Astăzi, la patru ani de la instalarea incertitudinii economice în România, opinia domniei sale este cu atât mai validă, în contextul în care, după mulţi ani în care aşa-zişi mari manageri români se asociau exclusiv cu indicatori de performanţă pe creştere de doi digiţi, tot aceştia bat în retragere şi refuză să mai dea declaraţii de orice fel presei.
Oare de ce? Să fie de vină faptul că jurnaliştii specializaţi pe teme economice şi-au schimbat profilul şi scriu despre travel & leisure sau că acestor “mari manageri” le e frică să se asocieze cu scăderi de performanţă sau chiar cifre pe negativ, ca nu cumva să-şi strice CV-ul în caz că se gândesc să migreze către alte companii?
Eu cred că jurnaliştii sunt mai abitir interesaţi de felul în care aceşti manageri fac faţă realităţii nefavorabile, dar că între timp este imposibil să mai ajungi la vreunul dintre manageri fără să treci de uşa vreunui PRist, aşa-zis specialist în comunicare corporatistă, care nu numai că pretinde să primească întrebările cu două săptămâni înainte de întrevederea jurnalistului cu “împăratul” organizaţiei astfel încât să aibă el suficient timp să ticluiască nişte răspunsuri lipsite de substanţă pe care să le pună ulterior în gura managerului, dar are şi pretenţia ca înainte de bunul de tipar să primească materialul să verifice el dacă textul este conform valorilor şi filosofiei companiei pentru care lucrează. Mai mult, să te ferească Dumnezeu ca tu, jurnalist, să îndrăzneşti cumva ca în timpul întrevederii să “ieşi” din agenda întâlnirii şi să pui vreo întrebare incomodă pentru care nu are răspunsul pregătit, că imediat te trezeşti cu PRistul care sare ca ars în timp ce zice pe un ton diplomat “eu zic să nu ne abatem de la agendă!” sau “din păcate”, este un subiect pe care am vrea să-l evităm de data asta”.
Eh, şi cam ăsta este instrumentul principal prin care managerii din România îşi construiesc o reputaţie de manageri de top. Evident, unii dintre ei mai asezonează PR-ul prost înţeles cu networking “de calitate”. Adică apar la tot felul de evenimente din înalta societate de business românească, prilej să discute cu alţii ca ei despre realizările companiei sub înţeleapta lor conducere. Toţi, mari strategi! Calitatea numărul unu a managerului de top din România: să fie un mare om de strategie de business, nu să ştie cum se produc medicamentele, conservele de carne, ferestrele etc. Cei care au norocul să conducă companii mari din sectoare strategice pentru economia românească, se folosesc din plin de oportunitatea de a fi high profile speakers la conferinţe sau evenimente care dezbat viitorul economic al României sau al industriei în care activează. Oamenii vin pregătiţi cu câte un “ppt” pus la punct de o armată de PRişti, în care prezintă performanţele economice stelare aferente mandatului lor sau vin siguri pe ei la microfon şi dau glas pe un ton uşor aromat unor truisme împrumutate fie din materialele de comunicare corporatistă folosite de companie la nivel global, fie din articole scrise în presa internaţională de mai marii specialişti în domeniul economic. Mai există unii care nu doar consideră că sunt atât de valoroşi încât opinia lor trebuie consemnată într-un articol, ci că înţelepciunea lor trebuie prinsă între coperţile unei cărţi, ca să rămână referinţă de căpătâi pentru mai-novicii în domeniu. Vestea proastă este că şi în alte ţări mult mai educate în-tr-ale reputaţiei personale lucrurile se fac la fel! Păcat că n-am inventat noi practicile astea, că păreau atât de româneşti!
Vestea bună este că încă mai există acei 3%, în opinia domnului Radu Furnică, 3% din managerii din România de care probabil restul de 97% nu au auzit vreodată sau dacă au auzit, nu-i recunosc ca fiind manageri de top, că vorba aia, ce manager e ăla care nu şi-a construit o reputaţie în piaţă!? Ei bine, cei 3% cel mai probabil nu sunt doar business strategists, ci sunt vizionari, nu sunt doar manageri, ci sunt lideri, nu s-au preocupat de construirea unei reputaţii în exteriorul organizaţiei pe care-o conduc, ci au construit o cultură organizaţională pe care restul de 97% o invidiază în secret. Viziunea şi leadership-ul sunt premisele ideale pentru reputaţie de valoare. Înmulţeşte-le cu un comportament umanist încurajator şi vei obţine o reputaţie de excepţie. Apoi, pune totul la puterea a minimum 20 de ani de experienţă în management la cel mai înalt nivel şi vei obţine un soi de reputaţie imposibil de clasificat, făcând din numele tău un reper istoric în domeniu respectiv. Cum staţi cu aritmetica, dragi manageri de top?
