BusinessMagazin

Tag: viata

  • Cu ce se ocupă acum tânărul care a deţinut cea mai bună slujba din lume – GALERIE FOTO

    Împreună cu soţia sa, Sophee, tânărul este plătit să călătorească şi să împărtăşească experienţele prin intermediul blogului său- The best life in the world. În timpul călătoriilor, perechea trebuie să ducă la bun sfârşit anumite provocări în unele dintre cele mai frumoase locuri din lume – de exemplu, aceştia au călătorit 54.000 de mile, din Singapore în Londra, cu un Land  Rover.  

    „Viaţa este cool atunci când poţi munci, convieţui şi călători cu persoana pe care o iubeşti. Cel mai mare beneficiu este de a te bucura şi împărtăşi experienţe în cele mai uimitoare locuri din lume”, spune Ben. „Munca de la nouă la cinci într-un birou nu se compară cu ceea ce trăim noi. Totuşi, chiar dacă ideea de a fi în vacanţă non-stop pare interesantă, noi depunem un mare efort să fotografiem cele mai frumose locuri, ziua şi noaptea, să le expunem în cele mai originale moduri şi să surprindem noutăţi, ceva ce nu a mai fost prezentat. Uneori asta înseamnă zile şi nopţi întregi, iar alteori devine puţin frustrant să publici tot ce trebuie şi să menţii partenerii şi sponsroii fericiţi”, mai adaugă acesta. 

    De când s-au căsătorit, în urmă cu cinci ani, Ben şi Sophee au devenit unul dintre cele mai invidiate cupluri de pe internet. Sophee câştiga bani din propriul său blog de călătorii încă de pe vremea când avea un job de birou. „Predictibilitatea şi lipsa de libertate începeau să mă deprime. Mi-am dorit mereu o carieră în care să explorez lucruri noi”, povesteşte aceasta. 

    „Sper ca experienţele pe care le împărtăşim să-i inspire şi pe alţii să-şi învingă temerile, să rişte şi să se bucure de pasiunile lor”, mai spune Ben Southall. 

  • Cum transformă meşterii din Kazahstan un Mercedes vechi într-un Rolls Royce – GALERIE FOTO

    Dacă aveţi un Mercedes vechi dar aţi visat toată viaţa la un Rolls Royce, există un atelier în Kazahstan care vă poate îndeplini dorinţa!

    Aşa cum mecanicii din Rusia ştiu să transforme S-Class-urile vechi într-unele noi, şi vecinii lor au găsit formula pentru a crea un Rolls dintr-o caroserie veche de Mercedes.

    Sursă foto: englishrussia.com

  • Cum arată viaţa la 20 de ani când ai o avere de 1 miliard de dolari – GALERIE FOTO

    Katharina Andresen (20 de ani) din Norvegia a fost numită recent una dintre cele mai tinere miliardare din lume. Alături de sora sa Alexandra, ea a moştenit o avere de 1,2 miliarde de dolari de la tatăl său.
     
    Katharina a profitat din plin de banii câştigaţi de tatăl ei, cheltuindu-i pe excursii cu yacht-ul, maşini de lux şi sticle de şampanie de sute de euro. Acum însă s-a înscris la Universitatea din Amsterdam şi trebuie să stea într-o cameră de cămin; ea şi-a exprimat frustrarea pe mai multe reţele de socializare, spunând că îi este dor de condiţiile de acasă.
     
    Sora ei Alexandra, de 19 ani, este pasionată de echitaţie şi participă la numeroase competiţii de profil. 
     
    Sursă foto: Daily Mail

  • Opinie Florin Dull, coordonator transport, CRAISS: Campaniile de CSR sau cum să investeşti în oameni

    Există opinii şi viziuni uşor diferite în legătură cu modul în care poate fi încadrată responsabilitatea socială în schema unei companii. Sunt firme care rezervă un loc pentru CSR în cadrul departamentului de PR şi comunicare, în timp ce alţii consideră că este mai degrabă o chestiune legată de oameni şi de nevoile lor, adică ceva ce trebuie gestionat de cei care sunt responsabili cu resursele umane. Şi atunci echipa de HR primeşte drept sarcini adiacente comunicarea externă, legătura cu administraţia locală, ONG-urile, instituţiile de învăţământ şi implicarea în proiectele de responsabilitate socială propuse de către acestea. Mai există însă şi o a treia strategie, de fapt, cea mai lăudabilă: organizaţiile care au creat o poziţie anume, pentru responsabilul CSR, cel care reprezintă, nici mai mult, nici mai puţin, decât interfaţa dintre firmă şi spaţiul civic. Acele firme care au promovat oameni din interior în astfel de poziţii sau care au angajat din exterior specialişti în comunicare dovedesc că au grijă de imaginea proprie, înţelegând în acelaşi timp cât de mult contează implicarea în comunitate.

    Este de la sine înţeles faptul că responsabilitatea socială corporatistă nu se limitează doar la corporaţii, conform denumirii, ci se referă la întreg mediul de afaceri, la toate firmele care lucrează cu oameni şi înţeleg că au o datorie morală de a face ceva pentru semenii lor; de exemplu pentru copiii talentaţi în domeniul artistic, pentru oamenii care promovează cultura în diverse feluri, pentru cei care urmăresc îmbunătăţirea calităţii vieţii prin adoptarea unui stil de viaţă eco sau, de pildă, pentru educarea practică a studenţilor care, la terminarea anilor de studiu, au mai multe şanse reale în carieră şi în viaţă.

    De asemenea, nu este deloc de neglijat faptul că, atunci când o organizaţie îşi alătură numele unui proiect social câştigă şi respectul propriilor angajaţi. Suntem cu toţii mândri când vedem la televizor vreun proiect major cu ramificaţii sociale, vreo acţiune sprijinită de compania pentru care lucrăm. Avem un sentiment de apartenenţă mai special, în momentul în care citim în presă că firma unde ne desfăşurăm activitatea susţine campania x sau y, sau chiar o iniţiază. Pe stradă ne atrage mai mult atenţia un banner pe care, în loc să apară o reclamă, stă scris numele companiei, alături de proiectul în care s-a implicat. De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, aceasta este cea mai bună reclamă, atât pentru clienţii unei companii, dar şi pentru oamenii care lucrează în cadrul respectivei organizaţii.

    Datorită expunerii publice şi prezentărilor de care beneficiază aceste acţiuni cu caracter social, putem vorbi de un efect de multiplicare la nivelul multor companii, care au urmat aceste exemple bune şi s-au implicat în anumite acţiuni, ori au conceput pe cont propriu campanii de responsabilitate socială.

    În studiul „Tedinţe şi realizări CSR în România” (ediţia 2016), realizat de CSRmedia.ro, este relevat faptul că 76% dintre companii deţin o strategie de CSR. Este un procent foarte bun, având în vedere că orice campanie de responsabilitate socială presupune un buget substanţial, şi mulţi manageri se gândesc de două ori înainte de a accepta un anumit proiect. Ideal ar fi ca toate firmele să poată declara, fără vreo rezervă, că se implică în comunitate şi că vor continua să facă acest lucru şi în viitor.

    Acţiunile de CSR au menirea de a face cunoscută firma în mijlocul comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea, este o „reclamă nobilă”, am putea spune. În primul rând însă, este o investiţie în oameni, adică cea mai bună investiţie posibilă. Efectele sunt multe, sunt pozitive şi nu pot fi cuantificate, tocmai pentru că oamenii se transformă, mai ales atunci când cineva (sau ceva) îi determină să progreseze; iar această transformare are loc în timp, reuşind să schimbe în bine viitorul acestora. Iată de ce este atât de important, şi chiar onorific aş putea spune, rolul responsabilului sau echipei CSR din cadrul companiei. În urma unor propuneri ce pot veni atât din interiorul firmei, cât şi din exterior, la un moment dat, o companie poate, chiar şi fără un buget extraordinar, să producă o schimbare pozitivă pentru un grup de persoane din comunitate. Poate fi vorba de sponsorizarea unor activităţi didactice, alocarea unor sume de bani pentru burse de merit, finanţarea unor proiecte de mediu, participarea cu voluntari din rândul angajaţilor la construcţia de locuinţe sociale etc.

    Am avea cu toţii o satisfacţie şi mai mare dacă mai multe companii şi-ar uni forţele, în cadrul unor proiecte de CSR, de o anvergură mai mare, şi care ar putea crea efecte mai puternice, ar putea conduce la schimbări majore în viaţă unor oameni, care ar avea astfel şanse de dezvoltare sporite. Cunoaştem cu toţii exemple de campanii CSR reuşite, care şi-au atins scopul şi au ajutat la dezvoltarea personală a multor oameni.

    Există companii mari care au făcut paşi concreţi în această privinţă, firme din tot spectrul economic: farma, industria petrolieră, financiar-bancară, telecom, energie, transport, retail, FMCG, automotive, media, electronică etc. Majoritatea celor care au ales să se implice au deja un capital de imagine, cu o poziţie confortabilă în ce priveşte gradul de percepţie în comunitate, respectiv în rândul clienţilor şi partenerilor de afaceri. De aceea campaniile de CSR pe care le-au derulat nu au făcut decât să le confere o vizibilitate mai bună, reuşind mai ales să transmită un mesaj clar, că trebuie să ne implicăm cu toţii în societate.

    a exemplului.

  • 10 cărţi pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viaţă

    Fie că sunt citite acasă, în timp ce te relaxezi în fotoliul preferat, fie că preferi să le răsfoieşti în mijloacele de transport în comun, în drum spre serviciu, cărţile ar trebui să aibă un rol important în viaţa fiecăruia dintre noi.

    Dedicate copiilor, pasionaţilor de science-fiction, ficţiune sau biografii, anumite volume nu ar trebui să lipsească din „palmaresul” lecturilor fiecăruia dintre noi.

    Vezi aici ce alte cărţi pe care orice om ar trebui le citească cel puţin o dată în viaţă!

  • Sezonul Wine barurilor. Cât se investeşte şi cum se fac bani din vin

    Citatul îi aparţine lui Michael Broadbent, unul dintre criticii de vin cu experienţa cea mai îndelungată în domeniul vinurilor, şi este ideal pentru caracterizarea uneia dintre cele mai recente tendinţe în industria HoReCa locală. Civilizarea prin vin reprezintă unul dintre principiile de business pe care, de câţiva ani, au început să se axeze şi fondatorii de wine baruri din România, care transformă obiceiul consumului de vin de calitate dintr-unul odinioară elitist, într-unul cât se poate de familiar pentru din ce în ce mai mulţi consumatori (şi, implicit, pentru bugete variate).

    În prezent, în Bucureşti există aproximativ 12 astfel de baruri, în contextul în care doar în Capitală oferta este una concludentă astfel încât să se facă această încadrare, potrivit lui Laurenţiu Mâţă, consultant în HoReCa şi fondator al companiei de consultanţă Top Hospitality Network România. El pune creşterea popularităţii acestui tip de afacere pe seama dezvoltării pe care a cunoscut-o industria vinului şi la noi în ţară, în ultimii zece ani. Cu această ocazie s-au înmulţit numărul de producători şi implicit, numărul de oameni activi în această industrie. „Inevitabil, industria a început să fie din ce în ce mai vizibilă în piaţă, alocând bugete de marketing substanţiale, fapt care a dus inevitabil la crearea unei nişe de clienţi mai mult sau mai puţin cunoscători, dar interesaţi de vinuri de calitate”, explică Laurenţiu Mâţă.

    Consultantul spune că investiţia într-un wine bar poate să varieze între 50.000 şi 120.000 de euro, în funcţie de dimensiunea spaţiului alocat, de calitatea finisajelor interioare sau de nivelul calitativ şi cantitativ al stocului de vinuri. Recuperarea acestei investiţii ţine de mai mulţi factori, printre care şi nivelul de management şi promovare pe care îl poate imprima afacerii proprietarul acesteia. „Să nu uităm că astfel de afaceri sunt încă la început şi nu au o piaţă de desfacere mare, ci una relativ mică.” Clientul care vizitează frecvent wine barurile îşi doreşte interacţiune constantă cu prietenii. „El îşi petrece timpul în aceste locaţii pentru a descoperi noi vinuri de care să se îndrăgostească. Are între 30 şi 50 de ani, este încrezător în gusturile sale şi îi place să povestească despre experienţele şi gusturile descoperite în lumea vinului”, descrie Mâţă profilul clientului acestor localuri.

    În ceea ce îi priveşte pe antreprenorii care se hotărăsc să deschidă o astfel de afacere, specialistul în HoReCa observă că afacerile de succes de acest tip sunt conduse de persoane bine pregătite în lumea vinurilor, care le cunosc şi despre care pot să povestească în mod constant clienţilor care le trec pragul. Dincolo de gusturi, arome şi buchete, lumea vinurilor înseamnă multă interacţiune umană. De regulă, cei care îşi deschid afaceri pe acest segment interacţionează frecvent cu lumea producătorilor de vin şi au un grad ridicat de cunoştinţe eonologice.

    Bogdan Sandu este unul dintre primii antreprenori de pe piaţa locală care au mizat pe un astfel de concept. El a început cu deschiderea magazinului de vinuri Ethic Wine, în 2008, şi a continuat, în 2014, cu extinderea prin wine barul Tasting Room by Ethic Wine, care include şi componenta de restaurant. Sandu a absolvit Dreptul în 2003, iar înainte de a se orienta spre o afacere cu vinuri a lucrat în domeniul imobiliar. După prăbuşirea pieţei imobiliare, a hotărât să îşi încerce norocul cu wine barul – era familiarizat cu domeniul datorită tatălui său, care produce vinurile Via Sandu pe un teren de 22 de hectare în Drăgăşani, Vâlcea (de aici pleacă anual circa 50.000 de sticle).

    Dacă fratele său s-a concentrat pe dezvoltarea producţiei în Drăgăşani, el a  investit 10.000 de euro în dezvoltarea magazinului de vinuri, în zona Floreasca; ulterior a cheltuit încă 10.000 de euro pentru mutarea într-o nouă locaţie, în aceeaşi zonă (în investiţie nu sunt incluse stocurile de marfă). „E o zonă bună; când am deschis noi nu era chiar atât de în vogă ca acum, când a devenit mai cosmopolită”, descrie el evoluţia cartierului. A pornit cu o selecţie de vinuri deopotrivă autohtone şi de import (50-50%); în prezent au ajuns la 800 de etichete. Face el însuşi selecţia vinurilor împreună cu Lucian, angajat care a lucrat încă de la început în cadrul Ethic Wine. Preţurile pentru fiecare sticlă pornesc de la 20-30 de lei şi depăşesc 2.500 de lei, însă segmentul cel mai vândut este al vinurilor cu preţuri cuprinse între 40 şi 60 de lei. „Nu putem compara piaţa de acum cu cea din urmă cu 10 ani; principala diferenţă este a numărului mare de etichete de vinuri româneşti. În 2008, erau trei-patru producători de vinuri româneşti, acum sunt 40-50; nu vorbim despre cele ieftine.” În prezent, vinurile româneşti domină vânzările: 60% din încasări se datorează celor româneşti, iar 40% sunt de import. Investiţia în magazin a fost recuperată încă din primul an de activitate, iar de atunci afacerea a crescut constant, chiar şi pe timp de criză. „Criza a adus schimbări în ce priveşte genul de vinuri alese; nu s-au mai vândut cele foarte scumpe, dar s-au vândut. Dacă mai demult oamenii îşi cumpărau şase sticle cu 2 milioane; în criză îşi iau şase sticle, de 70 de lei.”

  • Viaţa fabuloasă a copiiilor bogaţi din Mexic: yacht-uri, şerpi şi animale de companie care poartă ceasuri de lux – GALERIE FOTO

    Contul de Instagram “Rich kids of Mexico” urmăreşte postările celor mai bogaţi adolescenţi din capitala sud-americană New Mexico. Contul de social media prezintă diverse lucruri excentrice, de la petreceri în jacuzzi sau pe yacht-uri până la animale de companie care poartă ceasuri de lux.

    Contul are peste 35.000 de abonaţi, iar pozele sunt încărcate chiar de copiii bogaţi, folosind hashtag-ul “rkmoc”.

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.

     

  • Cât timp din viaţă stăm în trafic? Clasamentul pe ţări.

    În 2016 a publicat un TOP 10 al celor mai aglomerate oraşe din Europa. Datele au fost obţinute prin măsurători complicate, apoi interpretate de softuri speciale. 

    Să vedem cum arată top 10 cele mai glomerate oraşe în 2015. Pentru anul 2016, datele vor apărea spre toamnă. În paranteze e trecut numărul mediu de ore pe care îl stă în trafic locuitorul oraşului respectiv, într-un an de zile.
     

  • Cât timp din viaţă stăm în trafic? Clasamentul pe ţări.

    În 2016 a publicat un TOP 10 al celor mai aglomerate oraşe din Europa. Datele au fost obţinute prin măsurători complicate, apoi interpretate de softuri speciale. 

    Să vedem cum arată top 10 cele mai glomerate oraşe în 2015. Pentru anul 2016, datele vor apărea spre toamnă. În paranteze e trecut numărul mediu de ore pe care îl stă în trafic locuitorul oraşului respectiv, într-un an de zile.