Tag: audiente

  • Prima emisiune “Vocea României” din noul sezon, urmărită de peste 1,5 milioane de telespectatori

    Pe întreaga durată de difuzare, 20.30 – 22.57, la nivel naţional, peste 1,5 milioane de telespectatori au urmărit competiţia, iar în minutul de maximă audienţă de la ora 21.43 peste 2 milioane de români s-au uitat la “Vocea României”, informează un comunicat remis MEDIAFAX de Pro TV.

    Potrivit sursei citate, prima ediţie a noului sezon “Vocea României” a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public şi a înregistrat 10.2 puncte de rating şi 30.7% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, de două ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul al doilea, care a obţinut 4.6 puncte de rating şi 13.9% share.

    La emisiunea de vineri, concurenţii au venit pregătiţi să impresioneze, iar antrenorii au fost inspiraţi şi i-au ales pe cei mai buni în echipele lor.

    Cea care a deschis prima ediţie a noului sezon “Vocea României” a fost Claudia Andas, care a reuşit să întoarcă toate cele patru scaune cu interpretarea ei versatilă şi rock. Concurenta a cântat melodia “Simply the best”, iar antrenorii au încercat să o convingă pe Claudia să-i aleagă şi i-au făcut promisiuni tentante. În final, concurenta a decis să meargă în #echipatudor.

    Florin Eugen Cruceru a venit la “Vocea României” şi a cântat melodia “Billionaire” într-o manieră originală şi a reuşit să-l convingă pe Marius Moga să întoarcă scaunul pentru el, aducând astfel un prim concurent în #echipamoga.

    De asemenea, Ovidiu Turcu a impresionat cu interpretarea plină de forţă a melodiei “The Great Pretender”, dar şi prin atitudinea sa. Pentru Ovidiu s-au întors Tudor Chirilă, Smiley şi Marius Moga, care au încercat să-l atragă în echipele lor. Concurentul i-a ascultat atent pe toţi cei trei antrenori, dar a decis să meargă în #echipatudor.

    Biu Marquetti a interpretat, vineri seară, melodia “Solo se vive una vez” şi a făcut-o pe Loredana să danseze şi să se întoarcă pentru a o lua în echipa ei. Extrem de încântată de alegerea făcută, antrenoarea a spus: “Bine ai venit în #echipaloredana!”.

    La rândul ei, Cristina Vasopol i-a făcut pe antrenori să ducă o luptă dură pentru a o avea în echipa lor. Concurenta a cântat piesa “Cry baby” şi a reuşit să întoarcă toate cele patru scaune, alegând în cele din urmă să i se alăture lui Biu în #echipaloredana.

    Antrenorii au avut parte aseară de prima surpriză a acestui nou sezon. Chiar dacă Tudor Chirilă, Loredana, Smiley şi Marius Moga s-au întors în momentul în care Michel Kotcha a cântat melodia “Forget you”, cei patru nu l-au văzut, deoarece concurentul era ascuns în spatele cortinei. S-au luptat pentru el, dar argumentele lui Smiley l-au convins, iar Michel este primul concurent al acestui sezon din #echipasmiley.

    Cristina Stroe a cântat melodia “Dor de viaţă” şi i-a convins pe Marius Moga şi pe Tudor Chirilă să-şi întoarcă scaunele. Cristina a fost convinsă în cele din urmă să meargă mai departe în #echipamoga.

    Diana Cazan a încheiat prima ediţie a noului sezon “Vocea României”. Concurenta a interpretat melodia “Clown”, a emoţionat şi i-a impresionat pe Tudor Chirilă, Smiley şi Marius Moga, care şi-au întors scaunele pentru a o avea în echipa lor, însă Diana îşi continuă drumul în competiţie în #echipasmiley.

    După prima ediţie a celui de-al cincilea sezon “Vocea României”, cele patru echipe includ un număr egal de concurenţi. Tudor Chirilă, Loredana, Smiley şi Marius Moga au început să îşi formeze echipele şi au câte doi concurenţi cu care vor să meargă mai departe spre mult râvnitul trofeu.

  • TOPUL celor mai ascultate posturi de radio în vara lui 2015: Kiss FM, cel mai ascultat la nivel naţional şi urban, iar Radio Zu, în Bucureşti

    Numărul total zilnic de ascultători de radio la nivel naţional, pe un public de peste 11 ani, este de 11.526.500, potrivit valului de vară al Studiului de Audienţă Radio (SAR), într-o uşoară creştere faţă de vara lui 2014, când era de 11.438.600.

    Pe de altă parte, la nivel naţional, pe publicul de peste 11 ani, cel mai ascultat post de radio a fost în această vară Kiss FM – 2.116.200 de ascultători pe zi (10% cotă de piaţă), fiind urmat de Radio România Actualităţi – 2.014.400 de ascultători (cea mai mare cotă de piaţă – 13,8%) şi Radio Zu – 1.871.300 de ascultători (9% cotă de piaţă).

    Topul celor mai ascultate radiouri la nivel naţional este continuat de Pro FM – 1.657.300 de ascultători, Europa FM – 1.511.800, Radio Antena Satelor – 711.700, Magic FM – 700.400, Radio 21 – 570.400, Radio România Iaşi – 448.000 şi Radio România Oltenia Craiova – 433.300.

    La nivel urban, pe publicul de peste 11 ani, cel mai ascultat post de radio a fost în această vară Kiss FM, cu 1.293.900 de ascultători (9,1% cotă de piaţă), în scădere faţă de vara lui 2014, când avea 1.422.800 de ascultători (10,6 cotă de piaţă).

    Kiss FM este urmat la nivel urban de: Radio România Actualităţi – 1.232.200 de ascultători şi cea mai mare cotă de piaţă – 14,4% (faţă de 1.260.200 de ascultători, vara lui 2014), Radio ZU – 1.216.100 de ascultători (în scădere faţă de 1.266.900 de ascultători în vara lui 2014) şi ProFM – 989.500 de ascultători (faţă de 1.037.200 de ascultători în vara lui 2014).

    Topul celor mai ascultate posturi de radio la nivel urban este continuat cu: Europa FM – 1.041.900 de ascultători, Magic FM – 535.800, Radio 21 – 383.200, Radio Antena Satelor – 214.800, Naţional FM – 190.900 şi Radio Oltenia Craiova – 182.300.

    La nivelul oraşului Bucureşti, pe primul loc în clasamentul celor mai ascultate posturi de radio, pe publicul de peste 11 ani, s-a situat în această vară Radio Zu – 250.800 de ascultători şi 10,3% cotă de piaţă (în scădere faţă de vara lui 2014 când avea 282.300 de ascultători), urmat de Radio România Actualităţi – 235.500 de ascultători şi 14,8% cotă de piaţă (faţă de 204.800 ascultători în vara lui 2014) şi Kiss FM – 149.500 de ascultători şi 5,7% cotă de piaţă (faţă de 184.400 de ascultători în vara lui 2014).

    Clasamentul în Bucureşti continuă cu: ProFM – 146.600 de ascultători, Magic FM – 139.400, Europa FM – 124.700, Radio 21 – 86.600, Romantic FM – 85.100, Rock FM – 80.900 şi Naţional FM – 50.400.

    Pe de altă parte, Radio Tanănana, care a înlocuit la începutul lunii aprilie postul Activ EFEM, a avut în această vară 20.500 de ascultători pe zi, în creştere mare faţă de perioada similară a anului trecut, când avea doar 2.000 de ascultători zilnic.

    Valul de vară 2015 al SAR a fost realizat de IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi GfK România – Institut de Cercetare de Piaţă SRL. În cadrul cercetării, s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în municipiul Bucureşti.

    Eşantionul a avut un volum de 9.445 de persoane, cu o eroare maximă de eşantionare de +/- 1%. În mediul urban s-au realizat 7.400 de interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-1,1%), în mediul rural s-au realizat 2.045 de interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-2,2%), iar în Bucureşti s-au realizat 1.800 de interviuri (eroarea maximă de eşantionare este +/- 2,3%).

    Universul SAR este format din persoane de 11 ani şi peste această vârstă, rezidente în locuinţe neinstituţionalizate din toate localităţile urbane şi rurale din România, care nu lucrează în domeniul radio.

    În eşantion au fost incluse 1.156 localităţi, dintre care 67 (toate) localităţi urbane de peste 30.000 de locuitori, 239 de localităţi urbane cu mai puţin de 30.000 de locuitori din cele 253 existente, 232 din cele 399 de localităţi rurale cu peste 5.000 de locuitori din România şi 618 din cele 2.462 de localităţi rurale cu mai puţin de 5.000 de locuitori.

    Măsurarea audienţei posturilor de radio în cadrul SAR s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall).

  • Kantar Media Audiences “fura” contractul GfK pentru masurarea audientelor. Vezi cum au reactionat cei de la GfK

    Kantar Media Audiences va asigura masurarea audientelor TV in
    perioada 2012-2015, compania fiind desemnata castigatoare la
    licitatia organizata pentru alegerea furnizorului unic pentru
    Serviciul National de Masurare a Audientelor TV (SNMATV).

    In urma acestei decizii, reactia GfK, compania care a masurat
    pana acum audientele TV, a fost prompta si dura. “Am aflat din
    presa ca o alta companie este câstigatoarea licitatiei pentru
    furnizarea serviciului national de masurare a audientelor TV.
    Suntem surprinsi de decizia ARMA de a schimba furnizorul. Lipsa
    oricaror discutii intre forul national de supervizare si control al
    sistemului de masurare a audientelor TV si furnizorul curent al
    acestui serviciu reprezinta o situatie unica in oricare dintre
    tarile membre ale Uniunii Europene. In toate aceste tari, forul
    national este interesat de acuratetea datelor si continuitatea
    serviciului. Continuitatea serviciului asigura stabilitatea
    datelor, in timp ce schimbarea furnizorului poate duce, in unele
    situatii, la modificari dramatice ale rating-urilor”, spune Andi
    Dumitrescu, directorul general GfK Romania.

    In aprilie 2010, CNA a transmis printr-un comunicat de presa ca
    societatile de masurare a audientelor AGB Nielsen Media Research,
    GfK Romania, Kantar Media si Media Research au fost invitate sa
    participe la licitatia pentru alegerea furnizorului unic pentru
    Serviciul National de Masurare a Audientelor TV.

    Kantar Media face parte din Kantar Group, divizia de cercetare
    de piata a grupului WPP. in prezent, În prezent, audienţele TV sunt
    asigurate de GfK. Compania GfK a fost desemnată, pe 8 ianuarie
    2007, câstigătoare a licitatiei pentru masurarea, in exclusivitate,
    a audientei televiziunilor din România, in perioada 2008 – 2012. La
    respectiva licitatie s-au mai inscris companiile Mediaresearch din
    Cehia si TNS-AGB International, precedentul masurator de audiente.
    GfK a câstigat licitatia cu o oferta financiara in valoare de 7,9
    milioane de euro valabila pentru cei patru ani pe care a fost
    incheiat contractul.

  • Audientele slabe il scot pe Jay Leno din prime time

    Cu toate ca show-ul a respectat ratingurile garantate de NBC
    advertiserilor, emisiunea a avut o medie de cinci milioane de
    telespectatori, iar managerii statiilor afiliate NBC au dat vina pe
    audienta redusa din acel interval orar pentru scaderea ratingurilor
    pe segmentul de stiri, in conditiile in care majoritatea
    veniturilor statiilor locale provin din acest gen de programe.

    Mai multe detalii pe
    www.zf.ro

  • Acasa – pe podiumul celor mai vizionate posturi de televiziune din Romania, in 2009

    Astfel, pe acest segment de populatie, in perioada 1 ianuarie –
    31 decembrie 2009, Acasa a fost al doilea cel mai vizionat canal in
    intervalul orar 20.00 – 22.00 din prime time, cand a inregistrat o
    medie de audienta de 4,5 puncte de rating si o cota de piata de
    12,3%. Pe primul loc s-a situat Pro TV, cu o medie de 6,4 puncte de
    rating si o cota de piata de 17,7%.

    In 2009, in randul femeilor cu varste cuprinse intre 15 si 49 de
    ani din mediul urban, Acasa si Pro TV au inregistrat impreuna peste
    30% din cota de piata, in prime time (intervalul orar de maxima
    audienta, intre orele 19.00 – 23.00), ceea ce inseamna ca unul din
    trei televizoare erau deschise pe Acasa sau pe Pro TV.

  • Flux si reflux in presa scrisa

    In topul cotidienelor continua sa conduca Libertatea cu 1.328.000 de cititori (aflata insa in stagnare fata de datele din precedenta livrare), Jurnalul National, cu o audienta de 810.000 de cititori (in scadere cu 7,5%) si Gazeta Sporturilor cu 714.000 de cititori. Si in segmentul publicatiilor saptamanale s-au inregistrat cresteri. Pro TV Magazin a avut 890.000 de cititori, mai mult cu 1,8% fata de perioada precedenta, iar Libertatea de Duminica a crescut cu 3,5%, la 870.000 de cititori. Pe piata saptamanalelor pentru femei, Libertatea pentru Femei a crescut cu 1,3%, pana la 544.000 de cititori, iar “Femeia de azi” a crescut cu 13,8%, la 222.000 de cititori.

    In ceea ce priveste publicatiile saptamanale de business, revista BUSINESS Magazin a crescut cu 3,4%, pana la 60.000 de cititori si Saptamana Financiara cu 3,9%, la 238.000 de cititori, in timp ce Capital a scazut cu 3,6%, la 270.000 de cititori. Pe segmentul revistelor gossip & people au crescut publicatiile Ciao cu 9,8%, pana la 371.000 de cititori si VIP cu 0,9%, la 221.000 de cititori. Saptamanalele cu cei mai multi cititori sunt Pro TV Magazin (890.000), Libertatea de Duminica (870.000) si Gazeta Sporturilor de Duminica (611.000). Cat priveste piata revistelor lunare, in categoria revistelor pentru femei au inregistrat cresteri “Ce se intampla, doctore?” care a ajuns la 366.000 de cititori, Tabu, care a fost citita de aproximativ 167.000 de oameni si Tango cu 64.000 de cititori. Alte reviste care au inregistrat cresteri au fost Descopera, Men’s Health, FHM, Promotor, Quattroroute, AutoMotor si Sport. Cele mai citite publicatii lunare sunt Practic in Bucatarie (1.065.000), Rebus (705.000) si Revista de film HBO (577.000).

    Datele au fost culese de institutele de cercetare IMAS si Metro Media Transilvania, in perioada 22 ianuarie 2007 – 20 ianuarie 2008, pe un esantion reprezentativ pentru persoanele cu varsta intre 14 si 64 ani din mediul urban.