BusinessMagazin

Tag: cloud computing

  • Vodafone Microsoft lansează serviciul de cloud computing pentru clienţiii de business

    Un utilizator va plăti între 3,3 şi 19 euro pe lună, tarif fără TVA, şi va putea accesa suita de pe cinci dispozitive diferite, printre care PC-ul, laptopul, tableta sau telefonul mobil inteligent. “Serviciul este disponibil într-o primă fază companiilor medii şi mari pentru ca în următoarele etape să fie cuprinsă toată gama business. Acesta este doar un prim pas”, a declarat Gabriela Matei, cloud director al Microsoft şi fost director comercial pe segmentul business al Vodafone România.

    Nume din piaţa locală precum Kraft Foods, Mc Donald’s, Starbucks, Axa sau Provident folosesc deja soluţia Office 365, numărul companiilor care au adoptat soluţia în ultimul an fiind cu 150% mai mare decât în 2011.

  • Urmează Cloud 2.0

    În naivitatea tinereţii, am căzut victimă unei înşelătorii: am fost ademenit de o facultate care promitea să mă înveţe informatică, dar s-a dovedit că scopul ascuns mişeleşte era să mă ucidă cu matematici superioare. Până şi cursurile care sugerau tematici informatice începeau cu sigma-algebre, treceau prin leme şi teoreme şi se terminau cu inevitabilul QED. Marea mea realizare este că am supravieţuit. Nu cred că îmi va folosi vreodată ceva din ce-am învăţat pe-atunci, dar astăzi mi-am propus să mai acord o şansă educaţiei mele academice, pornind de la teorema care spune că dacă ceva se poate calcula, se poate calcula folosind doar trei operaţii elementare: incrementarea unui număr întreg, decrementarea (până la zero) şi comparaţia cu zero (pentru un matematician, presupunerea că memoria este infinită este absolut rezonabilă). Să vedem acum până unde putem ajunge pornind de aici.

    Dată fiind simplitatea operaţiilor, n-ar fi greu de construit un procesor care să le implementeze. Sigur că ar fi ineficient, dar mă folosesc de acest formalism ca să evit diversitatea procesoarelor şi să ajung repede la nivelul la care am un procesor şi un limbaj de programare de nivel jos (low level). Cum nimeni nu e atât de nebun încât să programeze într-un astfel limbaj, au fost concepute limbaje de nivel mai înalt, mai apropiate de limbajul uman. Dar cum procesorul nostru nu ştie decât trei operaţii, programele trebuie traduse în ceva ce poate fi executat de procesor, iar de treaba asta se ocupă alte programe, zise compilatoare.

    E chiar atât de simplu? Nu chiar, pentru că un computer trebuie să facă o mulţime lucruri aparent mărunte (de exemplu să citească şi să scrie nişte date de pe un disc hard, să administreze memoria şi procesele etc.), aşa că pe fiecare computer rulează un program numit sistem de operare, care furnizează servicii de nivel jos programelor. Dar aici lucrurile se complică, pentru că există diverse sisteme de operare, fiecare cu altă organizare a serviciilor, aşa că programele dezvoltate pentru un sistem de operare nu rulează pe altul, chiar dacă în final tot la cele trei operaţii simple se ajunge.

    Există diverse soluţii pentru a rezolva această problemă, dar cea mai radicală este virtualizarea: un întreg sistem de operare poate fi rulat de un alt sistem de operare (numit gazdă). De fapt, programul de virtualizare “păcăleşte” sistemul oaspete, făcându-l să creadă că are la dispoziţie toate resursele hardware. Gazda interceptează toate apelurile de nivel jos ale oaspetelui şi le execută cu propriile mecanisme. Astfel se pot rula mai multe sisteme de operare pe acelaşi computer. Această tehnologie a fost perfecţionată astfel încât un întreg computer poate fi virtualizat: de fapt, totul se execută pe un server, iar computerul nu face decât să trimită şi să primească date, dar se comportă ca şi cum totul se petrece local. Cloud computing-ul a dus lucrule şi mai departe: un întreg centru de date poate fi virtualizat, comunicarea făcându-se prin internet.

    Pe baza unui algoritm extrem de eficient de compresie, OnLive a dezvoltat o tehnologie prin care jocuri (sau mai nou, programe Windows) sunt rulate în cloud, computerului client rămânâdu-i doar rolul de a decompresa şi afişa imagini şi de a trimite intrările. Însă abia cu vreo două săptămâni în urmă, un startup numit Numecent a prezentat o tehnologie care are şanse să revoluţioneze şi să bulverseze totul.

    Se numeşte “cloud paging”, se bazează tot pe virtualizare şi ca idee pare simplă. Un software oarecare (chiar un sistem de operare) este “pre-virtualizat” (sau “cloudificat”) de un program numit Application Jukebox Studio, imaginea rezultată fiind descompusă în pagini. Pe computerele locale rulează un player, care creează un mediu virtual (sandbox) pe discul local, unde paginile vor fi executate. Când un player solicită o aplicaţie (de exemplu Photoshop), serverul îi va trimite doar acele pagini care asigură pornirea programului, pe celelalte urmând să le trimită doar când sunt necesare pentru executarea unor funcţionalităţi ale programului. Esenţial este că programul nu este executat în cloud, ci local, fără instalare. Mai mult, paginile descărcate sunt păstrate, astfel încât programul poate funcţiona chiar şi offline. Mai adăugăm un algoritm care prevede care pagini urmează să fie solicitate, un nou sistem de licenţiere şi toată paradigma se răstoarnă: computerul local revine la putere.

    Şi teorema cu cele trei operaţii? M-a ajutat doar să arăt cât de simplă e informatica în teorie şi cât de complicată este în practică.

  • Viaţa şi aventurile marilor companii de software

    In anii ’50-’60 situaţia era însă cu totul diferită: producătorii de hardware – în principiu IBM (“Albă ca Zăpada”) cu 70% din piaţă, urmat de UNIVAC, Burroughs, NCR, Control Data Corporation, General Electric, RCA şi Honeywell (“cei şapte pitici”, deveniţi apoi “the BUNCH”, după retragerea GE şi RCA) – vindeau sau închiriau, în anii de început ai industriei, maşini automate de calcul fără niciun fel de software.

    În acele vremuri de pionierat, clienţii trebuiau să îşi implementeze singuri programele necesare, ceea ce era o muncă extrem de laborioasă, ineficientă şi repetitivă. Vorbim nu doar de aplicaţiile în sine pentru calcule matematice, salarizare, contabilitate sau alte procese economice, ci şi de toate bibliotecile utilitare necesare, de pildă pentru lucrul cu sistemele de intrare-ieşire (benzi magnetice sau cartele perforate) ori pentru lucrul cu memoria. Dacă adăugăm la asta şi faptul că toate aplicaţiile şi bibliotecile trebuiau scrise în limbaj maşină şi pasate computerului prin intermediul cartelelor perforate, avem o imagine bună asupra complexităţii dezvoltării de programe în perioada romantică a industriei.

    Cine erau atunci clienţii care îşi permiteau să sprijine şi să subvenţioneze o industrie atât de pretenţioasă şi de prohibitivă? Nu mulţi, cu siguranţă. Resursa hardware era scumpă, programatorii erau puţini, opţiunile de educaţie în domeniu, în afară de cele oferite de creatorul tehnologiei (IBM), ca şi inexistente.

    Sprijinul guvernului american a fost hotărâtor. Văzând în industria ce se năştea potenţialul câştigării unui avantaj tehnologic în războiul rece împotriva Uniunii Sovietice, guvernul american a investit miliarde de dolari în proiecte precum sistemul de apărare a spaţiului aerian SAGE (realizat cu IBM pentru hardware şi MIT pentru software), în alte câteva sute de programe militare ori în programul spaţial NASA. Rezultatele concrete ale acestor programe au fost primele sisteme real-time, primele limbaje de programare de nivel înalt, primele compilatoare, sisteme de operare şi de baze de date. Grupurile de utilizatori precum SHARE (fondat în 1955) prin circulaţia liberă şi dezinvoltă a programelor şi aplicaţiilor lor (modelând în bună măsură comunitatea open source de mai târziu) au contribuit şi ele la reducerea redundanţei şi la creşterea productivităţii muncii de programare.

    Cu impulsul dat de bunele rezultate ale proiectelor publice au apărut şi primele proiecte software private. Primul exemplu de acest fel a fost sistemul de rezervări aeriene SABRE al American Airlines, proiect realizat de IBM. Succesul SABRE a adus companiei aeriene, pentru câţiva ani buni, un semnificativ avantaj competitiv şi a dovedit astfel utilitatea economică ridicată a industriei software care se năştea. Exemplul companiilor aeriene a fost urmat curând de domeniul bancar.

    Un efect secundar esenţial al programelor guvernului american şi al grupurilor de utilizatori a fost educarea în noua disciplină a unor generaţii întregi de programatori. Mulţi dintre ei aveau un puternic simţ antreprenorial, desigur, şi dintre aceşti primi pionieri implicaţi în proiectele mamut ale statului american s-au ales primii întreprinzători ai unui nou tip de startup: compania software.

    Companiile software au apărut aşadar iniţial ca subcontractori ai statului american, ai IBM sau ai MIT în marile proiecte publice ale anilor ’50. Printre aceşti pionieri trebuie amintiţi Thompson-Ramo-Wooldridge (TRW), Computer Usage Company (CUC), Computer Sciences Corporation (CSC), Computer Applications Inc. (CAI), Advanced Computer Techniques (ACT), Applied Data Research (ADR), Informatics, Automatic Data Processing (ADP), Electronic Data Services (EDS).

    Ce mă interesează în acest articol este evoluţia spectaculoasă a acestor companii software ale anilor ’50-’60.

    De la subcontractori în proiecte ale altor terţi, ele au evoluat rapid şi şi-au diversificat oferta de servicii către programare, procesare de date, administrare de centre de calcul şi teleprocesare. Alimentată de apariţia tot mai multor proiecte publice şi private, creşterea acestor companii a fost fenomenală. În decursul a câţiva ani ai deceniului şase, ele şi-au crescut numărul angajaţilor de zeci şi chiar sute de ori, şi-au mărit spectaculos cifrele de afaceri şi profiturile şi au trecut prin listări la bursă extrem de profitabile pentru acţionari.

  • Cloud Computing si sfarsitul istoriei

    Ceea ce se desemna odinioara printr-un norisor, folosind in fata managementului superior (CEO, actionar, board) o reprezentare rapida, pragmatica, desigur simplificatoare: seria aceea intreaga de servicii foarte specializate despre care acel CEO sau actionar nu si-a imaginat vreodata, pe vremea cand isi construia micul imperiu, ca va avea nevoie… ei bine, norisorul acela a devenit mainstream.

    Webserver, mail, server de aplicatii, server de fisiere, server de tiparire, firewall, proxy, ftp, baza de date, etc. etc. etc. (iti amintesti desigur de baiatul acela simpatic, febril in lingo-ul lui bizar plin de bash, fstab, mount points, switch-uri, distributii, crontab si alti daemoni, usor dezabuzat, arogant si desigur socialist): toate astea nu mai sunt doar reprezentari grafice simplificatoare pe un whiteboard, intr-o sala de consiliu, ci un mod de a consuma servicii IT.
    Este victoria simplificarii, devenita model de business.

    Ca Manager IT, poti in sfarsit jubila: toate acele servicii se pot externaliza, te poti baza pe Service Level Agreements clare, poti delega responsabilitati de care in fapt nu ai vrut niciodata sa te preocupi. Poti, in sfarsit, sa te concentrezi pe strategii reale, care aduc valoare reala afacerii, de pilda: cum sa oferi capacitate de procesare imensa la inchiderea lunii sau a semestrului sau in alte momente critice, dar sa nu platesti pentru ea in rest (atunci cand 10% pe procesorul instantei productive e un varf de incarcare), cum sa oferi actionarului acele dashboarduri analitice ale afacerii pe care stii ca intotdeauna si le-a dorit, fara sa ceri buget pentru o masina scumpa, pentru un proiect lung de implementare si pentru acei consultanti externi, multinationali si deloc ieftini. Poti, in sfarsit, sa nu te mai sinchisesti de jargonul bash al colegului socialist de mai sus, de care, desi e incorect politic sa o spui cu voce tare, intotdeauna ai fost un pic iritat. La dracu, esti doar un om.

    Serviciile IT ar trebui sa fie doar o utilitate, au spus unii (Nicholas Carr: “The Big Switch: rewiring the World, from Edison to Google”, http://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/0393062287/routyp-20) pe vremea cand totul parea ca se invarte in jurul carei distributii de Linux ti-ai pus pe server, sau pe vremea cand furnizorul tau de aplicatii de salarizare iti cerea taxe anuale de mentenanta pe care nu stiai de ce le platesti. Ar trebui sa fie ceva asemanator retelei electrice. Vrei sa iluminezi o camera, aprinzi o veioza. Vrei sa inunzi in lumina un intreg stadion, aprinzi o mie sau zece mii sau o suta de mii de becuri de mare putere. S-a terminat competitia sportiva de pe arena ta privata? Nu uita sa folosesti intrerupatorul. Fii econom.
    In fine. Sunt multe promisiunile Cloud Computing.

    In afara de cele amintite mai sus, probabil cea mai mare este promisiunea costului. Nu mai investesti in toata aceea infrastructura sofisticata (procesor, retea, personal) care sa stea 90% din timp subutilizata, ci pur si simplu inchiriezi infrastructura (Infrastructure-as-a-Service) si software (Platform-as-a-Service, Software-as-a-Service) exact atunci cand ai nevoie de ele, contra unui cost previzibil, lunar (in SaaS, modelul de preturi se bazeaza pe abonamente lunare per utilizator – de pilda SAP cu suita Business ByDesign ori Salesforce cu produsul CRM) sau, si mai granular, orar (ora de server folosit, cum e cazul cu Amazon Elastic Compute Cloud, Microsoft Azure sau Google AppEngine). Cu cateva calcule simple, poti deduce cheltuielile lunare pentru IT ale organizatiei tale si poti realiza economii substantiale. Poti stima un buget previzionat stabil si controlabil, in sus sau in jos! Asta trebuie sa fie muzica pentru urechile oricarui antreprenor.
    Alta mare promisiune este aceea a flexibilitatii. Ai nevoie de 5 TB de spatiu de stocare, pentru o foarte scurta perioada legata de redundanta unui sistem productiv ce trebuie upgradat? Ori poate de o masina cu 64 de core-uri de la Intel, pentru o analiza de business intelligence foarte importanta si consumatoare de resurse, insa singulara si nerepetitiva? Foarte bine, inchiriaza-le din Cloud. Foloseste-le, realizeaza-ti obiectivul esential, impresioneaza-ti CEO-ul, apoi nu uita sa stingi lumina.

    Barierele investitionale la inceputul unei afaceri! Sa nu uitam de ele. Vrei sa pornesti un mic business de inchiriere de filme pe Internet, dar ai bani exact cat iti trebuie ca sa cumperi licentele de difuzare, sa iti platesti contabilul si cei trei dezvoltatori web? Nici vorba sa cumperi servere, switch-uri si terrabytes de stocare si sa iti construiesti un data center, te-ar ruina. Inchiriaza-le de la Amazon sau de la Microsoft sau de la Google.
    Alte promisiuni pe care le amintesc sumar:
    – inlocuirea software-ului On-Premise (de pilda suita ERP ori CRM or SCM) cu variante On-Demand ieftine, cu costuri previzibile (cum am spus mai sus, abonamente lunare) si costuri de instalare, mentenanta si upgrade zero;

    – externalizarea departamentul IT, inlocuirea cu servicii profesionale (pentru ca repetitive) dedicate;
    – folosirea intotdeauna a celor mai recente release-uri de sisteme de operare, baze de date,
    servere de aplicatii, aplicatii software in sine, pentru ca upgrade-ul e mentionat ca atare si e inclus
    in Service Level Agreement cu furnizorul tau de servicii Cloud.

    Cloud Computing nu inseamna insa, ca sa ii citez din nou pe analistii de la Gartner, o “schimbare fundamentala” (“fundamental shift”) doar pentru mediul corporate, ci influenteaza deja in mare masura si stilul de viata al consumatorilor individuali. Eu unul gasesc o utilizare imediata si cotidiana serviciilor de Storage-as-a-Service precum Dropbox (sincronizez fisiere intre laptopul de la serviciu, iPad-ul mobil si desktop-ul de acasa), si astept cu nerabdare oferta iCloud de la Apple.
    Google Music, Netflix, Pandora sunt din pacate servicii inca indisponibile in Romania. Amazon Cloud Drive pun pe masa o oferta interesanta cu cei 5 GB gratuiti, din pacate nu ofera inca o aplicatie nativa pentru iPad.

    S-ar putea ca Gartner sa aiba dreptate si IT-ul sa devina, intr-un final, doar o comoditate. Cand asta se va fi intamplat, vom asista probabil la sfarsitul istoriei in IT, asa cum profetea Francis Fukuyama in 1992 in privinta evolutiei ideologice a umanitatii, in optimismul sfarsitului razboiului rece si al victoriei liberalismului (http://www.amazon.com/End-History-Last-Man/dp/0380720027).

    Vom asista de asemeni si la sfarsitul visului meu de pustan pasionat, ce programa si visa pe un HC-91, dar asta este, sa admitem cu jumatate de gura, mai putin important la scara istorica.

    Liberalismul ascunde insa inca multe surprize, dupa cum istoria ultimei crize din 2008 – 2010 ne-o dovedeste… iar Fukuyama probabil isi contempleaza critic sintagma ce a facut cariera in anii ’90.

    La fel si Cloud Computing, ascunde multe riscuri semnificative, pe care jucatorii mari din corporate nu sunt inca dispusi sa si le asume.
    Vom vorbi, poate, despre aceste riscuri, intr-un articol viitor.

    Bogdan CIOC este Senior Consultant, Integration Services & Technology Team Manager la Global Delivery Center Bucharest, SAP Romania SRL

  • Cloud computing, pe romaneste

    In 200 de companii din Romania, angajatii nu mai au aproape
    nicio aplicatie instalata pe calculator. Toate sunt accesate
    online, prin intermediul Office 365, o solutie de tip cloud
    computing furnizata de Microsoft. “Acum sunt 200, dar la inceputul
    anului viitor vor fi cel putin 2.000”, apreciaza Ronald Binkofski,
    directorul executiv al reprezentantei locale a companiei. Exemplul
    nu este insa singular.

    Doar Microsoft are in portofoliu 30 de aplicatii diferite in
    cloud, iar in ultimii cativa ani, odata cu integrarea cloud
    computing in strategia tot mai multor multinationale prezente in
    Romania, precum si cu aparitia furnizorilor autohtoni de astfel de
    servicii, numarul companiilor care folosesc aplicatiile software
    din asa-zisul nor de calcul a inceput sa creasca. Este drept, pana
    acum prea incet prin comparatie cu asteptarile competitorilor
    precum Oracle, Microsoft sau IBM, pe fondul neintelegerii acestui
    fenomen, dar situatia pare sa se fi schimbat, cel putin in ultimul
    an.

    “Sunt inca destui directori IT care nu inteleg cloud
    computingul”, este de parere Binkofski, justificand astfel
    reticenta adoptarii tehnologiei, precum si ritmul de crestere de
    pana acum. In sine, definitia seaca spune ca este o solutie de
    utilizare a resurselor informatice externe, configurate si folosite
    in functie de necesitati si platite doar raportat la nivelul
    consumat. Mai exact, o companie poate folosi doar o suita de
    aplicatii in cloud si doar pentru un anumit numar de angajati,
    optimizand astfel costurile pentru IT.

    Intr-un sens mai larg, termenul exprima un nou model de business
    prin care tehnologia este oferita ca serviciu online, utilizatorii
    accesand astfel aplicatiile software prin intermediul internetului,
    fara sa detina licenta asupra lor, in schimbul unei taxe lunare.
    Pentru consumatorul final, metoda poate nu pare extrem de utila
    prin comparatie cu achizitia de la raft a unei licente soft. Pentru
    companii insa, accesul la aplicatii cloud computing inseamna in
    primul rand o cheltuiala mai mica, iar in al doilea rand,
    utilizarea mai eficienta a resurselor si adaptarea lor strict la
    numarul curent de angajati.

    Deocamdata, despre numarul exact al companiilor din Romania care
    folosesc cloud computing sau valoarea pietei nu s-a incumetat
    nimeni sa faca estimari, dat fiind ca piata este considerata inca
    la inceput, dar din acest an, industria a intrat in vizorul
    companiei de cercetare de piata IDC, care are in plan un studiu in
    acest sens, semn ca lucrurile incep sa ia amploare. “Deja, cloud
    computingul a devenit cel mai discutat subiect din IT-ul de
    astazi”, apreciaza Liviu Gherman, senior sales manager in cadrul
    diviziei Fusion Middleware a Oracle Romania.

    Mai multi specialisti din industrie spun ca ar fi vorba despre
    cateva mii de companii care folosesc software din cloud. “Nu cifra
    clientilor este insa cea mai relevanta, ci cea a numarului de
    utilizatori propriu-zisi”, spune Binkofski, numar in functie de
    care se calculeaza de fapt si cat costa solutia.

    Cloud computingul vizeaza in primul rand corporatiile, unde este
    nevoie de licente software pentru sute sau chiar mii de angajati,
    dar cel putin pana acum, cele mai multe dintre companiile care au
    ales aceasta varianta sunt din randul celor mici si mijlocii, cu un
    numar cuprins intre 10 si 100 de angajati. In functie de
    aplicatiile software din cloud pe care le contracteaza, costul
    lunar pentru un calculator poate varia intre 2 si 50 de euro, dar,
    spre deosebire de varianta traditionala, cheltuielile pot ajunge in
    ansamblu chiar si cu 50% mai scazute.

  • Pseudo-ecologie speculativa

    Se vorbeste adesea in paginile dedicate tehnologiilor IT
    (inclusiv in aceasta) despre “ecosisteme”. Este vorba, desigur,
    despre o analogie si admit ca este atat de sugestiva incat nu prea
    are nevoie de explicatii. Cu toate acestea, mi-am pus intrebarea
    pana unde se poate duce aceasta analogie, asa ca am cautat cateva
    caracteristici ale ecosistemelor biologice. Fara sa fie o definitie
    completa, am retinut ca ecosistemele sunt unitati functionale
    compuse din organismele vii dintr-un anumit areal, impreuna cu
    factorii chimici si fizici ai mediului, legate impreuna prin ciclul
    nutritiei si fluxul energiei. Toate acestea interactioneaza si
    formeaza structuri trofice clar definite, astfel incat in absenta
    perturbarilor ciclurile sunt “inchise”, in sensul ca ecosistemul
    dispune de tot ce-i trebuie pentru a se mentine stabil. Cer
    indurare biologilor pentru aceste randuri.

    In IT, ecosistemul este format din aparatura, software,
    servicii, utilizatori si eventual marfuri materiale, iar comertul
    defineste “lantul trofic”. Exemplul clasic este cel creat de Apple,
    in care aparatele (iOrice), softurile (iTunes, iOS, aplicatii) si
    serviciile (furnizare de continut si aplicatii) pot sa inchida
    niste “lanturi trofice” care sa-l includa pe utilizator. Diferenta
    este ca in aceste ecosisteme miza este profitul si nu
    supravietuirea, iar utilizatorul nu este cu totul “captiv”, pentru
    ca poate evolua in mai multe ecosisteme. De aici, competitia intre
    ecosisteme. Concurentul major al lui Apple este Google, al carui
    ecosistem este diferit ca structura (mult mai putine aparate, mult
    mai diverse servicii), dar coincide ca miza. O alta diferenta este
    ca aceste ecosisteme IT nu dispun de toate cele necesare pentru a
    se perpetua. De exemplu, Apple trebuie sa cumpere sub copyright
    continutul pe care-l vinde, iar pentru Google publicitatea este ca
    lumina soarelui intr-un ecosistem natural, cu diferenta ca in cel
    natural soarele nu trebuie sa plateasca fotosinteza.

    Daca mergem mai departe cu aceasta analogie, putem identifica
    multe ecosisteme IT, insa este cert ca al treilea caz clasic este
    Amazon. Pornit ca un retailer de carti in print printr-un serviciu
    de vanzari online, Amazon s-a extins in trei directii care pareau
    sa nu se inchida. Vanzarile de muzica si filme (online sau pe
    CD/DVD) sunt o extensie fireasca a comertului cu carte, in vreme ce
    e-book reader-ul Kindle a fost o miscare logica pentru a trece
    catre comertul cu continut digital (in acest caz cartile). Insa
    platforma de cloud computing AWS (Amazon Web Services) formata din
    Elastic Compute Cloud (EC2) si Simple Storage Service (S3) nu parea
    sa se incadreze in acest ecosistem. Poate ca Amazon foloseste
    aceasta platforma pentru operatiunile proprii, la fel cum face
    Google cu AppEngine, dar mai degraba pare o noua directie de
    business. Dar lucrurile s-ar putea sa nu stea chiar asa in lumina
    catorva evolutii recente.

    In primul rand, Amazon a lansat de curand un serviciu de stocare
    in cloud numit Cloud Drive, care utilizeaza S3 si ofera 5 GB oricui
    (se pare ca nu si utilizatorilor din Romania) sau 20 GB celor care
    au cumparat MP3-uri de la Amazon (plus abonamente platite pentru
    mai mult spatiu). Programul client este Cloud Player, care merge pe
    Windows, Mac si Android (o extensie la aplicatia Amazon MP3).
    Deocamdata se pot stoca documente, imagini si muzica, dar urmeaza
    in curand si video. Industria muzicala se arata indignata si
    probabil va urma un proces. Dar interesant este ca Amazon angajeaza
    programatori cu experienta Android, desi Kindle nu ruleaza pe acest
    sistem. Pentru aplicatiile care simuleaza Kindle pe tablete Android
    nu e nevoie de o armata de programatori, deci altul pare sa fie
    obiectivul si este putin probabil ca Amazon sa intareasca
    ecosistemul bazat pe Android in detrimentul celui propriu. Amazon
    are o imensa infrastructura de streaming de care Kindle n-are
    nevoie, cum n-are nevoie nici de Android. Singura explicatie logica
    este ca Amazon lucreaza la o tableta. Dar versiunea Android
    Honeycomb este “inchisa” si Google n-o va licentia lui Amazon,
    pentru ca ar insemna sa-si traga un glont in picior. Inseamna ca
    Amazon va pleca de la Gingerbread si va deschide o noua linie de
    dezvoltare (“fork”).

    Toate acestea au fost simple speculatii pana cand cateva surse
    taiwaneze au dezvaluit ca firma Quanta a primit de la Amazon o
    comanda masiva pentru niste aparate care seamana a tablete. Iar
    daca cei de la DigiTimes au dreptate, va avea un touchscreen eInk
    color (o premiera tehnologica) si va fi in vanzare inainte de
    Craciun. Daca si pretul va fi bun, Apple are motive de
    ingrijorare.