Tag: Baconschi

  • Reductio ad Băsescum

    Evident, intervenţia lui Băsescu & Udrea a avut darul să enerveze şi să radicalizeze ambele partide, care fie l-au acuzat pe preşedinte de ingratitudine faţă de sprijinul acordat cu ocazia suspendării (cazul PDL), fie şi-au reafirmat poziţia din 2012 ostilă preşedintelui (cazul PNL), rezultatul fiind că speranţa cea mai mare şi pariul cel mai dificil al celor două partide, acela de a se întâlni pe un teren neutru în raport cu Traian Băsescu (cum spunea Klaus Iohannis – “unificarea dreptei acum nu se face nici cu Băsescu, nu se face nici împotriva lui Băsescu, ci fără Băsescu”) au fost zădărnicite, cel puţin pentru moment.

    Locul pariurilor şi al dezbaterilor despre cum se va face unificarea, dacă va fi alianţă sau fuziune, ce nume ar avea noua formaţiune, cine vor fi prezidenţiabilii etc., a fost astfel luat din nou de ciondănelile pe vechea şi unică temă a politicii româneşti din ultimii 10 ani: a fi sau a nu fi băsist, unde prin “băsist” se înţelege, în funcţie de cine foloseşte termenul, tot ceva extrem şi puternic ideologizat: fie un om care luptă cu comuniştii (de la PSD şi toate celelalte partide în afară de PMP), fie un om care susţine dictatura (lui Traian Băsescu).

    Tot în această fatală reducere la băsism/antibăsism s-au înecat şi zbaterile unor Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi, care au încercat să o critice pe Elena Udrea pentru dogmatismul pro-Băsescu, respectiv pentru politica de promovare a oamenilor în PMP, doar pentru a fi însă rapid apostrofaţi atât de Băsescu, cât şi de Udrea că “se pun cu o femeie” fiindcă nu au curajul să-l înfrunte pe primul bărbat al ţării.

  • Acest surogat de siropel ieftin care m-a dezgustat. Perlele politice ale săptămânii

    “Proiectul USL este un proiect viabil care nu am putut să-l ducem la îndeplinire” – Călin Popescu-Tăriceanu, noul preşedinte al Senatului

    “Tăriceanu este, din punct de vedere al reacţiei lui Victor Ponta, surogat de Crin Antonescu” – preşedintele Traian Băsescu

    “Acum avem ceva ce nu e program de guvernare, ci este aşa, un siropel ieftin şi dulceag” – Crin Antonescu, preşedintele PNL

    “Secuii din Ţinutul Secuiesc sunt pe cale, precum tătarii din Peninsula Crimeea, să devină o minoritate pe propriul teritoriu” – europarlamentarul Laszlo Tokes (PPMT), cerând UE să susţină autonomia secuilor

    “Când Crimeea e bomba atomică a separatismului, s-a aliniat şi dl. Ponta cu UDMR, ca balon de oxigen al unei majorităţi deja fragile” – Teodor Baconschi, vicepreşedintele PMP

    “Aşa cum Ponta susţine mereu că Adrian Năstase este mentorul său politic, nu văd de ce ne-am ruşina noi, cei din Mişcarea Populară, să ne asumăm că suntem alături de Preşedinte” – Elena Udrea, fruntaş PMP

  • Sociologia moaştelor şi defularea civismului refulat. Perlele politice ale săptămânii

    “E o defulare a civismului refulat până acum” – Teodor Baconschi, vicepreşedintele partidului Mişcarea Populară, despre manifestaţia din 16 oct. din Bucureşti contra exploatării gazelor de şist

    “Este populism! Dacă s-ar putea, oprim tot – energie atomică şi tot -, stingem lumina şi eventual ne mutăm în cort” – europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu despre propunerea PE de înăsprire a legislaţiei UE privind fracturarea hidraulică

    “Cred că toţi ştiţi, în momentul în care aţi intrat în Guvern, că sunteţi ţinte, aşa încât ne asumăm aceste riscuri. Uneori, ele se îndreaptă şi în mod greşit asupra celor care desfăşoară activităţi” – premierul Victor Ponta la investitura noului ministru al economiei

    “Victoraş <le formidable> are beretă şi belet de la mama mare şi tata socru… La bulivar, Victoraş, la bulivar!” – Mihail Neamţu, liderul partidului Noua Republică

    “Mâine-poimâine mă trezesc cu unul că vine în pielea goală în faţa Parlamentului şi ne spune că aşa vrea să facă el un protest” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, despre Codul de conduită al parlamentarului
     

  • Pastiluţe de Viagra pentru aspiraţiile poporului român. Perlele politice ale săptămânii

    “Proiectul de revizuire a Constituţiei nu are nicio treabă cu aspiraţiile poporului român, ci dimpotrivă” – Vasile Blaga, liderul PDL

    “Dezastrul trebuia să poarte un nume” – europarlamentarul PDL Cristian Preda, despre desemnarea de către socialiştii europeni a lui Martin Schulz, preşedintele PE, drept candidat la preşedinţia Comisiei Europene în 2014

    “Propun instituirea doliului naţional până la căderea guvernului USL” – Teodor Baconschi, fost ministru de externe

    “Păi, ce să facem? Asta-i legea! Unde-i lege nu-i tocmeală!” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, întrebat dacă, urmare a amânării votului asupra Statutului deputaţilor şi senatorilor pentru toamnă, Camera le va plăti deputaţilor cazarea peste vară chiar dacă nu stau la hotel

    “Poate o să merg prin Parlament şi o să le mai dau şi câte o pastiluţă de Viagra, poate se apucă să facă şi treabă” – deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru despre colegii săi

  • România care a coborât din copac. Perlele politice ale săptămânii

    “România nu e coborâtă chiar din copac, este coborâtă din copac acum multe sute de ani, nu acum cinci ani” – Crin Antonescu, preşedintele Senatului, replicând comentariilor de la Bruxelles pe tema nominalizării procurorilor-şefi

    Dacă noi nu ţinem frontul absolut unit, întotdeauna cineva va încerca să se strecoare, cum spune românul – să bage băţul” – premierul Victor Ponta despre aprecierile formulate în ultima perioadă de către preşedintele Băsescu la adresa sa

    “Nu-i neapărat o boală, dar le-aş recomanda să meargă mai des la psiholog” – deputatul PC Constantin Avram despre homosexuali

    “Un reper, un reper moral” – Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, întrebat ce rol vede de acum înainte pentru Adrian Năstase

    “Sunt mândru de realitatea că alte 20 de ţări sunt în proceduri pentru deficit excesiv, iar România va fi prima ţară înapoi pe traiectorie” – preşedintele Traian Băsescu despre măsurile de disciplină fiscală din UE

    “Ce avem nevoie astăzi şi ce făceau comuniştii pe vremuri? Oare avem nevoie de locuri de muncă? Avem nevoie de industrie performantă, avem nevoie de o agricultură dezvoltată, avem nevoie de locuinţe. Asta au făcut comuniştii, avem de învăţat de la ei. Haideţi să nu repetăm greşelile lor”Robert Negoiţă, vicepreşedinte PSD

  • Lumea la 40 de grade şi hatârurile care dezgustă. Perlele politice ale săptămânii

    “Sunt 30 de grade, cred că doamna Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade” – senatorul PNL Puiu Haşotti despre afirmaţia europarlamentarului Monica Macovei că are “dubii” despre diagnosticul lui Adrian Năstase

    “Monica Macovei ar trebui să-şi pună la îndoială propria existenţă. Cred că trăieşte în altă lume, şi ştim cu toţii la ce mă refer. E o lume interesantă, din care e greu să-ţi revii aşa deodată, îţi revii în etape” – senatorul PSD Ilie Sârbu

    “Dacă politicienii ar da în mintea copiilor nu ar fi rău. Copiii absorb informaţiile, au mintea ca un burete, sunt cinstiţi, sunt buni, deci nu ar fi grav. Politicienii, nefiind educaţi şi neavând scopuri care să ţină de interesul naţional, dau în mintea animalelor” – deputatul PSD Mădălin Voicu

    “Mijlocaş. Eu vreau mijlocaş, nu alt post, cum ar fi cel de atacant” – preşedintele Traian Băsescu, întrebat de primarul Craiovei pe ce post i-ar plăcea să joace în echipa locală de fotbal

    “PDL a preluat în timp nişte hatâruri, cutume şi atitudini specifice stângii neocomuniste şi care dezgustă” – Teodor Baconschi, fost prim-vicepreşedinte PDL şi candidat la un nou mandat de vicepreşedinte

    “Neavând timp să-mi fac singură teza, te ajută colegii, profesorii. Mai scria când unul, când altul şi apoi publicam împreună şi cu sprijinul profesorilor” – Elena Udrea, fruntaş PDL, despre pregătirea tezei ei de doctorat la Colegiul Naţional de Apărare

  • Haioşi fără să vrea. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu nu cred că poate păţi nimic. El nu a utilizat uniforma militară sau însemnele militare pentru a protesta” – Dan Şova, avocat, fruntaş PSD, despre sancţiunile pe care le-ar risca militarul protestatar Alexandru Gheorghe

    “M-a încărcat cu o energie pozitivă, am abordat chestiuni legate de viitorul României, subiecte mult mai importante decat soarta mea” – fostul ministru de externe Teodor Baconschi, referindu-se la întâlnirea sa cu preşedintele Traian Băsescu

    “Baconschi a fost atât de prost – că există oameni pe care tăticii lor i-au dat la şcoli bune, dar ei rămân tot proşti – şi atât de slugarnic, încât a strigat acolo în faţa întregii ţări, în direct: vă aduc eu un milion de voturi din diaspora sau trei milioane!” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Mi-am simţit inutilitatea în acest Parlament, consider o formă de complicitate ca oricine să rămână în actualul Parlament, care nu mai reprezintă voinţa populaţiei” – deputatul PNL Ludovic Orban, justificând de ce ar fi dispus să-şi scrie demisia

    “Nemulţumirea poporului este ca un monstru marin (…) La început îi dai văduva din sat. Pe urmă îi dai o fată nemăritată de 20 de ani. Dacă tot nu se linişteşte, trebuie să i-o dai pe cea mai frumoasă fecioară din comunitate” – Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial

    “Probabil că sunt singurul vierme din această ţară” – senatorul PDL Iulian Urban, anunţându-şi demisia din PDL după scandalul postării sale de pe blog în care i-a numit “viermi” pe cei care se opun reformelor iniţiate de Cotroceni

  • Baconschi: Acea postare a fost o greşeală. Am plătit pentru ea

    Întrebat de ce respectiva postare, pe care o retrăsese de pe blog luni seară, marţi a reapărut pe site-ul său, Teodor Baconschi a răspuns: “Postarea a fost o greşeală. Am plătit pentru ea”. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a fost revocat din funcţie, luni, de către premierul Emil Boc, motivul invocat fiind afirmaţiile acestuia la adresa protestatarilor. “Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii”, scria Baconschi.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Meleşcanu: Demiterea lui Baconschi, mişcare de imagine fără impact

    Meleşcanu a arătat că, oricum, Baconschi nu a fost niciodată “o miză”, iar oamenii care protestează în stradă nu au strigat sloganuri împotriva acestuia.

    “E o mişcare din poignet – poate mai aruncăm un sac de nisip, poate se ridică balonul. Balonul nu se ridică până nu se aruncă mai mulţi saci de nisip, sunt necesare demisii semnificative”, a mai declarat Teodor Meleşcanu, spunând că e necesară demisia întregului Cabinet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolăescu, despre revocarea lui Baconschi: Un exerciţiu de imagine, un fel de detergent pentru PDL

    “Deşi era nevoie de multă vreme să fie revocat, ultimele gafe l-au obligat pe Emil Boc să ia o decizie clară şi anume să renunţe la un colaborator care şi-a bătut joc de oameni. În realitate, este un exerciţiu de iamgine, un fel de detergent pentru PDL”, a spus Nicolăescu.

    Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor, a anunţat, luni, în Parlament premierul Emil Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro