Tag: Ariston

  • Daniel Buhazi: Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este că „cei 7 ani de acasă” sunt baza dezvoltării profesionale, nu doar personale, iar restul se învaţă pe parcurs

    Cred că jobul ideal este… probabil acela cu un raport de echilibru între ce trebuie să faci, din datorie, şi ce îţi doreşti să faci, pentru a fi împlinit.

    Cel mai mult mă inspiră... să lucrez într-o echipă performantă şi un mediu dinamic, provocator. Mă inspiră şi oamenii care fac performanţă, indiferent de domeniu.

    Prefer să lucrez… în echipă şi în mişcare.

    În carieră, cel mai greu îmi este… să accept situaţiile în care se aplică toate soluţiile posibile, fără rezultat şi trebuie să renunţ. Cred că există foarte puţine situaţii de nerezolvat.

    Obiectivul meu principal în rolul actual este… să creştem businessul ELCO Heating Solutions, lansat în Romania în 2017 şi să îl transformăm într-un lider constant pe piaţa de profil.

    În următorul concediu, aş vrea să… nu mai merg cu laptopul la plajă.

    Sunt cel mai mândru de…  sunt copiii mei.

    Mentorul meu este… bunicul soţiei mele, Dumitru, un om cu valori bine stabilite, pe care le-a transmis celor din jurul lui.

    Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este… că „cei 7 ani de acasă” sunt baza dezvoltării profesionale, nu doar personale, iar restul se învaţă pe parcurs.

    CEO-ul pe care îl admir cel mai mult… sunt, de fapt, doi: medicul Wargha Enayati (fondatorul reţelei private de sănătate Regina Maria) şi colegul meu, Cătălin Drăguleanu (Country Manager, Ariston Thermo România).


    Vârstă: 39 de ani

    Funcţie: director comercial pentru brandul german ELCO, din cadrul Ariston Thermo Group

    Companie: Ariston Thermo România


    Numărul colegilor din echipa sa: 12 


    Experienţă anterioară: director regional WILO România, manager divizie Instalaţii AMBIENT SA, director vânzări Romstal


    Domeniile pe care se concentrează în prezent: construcţii şi instalaţii HVAC

  • Afaceri cu temperaturi extreme

    Italienii de la Ariston Thermo au ajuns anul trecut la afaceri de 30 de milioane de euro pe piaţa locală din businessul cu centrale termice, boilere electrice şi panouri solare. Core businessul companiei, centralele termice, care generează 65% din vânzările locale, i-ar putea ajuta să-şi crească afacerile destul de puternic în perioada următoare, în condiţiile în care românii au început în ultimii ani să fie tot mai atenţi la factura la întreţinere, iar după ce guvernul a anunţat că vrea să elimine subvenţiile la încălzire, din ce în ce mai mulţi au decis să aloce 2.000-3.000 de lei pentru a-şi cumpăra o centrală termică. Însă atunci când decid să cumpere un astfel de produs, românii sunt extrem de atenţi pe ce dau banii.

    “Românii tind să fie din ce în ce mai informaţi, suntem destul de des contactaţi la telefon pentru a da diferite informaţii. În ţările vestice, clienţii se implică personal mai puţin, instalatorul decide ce centrală va pune, în schimb în România clientul se implică foarte mult. Înainte, oamenii mergeau din magazin în magazin, acum se informează foarte mult de pe internet”, spune Cătălin Drăguleanu, director de vânzări în cadrul Ariston Thermo România, filiala locală a grupului Italian Ariston Thermo.

    În România există în prezent peste 1,5 milioane de centrale termice de apartament instalate, în contextul în care tot aproape 1,5 milioane de locuinţe rămân în continuare branşate la sistemul central de termoficare. În 2011 s-au debranşat circa 70.500 de apartamente, potrivit statisticilor Ariston. Cifra debranşărilor anuale este încă mică, dar eliminarea subvenţiilor pentru agentul termic ar putea conduce la o creştere semnificativă a vânzărilor de centrale. Deocamdată însă, Ariston Thermo nu se bazează pe acest lucru atunci când îşi face bugetul pe 2012, deşi speră să-şi crească anul acesta cifra de afaceri cu circa 10%, de la 30 de milioane de euro anul trecut (cifra de afaceri include atât vânzări ale subsidiarei româneşti, cât şi vânzări directe din Italia către distribuitori români – n. red.). “Nu ne bazăm pe debranşări, ci mai degrabă pe un mix de produse”, explică Drăguleanu.

    Piaţa locală de centrale termice de apartament a rămas în 2011 la acelaşi nivel ca în 2010, de circa 135.000 de unităţi în volum şi de 75 de milioane de euro în valoare. “Principalul motiv care a influenţat această evoluţie a pieţei a fost anunţul tardiv al guvernului privind eliminarea subvenţiilor centrale la încălzire, ce a făcut imposibilă debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire pentru familiile care şi-ar fi dorit acest lucru”, spune Drăguleanu. Un alt motiv ar fi scăderea nivelului de trai, care a plasat achiziţia unei centrale termice în coada listei de opţiuni a românilor. Totuşi, pentru 2012 reprezentantul Ariston Thermo mizează pe o revenire a cererii, după ce în lunile de iarnă facturile la întreţinere au crescut în medie cu 25-30% faţă de anul anterior. Pe lângă că devin mai economi, românii devin şi mai atenţi la poluare.

    “Întâlnim tot mai des tendinţa de aliniere la obiceiurile de achiziţie din ţările vestice. Cumpărătorii locali de centrale se îndreaptă tot mai mult către sistemele în condensare care, dincolo de funcţiile ce aduc un impact redus asupra mediului înconjurător, au avantajul reducerii consumului de gaz cu până la 35%”, spune Drăguleanu. De altfel, Ariston Thermo mizează pe astfel de centrale în condensare (vaporii de apă condensează în schimbătorul de căldură special proiectat eliberând căldura latentă care este recuperată – n. red.), lansând de curând un model de astfel de centrală pentru apartament, la un preţ de circa 4.000 de lei. În acest moment doar circa 10% din piaţa de centrale termice pe gaz din România este compusă din aparate în condensare, restul revenind centralelor termice convenţionale, proporţie aproape inversă comparativ cu statele vestice.

  • TINERI MANAGERI DE TOP: Catalin Draguleanu si obiectivele sale la carma Ariston

    Din 2004 Catalin Draguleanu ocupa pozitia de director national
    de vanzari in cadrul Ariston Thermo Romania, filiala locala a
    grupului Ariston care comercializeaza pe piata locala centrale
    termice, aparate de aer conditionat si panouri solare. Conduce o
    echipa de noua oameni care a fost anul trecut responsabila de cifra
    de afaceri de 30 de milioane de euro a companiei, in crestere de la
    16,3 milioane de euro in 2009.

    “Pentru acest an obiectivul este un nou avans de 25% al
    vanzarilor fata de anul trecut”, spune managerul despre afacerile
    care provin in proportie de 65% din centralele termice murale si de
    25% din boilerele electrice, in timp ce restul se imparte intre
    aparate de aer conditionat si panouri solare. Draguleanu raspunde
    de indeplinirea acestor obiective prin definirea unor politici
    comerciale adaptate pietei din Romania, pozitionarea produselor in
    piata sau definirea canalelor de vanzare. Unul dintre proiectele
    strategice implementate, spre exemplu, de directorul national de
    vanzari a fost Buy Back pentru centrale termice, care s-a derulat
    anul trecut si a fost reluat si in 2011, intre 15 martie si 30
    iunie, pe fondul rezultatelor pozitive inregistrate – vanzari de
    aproximativ 5.000 de unitati.

    Astfel, compania a ajuns anul trecut la o cota de 33% din piata
    locala de centrale termice, fata de 28% in 2009, realizare la care
    a contribuit in foarte mare masura echipa de vanzari, alaturi de
    dezvoltarea portofoliului de clienti compus in prezent din 400 de
    firme.

    Draguleanu si-a inceput cariera in 1996 ca director de vanzari
    la compania de publicitate Edith Advertising. Doi ani mai tarziu a
    preluat functia de director national de vanzari la DeLonghi, fiind
    responsabil de realizarea a 70% din vanzarile companiei, iar in
    2003 a venit in echipa de vanzari a Ariston pe care o conduce in
    prezent.



    BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului
    100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii
    si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai
    importante si dinamice companii din Romania.

    Comanda acum varianta electronica a catalogului la
    pretul de 25 lei.