea în PIB a investiţiilor străine speculative (bani fierbinţi). După astfel de criterii, România iese pe locul 8 din 22, într-un clasament al riscului condus oricum de economiile emergente din Europa Centrală şi de Est.

    De la astfel de puncte vulnerabile trebuie pornit, cel mai probabil, pentru a evalua capacitatea economiei de a scăpa de o reintrare în recesiune cauzată de evenimentele externe. Exemplu: după anunţarea de către Statistică, săptămâna trecută, a estimărilor-semnale de creştere economică pe trimestrul al doilea (0,2% faţă de trimestrul I, respectiv 0,3% în serie ajustată sezonier faţă de trimestrul al doilea din 2010 şi 1,7% în serie brută faţă de aceeaşi perioadă), premierul Emil Boc a declarat că România nu numai că rămâne în grafic pentru ţinta de creştere de 1,5% avută în vedere pentru tot anul, dar reuşeşte să se menţină pe o creştere trimestrială superioară unor ţări ca Germania (0,1%) sau Franţa (0). Decisiv este acum, a adăugat Emil Boc, trimestrul al treilea, cu cea mai mare pondere în PIB, pentru care a fost pregătită o rectificare de buget de natură să susţină investiţiile şi crearea de locuri de muncă.

    Al treilea trimestru însă “are o bază slabă de pornire, atâta vreme cât scăderea vânzărilor de retail s-a concentrat spre sfârşitul trimestrului al doilea, în luna iunie, astfel încât va fi nevoie de creşteri lunare puternice spre a trage în teritoriu pozitiv rezultatul pe perioada iulie-septembrie”, remarcă Vlad Muscalu, analist al ING Bank România. În iunie, vânzările din retail, ca măsură a cererii interne de consum, au scăzut faţă de luna mai cu -1,2%, la cel mai redus nivel al anului (-1,2%), în special pe seama produselor nealimentare, într-un trimestru cu o scădere a vânzărilor din retail de 0,8% (mai puţin pronunţată totuşi decât în primele trei luni ale anului – 2,6%).

    “Reducerea vânzărilor în acest trimestru cu 6%, în termeni anuali, şi a investiţiilor străine directe cu 14% oferă repere pentru o evaluare negativă a consumului privat şi a investiţiilor”, remarcă Dumitru Dulgheru, analist al BCR, care apreciază că redresarea economică rămâne fragilă (creşterea trimestrială de 0,2% este sub aşteptările pieţei de 0,8%), având în vedere că “cererea externă şi-a pierdut mult din impuls, iar temerile de o acutizare a crizei datoriilor din zona euro ar putea afecta industria românească în restul anului”. Analistul BCR păstrează estimarea de creştere a PIB de 2% pentru tot anul, însă adaugă că “o încetinire mai mare a exporturilor în a doua jumătate a anului ar putea avea un impact negativ asupra creşterii economice, ţinând cont că situaţia externă se menţine tensionată, cel puţin pe termen scurt”.

    La o concluzie similară au ajuns şi analiştii Citibank care comentează de obicei situaţia României, Ilker Domac şi Gultekin Isiklar. “Cererea internă rămâne slabă, iar producţia industrială pierde impuls. Perspectivele mai slabe de creştere ale Germaniei şi ale economiei mondiale complică dinamica de creştere pentru România, pentru că îi afectează performanţa de export”, notează cei doi, făcând cunoscut că reduc în consecinţă estimarea de creştere a PIB pentru acest an de la 2% la 1,6%. Ei introduc în ecuaţie şi faptul că bucuria scăderii spectaculoase a inflaţiei în iunie şi iulie poate fi de scurtă durată şi fără efecte la nivelul dobânzilor, întrucât, “în ciuda unei perspective mai bune a inflaţiei, viitoarele ajustări de preţuri administrative şi riscurile asociate cu aplicarea programului cu FMI şi UE în anul electoral vor face BNR să menţină dobânda de politică monetară neschimbată”.

    Iar situaţia dobânzilor se grefează pe un fundal în care, după opinia lui Cezar Furtună, partener servicii financiare al KPMG în România, “există în continuare îngrijorări semnificative cu privire la nivelul împrumuturilor neperformante acordate de băncile europene către companiile si persoanele fizice din România şi suntem încă departe de a vedea scăderi semnificative ale provizioanelor pentru imprumuturi”.

    Cu ce rămânem, aşadar? Cu agricultura, deja un succes indiscutabil al anului, cu o recoltă de peste 7 milioane de tone (comparabilă cu recordul de 7,3 milioane din 2005), cu faptul că exporturile încă rezistă, cu promisiunile Guvernului de investiţii în infrastructură şi locuri de muncă şi, probabil mai presus de toate, cu grija de a evita greşelile altora sau propriile greşeli din trecut la capitolul politicilor economice şi fiscale, pornind de la evidenţa că dacă pieţele iartă pe timp de creştere economică solidă, orice greşeală e penalizată dublu în vremuri tulburi.

    Dacă ne paşte sau nu o recădere în criză, “asta depinde de deciziile de politică economică, şi nu numai, pe care o să le luăm”, conchidea recent Florian Libocor, economistul-şef al BRD. “Avem şansa de a începe o nouă fază de creştere economică sănătoasă, însa asta nu este o garanţie că aşa va fi. Trebuie să fim raţionali, prudenţi şi consecvenţi, pentru a limita la maxim potenţiale cauze interne de dezechilibre. Cât priveşte cauzele externe, putem doar să ne pregătim cât mai bine.”

  • Economistul-sef al BERD: Exista aceleasi riscuri ca si anul trecut pentru Europa de Est, “poate chiar amplificate”

    “Scenariul de baza e ca actuala criza din zona euro se va
    rezolva cu bine, dar nu putem exclude incidente neprevazute. Fata
    de anul trecut, sunt aceleasi motive de ingrijorare, poate chiar
    amplificate, iar temerea de perturbari serioase exista in
    continuare”, a declarat Erik Berglof, economistul-sef al EBRD,
    citat de publicatia Emerging Markets.

    Pericolele vin in primul rand din riscurile pentru sectorul bancar
    din regiune, daca Grecia ar intra in incapacitate de plata a unora
    sau a tuturor datorilor ajunse la scadenta, ceea ce ar afecta sever
    bancile din Europa de Vest, care ar putea dori sa retraga
    lichiditate din subsidiarele lor est-europene.

    Mark Allen, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrala si
    de Est, afirma ca integrarea puternica a sistemelor financiare din
    Europa de Est cu cele occidentale le-a lasat pe primele vulnerabile
    la socuri. “Desi tarile est-europene au demonstrar ca au
    capacitatea de a impiedica un impact local al problemelor de la
    nivelul bancilor-mama, daca aceste probleme s-ar agrava, atunci am
    putea asista la probleme suplimentare in regiune”, afirma
    Allen.

    Conform oficialului FMI, daca escaladarea crizei ar duce la o
    incetinire a cresterii economice in Germania, impactul ar fi simtit
    si in afara sectorului bancar, afectand cresterea economica a
    tarilor est-europene dependente de exporturi, adauga Allen, desi nu
    acesta e scenariul de baza pe care il ia in calcul. Presedintele
    BERD, Thomas Mirow, a declarat la randul lui ca Europa de Est “este
    foarte indeaproape legata de Germania, din punctul de vedere al
    profitului din activitati industriale. Daca ar incepe un nou ciclu
    in care Germania s-ar confrunta cu probleme, est-europenii vor fi
    afectati”.

    Economistii BERD si ai FMI cred ca initiativa de la Viena din 2009,
    prin care marile banci comerciale de pe continent cu activitate in
    Est au acceptat sa nu retraga lichiditati din subsidiarele lor
    estice, dovedeste ca e nevoie de un mecanism institutional pentru a
    limita consecintele negative ale unei eventuale crize. “Avem deja
    un cadru pe care il putem folosi in cazul unor noi probleme,
    indiferent care e originea lor, pentru a aborda chestiunea
    legaturilor dintre sistemele bancare din Vest si Est”, apreciaza
    Mark Allen.

    “TOATE BANCILE DIN ROMANIA VANEAZA CORPORATIILE DE TOP 10”

    Reprezentantul FMI afirma insa ca bancile din Europa Centrala si de
    Est trebuie sa-si reduca portofoliile de credite neperformante, ca
    sa poata debloca sistemul de credite si sa poata stimula cresterea
    economica. “Sunt mai multe optiuni care ar putea fi incercate,
    inclusiv schimbarea regimului fiscal al pierderilor bancilor sau
    explorarea posibilitatii unor ‘bad banks’” (institutii care sa
    colecteze activele cu probleme).

    In aprilie, initiativa Viena Plus, coordonata de BERD si formata
    din actionarii bancilor cu activitate in regiune, a infiintat un
    comitet de studiere a problemei creditelor neperformante si a
    impactului lor asupra creditarii. “Motivul pentru care asa ceva e
    necesar e ca nu am depasit inca pericolul”, afirma Piroska Nagy,
    consilier principal al economistului-sef al BERD.

    Exista tendinta in randul celor mai mari banci din regiune, in
    special din Austria si Italia, de a oferi preponderent credite
    companiilor mari, deja bine capitalizate, in timp ce portofoliile
    de credite neperformante raman substantiale. “Toate bancile din
    Romania vaneaza corporatiile de top 10”, declara un oficial al unei
    institutii multilaterale de credit din Bucuresti. “Ele le ofera
    dobanzi ridicol de favorabile, dar pentru companiile mici exista
    foarte putine credite disponibile.”

    Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen Bank International, estimeaza ca
    volumul creditelor neperformante va cunoaste un maxim in acest an.
    Aurelio Maccurio, director de planificare strategica al UniCredit,
    admite si el ca volumul creditelor neperformante e in crestere, dar
    ca ritmul de crestere s-a incetinit: “Costul riscului e in scadere,
    am vazut asta in special in primul trimestru din 2011”.