Tag: preluare

  • Adamescu, o firmă din Belgia şi proprietarul Medallion Air, rămaşi în cursa pentru preluarea Blue Air

     Tranzacţia vizează preluarea fondului de comerţ, care include brandul Blue Air, know-how-ul şi platforma de vânzare, nu şi activele companiei, iar licitaţia porneşte de la 6 milioane lei, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate situaţiei.

    Printre obligaţiile cumpărătorului se numără plata datoriilor legate de activitatea curentă şi onorarea zborurilor deja contractate, au precizat sursele.

    Dan Adamescu deţine, printre altele, compania de asigurări Astra, magazinul Unirea din Bucureşti şi hotelurile de cinci stele InterContinental (Bucureşti) şi Rex (Mamaia). Firma Medallion Air, deţinută de Victor Dumitrescu, operează zboruri în regim charter.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kelemen: Rolul poliţiei politice a fost preluat de anumiţi procurori, în special de DNA

     “Din 2005 – 2006 încoace au fost cazuri unde noi am observat o transformare perversă la nivelul poliţiei politice de până în 1989. A fost preluat acest rol de anumiţi procurori şi în special de DNA. Am constatat că, de foarte multe ori, deciziile vizau drepturile minorităţilor naţionale, inclusiv folosirea limbii materne în administraţia locală, simbolurile comunităţilor locale şi naţionale şi multe aspecte, inclusiv retrocedarea proprietăţilor.

    De aceea am spus că este o transformare perversă, fiindcă nu mai este poliţie politică. Deciziile justiţiei nu se comentează, dar prin aceste decizii au fost lezate de foarte multe ori drepturile minorităţilor naţionale”, a spus Kelemen.

    Întrebat dacă este sau nu întâmplătoare reţinerea de către DNA a preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, liderul UDMR a afirmat că nu crede că acţiunea a fost întâmplătoare.

    El a adăugat că decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, de cercetare în libertate a lui Borboly, este una “corectă şi justă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile din Andaluzia vor să preia locuinţe executate de bănci pentru a caza familii sărace

     Autorităţile din Andaluzia, regiunea cu cele mai multe proprietăţi vacante, şi din Insulele Canare, intenţionează să cazeze pe proprietăţile expropriate familiile cu venituri mici, transmite Bloomberg.

    Băncile sau dezvoltatorii vor primi în schimb 2% din valoarea proprietăţilor pe an şi vor putea redeveni proprietari de drept după trei ani, potrivit unui decret adoptat în aprilie de guvernul din Andaluzia.

    De asemenea, autorităţile pot sancţiona cu amenzi de până la 9.000 de euro proprietarii locuinţelor care sunt neocupate de cel puţin şase luni, pentru a forţa oferirea caselor spre închiriere.

    Andaluzia are cel mai mare număr de proprietăţi neocupate din Spania, peste 600.000 de unităţi. Andaluzia înregistrează una dintre cele mai ridicate rate ale şomajului din Spania, care ajunge la 66% în rândul tinerilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Yahoo renunţă la preluarea Dailymotion, din cauza opoziţiei unui ministru francez

     Ministrul le-a transmis, în timpul unei întâlniri în luna aprilie, directorului operaţional al Yahoo, Henrique de Castro, şi directorului financiar al France-Telecom, Gervais Pellissier, că nu vrea ca 75% dintr-o rară poveste de succes franceză din sectorul high-tech să ajungă în mâinile străinilor, au afirmat sursele, citate de cotidianul Wall Street Journal.

    Achiziţia a 75% din acţiunile Dailymotion ar fi reprezerntat cea mai mare tranzacţie pentru Yahoo de la preluarea conducerii de către actualul director general, Marissa Mayer, la mijlocul anului trecut. Cele două părţi au semnat un acord neangajant pentru preluarea de către Yahoo a 75% din acţiunile Dailymotion, într-o tranzacţie care evalua compania la 300 de milioane de dolari, notează publicaţia americană.

    France Telecom, unde statul francez controlează 27% din acţiuni, deţine integral Dailymotion, dar vrea să rămână cu o participaţie mai redusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UniCredit preia tot portofoliul de retail al RBS – active de 315 milioane euro şi pasive de 230 milioane euro

     Tranzacţia include şi segmentul de tip private banking (Royal Preferred Banking).

    De asemenea, cele două părţi au agreat transferul angajaţilor RBS Romania care lucrau pe zona de retail şi private banking.

    Tranzacţia aşteaptă acum aprobarea BNR şi a Consiliului Concurenţei.

    “Segmentul de retail este important pentru noi şi această achiziţie se potriveşte foarte bine strategiei noastre de dezvoltare pe termen mediu şi lung, urmând să ne menţinem abordarea de bancă europeană de top pe piaţa românească”, a declarat pentru Ziarul Financiar Rasvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank şi country chairman al grupului UniCredit în România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aplicaţia Clever Taxi comandă taxiurile pentru Aeroportul Otopeni

    Pasagerii care vor să comande un taxi în zona sosiri din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă din Bucureşti vor putea folosi sistemul Clever Taxi, aplicaţie deţinută de Clever Tech şi sprijinită de Orange.

    Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în colaborare cu Clever Tech  pune la dispoziţia pasagerilor două chioşcuri cu afişaj digital touch screen ce folosesc sistemul Clever Taxi. Cu ajutorul acestora, călătorii vor putea comanda un taxi şi vor fi preluaţi de acesta din zona sosiri, taxiurile comandate având acces în această zonă. Chioşcurile cu afişaj digital permit comandarea unui taxi în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi tipărirea unui bon cu detaliile privind compania de taxi comandată, numărul de indicativ al maşinii, intervalul de timp estimat până la sosirea taxiului, numărul de telefon al dispeceratului şi adresa de e-mail pentru sugestii şi sesizări.

    Comenzile transmise prin sistemul Clever Taxi vor fi preluate cu prioritate de şoferii taximetrişti din Bucureşti afiliaţi celor 12 companii de taximetrie care participă în program, susţine compania. De la lansarea din octombrie a aplicaţiei mobile Clever Taxi au fost preluate şi confirmate peste un milion de comenzi de taxi.

     

  • BIOGRAFIE: Willem-Alexander, “prinţul Pils”, noul rege al Olandei

     Ţara a aclamat naşterea, la 27 aprilie 1967, a lui Willem-Alexander Claus George Ferdinand, prinţ al Olandei. Pentru prima dată după 1890, după o regentă şi trei regine, tronul va fi ocupat de un bărbat.

    Căsătorit în 2002 cu argentinianca Maxima Zorreguieta, cu care a avut trei copii: prinţesa moştenitoare Catharina-Amalia, în vârstă de nouă ani, Alexia, şapte ani şi Ariane, şase ani. Tatălui Maximei, fost secretar de stat în perioada dictaturii argentiniene, nu i-a fost permis accesul la nunta fiicei sale şi nici nu va participa la întronarea lui Willem-Alexander.

    Willem-Alexander a dovedit încă de la o vârstă fragedă că are o personalitate puternică. Suportând cu greu să fie mereu în lumina reflectoarelor, el a aruncat cu bulgări de zăpadă în jurnalişti în timpul vacanţelor în Austria şi, la vârsta de 11 ani, chiar a invitat presa olandeză să “dispară”, deranjat de aparatele de fotografiat ale jurnaliştilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Citi preia serviciile de custodie ale ING din Europa Centrală şi de Est, cu active de 110 mld euro

     Tranzacţia, care va fi supusă aprobării de către autorităţile de reglementare, include segmentele locale de custodie şi servicii pentru valori mobiliare ale ING din România, Rusia, Cehia, Ungaria, Ucraina, Slovacia şi Bulgaria. La momentul implementării, prin includerea Bulgariei, unde Citi nu avea până în prezent o divizie de servicii pentru valori mobiliare, Citi va oferi servicii de custodie pe 95 de pieţe, în timp ce reţeaua proprie de custodie se va extinde la 62 de pieţe.

    “Transferul serviciilor de custodie din Bulgaria, Cehia, Romania, Rusia, Slovacia, Ucraina si Ungaria este în concordanţă cu obiectivul strategic al ING de a se concentra pe direcţii cheie şi a rezultat în urma unui proces de revizuire strategică a portofoliului de afaceri al ING, iniţiat în cursul anului trecut”, se arată în comunicatul ING transmis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INTERVIU cu şeful supravegherii BNR: “Marfin poate onora orice solicitare şi va avea lichiditate”

     Oficialul BNR a explicat, într-un interviu acordat MEDIAFAX că deşi tranzacţia a fost finalizată, deponenţii Bank of Cyprus vor avea acces la conturi abia începând de luni, întrucât angajaţii Marfin Bank trebuie să preia fiecare dosar pentru a putea verifica specimenele de semnături ale clienţilor.

    Cinteză a arătat că pentru deponenţii care doresc să-şi menţină depuinerile până la scadenţă se vor păstra termenii de dobândă negociaţi la constituire, iar depozitele vor fi remunerate şi pentru perioada în care Bank of Cyprus a fost închisă.

    Prezentăm integral interviul cu directorul general al Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză:

    Reporter: Domnule Director, s-a tot dezbătut cu privire la raporturile dintre BNR şi sucursala Bank of Cyprus. În ce măsură cazul a reprezentat o problemă pentru BNR?

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România va prelua din luna iulie preşedinţia Forumului Salzburg

     Preşedinţia Forumului Salzburg este asigurată, prin rotaţie, în ordine alfabetică, pentru o perioadă de şase luni, de fiecare dintre statele membre. Ministerul Afacerilor Interne va asigura din 1 iulie până în 31 decembrie 2013 preşedinţia Forumului Salzburg.

    Priorităţile din perioada preşedinţiei române sunt prezentate de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, la Conferinţa Ministerială a Forumului Salzburg, eveniment organizat de preşedinţia polonă a Forumului, în perioada 23-24 aprilie, informează MAI, într-un comunicat de presă.

    Dezbaterile din cadrul conferinţei vizează pachetul “Smart Borders”, noul program multianual în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne, noua bază legală a Europol, traficul ilegal de arme, protecţia civilă şi sistemele de salvare, precum şi consolidarea cooperării regionale în domeniul precursorilor de droguri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro