Tag: salarii

  • Guvernul pune 2 miliarde în plus la salariile bugetarilor. Cât va câştiga un medic de la Fălticeni şi unul de la Bucureşti

    Cu trei variante puse pe masă pentru ordonanţa privind salariile bugetarilor, Ministerul Muncii a propus în discuţiile cu partenerii sociali o soluţie care ar rezolva corectarea problemelor de încadrare şi plată inegală pentru persoane pe aceleaşi funcţii, cu aceeaşi vechime şi aceleaşi atribuţii în cadrul aceleiaşi unităţi, cum ar fi spital, scoală, secţie de poliţie sau primărie. Astfel, potrivit draftului de ordonanţă se propune corectarea structurii salariale în Sănătate, rezolvarea disfuncţionalităţilor de încadrare pentru toate familiile ocupaţionale, creşterea echităţii salariale în administraţia publică şi introducerea de bonusuri pentru Sănătate şi Educaţie. De asemenea,se propune o creştere suplimentară faţă de restul funcţiilor în cazul salariilor debutanţilor din Sănătate. Impactul bugetar al acestor măsuri ar fi de 2,29 de miliarde.

    Află aici cât va câştiga un medic din Fălticeni şi ce salariu va avea un medic la Bucureşti

  • Spune-mi în ce an te-ai născut ca să-ţi spun ce salariu şi beneficii poţi obţine

    Dacă până în prezent se punea un mare accent, în diverse studii, pe diferenţele de salarizare dintre femei şi bărbaţi, în prezent cercetările salariale sunt din ce în ce mai complexe şi capătă noi forme. Un studiu realizat de compania de consultanţă Mercer arată că există diferenţe salariale semnificative, pe aceleaşi tipuri de poziţii, în funcţie de generaţia din care face parte fiecare angajat.

    Astfel, un manager de top din România din generaţia Baby Boomers (care este născut între 1946 şi 1964) are, în medie, un salariu de bază de 23.900 de lei brut pe lună şi câştigă cu mai mult de 40% prin comparaţie cu un manager pe aceeaşi funcţie care este mai tânăr şi face parte din generaţia Y sau din Millennials (născut în perioada 1981‑1995). Totodată, un executiv de top Baby Boomer are un salariu de bază cu doar 7% mai mult decât un omolog de-al său care face parte din generaţia X (care s-a născut în intervalul 1965‑1980). Cum se explică diferenţele salariale pe baza datei naşterii, având în vedere că, cel puţin în teoria susţinută de angajatori, performanţa, şi nu vechimea în organizaţie, dictează salariul?

    Alina Popescu, talent information solution leader pentru România şi regiunea Balcani în cadrul Mercer (parte a grupului Marsh&McLennan Companies), spune că este normal ca Baby Boomerii să fie cel mai bine plătiţi angajaţi dintre toate generaţiile aflate în câmpul muncii, întrucât angajatorii îi plătesc, de fapt, pentru experienţa lor.

    „Baby boomerii sunt cei mai experimentaţi, iar cei care au rezistat în câmpul muncii până în prezent sunt oamenii cu adevărat talentaţi, de aceea sunt şi cel mai bine plătiţi. În plus, spre deosebire de Baby Boomers, care au un interes foarte mare asupra obţinerii de «active» şi sunt motivaţi mai degrabă de bani, cei care fac parte din generaţia Millennials nu pun atât de mult accentul pe partea materială la un job, pentru că nu vor credite, case sau vacanţe scumpe, ci mai mult timp liber pentru viaţa personală“, a explicat Alina Popescu.

    Deşi se spune că salariul de la primul loc de muncă stabil este definitoriu pentru întregul parcurs salarial al angajatului, iar cea mai mare majorare salarială se poate obţine la schimbarea jobului, specialiştii susţin că în sistemul privat majorările salariale semnificative au la bază competenţele, polivalenţa şi nivelul de management. În plus, un aspect nou luat în calcul în sistemele de salarizare este reprezentat de competiţia între companii în retenţia talentelor, care este o mişcare naturală de aliniere spre media europeană, spune Iuliana Leurent, CEO al companiei RINF Temps România, divizia de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară a grupului românesc RINF.

    „Generaţiile X şi Y au avantajul de a se afla într-o piaţă emergentă, mult mai dinamică, în care competenţa poate accelera procesul de raportare la un salariu mai mare. Senioritatea în cadrul companiei angajatoare se traduce în principal în oportunităţi de avansare sau un sistem de beneficii, cel mai comum fiind numărul de zile de concediu“, explică Leurent.
    Pentru poziţiile de specialişti, angajaţii din generaţia X au cele mai mari salarii de bază din cele 4 generaţii de pe piaţa muncii, de 4.660 de lei brut pe lună, în medie, cu circa 2% peste nivelul încasat de Baby Boomers. Diferenţe mai mari sunt – în aceeaşi categorie de „professionals“ care necesită studii superioare – pentru cei din generaţia Millennial (Y), care câştigă cu 8% mai mai puţin decât X, dar mai ales pentru cei noi intraţi în câmpul muncii (generaţia Z, născută după 1995). Un specialist din generaţia Z are un salariu de bază brut de 3.075 de lei pe lună, cu 51% sub nivelul încasat de un specialist din generaţia X, arată studiul Mercer.

    În opinia Iulianei Leurent, generaţia Baby Boomers vrea „valori sigure“ şi este, într-un fel, de înţeles. „Generaţiile X şi Y sunt cu mult mai atraşi de tentaţiile societăţii de consum şi pot accepta un salariu mai mic în măsura unui beneficiu compensantoriu ca de exemplu maşină de serviciu, abonamente la săli de sport etc. Cât despre motivaţia de a munci mai mult pentru a câştiga mai mult, rămâne o alegere personală şi este delicat de generalizat întrucât intrăm în paradigma «nu mai e ca pe vremea noastră».“

    Românii din generaţiile mai în vârstă au crescut cu o mentalitate în care să obţii o maşină de serviciu îţi asigură un anumit statut social, de aceea acest beneficiu este mai frecvent întâlnit în România decât în alte ţări. Aşa s-a ajuns în situaţia în care, spre exemplu, un angajat din sistemul bancar din Timişoara care ajunsese în urmă cu câţiva ani la venituri lunare de 3.000 – 4.000 de dolari pe lună să fie nemulţumit că maşina de serviciu era o Skoda Octavia şi nu un model mai scump, a spus Felix Toma (38 de ani), country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Gi Group România.

     

  • Salariul minim creşte de astăzi la 1.250 lei. Ce înseamnă pentru angajatori şi pentru salariaţi. Prima veste proastă: cresc amenzile de circulaţie

    Creşterea salariului minim pe economie de luna viitoare nu va genera o majorare a veniturilor angajaţilor cu salarii mai mari decât minimul pe economie, este de părere Mădălina Racoviţan, partener Consultanţă Fiscală în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală KPMG.

    Salariul minim pe economie va creşte de la 1.050 lei brut în prezent la 1.250 lei brut începând cu data de 1 mai 2016, o măsură de care se vor bucura în jur de 1,1  milioane de români care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie.

    „Mă aştept ca angajatorii care au angajaţi cu salarii mari să nu majoreze salariile la toată lumea. În mod evident angajatorii trebuie să se conformeze cu această lege. Istoria a arătat că odată cu creşterea salariului minim printr-o lege, vor creşte şi numărul de angajaţi cu salarii minime, ceea ce înseamnă că cei care au salariul în jur de 1.250 lei să nu beneficieze neapărat de o creştere salarială“, a declarat Mădălina Racoviţan în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

    KMPG a lansat un studiu asupra salariilor minime din 31 de ţări din Europa, care arată că în doar 22 dintre aceste ţări există un salariu minim obligatoriu, iar în anumite ţări, precum Marea Britanie acesta se stabileşte în funcţie de mai multe criterii precum vârstă sau sectorul de activitate.
    Dintre cele 22 de ţări în care există un salariu minim, cel mai mic salariu este în Bulgaria, de doar 214 euro, iar cel mai mare este în Luxemburg unde salariul minim este de 1.923 euro. România surclasează Bulgaria cu un salariu minim de aproximativ 280 euro, de la 1 mai.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cât câştigă cel mai bine plătit jandarm din România?

    Cele mai mari salarii ale angajaţilor în cadrul Jandarmeriei Române sunt cuprinse între 7.400 de lei şi pot ajunge la 9.100 de lei net pe lună, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

    „Solda medie a angajaţilor din Jandarmeria Române este de 1.933 de lei”, se mai arată în răspunsul acordat de reprezentanţii instituţiei în urma solicitării ZF.

    În ceea ce priveşte solda calculată pentru un cadru militar nou-încadrat în Jandarmeria Română, valoarea acesteia este de 1.255 de lei pentru subofiţer/sergent major, în timp ce 1.532 de lei este salariul de debutant pentru un ofiţer/sublocotenent.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • A renunţat la aproape un milion de dolari din salariul său anual pentru a-şi face angajaţii fericiţi. Iar acum angajaţii demisionează

    Dan Price este fondatorul şi CEO-ul Gravity Payments, o companie de procesare plăţi în care lucrează 120 de angajaţi, cu sediul central în Seattle. Ideea creşterii salariilor angajaţilor săi cu preţul scăderii propriului salariu a venit după o discuţie cu un prieten care i-a povestit cât de mult se luptă din cauza creşterii chiriei. A decis să crească valoarea salariului minim de la 48.000, la 70.000 de dolari pe an. Această decizie a avut drept efect majorarea salariilor a 70 de angajaţi, iar pentru 30 dintre ei, a avut ca efect dublarea salariului.

    “Există o inegalitate mai mare astăzi decât în perioada Marii Recesiuni. M-am gândit mult la acest aspect şi mi-am spus: Este momentul să fac ceva. “, a declarat Price publicaţiei  Huffington Post. Potrivit unui studiu realizat de universitatea Princeton, un salariu anual de 75.000 de dolari este ideal pentru atingerea fericirii, iar 28% dintre americani au declarat că ar simţi că au succes dacă ar câştiga 70.000 de dolari anual, potrivit unui alt studiu, realizat de CareerBuilder.

    Gestul lui Price a câştigate multe laude din partea presei, iar această majorare a fost privită foarte pozitiv. Dar nu toată lumea a fost de accord.

    Peste câteva luni cei mai buni angajaţi au demisionat. Ei au considerat că nu toată lumea merita să beneficieze de creşterea salarială. “A mărit salariile oamenilor care sunt mai puţin pricepuţi”, a spus Maisey McMaster, fost angajat Gravity Payments.”Cei care munceau cel mai mult nu au beneficiat de o creştere prea mare”, a adăugat McMaster

    “Acum aceeaşi oameni care munceau mai puţin ca mine câştigau la fel de mult”, a spus Grant Moran, fost angajat Gravity Payments. “Leagă oamenii care fac performanţă de cei mai puţin motivaţi oameni din companie”, a adăugat el.

  • Românul de 32 de ani care nu depinde de nimeni: munceşte cât vrea şi când vrea, nu ştie ce înseamnă să ai şef şi câştigă ENORM

    Tudor Maier şi-a construit o carieră la care mulţi angajaţi de multinaţională nici măcar nu visează. Nu depinde de nimeni în meseria lui, nu ştie ce înseamnă să ai un şef, îşi organizează timpul după bunul-plac fără să se spetească muncind şi, cel mai important dintre toate, câştigă suficient cât să ducă un trai mai mult decât decent, fără grija zilei de mâine. Tânărul în vârstă de 32 de ani este freelancer, liber-profesionist pe internet, dacă vreţi, şi încă unul dintre cel mai bine plătiţi din România, cu un salariu care se poate compara chiar cu unul de executiv – câteva zeci bune de mii de dolari pe an. “Niciun job din România, oricât de bine plătit ar fi, nu m-ar putea determina acum să renunţ la statutul de freelancer şi să devin angajat”, spune Maier.

    Ce-i drept, aşa este obişnuit, pentru că a fost dintotdeauna antreprenor. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai de la Cluj, a avut timp de câţiva ani o firmă de publicitate în Alba Iulia şi mai apoi a publicat un ziar de anunţuri şi mică publicitate. Câştigurile ca antreprenor n-au fost însă strălucite, iar presiunea facturilor scadente a fost mereu o problemă, dar în 2008 a aflat pentru prima dată despre platformele unde freelancerii îşi pot găsi de lucru şi a decis să încerce şi el. “Începutul a fost foarte slab, cu doar două proiecte în primul an”, dezvăluie Tudor Maier, situaţie care arată acum cu totul altfel.

    Tânărul este designer grafic şi lucrează, în cea mai mare parte a timpului, coperţi pentru cărţi, design de cărţi în format electronic, dar şi paginare şi design pentru reviste, cataloage, broşuri, afişe şi alte materiale de marketing printre care inclusiv ambalaje pentru diverse produse. Pentru munca lui cere cel puţin 20 de dolari pe oră şi lucrează în jur de 30 de ore pe săptămână, dar există şi proiecte pentru care este plătit în ansamblu, indiferent de numărul orelor lucrate. “Cel mai bun contract pe care l-am avut vreodată a fost cu o editură pentru care am lucrat designul a 20 de cărţi pentru 7.000 de dolari”, spune Maier despre unul dintre cele 200 de proiecte realizate în ultimii patru ani.

    Ca el, zeci de milioane de oameni din toate colţurile lumii, între care şi câteva zeci de mii de români, îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing precum Freelancer.com, Elance.com, oDesk.com sau vWorker.com. Speră, ca oricine de altfel, să găsească cheia banilor mulţi în schimbul muncii lor şi, deşi unii chiar reuşesc, trebuie spus de la bun început că freelancingul ca meserie nu-i chiar pentru oricine. Modul de funcţionare al platformelor de acest gen este destul de simplu – companii din toată lumea caută forţă de muncă bine pregătită şi mai ieftină decât ar găsi în ţara de unde provin pentru diverse proiecte specifice, iar freelancerii cei mulţi concurează unii cu ceilalţi folosind arme precum preţul, termenul de predare şi experienţa anterioară pentru a câştiga proiectele. De la sine înţeles că, pentru cineva de-abia pornit pe calea freelancingului, nici companiile nu se vor înghesui cu proiecte şi nici banii nu vor curge prea uşor, dar pentru cei care nu se lasă uşor descurajaţi, recompensele se pot dovedi mai mult decât suficiente pentru o viaţă relaxată.



    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    SURORILE CARE PRIMESC 75.000 DE LIRE DOAR PENTRU CĂ PUBLICĂ POZE ONLINE, PE REŢELELE SOCIALE – GALERIE FOTO


    CONFESIUNILE UNUI MODEL AUSTRALIAN. DE CE A RENUNŢAT LA VIAŢA DE PE REŢELELE DE SOCIALIZARE – GALERIE FOTO


    VIAŢA FABULOASĂ A „PRINŢESELOR” CHINEZOAICE – GALERIE FOTO


    PARADISUL PE PĂMÂNT. ACEST HOTEL A FOST DECLARAT CEL MAI BUN DIN LUME – GALERIE FOTO


    CEA MAI MISTERIOASĂ INSULĂ DIN MEDITERANĂ: DOAR 1.000 DE OAMENI AU VOIE SĂ O VIZITEZE ANUAL – GALERIE FOTO


    LOCUL UNDE LOCUITORII TRĂIESC140 DE ANI ŞI FĂRĂ SĂ SE ÎMBOLNĂVESC-GALERIE FOTO


    CUM TRĂIESC COPIII OLIGARHILOR RUŞI, NUMIŢI “MINIGARHI” – GALERIE FOTO


    CÂND LUXUL SE MUTĂ ÎN COPAC: CUM ARATĂ O CĂSUŢĂ PENTRU COPII DE 1,5 MILIOANE DE LIRE STERLINE

     

     

     

     

     

     

     

  • Două soluţii dure pentru creşterea numărului de programatori

    Scăderea impozitului pentru salariile profesorilor de informatică şi interzicerea impusă angajatorilor de a recruta studenţi în regim full time sunt două măsuri care ar putea conduce la o creştere a numărului de absolvenţi de facultăţi cu profil IT, susţin profesorii Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

    Astfel, eliminarea impozitului de 16% pentru salariile profesorilor de informatică, o măsură aplicată de mulţi ani în cazul programatorilor, ar putea impulsiona mai mulţi absolvenţi de informatică să rămână în sistemul academic.

    „Scăderea impozitului cu 16% pentru profesorii de in­formatică i-ar putea face pe mai mulţi absolvenţi de informa­ti­că şi calculatoare să găsească atră­gă­toare meseria de profesor, ceea ce implică mai mulţi candidaţi pen­tru poziţiile de profesor şi asis­tent”

    Vedeti aici tot ce trebuie sa stiti despre programare si cum poti deveni programator

    Cititi continuarea articolului pe www.zf.ro

     

  • Fără impozit pe salariu pentru tinerii sub 25 de ani

    Tinerii cu vârsta de până la 25 de ani ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe salariu. Un ajutor si pentru firme care sunt încurajate să angajeze tineri fără experienţă, fiind scutite şi ele de la plata acestei taxe, potrivit unei iniţiative depuse în Parlament. Propunerea vine în contextul în care şomajul în rândul tinerilor a ajuns la 24%, peste media europeană. Iniţiativa îi dezavantajează însă pe cei trecuţi de 40 de ani care îşi găsesc la fel de greu un loc de muncă, scrie Digi24

    Tinerii cu vârsta de până la 25 de ani nu vor mai plăti timp de trei ani de la angajare impozit pe salarii dacă propunerea legislativă din Parlament va fi aprobată.

    Documentul citat de profit.ro modifică actualul Cod Fiscal, iar iniţiatorii spun că tinerii s-ar putea angaja mai uşor şi nu vor mai fi tentaţi să plece din ţară. În plus, angajatorii le-ar putea oferi salarii mai mari celor fără experienţă.

    „Preferă să plece afara pentru că nu există niciun sprijin să îi încurajeze să lucreze, să îi încurajeze să rămână în ţară, să le dăm salarii mari, fiind fiscalitatea mare trebuie să ne încadrăm la anumite salarii”, spune Iulian Horneţ, patron.

    Propunerea parlamentarilor vine în contextul în care şomajul în rândul tinerilor a ajuns la 24%, cu 2 procente peste media europeană. Îngrijorător este faptul că mulţi dintre cei rămaşi în ţară nici măcăr nu îşi mai caută o slujbă, spun specialiştii.

    „Până acum nu am lucrat, o să lucrez după ce termin studiile”, spuen un tânăr.

  • Care este legătura dintre salariile mari şi componentele auto sofisticate

    La doi ani de când Markus Schaefer, membru în consiliul de administraţie al Mercedes-Benz Cars şi supply chain manager, a venit la Sebeş pentru a vesti investiţia de 300 de milioane de euro, neamţul a făcut un anunţ discret, dar cu o importanţă şi mai mare. „În această locaţie ne vom angaja la dezvoltarea altor noi proiecte ce ţin de trenul de rulare, în viitor. Suntem la începutul activităţii noastre. Avem mult potenţial de dezvoltat. Ce ne dorim este să dezvoltăm acum această uzină şi să vedem proiectul dus mai departe“, a spus executivul de la Daimler.

    Atragerea de componente din trenul de rulare înseamnă mai exact producţie de motoare şi axe. Şi pentru că uzina din România este supravegheată direct de către cea din Stuttgart, înseamnă că producţia de acolo se poate replica şi aici, adică şi motoare. Mai mult, declaraţia vine după ce Daimler deja a cumpărat mai mult teren lângă situl actual de producţie din Sebeş, unde compania se poate extinde în voie. Întrebat dacă terenul a fost cumpărat doar pentru a-l securiza, decizie deseori adoptată de companii pentru a se asigura că nu vine nimeni să construiască aproape de ei sau pentru a-l utiliza, Markus Schaefer a spus doar că Daimler „doreşte să se dezvolte în continuare“.

    Spre comparaţie, la Stuttgart se produc anual circa 1,5 milioane de cutii de viteze, adică de cinci ori mai multe decât anul trecut la Sebeş, alături de aproape 700.000 de motoare. În România miza o reprezintă atragerea producţiei noului motor de 2,0 litri diesel, motor care poate ajunge la vânzări de sute de mii de unităţi anual. Cu o producţie de cutii de viteze de aproape un milion de unităţi alături de o producţie de 500.000 de motoare, Daimler poate urca rapid chiar şi pe cea de-a doua poziţie în topul exportatorilor, şi chiar întrece Dacia, dacă aici vor fi produse motoare şi mai scumpe decât cel de 2,0 litri.

    Potrivit Daimler, la Star Transmission deja se produc pe lângă cutii de viteze şi componente pentru acestea, dar şi pentru motoare. „Cifra de afaceri ar putea trece de un miliard de euro cu noua cutie de viteze; acest lucru depinde de producţie şi mai ales de cererea din piaţă. Vom continua să urcăm şi în topul exportatorilor“, a spus Falk Pruscha, director general al Star Transmission şi Star Assembly. Anul trecut Star Transmission a urcat pe locul 10 în topul exportatorilor cu o producţie de 300.000 de cutii de viteze (cele mai multe cu şapte trepte) şi 8 milioane de componente mici pentru cutii.

    Compania a demarat în acestă lună producţia noii cutii de viteze, iar până la finalul anului previziunile se referă la triplarea producţie, sau chiar mai mult. În prezent compania are la Sebeş o suprafaţă de producţie de 120.000 mp, iar la Cugir încă 25.000 mp. Două treimi din suprafaţa actuală de la Sebeş, de 120.000 mp, sunt dedicate halei noi pentru cutia cu nouă trepte.

    Noua cutie cu nouă trepte se regăseşte pe 20 de modele Mercedes-Benz, iar potenţialul său este de a ajunge la peste 800.000 de unităţi anual, produse la Stuttgart şi Sebeş, însă compania nu a specificat niciun detaliu legat de mixul de producţie. Cu un preţ mediu de 3.000 de euro, dacă jumătate din producţie ar fi la Sebeş, numai transmisia cu 9 trepte ar aduce exporturi de 1,2 miliarde de euro, suficient pentru companie să urce direct pe podiumul exportatorilor.
    Cel mai mare exportator al României este Dacia, în timp ce Ford România a pierdut anul trecut o poziţie, coborând de pe locul trei pe patru, după ce a mutat motorul de 1,5 litri Ecoboost în Ţara Galilor, iar producţia lui B-Max a scăzut uşor.
    „La finalul anului trecut aveam 1.800 de salariaţi, iar până la finalul acestui an vom mai recruta 500, pentru a creşte numărul schimburilor în uzina care produce cutia de nouă trepte. Acum producem într-un singur schimb, iar până la sfârşitul lui 2016 vom ajunge la trei schimburi de producţie“, a subliniat Falk Pruscha.

    Având în vedere creşterea puternică a producţiei de cutii de viteze până la finalul acestui an, compania are în plan să dezvolte livrările şi pe calea ferată, nu doar pe calea transportului rutier. În 2014, în momentul punerii pietrei de temelie a fabricii, fostul premier, Victor Ponta, le spunea nemţilor de la Daimler că vor circula în 2015 de la Sibiu la Nădlac pe autostradă. La doi ani de la acele declaraţii nici măcar drumul până la Sibiu nu se face integral pe autostradă; al treilea lot al autostrăzii Sibiu-Orăştie, adică 22 km, între localităţile Sălişte şi Cunţa, este închis din septembrie 2015, iar redeschiderea, în cel mai bun caz, va fi făcută în septembrie anul acesta. Cele mai optimiste previziuni indică 2017 ca termen de ianugurare al autostrăzii spre Nădlac, ceea ce se traduce, practic, în doi ani de întârziere.

    „Căutăm noi posibilităţi de transport şi ne uităm şi spre alternativa de transport feroviar pentru viitor. Acum discutăm cu guvernul pentru a conecta situl de aici la calea ferată. Avem infrastructura la o distanţă de trei kilometri şi trebuie să vedem cum ne putem conecta pentru a putea transporta mai eficient“, a spus şeful fabricii Star Transmission.

    Săptămâna trecută, comisia de transport din Parlamentul European a făcut o vizită la Ministerul Transporturilor, tocmai pentru a promova transportul feroviar în detrimentul celui rutier. Pe de altă parte, transportul de marfă pe calea ferată are în România o viteză medie de 23 km/h, iar infrastructura de autostrăzi abia reuneşte 700 km.


     

  • O aplicaţie îţi spune ce salariu trebuie să ceri la interviul de angajare

    Negocierea salariului poate fi o sarcină dificilă, iar cei mai mulţi candidaţi aleg pur şi simplu un număr şi speră ca angajatorul să îl găsească rezonabil.

    Compania Adzuna a găsit o soluţie la această problemă – o aplicaţie care îţi examinează CV-ul pentru a determina cât de mult valorează serviciile tale.

    Pentru a determina cu acurateţe nivelul utilizatorului, Adzuna analizează CV-urile comparându-le cu cele existente deja în baza de date. Un factor important este şi nivelul de educaţie al celui în cauză.

    Adzuna, unul dintre cele mai mari motoare de căutare de job-uri din Marea Britanie, îşi îndeamnă utilizatorii să încarce CV-urile pentru a merge pregătiţi la interviurile de angajare. Mai mult, site-ul prezintă şi ofertele disponibile care oferă salarii asemănătoare celor determinate de aplicaţie