BusinessMagazin

Tag: munca

  • Ministerul Educaţiei vrea ca profesorii din învăţământul preuniversitar să muncească în regim de plată cu ora

    “Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, astăzi, 5 iulie, în consultare publică, proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice privind întocmirea proiectului de încadrare, respectiv a planului de încadrare a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ preuniversitar şi încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. Ordinul va reglementa cadrul formal pentru încheierea contractelor de muncă prin identificarea tuturor posturilor/catedrelor ce conţin orele propuse a fi susţinute în regim de plata cu ora”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei Naţionale.

    Sursa citată menţionează că, în acest mod, profesorii din învăţământul preuniversitar vor desfăşura activităţile la clasă în baza unui contract de muncă care le va garanta întotdeauna plata integrală a muncii prestate.

    În acest mod, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor avea siguranţa că desfăşoară activitatea la clasa în baza unui contract de muncă care le va garanta întotdeauna plata integrală a muncii prestate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea Pensiilor a fost modificată. Reduceri de vârstă de pensionare cu 13 ani pentru mai multe categorii

    „Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

    De asemenea, prin amendamentele propuse, se reduce stagiul complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel putin 20 de ani în locurile de muncă respective.

    Totodată, toate pensiile recalculate vor beneficia de raclacularea pensiilor utilizându-se stagiile de cotizare stabilite la data înscrierii/recalculării pensiei sau hotărârilor judecătoreşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea Pensiilor a fost modificată. Reduceri de vârstă de pensionare cu 13 ani pentru mai multe categorii

    „Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

    De asemenea, prin amendamentele propuse, se reduce stagiul complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel putin 20 de ani în locurile de muncă respective.

    Totodată, toate pensiile recalculate vor beneficia de raclacularea pensiilor utilizându-se stagiile de cotizare stabilite la data înscrierii/recalculării pensiei sau hotărârilor judecătoreşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Bună ziua, faceţi angajări?” Cum a reuşit această bunică să-i obţină nepotului locul de muncă visat

    O bunică din Londra a reuşit să-i obţină nepotului său jobul la care acesta visa. Femeia de 78 de ani l-a abordat pe CEO-ul companiei pe scările clădirii de birouri şi i-a explicat de ce ar fi bine să-l angajeze pe tânăr.

    “Eu locuiesc în Reading, iar bunica mea în Londra”, a scris nepotul pe o reţea de socializare. “Ea ştia că vreau să mă mut la Londra şi a vrut să mă ajute să găsesc un loc de muncă. Mi-a cerut un CV şi o listă a abilităţilor pe care le deţin; nu mi-am pus serios problema că ar putea ieşi ceva din asta. Ziua următoare a bătut la uşa unui vecin şi a început să îi povestească despre mine; vecinul în cauză e CEO-ul companiei la care am început să lucrez.”

    Jobul primit de Harry, nepotul femeii, i-a permis acestuia să se mute împreună cu prietena sa la Londra.

    Bunica şi-a propus acum să îi găsească şi prietenei un loc de muncă bun.

  • Este pentru prima dată când sunt fără idei

    Cine recomandă un angajat de nivel inferior sau de middle management primeşte 1.000 de lei. Cine recomandă un director care confirmă primeşte 1.000 de euro.

    Proprietarii din industria de restaurante şi hoteluri spun că au nevoie de peste 50.000 de oameni, pe care nu au de unde să îi ia şi nu îi găsesc în România.

    Transportatorii spun: Este criză acută de şoferi. România are un deficit de 30.000-40.000 de şoferi. „O firmă cu 300 de camioane are zilnic 30-50 de camioane pe care nu le mişcă pentru că nu are şoferi”, spune Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Transportatorilor Rutieri din România. Un şofer poate ajunge să câştige şi 2.200 de euro net pe lună.

    Cei din industria IT reclamă şi ei deficitul de pe piaţa lor de muncă, unde sunt cele mai mari salarii – 1.200-1.300 de euro pe lună. Ei estimează necesarul actual la 30.000 de programatori şi softişti pe care nu au de unde să îi ia.

    În construcţii, companiile reclamă lipsa a 100.000 de oameni. Noroc că nu au început lucrările de infrastructură la autostrăzile promise pe hârtie în programul de guvernare, pentru că altfel ar fi fost dramatic.

    În industrie, unde salariile au început să crească mai rapid în ultimii ani, necesarul de forţă de muncă este undeva la 100.000.
    România pierde comenzi pentru că nu are cu cine să le execute.

    Dragoş Damian, directorul general al producătorului de medicamente Terapia Cluj, spune că acesta este doar începutul: Putem doar să bănuim ce-o să fie în cinci ani, când încep să plece decreţeii la pensie, având în vedere că media de vârstă în site-urile mari de manufactură trece de 50 de ani.

    Ce soluţii aveţi? Este pentru prima dată când sunt fără idei. Nu cred că şcoala îşi mai revine, iar universităţile par că există ca să păstreze privilegiile academice şi nu ca să conecteze educaţia de piaţa muncii. Cred că din BPO (business process outsourcing), IT şi Automotive n-o să creştem economic, iar proiectele de infrastructură nu mai pot fi executate tocmai din cauza lipsei forţei de muncă.

    Companiile mari, în special cele multinaţionale, mai pot să îşi reorganizeze procesele de producţie astfel încât să facă faţă lipsei de personal, mai pot să vină cu roboţi sau coboţi, mai cresc salariile, mai aduc oameni din grup – dacă au şansa unei reţele extinse, mai găsesc soluţii.  

    Companiile româneşti antreprenoriale şi care nu au reuşit să crească suficient astfel încât să preia organizarea unei multinaţionale suferă şi vor suferi cel mai mult în această criză a forţei de muncă.

    La polul opus, România stă destul de prost într-un clasament european al tinerilor: unu din cinci tineri nu munceşte sau nu studiază, adică aproape 20% faţă de o medie a Uniunii Europene de 14%. În Austria, Cehia, Germania, Slovenia, media este de 8%.

    Potrivit Eurostat, peste 28.700 de tineri români cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani nici nu studiază, nici nu lucrează.

    Tinerii români nu îşi găsesc un viitor pentru că încă stau cu părinţii, care îi tolerează, susţinându-i în ideea – Unde să muncească? Ăla e salariu?

    De asemenea, mulţi tineri sunt zilieri sau lucrează la negru şi de aceea sunt incluşi în statistici că nu studiază, că nu sunt la şcoală, că nu au un loc de muncă care să fie însoţit de carte de muncă.

    Pe baza rezultatului alegerilor de la nivel european – Brexit, Austria, Italia, Germania – aceşti tineri europeni care nu muncesc şi nici nu studiază sunt principalii votanţi şi susţinători ai partidelor antisistem.

    Aceşti tineri vor prelua puterea – ducând în spate o frustrare extraordinară împotriva establishmentului – împotriva instituţiilor guvernamentale, mai mult sau mai puţin birocratice, împotriva partidelor tradiţionale – şi vor ridica bariere.

    Dragoş Damian, care are pe mână responsabilitatea unui business de aproape 700 de milioane de lei (150 de milioane de euro), este obligat să găsească soluţii pentu a merge mai departe.

    Iar cea mai la îndemână dintre acestea va fi cea în care pensionarii nu se vor pensiona la termen, ci poate peste 10 ani.

    Toate economiile se duc spre această soluţie, mai ales că aceasta rezolvă parţial şi deficitele fondurilor de pensii.

    Cum îi vei determina pe „pensionari” să lucreze în continuare va ţine de stat prin sistemul de taxare a veniturilor, dar şi de companii.

    Eu aş spune să ne pregătim de acum.

  • Bomba demografică ar putea distruge în 30 de ani finanţele Germaniei, cea mai mare economie a Europei

     

    Dacă actualele tendinţe demografice continuă, în 2035 se va ajunge ca numărul de muncitori şi cel al persoanelor de peste 65 de ani să fie egal. În 30 de ani, îmbătrânirea populaţiei va consuma toate rezervele financiare ale Germaniei. Aşa spun cele mai noi proiecţii.
    Actualul sistem de pensii din Germania nu este sustenabil, deoarece milioane de persoane urmează să se pensioneze, în timp ce populaţia se micşorează. În absenţa reformelor, datoria publică ar putea ajunge atât de mare încât o va eclipsa pe cea a Greciei în câteva decenii, arată un studiu care face ecou în presa germană.

    Poate că nu pare aşa, dar cei mai buni ani ai Germaniei s-ar putea să fi trecut. Este cunoscut de zeci de ani faptul că populaţia ţării îmbătrâneşte. Ca urmare, ponderea pensionarilor în populaţia totală devine o povară tot mai mare pentru finanţele publice. Un nou studiu realizat de Fundaţia Bertelsmann arată cât de gravă ar putea deveni problema în doar câteva decenii dacă nu se face nimic în legătură cu aceasta. Tabloul este sumbru.

    Studiul prevede că, în condiţiile în care milioane de baby-boomeri se vor retrage din câmpul muncii în următorii ani, excedentul bugetar al guvernului de la Berlin va dispărea încă din 2020. Iar de acolo toate vor merge din rău în mai rău. Studiul, văzut de publicaţia germană

    Handelsblatt, a fost prezentat într-o conferinţă a comisiei guvernamentale privind pensiile.
    Analiza a găsit că în timp ce în 2020 vor exista trei oameni care muncesc pentru fiecare persoană de peste 65 de ani, raportul va scădea la 1:1 până în 2035. Acest lucru nu este deloc bun pentru o ţară în care pensiile, asistenţa medicală şi asistarea bătrânilor sunt în mare parte finanţate prin contribuţii sociale obligatorii plătite de cei care muncesc.

    Conform estimărilor, contribuţiile lor ar urma să urce la aproape 50% din veniturile până în 2040, de la 40% în prezent, dacă Berlinul nu reuşeşte să-şi reformeze sistemul de pensii.

    Acest lucru nu va fi suficient pentru a menţine finanţele germane pe linia de plutire. Începând cu anul 2040, ţara va fi zguduită de o explozie a deficitului bugetar şi a datoriei publice, potrivit analizei citate. Până în 2032, deficitul celei mai mari economii a Europei va depăşi limita de 3% stabilită prin tratatele Uniunii Europene. Iar până la sfârşitul anilor 2040 va sări la 9% din PIB-ul ţării.

    Urmarea va fi că datoria guvernului de la Berlin va începe să crească din nou în mai puţin de două decenii, la 80% din PIB până în 2040 şi la 208% în 2060. Datoria, raportată la mărimea economiei, o va depăşi pe cea actuală a Greciei, ţară care a ajuns în pragul falimentului din cauza supraîndatorării. „Finanţele publice ale Germaniei, sub legile actuale, nu sunt sustenabile”, subliniază studiul.

    De asemenea, analiza extrapolează faptul că până în 2080 Germania va acumula o datorie echivalentă cu 467% din PIB-ul său. Desigur, acestă proiecţie este puţin probabil să fie exactă. La fel este cazul celor mai multe previziuni pe o perioadă lungă de timp. Însă extrapolarea arată cât de periculoasă este tendinţa actuală.

    Cu toate acestea, economistul Martin Werding de la Bertelsmann, cel care a scris studiul, este destul de încrezător că previziunile sale, care ajung până în 2040, sunt credibile.

    El crede că nu se pot face prea multe pentru a schimba traiectoria. Economistul şi-a bazat calculele pe premise destul de conservatoare: creştere a PIB mai mare de 1% pe an în deceniile următoare, migraţie netă la 150.000 de persoane anual şi o rată a natalităţii de 1,4 copii per femeie. Dar, observă Werding, „evoluţia costurilor şi a contribuţiilor rămâne aproape identică până în 2040, indiferent de scenariul demografic”. Piaţa forţei de muncă în plină expansiune, creşterea natalităţii şi imigraţia ridicată din Germania din ultimii ani au redus doar puţin riscurile demografice pe termen lung, a descoperit el.

    Aceste constatări se izbesc de politicile pe care guvernul german le-a adoptat în ultimii ani. Ministerul Muncii şi-a făcut rezerve pentru a susţine costurile sistemului de pensii până în 2030, astfel încât până atunci statul-providenţă este viabil din punct de vedere financiar. Dar, după aceea, va fi ca un salt în necunoscut.

    Pe termen mai lung, Germania poate atenua impactul acestei evoluţii prin încurajarea mai multor femei şi a pensionarilor să intre pe piaţa muncii. Însă guvernul nu face prea multe în această direcţie. În ultima campanie electorală, economiştii au cerut creştin-democraţilor conservatori ai cancelarului Angela Merkel să înceapă o discuţie privind ridicarea vârstei legale de pensionare la 70 de ani de la 67 de ani în prezent. Dar apelurile lor s-au izbit de urechi surde.

    De asemenea, Germania va avea nevoie de o rată a natalităţii mai ridicată şi de mai mulţi imigranţi pentru a ocupa posturile lăsate libere de baby boomerii care se pensionează. Aceasta înseamnă că guvernul va trebui să cheltuiască mult mai mult pentru educaţie, pregătire profesională, integrare şi pentru politica familială, în loc să acumuleze excedente bugetare.
    Sau Berlinul ar putea continua să facă ceea ce a făcut până acum: adică nimic şi să spere că lucrurile se vor rezolva ca prin magie. Poate de aceea, comisia guvernamentală pentru pensii a ales să se reunească la sediul central din Berlin al Bisericii Luterane din Germania  comisarii se vor ruga pentru un miracol care să-i salveze pe nemţi, scrie Handelsblatt.

    Un alt studiu, realizat de institutul de cercetare Prognos pentru Asociaţia Industriei din Bavaria, a găsit că în 2030 Germania se va lovi de un deficit de personal calificat de 3 milioane de persoane. Este o prognoză sumbră, notează Thelocal.de. Zece ani mai târziu, deficitul se va umfla la 3,3 milioane de persoane. Una din principalele cauze este îmbătrânirea populaţiei.

    „Ca rezultat al schimbărilor demografice, situaţia de pe piaţa muncii se va înrăutăţi considerabil în următorii 10-20 de ani”, explică Oliver Ehrentraut, autorul studiului. Şi aceste evaluări iau în considerare fluxul de muncitori veniţi din străinătate.
    Însă experţii implicaţi în analiză cred că tendinţa poate fi inversată dacă se acţionează urgent, la nivel politic şi în economie. Pentru a închide deficitul, spun cercetătorii, este nevoie ca pregătirea vocaţională să fie promovată concentrat acolo unde este cel mai probabil să dea roade: în rândul tinerilor.

    Pentru cei cu loc de muncă, ar fi nevoie de o pregătire mai eficientă care să-i ajute să ocupe poziţii noi create în fabrică de îmbunătăţirea tehnologiei.

    După concediul parental, femeile şi bărbaţii ar trebui sprijiniţi în timpul perioadei de tranziţie. De asemenea, bătrânii ar trebui motivaţi să muncească mai mulţi ani, în timp ce salariaţii cu jumătate de normă ar trebui să-şi extindă programul de muncă săptămânal.
    Angajatorii sunt îngrijoraţi de tendinţele demografice.

    La începutul anului, o reclamă de o pagină a apărut în două dintre cele mai citite ziare germane: imaginea unui copil nenăscut în pântecul mamei. Reclama a fost plătită de o organizaţie germană, Iniţiativa Noua Economie Socială de Piaţă, un grup de lobby cu relaţii apropiate cu asociaţiile angajatorilor. Titlul de deasupra copilului spunea: „Planurile tale de pensie sunt cel mai mare duşman al meu”. Scopul mesajului era de a cere oricărei coaliţii de guvernare să nu majoreze nivelul contribuţiilor la asigurări sociale într-o ţară în care acestea sunt deja ridicate. Sunt mulţi analişti şi organizaţii, unele de lobby pentru angajatori, care propun ca soluţie pentru dezamorsarea bombei demografice a imigranţilor.

    Însă „valuri mari de refugiaţi nu ne vor ajuta prea mult”, spune Martin Werding, profesor de finanţe publice şi politici sociale la Universitatea Ruhr din Bochum. El apreciază că migraţia constantă este cea mai bună, însă în această privinţă ar trebui insistat pe persoanele ale căror abilităţi profesionale sau intelectuale le-ar permite să se integreze rapid în forţa de muncă. În ultimii ani a crescut numărul de imigranţi cu astfel de calităţi, dar şi numărul total de refugiaţi, de un milion începând cu 2015.  

    „Din 2010, vedem că mult mai mulţi străini contribuie la sistemul de pensii al Germaniei”, spune Gundula Rossbach, preşedintele Uniunii Asigurătorilor de Pensii din Germania. Majoritatea acestor salariaţi vin din alte state membre ale UE, atraşi de boomul de pe piaţa germană a muncii. Tot aceşti oameni au făcut ca populaţia Germaniei să crească în ultimii şase ani de la 80,3 milioane la 82,8 milioane de persoane. Însă migraţia nu este medicamentul minune pentru problemele demografice ale Germaniei.

    Unul din motive este că muncitorii străini, pe lângă faptul că plătesc pentru sistemul german de pensii, au dreptul de a-şi accesa planurile de pensii din ţările de unde au venit.

    Pentru ca efectul să fie pozitiv, aceşti muncitori străini trebuie să rămână în Germania şi să facă copii acolo. Astfel, s-ar atenua impactul natalităţii scăzute din rândul populaţiei de origine germană, iar copiii ar ajunge să contribuie la sistemul german de pensii.

    Însă adevărul brutal este că niciun model de imigraţie nu poate petici în întregime găurile din sistemul german de pensii, conluzionează  Handelsblatt. 

  • România are a doua cea mai mică pondere a angajaţilor care lucrează de acasă din Uniunea Europeană: „E important să înţelegem ce au nevoie angajaţii pentru a fi satisfăcuţi la locul de muncă şi implicit mai productivi”

    Ponderea angajaţilor români care lucrează de obicei de acasă a fost de 0,4% în 2017, rămânând constantă cu mici variaţii din 2008 încoace, în timp ce la nivelul Uniunii Europene ponderea angajaţilor care lucrează de acasă din totalul de angajaţi a fost de 5% anul trecut, în uşoară creştere faţă de 2008, arată datele Eurostat.

    „Când abordăm un subiect ca posibilitatea angajaţilor de a lucra de acasă în cadrul organizaţiilor trebuie să ne gândim la ceea ce dorim să obţinem în urma acestui beneficiu. Şi acest lucru trebuie să fie privit într-adevar ca un beneficiu. E important să înţelegem ce au nevoie angajaţii pentru a fi satisfăcuţi la locul de muncă şi implicit mai productivi. Companiile de tehnologie pun la dispoziţie servicii şi aplicaţii de productivitate care facilitează desfăşurarea activităţii de acasă sau de la distanţă, deci aceste aspecte nu reprezintă un factor care să împiedice colaborarea echipelor la distanţă“, a declarat pentru ZF Cristina Barbu, liderul diviziei de servicii de productivitate pentru companiile mici şi mijlocii pe regiunea Europei Centrale şi de Est în cadrul Microsoft.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Mihai Bandraburu: „In-work poverty” sau cum poţi sărăci muncind

    Activitatea noastră de zi cu zi se bazează mult pe statistici. Pe cifre. Trăim într-o lume a cifrelor. Am dezvoltat tot felul de modele de analiză, sprijinite de platforme informatice complexe, pentru a înţelege mai în profunzime ce se întâmplă. Suntem într-o permanentă căutare de soluţii pentru a ne ne dezvolta mai mult. Până aici totul este OK.

    Însă cifrele sunt şi foarte înşelătoare, dacă nu ştim să trecem dincolo de ele şi dacă ne limităm la imaginea pe care acestea o creează. Statisticile arată o tendinţă şi spun că lucrurile se îndreaptă într-o anume direcţie. Statisticile nu traduc însă ce se află dincolo de cifre; aici întervin analiştii, care, cu metode specifice extrag adevărul din cifrele înregistrate.

    Cu cifrele poţi manipula sau dezinforma. Voit sau nevoit. Spre exemplu: o autoritate / guvern îşi doreşte o imagine bună şi anunţă că şomajul a scăzut într-o anumită zonă, de la 5% la 2% (exemplu luat la întâmplare). Acest lucru este parţial adevărat. Corect spus este: şomajul a scăzut cu 3%, raportat la numărul persoanelor înregistrate în plată, la şomaj. Dar persoanele care au ieşit din orice formă de plată, acestea în ce statistică sunt incluse?

    Odată ieşiţi din sistem, ei nu mai sunt număraţi. Pentru statistică, ei nu mai există. Şi, dintr-o dată, realitatea economică şi socială pare mult mai roz. Faptul că cifrele arată că şomajul este în scădere nu înseamnă că în realitate situaţia nu stă din ce în ce mai rău.

    Cunosc astfel de persoane care nu mai beneficiază de niciun fel de indemnizaţie socială din partea statului şi care sunt ajutate de multă vreme de cei dragi. Au făcut toate eforturile pentru a găsi de muncă, dar au o vârstă, iar mentalitatea locului este că de la 40 de ani eşti prea bătrân pentru a munci; ca atare, nu au reuşit să găsească un job. Pe aceştia nu-i vede şi nu-i numără nimeni. În aceste situaţii, statistica nu exprimă o realitate!

    Cifrele care indică creşterea activităţii economice, producţia industrială, exporturile pot fi la fel de înşelătoare în a prezenta realitatea. Citeam recent informaţii despre parametrii economiei băcăuane şi articolul menţiona că majoritatea cifrelor sunt în creştere. Foarte bine! Însă trebuie să spunem şi adevărul: există două feluri de dezvoltare economică. Pe de o parte, există firme mici şi medii în număr mare, dezvoltate, acestea având şi o capacitate sporită de a absorbi forţă de muncă, situaţie în care bunăstarea realizată la nivelul regiunii este împărţită între mai mulţi. Pe de altă parte, există şi situaţia existenţei câtorva firme mari, cu management performant şi cifră de afaceri foarte mare, iar restul firmelor mici şi mijlocii se luptă pentru supravieţuire. În acest caz, bunăstarea se concentrează în câteva locuri şi nu se distribuie pe orizontală, în teritoriu.

    Cea de-a doua situaţie se aplică judeţului Bacău. Avem câteva firme de excepţie, cu care ne mândrim (Dedeman, Aerostar, Agricola Internaţional, Elmet, Pambac) şi în rest multe firme cu probleme de existenţă. Oricâtă bunăvoinţă umană şi implicare ar demonstra companiile mai sus menţionate, ele nu pot absorbi decât parţial forţa de muncă locală.

    Un oraş şi un judeţ se dezvoltă astfel asimetric, dezordonat şi fenomenul poate genera iluzia că lucrurile merg bine, când de fapt nu este aşa. Situaţia de la Bacău poate fi extrapolată în multe judeţe din România, de aceea se impune tot mai mult să discutăm despre regionalizare, despre cum putem crea bunăstare de care să beneficeze cât mai mulţi oameni.

    Statisticile, cifrele au evident limitările lor. Ca şi testele psihologice. De aceea, în medicină, psihologie, asistenţă socială nu se poate pune un diagnostic sau să se facă recomandări până când situaţia nu este abordată complex, multidisciplinar. Abia atunci se reduce foarte mult riscul de a scăpa informaţii vitale sau de a vedea unilateral realitatea.

    Ce este in-work poverty? Expresia se traduce prin faptul că deşi ai job, veniturile obţinute din muncă au devenit insuficiente pentru traiul de zi cu zi.

    Este un fenomen în tot mai mare creştere la noi în ţară, mascat de cifre şi statistici economice pozitive. Acest fenomen indică o polarizare a bogăţiei în România: bunăstarea este în creştere, dar se distribuie la un segment mic de populaţie, restul scufundându-se într-o spirală a sărăciei şi a împrumuturilor continue pentru a putea ajunge la luna următoare.

    Această dezvoltare nu este una sustenabilă şi dezechilibrează foarte mult o ţară atunci când sunt diferenţe economice mari între regiuni. E ca şi cum un avion ar fi supraîncărcat pe o parte, greutatea nefiind distribuită în mod egal pe ambele planuri.

    Polarizarea bogăţiei, dacă se face prin muncă, nu este rea în sine. Dacă o firmă sau o comunitate îşi doreşte mai mult de la viaţă şi munceşte pentru a-şi atinge visul, atunci este normal şi firesc să existe diferenţe între oameni, între regiuni. Până la urmă, munca şi hotărârea de a reuşi trebuie să facă diferenţa.

    Politic, economic şi strategic, în cadrul aceloraşi graniţe, diferenţele socio-economice între regiuni trebuie tratate cu multă atenţie, pentru că o regiune săracă va conduce la un exod de forţă de muncă în regiunile bogate sau în exteriorul ţării, va crea probleme sociale sporite, ceea ce va dezechilibra în final şi regiunile dezvoltate economic.

    Uniunea Europeană a conştientizat acest pericol şi în consecinţă a alocat fonduri structurale nerambursabile de coeziune cu scopul de a reduce disparităţile dintre regiuni.

    Sărăcia prin muncă este din păcate un fenoment tot mai extins în regiunea Nord-Est a ţării. Lipsa investiţiilor, a locurilor de muncă face ca salariile multor oameni să se aşeze la nivelul salariului minim pe economie sau un pic deasupra, ceea ce îi pune în dificultate; nu îşi pot întreţine în mod real, decent, familiile. Sunt multe familii în care doar un singur membru aduce venituri în casă.

    Eu cred că nu este nimic mai demotivant pentru cineva de bună credinţă ca situaţia în care constată că prin muncă abia îşi duce traiul până luna viitoare!

    Iar dacă cel care munceşte este demotivat, cum vor mai îmbrăţişa copiii lui ideea că munca este soluţia pentru toate dorinţele, cei care se pregătesc ca într-o zi să intre pe piaţa forţei de muncă?

  • Cum au reuşit doi ŞOMERI din Timişoara să creeze o afacere de 5 MILIOANE de EURO chiar în curtea casei

    Doi soţi din Timişoara au deschis o brutărie tradiţională în curtea casei, după ce au rămas fără loc de muncă, în urmă cu 26 de ani. La început, Prospero producea 500 de pâini pe zi, iar acum, pe poarta fabricii ies de circa 15 ori mai multe.

    Brutăria Prospero, cu afaceri anuale ce se învârt în jurul a 5 milioane de euro, produce în fiecare săptămână pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară. Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timişoara şi operează în oraş 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în 2008, în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradiţională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soţi din Timişoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră.

    Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, povesteşte că părinţii săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluţie. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta; cred că le plăcea mult pâinea de casă. Au luat un credit şi au garantat cu casa. Înainte să înceapă producţia, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă, dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povesteşte Adina Bugescu.

    Timişoreanca spune că primele pâini au fost vândute abia în 1993; erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Ţin minte că eu şi fratele meu eram mici şi făceam de toate; am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era şi cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua şi pe noi în maşină, stăteam în faţă şi ştergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece. Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu. În anul 2000, îşi aminteşte reprezentanta brutăriei Prospero, pentru că firma nu reuşea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinţii săi au mai luat un credit, al doilea. Cu aceşti bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar şi unul de patiserie. 2008 a fost un alt an important pentru afacere, pentru că brutăria s-a mutat în Parcul Tehnologic Timişoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine şi de patiserie.

    La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 30. Adina Bugescu spune că pâinea realizată de Prospero nu are niciun fel de amelioratori. „În 2006, aveam doar două-trei magazine deschise în Timişoara, restul produselor erau vândute prin comerţul tradiţional. Însă au apărut key accounts (reţelele de magazine) care au sufocat producătorii. Atunci am fost nevoiţi să creştem prin magazinele noastre. Acum, 95% din producţie o vindem prin spaţiile noastre, iar restul la restaurante, grădiniţe etc.”, explică timişoreanca.

    Adina Bugescu îşi aduce aminte că în momentul în care Prospero a scris pentru prima dată pe etichete că pâinea este fără amelioratori, clienţii întrebau ce sunt, astfel că vânzătorii au început să le explice. „Ar fi fost mult mai profitabil şi am fi crescut mult mai repede dacă am fi mers pe ce vrea piaţa. Însă noi am încercat să tragem piaţa după noi, să educăm şi să explicăm. Pe principiul: dacă voi nu vreţi, noi vrem. Am crescut atât de mult pentru că am fost încăpăţânaţi şi am muncit foarte mult. Ne-am încăpăţânat, deşi clientul a spus că pâinea asta e prea mică, nu era umflată ca altele din comerţ. În final, clienţii au ajuns la concluzia că pâinea contează şi poate să facă diferenţa. Aici intervine responsabilitatea producătorului, de fapt. Pot să fac pâine din prafuri, cu făină şi cu prafuri sau pâine doar din făină, apă, sare, un pic de drojdie şi fără niciun fel de praf. Dar să fac pâine fără prafuri este mai costisitor, iar cel mai important şi costisitor ingredient este timpul. Însă, la finalul zilei este important să te uiţi în ochii clientului când te întreabă ce e în produsul respectiv, iar ce-i spui, aia să fie în pâine”, povesteşte Adina Bugescu. Ea povesteşte că o pâine Prospero se face între şapte şi 24 de ore, pe când cele din comerţ, care conţin amelioratori, în cel mult două ore.

    De zece ani, firma produce şi prăjituri, iar de câţiva ani, biscuiţi, toate din ingrediente naturale. Astfel, Adina Bugescu spune că nu se foloseşte margarină sau frişcă vegetală, ci doar unt şi frişcă naturală. „Am început cu amandine şi cremeş, iar acum facem doboş cu 40 de straturi. Noi facem şi gemurile pe care le punem în prăjituri, deşi ar fi mult mai ieftin să le cumpărăm, pentru că vrem ca totul să fie cât mai sănătos. De asemenea, realizăm şi pâine fără gluten, biscuiţi. Cu cât sunt mai multe produse, cu atât responsabilitatea este mai mare. Eşti responsabil de ce mănâncă un om, faci un produs pe care omul îl consumă în fiecare zi. Ne interesează ca fiecare ingredient din produse să aibă un beneficiu pentru organism, să nu fie o calorie goală. De aceea, pentru noi este vital ce e în interior şi cum se face produsul respectiv”, detaliază reprezentanta Prospero.

    În prezent, brutăria timişoreană numără aproximativ 170 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost un pic sub 5 milioane de euro. Adina Bugescu spune că în fabrica deschisă în Parcul Industrial Timişoara tehnologia este folosită doar ca să scape angajatul de munca fizică, astfel încât „să se concentreze pe realizarea produsului. Putem spune că avem mai multe «bunici» care fac pâinea ca pe vremuri, doar că partea din spate a fost tehnologizată”.

    Pentru ca pâinea să aibă gustul ca al celei făcute în casă, făina folosită de Prospero este cumpărată direct de la mori din ţară sau din străinătate, pentru că este important pentru reprezentanţii brutăriei să nu fie ameliorată.

    Prospero are sloganul „Brutarul tău este un tip de treabă”, care este legat „de ideea că la finalul zilei vrei să faci bine”, explică Adina Bugescu, care precizează că pâinea ei preferată este un sortiment numit „Tradiţie”. „Eu compar pâinea cu vinul. O pâine bună este ca un vin de colecţie, are un gust aparte. O pâine adevărată este cea pe care poţi s-o mănânci singură cu ulei de măsline şi un pahar de vin şi poate să constituie o masă mai faină, mai interesantă şi mai plină de gust decât dacă ai mânca o friptură. Pâinea poate să facă diferenţa, te poate îngrăşa sau nu, te poate balona sau nu”, precizează reprezentantul brutăriei Prospero din Timişoara.

    În ceea ce priveşte planurile de viitor, Adina Bugescu spune că îşi doreşte ca Prospero să scoată pe piaţă noi produse, dar vrea ca firma să crească organic, pentru că „Prospero nu a apărut brusc şi nu s-a dezvoltat peste noapte”.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe mfinante.ro. ZF a luat în calcul codurile CAEN fabricarea pro-duselor de morărit, a amidonului şi fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci au 20% din piaţă. Industria de panificaţie este un domeniu în care cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină antreprenorii locali.

  • Unu din cinci tineri nu munceşte sau nu studiază. „O parte din ei sunt ţinuţi de părinţi, care spun «unde să muncească? Ală e salariu?»“

    În România trăiesc aproape 1,5 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, din care 19,3%, adică unu din cinci, nu urmează nicio formă de învă­ţământ şi nici nu are vreun loc de muncă, potrivit datelor Eu­rostat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro