Tag: munca

  • Noul coşmar al companiilor: angajatul fantomă

    Primăvara anului 2018, redacţia Ziarului Financiar. Un tânăr student pe nume Alexandru (să zicem), proaspăt angajat pe funcţia de redactor, primeşte sarcina de a traduce un articol din Financial Times pentru pagina de Business internaţional. Două ore mai târziu, îi spune colegei de lângă el că iese să fumeze o ţigară. Şi nu s-a mai întors.

    Situaţia descrisă mai sus ilustrează unul dintre miile de cazuri de „ghosting” cu care se confruntă şi angajatorii din România, în special când recrutează angajaţi din generaţia Millennials pentru joburi entry-level. Acest fenomen de pe piaţa muncii  cu care se confruntă şi companiile din străinătate   poartă numele de „ghosting”, un termen împrumutat din viaţa socială, caracterizat de situaţia în care, după o întâlnire romantică, unul dintre parteneri întrerupe orice formă de comunicare cu persoana cu care s-a întâlnit, fără să dea în prealabil niciun fel de avertisment.

    „M-am dus duminică dimineaţa la Carrefour la mine la Mega Mall la orele 9:30 în condiţiile în care deschid la 8. Şi m-am dus direct la raionul de peşte, unde angajaţii aranjau peştele pe gheaţă. Am stat câteva minute, după care mi-a zis unul dintre ei: «Domnule, vă rugăm să veniţi peste un sfert de oră, nu am terminat încă». Am zis: «OK», era dimineaţa, eram calm, oamenii nu stăteau degeaba şi m-am întors peste 15 minute. Dar tot nu era gata. «Domnule, nu ne vin colegii la muncă, pur şi simplu nu mai vin. E jale»”,  povesteşte Vladimir Sterescu, country manager şi vicepreşedinte senior soluţii asistenţă clienţi în cadrul CGS România, cel mai mare furnizor de servicii de externalizare din România.

    Unu din zece angajaţi noi „dispare” în 30 de zile

    Cu problema unei fluctuaţii de personal timpurii se confruntă şi CGS România, o companie cu aproximativ 3.600 de angajaţi, care vrea să facă încă 150 – 200 de noi angajări până la finalul anului.

    „Foarte mulţi nici măcar nu vin la interviu. Ciclul e următor: îi suni, îi programezi la interviu, iar din 10 vin 4 sau 5. Şi din acei 4 sau 5 care vin la interviu, angajezi doar unul. Iar din tot acest proces de recrutare, din totalul celor noi angajaţi, 10% se pierd în primele 30 de zile”, explică Sterescu.

    Fenomenul se întâmplă, spune el, deja de mult timp, astfel că acest „early attrition” (fluctuaţia de personal timpurie) a devenit un indicator inclus în planul de recrutare al companiei. „Pentru cei 150 – 200 de oameni pe care trebuie să îi recrutăm până la finalul anului, probabil că va trebui să angajăm efectiv 230 – 250 de oameni, ca să rămânem cu ei”, a adăugat el.

    Într-adevăr, în încercarea de a combate fenomenul „ghostingului”, companiile au început să angajeze mai multe persoane decât au nevoie, pe modelul companiilor aeriene, care vând mai multe bilete decât locurile disponibile, în eventualitatea în care unii pasageri ratează zborul.
    În cazul lanţului de restaurante City Grill, cei mai mulţi oameni pleacă în mai puţin de o lună de angajare, iar următoarele perioade similare din punctul de vedere al numărului de plecaţi sunt 1 – 3 luni şi 3 – 6 luni. De la 6 luni în sus, retenţia personalului creşte. „Statisticile noastre interne arată că în perioada mai – iunie am avut 1.700 de candidaţi contactaţi. Am reuşit să programăm 39% dintre aceştia la interviu, doar un procent de 26% din 1.700 s-au prezentat la interviu şi pe 5% din total am reuşit să îi angajăm. Din totalul celor 81 de angajaţi noi, 20 au plecat deja”, explică Zoe Dobre, HR director în cadrul City Grill Group, grup de restaurante cu circa 1.300 de angajaţi.

    Unii se „pierd” în timpul examenelor medicale

    Dispariţia angajaţilor la câteva ore sau câteva zile de la angajare afectează angajatorii din diferite industrii, iar firmele încearcă să crească retenţia noilor angajaţi prin diverse bonusuri sau prime acordate celor cu o vechime mai mare în muncă sau prin beneficii suplimentare. Cu toate acestea, fidelizarea tinerilor devine o misiune din ce în ce mai grea, pe fondul unui deficit de personal care se tot adânceşte.

    „Avem mai mute tipuri de situaţii: sunt candidaţi cu care stabilim interviul şi, deşi promit că vin, nu ajung; avem candidaţi care vin la interviu, promit că vin la muncă şi nu mai vin; avem candidaţi care vin, încep să îşi facă actele şi dispar în timpul examenelor medicale; avem angajaţi care trec examenele medicale, dar care dispar înainte de a ajunge la muncă; avem angajaţi care stau o zi sau o jumătate de zi şi pleacă. Sunt tot felul de cazuri, cum se întâmplă în toată piaţa”, spune Adrian Mihai, unul dintre acţionarii şi fondatorii companiei FAN Courier, cel mai mare jucător de pe piaţa de curierat.

    În opinia lui, există mai multe cauze care au condus la această situaţie. În primul rând, există foarte multe cereri de candidaţi pe piaţa muncii, iar oamenii depun CV-urile în mai multe locuri şi, pe măsură ce le vin răspunsurile, aleg ce consideră că este mai bine pentru ei. Dacă unii preferă o ofertă financiară mai bună, alţii se ghidează după proximitatea noului loc de muncă faţă de domiciliu. „Chiar dimineaţă am avut o şedinţă în care mi-au spus cei de la HR că un angajat nu a venit pentru că şi-a găsit un job mult mai prost plătit, dar merge pe jos la muncă şi i s-a părut mult mai interesant să facă 4 – 5 minute pe jos până la birou decât să ia un salariu mai mare în altă parte. Fiecare are motivele sale de a renunţa. Este o perioadă grea din punctul de vedere al forţei de muncă, şi nu doar în România”, mai observă Adrian Mihai.

    Tinerii din afara Bucureştiului preferă joburile din străinătate

    În cazul CGS, care are birouri în mai multe oraşe din ţară, această fluctuaţie de personal timpurie este mai redusă în Bucureşti, în Târgu Jiu şi în Galaţi prin comparaţie cu cea din Sibiu, Braşov şi Târgu-Mureş, unde angajaţii pleacă pentru că susţin că este grea munca pe care o au de făcut.

    „Sunt oportunităţi pe piaţa muncii, dar foarte mulţi dintre tineri – în special cei din afara Bucureştiului – pleacă în străinătate. Este incredibil cât de mulţi pot să plece, este un exod de tineri de care nu ne dăm seama, mai ales acum, pe început de toamnă, când tinerii cu facultate se duc la cules de diverse. Şi practic ei sunt în proces de recrutare pentru joburi în străinătate şi, în acelaşi timp, candidează şi local”, adaugă Vladimir Sterescu de la CGS.

    Şi lanţul de restaurante McDonald’s România se confruntă cu o fluctuaţie de personal timpurie, tot din cauza plecării tinerilor la muncă în străinătate.

    „Media de timp în rândul celor care pleacă din companie este cuprinsă între două ore şi 90 de zile. În primele trei luni, pleacă foarte mulţi dintre cei care vin să se angajeze“, a spus Daniel Boaje, CEO-ul McDonald’s România, în cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar luna trecută.

    Şi angajatorii greşesc

    Pe de altă parte, în timp ce angajatorii se plâng de acest comportament al tinerilor, unii specialişti spun că acesta este momentul în care angajaţii se „răzbună” pe faptul că, ani la rând, nu au fost trataţi cum trebuie la locul de muncă, dar şi pentru faptul că oamenii de HR nu le dădeau întotdeauna feedback în cazul unui proces de recrutare.

    „Dacă angajatorul nu ştie să îi atragă şi să îi ţină pe Millennials, ei pleacă, nu au nicio treabă. Dacă îi lasă liberi şi nu fac nimic, se plictisesc şi pleacă, iar dacă jobul li se pare greu, înseamnă că angajatorul nu ştie să îi pregătească. Procesul de inducţie până acum a fost considerat cenuşăreasa procesului de angajare şi se presupune că de când a venit, omul trebuie să fie zmeu. Lucrurile s-au schimbat acum”, explică prof. dr. Lavinia Raşcă, profesor de strategie şi antreprenoriat la şcoala de afaceri ASEBUSS.

    În opinia ei, companiile greşesc în procesul de inducţie a noilor angajaţi pentru că nu îi tratează corespunzător. Tinerilor li se prezintă compania, sunt trimişi la training, nu sunt băgaţi în seamă de către manager, nu sunt primiţi frumos în companie şi de aceea se supără şi pleacă. Pe de altă parte, nici angajatorul nu are abilitatea de a verifica, pe lângă competenţele tehnice, şi valorile şi comportamentul tinerilor pe care urmează să îi recruteze.

    „Angajatorii greşesc încă de la interviul de selecţie din mai multe motive. Prima greşeală este că, la interviul de selecţie, nu au un discurs prin care să îi motiveze pe oameni să vină în compania respectivă, adică să le prezinte avantajele companiei, jobului, frumuseţea muncii, şi nu numai salariul sau posibilitatea de dezvoltare, adică nu ştiu să facă marketing şi HR. Apoi, odată ce a ajuns noul angajat în organizaţie, angajatorul nu se poartă frumos cu el, îi dă birou, laptop, eventual îl trimite într-un training, iar omul nu ştie de ce trebuie să facă, trainingul respectiv şi poate i se pare prea greu. Iar dacă i se pare greu, ori a fost o recrutare greşită, ori este trainingul prea arid”, mai observă Lavinia Raşcă.

    Procesul de recrutare şi selecţie nu înseamnă doar ca viitorul angajat să îi spună angajatorului care sunt calităţile sale, ci şi angajatorul trebuie să îl convingă pe candidat să îi placă în compania respectivă. Însă acest lucru nu se întâmplă deoarece, de cele mai multe ori, recruiterii pun accent pe competenţe tehnice şi nu evaluează trăsăturile legate de comportament ale angajaţilor. Prin urmare, nici angajaţii cu vechime în companie nu ştiu cum să se comporte cu noii angajaţi.

    „Tinerilor le place să fie preţuiţi, să fie ascultaţi, să-şi poată spune punctul de vedere, să vină cu idei şi să aibă un mediu de lucru plăcut, este esenţial pentru ei. Angajatorii au fost obisnuiţi cu o perioadă în care găseau angajaţi pe toate drumurile şi nu conta cum îi tratau, că mergea oricum. Dar acum nu mai merge aşa din cauza ofertei mici de candidaţi şi din cauza faptului că au devenit şi candidaţii mai informaţi, mai pretenţioşi, mai educaţi. În prezent trebuie să fie şi angajatorii foarte performanţi, nu doar angajaţii”, adaugă Lavinia Raşcă.

    Vor salarii mari şi muncă uşoară

    Dintr-o grupă de 20 de angajaţi, 1 sau 2 nu se mai prezintă după o zi sau două de muncă în cadrul CGS România, astfel că fluctuaţia de personal timpurie este între 7 şi 10%, un nivel foarte ridicat. „În prima lună de după angajare 10% dintre angajaţi efectiv dispar, iar în acea perioadă ei nu muncesc, pur şi simplu stau în training, vin şi ascultă. Când pleacă, unii ne spun că li se pare greu şi atât. Nu ştiu ce poate fi mai uşor pentru un student sau un absolvent de facultate decât a opera nişte date la calculator şi a face activităţi de back office ca un prim job”, se întreabă Vladimir Sterescu.

    Şi City Grill se confruntă cu candidaţi şi angajaţi care nu mai au neapărat dorinţa de a lucra într-un anumit domeniu sau pe un anumit post şi atunci se angajează doar ca să vadă despre ce e vorba. „Există o tendinţă clară de a căuta venituri bune pentru o muncă cât mai uşoară”, spune Zoe Dobre. Angajatorii se luptă pentru aceeaşi categorie de candidaţi din punctul de vedere al pregătirii şi al experienţei. Prin urmare, şi oamenii, în special cei tineri, au multe oportunităţi şi pleacă de la un angajator la altul pentru diferenţe mici ale venitului.

    „Din păcate, de multe ori nu evaluează şi alte aspecte deosebit de importante ale angajatorului: stabilitatea organizaţiei, salariul la timp, documentele de angajare conform legii, posibilităţi de promovare şi echipa alături de care lucrează”, a mai spus directoarea de HR a City Grill. În opinia ei, o cauză a acestei situaţii este şi educaţia, pentru că tinerii nu sunt formaţi astfel încât să le fie clar de la început către ce domeniu să se îndrepte, să ştie cum se lucrează într-un loc sau altul şi să afle dacă sunt buni pentru o meserie sau nu.

    „De asemenea, ne confruntăm şi cu o lipsă de responsabilitate şi de seriozitate a tinerilor în ceea ce priveşte prezenţa la interviurile de angajare. Mai exact, foarte mulţi candidaţi nu se prezintă efectiv la interviu, ceea ce este de neînţeles. Pot să înţeleg că vii la interviu şi nu ţi se potrivesc condiţiile sau că te angajezi şi îţi dai seama că nu este mediul potrivit pentru tine, dar nu înţeleg de ce nu se prezintă la o primă discuţie”, adaugă Zoe Dobre. Incidenţa acestui fenomen este imensă, spune ea, pentru că „vorbim cu zeci de oameni care promit că vin la interviu şi nu mai ajung”, iar acest fenomen începe să fie resimţit şi la poziţiile de specialişti din departamente suport, oameni de la care aşteptările sunt mai mari.

    Firmele nu mai au candidaţi din care să trieze

    Totuşi, angajatorii admit că în retenţia noilor angajaţi intervine şi rolul companiei în ceea ce priveşte acomodarea şi tratamentul acestora. De altfel, o companie are două mecanisme mari prin care poate să reducă fluctuaţia: selecţia candidaţilor şi acomodarea lor în organizaţie. „Realitatea pieţei forţei de muncă, din păcate, afectează grav procesul de selecţie. Ne confruntăm cu un deficit mare de talente, de potenţial. Rămâne procesul de integrare şi acomodare. În cadrul companiei noastre lucrăm permanent la îmbunătăţirea experienţei angajaţilor şi punem mare preţ pe tratamentul oamenilor”, spune Zoe Dobre de la City Grill.

    „Ghostingul” făcut de angajaţii tineri vine, într-adevăr, şi pe fondul unor avalanşe de oportunităţi de pe piaţa muncii, iar compania care a dat prima verdictul şi reuşeşte să aducă un candidat la interviu care acceptă oferta îl poate pierde foarte uşor dacă o altă companie îi oferă între timp un salariu cu 100 de lei mai mare, de exemplu. Problema este că tinerii nu mai pun deloc preţ pe valoarea unui contract de muncă, iar nimeni nu poate fi sancţionat pentru eforturile birocratice şi banii pierduţi de o companie în cazul unui angajat fantomă, spun angajatorii.
    „Cred că este un comportament specific generaţiei foarte tinere, nu ştiu exact ce se întâmplă, dar nu mai dă nimeni doi bani pe contract. Dispar pur şi simplu după ce semnează contractul. Şi apoi există o întreagă birocraţie pentru a întrerupe contractul. Rămâi, ca angajator, agăţat cu o grămadă de lucruri, pentru că între timp dai drumul la acte să i se facă un cont şi un card în bancă, iar dacă vine o zi sau două deja este eligibil pentru beneficii precum bonuri de masă sau sală, pe care trebuie să le anulezi”, observă şi Vladimir Sterescu.

    Totuşi, el spune că s-a obişnuit cu aceste costuri în companie, însă se pierde oportunitatea, pentru că firma se bazează pe un om care nu mai vine. „Anticipăm fluctuaţia constant şi tot timpul recrutăm mai mult decât avem nevoie”, spune Sterescu.  

    În cazul companiei de curierat FAN Courier, care are 6.000 de angajaţi şi colaboratori (dintre care 2.700 sunt în Bucureşti), fluctuaţia anuală de personal este de circa 15 – 20%. „Reuşim să ne păstrăm oamenii în companie, dar problema este cu oamenii noi. Jobul de curier este foarte solicitant, iar cei care muncesc şi au rezultate bune sunt răsplătiţi financiar suplimentar. Un curier nu are doar rolul de a conduce şi de a face o livrare, el trebuie să aibă şi capacitatea de a relaţiona cu oamenii, cu clienţii, pentru că unii sunt nervoşi”, descrie situaţia cu care se confruntă şi Adrian Mihai, care a adăugat că veniturile unui curier pot ajunge şi la 2.500 – 3.000 de lei net pe lună.

    Indiferent de cum vor reuşi angajatorii să rezolve această problemă curentă cu angajaţii foarte tineri, după ce va trece etapa „ghostingului” făcut de către Millennials un lucru este cert: procesele de selecţie, de recrutare şi de inducţie a noilor angajaţi vor fi mult mai bine puse la punct. Iar generaţiile de angajaţi mai vechi în câmpul muncii sunt astfel „răzbunate” de către tineri în faţa recruiterilor care nu le răspundeau la telefon sau care nu le dădeau feedback după interviul de angajare. 

  • Cui i se datorează cariera voastră? Cel puţin la început

    Odată cu trecerea anilor şi cu salturile mai mari sau mai mici în carieră, cu obţinerea unei poziţii de CEO, CFO, CMO, CIO etc., cu realizarea unui business, a unui brand, a unei afaceri de mai mare sau mai mic succes, cu intersecţia mai multor decizii, numele celui care v-a influenţat cariera profesională începe să-şi piardă din importanţă, având în vedere că pe parcurs au apărut mai multe personaje care au luat decizii pentru voi.

    Bineînţeles că pe primul loc este mama, tata, bunica, bunicul, profesorii de fizică, de sport sau de matematică, primul patron, primul boss (că tot este un apelativ la modă), prima companie care v-a luat, şi apoi vin cei care v-au recrutat, vânat, promovat sau retrogradat şi, de ce nu, dat afară.

    Dar întotdeauna a existat cineva care a luat prima decizie pentru voi atunci când aţi fost la primul job, la primul interviu, la prima discuţie despre ce vreţi să faceţi în viaţă.

    Pentru că nu avea nimic de pierdut, pentru că nu răspundea pentru voi, pentru că nu îşi bătea capul cu cine sunteţi şi ce faceţi, primul care a semnat decizia de angajare sau care v-a îndemnat să faceţi un bunsiness este cel mai neînsemnat în carieră, dar cel mai valoros. Decizia lui a stabilit ce sunteţi voi astăzi şi unde aţi ajuns.

    Bineînţeles că toată cariera voastră are în spate muncă, determinare, energie, ambiţie, jocuri de culise, politica de a te da bine pe lângă cei care ar fi putut să vă promoveze.

    Cel care v-a angajat prima oară, cel care v-a luat să-i căraţi geanta, s-a bazat în evaluarea voastră numai pe feelingul lui, pentru că nu ar fi putut să vă angajeze pe bază de experienţă, întrucât nu aveaţi. Şi nici măcar nu s-a gândit la cariera voastră ulterioară, ci dimpotrivă, primul lui gând era să vă trimită după ţigări, cafea sau bere.

    Dacă un calculator v-a recrutat prin selectarea CV-urilor, puteţi să-i mulţumiţi lui, dar apoi a fost cineva care a spus da, care a dat viză de aprobare, care la închiderea programului a zis: „Hai să-l luăm, că-i târziu şi vreau să ajung mai repede acasă”. Sau, bineînţeles, a spus nu.
    După ’90, după căderea comunismului, după prăbuşirea unui sistem economic, nimeni nu ştia încotro să o apuce, mai ales cei care erau la şcoală şi se pregăteau de primul job după terminarea studiilor sau chiar în timpul facultăţii.

    Până la finalul anilor ‘90, principala opţiune era un job la stat, un job în mastodonţii industriali care au intrat la reanimare, acolo unde munceau părinţii sau unde au lucrat bunicii. Multinaţionalele erau prea puţine şi nu mulţi aveau curaj să intre în business, să-şi facă o afacere proprie, mai ales dacă nu dispuneau de relaţii, valută ca să plătească importurile.

    Lucrurile s-au schimbat dramatic la începutul anilor 2000, odată cu intrarea masivă a investitorilor străini, mai ales cei care au deschis afaceri de la zero. Atunci au apărut noi organigrame, poziţii noi care nici nu se aflau în nomenclatorul de ocupaţii.

    După recrutarea primului val de manageri − care trebuia să aibă ceva experienţă −, au urmat angajări masive „fără experienţă” care au schimbat foarte multe cariere şi care, pentru mulţi dintre voi, v-au influenţat toată cariera profesională şi nu numai.

    Odată ce aţi intrat într-o companie, într-un job, cariera voastră a depins într-o bună măsură de ceea ce aţi făcut acolo, poate de meritocraţie, dar şi de abilitatea de a vă fi poziţionat lângă cei cu decizii. Pe măsură ce au urmat promovări în organigramă, iar în joc erau poziţii superioare, de prestigiu, şi nu în ultimul rând bani şi bonusuri, lucrurile s-au schimbat.

    Trăim cu iluzia că în viaţă putem experimenta multe lucruri, că avem şansa de a face ceea ce ne place, de a fi fericiţi la locul de muncă (cum vrea noua generaţie), dar în realitate ne mişcăm prea puţin. Fiecare dintre voi a pornit cu ideea de a face ceva în viaţa profesională, dar la început s-a intersectat cu cineva care a influenţat fără să ştie tot ce a urmat. Dacă vă urâţi jobul sau ce faceţi acum, puteţi să daţi vina tot pe cel care v-a primit la internship sau care v-a recrutat prima dată, bineînţeles că aţi fi putut să faceţi altceva, dar nu vi s-au dat şanse.
    Vorba lui Murielle Lorilloux: ca să ai noroc în viaţă, trebuie să-l provoci.

    Eu am pornit cu ideea de a fi bancher după ce am terminat Facultatea de Finanţe-Bănci de la ASE, dar am sfârşit prin a fi ziarist, după ce un tip, Emil Burloi (a fost unul dintre impresarii trupei 3rei Sud Est), m-a angajat la cotidianul Ora în 1993, după ce văzusem anunţul de recrutare într-un metrou, într-o duminică seară.

  • Este OFICIAL! Legea Pensiilor a fost modificată: Reduceri de vârstă de pensionare cu 13 ani pentru mai multe categorii

    „Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

    De asemenea, prin amendamentele propuse, se reduce stagiul complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel putin 20 de ani în locurile de muncă respective.

    Totodată, toate pensiile recalculate vor beneficia de racalcularea pensiilor utilizându-se stagiile de cotizare stabilite la data înscrierii/recalculării pensiei sau hotărârilor judecătoreşti.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Inspecţia Muncii: 95% dintre angajatori respectă noul Cod Fiscal privind transferul contribuţiilor

    „În perioada aprilie-iunie 2018, inspectoratele teritoriale de muncă au desfăşurat acţiuni de verificare a modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale privind modificarea salariului brut (în principiu, creşterea salariilor brute cu valoarea contribuţiilor aflate anterior în sarcina angajatorului), în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, registrul general de evidenţă a salariaţilor şi stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2018”, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Muncii.

    Potrivit surei citate, în cadrul acestei campanii au fost controlaţi 10.280 angajatori atât din mediul privat cât şi de la stat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Retailerul care va închide 60 de locaţii şi va lăsa 900 de persoane fără loc de muncă

    Retailerul Mothercare va concedia 900 de persoane după intrarea subsidiarei Children`s World în administrare specială, potrivit The Guardian.

    Mutarea vine după ce proprietarii locaţiilor unde sunt situate magazinele subsidiarei nu au acceptat propunerea companiei de scădere a chiriilor, luna trecută. Astfel, Mothercare va închide 60 din cele 137 de magazine pe care le operează.

    Astfel, retailerul ar trebui să economisească 10 milioane de lire sterline.

    „Am găsit o soluţie care ne permite să mergem mai departe şi mai repede cu reformarea portofolului nostru. De asemenea, am identificat zone pentru eficientizări ulterioare şi pentru reduceri ulterioare de costuri, ceea ce va susţine creşterea noastră într-un mod sustenabil”, spune Clive Whiley, preşedintele interimar al grupului.

    Mothercare a fost lovit de aceleaşi probleme cu care se confruntă retailerii tradiţionali de stradă, printre care şi o scădere a cheltuielilor consumatorilor şi ameninţarea comerţului online. În plus, publicaţia britanică scrie că mai mulţi clienţi susţin că retailerul ar fi învechit.

    Executivul Mothercare, Mark Newton-Jones spune că refinanţarea ar ajuta la revitalizarea businessului.

    „Am văzut o perioadă fără precedent pentru retailul britanic şi nu am fost singuri în lupta împotriva acestor trenduri”, spune el.

     

     

  • Aproape jumătate din salariaţii României, câştiguri mai mici după revoluţia fiscală

    Astfel, 24% din angajatorii activi nu au operat nicio modificare a contractelor individuale de muncă, nici măcar pentru un singur contract, transmit reprezentanţii Blocului Naţional Sindical, printr-un comunicat de presă postat pe site.

    Sindicaliştii spun că pe 31 martie 2018, erau înregistrate 2.196.895 de contracte de muncă cu timp complet cu salariul de încadrare egal cu salariul minim, adică 41,13% din totalul contractelor de muncă cu timp complet.

    Ca efect însă al adoptării OUG 79/2017 prin care sarcina contribuţiilor sociale a trecut de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018, România este singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuţiile la asigurările sociale pentru sistemul de pensii şi cel de asigurări sociale sunt plătite integral de angajaţi.

    Confederaţia sindicală mai spune că aproximativ 1,2 milioane de angajaţi au salariile diminuate şi alţi 608.781 sunt expuşi riscului de diminuare. Astfel, 1.135.418 salariaţi au înregistrat, în martie 2018 faţă de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete, din care: 169.440 de salariaţi au suportat integral transferul sarcinii contribuţiilor, 965.978 de salariaţi au suportat parţial transferul sarcinii contribuţiilor. 608.781 de salariaţi au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, contractele lor de muncă au rămas însă neschimbate în ceea ce priveşte salariul de bază brut, ca urmare angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare, potrivit BNS.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cât rezistă un angajat la McDonald’s România înainte de a pleca: între 2 ore şi 90 de zile

    „Media de timp în rândul celor care pleacă din com­panie este cuprinsă între două ore şi 90 de zile. În primele trei luni, pleacă foarte mulţi dintre cei care vin să se an­gaje­ze“, a spus Daniel Boaje, CEO al lanţului de res­tau­rante McDonald’s România. El a fost invitat ca speaker în ca­drul conferinţei ZF „Cei mai mari jucători din economie“, care a avut loc săptămâna trecută.
     
    McDonald’s este liderul pieţei locale de restaurante, având 4.500 de salariaţi în 2017, po­tri­vit datelor publicate pe site-ul Mi­nis­terului de Finanţe, şi afaceri de 687 de milioane de lei.
     
    La McDonald’s, salariul de in­tra­re este de 3.250 de lei brut (1.913 lei net), cu 70% peste sala­riul minim pe economie. În Germa­nia, de exem­plu, salariul de intrare în McDonald’s este minimul pe econo­mie, după cum a spus Daniel Boaje.
     
    În contextul crizei de personal, atât McDonald’s, cât şi alte companii din sec­toa­re diferite au decis să plătească sala­riul de intrare peste minimul pe economie.
     
  • O corabie de groază

    Ultima sa creaţie, Leviathan – Ark of the Apocalypse, ce face parte dintr-o serie denumită Gothic Times şi inspirată de „comorile” pe care le-a achiziţionat la o licitaţie de obiecte care au aparţinut cândva unui ceasornicar, a necesitat 15 luni de muncă meticuloasă, la capătul cărora a fost finalizată o corabie fantomă de piraţi populată cu personaje fioroase. Ideea confecţionării unei corăbii în miniatură i-a venit după ce a văzut o machetă de astfel de vas atârnată de tavanul unui magazin, iar lucrarea sa a ajuns deja în mâinile unui client de-al său, colecţionar împătimit. 

  • Cei care confecţionează arta

    În ziua de azi însă, apariţia unor noi materiale, tehnici, precum şi a posibilităţii de implicare a computerelor în procesul de proiectare îl scoate pe artist din atelier, în locul lui lucrând, puţin cunoscuţi, cei care confecţionează piesele necesare.

    Au apărut astfel firme specializate mai mari sau mai mici, cum ar fi Carlson & Company din California, care l-a ajutat pe Jeff Koons la confecţionarea seriei sale de animale din baloane de oţel, sau Milgo/Bufkin, care s-a reprofilat dintr-o companie auto într-una care realizează elemente arhitecturale metalice, colaborând şi cu artişti. Cel mai bine în domeniu se descurcă firmele mici, cum ar fi Prototype New York, care lucrează la puţine proiecte într-un an, dar are clienţi importanţi, printre care se numără Yoko Ono.

    O altă firmă este Lite Brite, deţinută de Matt Dilling şi specializată în producţia de firme luminoase, dar care nu refuză artişti ca Glenn Ligon, căruia îi place să introducă şi scurte bucăţi de text în picturile sale şi care a trecut astfel la creaţii luminoase cu litere din neon, cum ar fi Warm Broad Glow, care constă dintr-o cuvintele „negro sunshine” din neon vopsit negru, sau For Comrades and Lovers, inspirată din poeziile lui Walt Whitman. 

  • Ministerul Educaţiei vrea ca profesorii din învăţământul preuniversitar să muncească în regim de plată cu ora

    “Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, astăzi, 5 iulie, în consultare publică, proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice privind întocmirea proiectului de încadrare, respectiv a planului de încadrare a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ preuniversitar şi încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. Ordinul va reglementa cadrul formal pentru încheierea contractelor de muncă prin identificarea tuturor posturilor/catedrelor ce conţin orele propuse a fi susţinute în regim de plata cu ora”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de Ministerul Educaţiei Naţionale.

    Sursa citată menţionează că, în acest mod, profesorii din învăţământul preuniversitar vor desfăşura activităţile la clasă în baza unui contract de muncă care le va garanta întotdeauna plata integrală a muncii prestate.

    În acest mod, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor avea siguranţa că desfăşoară activitatea la clasa în baza unui contract de muncă care le va garanta întotdeauna plata integrală a muncii prestate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro