Tag: Aurora Liiceanu

  • Volumul “Nici alb, nici negru”, o radiografie a unui sat românesc, a apărut la Polirom. CITEŞTE un fragment din cartea scrisă de Aurora Liiceanu

    Satul românesc e o micro-lume, cu reguli şi sisteme de valori proprii. Aurora Liiceanu prezintă o astfel de micro-lume prin intermediul poveştilor de viaţă ale locuitorilor comunei Surani. Religia, datinile şi munca pământului sunt cele mai importante pentru comunitate şi orice abatere de la acestea este sancţionată fără drept de apel. Oamenii care cunosc obiceiurile locale se împuţinează însă pe zi ce trece, iar modernitatea pare să risipească încet-încet atmosfera încărcată de credinţe şi superstiţii care conferă satului aerul său atât de special. “Nici alb, nici negru” aduce în prim-plan fermecătoarea lume rurală, cu mici istorii înglobate în istoria mare şi tradiţii păstrate din generaţie în generaţie, informează editura Polirom.

    Citeşte un fragment din volumul “Nici alb, nici negru”

    Pe 23 aprilie, de la ora 18.00, la librăria Cărtureşti Verona (terasă) din Bucureşti, va avea loc un dialog cu Aurora Liiceanu, pornind de la volumele “Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor” şi “Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc”, apărute recent la editura Polirom, fiind disponibile şi în format digital, în seria de autor care îi poartă numele.

    Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul editurii Polirom.

    Aurora Liiceanu este doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la Université du Québec à Montréal (UQAM), Canada, şi École des Hautes Études en Sciences Sociales (EHESS), Franţa.

    În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie “Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la editura Polirom au mai apărut: “Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi” (2003, 2012), “Prin perdea” (2009, 2012), “Rendez-vous cu lumea” (2010, 2012), “Patru femei, patru poveşti” (2010, 2011), “La taifas” (2010, 2012), “Viaţa nu-i croită după calapod” (2011), “Cuvinte încrucişate” (2012), “Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii” (2013), “Legături de sânge. Povestea Ioanei” (2013), “Soacre şi nurori. La cine este cheia?” (2014) şi “Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor” (2015).

  • Studentii, singurii care privesc piata muncii cu optimism (VIDEO)

    Criza financiara si, in consecinta, recesiunea economica globala
    au creat un mediu nou si cu multe provocari pe piata muncii. In mod
    surprinzator, majoritatea studentilor romani (70,6% in 2009) se
    arata chiar mai increzatori decat in trecut (58,4% in 2007) in
    privinta perspectivelor de cariera si aproape la fel de increzatori
    ca si colegii lor germani (2009 – 74% vs. 2007 – 72,4%).

    “Este interesant sa vezi optimismul studentilor romani in aceste
    vremuri dificile de recesiune”, a subliniat psihologul Aurora
    Liiceanu. Potrivit sondajului, barbatii sunt mai optimisti decat
    femeile. De asemenea, inginerii sunt mai optimisti in ceea ce
    priveste cariera decat economistii sau studentii la stiinte
    naturale.

    Siguranta locului de munca a avansat considerabil in clasamente
    si desi media perioadei de angajare la o companie este de la unul
    la trei ani, numarul studentilor care isi imagineaza sa lucreze mai
    mult de zece ani la acelasi angajator crescut. 76% dintre studentii
    intervievati si-ar schimba locul de munca pentru un salariu mai
    bun, pentru factori precum dezvoltarea personala ( 41,8%) si un
    mediu de lucru favorabil (30.9%). Din aceleasi motive, studentii ar
    accepta o oferta de munca in strainatate (56% in 2009), chiar daca
    gasirea unui loc de munca in Romania castiga in importanta fata de
    acum doi ani.


    Studentii de la facultati de profil economic estimeaza ca sunt
    mai bine informati asupra pietelor financiare si sistemul pietei
    intr-o lume globala decat colegii lor din domeniul ingineresc.
    “Daca vom compara atitudinea studentilor romani cu cea a colegilor
    lor germani, asocierea: cunoastinte-atitudine nu ar fi cea mai
    indicata”, remarca Liiceanu.

    42,6% dintre cei intervievati nu cunosc ce consecinte ar putea
    avea criza asupra startului lor in cariera, in timp ce 18,6
    procente nu intrevad consecinte.

    “Starea de euforie generata de cresterea economica rapida din
    ultimii ani mai este, probabil, foarte prezenta in mintea
    romanilor, ceea ce ingreuneaza adaptarea la schimbarea subita de
    situatie. In orice caz, s-a impus o mentalitate mai matura,
    atitudinea de <> nu mai este la moda; studentii doresc sa
    ramana mai mult timp in aceeasi companie, punand pe primul loc
    siguranta locului de munca”, mai spune Liiceanu.

    In plus, acestia definesc cariera in termeni de “evolutie in
    cadrul aceluiasi departament sau al aceleiasi companii.

    In martie 2009, TNS Infratest a intervievat aproximativ 1031 de
    studenti din Romania (542 femei si 489 barbati), la initiativa
    Continental. Studentii intervievati frecventau cursuri ale
    facultatilor de inginerie (38%), economice (21,8%) si de stiinte
    naturale (40,3%) in Bucuresti, Brasov, Timisoara, Cluj-Napoca,
    Sibiu si Iasi.
    Studentii si-au exprimat opiniile despre persepectivele de cariera,
    preferintele in ceea ce priveste locul de munca, competitivitatea
    personala si a sistemul educational din Romania. Sondajul este
    realizat la fiecare doi ani in Romania si in fiecare an in
    Germania.