Tag: Agricola

  • Cea mai agresivă campanie de recrutare din agrobusiness: grupul Agricola din Bacău a angajat peste 600 de persoane în 2022

    Agricola este unul dintre cei mai mari jucători din piaţa cărnii.

    Grupul Agricola din Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, mezeluri şi produse ready meal din România, cu un rulaj de 160 de milioane de euro, a ajuns la 2.700 de angajaţi, iar peste 600 au fost recrutaţi anul trecut, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei pentru ZF.  

    „Pe total, la nivel de grup, în anul 2022 am recrutat 636 de persoane, majoritatea personal muncitor. Numărul actual de personal este de 2.679”, a spus Ramona Popa, director de resurse umane în cadrul grupului Agricola.

    Agricola este unul dintre cei mai mari jucători din piaţa cărnii. Grupul are lanţ integrat pe partea de carne de pasăre, pentru că îşi creşte puii în propriile ferme. Carnea de porc este însă importată, iar producţia de mezeluri se realizează la Salbac, una dintre companiile din grup. La Europrod, altă companie din grup, se realizează produse ready meal. La Avicola Lumina, în Constanţa, grupul creşte găini pentru ouă, conform celor mai recente date.

    Grupul face anual investiţii în producţie, care se ridică la o medie anuală de peste 8 mil. euro, cu vârfuri la 25 mil. euro pe an, potrivit informaţiilor oferite anterior de reprezentanţii Agricola. În acest context a crescut numărul de angajaţi, o creştere importantă fiind în 2022, când recrutat aproape 650 de persoane. Spre comparaţie, anul trecut şi grupul Carmistin, controlat de Iustin Paraschiv şi situat între primii trei producători de carne din România, a angajat 500 de persoane şi preconizează crearea a încă 650 de noi locuri de muncă doar în 2023.

    Marile companii din agricultură şi industria alimentară spuneau de mulţi ani că se confruntă cu deficit de personal, iar anul trecut a fost mai bun pentru recrutări odată cu creşterea salariului minim de la 2.550 la 3.000 de lei brut pe lună. Însă, această schimbare a venit şi cu creşterea bugetului cu personalul.

    „Costul măjorării salariului minim începând cu luna iunie 2022 la nivelul grupului de firme Agricola a fost de 1,22 miliarde de lei pe lună, adică 8,56 de miliarde de lei în şapte luni. Creşterea în procente este de 12%”, a spus Ramona Popa.

    Ea a adăugat că pentru anul 2023 menţin numărul de angajaţi, noi recrutări având loc doar în cazul fluctuaţiei de personal. „Conducerea companiei are în vedere oferirea posibilităţii de creştere a câştigurilor salariale în baza realizării indicatorilor de performanţă”.

    Agricola Bacău concurează pe piaţa locală a procesatorilor de carne cu jucători precum CrisTim, Caroli Foods Group, Aldis şi Elit Cugir.

  • Grupul Agricola din Bacău a schimbat imaginea pentru 600 de produse din portofoliu

    Grupul Agricola din Bacău, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, şi-a schimbat imaginea, iar noul brand va fi vizibil în rafturi începând cu luna noiembrie pentru aproximativ 600 de sku-uri (stock keeping unit) din toate categoriile. Compania a demarat în 2018 proiectul de repoziţionare şi redesenare a brandului.

    „Cele mai bune lucruri se întâmplă când suntem îm­pre­ună. Într-o lume plină de tehnologie care, din păcate, mai mult ne ţine departe unul de celălalt, Agricola crede în puterea oamenilor de a se strânge împreună”, a spus Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola, explicând astfel nevoia grupului de a iniţia un proces de rebranding ce are în centru nevoia de a fi împreună.

    Grupul Agricola din Bacău a încheiat 2018 cu afacei de 150 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează venituri de 161 milioane de euro.

  • Plus 5% pentru Agricola în primul semestru 2017

    Cifra de afaceri nu mai include şi off-urile de vânzări, potrivit legislaţiei aplicabile din 2017. Procentul de creştere a fost calculat în raport cu cifra de afaceri din primele 6 luni 2016, din care au fost scazute off-urile de vânzări, care la acea vreme se înregistrau, conform legii, la cheltuieli.

    Creşterea cifrei de afaceri este rezultatul creşterilor generate de vânzările companiilor din grup care realizează şi comercializează produse sub brandul Agricola, excepţie fiind Agricola Magazine SRL (reţeaua de magazine Agricola), cu o diminuare a cifrei de afaceri de – 8,79%.

    Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a grupului, în care sunt integrate lanţul de producţie al cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în primele 6 luni o cifră de afaceri similară celei realizate anul trecut, ajungând în prezent la circa 194,980 mil. lei. “Cifra de afaceri se menţine la nivelul anului trecut, în special din cauza diminuării vânzarilor de furaje către terţi. Vânzările de carne de pui sunt în staţionare din punct de vedere al volumelor (21.200 tone), dar în creştere cu 5,56% din punct de vedere valoric, comparativ cu perioada similară din 2016, pe fondul obţinerii unui preţ mediu mai bun la carnea de pasăre, datorat structurii de vânzare (mai multe produse ca Pui Fericit, Pui Familist, Pui Antistres) şi a pieselor din carne de pui cu valoare adăugata mare (tranşate, dezosate, gama Usoar de Gătit, ş.a.)”, declară Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău.

    Cifra de afaceri a companiei Salbac a crescut în primele 6 luni cu 10%, ajungând la 55,661 mil. lei, în condiţiile în care vânzările la categoria salamuri crud-uscate realizate au înregistrat o creştere 7% în valoare, respectiv 5% în volum. În acelaşi timp, grupa salamurilor fiert-afumate înregistrează o creştere a volumelor de 16,5%, respectiv o creştere valorică de aproape 19%. „Menţinem tendinţa de creştere la grupa salamurilor crud-uscate, unde suntem lideri de piaţă, Salamul de Sibiu Agricola fiind în continuare lider detaşat în segment”, precizează Grigore Horoi.  

    Categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, a înregistrat în primele 6 luni o creştere a cifrei de afaceri de 18,75% (20,341 mil. lei). Vânzările acestor produse au înregistrat o creştere în volume de 7%, în special din exporturi în ţările UE.

    La ouăle proaspete, obţinute la Avicola Lumina – Constanţa, s-au înregistrat în primul semestru al anului o creştere de 0,5% a vânzărilor volumice (30,818 mil. ouă) şi o creştere valorică de 18% datorată revenirii preţului mediu al acestui produs la un nivel normal.

    Agricola este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie, care în septembrie 2017 împlineşte 25 de ani de la înfiinţare.

    Agricola deţine 16% din piaţa cărnii de pui, este lider cu 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal, iar Salamul de Sibiu Agricola este lider în total segment Salam de Sibiu comercializat în România cu 50% cotă de piaţă, medie, în valoare (Nielsen)

  • Vânzările Agricola la carnea de pasăre au crescut cu 10% în 2014

    „Vânzările Agricola de carne de pui au crescut faţă de anul precedent în principal datorită creşterii ponderii în mixul de produse comercializate a sortimentelor cu valoare adăugată mare – produse refrigerate tranşate şi dezosate, în detrimentul carcasei de pasăre.

    Am crescut, de asemenea, cantităţile de produse de nişă, cum sunt Puiul Fericit, Puiul Familist, Puiul Antistres, gama Uşor de Gătit si, respectiv, sortimentele din carne de curcă, raţă şi chiar iepure. Rezultatul continuă trendul crescător pe care Agricola îl menţine în ultimii şase ani – vorbim de o dublare a vânzărilor în acest interval – în contextul în care piaţă cărnii de pasăre înregistrează o creştere lentă în 2014 faţă de 2013, de 2%, iar preţul mediu al cărnii de pasăre urmează un trend negativ în Europa, respectiv de – 3 procente în piaţa internă, în aceeaşi perioadă.

    În 2014, 85% din carnea de pui comercializată a fost refrigerată. Exporturile s-au diminuat  cu aproximativ 30% faţă de anul trecut (circa 8% din producţia de carne) deoarece, pe de o parte, ne-am concentrat mai mult pe piaţa internă, în special în zona retailului tradiţional, unde livrăm astăzi 36,5% din producţia de carne, iar pe de altă parte exportul a fost orientat exclusiv pe marfă cu valoare adăugată mare, o parte semnificativă a acesteia fiind vândută sub brand Agricola”, a declarat Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău.

    Grupul de firme Agricola a înregistrat în 2014 o cifră totală de afaceri de peste 616 mil. lei (aprox. 138,5 mil. euro), cu 4% mai mare decât cea înregistrată anul precedent,.

    La toate celelalte categorii de produse compania a înregistrat creşteri. Astfel, la categoria mezeluri (salamurile crud-uscate şi preparatele fiert-afumate obţinute la Salbac SA, companie din cadrul grupului de firme Agricola), valoarea totală a vânzărilor a fost cu 11% mai mare decât în 2013, în condiţiile în care această piaţă a continuat să se contracte.

    Pentru al şaselea an consecutiv salamurile crud-uscate ale companiei au înregistrat o creştere valorică a vânzărilor, care anul trecut s-a plasat la 16% în valoare şi respectiv 14% în volume.

    „Ne consolidăm poziţia de lideri de piaţă în România la grupa salamurilor crud-uscate, cu vânzări de 16% din total segment. Salamul de Sibiu Agricola a înregistrat pe parcursul anului trecut o cotă de piaţă medie valorică de 51%, respectiv o cotă medie în volum de 50% din total segment Salam de Sibiu comercializat pe piaţa internă. Anul trecut am vândut cu 11% mai mult Salam de Sibiu Agricola decât în anul 2013”, a precizat Grigore Horoi.      

    Europrod SA, care comercializează semipreparate şi produse tip ready-meal, si-a menţinut anul trecut, cumulat, o cotă de piaţă de 19% în categorie. Astfel, în 2014 faţă de anul precedent vânzările companiei Europrod de semipreparate şi produse ready meal au crescut cu 18% în valoare, în condiţiile unei creşteri de 19% a volumelor comercializate.

    La ouă consum, produse la Avicola Lumina Constanţa, s-a înregistrat o creştere cu 13% a cifrei de afaceri în 2014, respectiv o creştere cu aproape 6% a bucăţilor vândute în 2014 (57,894 mil. buc.).

    ”Vorbim în continuare de o perioadă în care preţul mediu înregistrează un trend descrescător, similar celui european. Pentru anul 2015 ne-am propus o menţinere a cantităţilor vândute la carnea de pasăre, o creştere de 10% la mezeluri şi semipreparate. Ne îndreptăm atenţia către creşterea profitabilităţii, în special prin selecţia riguroasă a portofoliului de produse”, a încheiat preşedintele Grigore Horoi.  

    Agricola este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie, care în septembrie 2014 a împlinit 22 de ani de la înfiinţare.

    În 2014, Agricola deţine 16% din piaţa cărnii de pui, 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal, iar Salamul de Sibiu Agricola este lider în total segment Salam de Sibiu comercializat în România cu 52% cotă de piaţă în valoare.

  • Agricola aşteaptă 2,1 mil. euro din exportul de salam

    Compania Salbac, parte a grupului Agricola Bacău şi unul dintre primii 20 de producători de mezeluri de pe piaţa locală, estimează că în acest an exporturile de salamuri crud-uscate, categorie din care face parte şi salamul de Sibiu, se vor dubla şi vor ajunge să acopere 10% din rulajele companiei, ceea ce înseamnă încasări de 2,1 milioane de euro.

     

     

  • STUDIU DE CAZ: Cea mai curajoasă decizie a companiei Agricola

    “CRED CĂ PRIMUL EFECT A FOST ÎNTĂRIREA LEGĂTURILOR DINTRE OAMENII CARE LUCREAZĂ ÎN CADRUL COMPANIILOR DIN CADRUL GRUPULUI”, apreciază Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola, impactul pe care l-a avut rebrandingul. El povesteşte că un număr mare de angajaţi au luat parte la procesul de rebranding, optând pentru diverse variante propuse. Mai cu seamă, adaugă Horoi, că managementul grupului băcăuan a dorit ca toată lumea să înţeleagă că o schimbare a imaginii de brand, mai ales în sensul modernizării, întineririi acesteia, înseamnă în primul rând o schimbare majoră de atitudine, o mai bună comunicare şi o promovare a valorilor grupului.

    Sub umbrela Agricola sunt reunite nouă firme, axate pe producţia de carne de pui, ouă şi salamuri, cu o cifră de afaceri consolidată de peste jumătate de miliard de lei, în creştere cu 10% faţă de anul anterior.
    Pe de altă parte şi de la raft semnalele sunt pozitive. “Practic, suntem consideraţi «îndrăzneţi» prin schimbarea făcută: imaginea de brand pentru produse – frunza de tei văzută din perspectiva care îi conferă forma unei inimi şi picătura de rouă – este complet diferită faţă de vechea imagine Agricola”, spune Horoi. Noile ambalaje ale produselor diferenţiază câte o culoare anume pentru fiecare categorie, de pildă albastru pentru carnea de pasăre, verde pentru salamurile crud-uscate sau galben pentru ouă.

    SI BEATRICE DANIŞ, fondator al BrandTailors, a fost surprinsă de alegerea imaginii tezaurului: “Este o imagine extrem de conceptuală şi nu credeam că grupul este pregătit să adopte o strategie atât de curajoasă”. Ea îi vizitase de mai multe ori de-a lungul anilor, dar nu lucraseră, efectiv, pe niciun proiect. Aşa a început unul dintre cele mai mari proiecte de rebranding de pe piaţa românească, “un maraton de zece luni”, spune Daniş, care dă ca repere 3.400 de ore de consultanţă lucrate în proiect, o echipă de 20 de oameni din BrandTailors, dar şi cu discipline conexe (ca fotografi sau specialişti în filmare), realizarea a 300 de materiale individuale (de la cărţi de vizită la tipizate) şi realizarea materialelor (logo şi design de ambalaje) pentru 250 de tipuri de produse. În total, investiţia Agricola se ridică la circa 1 milion de euro, sumă ce include şi activarea şi implementarea, respectiv producerea noilor ambalaje şi campania. Este un proiect de mare amploare, pentru că are deopotrivă corespondent în partea consumatorilor – prin prisma ambalajelor – dar şi la nivel de corporaţie, pentru că imaginea şi logo-ul companiei au fost schimbate, explică Beatrice Daniş. În plus, transformarea imaginii va fi vizibilă şi în cele 59 de supermarketuri Agricola, în care se vând circa 10% din produsele companiei.

    Odată cu schimbarea mărcii, la unele produse – cum e carnea de pasăre de exemplu – “folosim o nouă modalitate de ambalare în atmosferă controlată; în plus, ambalajul favorizează expunerea noii imagini”, adaugă Horoi. Unul dintre cele mai importante efecte ale rebrandingului este tendinţa crescătoare a vânzărilor din ultimul trimestru al anului. La finalul anului trecut, comparativ cu anul precedent, vânzările au fost mai mari cu 20% la carnea de pasăre, cu 18% la ready-meals şi semipreparate, cu 23% la salamurile crud-uscate, cu 13% la preparate fiert-afumate, cu 55% la ouă, respectiv 75% la praf de ouă, enumeră preşedintele Agricola. În 2012 au crescut şi exporturile de carne de pasăre, cu aproape 6 procente comparativ cu anul anterior. Totuşi, “deşi facem în fiecare an lucrurile tot mai bine, marja de profit rămâne în continuare foarte mică – pozitivă, dar foarte mică – pe fondul creşterii semnificative a costurilor la resursele de bază, fenomen înregistrat de altfel la nivelul pieţei mondiale”, mai spune Horoi, care are peste 20 de ani de când s-a implicat în afacerile Agricola şi a participat la toate momentele dramatice pe care le-a trăit compania după revoluţie. Poate cel mai dificil a fost privatizarea, urmată de adaptarea la noi reguli, paşii peste crize şi concurenţa acerbă. Piaţa preparatelor din carne se plasează în jurul a 1,2 miliarde de euro, este fragmentată, iar numărul concurenţilor se reduce vizibil.

  • 10 mil. euro pentru Agricola din exporturi de carne, în primele 10 luni din 2012

    Producţia de carne de pasăre în 2012 este cu cinci procente mai mare şi, prin urmare, şi valoarea absolută a cantităţilor exportate, în acest an, este mai mare decât în primele 10 luni ale anului trecut. Valoric, Agricola a încasat cu 3% mai multă valută decât în 2011 din carnea de pasăre.
    Pieptul de pui şi puiul grill Agricola au, fiecare, o pondere de 40% din totalul exporturilor companiei în 2012, care au ca destinaţii – în ordinea valorică descrescătoare – următoarele ţări: Germania, Ungaria, Italia, Franţa, Grecia, Bulgaria, Olanda.

    “Menţinerea acestui canal de vânzare la o cincime din producţia noastră asigură un aport de valută necesar, substanţial, dar şi un echilibru corelat cu obiectivele noastre de creştere pe care le-am transformat în realitate în ultimii ani. Europrod livrează de aproape doi ani produse de tip ready-meal în Marea Britanie iar Salbac este activă pe pieţele externe începând cu anul 2011”, declară Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău.

    Europrod, compania din cadrul Grupului Agricola specializată în produse ready-meal şi semipreparate din carne, are ca principală destinaţie a exporturilor Marea Britanie (alături de Irlanda şi Malta), unde anul acesta au crescut – in primele 10 luni – cantităţile livrate cu 60% faţă de anul 2011, încasând circa 400 mii euro.Alţi 300.000 euro reprezintă valoarea exporturilor de mezeluri şi specialităţi pe care Salbac le-a realizat în primele luni ale acestui an – primul an în care această companie face export. Principalele pieţe unde ajung specialităţile din carne şi salamurile Agricola sunt Italia (64%), Spania (35%) şi, mai recent, în Marea Britanie.

    “Ne interesează foarte mult, în continuare, piaţa internă, însă cea mai importantă «caracteristică» a consumului în 2012 a rămas prudenţa, iar în ceea ce priveşte carnea de pasăre estimez că nivelul consumului va creşte doar cu câteva procente. Prin urmare, canalul de export rămâne una dintre priorităţile noastre”, a precizat Grigore Horoi.

    În 2011, Agricola deţinea 15% din piaţa cărnii de pui, era lider cu 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal, iar Salamul de Sibiu Agricola era lider în total segment Salam de Sibiu comercializat în România cu 53,2% cotă de piaţă în valoare (Nielsen, iunie – iulie 2012).

  • Afacerile Grupului Agricola au crescut cu 8% în primele 9 luni

    Agricola Internaţional, cea mai importantă companie a grupului, care integrează linia de business carne de pasăre, reţeaua de magazine proprii şi operatorul logistic, a înregistrat în primele 9 luni ale acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, o creştere a cifrei de afaceri cu 4%, depăşind în prezent 267 mil. lei.

    Vânzările de carne de pui Agricola au crescut constant în primele nouă luni ale acestui an. Comparativ cu perioada similară din 2011, Agricola a comercializat cu 5% mai multă carne de pasăre, în contextul în care piaţa s-a menţinut constantă. Valoric, vânzările au crescut cu 14%, pe fondul creşterii ponderii în structura vânzărilor a cărnii refrigerat şi a produselor tranşate, cu o valoare mai mare.

    “La 30 septembrie volumele de carne de pui comercializate depăşeau 24.360 tone, mai mult cu cinci procente decât anul trecut, asta în condiţii de austeritate şi de criză financiară. Cu siguranţă grupul Agricola va realiza creşterea pe care şi-a propus-o pentru 2012, de 10%, deoarece vânzările se află pe un trend crescător. Astfel, volumele de carne comercializate până la 24 octombrie sunt cu 14% mai mari decât în octombrie 2011 “, a declarat Grigore Horoi, preşedinte Agricola Bacău.

    Agricola Bacău a crescut constant în ultimii ani, deşi condiţiile economice nu au fost prielnice. Astfel, analiza multianuală relevă faptul că în sectorul de creştere a păsărilor, deşi acesta realizează performanţe tehnice de nivel european, performanţele economice sunt foarte modeste: aproximativ 1 – 1,5% profit net din cifra de afaceri. “Cauzele sunt simplu de identificat: puterea de cumpărare redusă a populaţiei şi TVA foarte mare, nediferenţiată pentru alimente aşa cum este în majoritatea ţărilor europene.

    Situaţia economică s-a agravat foarte, foarte mult în ultimul an din cauza creşterii costurilor la principalele resurse: peste 70% la cereale, respectiv 79% la şrotul de soia, în contextul în care acestea reprezintă mai mult de jumătate din costul kilogramului de carne. Chiar în aceste condiţii, piaţa nu suportă majorări de preţuri corelate cu scumpirile la resursele de bază. Prin urmare vorbim de un echilibru financiar precar, care poate fi întărit doar prin derularea programelor de bunăstare”, a declarat Grigore Horoi.

    Vânzările de preparate din carne fiert-afumate şi salamuri crud-uscate, obţinute la Salbac, companie din cadrul Grupul Agricola, îşi menţin creşterea înregistrată la jumătate acestui an. Astfel, după 9 luni acestea continuă să fie mai mari cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care piaţa mezelurilor este în scădere cu 15-20 de procente, după cum apreciază specialiştii. Grupa salamurilor crud-uscate, cu care Agricola este lider în piaţa din România (staţionară), înregistrează în trendul ultimilor 3 ani creşteri semnificative: 9% în volum, respectiv 20% în valoare. Datele Agricola arată că se accentuează tendinţa de orientare a consumului către produse mai scumpe şi percepute de către consumatori ca fiind mai sănătoase, în special salamurile crud-uscate.

    La categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, se menţine creşterea de 11% în volum a vânzărilor (17% în valoare), pe un trend de scădere a pieţei.
    La categoria ouă de consum, în primele 9 luni, Avicola Lumina Constanţa a comercializat 46,5 milioane ouă, cu 36 % mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2011 (când producţia a fost redusă şi ca urmare a derulării procesului de modernizare a celor 6 hale amenajate cu baterii îmbunătăţite, conform standardelor UE).

  • Agricola a deschis două magazine în două zile

    “Ne-am gândit să abordăm clienţii care alocă mai puţin timp gătitului şi care sunt pretenţioşi cu ceea ce mănâncă. Prin urmare, magazinul Agricola din Palas Mall îşi întâmpină clienţii şi cu o gamă variată de piese din carne de pui rotisate, pentru o masă caldă, semipreparate pentru o cină rapidă şi gustoasă, precum şi specialităţi coapte la rotisor. Oferim astfel soluţii rapide şi la îndemână”, a declarat Irina Comănescu, directorul reţelei de magazine Agricola Bacău.

    Noul magazin din Palas Mall Iasi este al 65-lea din reţeaua de retail Agricola, compania intenţionând să ajungă la 75 pană la sfârşitul acestui an.Al 66-lea magazina fost deschis astăzi, în Piaţa Veterani, cartieul Militari din Bucureşti. Potrivit strategiei de expansiune reţeua Agricola Bacău va creşte de la 43 de magazine, la 1 decembrie 2010, la un număr total de 170 de magazine in anul 2014, în condiţiile unui climat economic stabil.

    Agricola Bacău este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie.În 2010, Agricola Bacău deţinea 14% din piaţa cărnii de pui şi era lider cu 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal. Conform studiilor, Salamul de Sibiu Agricola Bacău era lider în total segment Salam de Sibiu comercializat în România, cu 45% cotă de piaţă valorică în mai 2011.
    În portofoliul companiei se regăsesc: carne de pui refrigerată, preparate şi specialităţi din carne fierte afumate; salamuri crude uscate, semipreparate şi produse tip ready meal din carne şi vegetale; ouă şi praf de ouă.
    Din grupul Agricola Bacău fac parte: Agricola Internaţional, Salbac , Europrod, Avicola Lumina-Constanţa, Aicbac, Comcereal, Suinprod Siret, Agricontruct, G.A. Nutriţie Animală.

  • Agricola Bacau lanseaza pui hranit ca la curte si scos la aer

    Fermele in care sunt crescuti puii vanduti sub aceasta marca au
    dimensiuni reduse, sunt situate intr-o zona izolata, cu vegetatie
    bogata, de padure, respecta tiparul adaposturilor traditionale in
    care puii au o densitate la sol foarte mica si sunt amenajate
    astfel incat permit iesirea puilor in aer liber. Pasarile sunt
    hranite timp de 70 de zile dupa o reteta in care porumbul
    reprezinta 80%, proces ce asigura o calitate a carnii asemanatoare
    cu cea a pasarilor crescute la curte.

    “Este o noutate atat pentru industria de profil, cat si pentru
    consumatori. Ideea a pornit de la un insight al presedintelui
    companiei, domnul Grigore Horoi, care a simtit oportunitatea
    abordarii acestui segment de nisa, cu un potential semnificativ de
    crestere in urmatorii ani, care se bazeaza pe interesul tot mai
    crescut al consumatorilor pentru o alimentatie sanatoasa. Estimam
    ca «Puiul Fericit» va creste vanzarile de carcasa de pui cu 5%,
    intr-o prima faza”, a declarat Tatiana Cimpoesu, vicepresedinte
    Agricola Bacau.

    Pe langa modalitatea de crestere, “Puiul Fericit” aduce pe piata
    locala de profil un atribut in premiera: fiecare pui din aceasta
    categorie poate fi urmarit cu precizie dupa arborele sau
    genealogic, prin implantarea unui inel (crotaliu) in pielea aripii
    la varsta de o zi. Crotaliul va fi purtat pe intreg parcursul celor
    70 de zile – perioada de crestere optima – si se va regasi pe
    carcasa rezultata de la abatorizare.

    Sub umbrela marcii “Puiul Fericit” compania a pus pe piata
    carcase si piese transate: pulpe cu os, piept dezosat, aripioare si
    carne pentru ciorbita, in retelele Carrefour, Real, Kaufland si
    magazinele proprii Agricola Bacau.

    “Costul acestui produs este semnificativ mai mare decat acela al
    unei carcase obisnuite. Intentionam sa extindem pentru cresterea
    «Puiului Fericit» parteneriatul cu mici fermieri care trebuie sa
    indeplineasca obligatoriu aceleasi conditii”, a precizat Tatiana
    Cimpoesu.

    In anul 2009 Agricola Bacau a inregistrat o crestere cantitativa
    a vanzarilor de carne de pui de 23%, fata de anul anterior si o
    crestere valorica de 30%. Cumulat, in 2009 Agricola Bacau a avut o
    cota de piata de 11%, in crestere cu 2 procente fata de 2008.