Tag: City Grill Group

  • Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni

    100 Cei mai admiraţi CEO din România. 38 – Daniel Mischie, CEO, City Grill Group

    „De-a lungul celor 20 de ani de istorie am deschis 45 de restaurante şi am închis 21, ceea ce înseamnă o rată de succes de 54%”, afirmă Daniel Mischie, CEO-ul grupului care are zilnic 16.000 de clienţi. El deţine funcţia actuală de circa opt ani, dar este acţionar în afacerea care a demarat în urmă cu 20 de ani, când a fost deschis restaurantul City Grill din zona Primăverii, funcţional şi astăzi. 

    Între timp, dincolo de zona de restaurante, compania a deschis un nou segment de business – hotelăria.

    Grupul ia în considerare extinderea şi spre zona de convenience, dar şi prin achiziţii ale unor alte afaceri, cel mai recent pas fiind cel prin care grupul a preluat pachetul majoritar de acţiuni al lanţului de restaurante Marty, lansat de Marceluş Suciu în 1999 la Cluj, şi accelerează extinderea pe piaţa din Transilvania.

     

    SFAT PENTRU MINE TÂNĂR

    Ai încredere totală în tine şi mai multă încredere în ceilalţi. 

    Să ai o mai mare disponibilitate la a deveni vulnerabil.

  • Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni

    100 Cei mai admiraţi CEO din România – 059. Daniel Mischie, CEO, City Grill Group

    De aproape şapte ani conduce grupul City Grill, fiind implicat în conducerea grupului de aproape 20 de ani. Califică parcursul său profesional drept „amazing” şi spune că „nu am avut în plan să devin CEO peste cel mai important lanţ de restaurante din România şi să coordonez o echipă de 1.500 de oameni. Forţa de muncă, perseverenţa, asumarea riscurilor, dar şi educaţia au fost elementele cheie”. Cât priveşte planurile de viitor, acestea vizează consolidarea şi dezvoltarea afacerii atât pe zona restaurante şi hoteluri dar şi pe zone noi (QSR), şi nu numai în Bucureşti. „Ne gândim foarte serios să expunem grupul unei potenţiale listări la Bursă.”

    Daniel Mischie consideră drept cel mai important lucru în viaţă, după cum spune chiar el, „să fii  împăcat cu tine însuţi. Să fii mulţumit de ceea ce faci, să fii fericit de ceea ce eşti. În momentul în care se întâmplă să fii împăcat cu tine însuţi vei deveni mai actual, mai vesel, recunoscător, vei avea mai multă încredere în tine”.

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România – 037. Dragoş Petrescu, Fondator şi preşedinte, City Grill Group

    #delazero #cărămidăcucărămidă #dreambig

    Primul său job a fost să vândă ziare, pe care le cumpăra şi le vindea cu un comision adăugat de 10%. Şi-a continuat experienţa antreprenorială cu o tarabă deschisă în Piaţa Dorobanţi. A luat primul contact cu industria ospitalităţii din rolul de store manager la McDonald’s, iar în 1999 a fondat, alături de Cătălin Mahu, lanţul de restaurante La Mama. În 2004, odată cu deschiderea primului restaurant City Grill, a pus bazele unuia dintre cele mai importante branduri locale din piaţa de restaurante, business ajuns în prezent la un portofoliu de 15 unităţi şi şase puncte de livrare. Este, totodată, coordonator al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, vicepreşedinte al Romanian Business Leaders şi secretar general al Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor.


     

  • Ramona Popescu, Head of Marketing, City Grill Group

    1.Cum aţi defini transformarea digitală în domeniul dvs. de activitate?

    Aş zice că HoReCa nu a fost printre early adopters în ce priveşte transformarea digitală. Însă în ultimii cinci ani să zic, şi cu precădere în ultimii doi de pandemie, am fost cumva împinşi în direcţia asta forţat: servicii de delivery, comandă la distanţă şi nu numai, toate în contextul distanţării sociale. În acelaşi timp zic că noi ca şi grup am fost deschizători de drumuri, programul de fidelizare Out4food care se bazează pe o aplicaţie dezvoltată pentru iOS şi Android are deja 10 ani, iar preluarea comenzii prin tabletă de către ospătar tot cam atât. Acum aproximativ patru ani am implementat pentru prima dată în City Grill comanda prin tabletă. Şi mai sunt şi alte exemple, nu tocmai cu impact direct la client: sistemele BOH, kitchen display, ERP, platforma de comunicare internă care e un custom made.

    2. Cum a stimulat pandemia digitalizarea în cazul companiei pe care o reprezentaţi?

    În completare la ce am scris mai sus aş adăuga că pentru noi în mod special a însemnat două noi branduri care se bazează în întregime pe tehnologie, City Grill Delivery şi City Grill Family, două website-uri de e-commerce, integrate în totalitate cu sistemele noastre BOH. Tradus, informaţia circulă dintr-un sistem în altul până ajunge la client, intervenţia umană este doar la gătit şi la livrat. Chiar şi comenzile venite de la agregatori sunt integrate cu sistemele noastre. City Grill Delivery este parte şi din aplicaţia Out4food, aducând astfel un alt element unic aplicaţiei: singurul program de fidelizare cu serviciul de livrare.


    Experienţă: Are 22 de ani de muncă în industria HoReCa, dintre care şapte în afara ţării. A ocupat diverse poziţii operaţionale de-a lungul timpului, fiind Head of Marketing de circa 11 ani.

    Domeniile pe care se concentrează în prezent: Inovaţie şi digitalizare în cea mai mare parte.


    3. Cum poate deveni digitalizarea un factor de diferenţiere, un avantaj competitiv, în domeniul în care activaţi?

    În cazul nostru este un avantaj competitiv de mai bine de 10 ani. Aplicaţia a fost lansată când nu exista un program similar pe piaţă. Ne-am inspirat (noi şi dezvoltatorul Bit Soft) din programe din SUA din alte industrii.

    Însă astăzi cele mai importante sunt datele pe care le prelucrezi, care te ajută să vezi businessul ca o radiografie instant, şi astfel să iei cele mai bune decizii atât pentru tine ca deţinător de business, cât şi pentru client, pentru că te duci cu produse şi oferte potrivite pentru nevoile lui. Nu mai suntem în blind.

    4. Care sunt cele mai importante proiecte digitale în care v-aţi implicat şi ce investiţii au fost direcţionate în acestea?

    Aplicaţia Out4food şi cele două websiteuri de e-commerce. Vorbim de aproape 600.000 de euro, însă reamintesc că aplicaţia are 10 ani, investiţia a fost făcută de-a lungul acestor ani. Când vorbim de tehnologie şi digitalizare nu putem vorbi de costuri mici.

    5. Care sunt top 3 obiective pe care vi le-aţi propus prin prisma digitalizării pentru compania pe care o reprezentaţi?

    Implementarea meniului digital în toată reţeaua ar fi primul din cele trei obiective din sfera digitalizării pe care le am. Clientul se aşază la masă, scanează un QR code care îi deschide meniul virtual dar în acelaşi timp se leagă şi de sistemul de marcaj. Astfel poate să-şi dea comanda singur, o poate completa, poate chema ospătarul să-l asiste în cazul în care are nevoie, poate plăti la sfârşit prin card sau puncte de fidelizare. Interacţiunea umană este redusă, dar asta doar dacă oaspetele îşi doreşte asta. Celelalte obiective se referă la noi funcţii în aplicaţia Out4food: gamification, plata parţială cu puncte la delivery, secţiune de store etc.

    6. Care sunt provocările pe care le întâmpinaţi când vine vorba despre transformarea digitală?

    Costurile în primul rând, în al doilea rând reticenţa oamenilor în a folosi tehnologia (angajaţi şi clienţi) şi, cel mai rău, dar şi bine în acelaşi timp, că am fost deschizători de drumuri în digitalizarea HoReCa, şi asta presupune să greşeşti mult, să cheltui mai mult, să încerci şi iar să încerci, până iese. Zic că este şi bine, pentru că din astfel de încercări ne-am construit avantajele competitve.  Important în toată această ecuaţie este că partenerul nostru Bit Soft a fost tot timpul deschis la lucruri noi şi am riscat împreună. Împreună cu ei suntem în continuă căutare de noi soluţii de eficientizare a muncii şi de îmbunătăţire a experienţei oaspeţilor care ne calcă pragul.

     

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Dragos Petrescu, Fondator şi preşedinte, City Grill Group – 030

    În 2004, odată cu deschiderea primului restaurant City Grill, a pus bazele unuia dintre cele mai importante branduri locale din piaţa de restaurante, business ajuns în prezent la un portofoliu de 18 unităţi.

    A luat primul contact cu industria ospitalităţii din rolul de store manager la McDonald’s, iar în 1999 a fondat, alături de Cătălin Mahu, lanţul de restaurante La Mama.

    A urmat cursurile Universităţii Politehnica din Bucureşti, continuându-şi formarea academică şi profesională cu un curs de management al întreprinderii în Franţa, la Toulouse, urmat de un Advanced Operations Course la Chicago şi un Executive MBA la ASEBUSS.

     

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1.Œ Adaptarea companiei la noile condiţii din piaţă în era pandemică, lucru ce presupune reformarea sistemică a organizaţiei.

    2. Diversificarea ariilor de dezvoltare dinspre food service-ul tradiţional spre online şi retail.

    Ž3. Pregătirea în advisory board a strategiei de ieşire pe piaţa de capital prin instrumentele Bursei.