Tag: cioran

  • Încă o demitizare marca Lucian Boia: intelectualii români ca trădători de elită

    “Greu de găsit o altă ţară care să fi trecut, ca România, prin atâtea regimuri politice de-a lungul unui deceniu. O succesiune de şapte regimuri, acoperind tot evantaiul politico-ideologic, de la extrema dreaptă la extrema stângă şi de la democraţie la totalitarism”, scrie istoricul Lucian Boia în rândurile introductive ale volumului, încercând, parcă, să pună în seama vremurilor agitate multele, neaşteptatele derapaje extremiste, conflicte interioare, schimbări de macaz contrariante, abdicări şi trădări în ordine morală ale intelectualilor pe care i-a avut România în perioada investigată, de la Haig Acterian (primul în ordine alfabetică), la Mircea Vulcănescu şi Gheorghe Zane.

    Într-adevăr, “ce experiment putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decât o asemenea cursă cu obstacole?” Feluritele capcane ale istoriei au fost, prin urmare, şi un bun prilej de revelare a “omenescului cu toate nuanţele sale”. Mai drept spus, a slăbiciunilor celor pe care ne-am obişnuit să-i considerăm elita intelectualităţii româneşti.

    Scormonind prin arhive, punând cap la cap informaţii şi judecând (cumpătat) fiecare caz în parte şi pe toate laolaltă, Lucian Boia demitizează istoria (lucru care, de altfel, constituie de multă vreme specialitatea sa), pune degetul pe multe răni – de la ponderea etnicilor evrei în aparatul agitprop-ului stalinist la alinierea spre dreapta extremă a unor Eliade sau Cioran – şi ne deschide ochii asupra laturilor nevăzute sau insuficient cunoscute ale “eroilor” săi.

    Un singur exemplu, dintre multele care împânzesc cartea: “El denunţă statul burghez, definit ca ‘minoritatea posedanţilor conştienţi şi organizaţi în scopul exploatării muncitorilor de toate categoriile şi ţăranilor’. Are cuvinte de laudă la adresa bolşevismului, ‘o nouă sinteză în care scopurile statului se identifică pentru prima oară în istorie cu aspiraţiile maselor’. Aşa arată primii paşi ai lui Petre Ţuţea spre devenirea lui de om…”.

    O carte grea ca păcatele celor 120 de intelectuali a căror activitate editorială, publicistică sau de for public, între anii ’30 şi ’50 ai veacului trecut, Lucian Boia o inspectează cu luciditate, răbdare şi ascuţit spirit de sinteză.

    Lucian Boia, “Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011

  • Emil Cioran revine in prim-plan la Paris

    Este prima dintre manifestarile care vor fi organizate in Franta
    in anul 2011 pentru marcarea centenarului nasterii lui Emil Cioran
    (Rasinari, Romania, 1911 – Paris, Franta, 1995).

    Colocviul va beneficia de prezenta unor mari personalitati ale
    gandirii contemporane europene, ca filozoful spaniol Fernando
    Savater sau scriitorul elvetian Roland Jaccard. Va avea loc si
    prima difuzare publica in Franta a filmului “Apocalipsa dupa
    Cioran”, singurul interviu filmat cu Emil Cioran, intr-o intalnire
    cu Gabriel Liiceanu.

    Detalii pe Ziarul de Duminica.

  • Dormiti, din cand in cand, in fundul gol

    Cioran nu insemna, la mijlocul deceniului sapte al secolului
    trecut, mare lucru pentru elita universitara spaniola, astfel incat
    zvonistica proprie latinitatii a combinat ideea initiala a lui
    Savater cu realitatea si in scurt timp se vorbea despre un Cioran
    care nu exista, inventia a lui Savater. Acesta s-a simtit obligat
    sa-i scrie lui filozofului roman, pentru a-i explica situatia:
    pentru spanioli, Cioran nu exista! Iar Cioran, oricum un pesimist
    care sustinea ca mai bine nu s-ar fi nascut, i-a raspuns, cu un
    umor tragic: “Sa nu dezminti acest lucru!”.

    Sa-l lasam pentru moment pe Cioran si sa trecem la altele. Asadar,
    saptamana trecuta Business Magazin a implinit cinci ani – am baut
    sampania, am mancat tortul, sefii ne-au urat si noi am zambit,
    totul e ok; pe langa asta, am cateva idei pe tema celor cinci
    ani.Sunt un norocos: am fost in Nirvana, in materie de slujba, de
    doua ori.

    Prima oara la agentia de presa Mediafax, in perioada eroica a
    acesteia, de constituire si de rafinare a unui produs jurnalistic,
    nou pentru acele vremuri si deosebit pentru vremurile de
    acum.
    A doua oara mi s-a intamplat cand a pornit aceasta revista. Stiti
    sentimentul – descoperi, incerci, reusesti, ai feedback, esti
    Alice, dar fara stangacie, iar motanul de Cheshire este cat se
    poate de binevoitor. Asa ca la sfarsitul primului an de existenta
    al revistei am scris un text naiv si incantat, din care spicuiesc:
    “Cam acesta e Business Magazin, un an mai tarziu: o suma de nopti
    nedormite, de idei mai bune sau mai rele (cele bune le bat la scor
    pe cele rele), de realizari si frustrari (si aici primele conduc
    detasat), de cautari asidue si de scormoneli trandave. Dar mai ales
    este un produs normal, ce cultiva o normalitate binevoitoare chiar
    si atunci cand critica. Aici e, de fapt, paradoxul nostru: cu un an
    in urma eram de fapt, cu cativa ani inaintea societatii. Acum, un
    an mai tarziu, va lasam pe dumneavoastra, cititorii, sa decideti
    daca societatea s-a mai apropiat de timpuri”.

    Eram Alice, nu-i asa? Descopeream normalitatea: oamenii cu care
    vorbeam, temele discutiilor, vorbele noastre si ale lor apartineau
    acelei normalitati care ar fi putut face din tara si din natia
    asta, in sfarsit, o tara si o natie acceptate fara compromisuri in
    lume, normalitatea dupa care, constient sau nu, tanjim cu totii.
    Cele mai multe cuvinte le-am folosit si in textul invocat mai
    sus.
    Patru ani mai tarziu normalitatea mea este mototolita rau: criza
    economica, oameni ingrijorati, falimente in lant, o strada cu
    accente salbatice si nemultumite, un politic detasat complet de
    Romania, datorii uriase. Ce scapa din aceasta maculatura – companii
    sau oameni – se transforma intr-o masa cu tenta cazona, cu ierarhii
    ruginite, fara creativitate si fara sclipire. Nu sunt furios, nu
    sunt suparat; i-as spune dezamagire on the rocks.

    Si cu putina speranta. Dar, pentru asta, ne-ar trebui un set nou de
    reguli, reguli care sa nu faca lumea mai rea decat este. Nu sunt o
    persoana asa de importanta incat sa incerc sa-mi impun propriile
    idei si am ales cateva idei ale scriitorului Russell Baker,
    jurnalist, umorist si laureat al premiului Pulitzer, pe care,
    intr-o oarecare masura, le-am adaptat:
    Mirositi, din cand in cand, o floare.

    Nu folositi haine care vorbesc, la propriu sau la figurat. Este
    prea multa harmalaie in lume oricum, chiar si fara tricouri cu
    inscriptii mai mult sau mai putin funny sau haine cu
    sclipici.
    Ascultati. Invatati sa ascultati si veti fi uimit de ce puteti
    descoperi. Afara din oras ascultati natura, dar si pe
    interlocutorii pe care ii banuiti ca ar avea ceva de spus.
    Ascultati Mozart, zgomotele propriului corp sau pasii pe strazi
    pustii. Sau intr-un moment in care sunteti in public si vorbiti
    atat de tare, de frumos, de spiritual incat nu va vine sa credeti
    ce destept sunteti, ascultati-va. O sa va impiedice, data viitoare,
    sa fiti atat de spiritual si de frumos incat sa pareti stupid de-a
    dreptul.

    Patru: Dormiti, din cand in cand, in fundul gol. Intr-o vreme in
    care oamenii nu se mai gatesc pentru a merge la cina sau la teatru,
    sa te imbraci pentru culcare este o prostie. In plus, somnul nud
    poate compensa gramada de dulci pacate – fumatul, un paharel sau
    ouale cu sunca – interzise de o sumedenie de insi, de genul
    apostolilor traiului sanatos. Adauga o doza de naturalete unui trai
    din ce in ce mai artificial.

    Inchideti din cand in cand televizorul si luati o carte – scade
    tensiunea, va trezeste creierul si va asigura un somn odihnitor,
    scapati de parada imbecililor.
    Temeti-va de automobil. S-ar putea sa scapam cu viata din greselile
    politicienilor sau ale medicilor sau ale guvernantilor, din
    ghearele creditorilor sau de gura sotiei. Dar automobilul o sa ne
    omoare, respirandu-l, dorindu-l, alergandu-l. Faceti copii. Copiii
    adauga textura vietii, va invata sa fiti umili, va ajuta sa nu
    deveniti niste acrituri la batranete. Zambiti. Si nu dezmintiti
    adevarurile simple si poate normalitatea se va intoarce