Tag: Ambient

  • Retailerul de bricolaj Ambient şi-a cerut insolvenţa. Povestea uneia dintre cele mai mari companii din domeniu

    “Modul în care a evoluat în ultimii ani sectorul construcţiilor şi al comerţului cu materiale de construcţii a arătat că piaţă autohtonă rămâne în continuare una dificilă, o piaţă în care doar firmele care în ultimii ani au adoptat măsuri de consolidare şi eficientizare a afacerii au reuşit să treacă peste dificultăţile acestei perioade”, se arată într-un comunicat transmis de companie.

    Ambient notează că în procesul de restructurare financiară şi reconturare a business-ului din ultimii patru ani, derulat sub coordonarea firmelor specializate de consultanţă, nu a reuşit atragerea fondurilor necesare finanţării capitalului de lucru.

    “În acest context s-a reconsiderat posibilitatea continuării activităţii pe actuala structură a canalelor de vânzare ale companiei, respectiv canalul de retail în magazine proprii şi închiriate şi canalul clienţi profesionali reprezentat de dezvoltatori, constructori, dar şi recomercianti”, notează Ambient.

    Procedura reorganizării judiciare s-a demarat la cererea companiei, pentru protejarea patrimoniului societăţii prin implementarea unui cadru unitar şi eficient de derulare a activităţii şi având scopul în continuitatea afacerii prin menţinerea întregului portofoliu de clienţi.

    Cifra de afaceri a Ambient a scăzut cu 20,7% anul trecut, de la 627,5 milioane lei în 2013 la 497,7 milioane lei, iar compania a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 32,3 milioane lei, comparativ cu un profit de 37,4 milioane lei în anul anterior, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

    Ambient a avut anul trecut un număr mediu de 1.276 angajaţi.

    Compania concurează pe piaţa locală pe piaţa românească cu retaileri precum Kingfisher, bauMax, Dedeman, Hornbach, Mr. Bricolage, Praktiker şi Leroy Merlin. Ambient operează o reţea de 12 unităţi, concentrată în zona Transilvaniei. Singura prezenţă în afara Transilvaniei este un depozit la Râmnicu Vâlcea.

    În 2007, Business Magazin a prezentat povestea Ambient într-un Cover Story intitulat “Pregătit pentru luptă”. Redăm în continuare materialul publicat atunci.

    Pregătit pentru luptă

    La 37 de ani, Ioan Ciolan are o afacere care rivalizeaza cu lanturile multinationale de bricolaj si este una dintre cele mai ravnite de pe piata romaneasca. Cum a ajuns un roman sa se lupte de la egal la egal cu nume consacrate pe plan international?

    M-am gandit din start ce trebuie sa fac ca sa nu intru in competitie cu magazinele de tip do-it-yourself“, spune sibianul Ioan Ciolan, omul de afaceri care detine Ambient, o retea care numara acum 11 centre comerciale si 35 de magazine in 14 judete. Scurt si la obiect, acest principiu pe care Ambient si-a construit intreaga structura a presupus cateva concepte proprii de business, intre care cele mai importante tin de modul de servire si de alegerea produselor din oferta.

    Transpusa in practica, o asemenea filozofie de business a impins vanzarile companiei, anul trecut, peste 120 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de anul anterior (92 de milioane de euro). Pentru anul acesta, compania previzioneaza o cifra de afaceri mai mare cu 45-50% fata de 2006, cresterea fiind insa legata si de evolutia pietei de profil. Fata de competitorii sai, Ambient se plaseaza, ca vanzari raportate in 2005, pe picior de egalitate fata de principalele doua companii de profil de pe piata – nemtii de la Praktiker, care au avut o cifra de afaceri de aproape 105 milioane de euro, si francezii de la Bricostore, care au vandut de 84 de milioane de euro. Altfel spus, Ambient nu numai ca ocupa un loc fruntas in topul companiilor de profil din Romania, dar si-a adjudecat o felie consistenta dintr-o piata estimata, conform calculelor BUSINESS Magazin, la 700 de milioane de euro in 2006, cu circa 40% mai mult decat in anul anterior. Pentru 2006, compania nu a facut publice, pana in acest moment, date referitoare la profitul net, dar datele de la Ministerul Finantelor arata ca in 2005, compania a inregistrat un profit net de de 2,2 mil. euro, adica 2,4% din vanzari. Valoarea companiei, daca ar fi de luat in calcul cea mai des intalnita formula – jumatate din vanzarile anuale – ar fi de 60 mil. euro.

    Este o explicatie pentru care la poarta Ambient bat petitori despre care Ioan Ciolan, omul care nu a lucrat nicio zi pentru altcineva, spune ca si-a facut un obicei din a le refuza ofertele de preluare sau de parteneriate strategice. Nu trece niciun an fara trei-patru astfel de oferte, venite atât din strainatate, cât si din tara, de la investitori strategici sau fonduri de investitii. Toti petitorii au fost refuzati pentru ca, sustine Ciolan, „nu ne potriveam. Nu completau conceptul nostru, in asa fel incât sa-l faca mai solid. Cumparau doar cota de piata si, probabil, nici nu erau interesate de altceva“, considera Ciolan.

    Cum a ajuns sibianul, dintr-un student care voia sa castige bani de buzunar – pentru ca acesta este motivul care l-a determinat sa-si faca propria afacere -, sa aiba acum una dintre cele mai ravnite companii din piata romaneasca de bricolaj?

    De felul sau, Ioan Ciolan este un tip retras, nu-i place sa iasa in evidenta; spune ca-i place sa nu fie recunoscut pe strada si nici chiar in propriile magazine si se considera un simplu angajat a companiei lui. Se declara un adept al „politicii faptelor“, pornit sa-si puna in practica ideile fara sa dea sfara in tara. A acceptat totusi sa discute cu BUSINESS Magazin despre ceea ce spune el ca au fost motoarele de crestere a companiei. Jumatatea de ora stabilita initial pentru discutii s-a prelungit pana la trei ore si in locul unui om inchis, care sa raspunda scurt la cateva intrebari, Ciolan s-a dovedit a fi un patron entuziast, care vorbeste incantat de afacerea sa.

    Biroul unde isi petrece 10-12 ore pe zi seamana mai degraba cu un turn de control, nu doar pentru ca se afla deasupra birourilor managerilor, ci si pentru ca din patru pereti, trei sunt din sticla. De aici se poate vedea tot sediul logistic al companiei, cu depozitele si zecile de TIR-uri care transporta marfa catre magazine. Centrul logistic, de unde pleaca marfa catre magazine, ocupa o suprafata de peste 120.000 de metri patrati, are 500 de angajati, un parc auto de 615 autovehicule, doua rampe de cale ferata, plus flota de echipamente de ridicat si stivuit. De la aceleasi geamuri se vede cladirea cu opt etaje, acum in constructie, unde se vor muta anul acesta birourile conducerii si cele administrative. Tot in constructie se afla si alte cladiri unde vor functiona noi spatii de depozitare.

    Omul de afaceri spune ca anul trecut a investit 40 de milioane de euro in extinderea retelei, ceea ce i-a permis sa deschida in ultimele luni patru noi centre comerciale, in Târgu Mures, Deva, Baia Mare si Gheorghieni, cu o suprafata de peste 22.000 mp fiecare. Reteaua lui Ciolan a ajuns sa acopere acum 14 judete, cu 11 centre comerciale si 35 de magazine de dimensiuni mai mici, gandite ca spatii comerciale de proximitate, sub acelasi nume. Planurile pentru 2007 vizeaza inca doua centre comerciale mari si patru medii si mici, adica pâna in 15.000 de metri patrati. Cea mai mare parte a investitiilor realizate de companie pana in prezent, adica 65%, a provenit din fonduri proprii, conform reprezentantilor companiei.

    Valoarea medie a investitiei pe centru comercial este de 5 milioane de euro, in timp ce pentru un magazin sunt necesari 800.000 de euro (pentru comparatie, investitia medie intr-un Bricostore este de aproximativ 15 milioane de euro).

    Prin ce difera insa aceste magazine de cele ale retelelor de bricolaj, romanesti si internationale, care concureaza pentru aceiasi clienti? Afacerea Ambient n-a mizat pe preturi mici la raft, pentru ca, asa cum si-a dat repede seama intreprinzatorul sibian, retelele internationale pot pune presiune pe furnizori si la vanzari mari de marfa pot afisa pe etichete preturi mult mai mici decat ale lui. Dupa o analiza a ceea ce inseamna in Romania conceptul de do-it-yourself (DIY), Ciolan a gasit un mod de diferentiere a magazinelor sale fata de cele deschise de multinationale: „Punctul slab al acestora este modul de servire, pentru ca nu ofera consultanta. Asistentii de vânzari sunt considerati un fel de manipulanti de marfuri si cam atât“. Pasul urmator a fost, explica Ioan Ciolan, sa se puna in locul clientului si sa-si dea seama cum vrea acesta sa fie tratat cand intra intr-un magazin.

    De pe urma acestei idei a profitat afacerea nascuta la Sibiu: a angajat oameni specializati in domeniul constructiilor si al amenajarilor, adica oameni care pot da un sfat avizat cumparatorilor. Un astfel de vanzator-consilier are in fisa postului sarcina de a cunoaste cat mai amanuntit gusturile clientului, dar si situatia casei acestuia. Poate parea indiscret atunci cand ii spune unui client ca vrea sa-i faca o vizita ca sa vada cum ii arata locuinta, dar, argumenteaza Ciolan, este „perfect justificat“, pentru ca avand aceste informatii, consilierul poate face o recomandare avizata. Fiecare client are o fisa unde sunt mentionate lucrarile pe care le-a mai facut la casa, cand si ce tip de cumparaturi a mai facut de la Ambient si angajatul companiei care l-a consiliat. „Clientul nu vine pur si simplu la magazin, ci vine la Vasilica de la magazin, cu care stie ca a mai vorbit si care il va intreba, cel mai probabil, la inceput, ce-i mai fac nevasta si copiii.“

    Pe baza unei astfel de relatii client-angajat, sustine Ciolan, se poate face o recomandare potrivita si personalizata pentru amenajarea camerei copiilor, spre exemplu. Un client este sfatuit nu cum sa-si faca toata lucrarea cu o suma data, ci doar ce anume poate face cu aceasta suma, daca este sau nu suficienta pentru a acoperi integral cumparaturile dorite si la nivelul de calitate pe care clientul si-l permite. Existenta unui astfel de mecanism il face pe Ciolan sa se arate convins ca orice client care intra in magazinele sale n-are motiv sa mearga la concurenta, chiar daca la Ambient nu se gasesc cele mai ieftine produse. In plus, sustine Ioan Ciolan, exista diferente intre cei ce calca pragul Ambient si cei ce merg in marile retele de bricolaj: acestea din urma, spune el, „vizeaza clientul care este chirias, nu proprietar, in timp ce prioritatea noastra este proprietarul si consumatorul contractual, de tip constructor si prestator de servicii“.

    Ciolan adauga ca magazinele lui se disting prin faptul ca sunt organizate ca niste showroom-uri cu materiale de constructii, mobila, parchet. „Daca intrati intr-un centru comercial, n-o sa vedeti marfa in rafturi. Avem o amenajare si oferim solutii. Nu suntem un simplu magazin.“

    Un alt element prin care afacerea sibiana se diferentiaza de concurenta sunt serviciile cu valoare adaugata. Spre exemplu, pentru firmele cliente, compania asigura un consultant care supravegheaza desfasurarea lucrarilor – atat din punct de vedere calitativ, cat si ca termene de predare. Pentru completarea portofoliului, Ambient a investit din 2002 si in sectoare complementare, organizate ca firme de sine statatoare, prin care furnizeaza betoane si agregate, mobilier personalizat, automatizari sau confectii metalice. „Pe viitor vom continua ce am inceput – dezvoltarea altor centre de vânzare – si vom cauta sa ne imbogatim portofoliul de furnizori“, completeaza managerul Ambient.

    Odata cu cresterea numarului de magazine, Ambient a inceput sa se confrunte insa cu lipsa personalului calificat. Solutia la care va recurge compania va fi un centru propriu de perfectionare – Club Ambient, ce va urma sa functioneze din acest an atat pentru angajati, cat si pentru parteneri. Centrul va deveni un loc de intalnire pentru profesionisti cu tangente cu domeniul bricolajului, de la producatori, arhitecti, furnizori, proiectanti si pana la constructori. Club Ambient, care presupune o investitie de 3,5 milioane de euro, are 80 de membri fondatori – furnizori de materiale si constructori – si va fi deschis la Cisnadie, langa Sibiu. Un astfel de centru ar trebui sa rezolve problema fortei de munca, spune Ioan Ciolan.

    Specializat in inginerie, sibianul a invatat din mers sa faca afaceri, iar cariera i-a fost marcata de oameni de la care spune ca a avut „enorm de mult de invatat“, ca atitudine in afaceri si ca abilitati de comunicare. „Modelul lor si experienta câstigata m-au ajutat sa-mi cladesc câteva principii solide: fair-play si consecventa, respect fata de oameni si fata de promisiunile facute“, sustine intreprinzatorul. Primul contact cu afacerile l-a avut in studentie, cand era in anul al III-lea, la Facultatea de Automatizari-Calculatoare din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Atunci a deschis prima firma, numita Respect, o afacere mica, de familie, in parteneriat cu sotii celor doua surori ale sale. Era o societate specializata in service pentru electronice, iar apoi cei trei parteneri au deschis si un magazin in care vindeau televizoare, costume si covoare produse la Sibiu.

    Profitul a inceput sa „curga“, continua Ciolan, iar doi ani mai târziu, in 1992, au deschis la Cluj inca o firma – Vitrina Advertising, care a fost la inceputuri un ziar de publicitate. Insa in ‘93, cand a hotarât sa se intoarca la Sibiu, a renuntat la partea lui din afacerile dezvoltate la Cluj. „Provin dintr-o familie modesta, unde traditia este respectata cu sfintenie. Pe vremea aceea, gândirea era ca baiatul trebuie sa se intoarca acasa, sa aiba grija de parinti“, povesteste omul de afaceri, care a parasit afacerea Respect pe cand „firma avea deja 20 si ceva de oameni, plus trei sau patru camioane“.

    Revenit in Sibiul natal, Ciolan a pornit din nou de la zero. Initial s-a gandit la o cofetarie – „Voiam  sa am o terasa, Boema, dupa modelul Boemei din Cluj, locul unde mi-am petrecut studentia. Pâna la urma am inregistrat doua firme“, isi aminteste Ioan Ciolan, referindu-se la acelasi an 1993.

    Cea de-a doua firma a fost chiar Ambient, dedicata comertului cu instalatii si finisaje pentru locuinte. Aceasta a ajuns in doi ani la o retea de sapte magazine proprii sub numele Sanex, toate in Sibiu. In paralel, Ciolan a inceput si o afacere de comert cu materiale de constructii, ceea ce a devenit ulterior, in grupul lui, divizia Ambient Structuri.

    In 1998, reteaua de magazine Sanex a fost rebotezata, noul nume fiind cel cunoscut pana in prezent – Universal Ambient, iar gama de produse vândute in magazine a fost completata cu materiale de constructii. Peste alti doi ani, cand reteaua de magazine Sanex prinsese deja contur, Ciolan a renuntat la Boema, pentru ca venise momentul sa se gandeasca la dezvoltarea retelei de magazine in afara judetului Sibiu. Tot 2000 este anul in care a aparut conceptul Casa Ambient, centrul comercial pentru constructii si amenajari; primul spatiu de acest fel a fost inaugurat un an mai tarziu, in Sibiu. Odata cu deschiderea centrului, echipa condusa de Ioan Ciolan lanseaza si sloganul companiei: „Casa casei tale“. Ideea era clara: clientul ar trebui sa gaseasca sub un singur acoperis tot ce are nevoie pentru construirea, utilarea, finisarea, decorarea si intretinerea unei locuinte.

    Ioan Ciolan este amuzat de asemanarea facuta de clienti intre Ambient si Ambulanta. „Foarte multa lume confunda masinile noastre, pe care scrie AMB – de la Ambient – cu cele de la Ambulanta“. Si Ambient este un fel de ambulanta, zice in gluma omul de afaceri sibian, doar ca „unii se ocupa de sanatatea fizica a unei persoane, altii au in grija locuintele“. Si continua comparatia: din moment ce magazinul Ambient este un magazin de cartier, de unde se procura produse pentru intretinerea casei, iar centrul comercial Ambient e pentru constructia si amenajarea casei, „centrul comercial este un fel de spital al orasului, iar magazinele sunt dispensarele. Cu probleme de raceala te duci la magazine; daca nu rezolvi nimic, mergi la spital – la centrele comerciale“.

    Mai departe, Ciolan s-a gandit ca afacerile in afara granitelor judetului au nevoie de un alt atu. „Am constientizat ca, daca vreau sa ies in afara curtii, trebuie sa am scoala, sa ma prezint.“ Asa a aparut conceptul Client Total, care inseamna ca un client ar trebui sa aiba la dispozitie toate produsele si serviciile, de la materiale de constructie, finisare si intretinere a locuintei si pana la servicii ante si post-vânzare, cu consilieri de vânzari, consilieri tehnici si consilieri de design. Daca, de exemplu, clientul isi utileaza baia, designerul ii face planurile, tinând cont de stilul de viata si de necesitati, consilierul tehnic il sfatuieste in privinta aparaturii, iar cel de vânzare ii prezinta produsele adecvate bugetului sau.

    Omul de afaceri sibian considera ca daca nu gândea un concept care sa-i ofere o serie de avantaje fata de alte companii din domeniu si ramânea doar proprietar de magazine, adica „un fel de proprietar de vitrine“, Ambient nu ar fi reusit sa se dezvolte. „Nu ne-am trezit peste noapte cu gândul ca Ambient trebuie sa iasa din Sibiu. Am vazut dezvoltarea afacerii ca pe un element de siguranta pentru angajatii nostri“, sustine Ioan Ciolan.

    O alta ancora de siguranta pentru companie este si parteneriatul cu o companie austriaca din domeniul produselor metalurgice, Voestalpine Ambient Stahlhandel, cu care a realizat in 2005 un joint-venture. In urma acestui parteneriat a fost construit un depozit (Metal Center), in Sibiu, cu o investitie de trei milioane de euro. Hala se intinde pe o suprafata de 4.500 de metri patrati si are o capacitate de depozitare de 6.000 de tone, iar sediul administrativ ocupa 500 de metri patrati. Cei doi parteneri, Voestalpine Austria si Ambient, detin 51%, respectiv 49% din capitalul social al societatii nou infiintate. Tinta principala a Voestalpine Ambient este reprezentata de firmele mici si mijlocii din zona.

    Ciolan traieste totusi cu convingerea ca nu ar fi reusit sa-si construiasca afacerea pana la proportiile de acum daca numele internationale de pe piata bricolajului s-ar fi grabit sa vina in Romania asa cum s-a intamplat in alte domenii. Primele retele internationale care au ajuns pe piata romaneasca, Praktiker si Bricostore, si-au facut intrarea abia in 2002 si au in prezent 13, respectiv sase magazine. Abia 2006 s-a dovedit un an in care Romania si-a definit clar profilul in planurile de expansiune a lanturilor straine de DIY. Praktiker si Bricostore sunt doar primii ce si-au declarat intentia de a acoperi un teritoriu cat mai larg in cel mai scurt timp posibil.

    Anul 2007 va fi interesant insa si pentru ceea ce vor face doi nou-veniti pe piata: bauMax (care a deschis trei magazine) si Mr. Bricolage (care si-a inaugurat primul spatiu in cartierul bucurestean Vitan). O a treia companie care si-a declarat interesul si intentiile de intrare pe piata – Hornbach – este mai in urma cu planurile, neavand deschis niciun magazin pana acum. O alta companie germana, Obi, parte a grupului Tengelmann, si-a inregistrat numele la Registrul Comertului, chiar daca declaratiile oficiale sustin ca nu este interesata, cel putin deocamdata, de piata romaneasca.

    In tabara jucatorilor autohtoni, alaturi de Ambient s-au dezvoltat si alte companii puternice, cel putin la nivel regional: Dedeman in Moldova, Stelcati in zona de sud-est a tarii, Tiger Amira in zona de nord-vest. Modelul pietei romanesti de bricolaj, alaturi de cea a retelelor de electronice si electrocasnice, reprezinta insa exceptii in piata romaneasca de retail, pentru ca in alte zone – cash & carry, hiper si supermarketuri – venirea companiilor internationale nu numai ca n-a oferit un ragaz investitorilor romani pentru a se dezvolta, dar a ajuns chiar sa mature concurenta autohtona. Cazul retelei de supermarketuri Univers’all, dezvoltata tot pas cu pas de un investitor roman, la fel ca in cazul Ambient, dar care a ajuns sa se vanda acum la bucata, este un exemplu evident in acest sens. Prin urmare, cel mai mare avantaj al romanilor care si-au construit afaceri pe piata de bricolaj ramane, asa cum spune Ioan Ciolan, „indiferenta Europei“.

  • Lovitura pe care i-o aplică Dedeman concurentului său român. Cum a fost încălcat “tratatul de neagresiune”

    Dedeman a deschis vineri al 37-lea magazin al reţelei naţionale, la Sibiu, în urma unei investiţii de circa 13 milioane euro, şi îşi propune ca în acest an să ajungă la minim 40 de unităţi. Magazinul din Sibiu are o suprafaţă de 13.700 mp şi dispune de o parcare proprie cu 380 de locuri.  Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, este controlată de oamenii de afaceri băcăuani Dragoş şi Adrian Pavăl şi are 6.770 de angajaţi.

    Deschiderea celui mai recent magazin Dedeman are loc în oraşul în care omul de afaceri sibian Ioan Ciolan, fondatorul reţelei de magazine de tip do-it-yourself Ambient, a început după 1990 să îşi construiască un business şi unde a activat mai bine de 15 ani fără un concurent direct de talie mare. Noul magazin Dedeman va intensifica şi mai mult competiţia din municipiul Sibiu, unde mai funcţionează de câţiva ani şi o unitate BauMax. Ambient deţinea anul trecut 12 centre comerciale şi 15 depozite de materiale de construcţii şi platforme logistice, situate în principal în zona Transilvaniei.

    În incinta magazinului Ambient din Sibiu se aflau sămbătă la prânz circa 20 de clienţi, în timp ce în acelaşi interval orar câteva sute de clienţi vizitau noul magazin Dedeman.

    Potrivit ZF, compania de bricolaj şi distribuţie de materiale de construcţii Ambient şi-a restructurat la sfârşitul anului trecut datoriile de 40 mil. euro pe care le avea către băncile Piraeus, BCR şi Raiffeisen prin cedarea mai multor magazine şi active imobiliare pe care le-a închiriat ulterior pe termen lung.Ambient nu deţine în prezent un magazin în Bacău.

    Compania Dedeman este cel mai mare jucător din piaţa locală de bricolaj, cu afaceri de 541 mil. euro în 2012. Pentru anul trecut compania estima o creştere a vânzărilor de 8%, până la circa 584 mil. euro.

    Dedeman, Arabesque, Praktiker, Bricostore (Brico Depot), Ambient, BauMax sau Hornbach se luptă în România pe piaţă evaluată la circa 1,8 mld. euro pe an. Dedeman, Arabesque şi Ambient sunt singurii jucători cu capital românesc.

  • Cele mai puternice femei din România: Judith Kis, Ambient

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Absolventă a Facultăţii de Psihologie din Bucureşti (1999), Judith Kis a urmat cursuri postuniversitare Asebuss, în domeniul resurselor umane. Şi-a început cariera încă de pe vremea studenţiei, când s-a angajat ca secretară la Logic Telecom, firmă în care a lucrat până în 2001 şi a ocupat şi alte poziţii. Şi-a petrecut apoi trei ani la QAB Pepsi Cola, ca deputy resources manager, apoi HR manager şi, ulterior, public relation manager. S-a angajat apoi, pentru doi ani, la Autoitalia Group, ca director de resurse umane. În perioada 2006-2010 a ocupat aceeaşi poziţie la Rosegur, companie care avea 4.500 de angajaţi, iar Kis coordona un departament cu 20 de oameni.

    Între responsabilităţile sale se numără strategia de resurse umane a companiei, bugetele dedicate, comunicarea internă, recrutare, programele de training şi dezvoltare a personalului, dar şi statele de plată. La 36 de ani, spune că filosofia sa este de a conduce departamentul de resurse umane având ca permanent focus dezvoltarea afacerii.


    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Plus 28% pentru Ambient în 2011

    Procentual, cifra reprezintă o creştere de 28% faţă de valoarea cifrei de afaceri din 2010 (105 milioane de eur), ca urmare a procesului de repoziţionare a business-ului şi a strategiei demarate în 2009.
    Dacă anul 2009 a reprezentat pentru Ambient momentul asumării deciziei de a restructura businessul, în 2011 compania a depăşit chiar estimările de 15% creştere, realizate la începutul anului trecut.

    ,,Ambient a reuşit să îşi menţină stabilitatea (…) în contextul în care creşterea nu s-a bazat pe extinderea lanţului comercial. Am decis că este mai corect şi mai profitabil să continuăm toate procesele în linia planului strategic pentru a avea un viitor stabil”, declară Ioan Ciolan, directorul general şi fondatorul Ambient. În 2012, pe 3 februarie, Ambient a împlinit 19 ani de existenţă pe piaţa din România. Pe 3 mai compania a deschis un nou centru comercial în Braşov, acesta fiind un concept dedicat braşovenilor care renovează sau construiesc.

    Ambient este o companie cu capital integral românesc, a cărei principală activitate este comercializarea materialelor de construcţii, finisaje şi amenajări interioare. Înfiinţată în 1993, compania a inaugurat, conform reprezentanţilor companiei, primul magazin de profil do-it-yourself din România, în aprilie 2002, la Sibiu. Ambient acoperă centrul ţării cu o reţea de 14 centre comerciale şi 2 depozite logistice.

  • TINERI MANAGERI DE TOP: Calin Somcutean conduce o echipa de 500 de oameni in Ambient

    Este de formatie inginer, absolvind cursurile Universitatii de
    Nord Baia-Mare in 1996. A lucrat o perioada de peste 10 ani in
    pozitii de top management in domenii ca retail, marketing, vanzari,
    logistica si operational, in companii atat din Romania, cat si in
    corporatii multinationale. Experienta sa a fost cumulata in
    companii precum Panasonic (sales manager, 1999-2002), Altex
    (purchasing manager si retail director, 2001-2006), Teknosa
    (operational director, 2006-2008) si Vodafone (2008-2009).


    A acceptat provocarea de a se muta la Sibiu si a contribuit pe
    parcursul ultimului an la reorganizarea retelei de 12 centre
    comerciale dezvoltate de omul de afaceri Ioan Ciolan. Intre
    responsabilitatile sale actuale se numara bugetele din divizia de
    retail, managementul fortei de vanzari, strategia de vanzari,
    strategia de produse si aranjarea si mercantizarea magazinelor. Din
    2006 si-a pus in practica ideile antreprenoriale, punand bazele
    unei firme de consultanta.




    BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului
    100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii
    si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai
    importante si dinamice companii din Romania.


    Comanda acum varianta electronica a catalogului la pretul de 25
    lei.

  • TINERI MANAGERI DE TOP: Cum se ghideaza Judith Kis in cariera sa din HR

    Absolventa a Facultatii de Psihologie din Bucuresti (1999),
    Judith Kis a urmat cursuri de master in domeniul resurselor umane
    si este absolventa MBA. Si-a inceput cariera inca de pe vremea
    studentiei, cand s-a angajat ca secretara la Logic Telecom, firma
    in care a lucrat pana in 2001 si a ocupat si alte pozitii. Si-a
    petrecut apoi trei ani la QAB Pepsi Cola, ca deputy human resources
    manager, apoi HR manager si, ulterior, public relation manager. S-a
    angajat apoi, pentru doi ani, la Autoitalia Group, ca director de
    resurse umane. In perioada 2006-2010 a ocupat aceeasi pozitie la
    Rosegur, companie care avea 4.500 de angajati, iar Kis coordona un
    departament cu 20 de oameni.

    Dupa Bucuresti a ales sa locuiasca, impreuna cu familia, la
    Sibiu. A preluat functia de director de resurse umane la Ambient
    din aprilie anul trecut, iar intre responsabilitatile sale se
    numara strategia de resurse umane a companiei, bugetele dedicate,
    comunicarea interna, recrutarea, programele de training si de
    dezvoltare a personalului, dar si compartimentul de salarizare. La
    34 de ani spune ca filosofia sa este de a conduce departamentul de
    resurse umane avand ca permanent focus dezvoltarea afacerii.



    BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului
    100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii
    si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai
    importante si dinamice companii din Romania.

    Comanda acum varianta electronica a catalogului la
    pretul de 25 lei.

  • Concedieri si reduceri de salarii in provincie. Proba de rezistenta a directorilor de resurse umane

    La inceputul crizei, compania Ambient, unul dintre cei mai mari
    retaileri de bricolaj din Romania, se afla la un pas de insolventa.
    A fost o lovitura puternica pentru proprietarul Ioan Ciolan, dar si
    un semnal de alarma ca restructurarea trebuia sa vina imediat sau
    compania ar fi avut sanse reale sa nu mai prinda urmatorul an. In
    consecinta, in mai putin de patru ani, managementul a schimbat din
    radacini intreaga filosofie de organizare a companiei. In primul
    rand, au fost integrate toate com-paniile care faceau parte din
    grup intr-una singura, in care toate procesele, deciziile si
    departamentele erau centralizate. “Pana in 2007, firma fusese
    organizata in SRL-uri. Fiecare punct de lucru era o firma separata,
    cu autonomie proprie. Practic, cate magazine existau in acel
    moment, tot atatea firme”, spune Judith Kis, care din aprilie 2010
    conduce departamentul de resurse umane al Ambient.

    De altfel, acest model este unul frecvent intalnit in cazul
    afacerilor antreprenoriale. Spre exemplu, la fel a procedat si omul
    de afaceri Dan Sucu, proprietarul si presedintele grupului
    Mobexpert, care inca de la infiintare a decis ca fiecare activitate
    si divizie a grupului sa fie organizata separat, intr-o firma de
    sine statatoare. La aproape 20 de ani de cand a deschis primul
    magazin, Sucu inca mai crede in acest model de business, pe care nu
    planuieste sa il schimbe.

    La Ambient au urmat apoi restructurarile la nivel de personal.
    Din 2.600 de angajati, cati lucrau pentru companie in 2007, in 2010
    mai ramasesera doar 1.100. “Dintre cei 1.500 de angajati care au
    plecat, practic doar cateva sute au fost literalmente trimisi
    acasa. Restul au fost directionati catre alte firme separate pe
    care compania le-a creat pentru a externaliza toate serviciile care
    nu faceau parte din activitatea noastra de baza”, explica Judith
    Kis. Un exemplu sunt agentii de paza, care nu au mai ramas pe
    statele de plata ale Ambient, ci au fost angajati intr-o firma
    distincta care oferea servicii de paza. La fel s-a intamplat si cu
    angajatii din departamentele de transport, manufactura de mobila,
    fier forjat si termopan si cei care se ocupau de curatenie.

    De fapt, si departamentul de resurse umane in sine avea nevoie
    de o improspatare, dar si de o extindere de la functiile sale de
    baza – personal, salarizare si recrutare. “In momentul cand am
    venit in companie, departamentul de resurse umane reprezenta mai
    degraba o functie de suport si am stiut ca trebuie sa schimbam
    acest lucru”, spune Kis, care, inainte de a se muta la Sibiu,
    condusese de la Bucuresti departamentul de HR de la Rosegur,
    companie care avea 4.500 de angajati.

    Astfel, prima decizie pe care a luat-o Kis a fost de a crea un
    departament de resurse umane consolidat, din care sa nu lipseasca
    niciuna dintre functiile sale specifice, asa cum se intampla, in
    general, in toate companiile mari, in special cele multinationale.
    A adaugat, asadar, o divizie de training si dezvoltare a
    personalului, care astazi reprezinta o componenta uriasa din ceea
    ce inseamna gestionarea resurselor umane la Ambient – aproximativ
    70% din bugetul de resurse umane (cu exceptia fondului de salarii)
    este destinat acestor activitati. In aceste conditii, a crescut si
    numarul de specialisti in HR din companie. Trainingul si
    dezvoltarea se fac atat intern, cat si extern, Ambient fiind una
    dintre companiile care au sustinut modelul serviciilor
    externalizate. Spre exemplu, restructurarea grupului a fost facuta
    cu ajutorul companiei de consultanta Roland Berger.

  • Rate pentru lucrarile mesterilor

    “Planurile pe care clientii Ambient le au in legatura cu
    amenajarea sau renovarea locuintei pot fi puse acum in practica
    mult mai usor, prin achizitionarea tuturor celor necesare in rate,
    cu un impact redus asupra bugetului familiei”, declara Bogdan
    Dobre, director general Garanti Credite de Consum.

    “Clientii pot achizitiona acum in rate peste 40.000 produse
    destinate renovarii si amenajarii locuintei si de asemenea pot
    sa-si finanteze inclusiv costurile cu manopera, respectiv cu
    mesterul”, a declarat Calin Somcutean, director retail Ambient.

    Prin Programul Ambient Total, compania ofera un pachet pentru
    construirea si renovarea locuintei: discount la materialele de
    constructii, recomandari de mesteri specializati pe fiecare faza a
    proiectului, showroom-uri din care clientii se pot inspira,
    transport gratuit si consilieri de vanzari specializati.

    Creditele pot fi contractate in oricare din cele 12 magazine
    Ambient, cu rate esalonate pe perioade cuprinse intre 1 si 5 ani.
    Ambient a fost dezvoltat de omul de afaceri sibian Ioan Ciolan si a
    avut anul trecut o cifra de afaceri de 104 milioane de euro.

  • Ioan Ciolan: O minte inteleapta si deschisa are mereu in vedere cooptarea unui investitor

    Compania pe care o conduce a fost in trecut la un pas de
    asocierea cu EQT, fond detinut de cea mai puternica familie din
    Suedia, Wallenberg. In urma asocierii, compania, care a avut in
    2008 afaceri consolidate de peste 220 de milioane de euro, ar fi
    avut la dispozitie capital pentru expansiune.

    Vanzarile companiei s-au prabusit pe parcursul anului trecut,
    ajungand la 103 milioane de euro, dar Ciolan a mizat pe
    reorganizarea companiei, impartind Ambient in doua divizii
    separate: una de retail, adresata clientilor finali, si una de
    distributie. In procesul de restructurare au fost disponibilizati
    circa 1.000 de oameni, dar “cifra neta a celor care au intrat in
    somaj este de 500, restul fiind preluati de firmele care lucreaza
    cu Ambient”, declara oficialii companiei.

    Ioan Ciolan sustine ca pentru anul 2011 extinderea “in sensul
    deschiderii de noi centre comerciale nu este o prioritate”, desi a
    mentionat ca are terenuri disponibile pentru o posibila extindere
    viitoare. Reteaua are in prezent 12 centre comerciale. Previziunile
    pentru anul in curs se refera la o cifra de afaceri similara celei
    de anul trecut.

    Piata bricolajului a fost puternic afectata de criza, vanzarile
    de anul trecut inregistrand un declin de circa 24% fata de 2008. Pe
    piata de profil, cele mai puternice retele sunt Praktiker,
    Bricostore, Dedeman, Mr. Bricolaje, Obi si Hornbach.

  • Ambient vrea crestere de 15% in 2011

    “Estimam ca anul acesta vom realiza o cifra de afaceri de 104
    milioane de euro fata de 103 milioane de euro anul trecut, in
    conditiile in care piata a scazut cu circa 15%”, declara omul de
    afaceri sibian. Ambient are o retea de 12 centre comerciale si “nu
    intentionam sa mai deschidem niciun alt spatiu de acest fel in
    viitorul apropiat”, a precizat Ciolan.

    “Anul acesta nu poate fi vorba despre profit net, iar pentru
    anul viitor ar fi un lucru placut sa putem vorbi despre profit
    net”, adauga directorul financiar al companiei, Liviu Voicu, care
    s-a alaturat companiei in acest an. El precizeaza insa ca profitul
    operational – EBITDA – are o evolutie pozitiva, previziunile pentru
    anul in curs (5 milioane euro) referindu-se la o crestere de peste
    100% fata de anul trecut (2 milioane de euro).

    Piata bricolajului a fost puternic afectata de criza, vanzarile
    de anul trecut inregistrand un declin de circa 24% fata de 2008. Pe
    piata de profil, cele mai puternice retele sunt Praktiker,
    Bricostore, Dedeman, Mr. Bricolaje, Obi si Hornbach.