Tag: CATEVA RECORDURI

  • CATEVA RECORDURI

    America House a fost vanduta pentru 120,3 milioane de euro, a anuntat GTC, fara a spune si numele cumparatorului. Potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar, cladirea va fi preluata de Ixis Corporate & Investment Bank, subsidiara a grupului financiar francez Natixis. Aceasta nu e decat ultima dintr-un sir de tranzactii care au stabilit noi recorduri pentru piata romaneasca.

     

    INCEPUTURILE: In 2003, Opera Center (dezvoltata de cehii de la Portland Trust) si Europe House erau primele cladiri construite in Romania preluate de investitori institutionali – austriecii de la CA Immo si, respectiv, Europolis – pentru circa 30 de milioane de euro fiecare.


    CEA MAI SCUMPA: Pana la vanzarea America House, cel mai mare pret platit pentru o singura cladire de birouri au fost cele 80 de milioane de euro date de GLL Real Estate Partners pe Charles de Gaulle Plaza.


    PRIMA PESTE 100: Prima tranzactie peste o suta de milioane de euro realizata pe piata de birouri a fost vanzarea parcului de afaceri S.Park, situat langa Casa Presei Libere, catre fondul austriac Immoeast.


    PRIMUL PORTOFOLIU: Prima achizitie de portofoliu a avut loc in urma cu aproximativ o luna, cand un fond de investitii administrat de Allianz a cumparat trei imobile de birouri – Millennium Business Centre, PGV Tower si Construdava I – de la un fond al Charlemagne Capital pentru 110,5 milioane de euro.


    CEA MAI MARE SUMA: Tranzactia cu cea mai mare valoare nu s-a incheiat insa pe piata de birouri, ci in retail. Immoeast a cumparat complexul comercial Polus Center din Cluj-Napoca, ce ar urma sa fie deschis in acest an, intr-o afacere estimata la 210 milioane de euro.

  • CATEVA RECORDURI

    Confruntarea dintre Rapid si Steaua pentru ocuparea unui loc in semifinala Cupei UEFA a generat deja cateva recorduri financiare. Sunt de asemenea asteptate si recorduri in materie de audienta a mass-media sportive – televiziunile care vor difuza cele doua partide; emisiunile dedicate lor (stiri, talk-show-uri); vanzarile publicatiilor de sport. Toate aceste recorduri – existente sau preconizate – au sanse reale sa fie batute in etapa urmatoare a competitiei, semifinala. Sau in cea finala, daca va fi cazul.

     

    TELEVIZIUNE: Este pentru prima oara cand un club de fotbal incaseaza peste 200.000 de euro pentru televizarea unui singur meci. Ca termen de comparatie, ar putea fi mentionata suma de 500.000 de euro pe care – spun surse BUSINESS Magazin – echipa campioana in Liga Profesionista de Fotbal o incaseaza pentru televizarea meciurilor sale pe parcursul unui an intreg. De notat ca cea mai mare suma incasata vreodata de un club romanesc – drepturi de televizare si bilete – a fost de 1 milion de dolari, de catre Dinamo, in meciul cu Manchester United (2004) pentru preliminariile Ligii Campionilor (ponderea mare avand-o drepturile TV, Anglia fiind renumita pentru sumele alocate cumpararii televizarii meciurilor de fotbal).

     

    BILETE: Pentru meciul Rapid-Steaua (30 martie), FC Rapid a pus in vanzare 15.000 de bilete (cu 4.000 mai putin decat capacitatea stadionului Giulesti, fiind un meci cu un grad ridicat de risc). Noutatea consta in faptul ca preturile pentru partida cu Steaua au crescut semnificativ fata de intalnirile Rapidului de pana acum din Cupa UEFA. Mediafax scria saptamana trecuta ca la ultimul meci al Rapidului pe teren propriu, cel cu formatia Hamburger SV din optimile de finala, cel mai ieftin bilet a costat 10 RON. Pentru acelasi loc la peluza la partida cu Steaua, un spectator va plati cu 50% mai mult, adica 15 RON. In total, este estimat ca Rapid sa incaseze intre 60 – 70.000 de euro din bilete, iar Steaua – 150-170.000 de euro (sumele au fost calculate la capacitatea celor doua stadioane unde se vor desfasura meciurile – Giulesti si Lia Manoliu – inmultita cu un pret mediu al biletelor de 4 euro, respectiv 3 euro).

     

    AUDIENTA: Daca cele doua televiziuni vor sti sa marketeze cele doua meciuri, Antena 1 si Realitatea TV pot depasi o audienta medie de 30 de puncte de rating, dupa unele estimari.

     

    PUBLICITATE: Atat Antena 1, cat si Realitatea TV aplica supratarife pentru insertiile publicitare in cadrul celor doua partide televizate – spoturile din pauzele traditionale, solo-spoturi si insertii grafice. De pilda, Realitatea TV a declarat ca va creste tarifele la publicitate cu 300% (rate-card) pentru meciul decisiv Steaua-Rapid din 6 aprilie. Iar Antena 1 s-a limitat in a declara ca va folosi tarife „superpremium“ pentru partida de saptamana aceasta, Rapid-Steaua.

     

    LICITATIE: Clubul Rapid si situl www.OKazii.ro, cel mai vizitat site de comert electronic din Romania, au incheiat pe 21 martie licitatia „Tricoul Eroului“ cu cel mai mare pret din istoria licitatiilor caritabile prin Internet – 9.500 RON (95 de milioane de lei vechi). Obiectul licitatiei a fost tricoul UEFA, original, al fotbalistului Daniel Niculae, si a avut 107 oferte de cumparare. Pretul oferit pentru tricoul rapidistului a fost mai mult decat dublu fata de cel oferit pentru tabla de sah pe care s-a desfasurat meciul Karpov-Istratescu.