BusinessMagazin

Tag: care

  • Cei care au speriat vestul

    Nouriel Roubini, profesor de economie la Universitatea din New York

    Roubini, supranumit “Doctor Doom” (doctorul dezastru), a anuntat cu ocazia unei intalniri organizate de Fondul Monetar International pe 7 septembrie 2006 ca o criza ia nastere. El a declarat atunci ca Statele Unite ale Americii vor infrunta un colaps al pietei imobiliare, un soc al petrolului si caderea drastica a increderii consumatorilor, lucruri care vor duce, in final, la o puternica recesiune. Proprietarii de case nu aveau sa mai fie capabili, spunea el, sa isi plateasca ipotecile, efecte in valoare de trilioane de dolari garantate prin ipoteci urmau sa fie eliberate la nivel mondial, pentru ca, in cele din urma, intregul sistem financiar sa fie cuprins de cutremur. Aceste desfasurari de evenimente aveau sa paralizeze in final principalele institutii financiare, ca Fannie Mae si Freddie Mac. Replica moderatorului intalnirii la finalul discursului tinut de Roubini a fost: “Cred ca vom avea nevoie de o bautura tare dupa asta”.

    Vince Cable, vicepresedintele Partidului Liberal Democrat britanic

    In noiembrie 2003, Cable i-a adresat lui Gordon Brown, atunci ministru de finante, urmatoarea intrebare: “Cresterea economica din UK e sustinuta de consum, bazat pe niveluri record ale datoriilor care, la randul lor, sunt garantate prin preturile locuintelor. Pe acestea din urma, Banca Angliei le considera cu mult peste nivelul de echilibru. Ce actiuni aveti de gand sa luati in legatura cu problema gradului de indatorare al populatiei?”. Brown nu a dat un raspuns, afirmand ca liberalul greseste in privinta situatiei datoriilor.

    Christopher Wood, Chief Strategist la firma de brokeraj CLSA pe pietele din Asia-Pacific

    In octombrie 2005, Wood i-a sfatuit pe investitori sa vanda toate expunerile la piata ipotecara din America. Doi ani mai tarziu, tot el preciza ca unele institutii se comportasera pana atunci mai degraba ca speculatori decat ca banci, anuntand si un declin brusc al economiei Marii Britanii. “Ramane doar de vazut cat de rau va fi”, spunea atunci Wood.

    Stephen Roach, Senior Executive la Morgan Stanley

    In noiembrie 2004, Roach a prezis un “Armageddon economic”, cauzat in parte de deficiturile-record ale contului curent, balantei comerciale si bugetului Statelor Unite ale Americii. Opinia sa a fost primita cu neincredere. Cand s-a dovedit ca a avut dreptate, Roach a acuzat bancile centrale ca “au adormit la volan” in loc sa stopeze escaladarea crizei. “Lipsa disciplinei monetare a devenit marca unei globalizari descatusate”, spune el.

    Nikolai Kondratiev, economist marxist de origine rusa

    La inceputul anilor ’20, Kondratiev a propus o teorie conform careia economiile capitaliste din vest prezinta cicluri lungi (de 50-60 de ani) de boom, urmate de depresiune. Aceste cicluri economice sunt numite acum “ciclurile Kondratiev”. El a prezis o cadere iminenta a economiei, cu putin inainte de Marea Criza din 1929-1939. Actuala criza, cea mai puternica de dupa anii ’30, vine cu un deceniu mai tarziu decat a prezis teoria lui Kondratiev, deloc rau pentru un om care a murit in 1938.

  • Elvetianul care vinde Dorna

    In 1992, Jean Valvis a venit in Romania cu un alt scop decat acela de a construi afaceri pe care apoi sa le vanda. Pe atunci inginer consultant pentru un trader elvetian de cereale, Valvis a pasit prima data in tara noastra in scopul realizarii unui studiu de fezabilitate privind capacitatile de rafinare a uleiului comestibil. In urmatorii ani insa, elvetianul a construit doua business-uri solide aici, din care a iesit apoi cu mare valva si cu multi bani in buzunar.
    Cel mai nou exit este vanzarea in luna aprilie a producatorului de lactate LaDorna catre gigantul international Lactalis pentru o suma estimata intre 70 si 90 de milioane de euro. In urma incheierii contractului, Dorna SA, Dorna Lactate si Dorna Helas, compania de distributie din Grecia, vor trece in proprietatea Lactalis, al doilea mare producator de lactate din lume si primul de pe piata europeana. Valoarea tranzactiei este de aproximativ doua ori mai mare decat cea din august 2002, cand acelasi antreprenor vindea cu aceeasi valva producatorul de ape minerale Dorna Apenim unui alt gigant international, Coca-Cola, pentru 39 de milioane de euro. Atunci, Valvis era hotarat sa dezvolte businessul cu lactate, sesizand potentialul unei piete evaluate in prezent la circa 1 miliard de euro si cu sanse de crestere la 4 miliarde de euro pe termen mediu. Acum, omul de afaceri renunta la miliard pentru o industrie de zece ori mai mare: cea a energiei eoliene. In plus, Valvis se va concentra si asupra businessului cu vin, initiat in urma achizitiei Vitipomicola Samburesti, in ianuarie 2006. Mai mult, la sfarsitul anului trecut antreprenorul anunta ca in 2008 va incepe si productia de cereale pe un teren de 7.000 de hectare din Insula Mare a Brailei.
    Una dintre clauzele contractuale stabilite intre omul de afaceri elvetian si francezii de la Lactalis a fost posibilitatea de a folosi in continuare brandul pentru cerealele ecologice, batoanele de ciocolata si Musli LaDorna. La fel s-a intamplat si in cazul tranzactiei cu Coca-Cola, cand business-man-ul a pus conditia pastrarii numelui care l-a facut celebru pentru proiectul LaDorna. Care sunt sansele ca in viitor Valvis sa aduca pe piata vinurile Dorna sau energie eoliana de Vatra Dornei, ramane de vazut. Deocamdata, antreprenorul afirma ca se simte suficient de creativ si vrea sa investeasca si mai mult in viitorul sau.

  • Blogul (care) a schimbat lumea

    Multimea de oameni care au blog doar pentru a posta poze cu pisica m-a facut sa cred ca nu orice blog e fenomenal. Blogurile, adunate la un loc, sunt insa, un adevarat fenomen. Companiile isi ademenesc angajatii prin intermediul lor, artistii isi lanseaza creatiile direct in blogosfera, oamenii de afaceri isi testeaza ideile. O vorba veche, precum “cine nu are un batrani sa-si cumpere”, s-a transformat, in acest caz, in “cine nu are blog sa-si faca”. So… it’s time for blogging.

    De unde acest incredibil lipici la public? Simplu: blogul lasa utilizatorul cu pareri sa aiba impresia ca si le poate exprima liber, unde si cand il taie capul, si, mai ales, la adapostul unui confortabil cvasi-anonimat. Este asta mult sau putin lucru? Greu de spus. Stim, insa, ca libertatea de exprimare pe blog, desi pare absoluta, are anumite limite: unele tin de individ, altele de tipul blogului (personal sau corporate) si peste toate se impun reguli de etica transferate din societatea reala.
    “Cred ca blogosfera are un sistem imunitar propriu. Daca nu este interesant sau nu aduna suficienti adepti, blogul se stinge singur. Totusi nu ar trebui sa treaca niste bariere clasice impuse de societate: rasism, violenta sau activitati ilegale”, explica Cristian Dorobantescu, fondator si manager partner al Energybite, care are propriul lui blog.
    Dusan Urban, country manager al Etarget Romania priveste blogul ca pe o conversatie – iar ca in orice conversatie crede ca trebuie sa existe niste reguli de baza ale eticii, care sa o guverneze. “De acest lucru ar trebui sa tina cont orice blogger, chiar daca frumusetea rezida si din libertatea de opinie pe care i-o confera posesorului.”

    Bucataria blogului
    In 2006 existau in Romania intre 12.000 si 14.000 de bloguri, potrivit studiului RoBloggers, iar pentru 2007 se estimeaza o dublare a numarului acestora. Chiar daca multe dintre ele “mor” dupa ceva timp, datorita scaderii interesului blogger-ului fata de jurnalul sau online, saptamanal sunt inscrise pe Trafic.ro 36 de bloguri noi. Ceea ce inseamna implicit ca tot mai multi oameni, provenind din toate mediile, devin adeptii acestui mod de comunicare sau ca pur si simplu isi doresc un loc al lor in blogosfera, fiindca “e trendy”.
    In acelasi timp, companiile au inteles ca blogul poate fi un mijloc de promovare mult mai apropiat de oameni, iar managerii incep sa-si faca sau sa se gandeasca serios la posibilitatea de a-si face un blog, fiind convinsi ca eventuala comunitate care s-ar forma in jurul blogului lor ar insemna un “added value” la afacerea pe care o conduc. “Blogurile corporate arata cititorilor fata din spatele proceselor. Sunt o metoda de a ajunge mai aproape de parteneri sau de clienti, de a arata partea umana din spatele business-ului”, spune managerul Etarget.
    Motivele pentru care un manager si-ar face blog sunt diverse, dar toate se duc in aceeasi directie – o expunere mai mare a afacerii pe care o conduc. Chiar daca ar tine un jurnal online corporate sau personal, managerii recunosc ca nu ar putea sau nu ar dori sa delimiteze managerul de persoana sau invers, pentru ca subiectele de business isi pot gasi locul intr-un blog personal sau invers, comentariile personale se pot gasi pe un blog corporate. “Daca as avea un blog as scrie despre viata pe care am trait-o lucrand in cele mai mari restaurante din lume. Nu as omite sa povestesc despre restaurantul meu din Romania, despre partenerul meu, David Dent, un bucatar celebru, sau despre istoria imobilului in care imi desfasor acum activitatea. Am multe de scris, dar inca nu am suficient timp sa-i acord”, spune Remus Bogdan, proprietarul restaurantului Alfresco.

    Cat de mult e prea mult?
    Daca pe un blog personal libertatea de exprimare este mult mai evidenta, pe un blog corporate regulile sunt un pic mai stricte. “Blogul corporate ar trebui sa aiba de la inceput un blogging policy. Este o dovada de respect fata de cititor. Spre exemplu, blogul General Motors FastLane se ghideaza dupa o lege extrem de eficienta – la orice critica trebuie raspuns constructiv, aratand respect fata de parerile celorlalti. Nu trebuie omis faptul ca blogul ofera firmei o identitate, iar imaginea autorului in opinia publica se poate rasfrange asupra companiei”, explica Dusan. Fondatorul EnergyBite considera ca si blogurile personale ale oamenilor pot afecta perceptia asupra corporatiilor in care lucreaza.
    Elocvent este cazul companiei Microsoft, a carei imagine a avut de suferit de pe urma unor bloguri personale ale unor angajati. “Probleme pot aparea in general in momentul in care modificarea perceptiei este contrara imaginii pe care compania respectiva vrea sa o impuna. Dar in general se ajunge la un echilibru – cred ca orice angajat are constiinta granitelor pe care nu trebuie sa le treaca”, considera Dorobantescu.

    Beautiful blog
    O lege a atractiei exista si in cazul blogurilor. Unele se bucura de o popularitate incredibila, in timp ce altele trec neobservate in lumea bloggerilor. Care este secretul succesului unui blog? Ce anume trebuie sa aiba pentru a atrage cititori si pentru a-i fideliza? O parere unanima ar fi subiecte interesante, in functie de domeniul de interes al celui care citeste bloguri, si sa fie usor de gasit pe internet.
    “In general cele slabe sunt ascunse natural, pentru ca nu le gasesti. Daca are un articol care sa ma intereseze si sa fie bine scris, poate fi rosu, mic si urat. Daca are mai multe articole care sa ma intereseze, in cele mai multe cazuri il bookmarkez si revin la el sa vad ce se mai intampla. In general trebuie sa-mi provoace sentimente puternice, bune sau rele. Si autorul sa aiba carisma. Nu imi plac blogurile impersonale”, spune Dorobantescu.
    Blogurile unor persoane cunoscute sau pe care le admira sunt cele care ii atrag interesul lui Bogdan. Legea atractiei mai tine, in cazul proprietarului Alfresco, si de domeniile de care este interesat in mod frecvent – sport, politica si restaurante. “La lansarea blogului cred ca este indicat sa fie publicate c?t mai multe articole. Urmarind blogosfera, nu consider ca este eficient sa strigi tare ‘hello, sunt si eu aici’. Este mult mai eficient ca de la bun inceput sa oferi suficient continut editorial si destule motive vizitatorilor sa revina mereu la blogul tau”, este de parere Urban.

    Blog Remus Bogdan

    Mesajul blogului: Acesta este blogul in care se revede fiecare invingator! sau Orice constructie din viata mea imi apartine, de la cariera la familie si la business, de aceea ma incapatanez sa fie totul perfect.
    Profil: Remus Bogdan, 32 de ani,
    Proprietar al restaurantului Alfresco
    Topics: As scrie despre pasiunile mele, despre cum am reusit sa-mi fac un business in Romania, despre cum este sa lucrezi in restaurante de prima clasa.
    Nu as scrie niciodata despre: lucruri despre alte persoane, chestiuni foarte personale, secrete de business si idei de afaceri

    Ne recomanda:

    http://www.blogsport.ro/ioanitoaia/

    http://www.tolo.ro/

    http://www.blogsport.ro/geambasu

    Blog Cristian Dorobantescu

    Mesajul blogului: As incerca sa descriu despre ce este blogul, iar in ceea ce ma priveste as spune lucrurile care sunt esentiale pentru a explica postura din care sunt scrise articolele. De exemplu, parerile mele ar putea sa fie diferite de cele ale unui blogger din America si atunci poate este important sa anunt ca sunt din Romania.
    Profil: Cristian Dorobantescu,
    Fondator si manager partner al EnergyByte
    Topics: Daca as face un blog personal, atunci as scrie cu siguranta despre motociclism – sunt un mare fan Honda. In plus, perioadele in care sunt cazut cu motorul si accidentat imi dau timp sa scriu pe blog :). In general scrii ori despre ceva la care te pricepi foarte bine ca sa-ti demonstrezi expertiza in domeniu, fie despre ceva de care esti foarte entuziasmat.
    Nu as scrie niciodata despre: articole rasiste sau defaimatoare. Desi am propriile opinii despre oameni, firme si lucruri, sunt foarte iritat de unii bloggeri care folosesc blogul ca o unealta de defaimare a competitiei.

    Ne recomanda:

    http://www.shoemoney.com/shoe-money-biography

    http://sethgodin.typepad.com

    http://www.problogger.net

    http://www.business-opportunities.biz

    Blog Dusan Urban

    Mesajul blogului: Change before you have to! – Jack Welch
    Profil: Dusan Urban
    Country general manager al Etarget Romania
    Topics: As scrie despre comunicarea online si poate o privire “venita de afara” asupra Romaniei de la cineva care traieste atat in Romania, cat si in Slovacia.
    Nu as scrie niciodata despre: despre lucruri care ar depasi limitele moralitatii.

    Ne recomanda:

    http://manafu.blogspot.com/

    http://www.vivi.ro/blog

    http://www.raduionescu.ro

    http://www.orlando.ro

    http://www.seomoz.org/blog

    http://www.shimonsandler.com

    Blog/Not blog?

    Remus Bogdan
    Blog: restaurantul sau ar avea o expunere mai mare;
    prin intermediul unui blog ar putea sa comunice rapid;
    ar fi o modalitate de a comunica totul despre omul Remus Bogdan.
    Not blog: lipsa timpului.

    Cristian Dorobantescu
    Blog: self branding; as avea ceva de spus lumii;
    daca ar ajuta compania la care lucrez.
    Not blog: lipsa timpului; lipsa unei abilitati oarecare de comunicare; daca nu m-as pricepe deloc la internet.

    Dusan Urban
    Blog: daca am ce comunica; pot sa comunic; am timpul necesar sa comunic.
    Not blog: nu am timp sa creez continut; nu sunt sigur ce vreau sa comunic.

  • Designerul care deschide usi

    Pentru cei mai multi oameni, cel mai important moment din cariera este acela in care reusesc sa isi strecoare piciorul in usa care le va deschide noi oportunitati. Pentru Ryan Hale, un designer in varsta de 32 de ani, simplul act de deschidere a oricarei usi este cu siguranta cel mai fascinant.
    Director de dezvoltare a produselor pentru Nanz, un exclusivist producator american de piese de feronerie, Hale face designul clantelor si al tuturor pieselor de feronerie care transforma o simpla bucata de lemn intr-o usa. Marca Nanz poate fi gasita in casele mai tuturor celebritatilor care au lucrat cu arhitecti sau designeri de interior celebri, ca Alan Wanzenberg, Victoria Hagan sau Peter Marino.
    “La noi apeleaza deopotriva arhitecti si clienti de prim rang care vor intotdeauna lucruri dintre cele mai stranii, iar treaba noastra este sa gasim macar o cale prin care ideile lor sa si functioneze”, spune Hale. “Se intampla foarte rar sa fim pusi in postura in care sa ii spunem unui client ca nu putem face ceea ce ne-a cerut.”
    Hale creeaza clante potrivite pentru orice stil arhitectural, de la cel contemporan pana la desuetul rococo. In principiu orice model imaginabil este desenat in birourile companiei din New York. Pentru a putea tine pasul cu imaginatia arhitectilor, plansele de desen au fost inlocuite cu instrumente digitale, printre care si un sistem de modelare 3D care ii permite echipei lui Hale sa rafineze desenele complicate direct pe monitor.
    Si in loc sa produca blueprint-uri, Hale foloseste un instrument special controlat de computer care creaza prototipuri din plastic realizate la scara normala. Odata aprobate de clienti designurile sunt trimise la fabrica companiei, amplasata in Brooklyn. Acolo sunt aplicate tusele finale modelului proiectat in biroul lui Hale, iar eventualele retusuri ordonate de client sunt completate.
    Personalizarea nu este insa niciodata ieftina.
    Un proiect tipic executat de Nanz poate costa intre 25.000 si 150.000 de dolari, pretul final depinzand de materialele folosite si de numarul de usi la care clantele vor fi folosite. Cele mai scumpe clante realizate de Hale pot ajunge sa coste pana la cateva mii de dolari pentru o singura bucata.
    De unde isi extrage insa Hale inspiratia pentru cele 15 pana la 20 de modele de clante pe care le produce in fiecare luna? Atunci cand nu colaboreaza cu arhitecti precum fondatorul Nanz, Carl Sorenson, Hale isi indreapta atentia catre forme organice ca stupuri de albine, scoici, frunze sau chiar oua.
    Oricum ar fi, o cariera in domeniul designului de clante in Soho este la cativa ani lumina distanta de una in birourile Ford sau Emerson Electric, acolo unde Hale si-a inceput cariera dupa absolvirea studiilor de inginer la Universitatea din Missouri. Insa designul motoarelor si al celorlalte parti componente ale masinilor pur si simplu nu era o sarcina suficient de creativa pentru el.
    “In lumea marilor corporatii din industria auto cuvantul de ordine este ‘a taia’ si se refera cel mai adesea la reducerea costurilor”, spune Hale. “Aici insa mi se spune ‘Fa orice este nevoie ca sa iasa perfect’.”

    Nasterea unei clante de designer
    Primul pas: O fotografie a unei forme de natura organica sau industriala – un zeppelin de exemplu, sau un grilaj stradal – este folosita ca punct de plecare in designul unui produs nou.
    Al doilea pas: Hale si echipa sa folosesc un soft 3D pentru a realiza designul modelului.
    Pasul trei: Un prototip realizat din plastic este creat cu ajutorul unui instrument controlat de computer care poate “sculpta” pana la 8 clante pe zi.
    Pasul patru: Designul final si ajustarile necesare sunt realizate la fabrica din Brooklyn a companiei.
    Pasul cinci: Odata ce piesa este aprobata, este fie trimisa clientului care a solicitat-o, fie adaugata catalogului companiei care numara in acest moment mai bine de 3.000 de modele de clante exclusive.

    Fisa postului

    Numele functiei: Designer de clante
    Companii care angajeaza: Doar o mana de companii americane, printre care si Nanz, proiecteaza asemenea piese la comanda. Exista insa ceva mai multe firme specializate in restaurarea si copierea unor asemenea piese de feronerie.
    Unde sa cauti posturi libere: Informatii referitoare la oportunitatile de angajare sunt disponibile pe site-ul Societatii de Design Industrial a Statelor Unite.
    Nivel salarial: Un designer cu suficienta experienta poate castiga intre 75.000 si 100.000 de dolari pe an.
    Abilitati necesare: Experienta in domeniul designului industrial si o diploma de inginer sunt fundamentele acestei cariere, insa experienta in arhitectura sau in interactiunea cu arhitectii se dovedeste adesea un plus esential.

  • Mogulul care face show

    Miliardarul american Donald Trump este starul rock al mediului de afaceri. Are o avere de 2,9 miliarde de dolari, o sotie cu cateva zeci de ani mai tanara si isi traieste viata pe mai multe continente.
    Spre deosebire de alti oameni de afaceri care prefera sa se afle undeva in umbra grupului pe care il conduc, Trump a iesit intotdeauna in fata si si-a promovat personalitatea ca pe un produs care vinde. Iar una dintre cele mai eficiente retete de marketing a fost realizarea unui reality show (gen foarte la moda in Statele Unite), in care Trump este eroul principal.
    “The Apprentice” s-a dovedit a fi cea mai buna metoda de promovare a afacerilor mogulului si a ajuns deja la al saselea sezon. Scopul declarat al show-ului este gasirea unui manager pentru una dintre companiile pe care le detine Trump. Castigatorul primeste o slujba de un an, platita cu 250.000 de dolari.
    Insa, dincolo de concurs, nu poate fi trecut cu vederea faptul ca afacerile lui Trump, cazinourile si hotelurile, terenurile de golf si blocurile cu apartamente de lux, sunt in primul rand organizatii care se bazeaza pe marketing si vanzari. Iar datorita show-ului, clientilor li se induce ideea de lux si de clasa.
    Castigatorii fiecarei probe au ocazia sa guste cate un pic din viata mogului: participa la o petrecere alaturi de Hugh Hefner, creatorul imperiului Playboy, petrec o zi la clubul Mar-a-Lago sau viziteaza apartamentul din New York detinut de Trump. Telespectatorii asista pe tot parcursul show-ului la un exercitiu de branding.
    De fapt, intreaga viata a lui Trump a fost un exercitiu constant de construire a brandului, folosindu-se de o combinatie intre sarm, seductie, siretenie si scandal pentru negocierea contractelor de afaceri.
    “The Apprentice” este intr-un fel o reprezentare la scara mica a afacerii Trump. Majoritatea sarcinilor pe care le primesc concurentii implica vanzarea de produse si servicii (limonada, opere de arta, un apartament, o sala pentru petreceri sau obiecte care au apartinut celebritatilor). Este interesant ca nici una dintre sarcini nu a implicat interpretarea unui bilant sau unui program de amortizare a imprumuturilor, abilitati care sunt esentiale pentru un manager de real-estate, dar la care nici Trump insusi nu exceleaza.

  • Palate care zboara

    Inspirati de covorul lui Alladin, cei mai bogati oameni ai planetei vor sa traverseze lumea repede si confortabil. Asa a inceput transformarea jumbo-jeturilor in resedinte de lux. In ultimii doi ani, companiile aeriene ca Boeing sau Airbus au preluat tot mai multe comenzi pentru aeronave wide body care urmau sa fie personalizate. Un avion wide body obisnuit are doua culoare, trei randuri de scaune si poate ajunge la 150 de milioane de dolari. Navele de zbor VIP, cum sunt Boeing 747 sau 787 Dreamliner, sunt dotate cu sali pentru cina, dormitoare, sali de jocuri, sali de conferinta, apartamente pentru invitati, jacuzzi si chiar sisteme de protectie anti-rachete, desi astfel de sisteme nu sunt certificate pentru aeronave civile.
    Pretul lor il egaleaza pe cel al unui iaht de calibru mare (200-300 de milioane de dolari) si il depaseste cu mult pe cel al celor mai scumpe locuinte din lume (100-150 de milioane de dolari). Pe langa costul aparatului si al personalizarii, intretinerea si combustibilii implica sume exacerbate, de pana la 10.500 de dolari (8.000 de euro) pe ora de zbor. Cu toate acestea, comenzile sunt numeroase si pun in umbra jumbo-jeturile opulente ale mogulului Donald Trump. Comanda record pentru cel mai mare avion de pasageri din lume vine din partea unui client particular din Orientul Mijlociu, a carui identitate nu este cunoscuta, dar care ofera 300 de milioane de dolari (228,1 milioane de euro) pentru un avion A380 de la Airbus. Acesta va avea doua sali pentru cina, un dormitor de 50 de metri patrati si o sala de jocuri. Aeronava va avea o sala decorata cu mozaic si perdele orientale care amintesc de desertul Arabiei.

  • Omul care a eliberat Internetul

    Pentru aproape o mie de ani, Marele Zid Chinezesc a aparat imperiul Asiei de invazia straina. Astazi China comunista este acuzata ca a pus la punct un “Mare Firewall” pentru a cenzura libera exprimare online. Insa China si alte regimuri totalitare si-au gasit un adversar neasteptat in persoana unui tanar irlandez de 29 de ani. Ian Clarke a anuntat pentru prima oara proiectul Freenet in 1999. Pe atunci avea 22 de ani si era student la Edinburgh, in Scotia. Ideea sa era simpla, si asa a ramas de atunci. Freenet este un software de tip peer-to-peer (schimb de fisiere intre computere conectate la Internet, fara intermediul vreunui server central) care are drept unic scop facilitarea comunicarii libere in tarile unde regimul politic nu permite acest lucru.Proiectul lui Clarke este prezent pe Internet de atunci, insa niciodata nu a primit prea multa atentie din partea presei. De altfel, nici resursele de dezvoltare nu au fost foarte mari, avand in vedere potentialul scazut al Freenet de a se transforma intr-un business profitabil. Insa Clarke a primit recent o mare “gura de oxigen” – John Gilmore, un filantrop american si sustinator al drepturilor civile, a facut o donatie de 15.000 de dolari.Banii au picat foarte bine, spune fondatorul Freenet. “Inainte de aceasta donatie, primeam cam 2.300 de dolari pe luna, care de-abia ajungeau pentru a-l plati pe Matthew Tosseland, singurul nostru softist angajat full-time”, povesteste Clarke intr-un interviu acordat recent site-ului Slyck.com. In esenta, Freenet este un sistem de mari dimensiuni cu unicul scop de a stoca date digitale. Mecanismul de functionare este gandit special pentru a pastra anonimitatea oricui il foloseste. Cand un utilizator stocheaza un fisier in Freenet, primeste un cod pe post de “cheie”, care poate fi folosit pentru a regasi ulterior acel fisier. Cand acel utilizator sau altul tasteaza codul in sistem, Freenet ii “decodeaza” fisierul cu pricina. Spatiul de stocare nu este pe un singur computer sau intr-o singura locatie, ci este cumulat pe toate computerele care fac parte din retea. Fisierele sunt criptate si “taiate” in bucatele care sunt raspandite aleator pe diverse computere. Clarke spune ca, practic, este imposibil chiar pentru un utilizator sa afle exact ce informatii gazduieste pe propriul computer. Nici macar administratorii Freenet nu pot sti in detaliu ce informatii sunt prezente in retea si unde anume sunt localizate.Puncte slabeTocmai punctele tari ale Freenet il fac insa vulnerabil in fata criticilor. Sistemul este controversat datorita faptului ca anonimitatea totala a utilizatorilor sai permite transferul de date din domenii tabu – pornografie infantila sau comunicatii ale organizatiilor teroriste. Insa fondatorul Freenet spune ca numai in conditii de anonimitate totala se poate vorbi despre libertate de exprimare in adevaratul sens al sintagmei, precum si ca beneficiile programului pun in umbra posibilele efecte negative.Beneficiari sunt in primul rand cetatenii unor tari aflate sub regimuri autoritare, spune Clarke. In China, de pilda, autoritatile chineze cauta noi metode de a influenta opinia publica. Conform BBC, guvernul a angajat circa 50.000 de oameni care sa raspunda pe Internet la tot felul de intrebari adresate de internauti pe diverse forumuri sau sa monitorizeze site-urile si e-mail-urile. Bineinteles ca replicile inserate de ei in discutiile virtuale sunt favorabile Chinei. Acestia sunt oameni foarte bine pregatiti, cu o engleza impecabila si cu o cultura vasta pentru a putea astfel raspunde inteligent la intrebari, cu rolul de a influenta discutiile catre punctul de vedere guvernamental. Alte probleme ale Freenet mai sunt viteza sa de transfer foarte scazuta in comparatie cu alte programe de tip peer-to-peer (cel mai celebru soft de acest gen este Napster, transformat intre timp, in urma unor procese de copyright, in magazin digital de continut media legitim), precum si interfata sa greoaie.Ultima versiuneCu toate ca argumentul principal al fondatorilor este ca Freenet nu isi propune sa concureze cu nici un alt peer-to-peer pentru ca scopul sau este diferit, speculatii recente indica faptul ca cea mai noua versiune Freenet 0.7, aflata in teste, va fi mai rapida, mai scalabila (gandita pentru a permite cu usurinta dezvoltarea viitoare) si cu o interfata mai prietenoasa. O alta modificare ar putea fi, spun zvonurile, renuntarea la designul pe baza unei singure retele mondiale. In schimb, se va introduce un concept nou, mai multe retele anonime conectate intre ele – astfel utilizatorii isi vor putea configura propria retea, in care sa accepte numai persoane cunoscute si de incredere.FreenetAutor: Ian ClarkeUltima versiune stabila: 0.5 (mai 2006)Ultima versiune in teste: 0.7 (august 2006)Sistem de operare: Windows, Mac, LinuxSite: www.freenetproject.org Alternativa blogurilorIn China, una din ultimele natiuni cu regim comunist, cetatenii gasesc in bloguri un mod prin care se pot exprima mai liber. Conform unui studiu local, circa 24% din cei peste 120 de milioane de internauti chinezi citesc bloguri in mod constant.Pentru a se sustrage legilor care stau in spatele a ceea ce se numeste “marele firewall al Chinei”, bloggerii chinezi incearca sa distribuie jurnalele online pe mai multe servere din afara Chinei pentru ca guvernul sa nu le poata bloca. De altfel, serviciul Blogger al Google a fost blocat in mai multe randuri in China. Chiar daca multe bloguri respecta limitele impuse de autoritati, multi specialisti spun ca acestea reprezinta un canal de informare foarte apreciat de populatia chineza. Oamenii sunt de parere ca blogurile sunt mai de incredere, deoarece vin din partea prietenilor si a familiei. Informatiile sunt diferite fata de cele oficiale venite din media.